Oamenii care nu pot să pronunțe cuvîntul ”mită”

Procesul “Gala Bute” a început la Înalta Curte de Casație și Justiție. Impresii din prima zi

sâmbătă, 17 octombrie 2015, 7:28

Reportaj de Mirela Neag, Răzvan Luțac și Cătălin Tolontan

40 de volume tăcute

Procesul “Gala Bute” a început ieri cu o ședinţă de 5 ore din care procurorul Elena Matieșescu a vorbit, pe ceas, trei minute și jumătate.

Restul probelor DNA se află în cele peste 40 de volume ajunse în arhiva Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie.

Prima ședinţă a pornit tare.

Breazu face poze cu telefonul

Patru dintre cei opt inculpaţi și-au recunoscut vinovăţia.

Ana Maria Topoliceanu, Gheorghe Nastasia, Ștefan Lungu și Marius Botoroagă au admis toate acuzaţiile din rechizitoriu și au cerut să fie judecaţi în procedură simplificată. Asta presupune reducere de o treime a pedepsei. Dar numai dacă completul de trei magistraţi de la ICCJ va accepta cererea lor.

Aici s-a centrat bătălia de idei și argumente a primei zile.

Rînd pe rînd, cei patru apar în faţa judecătorilor. Pe hol, Tudor Breazu, “Cici”, cum îl cunosc prietenii de cluburi pe cel care a fost secretarul personal al Elenei Udrea, își scoate telefonul mobil.

Și el e inculpat, dar, spre deosebire de cei patru, nu recunoaște nimic. “Sînt nevinovat”, spune tînărul în costum fin, bej. Mușcă dinr-un măr. Apoi intră în clădire face poze cu telefonul citatelor în latină de pe vitraliile Înaltei Curţi și deschide ușa.

În sală e cald.

breazu
Tudor Breazu

Lungu la bară

Primul chemat la bara de culoarea mierii e Ștefan Lungu.

Apare un tînăr îmbrăcat bine, neostentativ și cu faţa trasă. Sacou albastru fără cravată.

Formal, Lungu ocupa în 2010 și 2011 poziţia de consilier al Elenei Udrea în minister. Informal, era unul dintre starurile rock ale subteranelor comunicării politice. Și ale PR-ului personal intens al Superșefei lui.

Fost om prin TVR, “nu mai știu cine mi l-a prezentat și a stat pe lîngă mine cînd eram șefă la TVR”, își amintește Alina Mungiu Pippidi, Lungu avea relaţii în mai toate trusturile de presă. Pare acum, în faţa instanţei, o umbră adîncită în sine.

lungu
Ștefan Lungu

„10% era cutuma în minister”

Lungu recunoaște două fapte:

1. A primit bani de la Gărdean, un magnat din Valea Jiului. “Am făcut acest gest pentru că am crezut o poveste emoţionantă în care mi-a zis că dacă nu primește banii, intră în insolvenţă”, explică Lungu. Gărdean lua lucrări și întorcea 10%. La cine ajungeau banii? Lungu zice că nu știe asta.

“A fost o singură referire la ministrul Udrea cu numele de Gărdean”. Și ce s-a întîmplat? “Udrea mi-a spus că nu o interesează, că e omul lui Tăriceanu”. Lungu spune că știa doar că banii ajung undeva în minister, prin Nastasia. Și că, într-adevăr, știa că plăţile către contractanţi erau decise la nivelul lui Udrea și Topoliceanu.

2. A luat bani de la Botoroagă. 10% din cît îi plătise ministerul firmei lui Botoroagă. “Cred că era o cutumă în minister și cred că această cutumă există și în acest moment”.

“Regret din tot sufletul că am picat într-o capcană și că am dat curs unei aventuri de care n-aveam nevoie într-un minister nereformat” Ștefan Lungu

Omul cu geanta

Urmează Gheorghe Nastasia.

Fost secretar general în MDRT. Mîna dreaptă a Elenei Udrea. Nastasia e un bărbat masiv, genul de antreprenor. Asta a fost și înainte de numire, și în timpul numirii, susţin surse din MDRT, și asta e și acum.

Udrea îi delegase semnătura ministerului care derula proiecte de miliarde de euro. Și el recunoaște tot.

Pretinde că i-a dus Elenei Udrea o geantă cu 900.000 de euro de la Gărdean. “Pe 6 octombrie 2011, Gărdean a venit la minister, a adus o geantă în care a spus că sînt 900 de mii de euro și că de diferenţă va face un contract cu Rudel Obreja pentru 3 milioane de lei”, spune Nastasia.

“În anul 2011, doamna Udrea mi-a spus că va veni Gărdean ca să facă această sponsorizare” Gheorghe Nastasia
nastasia
Gheorghe Nastasia

„Am lăsat-o pe fotoliu”

În sală, Udrea nu mai are răbdare, face cîţiva pași și ajunge în linie vizuală cu Nastasia, aflat la bară. Nervoasă, femeia îmbrăcată în negru își încrucișează mîinile la subraţ, în poziţia refuzului total față de ceea ce declară fostul ei subordonat. Prin limbajul corpului îl face mincinos pe Nastasia.

“Momentul genţii” este unul dintre punctele vulnerabile ale acuzării, susţine apărarea lui Udrea. Apărare contra Acuzare, egale în fața unei instanțe obiective. Aceasta este definiția unui proces. “Să dovedească faptul că mi-au dat banii!”, avea să ceară Udrea mai tîrziu, către camerele TV.

“Nu am deschis geanta. Am remis-o doamnei Udrea Gabriela!”, declară Nastasia în faţa judecătorilor.

Judecătoarea întreabă unde a lăsat-o. “Pe un fotoliu”. Și ce a zis ministrul? “Nimic”.

„Era evident”

Pe tot timpul celor cinci ore, cînd venea vorba de bani, Angela Dragne, șefa completului, s-a luptat cu vagul din limbajul celor patru care și-au recunoscut vina.

Nici Marius Botoroagă, omul de afaceri care a urmat la bară și care este acuzat de dare de mită, nici Ana Maria Topoliceanu, fostă șefă la Compania Naţională de Investiţii acuzată de luare de mită, și nimeni dintre cei care au vorbit nu a rostit cuvîntul mită din proprie iniţiativă.

Ca într-un joc al rușinii, ca într-un balet al cuvintelor, ei dădeau din umeri ori de cîte ori șefa completului îi întreba “Și care era scopul acestor bani?”.

Scopul era “acea sumă despre care se știa”, a zis Nastasia. Scopul “era subînţeles”, a indicat, jenat, Botoroagă. Scopul “era evident”, a răspuns Topoliceanu. ”Evident” o dată, ”evident” de două ori, ”evident” de trei ori, sala oftează. Șpaga este Cel Imposibil de Numit.

Ana Maria Topolniceanu
Ana Maria Topolniceanu

Șpaga fără număr

Mita s-a luat, nimeni nu neagă asta, probele DNA sînt aici clare, dilemele intervin doar la destinatarii finali, nici măcar la sume, care par că nici nu mai contează, că nimeni nu le mai știe numărul.

Se dădea 10%, în cash, în contracte fictive, în concedii, în plăţi către PD-L București, în consilieri, în fundul postacilor, în filmuleţe făcute de Iuliana Panache, fost om de marketing prin trustul Pro.

Se dădea fără să ţină cineva socoteala, “nu știu exact cît”, recunoaște Topoliceanu.

Banii circulau fără să fie numărați și numiţi.

Că îi băgau prin firme, ceea ce e de necontestat, sau îi introduceau în biroul ministrului, ceea ce Udrea spune că e o minciună, totul se făcea aproape cu spatele, din poignet cum se spune în sport, ca o lejeritate venită parcă din paradoxul ilegitimității. Ca și cum banii trebuiau tocați repede, să nu le mai rămînă urma!

“I-am dat Elenei Udrea bani parcă în două rînduri. Cam 10.000 de euro” Ana Maria Topoliceanu

E un moment aparte, aici. În bănci sînt doi miniștri, al Dezvoltării, Elena Udrea, și al Economiei, Ion Ariton, o șefă de uriașă companie naţională, CNI, un secretar general de minister și doi consilieri care se ocupau cu poleirea oamenilor politici.

Împreună, ei avut pe mînă zeci de miliarde de euro. Lumea se învîrtea în jurul lor. Spărgeau guvernele sau cluburile la modă.

Și, dintr-o dată, toţi par atît de apăsaţi, atît de neclari, atît de osteniţi și umiliţi în această după-amiază de vineri, cînd mașinile claxonează nervoase, grăbind week-end-ul de la spate.

S-a dat și s-a luat mită, ei o recunosc, dar nici acum nu pot să spună lucrurilor pe nume. “Mită” e greu de rostit și pentru cei care o recunosc!

“Ce reprezentau banii?”, întreabă încă o dată, obosită, șefa completului. Și celelalte două judecătoare, Luminiţa Zglimbea și Florentina Dragomir, se apleacă spre Dragne, consultîndu-se ca să pună întrebări suplimentare.

”La toate ministerele se lua 10%, 20%, 40%. Și se ia și acum!” Elena Udrea la RTV, după proces

“Păi, e evident ce reprezentau banii”, zice Topoliceanu. Fosta șefă de la CNI este aproape de nerecunoscut. Judecătoarea își duce ambele mîini la faţă. Grefiera nu știe ce să mai scrie pe computer. “Șterg evident?”, întreabă ea. Gesturi umane, de oameni derutați. ”Vă spun sincer, noi nu-i ziceam între noi mită”, explică Topoliceanu, strîngînd cu mîinile bara de lemn lucios.

Vineri tîrziu, la România TV, Udrea avea să intre prin telefon și, după ce repetă că ea n-a luat ”nimic”, zice că ”La toate ministerele se lua 10%, 20%, 40%. Și se ia și acum!”.

Ciutacu și ceilalți invitați foiesc scaunele în platou. ”Toate ministerele?!!!”. Degeaba cer lămuriri. Apoi Udrea îi arată cu degetul, amenințîndu-i ușor, pe șefii serviciile și pe ai Parchetelor, ”care au stat 10 ani cu mine la masă și nu au spus nimic”. Nici Udrea nu spune ”mită”, e același impersonal ”se lua”, întins peste toate faptele, sumele și oamenii. E clar că fosta șefă PMP se va lupta pe ecran, vom avea un teleproces ca la posturile americane.

”Onorată instanță”

Octavian Ţopa, avocatul lui Tudor Breazu, roagă ”onorata instanţă să consemneze absenţa cuvîntului mită”.

Alexandru Chiciu, cel care o reprezintă pe Udrea, cere și el să se consemneze că Ana Maria Topoliceanu i-a zis lui Lungu că va scoate bani “pentru ea”. Șpagă pentru ea în loc de șpagă pentru Udrea ar schimba, evident, totul.

Argumentul apărării

În final, apărătorii pledează pentru ideea ca să nu se disjungă procesul celor patru care și-au recunoscut vina. Ţopa explică de ce. “Dacă se va da un verdict în procesul simplificat, el va putea influenţa procesul clientului meu, Tudor Breazu”.

Practic, avocaţii apărării se tem că a-i găsi vinovaţi pe cei patru înseamnă, chiar dacă nu direct, a reduce șansele de “nevinovat” pentru ceilalţi patru, Udrea, Obreja, Ariton și Breazu, care nu și-au recunoscut faptele. Ei susţin că adevărul se va afla mai greu.

„Un proces cotoios”

Se iese afară, la o ţigară.

“Va fi greu, cotoios, se lasă cu niște condamndări mari, nu știu dacă vor scăpa fără executare nici măcar cei care și-au recunoscut vina”, spune unul dintre apărători. “Mie mi s-a părut o ședinţă echilibrat condusă”, zice altul.

Completul anunţă că rămîne în pronunţare în privinţa cererii celor patru de a fi judecaţi în procedură abreviată. Iar următorul termen pe fond este pe 11 noiembrie.

Elena Udrea coboară, însoţită de avocat și de sepepist. La parter, o așteaptă ochii strălucitori ai reflectoarelor televiziunilor. La ieșire, Udrea dă mîna cu Ariton, ca o aruncare pitită la handbal de la șold, ca schimbul unei ștafete scurte, a suferinţei colegiale. Pleacă.

Peste cîteva sute de metri, Mercedesul ei oprește în faţa unei prăvălii de dulciuri arăbești de pe ”Calderon”. Sare în magazin.

Zahărul e cea mai răspîndită dependenţă din istoria umanităţii și cea mai nevinovată din acest început de week-end.

Comentarii (60)Adaugă comentariu

Spiger  •  17 octombrie 2015, 8:13

Domnule Tolontan, felicitari pentru acest articol!

Spiger  •  17 octombrie 2015, 8:18

Cred ca acesti oameni sunt vinovati si romanii trebuie sa stie ce a fost perioada presed0entelui Basescu.

SARP  •  17 octombrie 2015, 8:21

Ha,ha! magazinul arbesc de dulciuri nu primeste card. Helena nu lasa urme...

ovi  •  17 octombrie 2015, 8:50

Daca furam eu ma intrebau de ce nu muncesc.daca fura ei sunt descurcareti.daca sunt eu trimis la mititica e normal.daca sunt trimisi ei e abuz.NU SUNT MANDRU DELOC CA SUNT ROMI(A)N

vas  •  17 octombrie 2015, 9:15

Si cand te gandesti ca, mai ieri, erau niste jurnalisti care ziceau: "nu pentru opinii, ci pentru faptele publicate ne apreciaza, daca ne apreciaza, oamenii. Sau vreti sa facem noi pe judecatorii? In nici un caz. Oamenii asteapta de la noi sa le povestim ce e in sala, ce se spune acolo, nu daca noi credem ceva sau altceva."...Oare, asa sa fie?? Daca e asa, atunci afirmatii ca: - "......Informal, era unul dintre starurile rock ale subteranelor comunicării politice. Și ale PR-ului personal intens al Superșefei lui." - "totul se făcea aproape cu spatele, din poignet cum se spune în sport, ca o lejeritate venită parcă din paradoxul ilegitimității. Ca și cum banii trebuiau tocați repede, să nu le mai rămînă urma!"; - "Împreună, ei avut pe mînă zeci de miliarde de euro. Lumea se învîrtea în jurul lor. Spărgeau guvernele sau cluburile la modă."; - "Zahărul e cea mai răspîndită dependenţă din istoria umanităţii și cea mai nevinovată (sic) din acest început de week-end." (aluzie foarte fina, recunosc!..), nu sunt ele opinii, credinte, judecati ale jurnalistului fata de niste "actori" ai unui proces aflat abia la inceput??!!....

Cătălin Tolontan  •  17 octombrie 2015, 9:53

@vas: acesta este un reportaj, asa cum scrie la inceput. E un gen publicistic care imbina faptele cu observatiile, senzatiile cu portrete de personaje si atmosfera. O fi un reportaj prost, cine stie, dar e un reportaj nu un proces verbal. Sint, asa cum scrie in subtitlu "impresiile" primei zi de proces. Asta e datoria noastra. Sa va anuntati ce gen cititi. O opinie, o investigatie, o stire, un reportaj. De acolo, e libertatea dvs sa-l creditati sau nu, sa-l considerati bine sau rau intentionat. Oricum, daca si o fraza precum "Zahărul e cea mai răspîndită dependenţă din istoria umanităţii și cea mai nevinovată din acest început de week-end" vi se pare o malversatiune inseamna ca traim intr-adevar un inceput incordat de week-end :-)

victor dragnescu  •  17 octombrie 2015, 9:55

Cred ca "Gazeta Sporturilor" trebuie sa citim despre sport fara a fi transformat in ziar de lupta cu Elena Udrea si/sau barfe politice bazate pe investigatii neprofesioniste .

Cătălin Tolontan  •  17 octombrie 2015, 10:00

@victor draganescu: am inteles ce credeti si respectam opinia dvs. Noi credem altceva. Noi credem ca e interesant pentru oameni sa afle cum li se cheltuiesc banii din impozite. Iar cind acestia merg pe gale de box profesionist asta e treaba Gazetei Sporturilor.

victor L  •  17 octombrie 2015, 10:07

Va felicit pentru rabdarea de a sta in sala pasilor pierduti si a ne relata cele intimplate. (Despre adevarul relatarii nu ma pot pronunta; va creditez. Dar o unda de satisfactie rautacioasa se simte, asa ca am ceva indoieli.) Exista doua feluri de mită: pe care o dai sau pe care o primesti. Exista unii care au dat ca sa fure de la Stat (scuzati rima).

Ovidiu  •  17 octombrie 2015, 10:44

In Romania se prabusesc autostrazi iar voi va ocupati de gale de box. Tineti atentia "celor multi" departe de adevaratele probleme. Apropo, unde pot sa vad declaratia de avere a domnului Tolontan? Nu vi se pare ca DNA-ul a devenit un monstru care arbitreaza mai ceva ca-n liga lui Mitica? Adica se ocupa de gale de box in loc de adevaratele probleme ale tarii.

Marius  •  17 octombrie 2015, 11:03

Cu impresii sau fara, excelent articol. Parca e rupt dintr-o carte de Agatha Christie. Abia astept episoadele urmatoare. Felicitari inca o data, domnule Tolontan.

Farfuridi  •  17 octombrie 2015, 11:17

Din doua una, va rog: ori sa se faca dreptate, primesc! dar să nu se schimbe nimica; ori să nu se faca dreptate, primesc! dar atunci să stim si noi cine fura, pe ici pe colo, din banii publici, in tzarisoara noastra... Din această dilemă nu putem iesi... Parol!

Catalin V  •  17 octombrie 2015, 11:21

Salut, citind comentariile la acest text imi dau seama ca era "postacilor" nu a apus, ba din contra, a intrat intr-o faza glorioasa.Nu ne indignam de jaful pe care l-au facut liderii politici ai acestei tari, insa suntem foarte sensibili la genul publicistic si mai nou la averea autorilor. Felicitari pentru efortul vostru, faptul ca una din cele mai influente figuri publice ale acestei tari a ajuns intr-un proces si datorita voua e de apreciat, chiar daca opozitia e imensa.

Ghilotina  •  17 octombrie 2015, 11:59

Fireste , publicul fidel antenei 3 plus cativa agitatori (adica oameni de pe la INTACT) sar in sus de bucurie ca in sfarsit po vad pe madam Udrea la proces . Cele mai tari emotii le-au avut insa atunci cand sus-numit a a fost bagata la bulau .... Ordinele generalului Voiculescu insa nu s-au indeplinit decat pe jumatate , uite ca musiu Basescu oricat va straduiti voi nu poate fi agatat . La fel ca si securistii rezervisti , la fel ca si tortionarii acum condamnati la puscarie si mai ieri decorati pentru serviciile aduse comunismului - si voi , marunti trepadusi , veti avea parte de oprobiul public cuvenit . NB - daca madam Udrea a pacatuit , sa plateasca . Dar nu pot uita ura pe care ceas de ceas ati revarsat-o in mintile oamenilor ....

zzz  •  17 octombrie 2015, 12:06

Acest impersonal *** macina pe dinauntru tot ce inseamna sistem de stat fie minister, agentie, companie de stat. "Se lua", "se face", "a se analiza"; toti marii sau micii sefi, tineri sau batrani din aceste structuri sunt (sau ajung sa fie),moralmente, niste *** care nu pot dezvolta o relatie normala de superior-subordonat (ca sa nu vorbim de superior "coleg"). Nici un sef nu da in scris "cutarica fa aia, fa cealalta...", ci cere cumva sa se intample lucruri din eter pt ca el, ulterior, sa nu poata fi aratat ca ar fi facut/cerut ceva vreodata.De aia tot ce spuneti in articol era "subinteles", toata lumea stie, nimeni nu cunoaste... Exista un sistem de vasalitate in sistem si increderea intr-o forta superioara in fata careia nu are rost sa stai drept. Este un alibi perpetuu in care unii fura si ceilalti inchid ochii in speranta ca vor mai urca o treapta in ierarhie si, in cele din urma, ajung sa fure si ei sau cel putin sa se delecteze cu adrenalina data de o pozitie de conducere undei "tai si spanzuri". Exista o psihoza a semnaturii...documente care trebuiesc semnate de 6-8 persoane (ex achizitii-juridic-tehnic-financiar-dir general). De cele mai multe ori auzi ditamai director financiar intreband pana nu semenaza el: "da x-ulescu a semnat?". Cu cat semnatarul anterior e mai inalt in rang, cu atat confortul e sporit ca , deh, imparti orice problema cu un om "bine". Corpurile straine, profesionisti intrati din privat, sunt fie asimilate-indoite-mituite, fie respinse cu o perversitate desprinsa din Comedia umana sau Ciocoii vechi si noi.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

GeHas  •  17 octombrie 2015, 12:06

Off topic: pe site-ul gsp se folosește corect „î”? http://www.avocatnet.ro/content/articles/id_41711/preview_1 http://lege5.ro/Gratuit/gy3dgmzz/regulile-lui-sextil-puscariu-aprobate-de-academia-romana-in-anul-1932-din-19121991

theo  •  17 octombrie 2015, 12:08

Articolul m-a facut sa cred ca sunt eu insumi acolo, asistand la proces din sala. Scrisul dumneavoastra s-a metamorfozat in vizual. Acum, cu referire la zahar, acesta este refugiul anumitor persoane in fata stress-ului accentuat sau a depresiei incipiente. Si se vede zaharul, caci in pozele dumneavoastra Elena Udrea are falci, obraji foarte rotunzi, semn al prezentei in exces a zaharidelor.

star  •  17 octombrie 2015, 12:09

In timp ce astia isi faceau vacantele si cumparaturile in strainatate pe banii poporului, viitorul nostru s-a dus pe apa sambetei. Nu nutresc nici o farama de compasiune pentru ei. Ne-au distrus vietile si abia astept sa-i vad cum platesc pentru asta. Cat despre reportajul din sala de judecata, este extraordinar. Faptul ca il gasim intr-un ziar de sport il face si mai credibil. Pentru ca e un ziar care nu a intrat in cloaca mizerabila a politicii. Felicitari si astept sa ne oferiti astfel de placeri la fiecare termen. In timp ce voi, autorii, ati crescut, oamenii mari au inceput sa fie atat de mici....

cetateanul  •  17 octombrie 2015, 12:21

dar bute???? care-i treaba? ca si el a participat la suveica cu buna stiinta !! stia despre ce este vorba ca nu e copil sa-l duca obreja de mana ca pe maimutoi.

SAG  •  17 octombrie 2015, 12:23

Am citit cu mult interes reportajul de la fata locului(sala de judecata), mai ales raspunsurile date de inculpati la intrebarile completului. Astept si ....episoadele urmatoare.... Am o intrebare: mai sunt sanse sa ajunga si alti semnatari(ex. Catalin Predoiu) ai HG "Gala Bute" sa ajunga in fata completului de judecata ??

franco  •  17 octombrie 2015, 12:28

Sunt vinovati cu totii dar va fii foarte greu de recuperat prejudicial,eu as opta pt pedepse foarte drastice,peste zece ani de inchisoare,sa nu se bucure de banii pusi la" umbra"!

D-le Tolontan  •  17 octombrie 2015, 12:31

Domnul Tolonan, am citit cu atentie tot, am recitit ca sa nu gresesc acum cand scriu aceste randuri. Stiti ce concluzii am tras deja? Nici nu mai am nevoie de finalul unui proces fara probe, pentru ca nu sunt si nu vor fi, ca daca erau, presa le toca de dimineata pana seara. Cred ca Udrea a fost tinta, ea trebuia executata, pentru ca femeia asta n-ar fi pus mana pe bani nici picurata cu ceara. De ce sa-si manjeasca cariera, ziceti si dvs? Avea un barbat bogat, era sustinuta de Basescu, era o voce in politica , frumoasa, eleganta, vanata, filata, urata, apreciata, barfita, dar ea tot zambitoare a ramas vazandu-si de ale ei, ca doar nu era sa se sinucida pentru faptul ca era barfita sistematic si bine controlat totul, nu? N-a luat domnule, n-a luat si toti spagarii aia , patru la numar erau niste parliti impusi Udrei, cu exceptia Anei Topliceanu o no name, mereu in umbra prietenei ei, fara cariera, fara job, traind din ceea ce am citit in presa, de pe spinarea prietenei si dintr-o data asa de bogata, vile masini, lux vestimentar, vacante de lux etc (totul public, daca eu gresesc in afirmatii, inseamna ca presa ne-a dezinformat). Cum asa? De unde daca ea a dat blondei comisioanele? Ce dreak, d-l Tolontan ca nu suntem prosti ! Lungu la fel dintr-un neica nimeni, sa aflam ca a facut doua nunti lu nevasta-sa, da? A inchiriat un castel in Italia pentru prima nunta, a doua pe o insula in Grecia. Va imaginati sumele date pe asemenea lux, nu? Are vila ,masini etc. De unde naiba bani daca el era un bugetar sadea si daca da comisioanele cuiva din minister? Udrea nici nu intra in declaratiile sale? Nastasie putred de bogat, da? Cum oare tot bugetar fiind chiar daca cu o functie mare, se poate afla salariul de atunci, ori el era si este mare stab. Si el cu atata nerusinare zice ca i-a plasat sacosoiul cu 900 de mii de euro blondei, pa' te ia cu ras ,nu alta! Cum sa crezi asa ceva si FARA PROBE? Nimeni n-a vazut nimic, corect? Totul s-a petrecut in amiaza mare si n-a vazut sacosoiul cu bani. Ce instanta din lumea asta ar crede asa ceva, astia nici sa minta nu stiu. Greseala E.U. este ca a fost prea umana, prea credula, desi avertizase public ca se aude de acest comision! Daca ea ar fi luat un euro din aceste comisioane, mai *** public? *** cu ei la bani. Pute rau domnule Tolontan si de asta sper ca veti analiza public toate neregulile din acest dosar. Nu ne intereseaza ce au declarat spagarii, era normal sa recunoasca deoarece au fost prinsi de DNA, dovedit, corect? Atentie ! NU Udrea a fost prinsa de DNA ,nici nu aveau cum daca ea n-a participat la asemenea mizerii ! Ne intereseaza neregulile, facaturile si cine vrea cu tot dinadinsul executarea blondei si de ce? Fac apel la dvs la experienta, la profesionalism sa aratati partea necurata a acestui dosar, pentru ca exista, o vedem si noi astia fara experienta. Trebuie sa faceti asta altfel ne putem trezi cu totii pe baza de declaratii pe la DNA . Bineinteles daca sunteti bine intentionat si nu aveti interdictie tinand cont ca lucrati la un patron ! Multumesc de pe acum daca imi veti raspunde punctual. Nu vreau clisee, vreau raspunsuri logice fix pe datele pe care le avem.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

tibi  •  17 octombrie 2015, 12:56

Felicitari pentru aceasta placere oferita in weekend. Un articol superb, cum rar mai citim in mass-media de azi. Frumos reportaj. Felicitari, domnilor si doamna!

Maxentiu  •  17 octombrie 2015, 13:04

Daca doamna Udrea simte nevoia de dulciuri la finalul unei prime infatisari tensionate, atunci noi, romanii de rind, ar trebui sa coborim din Mertanele noastre in fata aprozarelor si sa ne facem stocuri de lamii, foarte multe lamii, pentru a face fata detaliilor sordide ale acestei afaceri.

Victor Perdevara  •  17 octombrie 2015, 13:15

Vreau sa stiu daca urmatoarea dedicatie pentru doamna Udrea e permisa. Distinsa doamna vreau sa va trimit in sarapanie! Credeti ca puteti ajunge acolo?

fotbal  •  17 octombrie 2015, 13:27

frumos scris si descris! poza cu spatele la coltul zidului iccj... impreuna dau marca fabricii!!! reportaj de detoxifiere acum vine partea mea. ma incearca tot soiul de emotii, panica, rusine, neputinta sau deznadejde....revolta...sunt atat de multi...

cristian  •  17 octombrie 2015, 13:50

procesul e un fel de show, martorii acuzarii de tot rasul. Nastasie care zice ca primit o valiza de 900 de mii de euro, dar nu s-a uitat sa verifice daca chiar erau banii inauntru si care, zice tot el, i-a livrat personal lui udrea chiar in cabinetul ei, fara sa-l vada nimeni, fara sa poata confirma nimeni.. Nici nu stiu care e mai amuzanta, asta sau mita de 250 de milioane de euro de la chisinau )). Dupa mintea mea, chiar nu cred ca se livreaza valize cu bani unui ministru chiar la minister, in cabinetul lui. Sunt 1000 de locuri mai discrete decat un minister. E cusuta cu atza alba, iar cititorii suntem luati drept prosti. Pariu ca aia 4 scapa cu suspendare? Domnul tolo, observ ca si dvs pe alocuri va e jena de cum decurge acest proces si de lipsa de dovezi mai ales

gicapuia  •  17 octombrie 2015, 13:56

1. “Cred că era o cutumă în minister și cred că această cutumă există și în acest moment”. 2. ”La toate ministerele se lua 10%, 20%, 40%. Și se ia și acum!”. 3. Vineri seara la Digi 24 CT POpescu a spus cu alte cuvinte excact acelasi lucru care l-a spus Elena Udrea. S-a luat dintotdeauna la toate nivelurile si se ia in continuare. Sistemul continua. Daca cele trei observatii sunt adevarate inseamna ca : a. Mita a devenit legala ca urmare a cutumei. Au luat si iau tori in continuare. In lumina acestora e chiar se cred nevinovati. Si chiar ( cred ca am luat-o razna! ) dar urmind logica chiar sunt. b. Daca sistemul functioneaza in continuare inseamna ca ori noi nu mai judecam, nu mai suntem normali la cap ori EI STIU CEVA CE NOI HABAR NU AVEM. Refuz sa cred ca chiar nu le e frica de puscarie. Ce parere aveti domnule Tolontan?

Obiectiv  •  17 octombrie 2015, 13:58

Sper ca cei care au devalizat aceasta tara sa raspunda penal pentru faptele lor, indiferent de postura! Adica, de la `*** care ne-a fost "tatuca" 10 ani si continuand cu cohorta de femei care l-au slujit neconditionat (oare?) si incheind cu consilierii/amantii/creditorii/sponsorii acestora din urma. Vazand (nu direct, din fericire) cum stau lucrurile cu reprezentantii justitiei (egalii mei ca nivel de studii, superiorii pe vecie ca salarii si influenta) romane, n-am dubii ca vor ajunge la o mediere/intelegere reciproc avantajoasa. Deci, acesti oameni cu limite evidente (macar la capitolul "moralitate") se cred stapanii tuturor? In virtutea deservirii unui sistem mafiot initiat si dezvoltat de expresia a tot ce inseamna mai rau in materie de politica (basescu), acesti nimeni vor fi achitati sau condamnati pe perioade infime in raport cu vina lor! C.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

mihal  •  17 octombrie 2015, 14:43

Astia s-au hranit cu sufletele noastre. Nu-mi e mila de ei, imi e mila de mine, de noi, cei care am muncit ca sa aiba ei ce fura. La puscarie, doamna Udrea! Acolo poate o sa realizati in final cat rau ati facut acestui popor prea rabdator.
Multumiri acestor jurnalisti care nu au cedat!

Vio  •  17 octombrie 2015, 15:29

@ D-le Tolontan, Pentru postacul care si-a luat din timp sa scrie asa mult. Mai nea, de unde stii tu ca nu a pus inculpata asta de Udrea mana pe bani ma??? De ce crezi ca nu avea nevoie? Care cariera ma? Ce cariera sa aiba ma impostoarea asta care a venit din Buzau rupta in coate, a facut o facultate particulara vai mama ei si apoi l-a cunoscut pe combinatorul de Cocos??? Din ce a trait ma asta, din salariu de ministru de 1000 de euro sau cel de deputat care e la fel? De unde era Cocos bogat ma? Cocos care a recunoscut tot ce a savarsit cu stiinta sotiei. Nu va e ma rusine? Cat primiti pentru postari? De unde are ma inculpata asta de Udrea bani de sofer, bodyguard, leasing la masina, chirie si alte cheltuieli? Din ce recunoaste Cocos ca a furat? Din ce traieste ma asta? A facut cu Cocos un partaj si si-au impartit fiecare banii, ca Udrea sa poata spune ca a primit de la sot, altfel nu justifica nimic. Nu-i nimic ca exista si confiscare extinsa. Chiar credeti ca mai prostiti pe cineva??? Speram la un proces judecat cu celeritate si sa-i dea daca o gasesc vinovata ani de puscarie fara numar. Exista probe la dosar pentru cine nu are basma pe ochi, iar judecatorii sigur le vor vedea si vor judeca impartial. Nu va mai legati doar de geanta cu bani, sunt multe alte probe directe care o vor baga pe Udrea la beci.

Alex Popa  •  17 octombrie 2015, 16:07

Referitor la „coala A4”. Deliberarea este secreta. Si luarea unei masuri in timpul sedintei de judecata de catre complet este, sa spunem, o minideliberare. Ori cine poate mult poate si putin. Deci nu e nimic extraordinar ca membrii completului foloseau o coala pentru a pseudosecretiza luarea unei masuri in timpul sedintei, masura care oricum se facea publica in sedinta. Dar este o practica obisnuita, nu e coala e mana facuta palnie, atfel ca „gestul” criticat de dvs nu are fond. Problemele sunt altele.

Ovidiu  •  17 octombrie 2015, 16:44

Traim intr-o tara in care nu se mai face absolut nimic…de frica. Daca esti mic intreprinzator in aceasta tara esti mort. Imi blestem ziua in care am revenit in tara asta…scapasem.
Se aplica stupid un model american din anii 50…pe o populatie cara devine din ce in ce mai saraca si mai captiva propriei tari. Ne autodistrugem .

Ramon  •  17 octombrie 2015, 19:09

cred că într-o gazetă a sporturilor de sâmbătă ar fi fost mai normal să găsesc meciurile diviziilor de handbal, baschet, volei, hochei (dacă se joacă), rugby, să știu unde mă pot duce, ca spectator, nu să plătesc două pagini din episodul nshpe al Elenei Udrea. Acesta putea sta în orice altă gazetă politică. În al doilea rând posibil cuvântul mită nu este potrivit, puteau fi bani pentru partid, adică deturnare de fonduri. Lucrul cel mai interesant este ceea ce Udrea va trebui să dovedească: că martorii mint, ceea ce este posibil, dar și tupeul fostei ministre poate fi decisiv. Mulți vor s-o distrugă pe Udrea, sau pe Băsescu, care au deschis această cutie a Pandorei. Disperarea PSD ului care nu mai pupa acești bani, dirijați de Udrea și de oamenii din ministerul ei a fost baza politicii mizerabile din anii 2008-12. Dar la fel de bine, Udrea poate avea dreptate, nimeni nu a fotografiat aceste valize și ca să-și protejeze pielea o pot arunca pe Lenuța în oala cu zmoală, doar-doar o fi capabilă să spună stop-joc. Nu avem decât să așteptăm decizia instanței, dar cazul va fi foarte interesant, Udrea trebuind să demonstreze că martorii mint, că habar nu aveau ce au avut în mână, sau aruncă niște vorbe ca să o bage pe Udrea în închisoare (cazul acelei valize de 900.000 în care mânuitorul nu știa ce se află). Oricum, arestarea preventivă ar trebui revizuită, pentru a evita nedreptățile.

Cătălin Tolontan  •  17 octombrie 2015, 19:10

@Alex Popa: am inteles, multumesc pentru explicatie. Si daca stiti care-s problemele poate imi dati un mail la catalin.tolontan@gsp.ro. Va multumesc! @SAG: Catalin Predoi va fi, probabil,chemat ca martor chiar de catre Elena Udrea cind se va ajunge la Hotarirea de Guvern din ianuarie 2011, de unde a pornit totul.

Zidane92  •  17 octombrie 2015, 19:17

Nu va mai legati de doamna Udrea ca va trimite Basescu la puscarie cu ajutorul DNA!

Andrei  •  17 octombrie 2015, 20:14

Multumim de relatare, d-le Tolontan, singura mea intrebare e ce cauta reportajul de fata in Gazeta Sporturilor? Daca ii prinzii pe capii unui cartel de droguri in timp ce faceau o miuta nu inseamna ca e vorba despre fotbal. Asa ca explicatia dumitale cum ca e vorba despre gala Bute ne insulta inteligenta. Este vorba de aplecarea dumitale catre subiecte din politica si demascarea, sper eu dezinteresata, a diversilor corupti. Laudabil, nu ma intelegeti gresit, dar cariera dumneavoastra se ramifica intr-un mod important si cam la 180 grade de sport. Va rog lasati-ne sa citim sport in gazeta, atat cat mai putem printre titlurile de tabloid. Daca vreau politica citesc alte ziare. Multumesc.

dan  •  17 octombrie 2015, 20:16

D-l Tolo e tare ,este omul zilei.Toti patronii din cariera lui au ajuns la puscarie sau au fost arestati, dar el a ramas cinstit..S al vad eu pe ala care are curaj sa zica ca i a lasat cineva o geanta cu bani in birou!

stella  •  17 octombrie 2015, 20:25

Mda . Hm . Începi să-mi pari a commis voyageur ... if you know what I mean ... Mă rog . Atentând fără milă , continuu ... aproape banditesc - şi nu mă-ndoiesc : făr' vr'un interes :lol: :lol: :lol: - la pudoarea - obliterată deja ... de măria ta - distinsei îmi pare , şi sunt convinsă ... nu doar mie , îmi pare zic , o ... mangafauă jurnalistică ce ia pe zi ce trece , iz de făcătură . Ori poate doar o ... iz de ... pizmuială mno ... De secol 21 . Voiam să spun că mi'e milă de tine . De voi ... N/o fac . Doar mă-ntreb - retoric normal - dacă pân'la urmă Elenina are dreptate ? Ce-o să faci ? O să zici şi mata - fără cratimă : e vina sistemului lui băse ... Sau , poate ... aşa cum fac (câteodată) marii bărbaţi - nu cei car'şi aruncă cenuşă în cap ... STING LUMINA ŞI SE APUCĂ -finalmente- DE ALTCEVA ... (tu ce'o să faci măria ta -cu literă mică normal .)

nefertem  •  17 octombrie 2015, 20:49

Felicitari pentru acest demers jurnalistic si pentru toate celelalte de acest gen pe care le-ati avut. Eu nu sunt deranjat sa citesc astfel de subiecte in GSP, ma mira adversitatea multora fata de asa ceva, materiale sunt destule si eu personal nu ma consider obligat sa dau click pe toate.

bogdan  •  17 octombrie 2015, 21:35

sper ca Elena Udrea ca si toate celelalte " high profile cases " din 2015 sa fie gasita/gasiti vinovati.nu pt ca i-as vrea raul dar pt ca in caz contrar va fi o lovitura atroce pt ce a ajuns sa insemne DNA. o lovitura din care nu ii vad ridicandu-se.Ar insemna ( in caz de achitare ) ca niste oameni au fost tarati intr-un proces cu dorinta de a fi distrusi.Deci sper ca toti acestia vor fi gasiti vinovati in urma administrarii unor probe irefutabile.Dar daca nu?

Mihai  •  17 octombrie 2015, 21:48

Sincer, procesele acestea, gen cuvintul lui x contra cuvintului lui y, sint din secolele trecute. Probele par mai mult indirecte si ,desi este evident ca s-a furat, procesul arata ca un joc de leapsa. Lalaiala aceasta imi pare total neproductiva, contribuabil fiind, adica fraier, imi permit sa va recomand un fisc draconic. Analizarea averilor politicienilor si a tuterilor lor, urmata de confiscari masive, poate aduce o reparatie la buget. Ca despre asta vorbim, restul este "suflare in vint". Bunurile unei persoane dovedesc clar daca aceasta a primit o geanta cu cartofi sau cu euro. Felicitari echipei gsp pentru perseverenta aratata in ancheta. Sincer!

adriani  •  17 octombrie 2015, 22:26

Felicitari Catalin ! Munca ta si a echipei tale incepe sa dea roade.

sorin  •  17 octombrie 2015, 22:54

Felicitari jurnalistilor si spor la munca! Faza cu coala A4 este un gest folosit de judecatori in sala de judecata pentru a secretiza o deliberare, dar nu numai fata de cei din sala.... :))))

Bubucul  •  17 octombrie 2015, 23:09

Mulțumesc pentru informații! Aștept și continuarea tot aici pe gazetă. Aș vrea să clarific insă ceva, și anume faptul că vă apreciez foarte mult pentru ceea ce faceți, pentru munca ce-o depuneți și mă bucur că am posibilitatea să vă citesc atât pe dvs., cât și pe ceilalți colegi. Zilele trecute, când mă plângeam de anumite articole din Gsp și vă ceream o explicație, nu vroiam să generalizez, nici să vă iau la rost, ci eram supărat pe existența pe situl Gsp a unor articole cancan, neputând înțelege cum reușesc asfel de articole să se strecoare intr-un ziar condus și scris de oameni serioși. Un astfel de articol este ăsta:http://www.gsp.ro/international/campionate/discutie-soc-intre-jose-mourinho-si-roman-abramovici-ce-spune-despre-posibilitatea-de-a-fi-demis-461156.html

dudu  •  18 octombrie 2015, 0:52

Nu e nimic ciudat ca oamenii aia refuza sa pronunte cuvantul "mita". Daca ar face-o, ar insemna ca ei sa precizeze 1. ca au dat sau au traficat mita, si 2. Ca Udrea sau altcineva a luat mita. Daca la punctul 1 mai e cum mai e (unii si-au recunoscut vina, dar nu e foarte clar care e vina aia), punctul 2 comporta anumite probleme. De natura morala, dar ales de natura civila si penala. Cert e ca avocatii lor i-au sfatuit sa nu pronunte cuvantul magic... De ce oare? Si care e vinovatia aia pe care si-au recunoscut-o, ca nimeni prin presa nu a mentionat? E amuzant ca spuneti "Apărare contra Acuzare, egale în fața unei instanțe obiective. Aceasta este definiția unui proces.". O data pentru ca acest truism, pus in text pe tonul acesta sententios, aduce cu discursul lui Farfuridi. A doua oara, pentru ca pus in oglinda, reportajul dvs. apare exact ca ce este - un articol unidirectional, lipsit de obiectivitate. Ar fi fost foarte util sa prezentati reactia procurorului, la fel cum ati descris fiecare gest al Elenei Udrea sau reactiile avocatilor apararii. Eu unul as fi fost interesat sa aflu fata pe care a facut-o procurorul, in conditiile in care toti martorii acuzarii au refuzat sa declare ca Elena Udrea a luat spaga. P.S.: Informatia despre Elena Udrea la magazinul de dulciuri o aveti de la aceiasi baieti care o filau in seara in care s-a intalnit cu Basescu, cu "Dorin Cocos" si cu "avocatul ei"? Sau direct de la Gadea?

motanul incaltat  •  18 octombrie 2015, 2:46

Nu mi se pare nimic sensational..... Este doar un scenariu care se repeta din anii 90 inncontinuu. Normal, in frunte cu Iliescu, toti ar trebui anchetati si inchisi.... Dar legea nu e aceeasi pt.toti.... Cad numai cei ce trebuie, in functie de interese.... Nu se mai aude nimic de Tariceanu, Blaga sau Boc.De ce oare?????Ca sa nu mai vorbim ca, Gala Bute, e un amarit foc de paie pe linga marile afaceri..... E si normal sa uiti ce s-a mai intimplat cu 10.000 euro sau 100.000 sa uiti practice fotoliu s-au persoana..... Pt ca retii cu lux de amanunte doar ce trece peste 1.000.000 si de ce eventual partea ta a fost doar de..... in comparatie cu altii.....

George- USA  •  18 octombrie 2015, 8:52

Dle Tolontan, trebuie sa existe probe foarte clare ca sa poți condamna pe cineva ! Ca vine unul sau altul si spune ca ți-a dat banii si ca se dădea 10 la suta din contracte șpagă, asta înseamnă NIMIC ! Denunțul si bănuiala nu sunt folosite nicaieri ca probe in dosar, poate doar in perioada stalinista ! Acuzarea trebuie sa vina cu înregistrări video, extrase de cont din perioada aceea , si alte documente care sa ateste Alb pe negru, ca oamenii ăștia au primit mita. Sper sa existe probe solide in aceste 40 de volume, iar atunci vinovații vor trebuii sa plătească, dacă nu exista atunci tot circul asta e doar un spectacol pentru prostime

Cătălin Tolontan  •  18 octombrie 2015, 9:32

@dudu: despre procuror am spus ca a vorbit trei minute si jumatare in cinci ore. Despre faptul ca nu au pronuntat mita, patru dintre ei tocmai solicitau instantei sa fie judecati pe procedura abreviata recunoscind ca au dat sau au luat mita :-) Cit despre filaj, relaxati-va, mergeam spre jos spre redactie, care e relativ aproape de ICCJ si am avut acelasi drum cu Elena Udrea (nici ea nu avea pe unde sa o ia, Calderon e cu sens unic, pe acolo o ia oricine spre centru), asa ca am vazut masina intimplator. Teoria conspiratiei s-a epuizat la baclavale :-)

Cătălin Tolontan  •  18 octombrie 2015, 9:54

@ramon: nu, nu udrea trebuie sa demonstreze ca martorii mint, ci DNA treabuie sa demonstreze ca ei spun adevarul. Cam asa merge treaba in mod normal. Se probeaza vinovatia, nu nevinovatia! Cu alte cuvinte, cei care vin si sint obligati sa demonstreze in fata instantei sint cei care fac acuzatia.

Comentează