Infecțiile continuă la Spitalul Bagdasar-Arseni! O tânără de 36 de ani moare infectată cu două bacterii după o operație de hernie cervicală

Georgiana Maxim s-a internat pe 5 decembrie cu asigurarea că ”vei face tumbe de Revelion” și nu și-a mai revenit niciodată

miercuri, 1 martie 2017, 6:58

”M-a rugat să-i fac poze la câteva zile ca să arate tuturor cum va învinge o boală despre care am aflat apoi că n-a avut-o niciodată” Viorica Maxim, mama Georgianei

 

Investigație de Mirela Neag, Răzvan Luțac și Cătălin Tolontan

Pe 10 iulie 2016, pilotul Marin Cojocaru se prăbușește cu un paramotor în lacul Comana.

Este internat la Spitalul Bagdasar-Arseni.

”Pilotul a luat infecțiile din lac”

În sângele pacientului de 44 de ani apar două bacterii: Acinetobacter baumanii și Klebsiella.

Ambele sunt multirezistente la antibiotice.

”Le-a luat din apa murdară a lacului în care a căzut”, spune conducerea spitalului.

Ministerul Sănătății reacționează.

Să susții că iei infecții intraspitalicești din apa lacului e prea mult chiar și pentru teoriile inivative ale sistemului nostru medical.

Vlad Voiculescu cere un control.

Medici confirmă că pilotul a fost infectat în ”Bagdasar-Arseni”, cu germeni intraspitalicești.

Marin Cojocaru scapă cu viață după ce se tratează într-un alt spital.

Diagnostic: ”Hernie de disc cervicală”

Pe 28 noiembrie 2016, tânăra Georgiana Maxim intră în cabinetul de la clinica privată Exmedica al profesorului doctor Mircea Gorgan.

Medicul are o reputație excelentă, căpătată în urma unei îndelungi cariere.

Diagnosticul este ”Hernie de disc cervicală C6-C7”.

Născută la Buhuși, Bacău, crescută la Onești și stabilită la Brașov, pacienta de 36 de ani lucrează ca project manager la compania americano-suedeză Autoliv.

Producător de sisteme de siguranță auto, Autoliv are 10.000 de oameni în România, aproape 20% dintre angajații săi la nivel global.

”Dansăm de Revelion”

Durerile de cap de la coloană sunt tot mai greu de suportat.

E timpul să se opereze, spune medicul, și fata se gândește că pică bine perioada de Sărbători pentru refacere.

„Sunteți tânără, vom face o incizie frumoasă, care nu se va vedea, vom pune un grefon. Dansăm de Revelion și facem tumbe!”, îi spune doctorul Gorgan.

Georgiana zâmbește.

Mama i-a dat bani de laptop și Georgiana și-a luat bandă de alergat

”Vezi, e bine că mă țin de sport”, glumește fata când îi povestește mamei sale, Viorica, asistentă medicală în Onești.

Mama replică: ”Păi, dacă eu ți-am dat bani de laptop și tu ți-ai luat bandă de alergat, ce mai e de zis?”.

Fanatică a sportului, a vieții sănătoase și a număratului de calorii, Georgiana Maxim se gândește că scapă repede de operația de spate.

Apoi o va zbughi în primăvara lui 2017 pentru încă un cros de 5 kilometri la Maratonul de la Brașov, așa cum a mai făcut-o deja.

”Mergem la Bagdasar – Arseni, e un spital mare, în București, sunt doctorii și condițiile cele mai bune”, o încurajează mama.

”Plec în Canada, va fi mai bine”

Luni, 5 decembrie 2016, pe un soare cu dinți, Georgiana și Viorica Maxim ajung în Berceni.

Intră în clădirea Spitalului Bagdasar-Arseni.

”Mai vreau să-ți spun ceva, mamă. Până la urmă, voi pleca în Canada. Va fi mai bine pentru mine”, spune Georgiana.

Ce părinte primește bine vestea asta?

”Am programat interviul pentru Canada pe 26 ianuarie”, adaugă Georgiana, chiar pe treptele spitalului.

N-a mai putut ridica piciorul

A doua zi, Georgiana e deja în operație.

”La 9:15”, își amintește mama.

Totul decurge normal, cu medicul Gorgan operând simultan în două săli.

Când deschide ochii, în sală sunt medicii Angela Neacșu și Radu Gorgan.

Profesorul Gorgan o întreabă pe Georgiana:

-Ridică piciorul drept. E bine?
-Da, îl mișcă, confirmă doctorul Neacșu.

-Ridică piciorul stâng!

(Tăcere. Georgiana nu reușește)

-Nu se poate! Ridică, te rog, piciorul, intervine din nou doctorul Neacșu.

(Georgiana nu mișcă piciorul. În sală, lumina dimineții târzie arată, dintr-o dată, cutele de pe fețele mereu obosite ale oamenilor).

-De ce-mi faci asta, măi fată?!

”Să tragă de el, să facă ceva!”

Una dintre primele amintiri legate de cazul ”Colectiv”, la începutul lui noiembrie 2015, este dialogul dintre părinți și șefii Spitalului Municipal de Urgență.

Sunt zilele în care mamele, tații și publicul sunt asigurați că ”avem condiții ca-n Germania”.

Din senin, în redacție sosește un e-mail.

Un tânăr, prieten cu unul dintre cei internați la ”Municipal”, oferă ziarului un fișier audio.

Înregistrarea fâșâie, dar se înțelege.

Șeful de secție explică părinților: ”Trebuie să lupte și el! Noi am făcut ce era de făcut. Trebuie să tragă de el, să facă ceva!”.

Pe tânăr îl șochează exprimarea: ”Cum să tragă de el?! E în comă de zece zile”.

Noi știm cum.

Boala ca vină

Ideea că nu faci suficient, de când te naști și până când mori, este unul dintre pilonii educației comuniste.

În fiecare zi ești dator.

Și devii vinovat, pentru că cine poate să trăiască sau să muncească perfect?

De aceea, când te îmbolnăvești, ești automat culpabil.

Boala e, cumva, din vina ta și faptul că nu reușești să scapi de ea, ca de un gând rușinos, e tot din pricina slăbiciunii personale.

”De ce-mi faci asta, măi fată?!”.

”O să-mi revin”

Georgiana iese din operație.

E pe deplin conștientă.

”S-a întâmplat ceva. Nu-mi simt deloc piciorul stâng. Și am furnicături în corp”, îi spune ea mamei, în timp ce e transportată în salon.

”Dar stai liniștită, că o să-mi revin”.

Asta e firea fetei din Onești, care-și planifică viitorul pas cu pas.

Neliniștea medicului de gardă

Georgiana ajunge în salon.

Din acest moment, mama ține un jurnal.

”O consultă medicul de gardă, cu ciocanul de reflexe. Este impacientat de lipsa totală a reflexelor la piciorul stâng și parțial la cel drept”.

Sora Georgianei, Ana Maria, află și ea, la telefon, că au apărut probleme.

Ana Maria e căsătorită și lucrează în Onești. Mai mare cu cinci ani, are grija sădită în primul născut al familiei pentru mezini.

În București, orele trec greu și mama notează întâmplările în jurnal.

”Până seara, medicul de gardă mai vine de două ori. Repetă testele de reflexe, însă rezultatele sunt aceleași. Nu-și simte piciorul” Jurnalul mamei Georgianei Maxim

Ce s-a întâmplat în sală?

”O întreb pe anestezistă ce s-a întâmplat și ea îmi spune că din punctul ei de vedere totul a decurs normal. Să întreb ce s-a întâmplat în sală”.

Mama insistă.

Stă pe lângă asistenta șefă, au aceeași profesie, poate o înduplecă.

Dar răspunsul e același.

”Întrebați ce s-a întâmplat în sala de operații!”.

Cultura negării infecțiilor nosocomiale

Gazeta nu investighează cazurile de malpraxis.

Nu avem instrumentele profesionale și de cunoaștere necesare.

De aceea, ce s-a întâmplat în sală și cum a fost tratat mai apoi cazul e un lucru pe care o să-l analizeze forurile profesionale și, potrivit familiei Maxim, justiția.

Dar, dincolo de ce s-a întâmplat în sala de operații, în sângele Georgianei apar infecții nosocomiale.

Ele sunt un fenomen național și, în cazul Spitalului Bagdasar-Arseni, o reprezentare sistematică a culturii negării.

Pentru că mama e înștiințată doar de una dintre bacterii: Clostridium.

De fapt, Georgiana Maxim este infectată și cu Stafilococul auriu.

stafiloco
Biletul de ieșire din spital pe care rudele l-au primit după decesul Georgianei, din care reiese că a fost infectată atât cu Clostridium, cât și cu Stafilococul auriu

La fel a fost la ”Colectiv”

La începutul lui noiembrie 2015, în aceleași zile în care un tânăr ascultă uimit o bandă despre prietenul său de la ”Municipal”, alți 18 răniți de la clubul „Colectiv” luptă pentru viață la ”Bagdasar-Arseni”.

Infecțiile se instalează în corpurile lor.

Bogdan Istrate, 22 de ani, moare pe 12 noiembrie 2015. În certificatul constatator al decesului scrie ”Stare septică”.

Infecțiile nosocomiale ale lui Bogdan nu pot fi probate pentru că oamenii care conduc ”Bagdasar-Arseni” refuză să elibereze familiei dosarul medical.

0 infecții nosocomiale a raportat Bagdasar-Arseni la cei 23 internați de la „Colectiv”

Tot la Bagdasar -Arseni, Cristian Matei, 41 de ani, contractează două bacterii și intră în septicemie.

Este transportat în Israel.

În cazul lui, fiind tratat în străinătate, bacteriile primesc nume: Acinetobacter și CRE.

Cristian stă trei săptămâni în comă. Supravieţuiește.

Conform unui reportaj realizat de ProTV, Bagdasar-Arseni raportează oficial: nicio infecție nosocomială în cazul răniților de la „Colectiv”!

TABEL_BAGDASAR_ZERO
Tabel cu infecțiile nosocomiale raportate în cazul răniților din Colectiv, spitalul Bagdasar raportase 0 infecții. Sursa: Pro TV

”Are o boală foarte gravă”

Fragment din jurnalul Vioricăi Maxim.

”Disperată fiind, o întreb pe doamna dr. Bucur, șefa secției, care este diagnosticul copilului meu. Ea îmi spune: «Are o boală foarte gravă – mielopatie cervicală. Să-i mulțumiți lui Dumnezeu că nu are cancer»”.

În salon, Georgiana rămâne o scânteie galbenă de optimism.

Stă tare în fața veștii.

”Mamă, am o idee! Să-mi faci poze o dată la câteva zile. Vreau să-mi fac un blog pe care să scriu cum să înving boala asta: mielopatie cervicală”.

Fetele și băieții bine crescuți

Fotografiile se succed.

6 decembrie 2016.
16-0. 7 decembrie

Georgiana râde deși abia a ieșit din operație și nu-și simte piciorul stâng.

16 decembrie.
16-1. 16 decembrie (1)

Mama îi face masaj la cap, pe marginea patului. Pe tricoul roșu al fetei scrie ”Come to Sunset Bay”.

O vânătaie s-a instalat la încheietura mâinii stângi, în timp ce perfuziile atârnă de mâna dreaptă.

Atleta care se antrena ca o nebună în Parcul Tractorul continuă să glumească.

18 decembrie.
16-2. 18 decembrie

Se simte rău. E culcată pe pernă, lângă telefonul  nelipsit și o icoană a Fecioarei Maria cu Pruncul.

19 decembrie.
16-3. 19 decembrie (1)

Stă în aceeași poziție, dar zâmbește către camera subtilă a telefonului.

22 decembrie.
16-4. 22 decembrie

Renunță la părul lung. ”Îmi mișc mâinile greu și nu pot să-mi așez părul”, îi zice surorii.

23 decembrie.
16-5. 23 decembrie (1)

Starea se înrăutățește.

31 decembrie.
16-6. 31 decembrie

Georgiana este intubată. De dincolo de mască, ea zâmbește ultimei zi a anului.

Infecția cu Clostridium își face efectul și e permanent stricată la stomac și slăbită.

7 ianuarie 2017.
16-7. 7 ianuarie

Ultima imagine. Buzele s-au uscat. Este intubată.

Dincolo de ochelari, privirea ei caută, politicos, o explicație.

O generație de fete și băieți bine crescuți.

”Conștient și politicos”, așa și-l amintesc doctorii pe Alexandru Hogea, băiatul din Sinaia rănit la ”Colectiv”, eliminat de pe lista de Bruxelles și trimis prea târziu la Viena, unde moare în urma infecțiilor nosocomiale căpătate la ”Municipal”.

Copiii politicoși ai unei țări crude.

Și, pe alocuri, mincinoasă.

Țară rece și țară caldă

Când zâmbea, imagine după imagine, în fotografiile acestea de film de Rossellini, Georgiana Maxim nu știa că mielopatia cervicală nu va apărea nicăieri pe documentul de externare.

Deși anunțată mamei, mielopatia cervicală nu se confirmă.

Internată pe 5 decembrie 2016, pentru o operație de hernie de disc cervicală, fata de 36 de ani este operată de patru ori, se infectează cu două bacterii și moare pe 26 ianuarie 2017.

În șoc septic.

E chiar ziua când își programase interviul ca să emigreze într-o țară mult mai rece și, pe alocuri, grijulie cu copiii ei politicoși.

 

Continuarea în ziarul de mâine!

 

Citește și cele două episoade despre Alex Hogea:

Save

Save

Save

Save

Save

Save

Save

Save

Comentarii (156)Adaugă comentariu

iulia  •  1 martie 2017, 11:03

in ultima poza nu este intubata....cand faci asemenea acuzatii, trebuie sa fii mai mult decat corect...

beheader69  •  1 martie 2017, 11:04

Am tot citit materialele de pe site de-alungul timpului, dupa articolele despre hexi. Dar acum chiar simt nevoia sa comentez. O fac pentru a va felicita pentru modul in care faceti presa. Faceti acel gen de presa care misca lucruri si oameni, in multe moduri. Imi place sa cred ca contribuiti la o lume si, in special, o ROmanie mai buna! Materialul acesta, stilistic scris, este extrem de dureros. Si nu stiu pe ce sa ma revolt, pe sistem, pe oameni i incopetenti, pe societate, pe "colegii din presa" care nu stiu decat sa arunce cu namol in investigatiile voastre si sa continua sa traiasca intr-o realitate paralela? Toti acestia sunt ei insisi niste streptococi sociali, si luptand impotriva lor luptam si impotriva streptococilor din spitale. Continuati sa tineti stacheta jurnalismului sus!

Cristian  •  1 martie 2017, 11:05

Este strigator la cer ce se intampla in tara asta. Nu ma pot opri din plans!!! Chiar nu mai exista niciun pic de respect in tara asta? Nici macar respect de sine? Cum poate un medic sa mearga a doua zi la munca dupa ce i se intampla un astfel de caz? Asta nu se numeste curaj, se numeste complicitate ***!!! Pentru asemena cazuri trebuie sa iesim in strada si sa-i impingem de la spate pe dragii nostri lideri sa inceapa de urgenta construirea de noi spitale. Nu se mai poate. Ne mor copiii si noi stam ca boii si ne minunam la orice bazaconie semnalata de televiziuni. Suntem cetateni europeni. Avem dreptul la un sistem medical decent. Daca Romania nu ni-l poate oferi, trebuie sa avem posibilitatea de a ne trata in UE. Pana nu se pune la punct sistemul medical romanesc, trebuie sa ne tratam in alta parte. La noi intubarea, incizarea=moarte!!! Cu sau fara Hexi Pharma, din pacate singura solutie este incetarea totala a interventiilor chirurgicale in spitale si demolarea acestora. In momentul de fata este mai sigur sa te operezi intr-un spital de campanie decat in aceste spitale vechi si pline de virusi si bacterii imune la orice antibiotic. Hai sa nu inventam noi apa calda. Si in Japonia se demoleaza spitale chiar daca arata SF fata de cele de la noi. Asa cum orice produs are un termen de valabilitate sau de exploatare in conditii de siguranta asa si un spital trebuie sa plece dupa un nr. de ani.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

mircea  •  1 martie 2017, 11:05

Astazi se implinesc 3 saptamani de cand a decedat tatal meu la un spital din judetul Iasi. A fost internat pentru a trata o bronhopneumonie si a sfarsit prin a se infecta la spital cu Clostridium. Am vazut cum i se agrava starea de la o zi la alta, ca in final sa faca stop cardiorespirator. Situatia cu spitalele e aceeasi peste tot.

DAN  •  1 martie 2017, 11:06

Ce mai este de spus? S-a tot vorbit in ultima perioada despre infetii intraspitalicesti dar se pare ca totul este luat in gluma de catre dcei responsabili. In afara de se plimba intre cladirile institutiilor statului trecand prin fata camerelor de luat vederi (sa-i vada cei de acasa cat de maiestuosi sunt) nu responsabilii nu fac nimic. Daca punem in discutie malpraxisul acolo intram in tenebrele lipsei de asumare a responsabilitatii, care a devenit un sport national in Romania. Este foarte trist, dar asta este adevarul gol golut. De ce sa ne asumam raspunderea pentru ceea ce facem zi de zi cand o putem arunca de la unul la celalalt pana cel care doreste informatia cedeaza nervos si renunta. Nu vreau sa fiu gresit inteles dar cei care procedeaza in acest fel ar trebui lapidati. Este singura pedeapsa ce presupune a suporta durerea, precum respectivii au cauzat-o altora in diverse forme de manifestare. Cand te joci cu viata oamenilor trebuie sa stii ca te asteapta pedeapsa capitala daca gresesti si nu te mai interesesza finalitatea actului tau. Avem medici buni, dar care vor urma calea pribegiei intrucat Romania nu le recunoaste valoarea din cauza nonvalorii care guverneaza aceasta tara. Daca am ajuns ca strungari, secretare, soferi si alte specii rare sa guverneze institutiile statului si implicit sa decida privind destinul acestei natiuni care incet incet se transforma doar intr-o populatie, inseamna ca nu mai avem identitate si drumul ramas pana la capitulare este foarte scurt.

Alexandru  •  1 martie 2017, 11:07

Eu tot nu inteleg de ce nu raspunde nimeni pentru acest dezastru, pentru vietile pierdute ? Oameni cu speranta ca se vor insanatosi... Oameni care au intrat in spitale cu afectiuni minore si au plecat intre patru scanduri... De ce, dle Tolontan ? De ce ?

iulia  •  1 martie 2017, 11:09

intrebare: in seara Colectiv, cand medicii de garda si cei veniti de acasa, s-au trezit cu zeci (fara exagerare) de pacienti arsi care erau nestabilizati< ce trebuia sa faca? sa inchida usile si sa spuna ca ei nu au loc si conditii? stiti ce au facut? au amenajat instant o sectie nou-nouta care era neatinsa de pacienti , care tocmai fusese construita, pentru ei....in zilele care au urmat nu au avut casa, nu au avut masa....si acum sunt niste criminali....asta nu se spune...

Iulian  •  1 martie 2017, 11:19

Citesti si nu-ti vine sa crezi ca un om ca mine si ca noi toti s-a stins fara vreo vina, intr-un spital in care putem ajunge oricare. S-a stins cu dor de viata si cu nadejdi firesti omului care n-a ajuns la jumatatea vietii. Incerci sa te tii tare si sa nu plangi, dar lacrimile stau la coltul ochilor gata sa-ti invadeze obrajii. Macar lacrimile au ramas curate in fata mizeriei si ticalosiei sistemice ce ne inconjoara, mai ales in domenii sensibile precum este sanatatea. Si nu se schimba nimic! Asteptam de 27 de ani sa ducem viata pentru care s-a murit iarasi nevinovat la Revolutie si ce ni se da? Moarte si minciuna pe paine, moarte in spitale, moarte in spirit. Ce va mai trebuie miseilor sa va faceti datoria si sa nu mai furati, sa nu ne mai furati viata, ***? Cati oameni asemenea acestei nefericite femei trebuie sa mai fie sacrificati pe altarul indolentei, hotiei si scarbei voastre fata de oameni? V-am atentionat toti romanii de milioane de ori, am protestat pasnic si civilizat de nenumarate ori impotriva practicilor voastre tradatoare. Si.... nimic! Ajunga-va ce ati facut pana acum din noi *** si tradatori de tara! ***

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

elle  •  1 martie 2017, 11:22

TRIST , REVOLTATOR ! Ce mai putem spune , ce mai putem face? Familia fetei trebuie sa-si gaseasca dreptatea si adevarul in instanta. Cei responsabili trebuie sa - si asume erorile. Medicii, ministrii, statul." Batem pasul pe loc".Multumim Echipa!

zgr  •  1 martie 2017, 11:24

Aia nu se cheama ca e intubata. Avea o sonda nazo-gastrica! Intubatia inseamna ca pacientul are o sonda orotraheala conectata la un ventilator fara de care nu ar respira (cel putin nu eficient). Intr-adevar, ar trebui sa va lasati de textele astea cu tenta de investigatie pentru malpraxis. Infectia cu clostridium difficile apare la pacientii tratati cu antibiotice, nu neaparat date fara sens, iar stafilococul auriu se gaseste pe pielea oricui, cel mai probabil chiar pe pielea pacientului. Doar stafilococul auriu meticilin-rezistent este bacterie de spital. Va dati cu parerea aiurea. Da, sunt multe probleme in sistemul sanitar romanesc, infectiile nosocomiale sunt mult subraportate, dar hai sa nu facem din orice infectie un caz de malpraxis.

dudu  •  1 martie 2017, 11:27

Am avut si eu o ruda internata la B. Arseni, acum vreo 4 ani. Aripa "noua" era in renovare si erau toti inghesuiti in aripa aia cu 3-4 etaje, vizavi de piata. Intr-un salon de 4 pe 4 metri erau bagati 7 sau 8 pacienti. Distanta intre paturi era de 20 de centimetri. Cu tot cu apartinatori, erau tot timpul in camera 15-20 de oameni. Ruda mea a avut noroc, a scapat dupa mici infectii. Initial nu a putut intra in operatie pentru ca luasera unul de la altul o tuse - chestie inevitabila in aglomeratia aia infernala. Nu e exclus ca ruda mea sa fi dezvoltat ceva anticorpi, pentru ca tumoarea operata la Bagdasar fusese detectata cu un an inainte la Floreasca, ocazie cu care luase ceva bacterii Made in Floreasca. La doua zile dupa operatia de la Floreasca, a intrat in coma, pentru ca ii ajunsesera bacteriile la creier, unde facusera abcese. Din fericire, cum zice doctorul ala, ruda mea "a tras si ea" si a scapat din amandoua intalnirile de grad zero cu spitalele din Romania. Partea cea mai "haioasa" a fost aia ca la ambele interventii spaga a fost regala. La Floreasca a dat vreo 20-30 de milioane, iar la Bagdasar, ceva de genul 2.000 de euro. Va dati seama - medicii aia stiu ca oricat de buni si de seriosi sunt ei, pacientii operati au o sansa de 50% sa se procopseasca cu o bacterie rezistenta, si undeva la 10-20% sanse sa iasa din spital cu picioarele inainte, din cauza acelei bacterii. Si continua sa ia spagile alea... Nu stiu... mie mi-ar fi naibii rusine sa stiu asta si sa bag banii aia in buzunar. Nu as avea curajul sa le spun "plecati la alt spital mai nou, mai curat, mai sigur", dar nici inima sa bag banii aia in buzunar, stiind ca aia ar putea folosi familiei pacientului ca bani de parastas, peste doar cateva zile...

zgr  •  1 martie 2017, 11:31

Si inca ceva. Infectii nosocomiale exista peste tot in lumea asta!! Exista si in spitale private si in spitale de stat, nu exista spital pe lume sa nu aiba infectii nosocomiale. Ah, ca ar trebui luata o atitudine serioasa vis-a-vis de ele iar la noi nu se intampla e altceva! Ca sa scape spitalele de stat romanesti de infectiile nosomiale ar trebui daramate toate, fara exceptie, arse terenurile alea de cateva ori si construite spitalele in alte locatii care n-au intalnit infectii nosocomiale. Ever. In strainataturi, un spital functioneaza in acelasi loc in medie cam 60 de ani, apoi este mutat efectiv intr-o cladire nou construita in alta parte. Asta se cheama preventie, indiferent ca e primara, secundara sau tertiara.

dan  •  1 martie 2017, 11:34

Primele trei randuri de diagnostice sunt devastatoare. Probabil ca a fost nevoie de o perioada lunga de ventilatie mecanica in urma careia au aparut , inevitabil, infectiile. Pacienta probabil era intr-o stare vegetativa (vecina cu moartea cerebrala) dar in Romania deconectarea de la aparate e interzisa; prin urmare terapie de suport pana apare o infectie letala. Medicii sunt legati de maini, dezinfectante Hexi nu mai sunt, toata lumea uraste spitalul si personalul. Multumim TOLO.

DAN  •  1 martie 2017, 11:37

@Ladiana. Draga Ladiana, este foarte adevarat ca exista clinici particulare dar sa mentinem picioarele pe pamant. Daca in Romania 30% din populatie isi permite un tratament sau operatie intr-o clinica particulara nu trebuie sa generalizam. O astfel de interventie intr-o clinica particulara costa destul de mult si trebuie sa ti-o permiti. Cand spun de tratament nu vorbesc despre cardurile primite pentru Clinicile Medlife sau Regina Maria etc., etc., unde te programezi te consulta , ai un set de analize incluse in abonament si asa mai departe. Nu vorbesc nici de cei care se imprumuta in diverse forme pentru o interventie chirurgicala intr-o clinica particulara. @ Un Medic Banuiesc ca nu sunteti veterinar ci chiar practicati medicina umana intr-o clinica, si prin mana va trec pacienti cu diverse suferinte ce se incadreaza in specialitatea pentru care v-ati pregatit, iar finalul este unul fericit pentru pacienti. Cunosc medici veterinari care se ocupa de animalute cum nu si-ar fi imaginat cineva (in genul Supervet - Fitzpatrick Referrals) desi la capitolul aparatura nu exceleaza. Dar au un suflet mare si se ocupa tot de salvarea unor vieti. Decat sa postati comentarii cu tenta *** mai bine va lasati si va apucati dumneavoastra de citit.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Roxana  •  1 martie 2017, 11:41

Este tragic ca lucrurile nu s-au schimbat prea mult dupa Colectiv. Oamenii mor in continuare iar sistemul se apara cu inversunare. Am sa va rog foarte mult sa ma ajutati sa iau legatura cu mama Georgianei, am lasat in acest sens adresa de email unde ma poate contacta. As vrea sa o ajut sa dea in judecata spitalul. Cred ca doar asa, din aproape in aproape, putem misca lucrurile. Nu cred ca o ancheta a Corpului de Control ar schimba ceva in conditiile actuale.

gabriel  •  1 martie 2017, 11:44

Cultul personalitatii. Trufia "importantilor". Lipsa de modestie. Autosuficienta.Nepasarea.

Liliana  •  1 martie 2017, 11:46

Cauza decesului este malformatia arteriovenoasa rupta cu hematom intraparenchimatos cu hemoragie subarhnoidiana și suferinta severa de trunchi cerebral! Nu operatia de hernie de disc cervicala și nici infecțiile nu au dus la deces. Cele 4 operații nu au fost toate pentru hernia cervicala. Nu hernia cervicala și nici infecțiile nu au dus la degradarea pacientei. De ce nu sunt spuse lucrurile corect? Ruptura unei astfel de malformații este ceva acut, rapid și într-un foarte mare procent duce la deces. Infecțiile nosocomiale sunt o certitudine. Atat la noi în tara cat și în restul lumii. Sunt studii făcute pe prevalenta și incidenta acestor infecții la nivel global. Ele exista. Riscul îl avem peste tot. Aici, în vest, sau pe alte continente. Nu au apărut ieri și nici nu vor dispărea curând. Pacienții se colonizeaza. Medicii, asistentii, infirmierii, se colonizeaza cu aceste bacterii multirezistente, care uneori pot duce la infecții severe și la deces prin soc septic. Dar nu este cazul acestei paciente. Domnule Tolontan nu dezinformați publicul.

Vlad  •  1 martie 2017, 11:48

Ca un film de Rossellini, o comparatie exceptionala. Cutremurator, mai ales jurnalul fotografic. Iar astia intr-o luna au intors toate reformele facute in toamna lui 2016, care reforme oricum nu garantau vreo schimbare, dar macar puteam spera. Acum la ce mai speram??? Cand dispare speranta rezultatele sunt complet imprevizibile...

Ciolanus  •  1 martie 2017, 11:57

In 2014, la spitalul universitar, tatal meu a fost operat de hernie de disc in zona lombara, de 2 ori intr-o saptamana. Il durea foarte tare piciorul. Rezultatul? De la genunchi in jos piciorul a paralizat. Nu-l mai doare, dar nu poate sa-l miste. In externare nu se pomeneste de picior paralizat. A fost operat a 3-a oara la Bagadasar. Niciun progres. Cand vad ce au patit altii, ar trebui sa ne consideram norocosi ...

basilicusb  •  1 martie 2017, 11:57

Si nimeni nu iese spontan in strada.....bizar!

drako  •  1 martie 2017, 12:00

Revin pentru a comenta despre vina unor vinovati fara vina...Stiti cum au aparut bacteriile super rezistente ? Si cine le-a creat ? NOI CU TOTII !!! MEDICI SI PACIENTI !!! Medicii au prescris antibiotice si cand era si cand nu era cazul,caci,deh,pacientul "s-a simtit" ,apoi toti racitii si gripatii au luat tone de antibiotice,ca asa au auzit ei ca e bine ! Nici o clipa nu s-a gandit nimeni unde se va ajunge,la ce tragedie ! Avem acum ocazia sa trgem triste ponoase a zeci de ani de abuz de antibiotice... Si ale prostului obicei romanesc de a face treaba de mantuiala ! Asepsia si antisepsia sunt niste concepte desuete,se pare ! Am avut o interventie chirurgicala,de curand,intr-o clinica privata. Ori la ei,ori la dispensarul din Frecatei,acelasi lucru. Cine are o buna rezistenta nespecifica,rezista.Lasati,asadar,politichia de carciuma si sila fata de Tara...Cine voieste sa-si ia lumea in cap sa nu uite ca Pseudomonas are pasaport universal...Iar Clostridium e apolitic...Si ca Stafilococul auriu poate fi gasit si pe fotoliul lui Trump !

o femeie  •  1 martie 2017, 12:06

Problema nu e noua, ci e asa de zeci de ani, de pe timpul comunismului. Generatia de aur a medicilor din perioada interbelica si post belica a disparut cand au fost promovati sefi cei cu origini "sanatoase" si dupa valori, iar problemele au inceput sa fie acoperite sa dea bine la cifre. Ce se intampla in unele spitale si in unele institutii este ce s-a intamplat in comunism: minciuna, demagogie, ascuns greseli. Ingrozitor este lipsa de umanitate si profesionalism a acestor doctori care vad problema, o ascund, si merg senini zi de zi acasa si dorm, desi mor oameni dupa. Eu daca descopar o problema la serviciu (si nu imi mor oamenii aici!! ) stau si ma agit toata noaptea daca nu cumva am plecat prea devreme si nu am rezolvat/facut tot ce imi sta in fire sa o semnalez!!! Ce pot zice decat condoleante familiei, toata caldura mea catre mama Georgianei ca si-a vazut fiica sanatoasa si senina si luptatoare cum i se scurg ultimile sanse de viata. Niciun parinte nu trebuie sa isi vada copilul murind, mai ales asa, miselesc.

dana  •  1 martie 2017, 12:19

Draga de ea, Georgiana... Poate se intilneste cu fratele meu, si cu celelalte victime ale sistemului, si si tin de urit, vorbind despre noi si mirindu-se cum de mai #rezistam, prostii de noi

Florin  •  1 martie 2017, 12:35

Cu un singur lucru nu pot fi de acord. Oamenii si le mai fac si cu mana lor. Si nu ma refer sa manaci super sanatos si sa alergi 10km pe zi. Intai trebuie sa ai tu grija de tine, apoi sa ceri altora sa te salveze. Intrebarea e: unde ne mai operam in Romania?

Florin Bejan  •  1 martie 2017, 12:42

E clar ca tolo o face cu răutate deja. Doar cu intenție te-ai putea izola de opinii autorizate (care ti-ar explica ca sustii enormitati de nivelul ordinelor de marime din articolul cu oasele radioactive). Si iti repet iar, tolo: feudalii sistemului se freacă pe maini cand vad prostiile astea din articolele tale, pentru ca sunt usor demontabile. Problema reala e mult mai complexa si tu ajuti, in felul asta, la INGROPAREA ei.

aham  •  1 martie 2017, 12:43

sunt unii care spun ca tolo dezinformeaza. te duci in spital, iti spun aia ca ai o chestie dar tu ai alta, te-ai infectat cu 2 tipuri de bacterii da nu-ti spun decat de una, te asigura ca totul e ok dar mori. incep sa vad si eu ca intr-adevar e dezinformare. ba, voi ce folositi in loc de cap?

cutzu  •  1 martie 2017, 12:49

Articolul pare incomplet si poate trebuia mai bine documentat. Cele 4 operatii sugereaza ca s-a intimplat ceva acolo, poate ca interventia initiala care ar fi trebuit sa fie una simpla nu a fost reusita, sau au aparut alte complicatii... De asemenea este regretabil ca medicii nu isi informeaza pacientii cu privire la riscurile pe care si le asuma in cazul unei operatii, infectiile fiind unul dintre aceste riscuri. Ori nu le pasa ori nu se mai satura de spaga, nu stiu...

bg  •  1 martie 2017, 12:49

@Liliana. @zgr. Nu mai dezinformati. Intr-un articol din 2015, reprezentanta INSP si Presedintele Soc. de Microbiologie recunosc ca inf. nosocomiale din spitalele romanesti sunt subraportate, nu sunt recunoscute de spitale. In Romania, inf. nosocomiale sunt raportate ca fiind de 1%, in timp ce in UE ele sunt de 5-15%. Un singur spital a recunoscut ca in sectia de ATI are o rata de 20%. Seful biroului OMS ptr. Romania afirma:"Romania raporteaza inf. nosocomiale sub media UE, sub americani, cand se cunosc conditiile din spitalele de la noi", ca"spitalul ramane o sursa de germeni multirezistenti" si "in Romania exista un SLAB CONTROL al infectiilor nosocomiale". O problema nerecunoscuta, care va sa zica nu exista. Unde doriti sa ajungem cu minciunile, musamalizarea cauzelor inf. nosocomiale? Legislatie actualizata exista. Eu stiu ca la spitalul in cauza exista medic epidemiolog si laborator de microbiologie unde se pot face probele de autocontrol privind inf. nosocomiale. Aici nu discutam despre cauzele decesului (le stabileste medicul legist), aici discutam despre persistenta si nerecunosterea inf. nosocomiale. Si poate ca nu am fi discutat despre ele daca nu ar fi survenit decesul. Aici este problema!

mee  •  1 martie 2017, 12:58

eu as fi curios sa vad comparatii statistice cu infectiile din strainatate. infectiile intraspitalicesti sunt un fapt, din pacate, peste tot in lume... un caz nu inseamna nimic... trebuie comparat cum stam statistic fata de alte tari...

Sorin  •  1 martie 2017, 13:02

Cauza principala de deces a fost hemoragia cerebrala. Infectiile au fost cauze intermediare. Infectiile nosocomiale au aparut aproape imediat dupa aparitia antibioticelor. Ele exista peste tot in lume si sunt doua feluri de unitati sanitare din acest punct de vedere: cele cu infectii nosocomiale si cele care nu recunosc ca le au. In Romania, neexistand o cultura a rigurozitatii si a controlului adecvat, precum si o conjunctura care nu era favorabila raportrii acestora, a aparut mentlitatea de a se ascunde sub pres. Doar ca ceea ce nu se vede nu inceteaza sa existe, ba chiar se dezvolta si mai mult. In plus, dincolo de performantele mai bune sau mai putin bune ale personalului medical (insuficient cantitativ, deseori slab instruit, mai ales la nivelul cadrelor medii si inferioare de executie, in plus prost platit si hingherit cu numeroase garzi si ture), apare si indisciplina si lipsa de respect a apartinatorilor, care dau navala non-stop peste pacienti, sabotand orice tentativa de mentinere a igienei acestora. Vin cu hainele de afara, cu mancare si bautura lasate in saloane, circula peste tot. Cresc exponential sansa de raspandire a unei infectii, iar germenii cel mai des implicati sunt cei mai rezistenti. Articolele de genul acesta denatureaza realitatea si incearca sa arunce (direct sau indirect) anatema asupra unor oameni care nu sunt perfecti si care pot gresi, dar care incearca sa-si faca treaba in conditii extrem de grele, pe care nimeni nu le vede sau se face ca nu, si care nu se vor schimba peste noapte si nici macar intr-un viitor foarte apropiat pentru ca fizic nu este posibil. Mai ales acum, cand mai avem putin si incepem sa importam doctori din Africa si Asia, pentru ca doctorii romani vor fi sau morti si ingropati, sau pensionari sau angajati in alte tari care ofera conditii adecvate de exercitare a profesiei (si nu ma refer doar la salarii).

Misu  •  1 martie 2017, 13:39

Felicitari pentru articol d-le Tolontan! Sunt cutremuart dupa ce am citit si mai ales dupa pozele din articol. Fata asta de 36 de ani s-a internat in spital perfect sanatoasa pe picioare in data de 05.12 si la sfarsitul lunii ianuarie 2017 a murit in acelasi spital. Incredibil!!! Sa mergi la spital pentru o afectiune minora si sa vi mort acasa, este strigator la cer si total in neregula. Trebuie facut ceva, sistemul medical romanesc este putred si viciat profund! Acest caz demonstreaza fara putinta de tagada ca sistemul medical nu este functional! La spital oamenii merg sa se trateze si nu sa moara!

StefanCM  •  1 martie 2017, 13:44

Imi plac elucubratiile expertilor. Infectii sunt peste tot in lume. Probabil ca exista chiar si un sindicat al bacteriilor care le protejeaza drepturile. Malpraxis? Nu faceti din orice caz, caz de malpraxis!! Noi, care nu avem cazuri de malpraxis ( ca doctorii la noi sunt superman, si cand pacientii mor, mor pentru ca nu lupta! ), cica exageram, sa nu facem caz de malpraxis din orice. Aaa, si de vina e Voiculescu, ca nu a facut spitale noi. Ca parca alea le faci in 4 luni. Guvernantii de dinainte nu au nici o vina. Dintr-un motiv simplu, eram toti sanatosi inainte, si sanatatea nu era o prioritate, de asta nu s-au ocupat de ea. Soc septic? Nu, a plecat dintre noi pentru ca nu a luptat, si era racita. 4 operatii? Ce vorbiti bre, nu avea nimic fata. A fost operata pentru ca exercitiul este mama invataturii. Sa va fie rusine "experti" atotstiutori. Pentru voi poate e o cifra, pentru oameni e un om, nu o cifra intr-o statistica.

StefanCM  •  1 martie 2017, 13:49

Si am uitat, echipa tolo.ro e meschina. Daca era corecta, spunea ca acele 4 operatii s-au facut la cererea pacientei. Nu pentru ca existau probleme. Socul septic a fost un accident fara explicatii, pentru ca nu exista bacterii in spitalul respectiv. De fapt sa va explic. Serviciile au secretizat existenta celei de-a doua bacterii. De asta doctorii au ascuns initial problemele.

mihai  •  1 martie 2017, 13:51

citesc si stau si ma intreb de zeci de ori: "de ce dracu mai stau in tara asta? de ce imi expun familia la viata asta? de ce accept ca statul sa ne omoare?"

PAFI  •  1 martie 2017, 14:02

Problema nu e ca mai sunt astfel de infectii intraspitalicesti si in alte parti. In primul rand e vorba de minciuna, de faptul ca se incearca sa se acopere asta si se dau raportari mincinoase. Pentru ca se acopera, nu se iau nici masuri. Dar v-ati intrebat de ce se fac raportari mincinoase? De ce se ia spaga oricum si in avans, chiar atunci cand pacientul e grav sau tratamentul / operatia are sanse impartite de succes? Istoria cazului nu se opreste la "de ce a murit", pentru ca acest caz pune in lumina multe alte probleme.

StefanCM  •  1 martie 2017, 14:26

Si mai spun un lucru ( restul lasam pe mai tarziu ). Unii spun ca bacteriile au fost doar un factor agravant. Sa presupunem ca ar fi asa, si socul septic de fapt se datoreaza stelei polare. Poi dragii mei, cand umpli paharul cu apa, 20% in plus poate sa insemne diferenta dintre a da pe langa si a avea un pahar intreg cu apa. Diferenta dintre viata si moarte. Infectiile din spitale in mod cert nu intra in categoria vinei pacientului, pentru care trebuie sa zambim spasiti cand mergem la spital, si ocazional sa viram un transfer de plic. Cineva trebuie sa isi asume responsabilitatea ( si vina ), si sa ia masuri. Nu spun ca doctorii, ca de multe ori ei sunt pusi in situatii imposibile. Dar cineva se ocupa de management intr-un spital, si omul ala e responsabil cu gasitul de solutii. In mod cert nu e vina pacientei pentru ca fost operata de 4 ori si ca s-a infectat cu doua bacterii. Ca vad ca unii intr-acolo bat campii.

Roxana Maria  •  1 martie 2017, 14:47

Georgiana a fost colega mea pentru scurt timp, aici vorbim despre o persoana, in carne si oase, o luptatoare, o perfectionista, o fata tanara si vesela, amuzanta...nu suntem niste numere in statistici, treziti-va...Indiferent de cate rapoarte, investigatii si cercetari se vor face, aceasta fata nu mai poate fi adusa inapoi, ce facem???

bg  •  1 martie 2017, 14:52

LEGI EXISTA, DAR NU SE RESPECTA! Cadrul legal actualizat pe problema inf. nosocomiale exista. Sunt: Ord. MS nr. 961/2016 (in vigoare din sept. 2016) - Norme tehnice privind curatenia, dezinfectia, sterilizarea si Ord. MS nr. 1101/2016 (in vigoare din oct. 2016) - Norme de supraveghere, prevenire si limitare a inf. asoc. asist. medicale (inf. nosocomiale). Problema este ca spitalele (conducerile) le ignora, nu le aplica, le considera un "b..ls..t"(ca sa citez un clasic in viata). Activitatea medicala este o munca de echipa in care fiecare isi aduce aportul ca specialitate si experienta (medic chirurg, anestezist, hematolog, microbiolog, epidemiolog, asistenti, etc...). Insa, exista cazuri (si nu putine) in care coordonatorul echipei (profesorul) confisca din orgoliu si din interese materiale succesul interventiei, iar cand iese prost pacientul este de vina. Ce se mai aude cu cazul Burnei? Medicii nu sunt zei, nici Dumnezei, sunt oameni care au depus un juramant: sa faca bine semenilor. Cum sa operezi afectiuni neurologice concomitent in 2 sali de operatie? Ce, te crezi Napoleon? Atunci este o problema grava...care necesita un control amanuntit. Infectiile nosocomiale nu dispar definitiv din spital , dar exista mijloacele prin care pot fi prevenite si limitate. Conditia este sa stai permanent de veghe, chiar si intr-un spital nou.

bg  •  1 martie 2017, 15:08

Propun ca toate spitalele sa fie dotate cu tehnica de supraveghere video (nu costa mult) asa cum este in vest si atunci lucrurile ar fi ceva mai clare.

Diana  •  1 martie 2017, 15:33

Citesc si retraiesc moartea tatalui meu....un parinte, un bunic de 49 ani a fost luat de langa familia lui de nepasarea lor, a celor care trebuiau sa il vindece. A fost operat de hernie de disc la Spitalul Militar din Bucuresti, la sfarsitul lunii decembrie 2014, iar pe 15 februarie 2015 a decedat, in ciuda asigurarilor date de medici care zambeau si cu toata convingerea ne spuneau ca va fi bine, in timp ce in buzunar isi indesau plicuri groase cu bani. In ciuda faptului ca parea sa isi revina, la cateva zile dupa operatie a paralizat, a fost internat si plimbat dintr-o sectie in alta, dandu-i-se diverse tratamente care nu isi faceau efectul (tratamente care nu veneau in urma unor investigatii medicale, lucru care ne-a facut sa ne gandim la faptul ca ei stiau ce are insa incercau sa tina secret acest lucru). Medicii dadeau din umeri si il pasau altor colegi. Dupa aproape o saptamana de indiferenta ni s-a spus ca ar avea mielita transversa, sindrom cauzat de inflamarea maduvei spinarii, dar ridicau din umeri cand erau intrebati cum s-a ales cu asa ceva. De la un angajat al spitalului am aflat ca in timpul operatiei a luat o bacterie din sala de operatii, lucru care nu ne-a fost comunicat si nici nu apare pe niciun document. Pe 15 februarie a intrat in stop respirator si a decedat, pe certificatul de deces fiind trecuta ca si cauza a decesului soc septic (de ce?din ce cauza?cum se poate acest lucru dupa saptamani intregi de administrat antibiotic? - intrebari la care nu am primit raspuns, fiind pasati de la un medic la altul, unul mai ocupat ca celalalt). Dupa deces, nu ne-a fost dat niciun document, nici un bilet de externare, nici o explicatie. In timp ce era la terapie intensiva si toti eram disperati ca nu stiam ce i se intampla, medicul de garda a iesit si ne-a comunicat sec si extrem de detasat: "Asta este, mai mor oameni pe la noi, pacat de el ca era tanar!". ERA TANAR....nici macar nu au asteptat sa moara pana sa vorbeasca despre el la trecut, era extrem de clar pentru ei ca nu isi va mai reveni. Copilul ma intreaba de ce a murit bunicul ei si de ce nu l-a facut domnul doctor bine, ca doctorii fac oamenii bine...i-ar face daca le-ar pasa, daca nu s-ar acoperi unul pe altul, daca pacientii nu ar fi doar surse de plicuri, fara sa conteze daca pleaca vii de la ei sau nu.....

lord belial  •  1 martie 2017, 15:37

Nimic mai potrivit ca articolul asta intunecat in prima zi de primavara. Martisoare de la Serviciul Roman de Investigatii de la GSP :D Moartea Dlui Lazarescu era pistol cu apa. A venit caldura, dragi politicieni din fruntea PSD & ALDE. *** ***, pregatiti-va #Colectiv

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

4Kan  •  1 martie 2017, 15:39

Mii de multumiri lui Tolo&echipei. Stau si ma intreb ca prostu cum de oamenii nu ies asa in strada ptr asa ceva :) Solicitam ca Ministerul Sanatatii sa efectueze analize ptr bacteriile intraspitalicesti GRATUIT fiecarui pacient atat la internare cat si la externare.

Maria  •  1 martie 2017, 15:44

Eu, nici in ziua de azi, nu stiu cu ce am fost infectata in anul 2005, când am fost operata in Bagdasar- Arseni de tumora paravertebrala. Desigur, Am suferit ca un caine, 5 ani si toți profesorii care m- au consultat, mi- au spus ca voi muri, întrucât nu știau ce am. După 2 ani, am fost reoperata, pentru ca aveam dureri atroce, nu puteam sta in picioare. Am ajuns in Italia si nu rezolvat nimic, iar apoi, la Spitalul Universitar di Berlin si acolo au depistat infecția. Am venit in București si am rezolvat problema cu ozonoterapie.Dumnezeu, a fost cu mine

lord belial  •  1 martie 2017, 15:45

@diana - hmm, spitalul militar stiu si eu o poveste asemanatoare cu o spaga data unui medic, un anestezist, unor asistente, terapie intensiva, intregului lot de la sectia de chirurgie cardiaca. medicul respectiv, in ziua cand starea unchiului meu (si el tanar, pe atunci ofiter militar) s-a inrautatit, medicul a refuzat sa mai preia apelurile telefonice ale familiei. unchiul a decedat (38 de ani): acelasi text l-am auzit - pacat de el, ca era tanar. operatia a reusit, dar pacientul a decedat. medicilor de la chirurgie cardiaca de la spitalul militar li s-a solicitat spaga inapoi. initial, au refuzat sa restituie banii - motivand ca au facut tot ce au putut. amenintati ( ceilalti unchi nu au la fel de mult bun simt si nici nu sunt la fel de bine crescuti ca tinerii care mor in spitalele romanesti), au acceptat, dupa 2-3 zile, begrudgingly, sa ii restituie. cand s-a solicitat autopsie, au parut extrem de socati ca li se pune la indoiala expertiza profesionala. mai mult, o asistenta a zis ca ''ar fi pacat sa-l mai chinuim acum'' :)))

4Kan  •  1 martie 2017, 16:29

Cazul in sine e cutremurator, dar ce citim aditional in comentariile oamenilor e de-a dreptul fara cuvinte. Oare cati oameni au avut de suferit/au murit de pe urma acestor bacterii ??? Si sa nu uitam ca in RO datorita dexinfectantiilor Hexi, aceste bacterii sunt cu mult mai rezistente decat ce gasim in spitalele din Vest.

Maria  •  1 martie 2017, 16:36

In ultima poza Georgiana are o sonda nazo-gastrica ceea ce daca erau atata de corecte datele dumneavostra si relatarile ar fi trebuit sa stiti, asta daca doriti sa oferiti informatii exacte. Consider ca toate explicatiile despre vremea de afara si despre lumina din salon lungesc povestea care daca ar fi mai scurta ar avea un impact mai mare. De asemenea in TOATE spitalele din lume exista infectii nosocomiale pentru ca desi se folosesc produse antiseptice acestea nu au niciun efect daca nu sunt respectate regulile de ordine interioara de catre apartinatori. Si eu am fost internata pentru o operatie si toate persoanele care veneau in vizita erau fara halat si fara papucei de unica folosinta. Doar nu am ajuns asa de prosti incat sa credem ca acele bacteri au aparut asa pur si simplu. De ce nu mergeti sa vedeti si ce spune doctorul...de ce doar partea mamei a fost relatata?? Considerati ca ea nu minte pentru ca e distrusa?? Toata lumea minte indiferent de motiv. Stiti ca inainte de fiecare operatie se administreaza antibiotice anume pentru a prevenii si a scadea incidenta infectiilor post-chirurgicale? Nimeni nu este oprit sa mearga in strainatate sa se trateze acolo...credeti ca acolo e mai bine? Daca tot sunteti asa ahtiati dupa presa cititi putin si informatiile din acele tari, exista aceleasi probleme. Incetati sa mai dati vina pe prima persoana pe care o intalniti si ar trebui sa incepem sa ne asumam si noi defectele si prostiile facute. De ce nu s-a pus accent si pe faptul ca Georgiana isi numara zilnic caloriile si facea sport excesiv...aceste lucruri pot da complicatii in timpul unei operatii. Sa iti calculezi numarul de calorii nu inseamna sa vezi exact cantitatea de nutrienti si vitamine pe care ar trebui sa o mananci zilnic. Si eu pot sa mananc prostii toata ziua pana imi ating limita de calorii dar va asigur ca intr-o saptamana as incepe sa am deficite nutritionale. Si doctorii sunt oamenii si nici ei nu pot face minuni asa ca ar trebui sa coboram cu picioarele pe pamant si sa realizam ca in momentul in care ai ajuns la spital, indiferent de motiv, sunt riscuri. Nu sustin ca sistemul sanitar nu are niciun defect dar acest lucru se poate corecta cu ajutorul guvernelor si nu tine neaparat de medicii care lucreaza acolo. Atata timp cat exista persoane in tara asta care pentru 50 de lei sunt dispusi sa faca scandal la mitinguri si atata timp cat ne gandim numai la noi si votam cu partidul care ne "mareste" pensiile si salariile nu va mai asteptati sa se schimbe ceva.

spinoza  •  1 martie 2017, 16:39

Si Tata a murit tot asa, infectat cu bacterii dupa o operatie de fractura de femur, la spitalul judetean Sibiu.

Anca  •  1 martie 2017, 16:42

off Doamne....condoleante familiei!

Liliana  •  1 martie 2017, 17:05

Cine a spus ca e vorba de soc septic?? Unde scrie Soc septic?? Fata nu era perfect sănătoasa. Avea malformatia arteriovenoasa. Care este chiar o problema foarte grava. Infecția cu Clostridium difficile se tratează. Stafilococul auriu putea fi doar poate colonizare. Colonizare care nu produce neapărat infecție. Cunosc cazul unui medic care a avut Boala diareica datorita unei infecții cu clostridium, fără a fi pacient. Era medicul unui pacient care avea clostridium. Ce facem în situația asta?? Infecțiile nosocomiale exista, ele trebuiesc raportate și găsite metode de izolare. Probabil arderea din temelii a tuturor spitalelor ar fi soluția. Apoi ce facem ? Unde ne mai adresam? Cum facem ? Revendicam toți multe...fără sa știm măcar ce soluții am putea propune. Domnule Tolontan faceți o vizita intr un spital mare, de urgenta sa vedeți cat de supraaglomerate sunt spitalele. Ce sa facem cu toți acești pacienți? Refuzam sa mai lucram, pentru ca exista infecții nosocomiale. Închidem spitalele, externam tot. Și mai departe? Și personalul medical este predispus infecțiilor nosocomiale. Asistentii care sunt cel mai aproape de sângele și secrețiile pacienților si probabil sunt colonizati cu toți acești germeni multirezistenti. Ce facem? Propuneți soluții domnule Tolontan. Situația descrisa nu este cea reala. Cazul nu s a derulat asa cum l ati prezentat dvs. Iar cele 2 bacterii nu au nici cea mai mica legătură cu decesul pacientei. Nici nu au cauzat, nici nu au agravat

Catalin  •  1 martie 2017, 17:18

Nu, nu este intubata, primeste in schimb oxigen....Apropos, barbotoarele de oxigen au fost oare sterilizate ? Daca da, cum ? Personalul medical s-a spalat si dezinfectat pe maini inainte de a monta canula nazala de oxigen ? A purtat manusi de unica folosinta ? Compartimentul nozocomiale functioneaza ?

Comentează