Două vorbe pentru conducerea RCS-RDS

Nu e vorba de lecții, că toți suntem egali. Însă principiile meseriei sunt universale și nu se negociază

miercuri, 24 mai 2017, 11:43

Luni seara, Dragoș Pătraru critică tăcerea propriului canal, Digi 24, în fața subiectului înregistrărilor făcute în DNA.

Marți seara, Cosmin Prelipceanu, redactorul-șef al Digi 24, îl amenință cu judecata.

Postul de televiziune argumentează.

Prelipceanu susține că ”jurnaliștii sunt provocați” ca să relateze despre cazul procesului de șantaj dintre șefi ai Antenelor și șeful RCS ”înainte ca autorităţile judiciare să dispună măsurile legale, pentru a se stabili adevărul judiciar”.

Și, spune el, „astfel am încălca obligația fixată de instanță”.

Dar să stăm liniștiți, Cosmin Prelipceanu ne asigură că ”nu vom încălca interdicția”.

1. Pentru jurnaliștii Digi, meseriași onești puși într-o situație limită: instanța nu are niciun drept să vă impună vouă ce să relatați sau să nu relatați.

Puteți povesti orice considerați relevant pentru publicul vostru!

Voi nu sunteți parte în proces.

Și, chiar dacă ați fi, sunteți protejați de Legea Audiovizualului!

Potrivit legii care guvernează televiziunile și radiourile și care-și extrage esența din Constituție, nimeni nu se poate amesteca în alegerile editoriale ale unei redacții.

Nici măcar o instanță.

Dacă alege să nu relateze, Prelipceanu face asta pentru că:

2. Pentru copiii și tinerii care visează să se facă ziariști: știm că vreți să deveniți reporteri sau vedete TV pentru că vi se pare cool.

Și chiar este.

E bine să fii în răspărul Puterii, al Guvernului, Serviciilor secrete și al marilor corporații.

Nimeni nu se face jurnalist ca să citească în 2017 la televizor comunicate ale conducerii, cu aerul sumbru al lui George Marinescu din 1989.

Priviți imaginile acestea, cu deschiderea buletinului ”de știri” al Digi 24!

Până și fruntea e la fel de transpirată ca ”pe vremuri”.

Ele vor rămâne în istoria ciclică a costumelor închise la culoare.

Să nu uităm de unde a pornit totul: directorul Antena Group, Sorin Alexandrescu, a ajuns inculpat în procesul de șantaj pentru că a ținut în mână o investigație pe care el, ca șef exclusiv de business, nu trebuia să o vadă înainte de difuzare.

Dacă nu o avea la dispoziție, Alexandrescu nu putea comite ceea ce DNA și prima instanță consideră un șantaj.

Tot un gen de alunecare din profesie comite și Cosmin Prelipceanu când abandonează moștenirea redactorilor-șefi, apucându-se să prezinte nu știri, ci interese comerciale sau legale ale RCS-RDS drept știri!

Nu e vorba că faptele celor doi sunt egale, una e în tribunal, a doua pe tv, ci doar că ele pleacă de la încălcarea normelor meseriei.

În primul caz, managerul Alexandrescu se pretinde ziarist și este condamnat în prima instanță.

În cel de-al doilea, ziaristul Prelipceanu vorbește în numele cotației la bursă a acțiunilor RCS-RDS!

3. Pentru patronii RCS-RDS: acum un an erați încântați de felul în care se nasc anumite investigații.

”Vrem și noi să servim publicul așa la Digi!”, ați spus.

Răspunsul pe care vi l-am dat atunci e valabil și acum, fără nicio vanitate, fără nicio pretenție de lecție.

E doar o părere.

”Voi nu aveți nevoie să transferați altă conducere și alți jurnaliști, ci jurnaliștii care există în Digi 24 au nevoie de libertate!”.

Investigațiile, reportajele și știrile de interes public nu se nasc cu voie de la instanță sau de la patroni. Ele apar în libertate sau deloc.

Aceasta nu mai e o părere, ci e regula de fier a presei.

Și motivul pentru care există tineri și tinere care vor să devină ziariști.

 

Comentarii (87)Adaugă comentariu

Gambeta  •  24 mai 2017, 11:53

Acu, din doua trei. Or tu nu stii al cui este postul asta. Or si tu esti tot de acolo, dar din alta gasca, si ai primit misiunea sa dai in "ailalti". Or ... altfel.

Cătălin Tolontan  •  24 mai 2017, 11:54

@Gambeta: un post TV este al publicului sau este inutil. Vreti sa spuneti, probabil, ca il suspectati ca e al Serviciilor. Concret ce ar inseamna asta? Vorbesc serios. Concret! Ar inseamna ca unii oameni au determinari in afara redactiei. Dar daca aplici normele libertatii orice determinare externa devine neputincioasa. Intr-o redactie libera cei citiva care sunt comandati de afara se izoleaza imediat. Cine ii izoleaza? Stirile!

corneliu  •  24 mai 2017, 12:03

De când D-l Prelipceanu a cenzurat informaţiile care privesc binomul şi intervenţiile acestuia în justiţie s-a observat un gen de ştiri gen,, bate apa-n piuă,, .Aducându-l pe CTP la Tv, un CTP cu un vocabular jalnic, nivelul şi calitatea mesajelor transmise de acest post au scăzut. Acum vă războiţi cu un ziarist independent din postul dvs. Ruşinos !!!!!!!!!!!!!!!

Nelu  •  24 mai 2017, 12:04

Nu întâmplător a plecat Pătraru de la TVR de la aceea televiziune mafiotă care se hrăneşte din propriile minciuni. Cel care spune adevărul este persecutat peste tot, în românica !

Sile  •  24 mai 2017, 12:50

Digi este cel mai militarizat post tv din România, asa ca nu înțeleg de ce ar avea cineva așteptări de la el.noroc ca lumea s_a cam prins si nu se mai uita la el, drept dovada audienta.

Cristian Gabriel  •  24 mai 2017, 12:50

chiar trebuie sa ne prefacem ca digi nu sunt ceea ce sunt? aparatcici?

adrian  •  24 mai 2017, 12:57

Unii dintre noi care au amintiri știu că nu a existat la Cătălin Tolontan aceeași deontologie și în războiul cu prorpiul trust. Mai mult, pe când patron vremelnic i-a fost Sârbu, pentru un astfel de derapaj, Ion Țiriac a cerut capul redactorului șef Tolontan. Doar o grevă a publicației și *** Ioanitoaia au salvat postul actualului deontolog. Deocamdată revi...în funcție de replică

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Cătălin Tolontan  •  24 mai 2017, 12:58

adrian: Apropo de faptul ca avem sau nu aceeasi atitudine. http://www.ziare.com/dan-voiculescu/antena/voiculescu-la-inchisoare-razboi-in-intact-tolontan-antena-3-a-calcat-in-picioare-judecatorii-1316268.

Caius Cosades  •  24 mai 2017, 12:59

Putem spune ca cei ce sunt platiti de societatea unui infractor, mutiplu condamnat, colaborator probat al Securitatii, creator de prejudicii de ordinul a 60.000.000 euro, dar fara a se limita la atat, sunt sponsorii morali ai acestuia ? Cu siguranta ca da. In atare imprejurare, n-ar fi mai bine ca acesti 40 de hoti ai lui Ali Baba Voiculescu sa fie mai putin vocali ? ba da, ar fi mult mai bine ! Pentru toata lumea. Pentru ei insisi mai inatai si pentru restul mai pe urma. Sa nu se inteleaga ca n-ar avea dreptul sa-si spuna parerea despre rectitudinea morala a altora insa, dalmatienii lui Voiculescu (adica patatii moral) ar trebui, privindu-se in oglinda in fiecare dimineata, sa lasa tacerea sa vorbeasca in locul lor. Sau sa-i lase pe gadea, badea, ciuvica, savaliuc si alti condamnati sa se exprime. Plenar.

Mihai Dinescu  •  24 mai 2017, 13:05

CTP a ridicat calitatea mesjelor transmise de post. Daca nu-ti place ce spune CTP, schimbi canalul.

Dan Petrescu  •  24 mai 2017, 13:06

Da, domnule Tolontan, toti tineri viseaza sa ajunga ziaristi. Si ajung la Intact Media Academy, scoala de media dezvoltata de grupul Intact. Unii ajung sefi de promotie, asa cum a ajuns si Oana Stefan care declara pe blogul ei: "La Intact Media Academy am învăţat de la cei mai buni ce înseamnă munca în televiziune. Am vrut să fiu cea mai bună, la fel ca ei." "În trei luni de zile m-am dedicat în totalitate acestei şcoli şi am reuşit să ajung în cel mai scurt timp acolo unde doar visam, pe ecranele Antenelor." Dupa ce a ajuns pe "ecranele Antenelor" a pus in practica exact ceea ce a invatat la Intact Media Academy. Si astfel a aparut "Mirela bugetara" care sa dovedit a fii o mare facatura. Manipularea si santajul in grupul Intact a ajuns sa fie primul lucrul invatat de tinerii care viseaza sa ajunga ziaristi. Stelian Negrea, fost senior editor la Antena 3 cu ce se ocupa? Culegere de informatii despre firmele care nu aveau contracte de publicitate cu Intact? Vorbim de moralitate? De legea audiovizualului? Cite amenzi a incasat grupul Intact de la CNA? Parca au fost si sanctiuni cu intreruperea emisiei.

Andrei F  •  24 mai 2017, 13:17

@Cătălin Tolontan • 24 mai 2017, 11:54 ,, Concret ce ar inseamna asta?,,Da,fix din intimplare erau facute stiri din dosare numai in anumite redactii...Domnule Tolontan,mai era o vorba...Nivelul intelectual al telespectatorilor spune si el ceva despre canalul care-l urmareste...Dv. cum ne vreti?

spinoza  •  24 mai 2017, 13:19

Respect Dragos, respect Catalin! Este greu sa faci lumina cand este inca mult intuneric in societatea noastra si mai ales cand unii il provoaca.

Radu  •  24 mai 2017, 13:21

Dacă cineva își închipuie ca ungurul e este corupt,atunci,sa ii întrebăm pe fanii acestui mare post TV,cică, echidistant,cum privesc ardelenii,plătitorii abonamentului,la acest *** firma,faptul ca,musiu..***,plătește publicitatea anti românească. Ca,deocamdată data,acești trântori, ungurii,manca o pâine în România.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

STELU  •  24 mai 2017, 13:25

Ce faceti stimate domn ziarist independent !! sic Catalin Tolontan?? va faceti ca nu pricepeti cum toata actiunea impotriva domnului Sorin Alexandrescu este o facatura jalnica din partea Dna - *** cardasa cu Ioan Bendei si conducerea Rcs-Rds.??!! Spuneti dvs. mandru cum domnul Alexandrescu a fost condamnat in prima instanta.!! Serios vorbiti domnule Tolontan?? Pentru ce a fost condamnat in prima instanta Alexandrescu.?? Domnule Tolontan.?? Chiar va faceti ca ploua , zau asa.!! ***.!!??Dupa cum reise clar ca buna ziua ..Taman.. din inregistrarile Dna-ului. ***. Asta numiti dvs. stimate domn justitie independenta.??!! V-ati pus intrebarea vreodata ce se intampla domnule Tolontan , daca la apel , judecatorii din acest complet [[Cinste lor pt. profesionalism si curaj ]] nu cereau toate inregistrarile cu pricina efectuate de catre Dna in acest caz.??!!! Acel om , Alexandrescu probabil ramanea mai mult ca sigur condamnat definitiv si irevocabil in urma unui abuz , inscenari mizerabile marca Dna-Rcs- Rds -Ioan Bendei-***.!!?? Nu mai iesea adevarul la suprafata in vecii vecilor amin.?? Iar dvs. personal numiti investigatia jurnalistilor de la A. 3 Tv. drept propaganda , intrucat au scos la iveala asemenea mizerii si inscenari Staliniste din partea Dna-ului. Frumos din partea dvs. domnule Tolontan nu am ce zice.!! Cat despre copilul de suflet al Tov. Plt. Maj. Florica Coldea , recte Digi 24 Tv. lasati-ii in plata domnului. Cu audienta dansilor sub genunchiul broastei raioase, vor pieri singuri singurei din pieisajul media cat de curand posibil din pacate pt. noi si presa noastra draga dambovieana.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Sile  •  24 mai 2017, 13:33

Nivelul intelectual al feisbucistulor e aproape de zero, la fel ca al corporatiștilor

Al doilea patrar  •  24 mai 2017, 13:34

***

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

StefanCM  •  24 mai 2017, 13:41

Exista posibilitate ca Prelipceanu sa aiba dreptate, si postul sa nu vrea sa se ante-pronunte inaintea justitiei. Asta nu justifica amenintarea lui Patraru, pe care intamplator il admir, dar in rest, avand in vedere ca postul nu are antecendete de penal, ce ar trebui sa faca? Sa atace justitia, cum fac alte posturi care matura pe jos cu justitia cand e vorba de problemele penale ale patronilor, angajatilor sau apropiatilor lor, tot e dosar politic? Digi macar are decenta sa lase justitia sa isi faca treaba. Gresesc ei oare? Ar trebui sa iasa Prelipceanu sa spuna ca sunt dosare politice ***?

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Romulus65  •  24 mai 2017, 13:50

Digi 24 este un post de televiziune care nu se poate sustine financiar din audienta pe care o are. Daca nu avea in spate un colos precum RCS&RDS Digi 24 nu mai exista de mult timp. Este clar ca jurnalistii de acolo aplica strict politica editoriala pe care o stabileste conducerea pentru ca altfel pot deveni someri si in vremurile de astazi este greu sa-ti gasesti de munca in presa. Pana la urma deontologia lor trece prin stomac.

:)  •  24 mai 2017, 13:56

D-le Tolontan, te contrazic...o instanta poate sa iti interzica sa divulgi date din dosar, asa ca fapt divers spre informarea ta ! jurnalistul a sustinut ca nu va divulga date din dosar nu stiri despre ancheta sau altceva...si asa ca fapt divers, stirile se nasc din interesul cuiva, indiferent de post sau jurnalist, asa *** cu echidistanta si profesionalismul, va rog spuneti-le cui va crede...

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Cata  •  24 mai 2017, 14:01

Sincer, niciodata nu mi-a placut baiatul asta care vorbeste. Dupa cum il vad eu minte precum respira! Mesajul in sine e de un prost gust evident pentru ca sub vorbe taioase si tonul penibilo-alarmant ascunde de fapt mizeria. Fleosc Maritzo, ca miine ti-e nunta...

COOP  •  24 mai 2017, 14:19

Nu exista televiziune liberă sau care sa nu fie aservită cuiva.Este punctul meu de vedere ,insa atunci cand exista contre nu inseamna ca e ceva rau.Trăim intr-o tara in care oamenii mici si cu tupeu ii depășesc de departe pe cei care chiar gandesc si pe care din pacate ii vezi transformati usor dar sigur in marionete ale unor grupuri sau in cel mai rau caz marginalizati sau "executati".Alegem televiziuni sau jurnaliști ca la fotbal,in functie de echipa in care joaca.

Andrei  •  24 mai 2017, 14:20

"Pentru cine nu-și aduce aminte, atunci Realitatea a tratat pe larg condamnarea propriului patron." - asa ai scris aseara. M-as fi asteptat ca un ziarist de valoarea ta sa faca diferenta intre o condamnare si o cercetare penala. A tratat Realitatea subiectul in timpul urmaririi penale? Poate ca Patraru are dreptate in felul lui, insa m-as fi asteptat de asemenea de la tine ca inainte sa sari cu aplauzele, sa te delimitezi macar de limbajul folosit de el. Poate sunt eu ceva mai pretentios decat ziaristii de renume, insa nu sunt de acord cu expresii de genul "***" si "***". In timp ce Patraru debita aceste apelative, unii dintre "***" ii asigurau lui emisia pe post in bune conditii. L-am urmarit pe Dragos Patraru in ultimele 2 saptamani si nu e prima data cand isi critica postul cu care lucreaza. A mai avut o iesire in care ii "infiera cu manie proletara" pe cei care indrazneau sa nu aplaude cresterea economica anuntata de INS. Zicea ca cei de la "televiziunea asta" vor doar saracie, austeritate, ce mai, ii declara inamicii poporului doar pentru ca aveau tupeul sa puna la indoiala asa zisa prosperitate anuntata de PSD prin INS. Daca seful INS a declarat ca e crestere economica, cine sunt ei sa spuna altfel? Asta nu iti suna a indemn la cenzura? Unde erau principiile libertatii de exprimare, pe care sustii ca le aparati tu si Dragos Patraru atunci? Eu m-am simtit jignit de Patraru pentru ca nici eu nu sunt de acord cu principiul "crede si nu cerceta" enuntat de el. Par cam flexibile coloana vertebrala si moralitatea deontologului de serviciu, atunci cand compari cele doua emisiuni. Am mai remarcat in articolul tau de ieri mai multe critici la adresa profesionalismului celor de la Digi24: "N-a citat sursele din presă decât când și cum a vrut, copiind de la ProTV erorile, nu dorința de calitate în regim popular." Sincer sa fiu, nu pot spune ca am urmarit chiar toate stirile prezentate de acest post TV, insa nu imi amintesc sa fi omis vreodata sa prezinte sursa informatiei, atunci cand prelua materiale de la alte televiziuni sau ziare. Deasemenea, nu imi amintesc sa fi auzit vreo stire falsa, neverificata, in afara de stirea aia cu radiatiile din Piata Victoriei, prezentata de tine, poate iti mai amintesti de acea isprava a ta. Asa ca nu inteleg de ce tocmai tu critici profesionalismul acestui post, tinand cont de petarda radioactiva emanata. Din cate am inteles din ce a spus Prelipceanu, DIGI nu are voie sa faca referiri la probe din dosar in acest stadiu al anchetei. Poate are dreptate, poate minte, nu stiu. Insa asa justifica el tacerea referitor la acest subiect. Stirea a fost prezentata pe Digi24, au spus despre urmarirea penala, insa nu au dezvoltat subiectul, nu au facut spectacol, asa cu a facut Antena 3. Poate chiar li s-a impus de catre DNA sa nu vorbeasca despre acele interceptari. Chiar daca unele observatii ale tale mi se par rautacioase, lasand impresia unei ranchiuni ascunse care a gasit un moment propice sa iasa la iveala, nu inseamna ca nu iti apreciez anchetele jurnalistice. Voi continua sa iti citesc articolele si sa te ascult la radio, la fel cum voi continua sa urmaresc Digi24. La fel si cu Patraru, am apreciat anumite emisiuni ale sale, precum si cazurile umanitare pe care le prezinta. Insa cred ca exista anumite limite, de limbaj si nu numai, care trebuie constientizate chiar si de marii ziaristi sau oameni de televiziune.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

lord belial  •  24 mai 2017, 14:21

ca digi24 e post ***, poti deduce din indentitatea grafica a postului. si din felul in care se comporta agentii lor de paza. si din articolele pe care le traduc din foreign policy. dar acelasi lucru l-am auzit zicandu-se si despre tine, tolontane, cand comiteai articole pline de neadevaruri grosolane, gen radiatii la muzeul antipa. eu inteleg ca patraru ti-e prieten, dar eu nu-l consider un prezentator (ca , in fond, asta face el la tv) potrivit ptr postul digi24. e prea populist, glumite cu iz poporan, plus un stangism din ala de baiat bine platit, care isi permite sa viseze la echitate sociala (in timp ce isi bate joc de taranii *** in vax populi). serios acum, nu a stat prelipceanu in drum de andrei gheorghe, crezi ca o sa stea acum dupa patraru pacaliciul? ca si mare rating ce face rebelul asta de studio, antrenat in Adevar si Dreptate la RTV si TVR. eu fa c parte din core target-ul digi si ma lipsesc de patraru. da-l afara, prelipcene, asa cum v-au invatat la rfz. pune-i poprire pe card, hahaha. nu te lasa influentat de niste jurnalisti de la intact. tot dai tu directive si principii p-aici, ne inveti tu pe toti cum se face presa, mare condei ce esti si tu, bai , tolontane

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

STELU  •  24 mai 2017, 14:23

@ Stefan CM.@@ Serios vorbesti mai academicianule.??!Si tu esti Rezistent cu Hastag in fata.?? Numai voi aceste *** ***.!!Despre ce vorbesti tu acolo mai gagauta.?? De atac asupra justitie.!! Cand niste jurnalisti fie dansii si de la Antena 3 Tv. dezvaluie asemenea abuzuri si inscenari mizerabile savarsite de catre Dna cardasa cu Keovesy Kodruta la adresa domnului Alexandrescu, despre ce atac vorbesti tu bai *** la adresa justitiei. La inscenarile mizerabile, Staliniste pt. a condamna oameni nevinovati la puscarie ce nu raspund la comenzile ***.??!!Dar cand copilul de suflet al Tov. Plt. Maj. Florica Coldea recte Digi 24 Tv. Turuia si Bubuia la adresa Psd-istilor cum acestia sunt corupti inainte de a fi condamnati, nu mai atacau bai rezistent cu Hastag in fata si Cip la bostan , justitia din Romania.??!!Auzi tupeu la rezistent. Digi 24 Tv. nu are atecedente de ..PENAL..!! Ba are mai gagauta seaca cu varf si indesat. *** Nu ai auzit de asta rezistentule.??!!Acum coruptia numai ucide rezistentule?? nu ati iesit in piata victoriei sa va dati cu fundul [[*** ]] de pamant cum coruptia ucide.??!! Sau tu habar nu ai pe ce pamant traiesti rezistenmt ametit.!!

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

alexd  •  24 mai 2017, 14:27

Ar fi interesant de discutat apelul dvs la "universalitatea" acestei profesii care lasa impresii gresite, in special ptr "pentru copiii și tinerii care visează să se facă ziariști". Universalitatea desemneaza o "totalitate", este un ansamblu fara echivoc, fara exceptie. D-zeu ca principiu teologic este universal(de exemplu). Asadar, referitor la profesia pe care o reprezentati nu ne putem referi ca avand principii universale. Consultati legea audiovizualului si-o sa vedeti ca exista destule oprelisti: nu poti sa incalci dreptul la imagine al unui copil, nu ai voie sa faci propaganda nazista etc. Deci sa mai amintim odata pentru tinerii care se vor intoxica cu "instanța nu are niciun drept să vă impună vouă ce să relatați sau să nu relatați" ca nu exista leac mai bun ptr mahmureala de a doua zi decat <> si ca, da, instanta are dreptul sa impuna anumite limite.(probabil nu constientizati mormanele de utilizatori cu educatie precara care vor citi si vor dezbate articolul dvs ). Cum ar fi cazul d-nului Patraru, o persoana *** de logica restransa, vocabularul limitat(paradoxal ptr un prezentator, nu?) si bula aproximativ "elitista" in care s-a izolat, si care in disperare dupa rating ar face orice, chiar sa recurga la principii sanatoase! Din pacate se acopera de penibil cand face acuzatii ptr care trebuie sa prezinte dovezi. Hai sa punem pariu ca, in ciuda faptului ca mai exista colaboratori ai securitatii in redactia "Catavencii", d-nul Patraru nu va prezenta nicio dovada!

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Cristian  •  24 mai 2017, 14:37

@Romulus65 - Faptul ca Dragos Patraru spune ce spune, contrazice ipoteza ta cum ca ar avea politici editoriale stabilite de conducere. Ma gandesca ca este mai degraba o politica personala de genul capul plecat... si/sau mai bine tac decat sa atrag atentia asupra mea. Daca ar fi fost presiuni sunt convins ca Dl. Patraru le-ar fi divulgat asa cum a facut si atunci cand era la TVR.

Andrei F  •  24 mai 2017, 14:40

@:) • 24 mai 2017, 13:56 Dar speciali sunteti voi!Auzi ca nu trebuie sa vorbeasca despre date din dosar!Pai care dosar?Ca inca nu am auzit ca se ancheteaza ei pe ei...Un ziarist trebuia sa relateze ca un fapt divers,sa spuna ca au aparut anumite convorbiri ,sa prezinte stirea echidistant-ca vremea...Asta daca ei considera ca publicul lor trebuie sa stie...Totusi sper ca sunteti o persoana care era tare revoltata cind pana acum eram asaltati de date din dosare,sau gresesc eu?Apoi cum nu urmaresc postul respectiv probabil ca pe acest canal nu se dau stiri despre anchete,procese...probabil ca nu se vorbeste de anchetarea lui Ponta ,a lui Voiculescu,a lui Dragnea...

Prepeliperpeliceanu  •  24 mai 2017, 14:42

Parca vad ca-l da afara de la tvr.Pacatvde el saracu ca nu vrea agent.

MMA  •  24 mai 2017, 14:44

Mie mi se pare de bun simt interventia lui Prelipceanu. Nu a facut afirmatii care sa fie partinitoare cu cauza trustului RDS, a cerut dovezi in privinta acuzatiilor lui Patraru si, in concordanta cu politica editoriala a postului, a spus ca stirile legate de proces se dau doar in masura in care sunt verificate. Eu de aceea ma uit la stirile lor, pentru ca prefer raw news din care sa imi trag eu singur concluziile. Nu pot spune acelasi lucru despre A3, unde foiletoanele cu pseudo-procese publice au tinut ani de zile. Pacat de tine, Catalin, esti un ziarist exceptional, dar eu nu as putea "ridica spitale din banii obtinuti din droguri"... Independenta editoriala nu cred ca justifica apartenenta de facto la cel mai daunator trust de presa din tara asta! Stii ca tu si inca vreo cateva (putine) exemple de jurnalisti adevarati din Intact dati, prin prezenta voastra, girul credibilitatii unui aparat infernal de manipulare. De ce nu pleci din trust si te duci, de exemplu, la Rise Project?

Zaza  •  24 mai 2017, 14:46

CTP ce a comentat pe subiectul asta?

Vio  •  24 mai 2017, 14:49

Tolo se bagă și el în seamă, pe principiul "dacă nu poți tu să te ridici la nivelul lor, trage-i pe ei în mizeria ta. " Ai început să cobori Tolo... Încet, dar sigur.

Vasile  •  24 mai 2017, 14:49

Ce imi plac povestile dumneavoastra utopice domnule Tolontan! Uite de exemplu sintagma ”alegerile editoriale ale unei redacții” e chiar simpatica. Cine credeti ca face alegerile la Digi24? Sa presupunem ca in ultima instanta domnul redactor-sef Prelipceanu. Dar domnul Prelipceanu nu este ziarist. DIn ce am vazut aseara dansul este purtator de cuvant care citeste comunicate de presa si se considera, deducem din atitudine, parte in procesele penale in care este implicata conducerea RCS-RDS. Deci anticoruptul Prelipceanu este un penal, nu un jurnalist. Desigur nu penal in sensul juridic (daca o exista termenul asta), ci un penal prin comportament. Deci despre ce jurnalism vorbim aici?

rexrapidistul  •  24 mai 2017, 14:50

D-le Tolontan, intrebarile nu le puteati adresa intr-o sedinta de "unitate"?

garibaldi  •  24 mai 2017, 14:53

Domnule Tolontan, pe cand si două vorbe pentru conducerea Antena Group sau pt. Mircea Badea care iti turna laturi in cap acum vreun an de zile? Citesc si nu-mi vine sa cred: acest articol poate sa fie dat de exemplu la cursul de tehnici de manipulare ziaristica. Stiu ca angajatilor Intact nu le este familiar modul de lucru pe baza de dovezi, dar tocmai tu sa argumentezi intr-o logica deformata si manipulatoare pe baza unor argumente infantile si fatis partinitoare, demne de nivelul de intelegere al publicului a3??? Nu-i nimic, pot sa traiesc si fara articolele tale (am mai renuntat si la altii, Buscu, PAH - destul de greu pt. ca jurnalismul adevarat dispare) dar chiar este pacat de toate investigatiile cu rezultate extraordinare pe care le-ai realizat. Inca o dezamagire crunta. Btw, incearca sa nu te transformi in Cristoiu.

Alex Pau  •  24 mai 2017, 15:00

E dreptul oricui sa apeleze la instantele judecatoresti. In situatia de fata cineva a facut afirmatii care prejudiciaza imaginea postului. Daca respectivul (Patraru) nu le poate proba inseamna ca sunt minciuni sau speculatii si trebuie sa plateasca pt asta. Este mai mult decat atat si nu vad eu ?!?

Prepeliperpeiliiceanu  •  24 mai 2017, 15:04

Betu om risca ca nu vrea agent sa fie dat afara din tevereu.Geoana-nici voi nu mai stim cati mai suntem.

Andrei F  •  24 mai 2017, 15:04

@garibaldi • 24 mai 2017, 14:53 Domnule...Nu cere nimeni ca DIGI 24 sa spuna ca angajatii sai au gresit cu ceva!Treaba este ca DIGI24 nu a informat telespectatorii sai ca se spune ca exista acele convorbiri.Puteau vorbi cu proprii angajati sa spuna ca acele convorbiri nu sunt reale daca asa stau lucrurile,pot angaja avocati sa-i apere dar nu pot evita subiectul daca-si spun jurnalisti de stiri.Deci ,de ce urmarim canalele de stiri?Sa ne spuna ei ce stiri vor ?...

Dr. Dan Patru Tudosie  •  24 mai 2017, 15:19

Ce legatura are acest articol cu sportul???

Ionel  •  24 mai 2017, 15:35

Despre principii. Diferenta intre Prelipceanu si Patraru: primul este un angajat si al doilea un colaborator. Primul este limitat de salariul primit de la digi, al doilea face o afacere cu digi. Primul nu vrea/poate sa deranjeze patronul, al doilea face ce stie mai bine.

olescu marin  •  24 mai 2017, 15:42

ce mai incolo si incolo ziaristi pe care ii avem, sunt vanduti, astia or au facut facultatea , la alea cu bani or nu le merge mintea, sa ai tu in tara o gramada de fapte si sa nu te duci sa le prezinti inseamna ca esti un ziarist de birou ,de tel, ce ziaristi mai sunt si astia, sau mai nou se auto numesc, analist, sau se fac din alta meserie ziarist, in primul rand eu il numesc, hot, ca a furat locul unuia care a picat la o zecine si iai furat lui locu, la facultatea respectiva, astia ma in varsta , *** , pe timpuri il lingeau pe ceasca si acum il fac in tot felu , ma ziaristule cand ai fost corect, ca tu esti formator de opinie sau acum se dau cu partidele sa le mai scape si lor o ciosvarta de carne, RUSINE CA AVEM ASEMENEA ZIARISTI FACUTI LA APELU BOCANCILOR.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

adrian  •  24 mai 2017, 15:51

Dragoș Pătraru va ajunge la TVR, așa cum și Dorin Chioțea a făcut-o folosind aceleași metode. Ar fi de spus în primul rand despre ce ziarist vorbim, despre relația lui de rudenie cu un suspect aflat la Belgrad și în general cum a plecat de la toate locurile de muncă pe care le-a avut. Dragos Pătraru a aplicat aceeași tactică și când nu s-a mai înțeles cu TVR. Apoi ar fi interesant de vorbit despre principiile deontologiei aplicate la emisiunile de divertisment, recte La Măruță. Astept studiu de caz....pe producatorii de acolo.

marius  •  24 mai 2017, 15:57

Domnule Tolontan ,nu mai denaturati adevarul!Prelipceanu nu l-a amenintat pe Patraru cu tribunalul pt ca a vorbit despre ceva interzis la Digi24!Nu!De o mie de ori nu!Ci pt ca a jignit intraga redactie sustinand ca sunt ziaristi acoperiti!Deci o jignire adusa persoanelor nu firmei.Si acum ,ca exercitiu ,vreau sa te intreb : tu cum ai reactiona daca un angajat foarte cunoscut al gsp-ului ar iesi la o televiziune si ar sustine ca geme gsp-ul de acoperiti?Ce ai face,deontologule?

Dorin  •  24 mai 2017, 16:15

Tolontane, spune sincer, esti prieten bun cu Patraru, nu ? Voi doi aveti prostul obicei sa cadeti dintr-o extrema in alta. Cand sunteti buni sunteti foarte buni, cand sunteti prosti sunteti fenomenali. Perpetuati un scandal fabricat de A3 si "dezvaluit" intr-un moment cheie. Daca unii ca Prelipceanu declara ca nu-si dau cu parerea pe un subiect sub investigatie (si destul de sensibil pentru post) incepeti sa-i denigrati. Frumos.. Stirea asta "de interes national" de care vorbiti voi, e de fapt o stire despre un directoras al unei firme de cablu care probabil va face si parnaie. Pana la legatura cu postul Digi, acoperiti si alte bazaconii mai e mult. Petarde aruncate cat mai departe ca sa faca valuri cat mai mari... PS: Spune-i lu` Patraru sa vina cu dovezile despre acoperiti. Altfel sa plece la Prahova TV sau Antena 3 sau la orice alt post ce prezinta pareri ca stiri !

Dan Roua  •  24 mai 2017, 16:27

bine, faptul ca alegi sa nu comentezi subiectul banuiesc ca nu e din faptul ca tu crezi ca publicul tau nu-l cere, nu? Ca faptul ca comentezi ce face Digi pe marginea subiectului, nu inseamna ca si comentezi defapt subiectul. Tu practic comentezi doar ce actiuni colaterale au altii pe marginea subiectului. Asta ca sa fie oarecum clar. Dar ma rog, asa cum spui ca un post de televiziune e al publicului, probabil si tu ai decis sa publicul tau n-ar cere de la tine sa comentezi SUBIECTUL, nu reactiile pe marginea lui ;p in rest, astept sa ma contrazici :)

Mihai Coman  •  24 mai 2017, 17:02

@Catalin Tolontan, referitor la raspunsul pentru @Gambeta, si la modul concret in care serviciile poseda un post TV, mi se pare ca incerci sa pari naiv.. Concret, serviciile nu pot detine un post TV, in sensul material. Asa cum, in Statele Unite partidul republican nu detine concret postul FOX News, sau partidul democrat nu detine postul CNN. Cu toate acestea, fiecare din cele doua posturi promoveaza agenda unuia dintre cele doua partide politice. Jurnalistii merg TOTI pe aceeasi linie, astfel incat stirile NU ii pot izola pe cei care sunt parte a altui curent, nu au cum. Apartine CNN-ul partidului democrat, sau lui Obama? Material nu, ideologic da. Exista cazuri de jurnalisti ai CNN izolati pentru ca sunt anti-Obama? Nu, pentru ca acolo se lucreaza din convingere pro-democrata. Cine e anti-Obama stie din start ca nu are ce cauta la CNN. La fel stau lucrurile in minunatul trust RCS-RDS... Trebuie sa fii mai mult decat naiv sa consideri ca trustul respectiv NU este suporter al binomului, trinomului, polinomului, samd. Trebuie sa fii naiv sa crezi ca un jurnalist ca Adrian Ursu, de pilda, ar putea lucra la DIGI, si s-ar putea izola de restul colectivului "prin stiri"... Aici vorbim despre sisteme. Sisteme care nu accepta intrusi. Sisteme complete, unitare, cu rotite sincronizate, care se invart coordonate aproape invizibil de "patronii spirituali".

ion  •  24 mai 2017, 17:13

Prelipceanu este ridicol. daca luam la mana postul digi24 o sa vedem cum se uitau in alta parte cand a apartu cazul HexiPharma (un amic, care e editor la Digi mi-a povestit ca s-a luat decizia de a nu aborda subiectul pentru "a nu scadea increderea populatiei in sistemul medical") sau cand a inceput Ghita sa dea din casa, despre Coldea. Aproape ca n-au suflat o vorba cand Coldea a fost trecut in rezerva. Si astia sunt propaganda. Aproape oglinda A3.

troll  •  24 mai 2017, 18:26

cam multi trolli pe-aici...

basilicus  •  24 mai 2017, 18:39

Ce-mi plac atacurile la persoana la Tolo!! Imi amintesc de vremea cand nuami el vorbea de Hexifarma iar televiziunile, inclusiv Digi, nu suflau o vorba. In schimb, aici, pe blog, o "unitate" de postaci se plangeau ca nu scrie Tolo despre fotbal iar alta "unitatea" il injura si-l decredibiliza. Agitatie mare atunci, semn ca deranja oamenii cu multi bani, dupa cum s-a si vazut mai tarziu. Acum, e la fel! Semn, din nou, ca cineva e deranjat tare. PS. Patraru va avea diseara o audienta record. Din care va castiga.....tot Digi!

Romulus65  •  24 mai 2017, 18:45

@Cristian Dragos Patraru nu este jurnalist care are cartea de munca la Digi 24 ci are un contract de colaborare. El nu are sefi, Digi 24 pot sa-i suspende emisiunea daca nu le convine dar banii stipulati in contract trebuie sa-i plateasca. Totusi este de apreciat ca Dragos Patraru isi respecta meseria si spune adevarul.

Comentează