Medic: ”La Bagdasar, răniții au fost mutați într-o secție care nu avea avizul Ministerului Sănătății”. Luați-vă TVR înapoi că altfel pierdeți tot!

Poate că nu e treaba noastră să vorbim cu medicii despre felul în care au fost tratați cei de la #Colectiv. Dar de ce nu fac asta TVR și Radio România, care au în misiunea publică taman acest lucru?

vineri, 4 decembrie 2015, 11:38

UPDATE: Interesantă e următoarea comparație. În timp ce la ”Bagdasar-Arseni” s-a umplut, practic peste noapte, o secție cu mobilier și aparatură, fără avizul Directiei Sanitare, Unitatea modernă de arși de la ”Floreasca”, inaugurată în aprilie 2015, n-a găzduit nici un ars de la Colectiv.

sectie_arsi
În stînga, Unitatea moderna de arși de la Floreasca (inaugurată în aprilie 2015 – nefuncțională în noiembrie 2015), iar în dreapta saloanele ATI de la Bagdasar, dotate peste noapte și unde au fost puși răniții fără ca pavilionul să aiba avizul MS

de Mirela Neag, Răzvan Luțac și Cătălin Tolontan

Purtător de cuvînt al Spitalului Bagdasar-Arseni și doctor ortoped, Florin Bica îl întîmpină vădit nervos pe jurnalist.

”De ce nu vă ocupați voi de sport?!”, spune, trăgîndu-și scaunul în spate. Bărbatul distins se întoarce cu o jumătate de față, semn al faptului că ar vrea ca tu, ziarist, să fii departe, poate nu direct în mă-ta, dar undeva unde ți-e rostul.

În nici un caz nu aici, nu pe capul lui.

Știți ceva? Are dreptate.

În studioul Antenei 3, Mugur Ciuvică a spus că ”mintea lui Tolontan e mai obișnuită cu fotbalul decît cu gînditul”.

Și el are dreptate.

Au dreptate criticii de pe internet cînd observă că, articolele din ultima săptămînă, cele despre spitale, nu alcătuiesc o investigație. Nu e, nici n-am pretins că e; investigație a fost chestia cu pompierii.

Nu e investigație, sînt mărturii ale medicilor și interviuri cu oficialii.

Pînă la urmă, presa nu e un scop, ci un mijloc de stabilire a faptelor, preocupare pe care istoricii o consideră unul dintre factorii-diferență dintre țările dezvoltate și cele nedezvoltate. Ca jurnalist, poți stabili faptele în moduri care nu se exclud: prin investigații sau prin căutarea celor care ți le pot povesti încrucișat. Și în multe alte feluri.

Mărturiile de azi.

Am aflat că, după dezastrul de la ”Colectiv”, o parte din răniți au fost duși la Spitalul Bagdasar-Arseni  și mutați într-o secție care nu a avut avizul Direcției de Sănătate Publică. O secție renovată, dar goală, în care paturile au fost aduse din depozite și igienizarea s-a făcut pe fugă.

Ce ne-a spus doctorul, care ne-a trimis și pozele: ”În seara de 30.10.2015 eram la serviciu, când am fost anunțați că s-a petrecut un incendiu, în urma căruia mai multe persoane se află în stare gravă și urmează să fie aduse la S.C.U.B.A. Nu o să intru foarte mult în detalii, dar în seara aceea s-au întâmplat lucruri care ne-au marcat pe mine și pe colegii mei. Am făcut cu toții eforturi uriașe pentru a salva viețile acelor tineri. S-au primit indicații din partea managerului spitalului, care, la rândul său, a primit ordin de la domnul Bănicioiu, să lăsăm impresia că dispunem de toate cele necesare îngrijirii acestui tip de pacienți”.

”Ceea ce este foarte grav este că pacienții, după ce au fost stabilizați, au fost mutați în secția veche A.T.I. a spitalului, care fusese renovată recent, dar care nu are nici măcar o adresă din partea Direcției de Sănătate Publică din care să rezulte faptul că spațiul respectiv poate permite îngrijirea unor pacienți” cadru medical Spitalul Bagdasar-Arseni

Omul continuă: ”Pacienții au fost mutați în acest loc neavizat de Ministerul Sănătății – Direcția organizare și politici sanitare. Vreau să vă spun că nu am avut nici măcar paturi și a trebuit să aducem din celelalte secții, sau paturi vechi, din depozit, nu am avut suficiente aparate de ventilație artificială (multe dintre cele existente fiind defecte), iar spațiile în care au fost ținuți pacienții nu erau nici măcar dezinfectate, deși protocolul în astfel de situații prevede ca pacienții să fie tratați în saloane sterile”.

La spital, ieri.

Managerul era plecat. Am discutat cu purtătorul de cuvînt, dr. Florin Bica:

1
Așa au arătat saloanele utilate rapid, unde au fost duși răniții


„N-am avut avizul, acesta a venit după, dar a fost o întîmplare fericită că aveam acea secţie ATI!”

 

Au dreptate cei care spun că situația din spitale nu e în aria noastră de competență ca jurnaliști. Chiar nu e.

Dar în aria cui e?

Pînă acum au fost informații.

Ce urmează e o opinie.

În aria cărei organizații media e situația infecțiilor din spitale, cea mai gravă din Europa la noi? Dar felul în care funcționează Departamentul Național de Urgențe?

Cine ar avea datoria ca, în numele publicului, să întrebe de ce noul guvern nu elimină sponsorizările, nu doar cele de la ISU, ci toate taxele de protecție cerute micilor și marilor întreprinzători?

Cine ar trebui să se întrebe, înainte de a o face un raportor ONU, de ce nimeni dintre guvernanți nu e îngrijorat că avem 40% dintre compatrioți sub limita sărăciei? Cine ar trebui să toace această temă ca să-i realizăm gravitatea?

Cine ar putea să afle ceea ce noi am aflat așa, ca niște jurnaliști sportivi rătăciți într-un ghem de emoție și de informații publice, și anume că familiile pregătesc deja procese împotriva statului român în cazul Colectiv?

Poate că se vor extinde procesele morților din cauza suprainfectării în spitale, nu doar pentru cei de la Colectiv.

Cum se va apăra statul cînd s-au folosit secții neavizate de Ministerul Sănătății, ca la Bagdasar-Arseni? Cine ar trebui să urmărească ce se va întîmpla și să povestească oamenilor?

Răspunsul este unul singur.

Asta e treaba televiziunii publice și a radioului public. E treaba agenției naționale de știri. Ele au, prin lege, datoria de a servi interesul public.

Ca să nu ni se reproșeze și nouă cum li se zice acum medicilor, ”De ce n-ați vorbit mai devreme?”, ne spunem părerea: TVR și Radio România sînt, pe distanța următorilor ani, singura speranță a publicului de a fi informat și servit cu obiectivitate la scară națională. 

Mai sînt încercări și reușite în media, dar piața nu garantează că ele vor dura. Piața nu mai susține, de una singură, media independentă.

Iar presa din România este într-o situație de catastrofă nedeclarată.

Aproape toate redacțiile de presă scrisă, cele care, cei din televiziuni o știu foarte bine, produc majoritatea subiectelor, au intrat în insolvență. Televiziunile au și ele probleme financiare. Chiar și radiourile mari sînt de vînzare, dar n-au cumpărător.

Și toți, fără excepție, suferim, în mare măsură din vina noastră, de lipsă de credibilitate.

Uniți TVR, RRA și Agerpres! Uniți-le lăsînd deoparte mofturile din interior și din exterior, uman de înțeles, dar infime în ecuația interesului cetățenilor!

250 de milioane de euro pe an este bugetul cumulat la TVR, RRA și Agerpres

Uniți-le pentru că, în afara lor, nimeni nu are forța financiară și nici șansa unică de a reașeza publicul în mijlocul relatării jurnalistice.

Dacă românii ar vedea că se schimbă ceva acolo, poate că peste un an ar accepta și mărirea taxei.

Ar privi mărirea taxei, să zicem din 2017, ca pe o investiție în ceva ce și cetățenii resimt ca pe o nevoie: investiție în încrederea că cineva îi reprezintă în raportul inegal cu autoritățile. Că cineva poate vorbi pentru ei. Că cineva poate să monitorizeze guvernul.

TVR, RRA  și Agerpres, cu bugetul lor anual depășind aproape de trei ori bugetul ProTV, sînt o resursă care poate disipa cunoaștere și poate însoți procesul de repunere a statului în folosul cetățenilor săi.

Viitorul e al țărilor care își mobilizează resursele de educație și informare a populației. TVR este o astfel de resursă.

Cetățenii nu ar fi singurii beneficiari.

Dintr-o televiziune publică ancorată în realitate, cu informații, investigații și reportaje, Guvernul și politicienii ar avea și ei de cîștigat.

Dincolo de economia la buget, că prin unire se pot raționaliza cheltuielile, un conglomerat public de media ar juca rolul unei prevenții. Să se gîndească politicienii! Ce preferați? Să continuați în aranjamente pînă vă saltă DNA sau să vă enervați în fața unei televiziuni publice puternice, care vă expune permanent erorile?!

Ce vreți, în fond, ca politicieni? Să vă duceți, precum faceți acum, la televiziunile împărțite în ”prietene” și ”dușmane”, neștiind niciodată ce agendă e în spatele celui cu care vorbiți, sau să fiți parte la o discuție fără menajamente, dar onestă și echilibrată? Nu v-ați săturat să fiți tratați fie de sus, fie periați fără să apucați, în nici una dintre variante, să rostiți vreo idee care să ajungă la oameni?

Prezent la Mihai Gâdea, Liviu Dragnea vorbea despre un plan pe 25 de ani pentru România.

Și l-a întrebat pe moderator dacă se bagă să vină și el cu idei. Oricît de mult mă critică el, că și eu nu contenesc să-l fac propagandist, Gâdea a avut un răspuns corect. Absolut corect. ”Mizați pe noi să vă criticăm”.

TVR ar putea face asta. Dar și altceva.

TVR ar putea să fie promotorul unei conversații naționale inteligente. Un plan pe 25 de ani pentru România fără media independentă e un plan urlat cu fața la apa din puț.

Uniți și eliberați media publică! E singura șansă.

Și avantajul e că atunci veți scăpa și de jurnaliștii sportivi care aleargă a proști după bacterii.

 

 

 

Comentarii (114)Adaugă comentariu

alex  •  6 decembrie 2015, 16:53

vad ca au intrat sa comenteze si aici si pe facebook postacii desgustatori *** ai antenelor si ai psd-ului... ***. sa le fie rusine mosnegilor platiti de psd care va ataca doar pentru ca au fost manipulati de sinistrul gadea

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Merve  •  6 decembrie 2015, 18:11

Inainte (sau in loc) de unirea TVR cu radioul trebuie depolitizata in mod real conducerea celor doua institutii. Sefii TVR si SRR sunt numiti pe filiera politica si sunt mereu sub amenintarea demiterii prin respingerea rapoartelor de activitate de majoritatea parlamentara. Sunt niste politruci care transmit in jos pe cale ierarhica, mai direct sau mai subtil un mesaj de supunere fata de stapanirea politica. In presa de stat exista in prezent cenzura, exista si autocenzura. TVR, Romania Actualitati si statiile din tara sunt niste agentii de public relations ale politicienilor, cu stiri care ocolesc cu abilitate esenta incomoda si cu subiecte cenzurate. Stiu foarte bine ce scriu aici.

boloni  •  6 decembrie 2015, 19:16

***

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Moromete  •  7 decembrie 2015, 2:36

- Avizul... - Faptul că avizul a venit duminică nu are nici o relevanţă! Au fost perfect trataţi şi asta e tot ceea ce contează. Efectiv incredibil ca dupa asa o tragedie, asta e tot ceea ce poate spune domnul Bica. Exact asa o fi zis si ISU inainte de #Colectiv: las'ca le dam avizul dupa concert, ca acum avem treaba,... ce conteaza!? Noi zicem ca totul e OK, deci e OK. Insa domnul Bica zice asta dupa #Colectiv. Domnule Bica, nu esti doar incompetent criminal in ceea ce faci,... esti si prost si fudul! In toate tarile sunt tot felul de probleme,... insa incompetenti criminali, prosti si fuduli in functii de conducere,... doar in una gasesti! PS: Multumesc GSP/Tolontan pentru articolele extraordinare - documentate si in interest public! Pacat ca restul siteului GSP are continut sportiv din ce in ce mai putin si mai slab si se scufunda in reclame jalnice si agresive,...

andrei  •  7 decembrie 2015, 7:21

D-le Tolontan..am 22 de ani,si practic sunt un reprezentant la tinerei generatii..chiar daca momentan nu sunt in Romania. Vreau doar sa stiti ca aveti tot repectul , pentru ca in timp ce alti jurnalisti incearca sa musamlizeze acest caz..d-voastra , din contra.. cercetati cu aprofunzime . Tot respectul pt munca .si mi-ar placea sa vaad si alti jurnalisti. ( precum *** de Ioanitoaia )

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

farmacistu  •  7 decembrie 2015, 14:07

OK, lucrez in industria farmaceutica si chiar daca nu sunt la curent cu practicile folosite in spitale privind sterilizarea camerelor dar pot face o paralela stiind cum se procedeaza in fabricile de medicamente si are sa folosesc un limbaj cat mai simplu. 1. Degeaba sterilizezi peretii, tavanul si restul. iar dupa aia aduci obiecte straine in contact fara ca acestea sa urmeze sa fie sterilizate. Sa fim serioasi, 20 min...mi-e greu sa cred ca se poate face ceva. 2. Avizul este o bucata de hartie. Nu valoraza nimic. Ca a venit duminica? E irlevant. Si imi este greu ca s-au respectat procedurile de acordare a avizului. Adica unde sunt documente le ca stat la baza, etc. Ca o paranteza Am avut ocazia sa intru si intr-o fabrica de medicamente din Romania. Uau, m-am luat cu mainile de cap... Sincer, nici nu stiu daca ar fi trecut vreodata auditul de la FDA sau EMA. Nici macar nu am intrebat....asta e, tara lu merge si asa...

Roxana Dica  •  7 decembrie 2015, 15:27

1. Stiti ce ar fi fost interesant? Sa prezentati un document similar celui trimis de E-magic catre ISU pentru spectacolul din 30 octombrie. 2. Nu am cifrele, dar m-ar interesa o comparatie intre 4 controluri/24 sponsori cu procentul firmelor verificate de ISU din total. As zice eu ca abia in cazul in care e o diferenta mare, mare putem sa comentam. 3. Eu am intrat pe legislatia ISU, dar nu m-am lamurit in totalitate. O impresie insa mi-am facut. Credeti ca ar strica sa facem o enumerare a art. din legi si reglementari interne ISU care au fost efectiv incalcate? Chiar pompierii (surse) pot indica ce anume din legislatie ar fi fost de respectat in cazul Colectiv. Apoi se vor vedea clar si responsabilitatile sau vinovatiile.

Cristi  •  7 decembrie 2015, 18:29

"Asta e treaba televiziunii publice și a radioului public. E treaba agenției naționale de știri. Ele au, prin lege, datoria de a servi interesul public." Da, asa e, e si treaba agentiei nationale de presa "Agerpres". Dar cand vocatia unei astfel de institutii de presa e virusata iremediabil de ingerinta politica, atunci cand ea e condusa de rubedeniile lui Ponta si ale lui Zgonea (da, ati auzit bine, directorul general Giboi e ruda cu cel de-al doilea), atunci cand chiar si cel de-al doilea nivel de management e asigurat de neaveniti fara nici macar o zi in presa (dl Durleci, director general adjunct, este fizioterapeut de meserie), despre ce misiune publica vorbim?

Petruta  •  7 decembrie 2015, 18:40

Santajul "subliminal" practicat de dl ministru Banicioiu si de dl Arafat cu managerii spitalelor implicate in tratarea pacientilor de la Colectiv este evident si ar fi fost "in vigoare" in orice situatie in conditiile in care acesti manageri sunt la "pixul"ministrului sanatatii (ordinele de ministru cu numirea in functie a managerilor si toata mascarada de concursuri organizate de consiliile de administratie ale spitalelor se fac cu acordul tacit al ministerului sanatatii-verificati daca componenta consiliilor de administratie si managementul anumitor spitale a fost schimbat de catre domnul fost ministru Banicioiu). Pentru manageri a fost o singura cale (adica cea vazuta la TV)-daca ar fi recunoscut ca nu au conditiile necesare tratarii pacientilor + materiale sanitare/medicamente etc atunci erau culpabili ca nu au cerut fonduri de la minister (unii au primit diverse fonduri pentru dotari si au "ales" cu decidentii de la minister "anumite" dotari-nota:anumite dotari se refera la dotari necesare insa in alte domenii in care si interesul" financiara a catalizat achizitia respectiva. Oricum dl ministru va trebui intrebat cum a dispus impartirea banilor de investitii in cele 20 de luni de mandat si la ce preturi (exemple-tomograf de 3 milioane de euro??? care nu are spatiu de instalare si zace in curtea spitalului; tomograf la Rm Sarat unde nu se gasesc specialisti sa lucreze pe ele la un volum de 800 de pacienti pe luna (tot spitalul!!!); spatii de asteptare pentru pacienti-dl ministrub ar trebui sa stie ca pacientii "asteapta" un timp in spital pentru servicii medicale la standarde europene-mai intai cream standardele dupa care spatiile de asteptare adica punem caii inaintea carutei si nu caruta inaintea cailor!!!!, tratament pentru hepatita VHB de 90.000 euro de trei ori mai mult comparativ cu alte state-ex Franta!!! etc, sectie moderna de la Floreasca pentru tratementul arsilor insa nepusa in functiune de 6 luni-trebuie stiut ca in nota de fundamentare privind necesitatea si oportunitatea acestei investitii pe care dl manager Macovei a facut-o atunci cand a cerut finantare pentru aceasta sectie moderna exista o rubrica privind resursele utilizate inclusiv umane-nu poti aproba o astfel de finantare si la 6 luni de la finalizarea lucrarilor sa scoti la concurs si posturile pentru asistentii medicali(?); scolarizarea lor speciala trebuia prevazuta in nota de fundamentare ca investitie sau suportata de spital de ex(daca nu exista nici macar perspectiva atunci cum a aprobat dl ministru) trebuia facuta in paralel cu lucrarile. (nu poti aproba achizitia unui avion de ultima generatie de ex daca nu ai si pilot sa stie sa-l conduca de ex)... Din punct de vedere medical, atitudinea fostului domn ministru a fost total neprofesionala.Cei care trateaza pacienti in sistemul sanitar stiu ca atunci cand este previzibil decesul unui pacient atitudinea trebuie sa fie ferma, suportiva pentru apropiati insa nu prea este loc de lauda; de ex. chiar daca lucrezi in cel mai bun spital din lume si sansele de a nu supravietui ale unui pacint sunt mari, in momentul in care pacientul se prapadeste nimic nu-l poate aduce inapoi pe pacient iar atitudinea de se lauda a unui oficial (ca are de toate spitalul, ca se face totul etc) este cel putin nepotrivita, cei apropiati si cei implicati trebuie consiliati in accepta tragedia; oricum trebuie vazut daca rudele celor decedati si-au dat acordul scris sa fie facuta publica starea lor medicala...

Vlad Petrescu  •  7 decembrie 2015, 22:03

Referitor la acest subiect, aș dori să fac câteva precizari . În ultimii ani, s-au perindat prin curtea spitalului diferiți manageri . În primul rând, să ne-o aducem aminte pe doamna dr. Anca Buliman, care a condus Spitalul Bagdasar Arseni din 2006 până în 2014 . Raportul corpului de control a stabilit că două firme de casă ale doamnei doctor au fost ,,cadorisite” practic, cu contracte de 3.500.000 de euro. Ambele societăți câștigătoare sunt administrate de nașa de cununie a dr. Buliman, iar într-una din firme, sotul fostului manager de la “Bagdasar-Arseni” este economist. Aceste fapte de corupție s-au întâmplat când, în România, se închideau spitale din lipsa de fonduri. Doamna Buliman a fost prezenta și la consolidarea spitalului , un jaf de peste 20 de milioane euro, facut în complicitate cu celebra firma ROTARY. Raportul public al curții de conturi pe anul 2013 descria : Nu au fost respectate prevederile legale cu privire la utilizarea, conform destinațiilor stabilite, a alocațiilor bugetare pentru realizarea obiectivului de investiții „ Consolidare și Modernizare Spital Clinic de Urgență „Bagdasar Arseni” (Corp A) prin: -atribuirea și derularea contractului de achiziție publică, privind activitatea de „management proiect”, cu angajarea nelegală a creditelor bugetare, în valoare estimată de 2.333.000 lei; - achiziția de lucrări de confecționare și montaj sistem antisuicid, în valoare estimată de 3.081.000 lei. -au fost efectuate plăți nelegale, reprezentând valoarea serviciilor de pază, fără respectarea prevederilor legale, în suma estimată de 2.897.000 lei. Ce s-a întamplat dupa aceea , când vor plati vinovații, unii și astăzi în funcție? Așteptăm în continuare să aflam ! Ulterior, a fost numit politic, de catre fostul ministru Eugen Nicolaescu, pe post de ,,manager marionetă”, domnul general Bîtcă Viorel . Acesta a executat, orbește, ordinele fostului secretar de stat anchetat penal, Alin Țucmeanu, realizand, în complicitate cu serviciul de achiziții publice condus de dna Nicolescu Roxana , dnul șef serviciu administrativ, Panait Laurențiu și domnul director economic, Marian Roșoi , licitații trucate, în valoare de multe milioane de euro . De ce mai sunt acești oameni angajați în continuare , și de ce nu sunt anchetați ? Bineînțeles, pentru că servilismul în România este recompensat cu protecție politică . În prezent, avem un nou manager, în persoana d-lui dr. Bogdan Păltineanu , fost manager al institutului Ana Aslan - un profesionist. La o simplă căutare pe google, descoperim, cu mirare, că domnul Păltineanu ar face parte din hoții din sănătate . Sunt doar insinuări care nu corespund adevărului ? Domnul manager ar face parte dintr-un grup infracțional, împreuna cu dna Boer Monica Claudia, manager al spitalului Obregia ? Păi, de ce am crede aceasta ? Că, doar domnul manager nu-și parca mașina în curtea spitalului Obregia … Că, doar pe domnul manager nu îl lua, uneori, de la serviciu , șeful firmei de pază TBG Security, ce are în obiectiv spitalul Obregia … Că, doar domnul manager nu a reziliat contractul firmei de pază Patrol Security, ca apoi să realizeze o licitație trucată, cu câștigător știut dinainte de tot personalul spitalului – aceeași cunoscută firmă TBG Security ... Că, doar domnul manager nu mai organizează licitații și oferă, prin încredințare directă, contracte peste contracte firmelor agreate de acesta ... Că, doar nu se lucrează la o licitație trucată pentru consolidarea U.P.U. … Dar cine să ancheteze toate acestea în România ?! Că domnul Tolontan ,,trebuie să se ocupe de sport" :)…

Petruta  •  7 decembrie 2015, 22:15

Si la sanatate, in materie de control sunt aceleasi probleme ca la primarie, isu etc. Verificati spitalele implicate in tratarea pacientilor de la Colectiv si urmariti cum au fost controlate de :minister, casa de sanatate, structuri de audit, curte de conturi, directia de sanatate etc si cum au fost remediate neregulile gasite; controalele acestea au fost sau nu comandate/ modulate/ influentate politic (exista un scandal cu presedintele de consiliu judetean din Ialomita care, pe interceptari, comandase un control la minister pentru a-si impune "omul" la conducerea spitalului judetean Slobozia!!!); Verficati personal daca conditiile din spitale sunt cele din normale, daca toate spatiile sunt cele din norme, daca se respecta circuitul pacientului in spital, daca este eficient, daca se lucreaza dupa proceduri clare?; Chiar daca a fost o mobilizare generale medicalea cu medici, asistenti medicali si tot personalul administrativ (din spitale si de la nivel central) asta nu inseamna totul. Acesti oameni minunati trebuiau condusi clara cu proceduri clare ( ne intrebam cum cei trei anestezisti de la spitalul de arsi au putut face fata tuturor operatiilor-sigur nu s-a intrat in paralel-adica acelasi anestezist la doua sali de operatie?+oboseala/stres/surmenaj; verificati in protocoalele operatorii si in calculatoare daca orele interventiilor chirurgicale nu se suprapun la aceeasi medici? Ce masuri a luat ministerul sa suplineasca cei trei medici de ATI de la arsi (managerul a scos la consurs posturi de ATI si a facut diligentele necesare la minister sa fie deblocate posturile-cum este posibil sa emigreze atat de mult anestezistii in vestul Europei si sa nu se ia nici o masura), cum pot tine acesti trei medici garzile la arsi? Cum a fost posibil ca dl Arafat sa intervina peste medici si spitale si sa permita accesul in ziua 1 a apartinatorilor (si ne intrebam cum de s-au suprainfectat pacientii).avea astfel de competente peste regulamentele interioare ale spitalelor? Rolul dumnealui se termina cand ultimul pacient parasea UPU cred...

Che Guevara  •  8 decembrie 2015, 2:19

Domnule Tolontan, sper ca ati vazut declaratia unui ministru in care ni se spunea ca exista oameni in India sau Brazilia care muncesc pe 2 lei. Eu intreb asta: e prea mult sa le cerem medicilor romani sa traiasca numai din salariu ? Vi se pare ca au salariile chiar atat de mici medicii si asistentele medicale in comparatie cu salariul mediu din Romania ? Vi se pare normal sa existe un mercurial al posturilor din sanatate ? Cand spunem "jos coruptia!" ne referim la toate genurile de coruptie sau numai la anumite cazuri izolate care "ne strica ploile" ? Sa stiti ca oamenii pregatiti pleaca din sistem si in Romania ramaneti numai cu fanariotii. Nu va mintiti ca daca aveti bani o sa va salavati cand veti avea nevoie. Daca ajungi pe mana unui nepriceput care si-a cumparat un post caldut nu te salveaza nici toti banii din lume.

Achim Elena  •  8 decembrie 2015, 10:16

Spitalul Bagdasar Arseni este o familie pentru ca fiecare isi angajeaza baiatul , fata , sotul , sotia , cumnatul , cumnata . Vin acum sarbatorile , sa vedeti pachete ce primeste doamna Doina Simion . Generalizand asta se intampla in toate spitalele si toata lumea stie .

Lucian  •  8 decembrie 2015, 16:55

Hai Tolo! Marunt, marunt ! De aflat: cine si de ce minte! Asta daca rezolvi, ne esti de mare folos! Cica belgienii, au spus ca nu exista la ei infectii intraspitalicesti. V. Romania Libera

Comentează