”Ai grijă de noi, frate Alex!”. Familia Hogea întreabă cine le-a scos băiatul de pe lista de Bruxelles și demonstrează că a plecat contaminat cu bacterii (II)

"De ce n-ați venit mai devreme?”, au întrebat medicii austrieci. Alex Hogea a murit la Viena de sepsis, după infecția contactată în țară. Directorul de la ”Municipal” spune că austriecii sînt cei care au greșit tratamentul

vineri, 11 decembrie 2015, 6:57

UPDATE: Astăzi, Cristi Lupșa și echipa de la ”Decât o revistă” au scos pe piață numărul dedicat dezastrului de la Colectiv. După o muncă de lutieri, jurnaliștii au reconstituit seara concertului, începutul focului și primele cîteva zeci de minute de după, totul descris din perspectiva oamenilor din jurul formației și a celor aflați în club.
Încă ceva. În ziua în care încheiem publicarea celor două articole despre Alex Hogea, îi mulțumim lui Teodor Tiță pentru gîndurile lui dintr-un moment în care mulți, inclusiv dintre cei pe care-i recomandăm, ne țineau lecții sentențioase și se întrebau ce vrem. Nimic nu vrem. Vrem să scriem.

colectiv_grafic

 

de Mirela Neag, Răzvan Luțac și Cătălin Tolontan

Dacă se întîmplă să mîncați cu un husky la masă să știți că nu plescăie prea tare.

Chiar dacă acest husky nu e la masă, ci pe masă.

Mihaela a întins o față albă, ”cea mai curată pe care o avem”, iar cîinele de pluș continuă să stea cu fundul în sus și cu botul în castronul unde Teodora i-a pus ”ciorbă și bobițe”.

Fata familiei Hogea are 10 ani. Tocmai s-a întors de la școală.

Se mîțîie, nu vrea legume, vrea salam.

Din cînd în cînd, puștoaica mai dă un impuls cîinelui-jucărie, cadoul său de Sfîntul Nicolae.

”Acum, că v-a găsit pe voi aici, n-a mai zis. Dar cînd sîntem doar noi trei, ne roagă să punem și al patrulea tacîm, pentru Alex”, spune Narcis.

Mihaela îl completează. ”Nu suportă să vorbim la trecut despre fratele său. Ori de cîte ori folosim Alexandru era, Teo ne corectează și ne spune „Mami, Alexandru este!”.

Cum este Alexandru?

***

Alexandru Hogea, extemporal la dirigenție cu profesoara Cristina Țigănelea: ”ÎNTREBARE: Cine sînt eu, cum aș vrea să fiu perceput? RĂSPUNS: ”Dacă vorbim la scara Universului, nu sînt nimic mai mult decît un grăunte de nisip într-un ocean nesfîrșit. Însă în cadrul acestei clase mă consider tipul scund și inteligent, tot timpul cu gura pînă la urechi, care găsește mereu ceva amuzant de spus. Sper să fiu perceput în acest fel”. 

***

„Alex era genul de om vesel pe care parcă-l ştiai de-o viaţă, deşi te cunoşteai cu el de o săptămînă”, povestește Andreea, șefa lui de grupă de la Facultatea de Automatică din Politehnică.

Alexandru și Andreea s-au cunoscut cîteva săptămîni. ”Era un tip aparte, pasionat de calculatoare și de engleză în același timp”, îl descrie un profesor.

Andreea e cea care a dus carnetul de student al lui la părinți după #Colectiv, carnet pe care Alex n-a apucat să-l vadă.

***

”Cum este Alex?”, îi întreabă Narcis Hogea, tatăl lui, pe medicii de la Spitalul Universitar ”Municipal” din București.

E chiar seara de 5 noiembrie 2015, cînd totul se întorsese în favoarea familiei.

De dimineață știau că va pleca la AKH Viena. La prînz fuseseră anunțați că e rău. Avionul s-a ratat. După-amiază, că e din nou bine.

Și au apărut mai multe variante de transfer.

”Fusese tot timpul bine, dar birocrația din sănătate nu primise verde ca să-i transfere în străinătate pe răniții de la Colectiv”, explică cineva din sistem.

Acum, seara, îl raportează din nou ca fiind bine.

Și îi pregătesc plecarea în străinătate.

***

O singură problemă medicală survine pe 5 noiembrie.

În buletinul de analize medicale al lui HOGEA GEORGE-ALEXANDRU, 19 ani, la ”Secreție plagă” apare prezentă bacteria ”Acinetobacter”.

Alexandru Hogea 4

Acinetobacter este o sursă de contaminare frecventă în spitalele din România.

”Ca germene selectat în mediul spitalicesc, adică rezistent la antibiotice, acinetobacterul este foarte agresiv și periculos” medic de la Spitalul de Arși

***

Pe 6 noiembrie, totul se clarifică: 8 pacienți din România sînt pe lista de Bruxelles.

”Unul este de la noi! E Alexandru Hogea”, se bucură medicii de la ”Municipal”.

”Medicii erau fericiți pentru că fiecare caz pe care reușeau să-l transfere stabil însemna o victorie a muncii lor”, povestește Narcis Hogea.

Specialiștii de la chirurgie plastică din ”Municipal”, care vorbiseră între timp cu colegii lor de la Spitalul de Arși,  trăseseră un semnal de alarmă către ATI. ”Duceți-i afară!”. Există surse care susțin că pe foile altor pacienți cei de la chirurgie plastică scriseseră chiar că e recomandat transferul rapid!

Avionul Spartan al armatei române are programată decolarea pentru ora 1, în noaptea de 6 spre 7 noiembrie.

***

Raed Arafat, 6 noiembrie, adresă către Spitalul Universitar de Urgență București:  ”Stimate domnule Manager, în urma vizitei echipei medicale din Belgia, vă înștiințăm că următorul pacient – HOGEA GEORGE ALEXANDRU va fi transferat la clinici medicale din Belgia în data de 07.11.2015 în vederea continuării tratamentului”.

Alexandru Hogea 5

***

Cătălin Cîrstoiu, 6 noiembrie, notiță pe adresa venită de la Raed Arafat: Semnează plecarea lui Hogea și adaugă ”Conform disc. telefonice Cosu. Spitalul Militar Bruxelles”. 

Cosu nu e o persoană, COSU este abrevierea de la Centrul Operativ pentru Situații de Urgență.

Cu alte cuvinte, singurile autorități implicate în mutare sînt spitalul și ”Situațiile de Urgență” coordonate de Arafat.

”Ministerul Sănătății nu se trezise pe 6 noiembrie, pentru că, de regulă, Ministerul Sănătății și, în general, statul român nu au obișnuința de a transfera pacienți”, descrie situația Vlad Voiculescu, voluntar care se ocupă de transferuri și care s-a implicat și în cazul lui Alex Hogea.

***

”Spre seară, cînd plec acasă, verific încă o dată că totul e pregătit. Alexandru fusese pansat și gata de drum”, rememorează Cătălin Cîrstoiu, directorul spitalului.

Cu o zi înainte, jurnalista Melania Medeleanu îl auzise pe Cîrstoiu spunînd: ”Dacă pleacă, ar fi o palmă pe obrazul spitalului”.

Ea îi replică: ”De ce ar fi o palmă? Voi i-ați salvat, sînteți eroi și-i transferați unde alții sînt specializați!”.  Răspunsul directorului sună sec: ”Pentru că, dacă-i mutăm, ar însemna să recunoaștem că noi nu avem condiții să-i tratăm aici, dar noi avem condiții!”.

Potrivit familiei, Alexandru Hogea putea pleca pe 5 noiembrie, la AKH Viena. Dar fusese refuzat.

Între timp însă, pe fondul fragil al căderii guvernului, puterile și intențiile se redistribuie.

Raed Arafat ieșise public și anunțase că se va pleca în străinătate dacă medicii străini îi vor selecta. Printre cei aleși de echipa belgiană se numără și Alexandru Hogea.

***

Narcis și Mihaela își cumpără bilet de Bruxelles pentru 7 noiembrie, la o cursă de dimineață.

”Ca să fim în Belgia, unde va ajunge Alex, că ni se spusese că va pleca noaptea pe la 1”, explică tatăl.

Peste noapte, cu bagajele gata și fără somn, și părinții și Monica Grigore, voluntar,  dau cîteva telefoane la spital.

”Alex e încă aici, e pregătit, n-avem nici un semn de la SMURD, n-au venit să-l ia, așteptăm”, comunică medicii de gardă de la ATI. Avionul întîrzie.

***

Zorii vin peste București.

Mihaela și Narcis ajung la aeroport.

Nu știu nimic despre Alex.

***

Nicu Coman, fratele Mihaelei Hogea, 7 noiembrie dimineața: ”Chiar acum i-am lăsat la Otopeni pe Narcis și pe Mihaela. Slavă, Domnului, în cîteva ore se vor regăsi la Bruxelles împreună cu Alexandru. Sun la spital, Alex n-a plecat, avionul întîrzie cică. Pe drum ascult radio. La buletinul de ora exactă, aud, dintr-o dată, știrea: ”Aici, Radio România, transmitem în direct de pe baza militară 90 de pe Otopeni. Avionul C-27 J Spartan a decolat chiar acum către Bruxelles, cu 8 pacienți, dintre care 3 intubați”. Îngheț! Ăștia au plecat fără Alex!”.

***

Avionul de transport Spartan în care nu era Alexandru Hogea decolează doar cu puțin înainte ca avionul de linie al părinților săi să pornească spre întîlnirea iluzorie din Bruxelles.

Nimeni nu-i anunțase, nici de la spital, nici de la Minister, nici de la SMURD.

După ce ascultă știrea de la Radio România, Nicu Coman sună, dar Narcis și Mihaela deja se îmbarcau.

”Să știți că am ascultat o știre, dar nu înțeleg ce se întîmplă”, apucă Nicu să le spună părinților care tocmai își puneau bagajele de mînă deasupra scaunelor.  Telefonul se întrerupe, ca-n filmele noir.

Cursa se ridică în aer.

La 10.000 de picioare altitudine, se sting automat beculețele de centură. Dar Narcis și Mihaela aveau să rămînă lipiți de scaune și de speranța că avionul Spartan îi va urma ca o dîră albă spre Bruxelles.

***

Nicu alergă înnebunit spre spital. Nu e singurul.

Trași de mătasea subțire a spaimei, rudele și prietenii săi rămași în țară pornesc cu toții spre ”Municipal”.

Ei știu sigur la acea oră că Alex n-a plecat. Dar nu știu de ce! Și nu știu ce-i cu el.

Cu puțin timp în urmă se anunțase un deces la spital dintre cei arși!

***

Monica Grigore, voluntar, 7 noiembrie, dimineața: ”Am sunat la Bruxelles. Belgienii îl au pe lista de îmbarcare și-l așteaptă. De ce nu a plecat Alex?”.

Daniel Istrate, prieten din Sinaia al familiei Hogea, 7 noiembrie, dimineața: ”Nu înțeleg ce se întîmplă. Am sunat și la Ministerul Apărării ca să verific dacă e în avion și nu este. Mă ia Mihaela Bălan și plecăm spre spital. Tremurăm pur și simplu. Se anunțase un mort. Cînd ajungem, ne bucurăm: nu e Alex, e un alt băiat, din Brăila. Ne e rușine că ne bucurăm și plîngem”

Cătălin Cîrstoiu, 7 noiembrie, dimineața: ”Acum am ajuns la spital. Îl găsesc pe Alexandru Hogea în același loc. Trebuia să plece, ce p… și c… s-a întîmplat???! Colegii mei ridică, neputincioși și frustrați din umeri. E inadmisibil! Nu ne-a anunțat nimeni de la Situații de Urgență! Nici pe noi, nici pe părinți!”.

***

Mihaela și Narcis aterizează la Bruxelles și află că Alexandru n-a fost luat în avion. ”Fără nici un motiv, fără nici un telefon”, spune Mihaela.

Se așază pe două scaune moderne de plastic în aerogară.

Nu mai plîng, nu mai sînt triști, sînt doar un bărbat de 48 de ani și o femeie de 46 de ani, doi ”decreței” care se simt pentru prima oară veniți pe lume fără voia lor.

***

La București, nimeni nu înțelege nimic.

Afectat este și doctorul Boroș, șeful de la ATI. ”Boroș a venit din privat aici tocmai ca să reformeze zona de terapie intensivă pe cardio și s-a trezit, după o lună în spital, în miezul unei dureri imposibil de gestionat”, spune secretarul de stat din Ministerul Sănătății, Dorel Săndesc.

Boroș avea să și-o fure, pentru că cine poate rezista monstruoasei subiectivități a durerii părintești?! Dar asta avea să se întîmple mai tîrziu.

Pe 7 noiembrie, rudele lui Alexandru Hogea se postează în fața cabinetului directorului Cîrstoiu. ”Nu vă poate primi”, spune cineva.

”Nu ne primește? Bine, spuneți-i atunci așa domnului director: Dacă în zece minute, nu într-un sfert de oră, nu aflăm unde pleacă Alexandru azi, noi mergem direct la presă!”.

***

Opinie de jurnalist: ”Cazul Colectiv arată că atunci cînd presa se poartă obedient cu autoritățile, autoritățile se poartă rău cu cetățenii”. 

***

De la Raed Arafat vine o nouă adresă pe numele lui Alexandru Hogea.

Atît de pe grabă e făcută că începe la fel, ca și cum ar pleca în Belgia:   ”Stimate domnule Manager, în urma vizitei echipei medicale din Belgia vă înștiințăm că următorul pacient – HOGEA GEORGE ALEXANDRU va fi transferat la AKH Viena, Austria în data de 07.11.2015 în vederea continuării tratamentului”.

Alexandru Hogea 6

***

”Cine a plecat, din Spitalul Militar, în ultimul moment în locul lui Alexandru Hogea la Bruxelles? Cine a luat decizia? De ce n-au fost anunțați părinții?”, se întreabă voluntarul Monica Grigore.

***

În raportul medical pus la mapa de transfer din România nu există specificat faptul că Alex Hogea fusese depistat cu acinetobacter.

***

Codruț Sarafoleanu, șeful secției ORL ”Sfînta Maria” către Andrei Pleșu (”Dilema Veche”): ”Culpabilizarea generală a corpului medical a devenit preferința tuturor. Chiar nu se poate înțelege că există, ca și în orice alt domeniu, oameni excepționali, onești și dedicați, dar și nenorociți lipsiți de omenie și morală? Dar e adevărat că România va avea cea mai bolnavă populație în următorii 20 de ani dacă se va continua același modus vivendi în medicina românească. În medicina noastră domnește omerta!”.

***

”Alex pleacă la Viena în seara aceasta. Găsiți și voi un avion ca să ajungeți acolo!”, le anunță Monica pe cele două statui vii încremenite  pe scaunele aeroportului din Bruxelles.

Cei doi nu mai au nici un pic de putere. Nici nu se mai pot bucura că, totuși, Alex va pleca.

Pe 4 noiembrie începuse peripeția transportului băiatului lor, acum e 7 noiembrie și el se străduiește încă să evadeze din spital.

Se simt ca doi oameni care credeau că au ajuns pe Everest și, între timp, au aflat că vîrful se mutase.

Narcis se ridică cu greutate.

”Știi ceva, Mihaela? Mă duc să iau o bere că nu mai pot! Vrei și tu ceva de băut? Am auzit că belgienii au cea mai bună bere din lume. Și apoi căutăm avion de Viena, să mergem ca să-l facem bine pe Alex”.

***

Alexandru Hogea, lucrare de control la Colegiul Mihail Cantacuzino din Sinaia: „Ni s-a cerut să împărțim o listă de valori care conduc la succes și la eșec în viață. La Succes am trecut: Prietenie, Solidaritate, Muncă, Altruism și Învățătură. La Eșec am trecut: Egoism, Înșelăciune și Supunere”.

***

Supunere. Nici unul dintre prietenii lui Alex nu se mai supune la București.

Plecarea sa este pichetată de rude și de prieteni, pas cu pas. ”În seara de 7, cînd a venit în sfîrșit SMURD să-l ia, ne-am mobilizat. Ne păcăliseră de prea multe ori”, povestește Daniel Istrate.

”Unul a stat lîngă targa cu care l-au transportat. Altul era jos, la lift, să nu oprească la alt etaj și să-l ducă în vreun salon. Eram nebuni, dar, pur și simplu, nu mai credeam nimic. După atîtea minciuni, doream doar să fim siguri că pleacă în sfîrșit” Prieten Alex Hogea

O altă prietenă, Mihaela Bălan, a mers cu mașina în spatele ambulanței pînă la Băneasa, pentru că de acolo pleca avionul SMURD.

Era 7 noiembrie și, deși publicul nu știa nimic din toate acestea, rezervorul de încredere a familiilor și chiar a medicilor se epuizase. Ei nu se mai bizuiau pe autorități.

”Deși e împotriva regulilor, medici de la ATI au însoțit bolnavii la transport. Și apoi, ca să nu fie văzuți de către supervizorii SMURD din aeroporturi, coborau pur și simplu în cîmp, înainte de a intra ambulanțele în baze”, povestește voluntara Monica Grigore.

La fel s-a întîmplat în cazul lui Alex.

Medicul de la ”Municipal” care l-a însoțit a fost silit să-l ventileze manual pe ultima parte a traseului pentru că se terminase oxigenul, potrivit relatării Monicăi Grigore.

Ea descrie scenele cu medici lăsați lîngă gardurile înalte ale aeroporturilor, de unde erau ridicați mai apoi de familii.

***

Vlad Voiculescu, voluntar: ”L-am cunoscut pe Raed Arafat și am lucrat pentru el. Pot spune că dacă cineva, nu Ministerul Sănătății care ar fi trebuit să facă asta, ci cineva a făcut ce a fost omenește posibil pentru transport, acesta a fost Arafat! Nu a existat un precedent sau proceduri, au fost lucruri care n-au mers, dar tot ce a fost posibil s-a întîmplat”.

Vlad Voiculescu mai spune ceva: ”Un medic de la Spitalul de Arși a întrebat zilele trecute ce s-a întîmplat cu muncitorul ars la Brașov. Vă spun eu! Au fost mai mulți răniți critici la Brașov. Pentru unul, Arafat a sunat personal, rugîndu-l pe medicul curant să-i permită transferul la Graz. Doctorul din Brașov n-a vrut. Cînd a ajuns, cu întîrziere, acolo, austriecii s-au îngrozit de cum fusese tratat. Muncitorul a murit”.

***

”De ce n-a plecat Alex Hogea în avionul de Bruxelles în care fusese anunțat că pleacă?”. Aceeași întrebare pentru Ministerul Sănătății și pentru Departamentul de Situații de Urgență.

Amîndoi cei responsabili, secretarul de stat Dorel Săndesc de la MS și Raed Arafat, de la DSU, cer un răgaz ca să se intereseze.

Dorel Săndesc: ”Selecția au făcut-o belgienii. Din totalul de 8 răniți, ei aveau trei locuri pentru pacienții ventilați. Alexandru Hogea era cea de-a patra opțiune. Dar a ajuns pe listă pentru că familia celui de-al treilea plasat a refuzat inițial să-l transporte. Apoi familia s-a răzgîndit și cel de-al treilea a fost repus el pe listă și scos de pe listă Alexandru Hogea”.

Raed Arafat: ”Belgienii și-au ales pacienții. Aveau trei locuri pentru pacienții în stare critică. Alexandru Hogea era al patrulea, dar a fost pus pe listă pentru că al treilea a refuzat. Apoi, în ultimul moment, al treilea s-a răzgîndit și a revenit pe listă. A plecat el și nu Alexandru Hogea. Dar pe Alexandru Hogea l-am trimis tot în ziua aceea, puțin mai tîrziu, la AKH Viena”.

***

”De ce nimeni de la Ministerul Sănătății sau de la Situații de Urgență nu a anunțat spitalul sau familia?”

Dorel Săndesc: ”Asta era sarcina celor de la Situații de Urgență. Ei au modificat lista”.

Raed Arafat: ”A fost o lipsă de comunicare din partea noastră. Ne-o asumăm”.

***

Misterul avionului de Bruxelles s-a adîncit după ce România liberă a aflat de la spitalul din Belgia că pacienții veniți din România fuseseră contaminați. Toți 8!

Din informațiile Gazetei, Alexandru Hogea a fost înlocuit în avionul din 7 noiembrie  cu cineva din Spitalul Militar.

***

Narcis Hogea, 7 noiembrie seara tîrziu: ”Am ajuns chiar acum la Viena. Doamna consul ne-a condus la spital. Prima întrebare a medicilor a fost ”De ce a venit atît de tîrziu?”. Ne-au spus că vor face tot ce se poate”.

A doua zi, duminică, la spital a venit și ambasadorul României în Viena. Părinții au fost mișcați.

”De trei ori la rînd, de către trei medici diferiți, am fost întrebați de ce nu l-am adus mai devreme?” Narcis Hogea

***

Săptămînile care au urmat, două la număr, se amestecă în mintea și în sufletul părinților. Amintirile sînt ca o cocă albă, indistinctă, care se întinde și revine în lighean.

”Au fost zile bune, în care speram că se va face bine. La un moment dat, am văzut cum fața i se vindecase. Avea o piele roz. L-am mîngîiat pe obraji și i-am zis: Mami, ce frumos ești mami, ca un bebeluș”, povestește Mihaela.

Cam din 19 noiembrie însă, medicii i-au anunțat că infecția cu care a venit din România s-a generalizat. Că organele cedează. ”Au fost extrem de sinceri, dar și umani, tot timpul”, spune Narcis.

În acea seară, s-au gîndit din nou, cu monstruoasa subiectivitate părintească, la cît de mult au fost amăgiți, mințiți și obstrucționați la plecarea lui Alexandru din România.

***

Mereu medicii austrieci ne spuneau: ”Ne luptăm cu microbii cu care a venit din România, e foarte greu, facem tot ce putem. De ce n-ați venit mai devreme?

***

Totul s-a întîmplat foarte repede.

Duminică dimineață, pe 22 noiembrie, i-au sunat să meargă la spital. ”Ne-au lăsat să stăm de vorbă cu el pentru ultima oară, așa adormit cum era, că se va prăpădi”.

Narcis își amintește: ”Am rămas cîteva ore doar noi trei, de vorbă. I-am zis: tati, sîntem egoiști și am vrea să mai fii cu noi, dar mereu te-am îndemnat să-ți fie bine. Și știm că acolo unde mergi acum, și unde va sta sufletul tău, o să-ți fie bine!”.

Apoi au chemat un preot. Părintele a venit. L-a binecuvîntat, a citit din cărți.

”Cînd i-a făcut, la final, semnul crucii pe buze, Alex a respirat o dată, puțin mai tare și aparatele ne-au arătat că s-a dus”, spune Narcis.

Părintele s-a uitat lung la băiat și la cei doi părinți: ”Niciodată nu mi s-a întîmplat asta. Să se ducă imediat după ce i-am făcut semnul crucii”.

Cauza decesului: sepsis. Adică septicemie.

***

Camera lui Alex din Sinaia are calculatorul aproape de geam.

Dincolo de fereastră este pădurea și, peste ea, în depărtare, se văd crestele deja înzăpezite ale Munților Baiului. ”Bucegii sînt dincolo”, arată tatăl în direcția ușii.

”Deseori, noaptea, îi auzeam rîsul. Rîdea așa de frumos că tresăream prin somn și știam că e bine. Stătea la calculator, lucra, se juca și, dintr-o dată, izbucnea în rîs”, își amintește Narcis.

***

”Cred că a fost o eroare că austriecii de la AKH au întrerupt inițial antibioticul. Orice protocol au ei acolo, faptul că bolnavul nu venea la primul tratament, ci dintr-un spital, unde evolua pozitiv, nu trebuia neglijat”, spune doctorul Cîrstoiu.

”Da, avea acinetobacter în plăgi, însă noi îl țineam sub control”, adaugă managerul. Mai mulți medici din spitalul ”Municipal” s-au declarat afectați de moartea lui Alexandru Hogea, un caz despre care ei spun că ar fi fost salvat în România.

Îi privești și le citești supărarea pe fețe.

Un ciopor de medici, pe treptele de la ”Municipal”, susțin același lucru: noi, presa, sîntem de rahat că simplificăm totul, iar Alex putea fi salvat în România.

***

”Țin minte că astă-vară am sărbătorit 30 de ani de la liceu, același unde a învățat Alex. Profesorii au ținut să mă felicite cu ce băiat am. I-am dat mesaj pe sms: M-ai făcut tare mîndru de tine, tati!”, povestește Narcis. ”Și mă simt așa de bine că am reușit ca tată să-i spun că-l iubesc”.

***

La înmormîntare au sosit sute de oameni.

Prietenii și colegii, vreo 80, au deschis berea preferată. Tinerii au rîs povestind întîmplări cu Alex.

S-au îmbrățișat, au cîntat în surdină și și-au spus, unul altuia, ce le zicea Alex fiecăruia dintre ei: ”Ai grijă de tine, frate!”.

”A venit și Ștefan Mocanu, profesorul de programare de la Automatică, deși practic nu avuseseră timp să se cunoască prea bine. Ne-a impresionat foarte tare”, spune Mihaela.

***

Cortegiul a ajuns la liceu.

Unul dintre lampioanele ridicate către cer de elevi în memoria lui Alex s-a prins de ramura unui copac. Apoi, s-a agățat de streașina liceului, ca și cum voia să mai întîrzie un pic.

”Ți-am zis eu că e înger!”. ”M-a înnebunit Narcis cu semnele lui”, zîmbește Mihaela.

***

După slujba din biserică, directoarea Aurora Arieșeanu a ținut un discurs care a înfiorat mulțimea prezentă.

”Plecarea lui Alex ne-a găsit pe unii dintre noi răzvrătiți împotriva nedreptății divine, pentru că ne e greu să înțelegem de ce Dumnezeu l-a luat pe cel mai bun dintre noi. Pe alții ne-a găsit resemnați la gândul că Dumnezeu l-a luat tocmai pentru că era cel mai bun dintre noi.

Povestind zilele acestea mereu despre Alex, ne-am dat seama că vesel este cuvântul care apare pe buzele tuturor atunci când vorbim despre el.

Pe colegi, pe profesori, pe toți cei din școală, Alex ne-a învățat, fără să o știe, lecția fericirii depline, așa cum e definită chiar de Dumnezeu”

(…)

L-am fi vrut pe Alex mai mult aici, cu noi, înainte de a moșteni Împărăția cea minunată, pentru că Alex era o mângâiere pentru noi toți.

Era atât de empatic încât nu se putea să fie cineva supărat pe lângă el – coleg sau profesor, fără ca Alex să vină și să încerce să îl înveselească, spunând o glumă și arătându-i partea bună a oricărui necaz.

Ce bine ne-ar prinde dacă ar putea să ne ajute și acum, să vedem partea bună a plecării sale prea grăbite…”

(…)

”Îi unea pe toți colegii, îi împăca pe cei supărați sau certați între ei și nu își lua niciodată rămas bun fără să spună, încrezător: Ai grijă, frate! Oare există o măsură mai bună a ceea ce vrea să însemne curat cu inima, milostiv și făcător de pace? Dacă există, atunci e deasupra puterilor omenești”.

(…)

Sunt atâtea de spus pentru că Alex ne-a dat – tot fără să o știe – cea mai importantă lecție a vieții: cum se trăiește deplin, fără a irosi nici o clipă. Au încăput, în atât de puțini ani de viață, atâtea împliniri și visuri, cât să umple trei vieți. Visa să aibă o familie frumoasă, o carieră prin care să fie de folos lumii, să învețe să cânte la chitară, să facă beat box. Și a împlinit mai mult decât oricine altcineva de vârsta lui.

He made the best of life. Iar noi, învățând să ne luăm rămas bun de la el, vom rămâne, poate, cu lecția aceasta.

(…)

Multe au rămas nespuse, pentru că nimeni nu a crezut vreodată că timpul se va grăbi așa. Doamna profesoară Viviana Bosco ar fi vrut să îți spună, Alex, că te iubește și că ai fost și vei rămâne elevul ei preferat. Fiecare dintre noi, acum, îți spunem ce nu am reușit să îți spunem: că îți mulțumim pentru tot ce ne-ai dăruit și că o să ne fie tare dor de tine.

Noi, cei care plângem acum, nu știm dacă va fi ceva care să ne mângâie acest dor.

I-am întrebat pe prietenii lui – atât de numeroșii lui prieteni – ce ne-ar spune Alex dacă ar putea să își ia rămas bun de la noi.

Și vorba lui, pe care o spunea mereu, și pe care poate ne-ar spune-o acum dacă ar putea, o murmurăm și noi, pentru când va ajunge acolo, în împărăția cerurilor: Ai grijă, frate! Ai grijă și de noi, de acolo de unde ești acum!”

***

Cîinele husky a păpat tot, nesimțitul.

Teodora se duce în camera ei. ”Mami, mă cam doare gîtul”. ”Nu-i nimic, mergem mîine la domnul doctor”.

”Da, mergem la domnu doctor”, îngînă fetița. Nimeni nu și-a pierdut încrederea în medici, nu despre asta e povestea lui Alex.

***

Se lasă seara în Sinaia, în cartierul Izvor.

Peste cîteva zile vine frigul.

Pădurea dinspre camera lui Alex se foiește. Trebuie să se descurce singură, fără rîsul de tînăr din noapte.

Ai grijă de tine, soră pădure!

Clipboard01

 

Comentarii (83)Adaugă comentariu

DAN  •  11 decembrie 2015, 7:36

SUNT UN TATĂ, BĂRBAT ÎN TOATĂ FIREA, FIICA MEA ARE VÂRSTA LUI ALEX. ESTE ÎN PRIMUL AN LA FACULTATE, A PLECAT DIN PROVINCIE LA BUCUREȘTI ȘI TRĂIESC DE FIECARE DATĂ ÎN GARA ORAȘULUI MEU EMOȚIA DESPĂRȚIRII , SPERÂND LA URMĂTOAREA REVEDERE PESTE TREI SĂPTĂMÂNI.... AM CITIT AMBELE ARTICOLE CU LACRIMI MARI CURGÂDU -MI PE FAȚĂ, DOAR GÂNDINDU MĂ LA FAMILIA HOGEA. NU POT SĂ /MI IMAGINEZ CUM AU PUTUT SĂ TRĂIASCĂ TOT CALVARUL ACESTA ȘI CUM SE VOR CHINUI SĂ TRĂIASCĂ ÎN CONTINUARE........ AM O SINTAGMĂ CU CARE MI -AM OBIȘNUIT PRIETENII DE CEVA TIMP : ROMÂNIA RÂSU LUMII DIN PĂCATE FIECARE ZI MĂ CONVINGE CU AMĂRĂCIUNE DE ACEST LUCRU. MULȚUMESC CĂTĂLIN PENTRU TOT CEEA CE FACI

FYRY  •  11 decembrie 2015, 7:58

***

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

lili  •  11 decembrie 2015, 8:19

Nu stiu ce-as putea comenta eu, ca parinte, citind ce-au trait acesti parinti.. O durere fara margini....imi curg lacrimile siroaie, mie care nu i-am cunoscut niciodata... Dumnezeu sa-l odihneasca.... Sa fiti sanatosi, sa aveti grija de voi iar Alex sa va insoteasca mereu gandurile cu rasul lui... Am fost ani de zile prin spitalele Bucuretsiului si ale patriei cu baiatul meu, dar ce au trait acesti parinti e prea mult... "sistemul" pacatos care distruge vieti, "sistemul" asta inseamna, din pacate, oameni, adica cei RESPONSABILI ca sa FACA tot ce trebuie incat sa fie exact INVERS, adica sa asigure ca Alex si toti ceilalti de la Colectiv, care puteau fi salvati, sa FIE SALVATI. NU salveaza, OMOARA omeni. Asta NU-i sistem medical, e sistem CRIMINAL. Sa RASPUNDA in fata LEGII toti oamenii "sistemului" care au facut ca Alex si ceilalti sa nu mai fie azi printre noi, care au facut ca parintii lor sa traiasca tot restul vietii lor cu cea mai mare durere din lumea asta: durerea de a-ti inmormanta copilul. NU stiti, dle Arafat, ce durere e sa-ti vezi copilul suferind, chiar si numai cand e bolnav... Cu atat mai mult NU aveti de unde sti cum e sa-ti inmormantezi copilul... Cei care stiu ce inseamna, psihologii lumii asteia spun ca este cea mai mare durere pentru un OM. GSP: sper sa dati comentariul meu. Daca medicii mentionati mai sus au vorbit cum au vorbit, am si eu DREPTUL sa vorbesc asa, ca mai sus.

trimbitasu vlad  •  11 decembrie 2015, 8:44

Fara cuvinte....

aurel  •  11 decembrie 2015, 8:49

Dumnezeu sa te odihneasca Alex! Dumnezeu sa dea putere parintilor sa mearga mai departe. Pentru cei care s-au grabit sa traga concluzii despre cei care au participat la concertul din Colectiv...ultima poza este facuta in fata Bisericii Sf. ilie din Sinaia...poate chiar dupa o Spovedanie sau Impartasanie. Un baiat exceptional...care ne arata chiar si acum...cate de multe avem de corectat...poate asa o sa ne amintim...ca am fost si noi ca ei...

lavi  •  11 decembrie 2015, 9:09

la spitalul de chirurgie plastica se mai afla internata si**** (MODERATOR: Fara nume, va rugam!). Evaluata cu 20-25% suprafata arsa, in teorie cu sanse mari de supravietuire sau poate ca, in practica, are deja sepsis

Bogdan  •  11 decembrie 2015, 9:14

Pur si simplu e sfasietor. Plang si nu-mi vine sa cred cat de nemernici pot fii unii. Oare cum s-or putea suporta?! Cum sa faci un asemenea circ, sa spui ca plecare lui Alex ar fi o palma pe obrazul spitalului si apoi sa te manifesti ca si cum tu de fapt vroiai sa plece?! Cum sa aiba Alex sanse daca el a contactat Acinetobacter spp. in spital si a plecat INFECTAT in Austria?! Asa e protocolul la Municipal?! Raspuns: DA asa e protocolul si nu de ieri de azi, ci de ani de zile!!! ...iar conducerea ...Dr. Cartoiu...se face ca ploua!!! Exista chiar si doctori recunoscuti de intreg personalul de pe sectia respectiva ca ..."Dr Aureus" (MRSA)!!!! Nu s-a luat nici o masura impotriva acelor doctori la care in urma operatiilor efectuate, incidenta infectiilor spitalicesti cu anumite bacterii este mult mult ridicata fata de orice spital ( 80%). Ba chiar a ajuns acel doctor sa-l acuze pe pacient ca daca spune ceva sau se duce in alta parte sa se trateze va avea de-a face cu el - cu doctorul respectiv. Acesta este doar unul din cazurile de la Universitar care este tinut sun pres, acoperit si de care nimeni nu are voie sa vorbeasca. Daca deschizi gura si indrumi omeneste pacientul esti acuzat imediat ca nu e treaba ta si esti dat afara sau in cel mai bun caz vei fi privit ca un paria, o *** neagra care nu are ce cauta acolo si care mai devreme sau mai tarziu se va cere plecata de bunavoie. Scuze ca scriu atat de mult dar poate macar acum, POATE, exista o sansa ca lucrurile sa se schimbe in mai bine deoarece in mai rau sau tot schimbat; poate ca e timpul sa vina oameni - manageri - doctori - sefi de sectii - profesori care atunci cand este cazul sa recunoasca ca sistemul medical romanesc ATAT POATE si sa ofere sanse mai bune tuturor pacientilor chiar daca acesta ar fi o palma pe obrazul oricarui spital!! Acesti doctori ar trebui sa invete sa intoarca si celalalt obraz daca situatia - viata pacientului o cere; pentru ca telul lor este sa salveze viata pacientului si nu onoarea spitalului. Mai bine o suta de palme si o suta de vieti salvate decat un obraz alb ca varul!!! De ce nu se fac publice rapoartele cu cifrele reale cu infectiile intraspitalicesti, pe categorii de pacienti, sectii, tipuri de interventii , s.a.m.d?!! Este bine stiut ca , in general, doctorii se feresc sa recunoasca acest tip de infectii si ca se face tot posibilul ca acestea sa fie acoperite sub o alta forma. Cat despre Dr. Boros, hai sa fim seriosi, ... nu vine nimeni din "privat" sa-ti reformeze tie sistemul de ATI la Universitar -- doar o parere. Duceti-va in orice spital si intrebati cati doctori au venit din privat sa lucreze la stat si cati invers. Cum sa nu fie plin de bacterii in Universitar daca de cand a plecat Oprescu n-au mai dat nici macar o mana de vopsea?!! In afara de Garda -Desocare unde noroc ca e Dr. Georgescu care e tare in toate si-l duce capul, aripa renovata - dar si aia da semne de treaba "bine facuta", in rest e ca dupa razboi. Ambulatorul, explorarile functionale, laboratorul central si nu numai zici ca sunt pe vremea spitalului Brancovenesc, care l-ati apucat. Noroc ca a facut Oprescu salile de operatii pe chirurgie ca altfel astia nu aveau unde sa mai opereze. Ba le mai si pastreaza doar pentru ...elita. Apropo, n-ar fi rau sa va interesati ce au de gand sa faca cu lo E groasa fratilor!!! Nu ar fi rau sa va interesati ce au de gand sa faca cu blocul operator mic, ca se aude ca se pune de o mica ...privatizare!!! Oare....de asta are nevoie Universitarul....de privatizare!!! Alex.... ai grija de tine!

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

kjaa7  •  11 decembrie 2015, 9:17

La naiba, de la vreme, devine o regulă să-mi încep zilele cu un nod în gât! Trebuie să iau o pauză de la articolele de genul ăsta. Sau nu. Trecând peste asta, am o mică nelămurire (cea mai bună metodă pt a trece de un nod în gât e analiza rece, se pare!): belgienii confirmă sau nu că decizia de a nu îl mai lua pe Alex le aparține? Bine, nu e foarte important, în definitiv, altcineva a fost luat pentru a fi salvat și probabil că acel om are o poveste dătătoare de noduri în gât de asemenea. Știi, ceva, Cătălin? Uită de întrebarea asta! În definitiv, dacă noi nu putem să ne îngrijim bolnavii, ce mai contează că alții nu pot să ne îngrijească 5 bolnavi în loc de 4? Bine zis "Ai grijă de tine, frate!"

ion  •  11 decembrie 2015, 9:20

citesc si plang......

kjaa7  •  11 decembrie 2015, 9:26

Greșeală: "de la o vreme". Îmi cer scuze, am mâncat o literă și nu am corectat! Pe asta am văzut-o eu, dacă mai sunt și altele, mă scuz și pentru ele. Cred că măcar atât putem face în viitor: fiecare dintre noi să își recunoască greșelile, să își ceară scuze pentru ele și să încerce să și le corijeze, pe cât posibil. Chiar dacă suntem doctori. Sau mai ales atunci.

Deniel  •  11 decembrie 2015, 9:31

Macar sa invatam ceva din asta dar...

FYRY  •  11 decembrie 2015, 9:37

ARAFAT ARESTAT, DE DNA CERCETAT, IN PARNAIE BAGAT, SI DUPA, IN SIRIA EXPULZAT ....SPER CA REGULI AM RESPECTAT...IDEM PT BOROS DE LA DIRECTORAT

dan  •  11 decembrie 2015, 9:44

Dumnezeu sa-l odihneasca! Nu stiu cum ati reusit sa scrieti articolul acesta minunat, nu stiu cum nu stati cu empatia si emotiile, cred ca trebuie sa va odihniti putin. E ravasitor, va multumesc pentru fiecare cuvant! Urez familiei lui Alex sa aiba puterea sa mearga mai departe cu drag pentru fiica lor, ma voi gandi la ei macar in fiecare zi de 22 noiembrie.

Matei  •  11 decembrie 2015, 9:54

"Nimeni nu și-a pierdut încrederea în medici" D-le Tolontan, cat te-a costat operatia pe cord despre care ne-ai povestit? Si cum crezi ca te-ar fi tratat medicii daca nu erai cine esti, ci un oarecare numai bun sa moara fara sa stie nimeni?

Alex  •  11 decembrie 2015, 10:11

Daca a plecat infectat, in stare febrila, sansele sa fie salvat erau aproape inexistente. Dar macar medicii austrieci au incercat. Mi se pare o lipsa de bun-simt extraordinara cand citesc acum ca, dupa moartea lui Alex, medicii de la Universitar ar fi spus ca 'noi aici il tratam, il scapam'. Nici in al 12-lea ceas nu recunosc faptul ca nu , nu pot trata totul si ca problema a fost ca nu a ajuns mai devreme intr-un loc unde ar fi fost protejat de evntuale infectii. Daca era transportat cu 2 zile inainte, ar fi trait. Daca ar fi fost transportat din timp intr-un centru de arsi, ar fi trait. E clar. Romania nu este o tara in care toti cred ce zic anumiti medici la televizor. Si, stiti ceva, Alex Hogea nu este unic. Toti cei care erau intr-o stare asemanatoare aveau dreptul sa plece. De fapt, au fost tinuti impotriva legii si drepturilor omului in centre necorespunzatoare. orice pacient are dreptul la viata si la tratament medical corespunzator. Ori, ei nu au avut asta: marii arsi nu au avut paturi de arsi, nu au avut plamani artificiali, nu au avut camere hyperbare, nu au avut multe. Daca spitalul din Austria spune 'trebuia sa vina mai devreme' pai stiu ei ce spuneau: s-a intarziat cu transportul. Si clar nu doar al lui ci al altor cateva zeci. Pe constiinta nu il au doar pe Alex ci pe toti cei arsi 30-40 %, fara arsuri grave ale cailor respiratorii si care nu au fost tinuti in centre de arsi. Au fost centre de arsi de peste tot din Europa pregatite sa ii primeasca, spitale care asteptau unda verde si veneau sa ii ia. Ni se baga pe gat interviuri cu trei medici straini, interviuri filmate toate in aceeasi zi si in acelasi cadru, in care oamenii azi zic 'cat de bine a fost in Romania pentru pacientii aceia'. Si nu se gandeste nimeni ca oamenii aia spuneau asta, gandind probabil, 'am vazut cat de 'profesionisti' sunt aici si cat de centrati pe propriul Egoo sunt, cu astia nu te joci. Asa ca zic ca ei doar sa reusesc sa scot de aici 10-15 pacienti, sa le dau dreptul la viata. ' Tara asta este clar fara scapare, in situtia de la Colectiv, nu stiu efectiv sa zic ce anume s-a facut exact bine de catre autoritati (nu ma refer la medici aici ci la autoritatile competente si in masura sa ia decizii). Tare as vrea sa stiu cine l-a blocat pe Arafat in incercarea de a-i duce in strainatate? Poate daca domnul Arafat ar vorbi, am sti mai multe.

Bogdan  •  11 decembrie 2015, 10:29

Sper ca acum intelege toata lumea de ce nu s-a operat de genunchi Ponta la Municipal. Textele cu "blocam" un etaj intreg erau pentru fraieri....

paul cristian stefanescu  •  11 decembrie 2015, 10:40

Draga Tolo, acum mi-am dat seama ce sta in spatele acestei povesti. Profiti, pur si simplu, de faptul ca domnu' Dan e la puscarie, iar OTV-ul e inchis. Dar, degeaba, esti un biet epigon. Nu vei putea niciodata sa faci atatea episoade cate a facut domnu' Dan cu Elodia. De asemenea, acesti parinti, rude, prieteni indurerati au, pe langa drama traita, si aceasta nesansa teribila: domnu' Dan sa fie in puscarie, OTV-ul inchis si sa ramana, ca varianta alternativa, doar cu site-ul Tolo. Si cu ziarul Gazeta Sporturilor. Apropo, in editia de ieri, la antepenultima pagina, sus, scrie "18 centimetri de handbal". Nu era corect "18 centimetri de handbalist"? Sa vedem cate episoade poti scoate tu! Amandoi aveti in CV postul de director de ziar la Voiculescu, baieti tineri, inteligenti, fii de militari. Concursul poate incepe! Eu zic ca domnu' Dan scotea cel putin 300 de episoade, chiar cred ca batea "Elodia" cu Colectivu'. Ei, sa vedem ce inseamna internetul vresus TV! Si Tolontan versus Diaconescu!

george  •  11 decembrie 2015, 10:47

Se pot indrepta multe degete spre cei vinovati..ne dam cu presupusul,stim...ne e teama cateodata sa o facem sau poate ca nu;un lucru e cert: acele minti..spuneti le cum vreti..au calcat,calca si vor urma sa o faca..peste cadavre. Eu pot sa cred ca acei tineri puteau fi salvati si la noi,cu ce ma ajuta ?..ei au murit!! Sistemul e mort de mult chiar daca noi vrem sa credem altceva.

maria  •  11 decembrie 2015, 10:56

Am citit cu lacrimile siroind pe obraji. Ma doare sufletul. Parintii acestui copil s-au zbatut, si-au dorit... dar nu a fost indeajuns! Pacat! Ceva imi spune ca povestea si celorlalti decedati, nu este cu mult diferita de cea a lui Alex. Birocratia ne omoara! Indiferenta ne omoara!

Cătălin Tolontan  •  11 decembrie 2015, 11:13

@Matei: "Nimeni nu si-a pierdut increderea in medici", adica in meseria lor. Operatia aceea la inima am facut-o aici, in tara, la Timisoara, cu 13 ani in urma.

animalutul20  •  11 decembrie 2015, 11:32

@catalin ar trebui sa ti se interzica sa mai scrii..........provoci o mare durere tuturor celor care sunt de profesie si isi dau seama ca *** din conducerea sistemului sanitar din RO i-au condamnat pe cei ca Alex la moarte.......orgoliul lor, infatuarea " competentei" si a " conditiilor" i-au omorat pe acesti copii........... *** streinu-inel ne explica doct ca a fost doar " colonizare" nu infectie, dar chiar buletinul de la Universitar face si antibiograma.......deci era cat se poate de clar o infectie........... poate doar un pct 8 in sistemul sanitar ne mai da o sansa pe viitor - sa fie schimbati toti " managerii" gen carstoiu, streinu-inel, iana , lascar si altii ca ei..........ajunge.......... au fost de 20 de ani in diverse functii inalte si au temeliat sistemul pt smenurile , smecheriile, parti-prisurile lor............AJUNGE..........sistemul sanitar are nevoie de MANAGERI nu de profesorashi smecheri , gata de obedienta fata de politic pt a parveni , gata de smenuri cu firmele de medicamente ( notorie prietenia unora cu firmele implicate in programele nationale unde sunt bani multi), gata de a ne scupia pt ca " stiu ei mai bine" si " nu se poate , ca ar fi o palma pe obrazul spitalui nostru"( o palma mult mai mare este pacientul mort datorita infectiei cu germeni luati din spitalul LOR- da , e spitalul lor, se comporta ca feudalii si calculeaza cum sa smulga o halca din el cand le tataie *** ca n-or sa mai fie manageri- pun de o privatizare mica, de o sectie noua de arsi care sta inchisa pana jupanul poate sa faca smenul in acte, etc) TREZIREA..........este singura sansa a romanilor.........sa nu mai accepte spaga-incompetenta-agresivitatea functionarului public ( au salarii mici dar nu pleaca nici unul in privat, oare de ce???)

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Mihaela Coman  •  11 decembrie 2015, 11:46

Nu se poate descrie durerea pe care o poti simti in astfel de momente. . Cred ca cine este raspunzator pentru tot ce s-a intamplat ar trebui sa raspunda iar unii dintre voi domnilor ar trebui sa va pensionati si sa lasati loc tinerilor care vor sa faca ceva in tara asta. Nu e posibil ca nimeni sa nu fie raspunzator de nimic, pacat de tineretea unor copii care chiar au vrut sa invete si sa realizeze ceva in tara asta

Robert_Vulcan  •  11 decembrie 2015, 11:47

Dincolo de articolul sfasietor, am cateva intrebare clare si punctuale pentru domnul Tolontan (si nu, nu fac trimiteri la sport): [b]1. Care este procentul de supravietuire in Austria si care este procentul de supravietuire in Romania?[/b] - da, fiecare caz este diferit, dar cu cat mai multe cazuri incluzi in statistica cu atat se contureaza mai clar o realitate obiectiva. - sunt chiar asa de greu de aflat aceste procente pentru un jurnalist? ele chiar nu exista centralizate sau va impiedica ceva sa le aflati? - sincer, daca in Austria mor 99% din cei internati cu arsuri similare iar in Romania sucomba 80% atunci ma doare undeva de camerele lor hiperbarice sau de saltelele cu puf de pinguin. Nu cum sunt tratati pacientii ci REZULTATELE conteaza! Care sunt aceste rezultate??? De ce lipsesc complet din dezbateri? Cu ele trebuie sa inceapa orice discutie despre tratamente. Sincer, prefer sa ma bata cu pumnii si sa supravietuiesc, decat sa ma gadile cu o pana si sa mor. Sau sa ma gadile cu o pana si sa supravietuiesc in loc sa ma bata cu pumnii si sa mor. Sau orice varianta, dar sa fie cea cu sansele maxim posibile pentru supravietuire. - caz particular - care sunt procentele de supravietuire finala in cazurile ce apeleaza la transport? Daca in tara X se supravietuieste la cazuri locale in procent de 50% iar in tara Y in procent de 80%, dar cazurile transportate din X in Y au rata de deces de 85%, poti trage usor concluzia ca transportul nu este benefic. (imi cer scuze pentru reducerea unor situatii umane la concepte matematice, nu o fac fara empatie fata de familiile celor implicati in accidente) [b]2. Ce inseamna exact sa "poti trata un pacient" in Austria si ce inseamna sa "poti trata un pacient" in Romania?[/b] - Daca nu scrie undeva negru pe alb exact procedura necesara de tratament, atunci si eu POT TRATA ACASA ranitii de la Colectiv, ca am aspirina si leucoplast! Ce inseamna ca "statul/spitalul poate trata pacienti" ? Unde este actul aprobat de Ministerul Sanatatii pentru a delimita PROTOCOLUL necesar tratamentului, astfel incat daca se sar pasi sau se fac pasi interzisi fata de acest protocol sa se poata identifica acest lucru?? - o sa aveti o mare surpriza daca mergeti in directia asta, Mixich a ajuns departe pe firul asta si a tras niste concluzii, dupa care a AMUTIT in mod suspect. Poate voi nu o sa amutiti. Sper.

zilarazu  •  11 decembrie 2015, 11:48

lacrimi si durere. si de fier sa ai inima si tot plangi. asta e definitia tragediei si a dezastrului.

Cristi  •  11 decembrie 2015, 11:54

1. Cum se evită/tratează infecțiile nosocomiale (intraspitalicești) ; 2. Situația de la noi ; 3. Ce este de făcut. 1. Ce au anumite spitale din Europa, dar nu se găsește la noi: barocamere pentru pacienți intubați, unde accesul medicului la pacient este nemijlocit, adică intră și medic și pacient și aparatură într-o incintă specială în care se administrează oxigen hiperbar. Mai pe înțelesul tuturor, nu vorbesc despre butelia cu oxigen din ambulanță ci despre tratamentul hiperbar la care se respiră oxigen într-o cameră specială presurizată. Hiperbar = presiune mare. În astfel de condiții oxigenul este eficient chiar și împotriva bacteriilor rezistente la antibiotice. Așa se evită septicemiile în părți mai civilizate ale Europei. Treatment with hyperbaric oxygen (HBO) http://ki.se/sites/default/files/treatment_hyperbaricoxygen_ks.pdf „ Hyperbaric oxygen (HBO) is a “short-term, high-dose O2 inhalation and diffusion therapy”, delivered systemically via airways and blood, achieved by having the patient breathe O2 intermittently within a pressurized chamber. ... a series of HBO treatments can help achieve 1) infection control 2) new blood vessels and 3) wound healing. Hospital aquired infections may be treated and promising results are seen in surgical-site infections with implants and/or multi-resistant bacteria.” 2. Au existat tentative de dotare în România, problematica tratamentelor HBO (legale și ilegale) poate fi un subiect de serie de articole în presă. Nu avem decât un singur medic specialist HBO în toată România, deoarece școala medicală românească nu oferă această specializare și nici nu ar avea unde să pregătească medici specialiști, din cauza lipsei aparaturii. Există însă două camere hiperbare private care operează legal, una la Târgu Mureș și alta la Constanța, dar acestea nu fac parte din sistem și nici nu există protocol cu MS, astfel încât pacienții de la orice Unitate Primiri Urgențe (UPU) nu pot fi transferați la un tratament hiperbar nici dacă doar asta le-ar salva viața. Legislația românească este armonizată cu cea a UE, toți medicii urgentiști ar trebui teoretic să parcurgă în pregătirea lor un modul hiperbar, dar practic, n-au unde. De aceea nici nu știe mai nimeni de HBO. Cei de la secția specială de la Floreasca știu, dar n-au cumpărat ce trebuie, însă asta e altă poveste. 3. Spitale noi în România trebuie dotate cu barocamere de tip multiloc, nu cu incinte monoplace, așa cum s-a mai încercat. Școala medicală românească trebuie să includă și pregătirea medicilor specialiști HBO, deoarece ei sunt singurii abilitați legal să opereze o barocameră pentru tratament hiperbar. Concluzie: infecțiile nosocomiale (intraspitalicești) se tratează în țările mai avansate și cu tratamente HBO. http://www.echm.org/

Anca  •  11 decembrie 2015, 12:15

Va aduceti aminte si ca premierul Ponta a adresat ultima rugaminte inainte de a demisiona, catre intreaga comunitate internationala, sa ne ajute cu ranitii in situatia extrem de grava in care ne aflam. Era pe 4 noiembrie.

tudorica  •  11 decembrie 2015, 12:17

Despre bunul simt: Mihaela si Narcis Hogea au fost oameni cu foarte mult bun simt. Din nefericire sa ai bun simt a devenit un handicap in zilele in care traim. Citind articolul am invatat un lucru important. In situatii de genul asta, bunul simt trebuie lasat la o parte. Suntem un popor de care pe care iar in situatii la limita daca ai bun simt esti luat de fraier. Nu sunt adeptul violentei dar consider ca chiar riscand un dosar penal de lovire, vatamare corporala, Narcis trebuia sa-i aplice cativa pumni arogantului sef de la ATI. Baiatul lui zacea intubat iar seful de la ATI ii mai facea si morala ca pierde timpul cu completarea de fise.

dorina  •  11 decembrie 2015, 12:22

Nu o sa mai citesc aceste articole, pentru ca prea mult plang. Am o fiica de 17 ani, si nu stiu cum as mai putea vorbi, si trai, si deschide dimineata ochii fara ea. Cum poti sa mai traiesti fara sa ii auzi rasul de fiecare zi? Le urez parintilor putere, nu stiu ce altceva.

ana  •  11 decembrie 2015, 12:27

Este asa trist ca ma doare sufletul. Insa din pacate, tot noi romanii suntem partasi de 25 de ani cu ei. Nu facem nimic. Stam dupa perdele la geamuri sau la tv. atata stim. Credeti ca sa schimbat sau se va schimba ceva cu tragedia aceasta ? Eu nu cred. Totul tine de neamul acesta de ce avem cu totii in gene. Eu nu am speranta. Suntem pierduti in tranzitie cu totul. Aceste articole ar trebuii sa le citeasca tot romanul. Nu va fi asa. Suntem ignoranti de cand ne-am nascut , asa am fost invatati, sa uitam si sa iertam tot.

david  •  11 decembrie 2015, 12:30

Au fost sute de victime cu vreo 60 de morti in colectiv.In realitate sunt zeci de morti zilnic in Romania ce pot fi salvati.In realitate suntrm victimele acestei conduceri din Romania:parlamentari,senatori,deputati etc.Astia care voteaza o lege pro ei in 2 sec dar pt altii niciodata.Visul fiecarui tanar este sa plece in strainatate pt a avea un viitor.Nu ne putem cumpara o casa in 50 de ani de munca cu salariile care le avem,platim lunar fiecare cel putin 250 de lei la sistemul medical si cand ne rupem un picior de atata munca,ne intoarcem cu el in brate si plus cu multe bacterii.Rata de natalitate este incredibil de mica pt ca nu ne putem intretine pe noi,dar pe un copil,2,3,4,5 cati aveau bunicii nostri.Suntem condamnati la saracie,dupa care moarte rapida in tara asta.PS:felicitari celor peste 10.000 de oameni care au fost de 1 decembrie la parada cu avioane de hartie si elicoptere-tancuri dar care au stat in fata tv-ului pe 30 octombrie si mai mult ca sigur au ras de "fraierii aia din colectiv care au ars din cauza lor,pt ca erau rock-eri".Suntem un neam de tot -----(pun eu liniute)care ne meritam soarta asta crunta.

Danciu Ioan Viorel  •  11 decembrie 2015, 12:32

Nu mai pot sa spun nimic... mi-au dat lacrimile.... imi pare sincer rau pentru Alex, pentru sora si parintii lui.... Dumnezeu sa-l odihneasca.... :((((

dan  •  11 decembrie 2015, 12:38

O poveste care developeza sistemul medical cu toate deficientele lui, incepand cu mentalitatea medicilor si terminand cu lipsurile si saracia lui. Moartea lui Alex si a celorlalte victime de la colectiv poate declansa un nou inceput, iar prioritatea prioritatilor este problema infectiilor intraspitalicesti. Ele exista si in spitalele de afara, doar ca la noi colcaie bacteriile. Felicitari

Ungurul_Vesel  •  11 decembrie 2015, 12:42

Politrucii din casele de asigurari se lafaie in lux, cheltuiesc banii dupa voia lor iar oamenii mor mor intre timp in spitale! Cand o sa vedem niste descinderi si acolo ca in fotbal?

Ungurul_Vesel  •  11 decembrie 2015, 12:46

O sa vem un sistem medical bun in momentrul in care toti politicienii din tara o sa fie obligati sa se trateze in spitalele pe care le pastoresc, mai exact nicidata.

ionica  •  11 decembrie 2015, 12:48

Sincere felicitari,Domnule Tolontan!E CLAR CA NU ESTI MASON,DIMPOTRIVA!Iti admir CURAJUL si sunt alaturi de tine!Si mai suntem destui care ne-am trezit si *** *** fara suflet din masonerie! Pentru noi esti un EROU!SI TE VOM APARA!AVERTIZEZ MASONERIA CA DACA DOMNULUI TOLONTAN I SE VA INTAMPLA CEVA...CIUDAT,***!HOWGH!

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Cătălin Tolontan  •  11 decembrie 2015, 13:14

@ionica: nu ne ataca nimeni :-) Si fara amenintari fizice la adresa nimanui pe acest blog, va rog @tudorica: cred ca narcis si mihaela, ca si ceilalti parinti, tocmai asta isi doresc: sa nu se mai descurce fiecare pe cont propriu. Unii impotriva altora, pe baza de forta sau tupeu, nu e o solutie. Asta facem, de fapt, acum si vedem ca nu functioneaza.

Aristita  •  11 decembrie 2015, 13:24

Infiorator si sfasietor este sa nu mai auzi rasul copilului tau, sa-i simti inca mirosul in casa. Citesc si sufar. Ma gandesc la parintii lui si plang. Sunt mama unui singur copil. Si ma simt in continuare vinovata si neputincioasa. Nu am cuvinte potrivite pentru aceasta familie. Doar lacrimi.

giani, from Las ISU  •  11 decembrie 2015, 13:31

Dumnezeu sa-l odihneasca in pace! D-le Tolontan: te rog nu uita de ce se intampla la ISU. Astazi, s-a judecat recursul celor 2 inspectori si ghici ... binenteles ca nu au aprobat arestul la domiciul (nu de alta dar sunt ultimi criminali sau violatori !!). Le incalca orice drept civil (nu lasa famila sa-i viziteze inventand motive), numai sa-i scoata vinovati pe repede-inainte si sa-i scape ce sefii ISU. Apropo, am gasit pe "Gooagle" cei de la DNA care au facut rechizitorul in acest caz au fost la randul lor cercetati .. iar totul terminat cu ... neinceperea urmariri penale ... fara comentarii ..

lemon  •  11 decembrie 2015, 13:35

"Ai grijă de tine!" E un sentiment frumos, un fel de a spune "Imi pasa de tine!", da' uite ca nu e suficient, cum zici și tu. Singuri, sau doar noi cu familiile noastre, nu putem să ne descurcăm. Trebuie în societate să avem mai multă grijă unii de alții.

DoinaD  •  11 decembrie 2015, 13:44

Foarte pertinente observatiile/intrebarile d-lui Robert_Vulcan, ar fi bine sa avem raspuns la ele, si inca la una: e adevarat ca medicii din Austria i-au intrerup lui Alex tratamentul cu antibiotice? Daca da, de ce ? S-au poate doar i-au schimbat antibioticul, nu reiese prea clar din articol. Daca totusi a fost lasat la Viena fara nici un antibiotic, o perioada de timp, asa cum sugereaza medicii de la Universitar (”Cred că a fost o eroare că austriecii de la AKH au întrerupt inițial antibioticul."), se poate sa fi fost "proasta inspiratie", sa zicem, si la medicii din Viena. Mare pacat de copilul asta, mi se rupe sufletul cand ma gandesc ca putea fi salvat.

Anda  •  11 decembrie 2015, 14:14

Am reusit sa citesc tot articolul. Mi s-a parut grotesc. Nu trebuia sa puneti antibiograma aia la inceput, oricine cu un ochi mai experimentat si cat de cat informat poate sa isi dea seama ca Acinetobacterul ala de acolo e unul ordinar, adica nu unul multirezistent, nu unul de spital, prin simplul fapt ca e sensibi la prea multe antibiotice, printre care penicilina, gentamicina. Nu vad aici care e suprafata arsa. Care era? In al doilea rand, lucrand in sistemul asta atata de hulit de catre tine, ca deja incep sa o iau personal, vreau sa iti spun ca in nici un moment selectia bolnavilor nu a fost facuta de catre medicii implicati. Practic eram ca la o casa de adoptie *** iar francezii sau belgienii veneau si alegeau *** cele mai frumoase (mai potin grave, adica). Nu spun nimic in legatura cu plecarea lor, dar cei care au ramas in urma fie au fost prea gravi, fie nu erau gravi deloc. E prea lung subiectul, iar eu sunt obosita, dar sunt printre voluntarii care au mers la spital dupa ce am aflat pe facebook ce s-a intamplat, si bine am facut ca m-am dus. Apoi in garzi, cand eram prea obosita si nemancata, ma gandeam ca puteam sa fiu eu sau prietenul meu sau sora mea, si dintr-o data capatam o doza noua de energie, pentru ca dupa 24 de ore nedormite,emaptia nu numai ca ti se diminueaza, dar incepi sa te gandesti la propria supravietuire si la faptul ca mai ai inca 8 ore in care nu dormi, oare pana o sa merita sacrificiul asta? Stii cu cat e platita o garda de saptamana? Intre 130-150 de lei, pe ATI. Si tot noi suntem spagarii ordinari, ***. Cand au plecat nu a fost o usurare, ci o frustare ca nu puteam mai mult, cel putin asa am simtit-o eu, daca tot vorbim despre sentimente aici. Frustrare ca poate in cele 24 de ore in care am atipit 15 minute pe un scaun din Reanimare, poate mi-a scapat ceva. Frustrare ca nu aveam destule asistente sau infirmiere. Frustrare ca in conditiile astea trebuia sa se revizuiasca sistemul de garzi, ca dupa garda tot timpul se ramane la spital, si ca asa nefunctional cum esti, tot trebe sa fii in stare sa plimbi niste hartii. Pleaca acasa doar cine e bolnav sau are un motiv serios, nu se pleaca din oficiu. Apoi nu stiu in ce directie e indreptat articolul. Ca un memoriu pentru Alex? Un atat la adresa sistemului? Un atac la adresa medicilor implicati? Un atac la adresa lui Arafat? O tentativa de manipulare catre ceva? (Nu imi dau seama ce, ca pentru mine s-a pierdut credibilitatea dupa antibiograma aia care arata un Acinetobacter aproape inofensiv, NU cel descris de doctorul de la arsi, NU unul sensibil doar la Colistin,si rezistent in rest la toate, iar un asemenea Acinetobacter inofensiv POATE, dar nu e obligatoriu, sa fie fatal doar in cazul unui pacient extrem de imunodeprimat sau caruia ii lipseste bariera de protectie -pielea, pe un grad mare de suprafata corporala. Apoi a mai fost o propozitie "toti cei 8 pacienti au fost contaminati". Asa pot sa zic din start, putini dintre oamenii care comenteaza aici NU sunt contaminati. Barele de sprijin din metrou sunt contaminate, banii sunt contaminati, sunt plini de germeni, de asta ne spalam pe maini cand ajungem acasa, ca sa nu ne infectam. Daca e sa o iau la modul strict, atata timp cat nu ai folosit cuvantul " infectat" inseamna ca pacientii erau doar contaminati, si nu plini de infectie cu germeni nozocomiali ultrarezistenti, daca e sa pun cap la cap cele doua informatii pe care le iau din text)

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Dima Mircea  •  11 decembrie 2015, 14:18

In primul rand.... Dumnezeu sa il ierte! E mai mult decat dureros, imi curg lacrimile... vorbele sunt de prisos... va suntem alaturi in greaua pierdere.

Cristina  •  11 decembrie 2015, 14:25

Ard ingerii in spitale... Dracii ( parlametarii ) danseaza in catedrale

lili  •  11 decembrie 2015, 14:41

Nu stiu daca ai copii, nu ai de unde sti ce inseamna durerea unui parinte care-si pierde copilul, nu stii ce inseamna durerea unui parinte NEPUNTINCIOS sa-si salveze copilul, nu stii nimic din toate astea.... Dupa cum vorbesti nu ai copii. Taci!

Pop E  •  11 decembrie 2015, 14:45

fara cuvinte… lacrimile curg siroaie ....Dumnezeu sa il odihneasca si sa il aiba in paza si pe Alex si pe familia lui

Americanul  •  11 decembrie 2015, 16:25

Catalin, dar ceilalti 8 transportati in Belgia, cum sunt? Care e starea lor de sanatate? Dar ceilalti ramasi in romania ? Daca n-au mai murit inseamna ca medicii au reusit sa-i salveze, ca doar nu numai Alex a avut bacterii, toti au avut.

Andra  •  11 decembrie 2015, 16:37

Nu stiu daca ati vazut articolul de pe hotnews in care Dr.Strinu Cercel incerca sa dea o alta tenta situatiei, incerca sa manipuleze adevarul, insa il mai rog o data pe Dr.Streinu Cercel sa ne mai povesteasca un pic cum e cu infectia nosocomiala vs colonizarea victimelor din germenii care zboara in aer si presa care exagereaza. A nu avea constiinta *** nu este exagerat??? Sa moara oameni, sa moara tineri in incercarea de a musamaliza un adevar dureros - situatia spitalelor din Romania - nu este exagerat??? Info wikipedia: "Acinetobacter este un gen de bacterii patogene oportuniste, aerobe de tip cocobacili Gram-negativi. Reprezentanții acestui gen prezintă interes în medicina umană întrucât au fost identificați ca agenți patogeni ai unor infecții intraspitalicești survenite la pacienți internați pe perioade lungi." DECI, Acinetobacter-ul nu era el pe jos, pe pereti, in aer la Colectiv, domnule Dr. Streinu Cercel incat "sa colonizeze victimele"!!!! RUSINEEEE, RUSINEEE, RUSINEEE!!!

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

pawn  •  11 decembrie 2015, 17:07

bine...orice comentariu la manipularile astea ordinare (si nu inteleg de ce: scopul, adica debarcarea lui ponta, a fost atins) e superfluu. un singur lucru merita meditat: dupa niste ani de zile in care se va dezvalui care au fost agentii de influenta in privatizarea/distrugerea sistemului medical romanesc, tolontan va avea aceeasi soarta pe care oa are acum andronic (cu influentele lui dovedite in zona de retrocedari)?

Dan  •  11 decembrie 2015, 17:08

cel mai probabil seria asta de articole a plecat de la mine, in urma cu cateva saptamani cand am inceput sa anunt in comentarii pe facebook si pe site-uri situatii ciudate. tolontane, contacteaza-i pe membrii familiei tudor golu si vei afla lucruri uluitoare. pacientul a murit din cauza bacteriilor cu care a fost infectat in romania. efectiv l-au pus in brate englezilor sa moara acolo, ca sa zica romanii: uite ba, si la aia mor. la autopsie englezii au vazut ca absolut toate zonele de sub grefele de piele erau grav contaminate si cu toate astea nu s-a inlaturat grefa ca sa se aplice tratament. l=au expediat asa si n-au zis nimic. familia a facut o plangere la spitalul din romania la care a fost internat si romanii au zis ca n-are cum si au cerut sa faca si ei o autopsie. pana in ziua de azi n-au prezentat raportul familie, iar inmormantarea lui a fost intarziata cu aproape trei saptamani din cauza celor doua autopsii si neintelegeri dintre romani si britanici.

Dan  •  11 decembrie 2015, 17:22

Acum am citit textul tau: În raportul medical pus la mapa de transfer din România nu există specificat faptul că Alex Hogea fusese depistat cu acinetobacter. Acelasi lucru s-a intamplat si in cazul lui Tudor Golu si, mai mult ca sigur, in mai multe cazuri. S-a facut intentionat, ca sa se moara si in strainatate si sa nu se intrebe lumea de ce aici mor si acolo nu. Nu au fost pacienti decedati dupa primele 6 zile care sa fi avut arsuri de organe interne, asa cum am fost mintiti. PS: Las-o mai usor cu altitudinea masurata in picioare. Si nu, nu la 10.000 de picioare se stinge becul pentru centura. Si nu agreez deloc incercarea de a induiosa si mai tare cu lucruri de genul "carnet de stundent pe care n-a apucat sa-l vada". In primul rand unul care stie sa citeasca poate sa si deduca daca l-a vazut vreodata sau nu, iar faptul ca l-a vazut e total irelevant pentru toata lumea, inclusiv pentru decedat. Iar parintii dau dovada de romanism teribil. Inainte de accident: presa din Romania e un ***. Dupa intamplare: Daca nu faceti asta ne ducem la presa. Dragi parinti, nu zic ca va meritati soarta, ca nu merita nimeni o asa soarta, dar trebuia sa mergeti la presa indiferent de situatie. Ati fost complici in speranta ca se rezolva. Sa va fie rusine! Iar cel mai probabil in avionu de Belgia a fost prins un loc pe pile, o lupta intre spitale ;). Sa-ti fie rusine, Raed Arafat.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Comentează