50% real, 50% hartă

Cum arată la fața locului domeniul de la Straja, realizat pe jumătate și unde se schiază pe sfert. DNA a cercetat 10 milioane de lei din cei 36 plătiți și spune că jumătate din bani s-au furat. Telegondola merge ca trenul, la oră fixă

joi, 30 aprilie 2015, 9:03

de Mirela Neag, Răzvan Luțac și Cătălin Tolontan

La fața locului, cu o hartă în mîini. În Valea Jiului au rămas 110.000 de locuitori.

Dintre ei, puţin peste 6.000 sînt mineri. În 1990 erau 55.000 de ortaci.

Orașul Lupeni a căzut și mai mult decît media Văii. Din a doua urbe după Petroşani, Lupeniul a coborît astăzi pe locul 3, cu 20.000 de locuitori.

Pe flancul stîng al dezastrului stă muntele. Trece de 1.800 de metri, are pîrtie din anii ’80, drum de acces cu maşina şi privelişte. Autorităţile din Lupeni i-au cerut muntelui să-i ajute. Și i-au promis 153 de milioane de lei.

10,8 milioane de lei a fost contractul cercetat de DNA, din care 4,7 milioane de lei a scos Gărdean umflînd prețul

90% este supraevaluarea făcută de constructor pe suma cercetată de DNA

I-au dat doar un sfert din bani și totul s-a oprit. Dar nu înainte ca o parte dintre banii cheltuiți să fie depistați de procurorii DNA ca mită transmisă de la Elena Udrea către Rudel Obreja, via pîrtiile de schi de la Straja.

La fața locului, așa e cel mai bine.

La fața locului și fără îndîrjire. Doar imagini, mărturiile oamenilor și harta. Unii o regretă pe Udrea, alții o detestă. La fața locului, fără opiniile ziariștilor. Harta este mai valoroasă.

Cînd compari planul stațiunii cu ceea ce există, Straja e mai mult roşie decît verde. Cel mult jumătate s-a realizat. Harta nu e negată de nimeni. Dimpotrivă, harta e nițel optimistă. Pentru că, pe cinstite, de Revelion de pildă, cînd a fost cea mai bună zăpadă, s-a schiat cam pe un sfert din domeniu. Din diverse motive, ba nu merge scaunul, ba nu se poate folosi pîrtia care coboară pînă jos în Lupeni.

tolo

Click AICI pentru a vedea imaginea la rezoluție ridicată

”Sună aiurea, dar ăsta e adevărul: cu tot planul măreț și banii cheltuiți, de schiat se schiază folosindu-se teleschiurile de pe vremea comuniștilor”, ne spune un localnic. ”Plus că avem singura telegondolă de care am auzit care să meargă din oră în oră, ca trenul”, adaugă el.

Bineînțeles, fiecare vede alt responsabil pentru asta.

153 de milioane de lei fără TVA este valoarea totală a proiectului

36 de milioane de lei s-au virat pînă acum din banii de la Minister: 23,5%

 

INTERVIU. „Pe vremea doamnei Udrea se făceau calcule exacte!”

Viceprimarul din Lupeni, Cornel Lungu, a rămas la cîrma Lupeniului după ce primarul Resmeriță a fost pus sub acuzare de DNA.

– Domnule Lungu, ce s-a făcut și ce nu?
– Păi, ce să se facă?! Cît am apucat. (Omul transpiră cu degetulpe hartă). După aia, nu au mai venit bani de la Minister. În orice caz, funcţionează toate pîrtiile. Şi sînt 12, dintre care 7 iluminate! Ne acuză unii că nu merg tot timpul, asta doar dacă sînt condiţii neprielnice. (Se uită la noi ca să pricepem) Oricum, dacă vom mai primi acum finanţări, s-ar putea să depăşim suma, cea de 153 de milioane de lei.

– Nu merge mereu nici singurul telescaun!
– E amplasat la 1800 de metri, unde se pune mereu chiciură. Nu se poate folosi. Au venit nişte oameni din Austria într-o inspecţie, s-au speriat de ce vreme au întîlnit pe pisc! „Condiţii grele, ca aici, nu avem nici noi la 4000 de metri”, au exclamat. Şi aşa că am decis să o mai întrerupem. Nu vrem să facem cimitir pe partea cealaltă a a muntelui.

– Totuşi, dumneavoastră sînteţi mulţumit de ce e aici?
– Pentru oamenii din Lupeni avem 200 de locuri de muncă. Pe partea cealaltă, 3000 de locuri de cazare în 75 de unităţi. În plus, sînt 6000 de turişti pe zi pe timp bun! Cînd se făceau calcule exacte, pe vremea doamnei Udrea, acum doi ani, am avut în jur de 1.000.000 de vizitatori pe sezon. Doar că acum nu se mai cere expertiza. Probabil pentru că Poiana Braşov pierdea turişti din cauza noastră. Iar Poiana Braşov trişează. (Înțeapă cu arătătorul harta, praf și pulbere s-ar alege de Poiana Brașov dacă s-ar nimeri pe aici!) Le ieşeau calculele astfel încît dădeau mai multe maşini decît turişti! Înţeleg dacă o maşină vine cu doi turişti, însă nu cred că un turist vine cu două maşini.

„Ştiu că domnul Condoiu, şeful de la achiziţii, este sub control judiciar. Trebuie să dea cu subsemnatul la Poliţie. Dar nu ştiu din ce cauză”

„Nu vreau să comentez problemele cu legea. Nu ştiu ce s-a urmărit prin ele. A fost doar un nenoroc. Nu cred ce s-a zis, că toţi furau pentru minister” Cornel Lungu, viceprimarul din Lupeni

Transformatoarele găsite de DNA

Rudel Obreja a primit în 2012 suma de 3 milioane de lei ca sponsorizare de la Adrian Gărdean, prin firma Termogaz, bani pe care omul de afaceri i-a recuperat imediat cu ajutorul ministerului condus de Elena Udrea. Termogaz a realizat lucrările de alimentare cu energie electrică a staţiunii Straja în urma contractului încheiat de Primăria Lupeni şi decontat de Ministerul Dezvoltării.

Conform rechizitoriului DNA, Gărdean, prin SC Rogard Coom Impex SRL, firma soţiei, a cumpărat 6 transformatoare la preţul de 1.291.859 lei şi le-a decontat primăriei cu 2.737.267. La fel, a achiziţionat cablu electric în valoare de 650.000 lei şi l-a decontat cu 3 milioane lei. Cele 6 transformatoare celebre se află pe traseul gondolei.

acumulatorCutiile albe ale transformatoarelor lucesc pe munte. Jos, în oraș, oamenii ies în parc, stau pe bănci și circulă. Străzile din Lupeni sînt aproape mereu pline de trecători.

”Nu ne grăbim nicăieri”, spune un localnic. ”Nu avem de muncă și nici turismul nu s-a adunat cine știe ce”.

Doi oameni ai locului, primarul și șeful de la achiziții, au fost trimiși în judecată, în lotul Elenei Udrea și al lui Ion Ariton. ”În loc de schi, banii s-au dus la box”.

”Primăria Lupeni a rămas fără banii cetățenilor și datoare vîndută. Termogaz a intrat în insolvență, iar unii s-au îmbogățit. Așa arată decorul prin care a trecut Mafia”, declară o sursă judiciară care a investigat dosarul.

Viceprimarul Cornel Lungu e roșu la față: ”Mereu vor fi nemulțumiți, în orice oraș”.

Comentarii (28)Adaugă comentariu

gygy  •  30 aprilie 2015, 10:08

mare poet esti bai tolo(mac)!!!

Bogdan  •  30 aprilie 2015, 10:14

Hai sa fim seriosi, Straja e o mizerie de statiune. Asa zisele cabane sunt niste bordeie hidoase fara arhitectura, fara mare confort. Pot sa se bage zeci de milioane si la fel de gretos va arata. Nu exista un PUZ, nu exista o arhitectura unitara, un stil al locului, un ceva care sa diferentieze statiunea de celelalte. Ca si la Ranca, fiecare neam prost si-a construit cabana cum a vrut muschiul lui. Cabane in roz, cabane cu lemn, cabane cu piatra, cabane cu manele, cabane in care te rogi sa nu-ti frangi gatul. In plus, o data ajuns acolo, altceva in afara de ski nu ai ce face. Totul e atat de dezolant. Ca si comparatie, mergeti la Kopaonik in Serbia, o statiune de curand renovata si tot mai populata de romani. Pai e bijuterie! Sarbii construiesc mai incet, dar cu cap, dupa un plan si unitar. Autoritatile nu dau autorizatiile oricui si in orice loc. Straja, Ranca… statiunile penibilului si lucrului prost facut.

emil  •  30 aprilie 2015, 11:52

lucru romanesc si la ranca si la straja…sa nu mai zicem nimic de vidra unde potentialul e urias dar atat!

florin  •  30 aprilie 2015, 12:06

Aceste proiecte facute de guvernul Boc, printre care se numara si cel legat de partiile din Romania, au sunat frumos, dar in realitate au fost robinete de bani pentru clientela politica. Au fost gandite prost, executate si mai prost si neterminate. Proiectele au fost nefunctionale inca de pe hartie dar pe cine sa intereseze? O batjocura nemarginita. Rezultatele se vad acum.
La Straja se schiaza mai rau ca pe vremea lui Ceausescu. Zici ca a explodat o bomba nucleara in zona. O porcarie.
Bravo pentru reportaj!

victor  •  30 aprilie 2015, 12:19

eu nu inteleg pt ce i-a dat Udrea mita lui Obreja? Care e logica? Adica guvernul a dat mita unui particular?
Si de ce nu sunteti de acord cu investitiile in Valea Jiului?

Gheorrrghe  •  30 aprilie 2015, 12:29

Bătălie pentru o cauza pierdută dinainte de-a se naște. Avorturile PD-L, dar si PSD. Sa nu se umfle careva in pene… 🙂

Ion N. Induplecatu  •  30 aprilie 2015, 12:30

Tare exprimare:,,pe vremea lui Udrea se faceau calcule exacte”…..se faceau calcule pentru buzunarul dansei.

Sorin  •  30 aprilie 2015, 12:52

Udrea tocmai a plecat in vizita la Targsor. Spersa-i placa privelistea de acolo…. Nu simt mila pentru ea. E suficient sa citesc investigatia Gala Bute…

Raichel Victoria  •  30 aprilie 2015, 14:24

Asteptam investigatii si despre alti megahoti ,tot asa cu detalii, cu cifre concrete, ca doar tara aceasta nu a fost furata numai de Elena Udrea.Va rugam uimiti-ne si cu alte nume…tot asa…,,rasunatoare”…ca aveti de unde ! Subiectul ,,Elena Udrea ” a inceput sa ne plictiseasca…

dragos  •  30 aprilie 2015, 14:51

M-am uitat la mutrele celor trei de pe „montajul” lor gazetaresc. Trebuie sa faci eforturi serioase ca sa regasesti informatia din text pe „harta”, dar ei stiu bine ce ar fi trebuit altii sa faca si ce nu au facut bine altii.
Oare cand vor si realiza ceva astia trei „oameni minunati”?
Imi aduc aminte de povestea cu poatinoarul acoperit de la Brasov, de logica tehnico-economica a lui Tolontan si de regretul administratorilor patinoarului din Ungaria, cu care facea Tolo comparatie, ca n-au avut si ei bani sa faca unul ca cel de la Brasov, dar intelesul a fost doar pentrun cei care intelegeau ungureste ca nu s-a tradus tot. Straja, ca toate celelalte mici statiuni, a crescut prin ea insasi, adica cum a putut fara investitii adevarate. Udrea a facut ceva investitii de stat in instalatii de urcare si partii care altfel nu se faceau si din pacate nici nu se vor mai face. Comparatiile cu Poiana si Valea Prahovei nu-si au rostul pentru ca acolo a investit masiv statul comunist iar ulterior doar s-a dezvoltat si au fost bani de dezvoltare pentru ca acolo era obisnuita sa mearga sefimea de la Bucuresti.
Ce a facut Udrea ramane bun facut si din pacate sunt foarte slabe sanse sa se mai repete, dar cand se construia ce urla trustul din care face parte si Tolo? Ca a luat Udrea nu stiu ce fonduri de la gura pensionarilor si alte enormitati de de genul asta, frumos ,nu?

Cătălin Tolontan  •  30 aprilie 2015, 15:03

@dragos:
Cind judeci oamenii „dupa mutra” cum zici tu, vorbesti, de fapt, despre cum esti tu, nu despre cum sint ei.

Cit despre faptul ca Udrea a facut si noi ii sintem datori cu admiratie, hai sa vedem ce parere au judecatorii despre ce a facut.

Ce spun procurorii sau avocatii sint, de acord, versiuni ale partilor, important e ce vor spune instantele.
Stim ca doare ingrozitor, pentru ca nu ati dat voi, suporterii Elenei Udrea, doi bani pe investigatia Gala Bute, dar uite ca s-a ajuns aici si in instanta se va stabili si daca a comis abuzu in serviciu, mita si celelalte.

Vladimir  •  30 aprilie 2015, 15:33

@Catalin Tolontan, lasand la o parte remarca despre aspectul fizic care denota superficialitate, restul mesajului l-am auzit la multi cunoscuti.. Ideea e ca n-am obisnuit atat de mult cu faptul ca TOATA clasa politica fura incat lumea incepe sa treaca mai usor peste faptul ca se sifoneaza bani daca ramane ceva in urma. Si cu toate sifonarile de bani, tot a ramas ceva: Arena Nationala, Cluj Arena, stadionul din Ploiesti, Polivalenta din Cluj, pationarul din Brasov. Asta pentru ca suntem pe un site de sport. Deci nu ma apuc sa numar kilometri de autostrada. Acum avem deja vreo 3 ani de guvernare PSD. In afara de studii de fezabilitate in ce au investit? In rest doar scuze. Ba greaua mostenire, ba Basescu. Pana si Olguta, dupa ce a promis ani de zile stadion nou în Craiova, deja incepe cu scuze cum ca daca nu a iesit Ponta preşedinte nu mai e sigura ca se face stadionul. De parca presedintele aloca fonduri. Al ei prieten Ponta e prim-ministru de 3 ani de zile. Aveau tot timpul din lume sa faca doua stadioane in Craiova, nu unul singur.

Vladimir  •  30 aprilie 2015, 15:42

Sa nu fiu inteles gresit. Nu spun ca daca a ramas ceva in urma, nu trebuie sa plateasca pentu ilegalitatile comise. Asa cum si haiducii tot hoti erau. Avantajul meu e ca nu sunt nici judecator, nici avocat, nici procuror. Asa ca pentru mine nu exista prezumţia de nevinovatie. Locul lui Udrea e în puscarie. Iar locul lui Boc si Băsescu e tot acolo. Asa cum si locul lui Ponta, Sova, Ghita e langa mentorul Nastase.

doina  •  30 aprilie 2015, 16:16

ma uimeste ca mai sint multi cei care mai cred in penala blonda! adica sa-i fim recunoscatori ca a facut , noi sintem niste fraieri si nu ne dam seama ce somitate am avut la minister! asta e mentalitate de sclav….

Andrei  •  30 aprilie 2015, 16:35

Se pare treaba ca PD-ul mai are inca bani sa sprijine postaci de genul lui Dragos. Existau si mai exista inca bloguri finantate de fostul PD care aveau sarcina doar sa manjeasca adversarii, sau mai bine zis concurentii sau pur si simplu oamenii de alta parere.
Pacat ca nu are si Clujul un jurnalist de talia d-lui Tolontan pentru a/l sprijini pe dl. Boc sa afle adevarul. E bine ca in tara aceasta mai exista totusi unii jurnalisti. Multi oameni de la putere ar fi vrut sa dispara aceasta profesiune!
Felicitari Catalin Tolontan!

Dan  •  30 aprilie 2015, 16:40

Catalin,
Daca ai ramane doar pe blogul tau te-as respecta foarte mult, ai trata toate subiectele subiectiv. Atata timp cat esti platit din tructul lui Voiculescu si despre el, fetele lui, Alexandrescu si santajul Antenelor nu spui nimic nu te pot intelege.
Fara a fi catalogat basist, am crezut in el, si ma minunam de doamna ministru. Despre ea, am citit articolele tale si ale altora si cred ca este vinovata, si-mi mentin parerea cu toate ca nu sunt judecator. De Basescu parca m-as lepada, daca n-am facut-o inca, de cand ataca zilnic sistemul judiciar pentru ca a intrat in turma lui. Parca m-am plictisit.
Te-as invita si pe tine sa te lepezi de familia Voiculescu si sa te alaturi noua, celor care cere dreptate.
Multumesc

Cătălin Tolontan  •  30 aprilie 2015, 17:04

@vladimir:
Pentru noi exista prezumtia de nevinovatia. Nu doar ca exista, dar este fundamentala.

stefan  •  30 aprilie 2015, 17:08

draga Catalin, inteleg ca nu ti-a fost draga mutra Elenei. e dreptula tau si al altora, cei care citesc ancheta „gala Bute” ca pe biblie, in fiecare seara.
ma intreb daca acest articol de „resuscitare” a subiectului nu este cumva o forma de presiune asupra justitiei, care se simte tot mai agresata in ultimul timp de articolele de presa.
eu cred ca initiativa asta de la Straja a fost o incercare de a revitaliza o zona moarta economic, dupa reducerea activitatilor miniere. stiu foarte bine mentalitatea minerilor, care sunt o culme a conservatorismului in privinta schimbarii cursului vietii. ei sunt inca in mina si stiu ca la saptamana li se da tainul. intervievatul vostru de pe strada e dovada faptului ca ei asteapta de la acest proiect sa le vina ceva din cer, nu sa faca ceva in proiect. ministerul creaza o oportunitate in zona, pe care mediul privat trebuie sa o valorifice si cu sprijinul administratiei locale. aici pare a fi o fractura. ma indoiesc ca proiectul a fost propus pentru a trage o spaga. daca d-na Udrea a luat-o va ispasi. daca se va dovedi in instanta ca nu are nicio treaba, campania „gala Bute” va ramane in biblioteca voastra personala. cu posibilitatea de a o scoate din cand in cand in public, ca pe moastele anchetei gala Bute.

impartial  •  30 aprilie 2015, 17:52

Cind o femeie fara scoala ajunge sa aiba pe mina atatia bani,sigur ca habar n -are cum sa-i foloseasca.Ea crede ca acesti bani sunt ai ei si poate face cu ei ce vrea ea.Setea ei de popularitate era enorma,a luat banii de la investitiile din Valea Jiului si l-a platit pe Obreja.Ce dadea de la ea?,dadea din taxele fraierilor.Asa a facut si cu frunza aia penibila.E vina lui Basescu,ca a facut-o mare ministresa.
Uitati-va acum la Basescu,parca si-a pierdut mintile ,de cind odioasa blonda se afla la racoare.Cum sa dai cel mai bine finantat minister pe mina cuiva care a terminat o facultate neacreditata,fara macar sa dea pe la cursuri? !!

petre  •  30 aprilie 2015, 19:43

Domnulte Tolontan incercati si in Parang (Petrosani) sa vedeti batjocora si acolo, sper sa vina ziua cand primarul Petrosaniului, tov Ridzi, va da oarece explicatii.Felicitari pentru material.

cucu  •  30 aprilie 2015, 19:57

@dan Tolontan a mai scris despre voiculescu sau antena 3 si nu de bine. Multi fani a3 au spus ca e basist si multi basisti au strigat ca e sluga lui voiculescu.

blajinul  •  30 aprilie 2015, 23:00

Toate investitiile din ultimii ani au fost facute fara cap si asta se vede clar inclusiv la Straja. Acesta este un exemplu elocvent de cat de hoti au fost. Ca le-a stat capul doar la cum sa sifoneze bani in folosul lor personal sau de partid. Si toti trebuie sa plateasca. Basescu sa se trezeasca la realitate ca urla degeaba. A ajuns atat de jos incat insulta justitia pe care nu de mult s-a laudat ca a reformat-o. Un presedinte atat de mic!
Succes in ancheta Bute si sa va dea Dumnezeu sanatate dumneavoastra si colegilor pentru ca ancheta Gala Bute ne-a scapat de Udrea si gasca ei.

rares  •  1 mai 2015, 0:01

Straja e o vrajeala de statiune de schi. Numai fraierii s-ar duce acolo sa-si arunce banii la schi. La fel te-ar costa in Austria, unde nu exista termen de comparatie cu nicio statiune romaneasca. Bataie de joc, asta se intampla in Romania oriunde te-ai duce, la munte si la mare.

dudu  •  1 mai 2015, 4:45

Daca ar fi fost sa spuneti povestea pana la capat, ar fi trebuit sa ziceti si de faptul ca lucrarea nu a mai fost terminata pentru ca a taiat Ponta fondurile. De aia s-au dat doar un sfert din fonduri. Dar voi de Ponta nu ati auzit, nu stiti cine este (sau daca ati auzit, nu aveti voie sa scrieti?). De bine – de rau, madam Udrea a dat banii pentru alea cate s-au facut, in timp ce altii au tocat banii aiurea pe reconversii profesionale din pix – milioane de euro din fonduri POSDRU. Dar, na, cum sa pretind eu sa ziceti de asta, voi, care citati ca surse de increre indivizi intalniti pe strada (exista, macar, acei oameni de pe strada? De ce nu ati mers sa vedeti cu ochii vostri? Poate ca telegondola aia merge la doua ore, nu la una..)
Si mai cititi si voi articolele inainte sa le publicati. Uite, de exemplu: Spuneti ca s-a terminat doar jumate din proiect. Dar doua randuri mai jos scrieti ca s-au dat doar un sfert din bani. Pai ce sa intelegem – Ca daca se dadeau 50% din bani, statiunea ar fi fost terminata? Iar daca s-a facut asa de mult cu asa de putini bani, unde mai e loc de faimoasa spaga? Nu are nicio logica ce scrieti…
P.S> Daca tot va plac telegondolele si Udrele, mergeti si la Mamaia. Si in Mamaia exista telegondola, tot din fondurile Min. Dezvoltarii si tot sub semnatura lui Udrea date. Curios – nu -sa gasit nimeni sa zica ca telegondola din mamaia e spaga data de Udrea primarului Mazare…

mihaela ciobanu  •  1 mai 2015, 8:01

Este aproape sfisietor cind te gindesti citi oameni din Lupeni traiesc la limita saraciei, fara o sursa de venit care sa le redea demnitatea, in timp ce politicieni ca Udrea risipesc banul public ca si cum ar fi banul propriu, fara o minima preocupare de a utiliza cit mai eficient acesti bani si de reda speranta cit mai multor oameni. Nu cred ca exista o alta ocupatie care sa influenteze destinele mai multor oameni decit este ce de politician. Iar paradoxul este ca in Romania ajung politicieni oamenii cei mai putin preocupati de binele semenilor si foarte preocupati de binele lor personal. Eu m-am intrebat de multe ori cum poate un ministru, un parlqementar etc sa aloce timp job-ului cind are atitea afaceri de incheiat, proprietati de administrat , aranjamente personale de facut etc. Eu aloc 10 ore zilnic job-ului fara sa am o tara pe mana. Ei cum pot sa-si administreze atitea afaceri si proprietati si sa-si desfasoare si un job cu atitea responsabilitati? Cred ca raspunsul e simplu, timpul alocat job-ului si preocuparii pt binele oamneilor este nesemnificativ. De aici si rezultatele.
Multumim Tolo s i Mirela ca nu obositi sa ne aduceti aminte ce ar trebui sa faca politicienii si nu fac.

Florian  •  1 mai 2015, 10:16

Asta face parte din ciclul ” sa invatam tangoul fara profesoara „.Citind compunerea mi-au dat lacrimile. De ras. ” …bani recuperati cu ajutorul ministerului … ” . Un minister intreg a lucrat la asta si toti au fost solidary in cuget si simtiri. Mai sa fie.. ” in loc de schi banii s-au dus la box ” . Asta e citat din …Gadea ?. Corect. Udrea nu a fost capabila sa faca la Straja a doua Cortina d’ Ampezzo. Deh , nu toti sant capabili sa construiasca edificii marete ca Felix. Catre avocatul Cucu : ce ai vrut sa spui ? Ca Tolo a scris despre batranul turnator dar nu prea rau, ca nimeni nu a inteles nimic fiind acuzat de ambele parti ? Daca asta ai vrut sa spui , ai dreptate.

alex  •  1 mai 2015, 23:43

Investitii haotice, care au avut ca finalitate scurgerea de bani catre firme si persoane agreate de Udrea si comp. O gramada de bani risipiti in patru zari. Isi merita soarta Blonda penala. Bravo, domnilor jurnalisti. Sunteti printre putinii pe care-i mai citesc.

penalty  •  2 mai 2015, 23:10

Nu imi place cum scoateti din context si puneti subtitlu gen „Pe vremea doamnei udrea se faceau calcule exacte”.

Subtitulul asta e inselator si ne face sa credem ca e vorba de bani cand era vorba de fapt de numarul de turisti, adica se calculau turisti nu bani. De ce? O puteti face de rahat pe udrea si fara manipulare de acest gen.

Comentează