Drăgulescu a pierdut medalia în ultima secundă a concursului. ”Ăsta sînt și aici mă închei!”

Ca un mare campion, Marian a făcut din ultima sa clipă olimpică o poveste de luptă. Și, la 36 de ani, spune că va continua

luni, 15 august 2016, 9:32

Corespondență din ”Rio Olympic Arena”

 

Căldura a revenit la Rio în felul în care revine mereu la tropice, sorbindu-ți viața din tine.

Te simți așa cum scria Ion Băieșu în cartea lui despre Mondialul din Mexic ’70, e o caniculă de oamenii și cîinii se țin deopotrivă de garduri. 

Noroc că am plecat. Sînt la Atena.

Cald, dar suportabil.

În autobuzul de presă vezi cum urcă, din eroare, o acreditare de sportiv. Ridici ochii.

Este Marius Urzică.

A terminat concursul acum o oră și nu știe nici el ce încurcătură l-a adus în alt bus. Rămîne cu gestul acela dictat de înțelepciunea oboselii că oricum vei ajunge undeva.

Este dezamăgit și calm.

A luat două medalii, una de bronz cu echipa și una de argint la cal cu mînere. E 2004 și ”doar” două medalii în gimnastică e un prilej de reflecție amară.

În urmă cu patru ani, la Sidney, tot Marius cîștiga aur la cal, primul titlu olimpic din istoria gimnasticii masculine românești.

Își sprijină mîna de geam și fruntea de ambele.

Afară, pămîntul roșu al Atticii îți linistește ochii.

4 medalii olimpice a cîștigat Marius Urzică la trei Olimpiade

3 medalii olimpice a cîștigat Marian Drăgulescu ca participant la patru Olimpiade

”Ce vei face în continuare?”.

”Din 29 de ani, aproape 25 mi i-am petrecut în sala de sport. Am văzut steagul nostru de pe podium, am avut mari bucurii și chestii amare. Cred că a venit momentul să spun: Eu ăsta sînt și aici mă închei”.

”Pot să dau chiar așa?”.

”Da, sigur. Nu e nici o rușine. Ăsta sînt și aici mă închei!”.

Afară cîntă Zorba și oameni flutură steagul Greciei. Pentru că sîntem la Rio, da!

Eleftherios Petrounias a cîștigat proba de inele și compatrioții lui dansează muzica lui Theodorakis în ”Rio Olimpic Arena”, purtați în sus de aplauzele a mii de oameni.

Îi vezi pe grecii cum se învîrt precum Anthony Quinn pe plaja din Chania și simți ceva drăguț despre aceste Jocuri, care strîng laolaltă atîta emoție. ”Olimpiada integrează diversitatea umană”, după cum spunea Octavian Morariu. Orice am crede despre CIO și oricîte ascunzișuri sînt gata să iasă la iveală, aici are dreptate.

Oamenii aplaudă cîștigătorul de la inele.

Urmează proba de sărituri. Marian Drăgulescu își aranjează trambulina.

Are 35 de ani și cearcănele unui luptător atemporal. Prima oară plonjează chiar în execuția care-i poartă numele: ”săritura Drăgulescu”. Ia 15,266, aterizarea are un pas mare în spate.

La a doua săritură ia mai mult: 15,633. Aterizează foarte bine și apoi salută publicul cu brațele depărtate, ca un avion în zbor.

Sînt ultimele lui secunde la Olimpiadă și, probabil, din carieră. Planează, oare ce o vedea de acolo, din carlingă, pilotul de 35 de ani? Cum îi apărem noi aici, în sală?

.
.

Nota îl plasează pe locul 2, apoi pe 3.  E în medalie, dar mai sînt doi gimnaști. Oleg Verniaiev. Face ”săritura Drăgulescu” mai bine ca Drăgulescu. Inventatorul îl privește zîmbind pe tînărul său adeversar. E o metaforă a vieții. Dar a doua săritură îl aruncă pe Verniaiev pe 4!

Încă în medalie!

Urmează ultimul săritor, rusul Abliazin. 15.600 la prima. Mult. Mai e o săritură și Marian Drăgulescu își joacă medalia la ultima execuție a acestui concurs.

Și pierdem! Pentru că Abliazin are o săritură dificilă, care-l duce direct pe locul 2.

Drăgulescu alunecă pe 4 și noi, împreună cu el.

Alergăm spre zona mixtă ca să vedem ce declară. Afară e îngrozitor de cald.

Pe cerul fără nor fiecare avion lasă o dîră albă, semn că încă un mare campion ne spune ”Ăsta sînt și aici mă termin!”.

Cînd ajungem, buluciți, pe hol, Marian apare surîzînd: ”Hai, lăsați întrebările astea! Nu sînt trist. Sînt bucuros că m-am calificat, că am ajuns aici, că amfost la notă egal cu locul 3, chiar dacă am pierdut medalia”.

Pixurile aleargă pe hîrtie.

”Și, nu, nu mă retrag! La anul sînt europenele și, dacă sînt sănătos, privesc spre Tokyo!”.

.
.

Comentarii (65)Adaugă comentariu

Andrei  •  15 august 2016, 21:43

Tolontan, ai niste metafore rasuflate ceva ingrozitor.

Jos_cenzura  •  15 august 2016, 21:46

Rusine, domnilor de la GSP. Adica Michael Phelps castiga 100000 de medalii la Olimpiade, face istorie, doboara recorduri de mii de ani vechime, iar in Gazeta mai nimic despre campioni, si multa gargara despre ratatii nostri. Daca sunteti acreditati ca jurnalisti sportivi la Rio, va rog eu frumos sa mai scrieti si despre cei care fac onoare competitiei, indiferent de tara pe care o reprezinta.

kkciosuldelahamangia  •  15 august 2016, 21:53

cum poti sa pierzi ceva ce n-ai avut !?

50bani  •  15 august 2016, 21:57

A promis saritura minunata ce-i va purta numele si ii va conferi medalia de aur. Saritura ce universul n-a mai vazut. *** ***.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Odette  •  15 august 2016, 22:13

Ori ca ,, aici se incheie ", ori ca ,, aici se termina", vreau sa-l intreb pe acest Dragulescu: aici, in fata noastra??? Si nu ti-e rusine? Ceva mai vulgar nici ca se putea sa aud! Il tot promovezi pe vopsitul asta ca sa spuna prostii? Sau sa-l faci de rusine? Iar Olimpiada nu integreaza pe nimeni! Asta e o lozinca rasuflata pentru amatorii de acest gen. Eu nu cumpar de la Morariu nimic! Pacat de Anthony Quinn c-a nimerit intr-un loc in care pana si dansul este pe bani!

Omar Khayyam  •  15 august 2016, 22:16

Reconfortant pt viitorul acestei natiuni sa vezi cum niste *** il ironizeaza pe unul din marii campioni ai Romaniei, clasat astazi pe locul patru al competitiei supreme a omenirii. Da, tata, ASTA e Romania!

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Maria  •  15 august 2016, 22:25

Marian Dragulescu a facut enorm pentru sportul romanesc si pentru Romania! Felicitari pentru intreaga lui cariera! Sper ca nu se va incheia aici. Merita toata admiratia noastra. Ce pacat ca noi, romanii de rand, nu stim sa fim la inaltimea campionilor nostri.....! Bravo, Marian! Comentatorii de la televiziunea spaniola te-au numit un exponent al gimnasticii romanesti si mondiale. Si cata dreptate au!

??????  •  15 august 2016, 22:32

Din perspectiva autocriticii cum v-ati pozitiona fata de modul in care a evoluat sportul romanesc fiind dintre cei care se ocupa de astfel de "activitati" ?

georges pask  •  15 august 2016, 22:34

Visatori atit M Dragulescu si C Ponor probabil ptr voi Olimpiada a fost un simplu cantonament...lasati locul la altii...

Dan1968  •  15 august 2016, 22:34

Dragulescu daca taceai filozof ramineai asa e la noi cei cu gura mare sunt mai bine vazuti.semnat Halep

Donald  •  15 august 2016, 22:39

dragulescu a facut si el ce-a putut, din pacate noi nu avem simtul masurii si al ridicolului. dragulescu nu a avut simtul masurii, dar ponor nu l-a avut pe cel al ridicolului, oprea a fost rusinos de ridicol si ne-a facut si de ras... putem pierde luptand, dar sa pierzi fiind ridicoli e greu de trecut cu vederea.

haideusicfr  •  15 august 2016, 22:48

Lui *Jos cenzura*.Au scris un articol cu tilul rautacios : *Gata cu domnia*.Cam in stilul asta.A castigat vorba ta un sac de medalii ,de cativa ani buni domina natatia si ai nostri il * gratuleaza* cum am aratat.Ai nostri inotatori au fost pe nicaieri.Privesc spre viitor...Nu stiu cati avea Phelps cand a *aparut*,dar nu cred ca avea mai multi ani ca inotatorul nostru cel mai bun ( fericit ca a prins nu stiu ce finala).

haideusicfr  •  15 august 2016, 22:50

Bravo Dragulescu ! la mustata ai ratat medalia la egalitate de puncte cu cel de pe locul trei.Felicitari!

Maria  •  15 august 2016, 22:52

Se poate numi ridicol sa te antrenezi dupa ani de absenta in competitii, sa te califici la niste Jocuri Olimpice si , ceea ce nu e putin, sa te califici in finalele unor Jocuri Olimpice? In conditiile in care multi sportivi din toate tarile spera, dar nu reusesc niciodata sa se califice la o olimpiada.....

uzu  •  15 august 2016, 22:53

este incredibil sa citesti cum unii hulesc un sportiv care a iesit pe locul 4 in lume. "multa gargara despre ratatii nostri" ???? du-te frate si citeste pe CNN. aici citim despre ai nostri. valea ! " Si nu ti-e rusine? " ??? de ce sa-i fie rusine. de ce ? este trist, dar poporul romani este un popor redus intelectual. felicitari Marian pentru cariera. Mult succes in continuare. Dupa ce se va retrage sper sa se gaseasca pentru el in gimnatica romaneasca. Ca si roman, ma mandresc cu el ca a fost acolo si a participat frumos, onorabil. mie rusine ca sunt roman cand cinetsc unele dintre comentarii ...

Birlic  •  15 august 2016, 22:54

Eh in sfarsit ceva cu esenta de calitate. Bravo sportivilor nostril care chiar au castigat ceva si care chiar au avut potential in a castiga o medalie. In rest, pentru toti copii secu-comunistilor, o vacanta placuta... in echipament contrafacut mai rau ca ce gasesti la chinezariile din Europa. @ Jos Cenzura - eh, e bine cat de cat. Bine ca nu se lauda pe la TV cum se distreaza la Rio, ce bea, ce maninca, etc.. ca Media/Presa din USA care ia iritat rau pe multi. Dar astia (Americanii) au barem de ce. Succesuri!!!!

Mihai  •  15 august 2016, 23:03

Felicitari Marian Dragulescu!

Odette  •  15 august 2016, 23:16

Sa-i fie rusine fiindca exprimarea lui e o golanie de camionagiu in toata regula! Sa fie clar! Nu asa vorbesti cand faci o declaratie unui mare ziarist si care stii va fi citita de catre public. I-as fi adresat vreo zece epitete, insa ma cenzureaza. Mai si spune ca nu ii e nicio rusine. Nici nu ma asteptam sa-i fie. Merita o medalie de aur si pentru nesimtire. Aha... dupa regulile acestui blog, Dragulescu trebuia cenzurat fiindca a fost vulgar. Si mai trebuia sa-i fie rusine cand isi caftea nevasta. Mare campion, mare caracter! Sa-l medaliem, asadar!

ManX  •  15 august 2016, 23:20

Un articol lalaiala...îmi plac articolele tale dar de multe ori ar trebui sa apara pagini albe-n ziar. Nu doar în cazul tau sau doar la acest ziar. Un articol "nu-mi am rostul..." toata stima pentru Marian si toti sportivii care ne reprezinta la Jocurile Olimpice. Românul vrea cu orice pret si în orice conditii, sa fie si Hemingway si Eminescu nu doar în Cuba sau Ipotesti, ci pe toate temperaturile,continentele si olimpiadele. Nu reuseste si nu o sa reuseasca nimeni. Nici macar la Rio.Suntem surprinsi sa vedem mari actori care ne plac si-i pretuim în roluri penible....se pare ca o fac doar ca sa-si plateasca impozitele...ce te motiveaza Catalin sa scrii asemenea articole? Eu cred ca te devalorizezi...nu cred ca este necesar un asemenea articol sau sa fi scris neaparat un articol pe zi,de acest gen,despre sportivii nostril la Olimpiada.

emanuel  •  15 august 2016, 23:23

Vad ca sunt unii p.aici care au pierdut orice contact cu realitatea si il rusineaza pe Dragulescu ca a obtinut numai locul 4 la o olimpiada.

Cris  •  15 august 2016, 23:23

Mi-a placut de Marian Oprea care, probabil si-a spus: "Ce-i asta? O groapa cu nisip? Cat de *** trebuie sa fii, in calitate de turist la Rio, sa sari intr-o asemenea groapa?

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Andrei  •  15 august 2016, 23:36

Nu va mai dați fraților atâta cu părerea. Dați știrea și gata, citiți știrea și gata. Ce importanta are pe ce loc a ieșit? Voi sareati mai bine?

Mircea Serban  •  15 august 2016, 23:46

... aceasta olimpiada si delegatia Romaniei imi aduce aminte de o perioada "de glorie a epocii de aur" in care se facea mare caz -precum in aceste texte, despre protocronismul romanesc! ha ha ha... oh, tempora!

Dana  •  15 august 2016, 23:53

Felicitari, Marian! Bravo, esti cel mai bun! Sa fii sanatos!

Geo Limonada  •  15 august 2016, 23:54

@Odette : ***... Sa il batjocoresti pe Cel Mai Puternic, d.p.d.v. moral, si Motivat sportiv roman, iar idolul tau nu stiu ce epitete ar fi trebuit sa-i spuna, pe cuvantul meu de pionier ca delirezi, cu D mare... Tot asa, tie iti sta in gat Exceptionalul Antrenor Thomas Ryde, vai de capul tau... ***... Dumneata atingi si niste culmi ale tupeului si ale bunului simt si nu ai fost inca taxata cum se cuvine pe aici... Lumea te ignora pe aici, dar , pentru sanatatea ta, revizuieste-ti atitudinea.... Nu ai absolut nici cea mai mica legatura cu sportul , cu viata sportivilor !

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

ion  •  16 august 2016, 0:23

Mie mi-a placut articolul, nu inteleg de ce unii il critica.

Odette  •  16 august 2016, 0:51

@Limonada, invata sa respecti parerile altora! E greu daca ai crescut in mentalitatea comunista. Cum iti permiti sa-mi impui tu mie sa-mi placa idolii tai? Te poti contrazice cu mine, dar nu pe acest ton de tambalagiu! Si nu e nevoie sa ma pricep la sport ca un profesionist, ci e suficient sa-mi placa si sa-i sustin pe idolii mei. De parca tu te pricepi la femei, dar te bagi in seama cu mine, o ignorata, vezi doamne! Taxeaza-ma tu daca crezi ca-mi faci fatza! Discursul tau e ca limonada aia diluata cu care defilezi aici. Si nu-mi spune mie ,, dumneata", tataie! Ma faci sa rad cand vad ca vrei sa te dai cocos la mine, iar eu sunt convinsa ca esti doar un cocosel! Vezi-ti de gainile tale!

??????  •  16 august 2016, 2:11

Domnule Tolontan, ați facut o analiza despre banii investii de către guverne in sport, de-a lungul timpului , și care au fost rezultatele obținute ?

Huuuuuu….. jigodii iredentiste !  •  16 august 2016, 2:36

*** cu rubrica ta de comentarii cu tot. Pai pt asta tii rubrica asta de com. ca sa-i injure *** pe romani si pe sportivi romani olimpici ? Sunt doua astfel *** care scriu mesaje si injura toata ziua pe aici.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

sundance kid  •  16 august 2016, 3:34

@ odette Madam m'escuz je parle hungroaise . Je vous comprends pas ! Encore une fois . Ma scuzee .

Islander  •  16 august 2016, 4:57

Felicitari Marian!!!...restul este vorbaraie...

pacatosul  •  16 august 2016, 6:57

Are 35 de ani si nu se retrage? Asta pentru ca din urma nu vine nimeni....

Ion  •  16 august 2016, 7:14

Decat sa faceti comentarii *** la adresa unor oameni care nu au avut copilarie si au muncit de la 7 ani, in timp ce voi va bucurati de jocurile copilariei si de famili, acesti oameni minunati se aflau in cantonamente. In timp ce voi va serbati zilele de nastere alaturi de familii si prieteni, ei si le serbau in cantonamente. In timp ce voi ieseati in cluburi si va distrati cu colegii, ei stateau in cantinamente. Sa va fie rusine frustratilor si mi as dori sa fiti macar o zi in locul lor.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

alex  •  16 august 2016, 7:21

Bună ziua! Vreau, pentru început, să îî Felicit pe toți sportivi români calificați la Olimpiadă! Știu că sunt primii care au suferit pentru aceste realizări sau (după unii comentatori specialiști) nerealizări! Chiar și cu emoțiile negative ce le-am trăit, am avut ce să văd! Am avut sportivi care au confirmat, alții care au depășit așteptările, iar alții care au clacat, dar nu mai ei știu ce e în sufletul lor! Mă bucură faptul că sportivi noștrii fac deosebirea între încurajări decente și măsurate și critică constructivă și jigniri! Am trecut de mult de la stadiul de revoltă și tristețe, la cel de compătimire față de nivelul intelectual al unora, așa cum scria un cititor mai sus! Când marele gazetar, bun analist al tuturor subiectelor sportive su politice, pe numele său Cristian Tudor Popescu bagatelizează o medalie luată de tenisul românesc, nu mai ai ce pretenții să ai! PS. Când CSM București (și cu câteva sportive din naționala României) a câștigat Liga Campionilor la handbal (pentru care Gyor s-a chinuit ani întregi să a obțină) la aeroport am așteptat-o 30 oameni! În încheiere o întrebare pentru totți cei ce se simt dezamagiți de sportivii români, ca să-l parafrazez pe JFK ,,Întrebarea se pune: ce faci tu pentru sportivul tău (măcar să fi prezent la o competiție internă) până ca sportivul tău să facă ceva pentru tine! Felicitări sportivi Români pentru sacrificiile voastre! O zi frumoasă tuturor!

Alex One  •  16 august 2016, 7:32

Pacat ca cei doi mari sportivi nu vor sa inteleaga ca vine si sfarsitul vietii sportive competitionale. De ce vor sa -si incheie uriasele cariere in ridicol ? Pe ce mizeaza cand promit participari la Campionatele Europene din 2017 ? Pe faptul ca se tin in Romania si juriile vor da dovada de multa intelegere ? Cred ca pentru ei Rio trebuie sa fie sfarsitul carierelor,si grija d-luiTolontan, au rente viagere indestulatoare sa traiasca linistiti toata viata.Le multumim si astept sa-i vad antrenand ori arbitri internationali sau, de ce nu, in forurile de conducere ale structurilor continentale sau mondiale ale gimnasticii ca nu-i rau sa avem si noi reprezentanti acolo unde se iau deciziile.

scorpion  •  16 august 2016, 8:33

Eu as fi ingrijorat pentru altceva: faptul ca Dragulescu va fi peste patru ani singurul selectionabil pentru Olimpiada. Nici de Constantina Dita Tomescu n-a stiut nimeni pana la Beijing

mariana  •  16 august 2016, 9:20

asta ghinion!!! se adauga ceva in plus la renta viagera. plus zeci de mii de euro si mașina , premiile. toate astea pierdute. cand ești la sfârșit de cariera te gândești si din ce o sa trăiești restul vieții. nu toți încap in antrenorat. altceva ce știu sa facă? poate sa se recalifice. in general , in romania , condiția foștilor sportivi de mare performanț care au reprezentat țara ani de zile, este una modesta. in particular, putini au reușit si trăiesc peste medie.

gigelos  •  16 august 2016, 9:30

@odette - stimata doamna , dumneavoastra va ganditi la sex ? Eu sunt camionagiu de profesie si va jur ca nu mi-a trecut prin minte asta , probabil nu-mi lipseste si nu ma gandesc tot timpil la asta

JeanValjean  •  16 august 2016, 10:43

In ultima fraza de doua ori virgula dupa "și", e corect asa ?

Mircea  •  16 august 2016, 11:27

D-le Tolontan este absurd sa considerati ca a pierdut medalia in ultima secunda. a pierdut medalia din momentul in care a avut o aterizare (fixare cum se mai numeste) foarte slaba inclusiv la saritura care ii poarta numele. pai daca nici saritura pe care el a inventat-o nu este executata corect inseamna ca este timpul sa se retraga. nu mai plangeti atat pentru o medalie care nu a existat niciodata. primul concurent la o proba este mereu pe locul 1 in momentul in care isi incheie executia. asta nu inseamna ca daca la final este pe locul 8 din 8 a avut vreodata vreo sansa in a lua medalia respectiva. batausul de femei nu a excelat prin nimic la aceasta olimpiada. exercitiul lui a fost unul mediocru iar drept urmare locul ocupat este putin peste valoarea lui.

Sorin Acela  •  16 august 2016, 11:35

Ori e Drăgulescu ori e Urzică? Ori are 29 ani ori 36? Ce e brambureala asta?

Ion Ionescu  •  16 august 2016, 13:55

Felicitari domnului Marian Dragulescu! In sufletele noastre rămâne un mare compion si putem spune că soarta la scos pe nedrept de pe podium, avand de infruntat candidati bine pregatiti. Sunt clipe in care tot ceea ce faci tine si de noroc! Norocul i-a lipsit lui Marian Dragulescu. Succes in continuare lui Marian Dragulescu si ii multumim ca vrea sa ne reprezinte in continuare, dovedind a fi un exemplu pentru generatile viitoare. Poate ne va putea reprezenta la urmatoarea olimpiada! Felicitari

Ion Ionescu  •  16 august 2016, 14:00

Felicitari Marian Dragulescu. Soarta l-a scos pe nedrept de pe podium, asta si din cauza lipsei de noroc. Putem spune ca avut contracandidati bine pregatiti, care poate s-au acomodat mai usor la Rio, dar si norocosi! Este o minune ca mai avem sportivi care trag pentru medalie si pierd la o centima! Sa speram ca ne vei putea reprezenta si la o urmatoare olimpiada! Felicitari!

Odette  •  16 august 2016, 14:21

@gigelos, tu esti ca-n bancul ala in care un camionagiu era cu o stimata doamna si zicea a doua zi: daca n-as fi adormit, cate i-as mai fi facut...

Odette  •  16 august 2016, 14:36

@ sundance kid, sa ramanem la limba romana fiindca acesta e un blog romanesc :)

gigelos  •  16 august 2016, 14:45

Si perversa si simpatica , nebunatico , nebunatico ... microbista mica , te asteptam maine la autobaza . Maine nu lucram , e cariera de nisip inchisa , daca mai ai vreo prietena , va asteptam . Acum termin sau mai bine inchei..

Odette  •  16 august 2016, 15:58

@ gigelos, hahahaha... Si tu esti simpatic, camionagiule!!!

gigelos  •  16 august 2016, 16:17

@odette - simpatic , nesimpatic asta e , maine va asteptam ....

Odette  •  16 august 2016, 16:54

@gigelos, altii ma asteapta de ani de zile...

ODT  •  16 august 2016, 17:37

@odette ai reusit sa murdaresti, *** blogul asta ***. Nu intereseaza pe nimeni frustarile tale, cu atit mai putin faptul ca te dai in stamba ***.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Comentează