Răposatul Condrea dă cu tifla autorităților: mai avea o firmă numită Hexi Farma! Cu ”F”, nu cu ”PH”. DNA, Ministerul Sănătății și SEAP habar n-au, dovadă că nu i-au blocat conturile și nu i-au contorizat contractele cu spitalele!

După 10 ani în care statul a închis ochii la dezinfectanții diluați, farsa Hexi continuă: Gazeta a descoperit o firmă-clonă tot a lui Condrea, care a livrat și ea dezinfectanți în valoare de 400.000 de euro

joi, 9 iunie 2016, 6:57

 

Investigație de Mirela Neag, Marius Mărgărit și Cătălin Tolontan

CE SPUNE DNA
„2 iunie 2016
București
Comunicat

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție au dispus efectuarea urmăririi penale față de suspecții:
S.C. HEXI PHARMA CO S.R.L., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de evaziune fiscală și spălare a banilor”.

Așa începe comunicatul din 2 iunie, prin care DNA anunță deschiderea dosarului Hexi Pharma.
Firma vizată este Hexi Pharma SRL.

CE SPUNE MINISTERUL SĂNĂTĂȚII
Cu o săptămână înainte, pe 26 mai, Ministerul Sănătății face un anunț: „Publicăm toate contractele de achiziții de biocide  raportate în SEAP în anul 2015”.

În tabel apare firma Hexi Pharma SRL.

CE SPUNE AGENȚIA DE AGENDĂ DIGITALĂ
Pe 2 iunie, Agenția pentru Agenda Digitală a României, care administrează SEAP (Sistemul Electronic de Achiziții Publice), vine cu o altă statistică: contractele de biocide pe 2011-2015.

Și în tabelul lor apare firma Hexi Pharma SRL.

Adidas și Adibas
Și acum, iată realitatea!

Realitatea pe care n-a văzut-o niciuna dintre autoritățile de mai sus.

Ce n-a descoperit statul român nici măcar la șapte săptămîni de la declanșarea scandalului.

După binecunoscuta formulă adidas și adibas, Dan Condrea deținea Hexi Pharma, dar și Hexi Farma! Cu ambele livrează dezinfectanți diluați. 
Ambele firme au același sediu social: București, Strada Floare Roșie.

Este apartamentul unde a locuit tatăl său, fondatorul afacerii Hexi.

condrea

Și-a pus contabila ca împuternicită
Clona Hexi Farma a fost înregistrată la Registrul Comerțului pe 5 noiembrie 2004.

Proprietari sunt Dan Condrea (70%) și fosta soție Laura Georgescu (30%).

După despărțirea celor doi, Condrea, care, potrivit fostei soții, „m-a deposedat de bani, carduri și alte proprietăți”, a folosit firma cum a vrut.

Mai exact, a împins Hexi Farma în contracte cu statul, în paralel cu Hexi Pharma.

Împuternicită a devenit Felicia Bica, contabila lui Condrea și sora fostei soții, cu care se află acum în relații glaciale.

Datele SEAP ascund tot soiul de secrete
După ce a aflat de existența clonei, Gazeta a descoperit contractele propriu-zise ale Hexi Farma apelând la o organizație care își extrage datele din SEAP.

Acolo se grupează datele licitațiilor publice din tot sistemul public românesc. Apoi, ei le prelucrează, folosind un soft special.

„Cu datele din SEAP, facem un proces de competitive analitics. Din păcate, rezultatele reale sunt cu totul altele decât cele pe care le furnizează autoritățile!”, spune unul dintre analiștii acestei entități, care ne-a solicitat deocamdată confidențialitate.

Dacă un jurnalist caută contractele Hexi Pharma nu le va găsi probabil niciodată pe cele ale firmei surogat Hexi Farma.

Chiar dacă dă întâmplător peste un contract al Hexi Farma va crede că e vorba despre o eroare de introducere în sistem.

42 de contracte cu spitalele din România a obținut Hexi Farma în perioada 2007-2015

Mai ales că vede aceeași adresă de firmă. O greșeală de dactilografiere a operatorilor de la SEAP, va zice.

Așa s-au păcălit, poate, și autoritățile.

Deși absența lor e mai greu de explicat. Pentru că înțelegerile Hexi Farma cu spitalele nu sunt chiar ici și colo.

1,36 milioane de lei este valoarea comenzilor Hexi Farma în aceeași perioadă

”Nu am știut că există o firmă care livra aceleași dezinfectante diluate și care se numește Hexi Farma. Am o singură amintire stranie: la un moment dat, în fabrică ne-au dat halate cu Farma, scris cu ”F”. Am crezut că e o eroare de scriere” Sursă a Gazetei Sporturilor din Hexi Pharma

Brăila: la o lună diferență Farma s-a făcut Pharma!
Există spitale care au semnat contracte și cu Hexi Pharma și cu Hexi Farma.

Nu s-au prins?

Uneori, Condrea se ducea la licitații cu o firmă și, imediat, cu cealaltă.

În august 2014, Spitalul Județean de Urgență Brăila ia de la Hexi Farma dezinfectanți în valoare de 115.000 lei.

În septembrie 2014, o lună mai târziu, Spitalul Județean de Urgență Brăila semnează cu Hexi Pharma un contract de antiseptice pentru mâini de 2,9 milioane de lei.

Vâlcea și Târgu Mureș, pe lista „orbilor”
La Vâlcea se întâmplă același lucru.

În septembrie 2014, Spitalul Județean de Urgență achiziționează de la Hexi Farma detergent dezinfectant în valoare de 96.000 de lei.

În octombrie 2014, Spitalul Județean de Urgență Vâlcea încheie un contract tot pe detergent dezinfectant în valoare de 1,2 milioane de lei pe Hexi Pharma.

Toate produsele livrate erau diluate. 

Cronologic, ultimul spital care a parafat cu ambele firme este Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș.

În noiembrie 2014, Spitalul din Mureș a achiziționat antiseptic Povidon iodine 7,5% săpun 1000 ml/flacon, la o valoare totală de 336.000 lei fără TVA (75.944,22 euro). De la Hexi Farma.

În decembrie 2015, același spital încheie un acord cadru de 4.460.000 de lei (1 milion de euro). Cu Hexi Pharma.

Abia acum o săptămînă, Hexi Farma și-a suspendat activitatea. Dar nimeni n-o urmărește.

Ne păcălesc, dar s-a terminat!
Cum a fost posibilă o asemenea fraudă, împinsă pînă la aroganța de a folosi două firme, una scrisă cu PH și alta cu F?

Ce se întâmplă în spitale?

Și, mai important, ce se întâmplă în achizițiile publice din România?

Mâine, Gazeta Sporturilor va dezvălui din nou cum ne-au păcălit autoritățile, încă de la începutul acestui caz.

Și cum ne păcălesc și în prezent.

“Monsieur se scrie, monsieur se citeşte!”.

 

 

Comentarii (64)Adaugă comentariu

Cato  •  9 iunie 2016, 7:18

Inca o amenda pentru Carmen Uscatu si toti vor dormi linistiti. Daca pana acum banuiam ca noul guvern are intentii bune dar ii trebuie putin timp pana va reactiona, trebuie sa recunosc cu resemnare ca este depasit complet. Domnul Johannis nu se pricepe deloc la oamemi, alegandu-si ca si colaboratori persoane bine intentionate si cam atat; Cand mai si greseste, numeste adevarate calamitati pe care nici dansul nu le poate urni, gen MRU. Trist dar asta este adevarul. Toba, Curaj, Dancu, etc fac ce vor si nimeni nu ii urecheaza.

CelMaiRau  •  9 iunie 2016, 7:42

Bravo, Tolo. Tu impreuna cu echipa ta de jurnalisti reusesti sa faci ceva ce nu au reusit toti politicienii din '90 pana in prezent. Ai castigat tot respectul meu si nu doar al meu, te asigur! In mod sigur tot ce dezvalui tu in perioada asta se stia de multa lume doar ca nimeni nu avea interesul ori curajul de a face public aceste golanii.

Alex  •  9 iunie 2016, 7:50

Salutare - sincer nu mi se pare o mare descoperire pt ca este o practica des intalnita pt cei ce au contracte cu statul. In general merg la licitații cu mai multe firme pt ca trebuie sa aibe cei din partea statului - spitalele aici, minim 3 oferte. Cred ca daca sapi mai mult mai poți gasi firme controlate de ei - oricum felicitări.

Florin  •  9 iunie 2016, 7:53

Mărturisesc că urmăresc cu consternare acest "thriller", din pacate real, pe care dvs, împreună cu echipa de investigații, ați reușit să-l expuneți publicului! Ca și consistență și ramificații, depășește cu mult investigația "Gala Bute" ( o altă capodoperă a ceea ce înseamnă jurnalism de investigație ) pe care, cu același interes încă o urmăresc. Sper ca toată munca dvs să nu fie în zadar și această caracatiță (în ambele cazuri aceeași, părerea mea) ***. Dar asta ar însemna să trăim într-o țară normală, nu ?! Toată admirația pentru ceea ce faceți, Domnule Tolontan !!!!

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Maria  •  9 iunie 2016, 7:53

Nu cred ca autoritatile sunt cele pacalite , pacalicii suntem noi , ca intotdeauna de altfel.

spinoza  •  9 iunie 2016, 7:55

Pai nu-i Romania tara tuturor posibilitatilor?

putregaiu  •  9 iunie 2016, 8:02

Eu tot nu pot sa pricep cum absolut nimeni din presa nu ia in calcul varianta inscenarii. Toata lumea e ferm convinsa ca nea Condrea asta e mort si a facut atatea inginerii si jonglerii financiare ca sa intre la final cu masina in pom. Nu mai intra nimeni dupa gratii, banii furati s-au imprastiat in offshore-uri si mosteniri (pt ca, desigur, cand te sinucizi iti actualizezi testamentul cu 2-3 saptamani inainte), s-a pus practic batista pe tambal si gata.

stan  •  9 iunie 2016, 8:13

Informatiile despre Hexi Farma se obtin usor si gratis de la ONRC si Ministerul Finantelor. Autoritatile nu au nicio scuza daca nu au stiut. Informatiile de la ANAF arata insa ca in ultimi 6 ani Hexi Farma nu a avut cifra de afaceri.

Robert_Vulcan  •  9 iunie 2016, 8:17

Si pe mort il chema Dan Condea? :)

Lucian  •  9 iunie 2016, 8:22

Suntem asa cum ati scris! Prosti! De ce? Pentru ca ieri cu mare pompa ati dat toti jurnalistii stiri ca se maresc salariile la bugetari! bugetarii sunt toti, dar toti incompetenti, slab pregatiti sa nu zic prosti, avizi de bani, corupti! O simpla cautare la Registrul Comertului in prima zi, ar fi dat toate aceste informatii bugetarilor, pe care voi ii numiti autoritatile statului! Când veti realiza asta , cine sunt autoritatile va fi tarziu, prea tarziu. Tolontan imi spune acum cca 1 luna ca nu sunt toti la fel. Hai sa fim seriosi! Uite aseara am vazut cateva institutii ale statului cu bugete dar fara activitate! Astia smecheri, dar cine controleaza? Astia cum sunt? De când? Pot da ei banii inapoi daca tot n_au produs nimic ptr societate? Nu , caci pierd voturi! Voi chiar nu intelgeti ca tot cei platiti de la buget sunt vai mama noastra, de viitor, niste ..... cum vreti sa-i numiti catre partea de jos a societatii! Abuzuri, incompetenta, hotie! Efectul il vedem zi de zi, dar ne facem ca nu-l vedem, nu ne afecteaza! Asa se traduce cum a scris Tolontan ieri ca suntem PROSTI!

fotbal  •  9 iunie 2016, 8:24

au si americanii o vb "daca arata ca o rata, inoata ca o rata si macane ca o rata, atunci probabil e ratza 😛

 •  9 iunie 2016, 8:29

Buna dimineata! In interventia telefonica de la Antena 3 ai spus: FLORENTINA BICA!! O cheama BICA FELICIA fosta Georgescu! DNA stia... Mai este o Georgescu la BCR MOSILOR-sora Laurei si a Feliciei! Ea se ocupa de conturi! Si pe asta o stie DNA Faptul ca reactioneaza mai incet DNA-ul este dat de volumul enorm de mare al dosarelor din institutie! Faceti o vizita in orice birou si va veți convinge singuri! Ca.... unii nu recunosc faptul ca stiau de diluare...asa o fi???? Mortul este de vina??? In rest pupam si salutam cu mare drag echipa!

Sorin Manea  •  9 iunie 2016, 8:37

Da, Tolo, statul roman e si incompetent si complice. Asa-zisele "institutii ale statului" sunt experte in organizat expeditii de jaf in buzunarele cetatenilor si in facut banii sa apara in conturile decidentilor, gata spalati si stivuiti frumos, numai buni de cheltuit.

Lucas  •  9 iunie 2016, 8:45

Tolontan , aleg prima varianta : statul este incompetent - pt ca stim cu totii cum se fac angajarile la stat , din pacate ... Desi , daca i-ati vedea pe cei de la ANAF cum se comporta cu firmele mici , ai spune ca sunt instruiti de KGB ! Nu le scapa nimic , din contra , adauga si amanunte care nu sunt conform cu realitatea de aceea pierd 80% din procese !

nicu  •  9 iunie 2016, 8:55

Cu achizitiile publice din spitale se intampla ce vor managerii. Si atât. Restul nu exista. Felicit echipa tolo pentru prospetimea mintii si curajul demersului. Dar am si temerea ca in spitale, managerii numiti de sefiiCJ vor fi zei in continuare. E atât de perfid sistemul asta din spitale si de ticalosit încât e nevoie de multa energie, determinare, inteligenta si cunoastere a sistemului ca sa lupti sa l schimbi. De interese financiare uriase...... Nici nu mai vorbim.

Dragos  •  9 iunie 2016, 8:57

Un articol plin de greseli de exprimare. Probabil or fi si ei obositi de la atata mers dupa sistem... :) "După despărțirea celor doi, Condrea, care, potrivit fostei soții, „m-a deposedat de bani, carduri și alte proprietăți”, bărbatul a folosit firma cum a vrut.", de exemplu.

banat  •  9 iunie 2016, 9:03

Vrăjeală marca tolo.

Dragos  •  9 iunie 2016, 9:05

Ma intreb cu ar fi putut incheia Hexi Farma contracte cu oricine, nu doar cu statul, in 2014, atat timp cat activitatea firmei e suspendata din 2009...

TheBogdan  •  9 iunie 2016, 9:08

Sa va explic eu cum merge treaba domnule Tolontan. Sunt sigur ca ați observat cum înainte de fiecare tranzactie semnificativă cu Hexi Pharma, exista o Tranzacție mai mică cu Farma (se învârt in jurul a 12-13% din a 2a comanda cu Pharma) in funcție de cât de bine au negociat persoanele in cauza. Pentru proiecte cu statul ce depășesc suma X, se necesita o licitație la care trebuie sa participe minim 3 firme (2 le știm - Farma si Pharma). In ordine ca Farma sa poată participa, ei au nevoie de tranzacții precedente cu acel spital si anume tranzacția de 12% făcută cu 6 luni înainte. Odată ce Pharma a câștigat contractul mare, suma plătită către Farma cu 6 luni înainte se întoarce in Spital sub forma unui plic maro...iar aici aveți întreg ciclul intr-un format cât mai simplu

Niculae Moromete  •  9 iunie 2016, 9:11

Mi-a sarit in ochi ca sediul HexiFarma expira in anul 2008. O fi fost prelungita valabilitatea sediului firmei sau ANAF, din acest motiv, a declarat firma in stare de "inactivitate " incepand din anul 2008 ? Sau ANAF nu a declarat firma in stare de "inactivitate " nici pana in anul 2016 ?

Ionut  •  9 iunie 2016, 9:12

Catalin, Am lurat in institutie publica la o autoritate de management pe fonduri europene si am gestionat contracte de milioane de euro cu tot felul de prestatori iar acum lucrez in acelasi domeniu dar in privat. Ei bine am fost controlat de autoritatea de audit, corpul de control, audit intern si nu s-a gasit nimic desi atitudinea lor a lasat mereu de dorit. Ce vreau sa zic e ca cei care sunt in sistem sunt principalii vinovati, cei care fac caietele de sarcini si receptia. Acolo e problema si toti trebuie sa fie judecati de autoritati si oameni. Pana cand statul nu o sa se sature si nu o sa faca actiuni in regres pe persoane si sa recupereze prejudiciile, nu o sa se intample nimic bun. Toti stau linistiti pt ca stiu ca nu li se poate intampla nimic, ei semneaza iar statul plateste chiar dc sunt nereguli. Condrea, din punctul meu de vedere, a fost doar "instrumentul" prin care s-au luat banii si nimic mai mult. Imi este greu sa cred ca intr-o era a tehnologiei si a informatiei, Condrea si cu Dinu au facut totul singuri. Increngatura e complexa si nu cred ca un om precum Condrea s-a sinucis pt ca nu suporta puscaria.

tan-tan  •  9 iunie 2016, 9:13

Salut din nou...Si te rog să nu-mi mai trunchezi mesajele- nu înjur, nu jignesc, ci spun realitatea si nu vreau sa se inteleaga altceva , asa cum se intelege din masajele anterioare, pe care mi le-ai trunchiat. Universitar Farma s-a transformat in Hexi Farma avand actionari sotii Condrea. Dupa îmbolnăvirea Laurei, Condrea a încercat sa ii ia actiunile pentru a putea controla firma, dar nu a putut.Si pt a scăpa de Laura Georgescu, care făcea denunturi fondate si nefondate la toate organele de control, Condrea s-a hotărât să mute activitatea pe Hexi Pharma Co, unde Laura nu mai era actionar.Nu cred că mai vindea prin Hexi Farma deoarece Laura ar fi beneficiat de dividende.Nu o mai căutati pe Laura...ca a ramas fara carduri, conturi....ca a ramas cu Hexi Imobiliare pe care a distrus-o.A vandut imobile de sute de mii de euro pe te miri ce...Si apoi a dat în judecată cumpărătorii ca au păcălit-o, pe motiv că nu si-a luat medicatia in ziua respectiva si ca nu a stiut ce semnează.Daca Condrea a mai continuat activitatea pe Hexi Farma, a facut-o ca sa mai beneficieze si Laura de niste bani, pt ca Laura dupa ce a distrus Hexi Imobiliare vanzand totul sub valoarea pietei, ba mai mult uneori si sub valoarea investitiei, a ajuns sa traiasca din pensia mamei ei si din banii pe care ii primea de la Condrea prin Magda,atunci cand fetita mergea in vizita la Laura.

Catalin  •  9 iunie 2016, 9:14

Cineva s-a jucat Snake cu noi iar acum si-a muscat coada! Bravo echipa Tolo, astept cu mare interes articolul de maine! Merci

Cătălin Tolontan  •  9 iunie 2016, 9:16

@Lucian: bugetar este si pompierul care a murit acum citeva zile incercind sa stinga un incendiu. Este inexact si total neproductiv sa credem ca bugetar egal lene si nepasare.

Cătălin Tolontan  •  9 iunie 2016, 9:18

@Niculae Moromete: Hexi Farma a fost activa pina acum citeva zile. Sint in text citeva exemple de contracte cu spitalele, care apar in SEAP in 2014 si 2015.

marius marius  •  9 iunie 2016, 9:21

ce indivizi cu minti jmechere ! firme peste firme ...evaziuni fiscale ......

Lucian  •  9 iunie 2016, 9:26

@TOLO. Lasa-ne cu pompierul! Acel pompier este un amarat caruia ii place ceea ce a facut! Atat! Admite Prostia sefilor! E acelasi lucru! Cum sa accept sa lucrezi fara echipamente, fara protectie, fara asigurare de viata! Il regret ca orice viata dusa pe apa sambetei, insa! Pai , *** de comandati, le ascunzi dupa un amarat? Cred ca ai aceiasi gandira bugetara! Ok, nu esti de accord ca bugetarii sunt via mama lor! Da tu cauza! Ne tot intoxici cu telenovele, care au la baza Prostia, Hotia, incompetenta autoritatilor! Cine doame iarat- ma alcatuiesc aceste autoritati? Nu niste bugetari Mai smecheri, p care noi ii platim! Ori esti la object, ori Mai bine n Mai raspunde? Auzi, tu: vrei sa ascunzi Hotia bugetara, dupa un amarat care a murit cu zile! A avut acel pompier toate instructajele? Sculele necesare?Inclusive camera cu termovisiune? L- a sprijiit careva? Care era formatia minima sa intre ? Ce trebuia sa faca stanga si dreapta lui? Hai ma lasi, cu flituri deastea patetice! Da, il regret ca orice moarte! Dar atat! Imi pun apoi intrebari! Tu, ce intrebare iti pui despre acel pompier? Odihneasca- se in PACE!

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

PENSIONAR  •  9 iunie 2016, 9:31

Ast se cheama -STAT DE DREPT-DEMOCRATIE-??????cand uni fura si rad de noi, cei care am muncit, suntem la marginea saraciei totale.Nu ne permitem nimica din viata normala.

Lucian  •  9 iunie 2016, 9:36

Uite Mai Tolontane, sau care raspunzi Asa pathetic stire de azi! Astia nu- s bugetari? Bec-ul asta nu- I bugetar? Pai sa mearga un asta la un board cu Asa date!Necontrolate! Vai mama lui! http://www.stiripesurse.ro/discrepan-e-majore-in-excelul-bec-250-000-de-buletine-de-vot-nu-ies-la-socoteala_1138010.html

Gabriel- Oradea  •  9 iunie 2016, 9:38

Domnule Tolontan felicitări, încerc sa fac înțeles un "sistem statal" controlor în totalitate de Stat. Acest procedeu este doar o varianta de lucru - neatenția celor din sistem are în spate cadouri și pliculețe, plus oameni de partid și oameni firmelor private din sistem. Acum lupta sistemului este de a acoperi aceste acte scrise și faptic prin metode subterane. Realitatea este și mai curuta- 100% contracte aranjate și angajați cu "referințe" ce execută doar ordinele de sus sau din "privat"- ADEVARUL pt aceste instituții nu contează. Eu ca ex- angajat al Direcție Ape Crisuri - ANAR , cu munca de teren și văzut multe Avize și Autorizații va spun ca totul va ieși așa cum vrea SISTRMUL. Pârghiile și modus operandi - vizează protejarea celor ce lucrează în sistem și executa pt firme de părți sau firme private deținute de interpuși oamenilor de stat. Punct final- statul nu va recupera mare lucru pt ca bani au circulat intre ei. Un sistem identic în toate sistemele din Agențiile din Ministere.

cristi  •  9 iunie 2016, 9:41

Spitalele nu au cum sa nu fie in cunostinta de cauza, nu pot invoca o confuzie de nume. In contractele celor 2 Hexi difera codul fiscal si nr registrul comertului, si f important: contul bancar al beneficiarului Hexi. Oamenii din spital prin mainile carora au trecut documentele ar fi trebuit sa observe. Serviciul financiar. Conturile de trezorerie in care se vireaza plata facturilor sunt categoric diferite. Financiarul chiar trebuia sa fie f. atent ca sa vireze corect fiecarei firme in parte. Trezoreria cere documente justificative pt plati. Deci: cine trebuia sa stie -stia. Noi nu trebuia sa stim. Referitor la firmele lui Dan Condrea, in care apare el personal in actr sau afiliati, sunt rapoarte simple si destul de ieftine, la indemana oricui, care iti arata toate firmele in care sunt implicati. Doar sa se DOREASCA sa se investigheze. E drept si ca volumul de munca este mare. Prea mare caracatita. Nu avem nici o sansa. Pacat. mergemdupasistem

Ionut  •  9 iunie 2016, 9:44

Continuati sapaturile domnule Tolontan...

Elena  •  9 iunie 2016, 9:57

Dar *** de ANAF care a fost in stare sa-mi trimita notificare de executare silita pt. 140 lei, cum n-a aflat?

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Anca  •  9 iunie 2016, 10:05

In Registrul asociatiilor si fundatiilor figureaza si asociatiile aferente: Asociatia Hexi Pharma Co si Asociatia Hexi Medical Farma, cu presedinte comun: Carmen Felicia Mirea. Scopul asociatiilor frizeaza cinismul (asta daca, intr-adevar, are legatura cu SRL-urile in discutie): apararea democratiei si a drepturilor omului.

Giani Moromete  •  9 iunie 2016, 10:11

Am o nelamurire : cum a putut fi infiintata "clona" ? Din cite stiu, la Registrul Comertului este un sistem informatic care impiedica alocarea unui nume de firma care difera cu mai putin de 3 litere de orice alt nume existent ! Poate aflati lucruri interesante de acolo ;)

o femeie  •  9 iunie 2016, 10:30

e o practica des intalnita. Nu e morala dar e legala :) , ilegal e ca au canditat una contra alteia la licitatii. Ca sa vezi cum primesc doctorii /cei din casele de asigurari spagi, urmareste firma paralela, ce le face plati LEGALE. Acum 10 ani, pentru un contrat cu casa de asigurari, se dadea 10% spagutza unor functionari. Ca sa vezi pe aia cu spagutze, e suficient sa te uiti in parcari, pentru ca unii au dacii vechi si altii au masini de 10 ori mai scumpe.

Marius Tut  •  9 iunie 2016, 10:30

“Monsieur se scrie, 'məsjø' se citeşte!”. :)

otto  •  9 iunie 2016, 10:35

Chiar credeti ca nu stiau de existenta celei de-a doua Firme? Stiau ei foarte bine, dar si incasau foarte bine! Coruptia si putregaiul romanilor e de neitrecut: cu siguranta vom ramane pentru VESNICIE primii in lume!!!

Ginger  •  9 iunie 2016, 10:53

E site-ul mfinante.ro de unde poti afla informatii despre firme. E si un bilant prescurtat atasat. E interesant ca la agentul economic SC Hexi Farma SRL cu codul de inregistrare 16912275 (acest numar apare pe documentul emis de ONRG publicat in articol), la situatia firmei in rubrica venituri sunt inregistrate valori nesemnificative. Deci care e sursa afirmatie: "În noiembrie 2014, Spitalul din Mureș a achiziționat antiseptic Povidon iodine 7,5% săpun 1000 ml/flacon, la o valoare totală de 336.000 lei fără TVA (75.944,22 euro). De la Hexi Farma."

Daniel  •  9 iunie 2016, 11:29

TOLO,felicitarii si respect pentru munca in echipa dar daca nu gasestī oamenii la fel de competentii su curajosii ca voi nu veti duce la capat ancheta.La un moment dat o sa va opreasca sistemul.E greu daca nu īmposibil sa gaseßti in Romänîa oameni care sa mearga pana la capat.Doamne ajuta sa-i dovediti pe tradatorii de neam .

p.c.  •  9 iunie 2016, 11:57

probabil ca DNA il cauta pe basescu la cacescu de aia sta *** linistita si ne da sfaturi si comentarii pe la televiziuni in loc sa stea la racoare .

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

mititelu GROPARUL CRAIOVEI  •  9 iunie 2016, 12:17

aceeasi manevra a facut-o si escrocul mititelu cu firmele lui, FC U Craiova SA si Fotbal Club U Craiova SA cand a incasat drepturile tv. Astfel a teputi statul cu sute de mii de euro!

doru  •  9 iunie 2016, 12:41

oare chiar este o greseala ( atat pt cei care ancheteaza , cat si pt cumparatorii de substante diluate )? chiar nu a observat nimeni ca datele de identificare a firmelor sunt diferite , ca si conturile .daca la registrul comertului se cere in ce societati comerciale figureaza o persoana , acestea se afla cu usurinta . se poate cere si ,nominal, firmele inregistrate la o anumita adresa . este in lucru elementar dpdv al evidentelor registrului comertului . cred ca procurorii fac niste jocuri mari , atat cu verificarile preliminare cat si in anchetele ulterioare . nu cred ca sunt mari profesionisti ( si nici macar mici ). dupa toate legile care reglementeaza activitatile comerciale , cumparatorul este obligat sa verifice calitatea marfurilor cumparate ( daca aceasta corespunde buletinelor de analiza ce insotesc marfa ) ma intreb de ce nu apar in ancheta laborantii producatorului ( si ctc-istii ) care au elaborat certificatele de calitate . oare a luat cineva din ilustrii anchetatori rapoartele de productie ale fabricii sa se uite pe ele ? s-a facut , oare , o inventariere a materiei prime din stocul fabricii si a cantitatilor aprovizionate de fabrica si sa se compare cu cantitatile de produse finite vandute ? cred ca este un imens balon de sapun ridicat in aer ca sa caste gura prostii la el vedeti asemanarile cu " microsoft " " petrol " " vapoare " rosia -montana " " loto " , etc,etc. sunt scarbit de de sistemul judiciar al tarii , care este sublim dar lipseste cu desavarsire . daca s-ar intoarce vlad tepes si ar fi presedinte nu mai are paduri din care sa faca suficiente tepe pt cei care le merita infipte acolo unde obisnuia sa faca asta marele domnitor

Bubu  •  9 iunie 2016, 12:50

@Ginger Anuntul de atribuire 153196

xolv  •  9 iunie 2016, 12:50

.... "Sursă a Gazetei Sporturilor din Hexi Pharma". Vreti sa spuneti sursa a SRI-ului de fapt

Mihai A.  •  9 iunie 2016, 12:55

Hai sa fim seriosi! Orice firma, cand face acte, inclusiv contracte etc. are mentionat un CUI si un cod fiscal. HEXI PHARMA CO. SRL, Cod de identificare fiscala: 7039466, Nr. inreg. Registrul Comertului: J40/26277/1994 HEXI FARMA SRL Codul de identificare fiscala: 16912275, Nr. inreg. Registrul Comertului: J40/17864/2004 Ei chiar pot fi atat de prosti incat noi sa ne creada atat de prosti sa credem asemenea scuze prostesti? Pana nu sunt luati la intrebari toti managerii de spitale, directorii de achizitii, achizitorii, ba si juristii din sanatate, medicii care au ascuns informatiile despre nosocomiale sau au achiesat la ascunderea acestora, nu se face nimic. Da, este nevoie de o depistare si un proces al "colaborationistilor" cu mafia, exact ca dupa orice perioada de ocupatie. Nu ne fug medicii din cauza salariilor, ci din trei cauze principale: 1. acesti colegi ai lor care se vand (si ii vand) 2. mizeria din sistem care ii afecteaza pe pacientii carora ei, cei cinstiti, incearca sa le salveze viata 3. locurile ocupate perpetuu de acesti spagari si inconstienti, din cauza carora cei cinstiti si dedicati profesiunii nu vor avea niciodata loc, vor ajunge la pensie intr-o pozitie de palmasi, cu un salariu ceva mai bun decat mediul pe economie sau vor fi nevoiti sa-si inghita demnitatea acceptand plicuri chiar si atunci cand nu le cer.

Un Roman  •  9 iunie 2016, 12:59

In numele Romanie.... va multumesc ca #mergetidupasistem !!! Toata clasa politica din Romania ar trebui extirpata precum o tumoare benigna! Daca se va intampla chestia asta sa stii ca tu Tolo impreuna cu echipa ta ati facut prima si cea mai mare incizie in aceasta "operatie". Keep doing a great job, be strong and don't quit on us... everybody else has......

Mihai A.  •  9 iunie 2016, 13:04

Ba mai este si HEXI MEDICAL FARMA S.R.L. Fiscal identification code: 16010434 Registry of commerce number: J40/17462/2003 , STR. BELIZARIE 5 BUCURESTI

petru  •  9 iunie 2016, 13:09

Pe când o ancheta despre Inspectoratul General de Aviatie al MAI? Vad ca au avut 3 accidente cu o cauza comuna (erori grave de sistem, indisciplina, antrenament defectuos etc) și nu au corectat sistemul. Vorbesc despre accidentul de la Iași (eroare de pilotaj /antrenament defectuos etc acoperite sub "fenomene meteo neidentificate"), accidentul de la Constanța (indisciplina/ nerespectarea normelor de siguranță piloții au vrut sa "ude patinele" în lac pentru a impresiona "fetele" concluzia anchetei lipsește momentan bănuiesc ca nu au găsit "fenomenele meteo neidentificate " inca), accident Republica Moldova (comandantul bazei operează misiunea în lipsa calificării pe tip în conditile în care misiunea necesita 2 piloți calificati, dar sfanta diurna a primat ). MAI deține o structura de aviatie fără nici un fel de proceduri, cu aeronave înmatriculate în registrul militar, dar asupra cărora MAPN nu deține nici un control (întreținere, proceduri, calitate, calificări etc).

Stefan  •  9 iunie 2016, 13:12

Cascadorii rasului... Sincer

Comentează