”Antrenorii de la natație au primit tot ce au cerut. Au mers cu avionul și în țară!”

Reacție a COSR și a Cameliei Potec la interviul cu cei doi antrenori de la natație care au contestat felul în care se fac investițiile în sportivi

miercuri, 10 august 2016, 5:58

Corespondență din Rio de la Mirela Neag, Luminița Paul și Cătălin Tolontan

„Nu vreau să polemizez cu antrenorii și cu sportivii”, spune Ioan Dobrescu, secretarul general al COSR.

„E un principiu al meu, de la care nu abdic nici măcar în aceste zile încordate pentru delegația noastră aici, la Rio. Dar vreau ca, în numele COSR, să fac câteva precizări”, continuă el.

Adrian Gherghel, antrenorul lui Robert Glinţă, și Ovidiu Galeru, coordonatorul lotului naţional, atacaseră mai multe lucruri din sport.

Printre ele:

1. Constituirea târzie a lotului olimpic de natație, cu mai puțin de un an înainte de Rio;

2. Faptul că Robert Glință și antrenorul său au luat bursa olimpică doar începând cu februarie 2016;

3. Felul în care COSR alocă discreționar banii către diversele loturi;

4. Faptul că doar 6% dintre juniorii care beneficiază de investiții olimpice ajung în lotul mare.

„Nu e adevărat ceea ce spun antrenorii de la natație în privința eficienței burselor olimpice pentru tineret. Procentul celor care ajung în lotul mare nu e nicidecum 6%. Mai mult de 60% dintre cei care sunt la Rio au fost bursieri olimpici”, spune Dobrescu.

61din 96 dintre sportivii ajunși la Rio au trecut prin centrele de tineret, conform COSR

Comitetul olimpic spune că „e treaba Federației să constituie lotul. E adevărat că Glință a primit din februarie 2016 bursa de 1.500 de lei lunar pentru că lotul s-a constituit târziu”.

„Dar e la fel de adevărat că Robert Glință a primit, până atunci, 1.000 de lei pe lună ca bursier la tinerii olimpici”, adaugă Dobrescu.

El explică că „într-adevăr, nu se pot cumula bursele, nu e legal și mi se pare și normal să nu iei bani din mai multe părți, eventual ele pot fi mărite”.

Camelia Potec, președinta Federației, a reacționat și ea: „Încep prin a felicita echipa de natație la Rio, care până acum și-a îndeplinit obiectivul prin calificarea în finală a lui Robert Glință cu o performanță extraordinară”.

Ea spune însă că „Îmi pare rău că apar astfel de declarații în timpul desfășurării competiției. Niciunuia dintre cei prezenți la Rio nu le-a lipsit absolut nimic atât pe perioada pregătirii calificării, cât și după. Au primit tot ce au cerut: cantonamente în străinătate, deplasări cu avionul chiar și în țară pentru toți, masor, doctor, psiholog, masă, cazare, echipament”.

Fosta campioană olimpică spune că „În legătură cu acuzația că nu au primit indemnizația olimpică decât abia din februarie, le amintesc că de la începutul lui 2015 a fost înființat un Centru olimpic de tineret la Baia Mare și toți cei care s-au pregătit acolo, inclusiv Robert Glință, au primit tot ceea ce înseamnă pregătire olimpică, cazare, masă și indemnizație, cei drept un pic mai mică”.

„Îmi pare rău că oamenii din sport nu sunt uniți pentru a schimba o legislație care nu ne avantajează și începem să aruncăm cu noroi în aceste momente dificile prin care trece sportul românesc”Camelia Potec, președinte Federația Română de Natație

Potec lasă să se înțeleagă că, deși au divergențe, nu vor exista repercusiuni: „Mă bazez în continuare pe cei doi antrenori pentru următorul ciclu olimpic care începe peste câteva zile”.

Și insistă pe importanța universității unde va ajunge Glință: „Robert Glință a demonstrat aici, la Rio, că este un sportiv de talie mondială și aștept decizia pe care o va lua în legătură cu locul unde va dori să se pregătească în următorii 4 ani. Vom respecta decizia lui și-l vom ajuta cu tot ceea ce putem pentru a se pregăti pentru Olimpiada de la Tokyo”.

Federația a contactat Federația Internațională pentru a-i oferi lui Glință sprijin în a aplica la cele mai bune universități din SUA pe natație, susțin oficiali ai forului de la București, adăugând că speră ca antrenorii să nu-l determine pe sportiv să facă o alegere inferioară valorii lui.

CUPRINS: Aici ai toate corespondenţele din zilele anterioare de la Rio

Comentarii (33)Adaugă comentariu

vasile  •  10 august 2016, 18:09

exemplu de "logica" de shmecher nesimtit... comparati: "6% din juniorii din program ajung olimpici" cu "Mai mult de 60% dintre cei care sînt la Rio au fost bursieri olimpici” ce conteaza ca compari *** cu prefectura, 60 de *** e mai multe decat 6 elefanti bey dashteptilor!

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Bogdan  •  10 august 2016, 18:22

Atenție la nuanță! Antrenorii respectivi nu au spus ca 6% din sportivii olimpici au fost bursieri olimpici( or fi 60% cum zice Potec), ci ca 6% din bursierii olimpici ajung sportivi olimpici. E diferența mare dar e ușor sa dezinformezi.

DANIEL  •  10 august 2016, 18:22

sunt de ceva vreme la conducere cei de la federatie si cosr... si? se schimba categorii de varsta pt a favoriza o anumita sportiva de la cluj in felul acesta devaforizand alte sportive care poate aveau nevoie de sprijin moral... se organizeaza campionate internationale unde nu avem seniori si se minte in privinta alcatuirii clasamentelor pt a atrage juniorii... sa mai spunem?....

Liviu  •  10 august 2016, 18:26

Când vom înceta să ne plângem? Idealizăm când discutăm de alte țări fără să cunoaștem realitatea. Cel puțin comparat cu Finlanda la noi sunt create condiții pentru sportul de performanță.

vlad  •  10 august 2016, 18:32

Dobrescu pare ca nu intelege procentul ala si arata o chestie si mai rea. Deci 40% din atletii de la olimpiada nu au fost descoperiti inca din perioada junioratului... nu li s-a vazut potentialul. Ce spuneau aia de la natatie este ca doar 6% dintre tineri confirma, restul de 94% ori sunt cumva irositi de sistem, ori si mai rau, se arunca banii pe niste non-valori, pe baza de pile

serban  •  10 august 2016, 18:49

Da , daca au mers cu avionul.............................!!! Asta da investitie!!! *** nu se face performanta!! Conceptia nationala despre performanta in sport nu exista!! Restul sunt vorbe goale si amintiri comuniste!!De sportul scolar si universitat nimeni nu aminteste pentru ca......... nu exista!! De aici incepe performanta!!

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

marian  •  10 august 2016, 19:05

la voi la rio 16 august pica tot miercuri cum titreaza gazeta azi?ai angajat la ziar prosti si cu calendarul in fata fir-ar mama ei de informatie.

utraian  •  10 august 2016, 19:29

Asa e, foarte bine au remarcat baietii aici....Dobrescu incearca sa ne dribleze cu procentele alea

mariana  •  10 august 2016, 19:44

of,of. " e drept, un pic mai mică " voi ăștia din federația de Natație, ce dați cu gura sa va acoperiți !mincinoși si șmecheri . rusineeeee!

Mihnea  •  10 august 2016, 19:51

Frnpm este cu siguranta un sistem condus de incompetenti care favorizeaza doar anumiti copii, nesprijinind in mod egal sportivii cu potential (sportiviii de valoare), daca ai bani e ok, daca nu poti sa fii bun si nu vei fi niciodata sprijinit! COSR a ajuns sa fie condus de un impostor un om fara valoare care oricum se stie nu suporta inotul si nu are relatii foarte bune cu cei de la Inot!

Montgomerry  •  10 august 2016, 19:57

Daca numai 6% din juniorii olimpici ajung la lot,e vina lui Dobrescu? O avea el pacatele lui,dar nu stiu ce vina are daca juniorii nu confirma.Cred ca aici mai vinovati sunt antrenorii,nu?

utraian  •  10 august 2016, 20:14

@Montgomerry, poate vom vedea ce interese are acest Dobrescu, deocamdata se preface ca nu intelege ce au zis Adrian Gherghel, antrenorul lui Robert Glinţă, și Ovidiu Galeru, coordonatorul lotului naţional , ne dribleaza si vine cu un procent de 60% care se refera la cu totul altceva. Vom vedea de ce incearca sa ne pacaleasca . Nu ar fi si prima si nici ultima oara cand se primesc foloase necuvenite in tara asta. De ex. un sfert din cei care au "certificate de revolutionar" erau sub pat in 1989 si se rugau la Mos Gerila ca sa nu se schimbe nimic... E chiar atat de crezut ca s-au dat la greu burse olimpice pe pile, unor indivizi care n-au avut, nu au si nu vor avea nicio treaba cu "olimpismul", in timp cei care aveau potential n-au primit nimic?

Gabriel  •  10 august 2016, 20:24

1. COSR - rusine 2. Management - 0, cum de altfel se intampla in toata ROMANIA 3. Aceasta este parearea personala.

Dan  •  10 august 2016, 20:52

Am mai spus-o aici o repet e singura lui sansa sa plece la o universitate in SUA si sa se antreneze aici ...in Romania nu are nici o sansa sa creasca iar domnii antrenori sunt inca in secolul 19 cu metodele de antrenament si recuperare.. am vazut-o p3 Ana Dascal la antrenamente (ea este "sprintera") inoata probe de reactie 50,100 nu ai nevoie de anduranta ...nu exagerez cu nimic dar fiecare antrenament era bazat 60-70% pe anduranta..o tampenie incepea cu o incalzire"usoara" de 10-20 de bazine ?????? si terminau cu o "refacere" de 10-20 de bazine??? antrenori din epoca de piatra

ITRobert  •  10 august 2016, 20:54

Mie imi sar in ochi cateva lucruri: Dobrescu enumereaza problemele expuse de cei doi antrenori, patru la numar, dar raspunde in contradictoriu numai la una dintre ele... Camelia Potec spune "nu vor exista repercursiuni desi cei doi antrenori au divergente"... Alo, madam Potec, poti sa ai si mai multe medalii decat Phelps (de fapt nu poti), si tot nu ai nici un drept sa pui pumnu-n gura cuiva caci acele vremuri sunt de mult duse si prea multi si-au pierdut viata pentru a schimba asta! Sa-ti fie RUSINE!!! Apoi, faptul ca se deplasau cu avionul... Avion in loc de ce, caruta cu boi? Cu ce vrei sa se deplaceze o echipa in 2016? Din nou: Sa-ti fie RUSINE!!!

Mircea Serban  •  10 august 2016, 21:08

Natatia -fie ca este cea feminina, fie ca este cea masculina, la nivel european si mondial este "inchisa" aproape ermetic! USA, Ungaria, sunt doar 2 din detinatoarele "lacatelor"...ori, daca Romania are la aceasta ora un sportiv de talia lui Robert GLINTA asta inseamna un "dar de la Dumnezeu"! Existenta in topul olimpic ar trebui sa determine o alta mentalitate la nivelul staff-ului din COSR caci, acest copil nu este produsul sistemului romanesc din sport! Nu am dat dovada lumii -nici macar noua insine, ca suntem o societate emancipata, dimpotriva! Vai, noua!

Gh. Steclaru  •  10 august 2016, 21:44

Unii sesizeaza neajunsuri,nesustinere financiara pentru sportivila trecut,prezent si viitor,rezultate slabe pentru 94% din cei din sistemul de pregatire,etc si cei raspunzatori ne cred fraierii lor.Nu avem baze sportive,nu avem sistem de pregatire ,selectie si sustinere financiara in scoli,licee .facultati,cluburi,etc,nu se asigura viitorul pentru sportivii de performanta[la 30 de ani sunt someri,fara casa ,fara masa,fara meserie,etc]Cei mana pe ei in lupta??????Nebunia,orgoliul si lipsa responsabilitatii fata de ei si familie,etc,Multe,foarte multe non valori dirijeaza iar multi mari sportivi cersesc.

Adrian Gunea  •  10 august 2016, 22:12

As fi curios sa stiu si eu dna.Potec cum ați învățat dvs. sa înotați ?Gratuit sau contracost(200Ron) intr-un bazin olimpic(ex.Bacau).Atat timp cat se permite astfel de practici n-o sa contam sa prea contam in natație .

Lucian  •  10 august 2016, 22:36

Da, cum spuneam intrun comentariu acum cateva zile. Romania este condusa de smecheri unsi cu toate alifiile dar cu care te faci de ras in strainatate. Cum a intors-o el din condei cu 6% si 60%! Niste *** tupeiste precum Ponta si Gabriel Oprea. Practica prostirea in fatza. Ei sunt mai smecheri si noi suntem fraierii care ar trebui sa nghitim minciunile lor.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Donald  •  10 august 2016, 22:46

daca crede cineva ca existe si conducatori altfel decat acesta se inseala cumplit, toti sunt la fel. asa suntem si noi, ca intreg, o tara de impostori. incepand de sus si pana jos, o natiune de "modisti", de doctori la misto, de licentiati spiruharetisti la misto, cu totii platiti pe bune de statul roman. nu mai avem cum sa indreptam asta, daca indrazneste careva sa recunoasca a pus-o!, i se deschide dosar penal, sa aiba grija si ceilalti pe care i-ar pune dracu' sa recunoasca ca au furat. asa, la misto, zic si eu, ca n-o sa ma bage nimeni in seama... in romania problema e de principiu, trebuie sa ne gandim la toti, nu la indivizi, nu trebuie sa-i cautam p'aia doi-trei si sa bagam in ei ca sa-i facem olimpici la mate, la info, la chimie sau la inot, canotaj, etc. avem nevoie de o gandire nationala, trebuie sa ne ocupam de toata lumea, daca vom avea o populatie educata si sportiva in intregul ei vom avea si varfuri, in toate domeniile. dar cum sa-i bagi asta in cap romanului care se uita cu invidie si chiar ii voteaza pe hoti? vom continua sa ne mandrim cu olimpicii nostri de la fizica, mate, etc. uitandu-i pe semianalfabetii care-si fac nevoile in fundul curtii, vom continua sa acceptam sute de mii de agramati cu licente la private, etc. nu exista nimic de facut, pt ca nu avem cum sa eliminam din societate toti impostorii, e foarte posibil sa ii dea afara ei pe ceilalti, e posibil ca impostorii sa fie majoritari in romania.

haideusicfr  •  10 august 2016, 23:00

Coruptia peste tot.Probabil au mers cei care au cotizat.Ei sau mai ales parintii lor...

Adrian  •  10 august 2016, 23:48

"ce-i drept" si nu "cei drept".

Ionut  •  10 august 2016, 23:59

http://www.bbc.com/capital/story/20160804-many-olympians-struggle-just-to-make-ends-meet Pentru cei care inteleg engleza - un articol despre dificultatile olimpicilor din tari mai bogate ca a noastra

Catalin  •  11 august 2016, 0:28

Eu nu inteleg de ce trebuie neaparat sa gasim vinovati pentru ce se intampla. Din 206 tari participante, mai putin de 50 au cel putin o medalie. Au trecut 5 zile, mai sunt 10 zile de concurs. Tari dezvoltate precum Austria, Irlanda, Norvegia, Finlanda, Islanda, Cipru, Bulgaria, nu au nici ele medalii. Pana la urma, nu toata lumea castiga. Si mai e destul timp pana la final. Nu ar trebui sa ne calmam putin si sa tragem concluziile dupa finalul competitiei ? Presa e de inteles, trebuie sa-si castige banii din articole, dar cei care au puterea de decizie ar trebui sa fie cu capul pe umeri si sa nu traga concluzii pripite in presa.

John  •  11 august 2016, 0:36

Un lucru este clar:bani ptr pregătirea loturilor olimpice au fost,au avut bugetul cel mai mare 2015-2016,problema e ca au fost gestionați " prost" intenționat de către cei ce conduc federațiile,trebuie făcut un control la "sânge" si verificat fiecare banut unde s-a dus. Unii președinți-antrenor si secretari generali si-au achiziționat mașini de zeci de mii de euro,oare de unde? Trebuie sa se ia atitudine,altfel vorbim discuții...

Dan Patru  •  11 august 2016, 0:57

@Ionut - nu am sa citesc acel articol, dar pot sa-ti spun ca Germania are 425 de sportivi la Rio, dar doar 35 dintre ei sunt profesionisti. Restul de 390 au joburi normale, iar sportul il practica extra.

valentin  •  11 august 2016, 3:38

Păi e rău dacă ajung 60% din bursieri. Deci din vreo 10 ajung 6. Nu mai bine dai la 100 și ajung 7, dar buni? Pentru că dacă ai selecția mai mare, se alege și vreunul să ia medalie. Și aia e, ăia slabi bursieri stau acasă și iau mica indeminizație. Până se hotărăște să se dea indemnizația altuia mai tânăr și cu potențial. Și tot așa.

Grec valentin  •  11 august 2016, 8:12

Cred ca primul ministru are demisile conducatorilor delegatiei pe masa...

Stan  •  11 august 2016, 8:35

F bine ca au mers cu avionul. E mai ieftin decat trenul intern. Declaratia asta nu are sens. E comunista Altele sunt problemele

Geo Limonada  •  11 august 2016, 11:33

@Grec valentin : din pacate visezi... Ai sa vezi ce se va intampla maine, lipa si cu petrache vor azvarli cu toate mizeriile de pe aceasta lume in sportivi, evident tinta principala vor fi cei ce nu se supun Mafiei, Omertei , Nesimtirii si Sfidarii cosr, intr-o conferinta de presa tipic pontista ! Modelul acestor nenorociti este epurarea tipica turceasca a lui Erdogan si Rusia putinista , cu sprijinul unor fripturisti ca chiotea... O s'avem o circoteca tipic fanariota, iar apoi pupat piata Endependentii, nici macar nu vor pleca ca Nea Cascheta dupa Euro, fara sa dea socoteala ...

Poli 21  •  11 august 2016, 14:38

Dupa logica ( ???) acestor personaje inotatorii ar trebui sa le multumeasca pentru ca au avut la dispozitie si apa in bazin.

catalin  •  12 august 2016, 19:44

Tuturor sportivilor aflați la Rio, care au muncit minim 4 ani în condiții ușoare, grele, pe frig, căldură, cu mai multe sau mai puține bucurii sau supărări si au pus mari speranțe și vise în această competiție , să le transmitem respectul și dragostea noastră pentru ceea ce fac. Învingători sau învinși sunt fruntea sportului românesc. Din punctul meu de vedere doar ei , antrenorii si staful lor tehnic merită respectul nostru. După ce se termina competiția avem timp și de politică. Până peste 4 ani. HAI ROMANIA.

Iris  •  2 iulie 2018, 8:38

Recitesc acest articol dupa 2 ani.... nu s-a schimbat nimic si va fi extrem de greu ca Romania sa aiba inotatori de nivel international....Ganditi-va ca pentru a participa la Campionatul National de copii, un inotator trebuie sa achite o taxa de 30 de ron, exact ca la concursurile private.... Pentru medalie la acest campionat, unde sunt circa 100 de inotatori calificati la fiecare categorie de varsta, premiul este...medalia! Ca sa nu mai adaug ca o astfel de deplasare ii costa pe parintii inotatorului peste 1000 de ron (transport, cazare, masa)....Asa ca....parintii fac sacrificii...daca si le permit...

Comentează