Regulile de siguranță ale delegației României la Rio și câte ceva despre oraș

duminică, 24 iulie 2016, 4:57

Corespondență din Rio de Janeiro – 12 zile până la deschiderea Olimpiadei

„Dacă primul reportaj din Rio e cu un excavator în nisip şi nu e cu funduri de brazilience pe plajă înseamnă că într-adevăr vine sfârșitul lumii”, scrie colegul Răzvan Prepeliță.

Și, pentru că l-am expediat, brașoveanul, care ne trimite de regulă câte o pastilă emoționant-amuzantă la redacție, revine cu un mesaj: „Mă uitam la excavatorul ală cum da înainte și înapoi și îmi imaginam o negresă mai plinuță în pași de dans. Ne tratezi ca pe niște prietene lăsate acasă care nu trebuie să se gândească la prostii. Tu ești în club cu băieții și primele poze pe care le trimiți sunt cu magazia de scule a electricianului care se ocupă de întreținerea scenei”.

E bun Prepeliță, așa-i?

Să vedem ce bun e Rio!

Povestea unei idei

În 1855, James Gall, un preot scoțian în vârstă de 48 de ani, inventează o hartă ciudată a Pământului, desfășurînd sfera în plan prin folosirea a ceea el numește o tehnică „mai echitabilă”.

Modelul preotului, curios în epocă pentru că din el rezultă o formă lunguiață a continentelor, mult diferită față de cea cu care suntem obișnuiți, este ridiculizat de contemporani.

Trece un secol.

Istoricul neamț Arno Peters retrezește la viață ideea lui Gall în 1967. „Ceea ce rezultă e o hartă mult mai corectă a suprafețelor continentelor și țărilor, și nu una eurocentrică, precum folosim acum”, spune Peters.

Da, are dreptate.

Însă, în afară de UNESCO și de școlile britanice, modelul Gall-Peter rămâne și azi mai degrabă o curiozitate.

Noi toți suntem familiarizați, de mici, cu planiglobul pe care l-a dezvoltat Mercator la jumătatea secolului 16 și care era o hartă dedicată navigației.

Pe planiglobul clasic, Groenlanda pare mare cât Africa.

În realitate, Groenlanda este de 14 ori mai mică decât Africa!

Pe aceeași hartă a obișnuinței noastre, croită să favorizeze teritorile depărtate de Ecuator, America de Sud e cam cât Europa.

În realitate, și asta se observă pe harta lui Gall-Peters, America de Sud are aproape 18 milioane de km2, în timp ce Europa depășește cu puțin 10 milioane de km2.

Iar Brazilia înseamnă cam jumătate din America de Sud.

Iată de ce e greu de ajuns la plajă.

Amicii Campriani și Moldoveanu

„Cu cei aproape 200 de milioane de locuitori ai săi, Brazilia este creuzetul etnic al întregii emisfere sudice”, scrie Parag Khanna, în cartea sa „Lumea a doua”, apărută și la noi, la Polirom.

Dacă Olimpiada este o celebrare a diversității umane, atunci Jocurile au venit acasă.

Grupurile etnice sunt vizibile peste tot pe străzile acestui oraș nesfârșit.

Rio este în sine un sat olimpic.

„Ca mărime, Brazilia este a doua țară africană după Nigeria (cu urmașii africanilor grupați spre Bahia), cel mai mare teritoriu libanez după Liban, cel mai mare ținut italian după Italia și cel mai mare domeniu japonez după Japonia”, scrie Khanna.

În multe supermarketuri din Rio găsești un raion de sushi, iar italiana se aude deseori pe stradă, asta dacă nu a venit mai devreme Niccolo Campriani, prietenul și rivalul lui Alin Moldoveanu.

Apropo. Cei doi tiriști campioni olimpici vor sta unul lângă altul. „Mi-a mai spus el câteva secrete, dar câte pot să-l întreb?”, glumește Alin.

În acest amestec de origini și fețe, România a avut șansa ca la distribuirea camerelor pentru delegații să fie vecină de bloc cu Italia și San Marino.

Noi avem etajele 2-5, iar mult mai numeroasa delegație de la Roma, CONI vine cu aproape 292 de sportivi, față de 97 ai noștri, va sta deasupra.

COSR: „Fără bijuterii vizibile, vă rugăm!”

Mai e un motiv pentru care se ajunge greu pe plajă.

Frica.

Brazilia avea cel mai mare procent de morți prin împușcare din lume. 40.000 de oameni pe an. Cam atâția mor în toată Europa, din accidente rutiere, în doi ani!

Statistica e ceva mai veche, dar vorbele fostului președinte al țării, Itamar Franco, „Unicul lucru distribuit echitabil e frica” sunt citate ca un motiv de precauție.

O discuție cu un oficial al delegației României, deja sosit la Rio, conturează regulile nescrise ale delegației de aproape 100 de sportivi plus încă aproape pe atâția oficiali.

Sportivii sunt, oricum, prinși în circuitul oficial de pază și transport, dar la ieșirile în oraș vor fi sfătuiți să aibă doar copii ale pașapoartelor, nu originalele. „Fără mulți bani, iar fetele fără bijuterii vizibile”, ne-a spus omul.

Nu vor ieși singuri în oraș, asta e bătută în cuie.

Ele nu devin reguli explicite, de aici și necitarea sursei, pentru că nu vor să pară o lipsă de curtoazie față de gazde.

De fapt, nimeni nu știe cât de periculos e orașul.

Muzică pe planeta Pandora

Dacă-l zgârii cu talpa, că de cunoscut nu se pune problema, ar fi o iluzie apropo de hărți și dimensiuni, frica nu se confirmă.

Exceptând zona olimpică, una a gardurilor și a traseelor securizate, indiferent că e Beijing, Londra sau Rio, poliția e vizibilă în intersecții, dar fără sentimentul unei militarizări urbane.

Ca pretutindeni, cel mai bine e să te amesteci în cartiere.

Brazilienii își văd de viață și, deocamdată, zona olimpică e un lego de corturi albe goale, în timp ce orașul vibrează.

Bazele olimpice sunt cele pe care le vezi din autobuz, la oameni ajungi mai ușor.

Oamenii se strâng laolaltă, cântă, ascultă muzică și mănâncă în piațete de la tarabele supercivilizate care apar oriunde e mulțime. Sau mulțimea le urmează pe ele, având în vedere cultul pentru mâncare al brazilienilor.

Pe străzile înguste, cuplurile se țin de mâini, având în fundal coamele munților, împăduriți ca pe Pandora din Avalon.

În căutarea administratorului

Un alt motiv pentru care lipsesc fotografiile cu plaja e pentru că se întunecă devreme.
La 6 e deja aproape noapte și asta, plus straturile de frunze de sub copaci, ne aduce aminte că aici, la Rio, e iarnă.

Atlanticul se vede de pe clădirile înalte, plaja înconjoară orașul, dar problemele sunt, ca de obicei, mult mai pragmatice.

Hotelurile răspândite peste tot, ziariștii și turiștii stau bineînțeles separați de sportivi, au început să se umple de japonezi, țin tabletele, telefoanele și alte terminale ca niște scuturi, iar sculele lor ținute cu cele o mie de mâini mănâncă banda de wifi.

La aproape 13 kilometri, asta e o distanță a doi vecini care-și cară zacuscă la Rio, pe etajele românilor din Satul Olimpic echipa de support trimisă dinainte ciocănește în țevi. Din unele curge apă cu rugină.

„Așa e întotdeauna la Olimpiade. Unele lucruri pornesc mai greu”, zâmbesc ei și pornesc în căutarea administratorului.

Numai să nu fie pe plajă.

VIDEO: Contrastul dintre animația din cartierul Barra da Tijuca, din Rio vs. pustietatea din Complexul Olimpic