Narcis Copcă locuiește de peste 15 ani într-o vilă din Pipera care nu apare în declarația sa de avere! ”Locuiesc, dar este casa părinților mei, pensionari”, spune managerul

Veniturile oficiale ale medicului sunt atât de mici că ele abia acoperă școala privată de 1.000 de euro pe lună a băiatului!

joi, 20 aprilie 2017, 7:07

”Veniturile mele sunt cele din declarație. Da, nu îmi rămân prea mulți bani după ce plătesc școala băiatului, dar mai avem și părinți, și bunici care ne ajută” Narcis Copcă, managerul Spitalului ”Sf. Maria”

 

De Mirela Neag, Răzvan Luțac și Cătălin Tolontan

Narcis Copcă se declară ”mâhnit”.

Consideră că articolul de ieri din Gazeta Sporturilor, în care apare firma fondată de soție împreună cu soțiile patronilor Terra Gaz Construct, taman când Terra Gaz refăcea Spitalul Sf. Maria, ”mă pune pe nedrept pe aceeași listă cu persoane precum Florin Secureanu și alți directori, care n-au nici pregătirea mea profesională de chirurg, nici economică și nici de management”.

Adevărul e că există cel puțin un capitol unde Narcis Copcă e pe altă listă.

Printre managerii de spital, șeful de la ”Sf. Maria” sare în ochi prin veniturile mici declarate.

Și prin faptul că vila din Pipera unde locuiește nu apare în declarația de avere!

Proprietăți declarate de sute de mii de euro, dar lipsește chiar vila unde stă

”Familia Copcă a început să-și construiască o vilă mare în Pipera în 1999, chiar în momentul în care el a ajuns manager la Sf. Maria”, povestește un medic din spital.

”Construcția a durat câțiva ani și au existat multe legături pe care oamenii din clinică le-au făcut cu firmele care lucrau și în spital” Chirurg din Sf. Maria

În declarația de avere a lui Narcis Copcă figurează un apartament de 87 de mp în București și un apartament de 83 de mp în Năvodari.

Ambele au fost cumpărate, cel din București în 2004 și cel din Năvodari în 2005.

Mai are un teren de 2,4 hectare în Gulia – Tărtășești, comună la 25 de kilometri de București.

Achiziționat în 2007, terenul este plasat chiar lângă complexul rezidențial Casa de Vis 1.

Conform estimărilor zonei, terenul lui Copcă din Gulia a avut o valoare de ordinul sutelor de mii de euro în momentul cumpărării.

Printre proprietăți nu apare însă vila din Pipera, deși toate sursele arată că aici trăiesc Narcis Copcă, soția Mirela și băiatul lor de 14 ani.

De altfel, băiatul scrie pe propriul Facebook că domiciliază în Pipera și așa este înregistrat, ca locuind în Pipera – Voluntari, la competițiile de tenis la care participă.

Pagina de Facebook a fiului lui Copcă, pe care acesta scrie că locuiește în Pipera. Am blurat numele și fotografia tânărului, acesta fiind minor
Pagina de Facebook a fiului lui Copcă, pe care el scrie că locuiește în Pipera. Am blurat numele și fotografia tânărului, băiatul fiind minor

În ultimii 6 ani, împreună cu soția, Copcă a câștigat 2.000 de euro pe lună

În privința veniturilor, luând la mână toate declarațiile de pe portalul Agenției Naționale de Integritate, din 2011 și până în 2016, Narcis Copcă declară câștiguri aproape neschimbate.

Sunt dintre cele mai mici venituri pe care le poți găsi în declarațiile managerilor de spital.

Mai ales ale unui șef de spital cu vechime de 18 ani.

Timp în care, după cum spune chiar el, ”am făcut singura clinică publică din România care are avize pentru două transplante: ficat și plămân. Ca să nu zic trei, socotind și pancreasul”. 

760 de euro pe lună a câștigat în medie Mirela Copcă din 2011 și până în 2016

1.300 de euro pe lună câștigă Copcă din salariul de manager și de la UMF ”Carol Davila”

Soția, profesor de engleză la ”Dimitrie Cantemir”, încasează și mai puțin: 1.426 de lei pe lună în 2016.

În anii buni, 2011 și 2012, Mirela Copcă ajungea la cel mult 1.900 de lei pe lună.

Veniturile celor doi soți Copcă, defalcate pe ani
Sumele încasate anual de cei doi soți,  conform declarațiilor de avere ale lui Narcis Copcă de pe portalul ANI

”Casa e proprietatea părinților mei, pensionari. Eu locuiesc aici uneori”

Veniturile declarate de Narcis Copcă explică foarte greu:

-Domnule Copcă, e adevărat că locuiți în Pipera, orașul Voluntari?
-Ce vreți să spuneți?

-E o întrebare.
-Da, uneori locuiesc și acolo.

-Cum uneori?
-Nu vă supărați, ce vreți să spuneți?

-Avem în față declarația dumneavoastră de avere și casa din Pipera nu figurează, deși locuiți în ea.
-Păi, nu are de ce să figureze, că e a părinților mei. E proprietatea lor. E ceva ilegal în asta? Plus că eu în buletin am altă adresă.

”Da, fiul meu a stat și el aici, dar până acum un an”

-Nu discutăm despre legalitate sau ilegalitate. Avem un document public, declarația dumneavoastră de avere, și sunt lucruri pe care am vrea să le înțelegem.
-Eu înțeleg că vă interesează. Deși speram să vă intereseze transplantul. Mi-am zis, în sfârșit, niște ziariști consecvenți se ocupă de asta. Nu vi se pare ciudat că de câteva luni, de când eu am făcut o plângere la DIICOT pe problemele din transplant, apar lucruri despre persoana mea?

-Porniți de la premiza relei noastre credințe? Sunteți manager de spital, anumite lucruri sunt publice și merită lămurite.
-Nu vă suspectez de rea-credință. De acord să le lămurim. Sunt deschis, nu am nimic de ascuns. În casa din Pipera stau părinții mei și mai locuiesc și eu. Uneori părinții, care sunt pensionari, locuiesc la țară și atunci locuiesc eu în Pipera.

-Nu e vorba doar despre dumneavoastră, ci și despre familie.
-E vorba doar despre mine.

-Fiul dumneavoastră arată public că locuiește tot aici, în Pipera.
-Da, fiul meu a locuit aici, în Pipera, dar nu mai locuiește de un an. Asta vă asigur.

-Când ați construit vila?
-În 1999.

-Și nu e bizar să locuiți acolo de atâta timp și să nu fie în declarația de avere?
-Păi dacă nu e casa mea? Nu e proprietatea mea!

”Mai avem părinți, mai avem bunici care ne ajută”

-În legătură tot cu declarația de avere, acestea sunt veniturile dumneavoastră?
-Întrebarea e retorică.

-Nu e retorică pentru că veniturile explicite nu se suprapun cu investițiile și cu cheltuielile.
-La ce vă referiți?

-Băiatul dumneavoastră este la International British School, unde taxa lunară depășește 1.000 de euro.
-Nu vreau să discut despre băiat că e minor.

-De acord. Nu băiatul e discuția, dar e vorba de o cheltuială a dumneavoastră, greu de susținut din veniturile pe care le-ați declarat.
-De ce spuneți asta?

-Pentru că dumneavoastră câștigați mai puțin ca manager de spital decât costă taxa copilului.
-Eu cred că dacă faceți calculul veți vedea că îmi rămân niște bani.

-Dacă adăugăm la leafa de la spital cât luați și de la UMF și scădem taxa de școlarizare vă rămân 200 de euro pe lună!
-Totuși, rămân. Și mai câștigă și soția. Plus că mai avem părinți, mai avem bunici care ne ajută.

-Spuneți că…
-Să știți că eu nu-mi reproșez nimic ca manager de spital. Fiecare contract este legal. Nu am relații cu patronii de firme. Cât despre legătura cu un anume primar, că am văzut că ați spus despre Sorin Oprescu, investițiile în ”Sf. Maria” au fost votate în unanimitate de către Consiliul General.

”Nu am fost niciodată audiat la Parchet despre această casă”

-A existat vreodată vreo întrebare a Parchetului pe tema casei dumneavoastră din Pipera?
-La ce vă referiți?

-Ați fost vreodată audiat în legătură cu această casă, v-a întrebat cineva despre construcția ei?
-Nu. De ce? Eu stau aici uneori, soția și copilul vin aici în vacanță.

-Vă întrebăm pentru că noi avem un document mai vechi în care Parchetul a închis cazul casei și apoi l-a redeschis.
-Eu nu am fost niciodată audiat. E prima oară când aud de așa ceva!

”Voi face o teză de doctorat extrem de originală”

-Poate că se referă la faptul că părinții dumneavoastră nu aveau banii ca s-o facă și, coincidență, locuiți în ea.
-Nu vreau să vorbesc despre asta, despre mine, da, dar despre ei, de ce? Nu vă supărați, v-am spus că nu cred că e normal să fiu pe aceeași listă cu managerii pe care i-ați invocat. (nr. E vorba de Secureanu, Armeanu și Boer). Ei nu au două specializări medicale ca mine. Nici nu știu dacă ei au practicat-o pe prima. Eu fac operații care nu se fac în România să știți, în afară de Fundeni. Ceilalți nu au dublă specializare medicală și economică, nu au făcut ASE-ul.

-E adevărat că vă dați doctoratul la ASE?
(Puțin mirat) Da. Voi prezenta o teză de doctorat chiar în acest an, o lucrare extrem de originală, axată pe eficientizarea spitalelor din București și pe problematica transplantului, pe problemele legislative. Nu am nimic să-mi reproșez, să știți.

Medicii și-au reclamat managerul la Parchet

În 2003, un grup de medici din Spitalul ”Sf. Maria” reclamă la parchet casa pe care Narcis Copcă și-o face în Pipera.

”Au observat că dispar materiale din spital, au și urmărit drumul lor”, își amintește unul dintre rebelii de atunci.

Plângerea ajunge la Parchetul Judecătoriei Sectorului 1.

Nu se întâmplă nimic.

În 2004, unul dintre profesorii de mare autoritate din spitalul Sf. Maria înaintează un memoriu către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și roagă să i se comunice dacă există un dosar despre casa din Pipera a lui Narcis Copcă.

”Soluția de neîncepere a urmăririi penale este nelegală”


Pe 12 iulie 2014, procurorul șef secție îi răspunde că au găsit dosarele penale ”privindu-l pe doctorul Narcis Copcă, directorul Spitalului Sf. Maria”.

Procurorul șef recunoaște că dosarele au fost închise în mod nelegal!

”S-a constatat că soluția de neîncepere a urmăririi penale pentru infracțiunea de abuz în serviciu, adoptată în dosarul nr. 4382/P/2003 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 – referitor la construirea vilei proprietate personală din zona Pipera – Tunari, este nelegală și netemeinică”.

Se reîncep cercetările.

”Astfel că s-a solicitat prim-procurorului unității să procedeze la infirmarea acesteia și să dispună măsurile legale necesare justei soluționări a cauzei”.

Când se introduce obligativitatea declarării proprietăților, casa din Pipera nu apare în declarația de avere a lui Narcis Copcă.

Și, pentru mulți ani, se așterne din nou liniștea.

Iar acesta nu e singurul dosar închis, redeschis și incert care-l privește pe Narcis Copcă.

Urmarea în ziarul de mâine!

 

Declarațiile de avere ale lui Narcis Copcă de pe site-ul ANI.

 

Citește investigația Gazetei despre problemele transplantului în România: 

Comentarii (69)Adaugă comentariu

Andrei F  •  20 aprilie 2017, 7:50

Sa te iei tocmai de casa lui Copca cand...Asta da jurnalism european...,,nemtesc,,...

Cătălin Tolontan  •  20 aprilie 2017, 7:51

@Andrei F: tocmai acum cand Juve a eliminat Barca sau cum? :-) Serios, mereu e nepotrivit cate ceva, mereu suntem parte a unui complot si numai noi suntem de vina. ”Acum nu e momentul”, aveti dreptate, mai trebuia sa ma stea un manager de spital inca 18 ani intr-o casa nedeclarata, se facea cat o generatie intreaga, si abia atunci puteam scrie.

ionut  •  20 aprilie 2017, 8:00

domn dr Copca ne ia la pret de matineu, ne prosteste pe fata! Doar telefoanele si abonamentele cablu tv si renel il fac sa-si cheltuie restul banilor din veniturile lor lunare, nu mai punem mancarea, combustibili si distractiile.

ionut  •  20 aprilie 2017, 8:02

cataline! fac pariu ca in cel putin 50% din spitalele din romania se aplica aceeasi schema! Am zis 50% sa nu zic 95%.

Observator  •  20 aprilie 2017, 8:10

Azilele de batrani ale masonului Copca.....

show-ul rosu  •  20 aprilie 2017, 8:19

Foarte bine ca s-a luat de casa lui Copca. Daca presa n-o face autoritatile n-or sa se deranjeze. Hotii risca sa moara de batranete ca Iliescu pana ajung sa dea socoteala pentru ce-au facut. Mi-ar place daca ati demara o investigatie cu privirea la furtul padurilor din Romania ...din Ardeal in special. Din cate am inteles e chiar riscant sa demasti hotii de lemne , multi au fost amenintati sau mai rau incercand acest lucru. Poate fi o provocare...

Luca  •  20 aprilie 2017, 8:35

Probabil bomba urmeaza :-) . Felicitari gsp ! PS Taxa anuala la Scoala IBSB este de 14.950 euro , plus uniforme , etc .

Bernard  •  20 aprilie 2017, 8:38

Catalin, 95% dintre cei cu functii de conducere din institutiile statului au o astfel de situatie.. in declaratiile de avere bate vantul iar in realitate proprietatile si vacantele intrec lejer orice manager cu vechime din privat.

Robert  •  20 aprilie 2017, 8:43

Un mare ***..puscarie la greu ii dorim

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Ilie  •  20 aprilie 2017, 8:46

Auzi ce spune Copca: el are venituri mici...dar isi permite sa cumpere 2 apartamente si teren de 2.4 hectare. Omul asta ne ia drept prosti. Are o vrajeala de 2 lei, comportament de infractor.

Adrian  •  20 aprilie 2017, 8:46

Da stiu, usturoi nu a mancat si nici gura nu ii miroase.... . E curios ce ii provoaca placerea cea mai mare, jiltul de manager sau remuneratia mica?

Cristiana  •  20 aprilie 2017, 8:46

Parnaie la greu...E clar ca se simte cu musca pe caciula...E putred da' putred rau...Ce *** La mai multi ani cu voiosie dupa gratii ii doresc ***...degeaba esti chirurg ***

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Cătălin Tolontan  •  20 aprilie 2017, 8:47

@Cristiana: nu discutati despre un om ca despre un infractor, va rugam, pana cand nu se pronunta o instanta. Deocamdata, sa retinem aceasta nepotrivire flagranta intre veniturile declarate si proprietatile declarate sau nedeclarate.

Antonio  •  20 aprilie 2017, 8:48

Pe cind o ancheta jurnalistica si la Institutul de Urologie si Transplant Renal din Cluj Napoca ?

Mihai  •  20 aprilie 2017, 8:53

Normal ca e ceva imposibil ca din doua salarii sa face asemenea investitii in terenuri si imobile, sa ai si un copil in intretinere la care platesti o taxa atat de mare... Nu se justifica veniturile vs cheltuielile dansului in cazul asta, si in plus, daca acea casa din Pipera e a parintilor, de unde au avut ei bani frate sa ridice o casa acolo, sa fim seriosi, cu ce se ocupau bunicii respectivi, tot medici oare?

Valid  •  20 aprilie 2017, 8:59

Dl Tolontan de ce nu cercetezi si averile :Johanis ,Coldea, Kiovesi, procurori din diferite paliere etc. ... daca esti asa justitiar ???????

Ilie  •  20 aprilie 2017, 9:01

Este exact ceea ce am intuit de la inceputul scandalului de transplant. Acest individ, a incercat sa se ascunda de ochiul vigilent al presei cu privire la ilegalitatile comise, iesind in fata si aratand ca el este salvatorul Romaniei cu privire la transplantul de plamani, de fapt el incerca se distraga atentia de la problemele lui, stiind ce au patit Boeru, Armeanu, Secureanu.

Gareth Edwards  •  20 aprilie 2017, 9:02

Copca, dupa DEX, reprezinta o "gaură, spărtură făcută în gheața unui râu, a unei bălți"...Domnul doctor cu dubla specializare și doctorand la ASE a dat cu nemiluita gaură dupa gaură ani de zile...În Statele Unite, acest individ era de mulți ani luat la întrebări de Fisc, apoi de alți băieți...LA NOI, UN POPOR CONDUS DE O CLASĂ POLITICĂ DEGENERATĂ ȘI PROFUND CORUPTĂ, *** S-AU ÎMBOGĂȚIT FĂRĂ NICIO OPRELIȘTE!!!

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Mihai  •  20 aprilie 2017, 9:08

Serios, imi vine sa rad cu ce argumente vine in fata noastra cu privire la nivelul lui de trai :)))) este tipic celor care au jumulit Romania, toti au case si bani de la parinti. Este genul lui Secureanu, lupta sa ajunga un mare chirurg. Spune ca nu e OK sa-l comparam cu Secureanu, Boeru si Armeanu, dar de fapt este parte genetica din ei. Toti 4 au foarte multe lucruri in comun. Doamna Primar asteapta pana arde si PSD-ul, abia apoi ia masuri.

A S  •  20 aprilie 2017, 9:17

Poate ca aveti dreptate privind veniturile acestui medic dar nu pot sa nu remarc ca acest medic a avut un conflict cu fostul ministru "tehnocrat" al sanatatii Voiculescu, economistul care a facut afaceri cu medicamente. Asa ca poate ca nu este intamplator acest articol care arata inca o data pozitionarea d-vostra fata de tehnocrati, USR si demonstratiile anti-PSD din ianuarie 2017.

Andrei F  •  20 aprilie 2017, 9:28

@ Tolontan Daca tot spuneti ca ati fost,,atentionat,,de Basescu privitor la anchetele pe care le faceati,el nu avea case,loturi de pamant? Daca va ascundeti si credeti ca va ocupati numai de cei cu primaria Bucuresti...pai a fost un primar care a spus public ca a facut avere din varza...Sa va vorbesc de situatia imobiliara a unei doamne care se plangea ca nu mai poate achita un credit si apoi a fost binecuvantata de un divort regesc?Sa va vorbesc si eu de intalnirile si asocierile care sunt contra naturii si ghinion,in dezbaterea publica acum de care presa dura basista se comporta ca strutul?Vreti sa ne spuneti ca prin Copca va incepe ceva? Scrieti va rog de prietenul Voiculescu macar pentru a dezminti zvonurile cu prietenul numit la Directia medicamentelor sau cu unchiul care- l are sau nu si conduce o mare fima de medicamente...Poate vreti sa va ajut cu subiecte mai tari privind achizitiile imobiliare...Pai steaua in ascensiune a politicii romanesti uitase cum si din ce bani cumparase un pamant pe Valea Prahovei...Dar nu e de mirare...Nu mai stie ce si cum nici cu banii din campanie...Deci ...tot mai bine cu un PSD la vedere decit cu ingeri cazuti si ascunsi...Ascunsi si de presa opiniei publice...European ,nu?

Lucian  •  20 aprilie 2017, 9:30

Tot nu te saturi! Când eu ți-am spus ca medicii sunt *** Cum îți explici, tu, Explicit, faptul ca un șef de secție Elias , schimba mașina la 2-3 ani, sta in vila, și are copilul la școala franceza? Da, tot părinții! De de anul asta când le face 3000 euro, înțeleg! Acum va schimba mașina la 1 an, ca șpagă va rămâne! Și Copca asta pare și îngâmfat! Ca toți *** din sănătate! *** -am pus eu sa se facă medici? Sau tu? Când câștigi ca și tine, Tolo, ai noțiunea de investiții! Când nu o ai , cenzurezi! Cum sa achiți o casa cu salariu de bugetar, in cuantum de 200 mii euro? Spune tu?

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Sile  •  20 aprilie 2017, 9:46

Avea dreptate cibeva mai sus, de ce nu iei in vizor averile procurorilor, judecătorilor, securiștilor si ale altor persoane din instituțiile de forță? Acolo chiar ar fi de mare interes public... Ati casunat pe medici...

Brod  •  20 aprilie 2017, 9:49

între „alte surse”: rennovarea fără sfârșit a spitalului pe care-l conduce. dacă dr. Guțiu -cel care i-a ținut locul cald acolo - a reușit, în 3 ani de directorat, să facă o scară de bloc cu 10 etaje în Piața Victoriei...

vlad  •  20 aprilie 2017, 10:21

Acum sincer.... daca incluzi in veniturile alea si plicurile luate la toate operatiile... poate nu sunt departe de adevar cheltuielile si chiar si achizitia de terenuri/apartamente. Si deocamdata nimeni nu vrea sa trateze plicul ca o infractiune. Daca gaseati milioane de euro prin conturile lui din afara tarii... cum are probabil Oprescu, atunci era ceva. Asa.... ramane doar declaratie mincinoasa legata de vila din Pipera (care e suficienta sa nu mai poata ocupa functii de conducere la buget din punctul meu de vedere)

Emil  •  20 aprilie 2017, 10:48

Foarte bine domnule Tolontan. Mergeti pina la capat, poate cineva se sesizeaza sa ia la puricat averile acestor impostori. N.B. vad ca au inceput sa posteze si prietenii lui Copca :)

elle  •  20 aprilie 2017, 10:57

Nenea asta chiar ne INSULTA gandirea, inteligenta ,exprimarea, experienta,.... Multumim Echipa!

CARECA  •  20 aprilie 2017, 11:00

Ma rog, ceva neclaritati sint. Ca in declaratiile de avere ale majoritatii cadrelor medicale. Pe de alta parte am avut ocazia sa intru in spital cu soacra. Fusese transferata de la Fundeni. Sf. Maria parea hotelul de 5 stele pe care il dorisem toata viata dupa o viata de doua stele.

Carol K  •  20 aprilie 2017, 11:07

Ce medici mari erau odata la Spitalul Grivita(fost Vasile Roaita), actual Sf.Maria.... Doctorul Dorin Sarafoleanu,un monument de cinste si profesionalism.Nu ti-ar fi facut vreo combinatie din asta golaneasca,uite sectia/nu e sectia...Incepem transplantul/nu-l incepem...Acum se poate orice mai ales ca ai si sprijin total de la primarie.Primarul le stie pe toate.se pricepe la orice,fereasca domnul sa-i strici interesele obscure ca esti mancat.Te da afara cu scandal televizat si poale-n cap,mahala taticu,nu asa.... oricum.

Ion  •  20 aprilie 2017, 11:27

Domnule Tolontan dacă Copca nu se certa cu Vladescu nu-i i așa ca directorul nu mai era sub atenția dv.? Oare cit de corect este sa sari pe un om care a încercat să facă ceva nou in țara asta?! Să fi fost așa de rau ca prietenul ministru sa lase și el în urmă transplantul de plămâni? Oare o fi ținut ca să intre in istorie ca ministrul care nu a construit ci doar a dărâmat? Este așa de rău dacă în România se reușește transplantul de plămâni? Hai sa zicem că ministrul avea dreptate și la Sf.Maria erau deficiențe...Pai acreditarea a fost dată de Minister! S- a întors ministrul către cei care au greșit acreditand spitalul?O,nu ! Atunci? Altfel, dacă la spital sunt deficiențe ministrul trebuia să fie Gică Contra sau trebuia să ajute?Bine zicea cineva...Ministrul a fost un economist și așa s- a purtat...Contabil.Ce ar fi dacă în tara asta se mai reușește ceva?... Chiar trebuie să rămânem cu 0?

Cătălin Tolontan  •  20 aprilie 2017, 11:44

@Ion: a pune intrebari despre declaratia de avere a unui manager nu inseamna a fi impotriva transplantului. Dimpotriva. Cand iti intrebi pe cei care au banii publici pe mana ce fac cu ei, tu vrei sa fie eficienti si onesti si lucrurile sa mearga bine. Daca un manager nu-si poate acoperi cheltuielile din venituri explicite atunci apare o problema in orice tara civilizata.

Adi  •  20 aprilie 2017, 11:52

La cel puțin jumătate din întrebările reporterului, Copcă răspunde cu o altă întrebare. Într-un manual de psihologie, asta se traduce prin nesiguranță, teamă, dorința de a câștiga câteva momente pentru a găsi minciuna favorabilă. Răspunsurile au o doză de agresivitate ("nu vă interesează") și o tentă de a muta discuția pe subiecte tabu ("copil minor", "părinți pensionari"). Știți cum era aia: dacă tăcea, filozof rămânea...

Laurentiu Negrea  •  20 aprilie 2017, 12:05

Cum e sa fi manager de spital de stat , sa ai proprietati de un milion de euro si sa declari senin, ca pentru cheltuielile curente te ajuta cu bani parintii si bunicii, un fel de matusa Tamara in viata ? Cred ca acest Copca este inca o ”veriga slaba” a lantului spagii lui Oprescu. Daca procurorul care a investigat primul constructia casei din Pipera si a dat NUP , si-ar fi facut datoria , Copca s-ar fi dus de mult pe ...copca.

Ion  •  20 aprilie 2017, 12:22

@Tolontan M-ati facut sa rad!Intr-o tara civilizata jurnalistii au ceva ce se numeste deontologie profesionala...Adica daca incep un lucru pai il incep de la un capat si nu se opresc...Daca se ocupa cu casele managerilor,primarilor ,politicienilor pai o fac de la A la Z...fara excaptii!Dar cum sa va conving cand dumneavoastra si la subiectul Secureanu ati evitat sa ne spuneti cine a facut numirea la Malaxa...Si de curiozitate...ati facut o ancheta locativa si lui Voiculescu?

Stalpul Ibsen  •  20 aprilie 2017, 12:29

Desigur, nu are ce sa-si reproseze. Pentru ca traieste cu absoluta convingere ca i se cuvine. Ca si altii de teapa sau tzeapa lui. Urmeaza o ancheta despre spitalul Gomoiu? Pana nu rugineste noua cladire, nici pana azi data in folosinta, desi s-au schimbat primarii (si promisiunile) si ministrii...

Traian  •  20 aprilie 2017, 12:45

Sunteti praf! Cum adica nu intelegeti cum a facut averea? Raspunsul il aveti in text: Sotia este profesor de engleza! Ghinion!

betina  •  20 aprilie 2017, 12:54

D-le tolontan ...pt noi "prostii " care privim la acesti indivizi,bugetari fiind si care s-au imbogatit fara nici o explicatie , sunt niste infractori ...indiferent daca justitia ii prinde ori ba , ii condamna cu suspendare sau cu executare ....Noi ceilalti cetateni nu am reusit nici sa ne facem vila +2 apartamente +3 jeepuri la poarta +copil care sa mearga la scoala privata +concedii scumpe .Justitia noastra e oarba ....prinde doar pe cine vrea ea si cand vrea ea (cand are un interes ).

Hârdâclis  •  20 aprilie 2017, 13:01

Este clar că dl Copcă sau cum l-o chema nu este nici pe departe cercetător științific medical cum se pretinde el, ci doar a profitat de o poartă să poată intra în spitalul bucureștean printr-un post de "cercetător științific" deoarece aceștia sunt plătiți de Ministerul Învățământului și nu de cel al sănătății....Învățământul care se vaită zi lumină că nu are bani să-și plătească corect profesorii și învățătorii de atâția ani, dar are suficienți bani să țină în funcție un om care nu aduce nici-o contribuție reală la cercetarea științifică medicală românească. V-aș sugera să investigați și alte posturi de cercetare, așa cum sunt la Spitalul Univ de Urgență - "nucleul de cercetare anatomie" - să vedeți cum plătește Ministerul Învățământului niște indivizi cu 12000 de RON lunar, fără a fi măcar capabili să aibă un doctorat - atât de multă nevoie a avut UMF-ul nevoie de ei. Un fals mai mare, în învățământul universitar românesc, decât aceste posturi de cercetare de la UMF nu există în nici-o altă instituție de profil din țară. Cercetați, și o să aveți subiect de jurnalism investigațional pentru cel puțin 1 an, vă dau cuvântul meu de onoare. Acest caz pe care îl exemplificați este doar vârful de iceberg.

dana i  •  20 aprilie 2017, 13:11

i am zis unei prietene, doctora cu sot tot doctor (chirurg) din Bucuresti, si i am zis si verisoarei mele, medic de familie tot in Buc, despre ce citesc cu Dr Copca, si toti au avut aceeasi reactie, injurioasa, la adresa lui. Mai sa fie....

Eva  •  20 aprilie 2017, 13:17

Imi vine sa rad cand il aud pe cate unul trecut de 30 de ani ca traieste pe banii parintilor sau ai bunicilor sau acestia il ajuta/finanteaza (exceptand cazul in care omul e intr-adevar amarat, bolnav sau nu isi gaseste loc de munca in tara asta devalizata - dar nu e cazul in acest articol). Eu am 30 de ani, pana la 20 mi-a murit cam toata familia - toti bunicii, unchii, tatal si alti oameni pe care i-am iubit, iar pe mama mea o finantez eu. Nu mi-a dat nimeni nimic niciodata si mi-ar fi rusine sa zic asa ceva. Am o mica afacere din care traiesc exclusiv datorita competentei mele in domeniu si nu pilelor. Situatiile descrise in unele articole mi se par fascinante.

dana i  •  20 aprilie 2017, 13:19

cred ca si la Dr Copca avem de a face cu un alt caz de "eu sint Dumnezeul vostru" nici mai mult nici mai putin. Cu atit mai periculos cu cit omul taie in carne vie la propriu. Si dr Copca e un motiv pt care Romania e in coada clasamentului la controale medicale: oamenii stiu peste ce dau, peste un Dumnezeu in sala de operatie care te trateaza cu dispret daca n ai umilinta in ochi si plicuri in miini. D aia "cum mi o fi norocul" rulz.

Dan  •  20 aprilie 2017, 13:28

Auzi la el, din functia de Manager de spital, chirurg, sotia, cadru didactic, el sta la mila parintilor. Vorba cuiva de mai sus: asta chiar ne INSULTA gandirea, inteligenta ,exprimarea, experienta,. Nici nu stie sa minta. Tipic ***.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

scarita  •  20 aprilie 2017, 13:29

Un subiect care a devenit profund plictisitor. O lupta ipocrita si penibila pe care va incapatanati sa o duceti zi de zi, cu gandul ca repetitia este mama invataturii si peste timp site-ul infloreste iar veniturile voastre cresc. La fel ca si ei, voi faceti aceleasi lucruri, motivati fiind de lucrul primordial ce dicteaza existenta patetica a omului, in definitia banului. Ne mintiti la fel de prost ca o femeie usoara cu hainele rupte in miezul noptii, folosita si duhnind a depravare, asupra onestitatii voastre. Ne mintiti iar noi nu va credem. Si stiti de ce? Pentru ca aratati cu degetul spre specimene cand voi insasi sunteti ghidati de personaje de aceeasi factura, iar daca ocazia s-ar ivi, ati duce lupte crunte intre voi sa luati locul unui astfel de specimen, daca nu o faceti deja in propriul vostru mod. Ne spuneti zi de zi ca sunteti cavalerii luminati si tarati in fata reflectoarelor in fiecare zi cate un sobolan aciuat pe ici-colo, asigurandu-ne la fiecare pas cu mesaje in roz ca in puterea noastra sta schimbarea si nu faceti altceva decat sa ne deschideti ochii si sa inspirati pofta de curatire. In realitate, scoateti in fiecare zi din ocean o sardina si ne mintiti cu ipocrizia caracteristica, ca aceasta este calea spre normalizare iar voi, altruistilor, luptati dezinteresat. Inteleg din aceasta fundatura de web ca sunteti atintiti asupra unui singur segment, un filament din ce inseamna defapt coruptie la nivel de stat, iar tararea sobolanului de urechi spre a fi prezentat multimii si batut cu pietre asa cum scara de valori o dicteaza, este doar o arma consacrata de schimbare a unui sobolan cu altul, insa de acesta data purtand culori corespunzatoare blazonului pe care in secret in reprezentanti. In spitalele romanesti pleaca un manager corupt si vine altu. Schimbam un hot cu un hot prost, si nu suntem nici pe drumul cel prost nici pe cel bun, ci continuam sa marsam pe acelasi drum pe care l-am invatat bine de la revolutie pana in prezent. Copca= sistem sanitar. Secureanu, Boeru si Armeanu=sistem sanitar. Nu exista o alta categorie de medici si nici nu ne faceti voi pe noi sa credem ca ar exista, chiar de ati face campanie dupa campanie de valorificare a exceptiilor. Cei mai buni sunt si cei mai scumpi iar banii nu vin din fonduri de la stat pentru ca medicii nu sunt platiti in raport cu reputatia sau gradul de reusita al interventiilor. Diferenta vine din buzunarul prapaditului bolnav, iar acum intreb eu, care este diferenta intre furt din banul colectiv si furt de la individ in plicuri? Cum faceti curatenia prevestita si cum cureti un ocean de sardine cand pentru fiecare specimen scos din habitat, 3 se inghesuie sa ii ia locul? Off topic, si pentru mantra vostra „dupa mine potopul”, din spirit civic ati aruncat un ochii pe acolo pe unde ati trecut? Stiti ce se intampla in urma voastra? Pai daca spiritul civic v-a abandonat, va spun eu ca au plecat unii si au venit altii. Altii nu au venit singuri ci au venit cu ai lui, iar ai lui vor fi urmatorii „frati Bunea” peste inca 10 ani cand va v-a plesni iarasi spiritul civic si o sa claditi al doilea site producator. Sau poate chiar al patrulea. N.B. Din tot circul asta, unii castiga iar alti pierd. Cei ce pierd sunt ai lor, iar ai vostri prospera. Sa ne vedem cu bine si la anu si sa ciocnim o cupa in cinstea noului val de oligarhi, germinati si saditi in secret, la umbra unor articole penibile si ipocrite ale unor cavaleri luminati.

bogdan  •  20 aprilie 2017, 13:31

Salut, Tolo. Sunt un protestatar #rezist, pro-occident, pro-DNA, anti PSD, si un cititor fidel si sustinator al investigatiilor echipei dvs. Intamplarea face sa il cunosc si pe Narcis (la modul ca am vorbit de cateva ori in ultimii 30 de ani) si sa-i cunosc si parintii, si as avea cateva lucruri de spus. 1. Parintii lui Narcis sunt oameni ca lumea. 2. Narcis nu se compara cu caricaturi gen Secureanu. Toata viata a fost un tip “tare”, deosebit de inteligent si ambitios, si un caracter puternic. Este genul care intr-o tara normala ar fi fost, pe merit si prin mijloace legale, de 100 ori mai bogat decat e acum. E trist pentru mine sa-l vad la tv prezentat drept ultimul bandit cand stiu ca, la cat era de talentat si ambitios, s-ar fi putut realiza material si profesional fara toata bataia asta de cap daca pleca si el din tara, cum au facut si eu si multi altii. Apreciez ca aveti simtul masurii si sper sa-l aveti si in continuare.

Radu  •  20 aprilie 2017, 13:32

La tartaresti este azil de batrani. Oamenii spun ca Avocata spitalului ar avea din 2012 acelasi sediu cu firma sotiei directorului Med imob

constantin popa  •  20 aprilie 2017, 14:16

Asta-i RAUTATE .... a contribuit la COPCA de intrare-n vila , pardon usa

constantin popa  •  20 aprilie 2017, 14:17

Asta-i RAUTATE .... a contribuit , din micile economii si cum a putut dansul , la COPCA de intrare-n vila

Traienica Basanau  •  20 aprilie 2017, 14:34

Ce fraier! Trebuia sa spuna ca si-a luat vila din vanzari anterioare!

Cătălin Tolontan  •  20 aprilie 2017, 15:55

@scarita: mesajul dvs infinit este o pledoarie pentru resemnare. Raspunsul nostru scurt este: nu cedam. Speram in continuare si, de fapt, asta faceti si dvs cand va duceti la lucru in fiecare zi.

Geta  •  20 aprilie 2017, 16:24

Domnule Tolontan...nici logica nu aveti!Afirmati si acuzati ca Copca locuieste de peste 15 ani intr- o casa care nu este in declaratia de avere! Ne spuneti ca Copca are 16 ani de conducere a spitalului! Apoi tot dv. ne spuneti ca Copca face parte din generatia noua din varful medicinei...Haideti ca nu e greu...cereti- va scuze! Chiar din articolele dv. reiese ca acea casa nu are legatura cu anii de manageriat de la Sf. Maria!

Comentează