Ce scrie pe hârtia găsită pe biroul lui Condrea după moarte? ”Nu plătim impozitele!” și indicații despre ” teste ineficiente”. De ce i-au scăpat procurorii pe șefii laboratorului Unilab deși aceștia i-au mințit?!

Parchetul General a găsit complici ai lui Condrea, dar i-a lăsat în pace

miercuri, 20 decembrie 2017, 6:54

 

Investigație de Mirela Neag, Răzvan Luțac și Cătălin Tolontan

Doi polițiști bat la ușa casei lui Dan Condrea.

E luni, 24 mai 2016, a doua zi după moartea patronului Hexi Pharma.

Le deschide, încercănată, Uliana Ochinciuc, soția lui Condrea.

Polițiștii au mandat și se pun pe treabă.

Foaia de pe birou

Găsesc un pistol cu alice de 4,5, două bagaje cu haine, ”știa că va fi reținut”, spune soția.

Pe biroul lui Condrea stau cele două rețete Suprasept și Thor, oferite patronului Hexi Pharma de Gazetă, care atestau falsificarea.

Rețeta de la Thor era ruptă de nervi.

Polițiștii o lipesc la loc.

Pe aceeași masă ei mai descoperă o foaie cu notițe recente.

E scrisul lui Dan Codrea.

”Nu plătim impozitele la Hexi Pharma Co!”

Biletul nu e unul de adio, cum ar crede orice anchetator.

Condrea a notat câteva lucruri mult mai practice.

”Nu plătim impozitele la HPCo!”, scrie el.

HPCo înseamnă Hexi Pharma Co, una dintre numeroasele firme ale medicului care livrează dezinfectanți în 340 de spitale din România.

”Nu plătim impozitele la Hexi Pharma Co!”.

Un îndemn neașteptat pentru un om care își recunoscuse vina în fața avocatului și se gândea la sinucidere.

Dar un îndemn sincronizat cu toată conduita medicală și de afaceri a Hexi Pharma.

Parchetul General: ”Folosirea dezinfectanților Hexi Pharma a propagat bolile”

”Gravitatea structurii numite Hexi Pharma vine din combinația între aparența de profesionalism și ineficiența dovedită a produselor”, scriu procurorii în dosar.

”Folosirea dezinfectanților contrafăcuți a permis proliferarea an după an a microorganismelor care generează infecții intraspitalicești și, implicit, propagarea bolilor” Rechizitoriul din dosarul Hexi Pharma

Și, când e prins, una dintre ultimele decizii ale patronului, înainte de a intra cu mașina în pom, e să nu plătească impozitele.

O amintire.

Povestea lui Stefan Zweig

Stefan Zweig este unul dintre cărturarii secolului trecut, redescoperiți în contextul tulburărilor din Europa.

Născut la Viena în 1881 și nostalgic al vechii Europe, Zweig a fost prieten cu multe dintre personajele legendare ale epocii, de la Richard Strauss la Sigmund Freud și de la Romain Rolland la  Rainer Maria Rilke.

Cartea sa ”Orele astrale ale omenirii” se dădea pe sub mână înainte de revoluție în România.

Cele două războaie mondiale și condiția de evreu persecutat l-au dus pe Zweig în exil în Brazilia, în anii 40.

Deprimat și tot mai înfricoșat de pericolul nazist, Stefan Zweig își găsește refugiul în Petropolis, un oraș montan al regilor Braziliei, la nord de Rio de Janeiro.

Ultimul gest public: și-a plătit impozitele

În Petropolis trăiește retras.

De aici trimite editorului său, pe 22 februarie 1942, manuscrisul cărții „Lumea de ieri – amintirile unui european”.

E o descriere sensibilă a decăderii Europei sub loviturile populismului și ale mișcărilor extremiste.

Apoi, în noaptea de 22 spre 23 februarie 1942, scriitorul se sinucide împreună cu soția sa, Lotte.

Uitându-se prin acte, prietenii află care a fost ultimul gest public al său.

Cu câteva zile înainte să-și ia viața Stefan Zweig se dusese special la Rio ca să-și plătească impozitele.

Condrea recunoaște cu mâna sa testele ineficiente

Înapoi în 2017.

Pe aceeași hârtie scrisă de mâna lui Dan Condrea și găsită după moartea sa sunt notate emailurile avocaților.

Apoi apare indicația de a se face o listă cu ”achizițiile câștigate, listă de spitale și sumele”.

Plus o altă frază.

”Testele de eficiență care s-au trimis pe email să fie trecute pe hârtie (inlcusiv cele ineficiente) și dovada corectării acestora”.

Care teste ineficiente se întreabă procurorul Romulus Varga, de la Parchetul general, cel care conduce investigația judiciară?

Că el știa altceva.

Romulus Varga cere mandat să reconstituie convorbirile din Samsungul lui Condrea

Procuratura ceruse laboratorului Unilab, aparent independent, de fapt controlat tot de Condrea, să-i spună ce analize ineficiente au descoperit pe dezinfectanții Hexi Pharma.

Răspunsul Unilab: toate au fost eficiente.

”Testele efectuate pe toate produsele biocide Hexi Pharma au fost eficiente” Răspunsul scris al Unilab către Parchetul General

Dar pe hârtia lui Condrea scrie altceva.

Așa că parchetul cere mandat pentru reconstituirea comunicațiilor avute cu ajutorul telefonului Samsung S6 deținut de Condrea și aflat la locul sinuciderii pe 22 mai 2016.

I-au prins pe WhatsApp

Magistrații descoperă că Unilab i-a mințit.

”Au fost identificate mai multe convorbiri în care angajații Unilab comunică faptul că anumite produse sunt ineficiente” Parchetul General, citat din dosar

Anchetatorii cer percheziție la Unilab și percheziție informatică explicând judecătorilor că e grav ce s-a petrecut.

Instanța aprobă așa cum a aprobat orice au cerut procurorii în acest caz de sănătate publică.

Și polițiștii reconstituie convorbiri pe WhatsApp, pe care Condrea le ștersese din telefon.

Asta apropo de capacitățile tehnice de azi.

Sigur, dacă investigatorii vor.

Dialog Bărbuță – Condrea: ”La Suprasept și Kalas a rămas pseudomonas”

Gianina Bărbuță

Gianina Bărbuță, șefa Unilab, laboratorul controlat de Condrea

Cu o săptămână înainte de moartea sa, Dan Condrea discutase pe WhatsApp cu șefa Unilab, Gianina Bărbuță, fostă Croc.

Convorbirea este refăcută de specialiștii poliției și introdusă la dosar.

Am selectat porțiunile în care discută despre produsele ineficiente.

16.05.2016, 10:46 – Dan Condrea: Ceva rezultate noi?
16.05.2016, 11:04 – Gianina Bărbuță: Nu încă.

***

16.05.2016, 12:13 – Gianina Bărbuță: Sept (nr. Suprasept) nu prea a dat OK. Vreau să mai repet.

16.05.2016, 12:13 – Dan Condrea: Ms.

16.05.2016, 12:14 – Gianina Bărbuță: La 0.25 nu a dat bine. Dar mai repetăm azi.

16.05.2016, 12:14 – Dan Condrea: A rămas pseudomonas?

16.05.2016, 12:14 – Gianina Bărbuță: Da.
16.05.2016, 12:14 – Gianina Bărbuță: Și la kalas au fost probleme cu pseudo. (nr. Pseudomonas aeruginosa, bacteria găsită și în bidoanele de Suprasept)

16.05.2016, 12:14 – Dan Condrea: Data trecută cine l-a lucrat că ieșise?

16.05.2016, 12:15 – Gianina Bărbuță: Care data trecută?

16.05.2016, 12:15 – Dan Condrea: Nu mai știu, a mai trimis Mihai (nr. Leva – director de producție) la voi anul trecut.

16.05.2016, 12:15 – Gianina Bărbuță: A… Vali a făcut.

16.05.2016, 12:15 – Dan Condrea: Clar….

16.05.2016, 12:16 – Gianina Bărbuță: Dar și acum tot ea, împreună cu mine.
16.05.2016, 12:16 – Gianina Bărbuță: Nu se pune problema să fi greșit.
16.05.2016, 12:16 – Gianina Bărbuță: Că știe.
16.05.2016, 12:16 – Gianina Bărbuță: O să mai facem o dată pe astea 2.

16.05.2016, 12:16  – Dan Condrea: ……

***

17.05.2016, 10:32 – Dan Condrea: Bună, noutăți  la teste?

17.05.2016, 12:19 – Gianina Bărbuță: Bună.
17.05.2016, 12:20 – Gianina Bărbuță: Nu îmi place cum mi-au ieșit niște rez. Mai așteptăm si azi o parte.

De ce nu e Unilab în dosar?

Procurorii au acum proba că au fost mințiți de către cei din misteriosul laborator Unilab, unde și guvernul băgase bani!

Se duc să discute cu ei.

Dar i-au iertat.

Nici Gianina Bărbuță și nici altcineva de la Unilab, deși au mințit Parchetul în documente oficiale și au ascuns ani de zile problemele dezinfectanților care mergeau către spitale, nu sunt decât martori în dosar.

Discutăm mâine de ce.

 

 

Comentarii (42)Adaugă comentariu

Urod  •  20 decembrie 2017, 7:23

Pai nu prea mai e de comentat... Este putred totul în țară. Ce poți sa spui în fata acestei situații..?!!!!... S-au jucat cu viata oamenilor.... Au oameni mulți pe conștiința. Poate reușești sa afli cam câti oameni au murit în anii ăștia, din cauza infecțiilor intraspitalicesti.

Urod  •  20 decembrie 2017, 7:28

@andrei f...parca îmi spuneai de ce ruda mea nu a sesizat politia... Poate acum după ce citești articolul ai sa înțelegi de ce... Pana și cu umplutul cartușelor la imprimanta se fac ilegalități... Nimic nu scapă în spitale, se fac bani din orice...

Ilie  •  20 decembrie 2017, 8:35

Incredibil, UNILAB este protejata desi sunt dovezi ca este implicat in masluire.

Cătălin Tolontan  •  20 decembrie 2017, 8:36

@Ilie: e datoria presei si a cetatenilor sa monitorizeze infaptuirea justitiei si sa se asigure ca nimeni nu e deasupra legii. De fiecare data, UE si SUA, care au experiente mult mai avansate in domeniu, ne spun asta. Justitia functioneaza cand se sta cu ochii pe ea. Revenim la cazul Hexi Pharma, avem incredere in institutiile statului, insa punem intrebari pe datele culese tocmai de aceste institutii si care se gasesc acum in dosarul public. Veti putea citi miine ca Unilab este un complice chiar mai mare.

gigel  •  20 decembrie 2017, 8:50

Miroase de la o posta ca este ceva strict secret de importanta deosebita la ***!

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Mq  •  20 decembrie 2017, 8:55

Domnule Tolontan cum puteti spune ca avem incredere in institutiile statului? In orice sector de activitate publica daca se analizeaza activitatea chiar si superficial se descopera iresponsabilitate, lipsa de profesionalism si nereguli penale. Putinii oameni care isi fac treaba corect sunt exceptii de la practica generala de incompetenta si bataie de joc. Nu traim intr o tara ci intr un circ.

Cristi  •  20 decembrie 2017, 9:07

Firma lui Condrea avea sediul intr-un bloc SRI,numarul imens de contracte cu institutiile statului ,toate indica ca Hexipharma a fost o firma care apartinea macar partial SRI,condusa de un om fara scrupule,fara morala,un *** care nu dadea 2 bani pe viata omului,care pt a salva bani isi inregistra si masina in Bulgaria cu toate ca era milionar

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Andrei F  •  20 decembrie 2017, 9:18

Sa minti Parchetul nu este marturie mincinoasa- cazul Tariceanu? Acum ,cand este vorba de spitale se pare ca nu ar fi o problema...Daca investigati totusi se pot intoarce lucrurile ca in cazul Draganesti- Olt...Deci va rog insistati!Totusi ce trebuie sa fac ca persoana? Sa ies in strada ca lucrurile sa ramna asa sau din contra sa cer ca si in Justitia romaneasca sa se judece dupa precedente,uniform?...Asta este singura anomalie?@ urod Pentru ca totusi desi nu era numele meu cred ca eu eram adresantul...Desigur ca stiam ce vreti sa spuneti...Nu eram sigur daca stiati ca totusi acum Justitia si politica guvernamentala sunt doua lucruri diferite,independente chiar ,sigur la cutite!Si poate nu o sa credeti,accept ca puteti fi nemultumit de ambele!Totusi zilele acestea nu pareti cam singurul cu nemultumiri,temeri chiar la adresa Justitiei?Pentru ce o fi buna Justitia de care oamenii fug? De asta ma mir zilele astea si eu...

Maru  •  20 decembrie 2017, 9:23

Nu stiu de ce credeti ca se va face ceva. Atata timp cat guvernul a bagat si el bani, sigur s-au mai scurs niste bani pe drum (). Nu se doreste aflarea adevarului. Imi pare rau s-o spun ca suntem ca niste saci de cartofi cu tot ceea ce se intampla in parlament,/ legi in favoarea inculpatului, minciuni spuse iar la aflarea adevarului fie ti se rade in fata fie esti iertat. ATATA TIMP CAT "POPULIMEA" A PRIMIT O MARIRE DE SALAR/PENSIE NU II MAI INTERESEAZA ALTCEVA.

mitrut  •  20 decembrie 2017, 9:24

***, lasati sa zburde liber!!! Cam cati oameni au murit din vina lor?

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

simplu  •  20 decembrie 2017, 9:32

De ce sa nu iasa unii procurori si in special sefii lor prin piata incalcand clar legea si sa MILITEZE politic inpotriva raspunderii in fata legii a magistratilor ? Dupa ce de mai bine de un an sefa DNA se pozitioneaza AGRESIV pentru mentinerea statutului actual al codului penal si al codului de procedura penala din care au disparut articole ca abuzul in serviciu, darea si luarea de mita , spalarea de bani si alte peste 50, determinand achitarea coruptilor ( vezi portalul ICCJ ! )- De ex Tender a "primit" o scadere de 6ani din pedeapsa de 10 prin disparitia abuzului din lege!-. Acum prin respingerea raspunderii magistratilor putem intelege ca scapa si cei care EVENTUAL au facut intelegeri cu infractorii ? Pai in af . cu licente cum de au ajuns la intelegeri denuntatori cei care au dat mita, abia dupa o perioada destul de lunga de la inceperea actiunii penale. Ca sa nu spuna de TOTI cei care au semnat pentru licente ? Ca aceste licente au ajuns la toate institutiile ? Sau ca toate produsele hexi au fost acceptate cu comisioane ? Aici este vorba de atentat la sanatatea populatiei este problema csat si a parchetului general, din ce observ eu o scalda ca si pe celelalte dosare ce dureaza de ani si au devenit selective. Circus.

popescu  •  20 decembrie 2017, 9:43

"De fiecare data, UE si SUA, care au experiente mult mai avansate in domeniu, ne spun asta" Vorbesti serios? Dovedeste! Scrie aici sa vada tot romanul la ce anume au astia experienta, ca sa nu mai vorbeasca prostiile care va distrug pe toti. Poate crezi ca fiind ziarist esti scutit de anumite probleme sociale. Nu, nu esti pt ceea ce urmeaza sa vina. Daca ii menti pe toti jos, prin lucrurile nedocumentate pe care le insiri aici, nu cred ca te ajuta deloc. Te vor trage si pe tine alaturi de ei, pt ca nu scapa nimeni, lucru pe care va incapatinati sa nu-l vedeti. Nici desteptii care se cred prea sus pt valurile pe care ei insista sa le vada doar jos. Povesteste de Luxembourg Leaks sa vedem ce stie UE! Sa-ti pun link sa vezi ce-au facut americanii cu 12000 de miliarde? Crezi ca i-au gasit? Bernanke n-a stiut sa spuna senatului ce-a facut cu 5000 de miliarde deci nu vorbin de 5 dolari! Realizezi cum se uita la voi cind va vad ca va pacalesc ca pe o grupa de prescolari? Vorbesti despre infectiile intraspitalicesti din Romania? Cum ar fi sa spui mai inii care este situatia in vestul luminos? Romanii au ajuns un popor rupt total de lume care traieste intr-una paralela cu consecinte pt toti inclusiv pt voi numitii jurnalisti care va credeti unde sus unde este liniste si pace. va inselati f tare! Nu platea firma respectiva impozit? Ai citit vreodata ce i-a spus seful Daimler lui Kohl? Schremp: anul asta nu avem timp sa va platim nici un impozit! Concernele nu platesc impozite ci primesc subventii. E plina presa vestului de date in ultimii 25 de ani, dar la probabil ca inca sinteti in 1992 si atunci urmeaza sa aflati la anul. Scrie: avem 7 ani grei de tot in fata noastra si nu se stie daca rezistam la loviturile care vor veni pt ca ne place sa traim in nori pe care-i credem zapada. Nu

Cătălin Tolontan  •  20 decembrie 2017, 9:44

@popescu: ne puneti sa va dovedim ca tarile dezvoltate din Europa si Statele Unite au o justitie mai avansata decat a noastra? Ne pare rau, nu e nimic de comentat.

Tudor  •  20 decembrie 2017, 9:53

Liniștiți-vă! nimeni n-a fost în pericol, darămite a murit, din pricina poșircii neconforme. Nu numai în spitale este destul să se facă curățenie cu mătură și apă.

justita  •  20 decembrie 2017, 10:06

La ora actuala se moare linistit in spitalele din tara mai ales in Bucuresti.La municipal prin saloane nu se da cu mopul cu zilele... iar la floreasca sectia chirurgie dupa renovare de mantuiala iese mucegaiul la suprafata iar gandacii de bucătărie traiesc fericiti...

Cătălin Tolontan  •  20 decembrie 2017, 10:10

@Tudor: nu ne linistim. Si nu stam ”la locurile noastre” ca tot sunt zilele cand se vorbea asa de la un balcon :-)

seft  •  20 decembrie 2017, 10:31

Dle Tolontan..,inca nu s-a renuntat la varianta sinuciderii?(..am scris un rind luni,23 mai,in Jurn. National,care a disparut urgent...?De ce?(..am scris:cautati un mort lipsa la vreo morga...)

antonia  •  20 decembrie 2017, 10:34

Sa ne gandim ca aseara au trecut modificarile la legile justitiei iar nenorocitilor care au facut asta nici nu le pasa. O grupare de infravctori inculti si lipsiti de profesionalism, sfideaza o tara intreaga, isi bat joc de copiii nostri, murdaresc tot ce in jur(vezi cazul halucinant de la UMF "C.DAVILA" Buc.) si nimeni nu face nimic. In curand nu o sa mai putem afla nicio stire. nu sa mai putem comenta niciun eveniment, o sa ne intoarca in bezna de acum 30 de ani. Indivizi de tipul lui Condrea si afaceri ca cea pe care el o patrona nu puteau sa se deruleze atatia ani fara o protectie puternica, cu certitudine s-au imbogatit toti pe seama vietilot pierdute, moartea le-a umplut conturile si le-a platit excursii exotice. Asa este si acum. doar s-au schimbat pe ici pe colo. personajele. De asta *** din Parlament se dau de ceasul mortii sa treaca legile justitiei intr-o forma care sa-i avantajeze pe cei ca "ei", chiar si printr-o OUG. PS. Va rog sa nu ma cenzurati in legatura cu gasca de derbedei din Parlamentul Romaniei***!

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Alex  •  20 decembrie 2017, 10:57

Dl. Tolontan, cum inca puteti sa afirmati ca "avem incredere in institutiile statului".....dupa tot ce se intamplat si care reprezinta doar o mica parte din situatia de ansamblu....sincer? Eu, unul, ma consider pe cont propriu in Romania.... Traiesc si locuiesc in RO intrucat nu am o alta varianta mai buna dpdv financiar sa plec din tara, altfel as fi facut-o. Respect enorm pentru munca Dvs.

Cornel  •  20 decembrie 2017, 11:07

***

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Tudor  •  20 decembrie 2017, 12:42

Este o deosebire între curățenie și steril. Curățenia ține de omul sfințește locul, o mătură și un t-eu (mop pt tineri); nu e mizerie=nu sînt microorganisme care să o descompună. Steril, adică fără viață, se poate ține doar în spații închise etanș. Curățenia nu are nevoie nici de specialiști nici de tehnologie avansată însă are un mare neajuns: nu are nevoie de buget de unde să-nfulece paraziții...da, aceștia sînt periculoși.

simplu  •  20 decembrie 2017, 13:21

@Catalin Tolontan. "e datoria presei si a cetatenilor sa monitorizeze infaptuirea justitiei si sa se asigure ca nimeni nu e deasupra legii. " Ideal! Ce ne facem cand presa e impartita politic, ca de cetateni stim ? Exemplele sant atat de multe si vizibile ca nu mai este nevoie de explicatii. Incercati sa puneti o intrebare dupa ce cititi pe portalul ICCJ minuta de incheiere a procesului fostului ministru David, DE CE a fost nevoie pentru a putea fi condamnat sa fie schimbata incadrarea din mita in trafic de influenta ( pedeapsa mai mica) iar complicii au fost achitati cu"fapta nu e pedepsita de legea penala '? MITA!!! . Sau sa ramanem in domeniul sportiv, vedeti sentinta lui Corleone &Nasu , achitati pentru ca "fapta nu este pedepsita de legea penala '. ABUZUL !!! Abia de acolo sa incepem discutia despre justitie si rolul presei in a arata ADEVARUL ! Discutam despre coruptie si in schimb anulam articolele din codul penal care o pedepseste. MAI SI MILITAM IN STRADA PENTRU ACEST LUCRU, SCHIMBAM SI GUVERNE DACA INCEARCA SA REPARE ANOMALIA. CE NE FACEM DE MAINE CAND VA VENI UN ALT GUVERN , SA ZICEM PNL-USR SI DANDU-SI SEAMA DE NENOROCIRE VOR FI OBLIGATI DE REALITATE SA FACA O ORD. 13 ? Ce face presa ? Vedem zilnic. Zic presa pentru ca nici cei care o scriu nu fac diferenta.

Cătălin Tolontan  •  20 decembrie 2017, 13:55

@Alex: avem incredere in institutii. Peste tot in lumea democratica, ele functioneaza daca cetatenii sunt activi si le supravegheaza activitatea. De fapt, institutiile nu sunt niste pereti si un acoperis. Ele inseamna ceva numai daca oamenii au incredere in ele. O sa vedeti ca, incet, incet, se afla tot adevarul in cazul Hexi Pharma.

simplu  •  20 decembrie 2017, 14:09

@Catalin Tolontan. "Ele inseamna ceva numai daca oamenii au incredere in ele. O sa vedeti ca, incet, incet, se afla tot adevarul in cazul Hexi Pharma " Putem avea atata vreme cat ele se "numesc" Portocala? Sau dupa urnirea cu greutate a dosarului Microsoft , la o buna bucata de timp, cei care au mijlocit mituirea sant chemati in biroul procurorului sef( dupa declaratiile facute in presa) si primesc statutul de denuntatori si sant liberi. Si noi sa asteptam . CE? Incredere in procurorii care au determinat dezincriminarea faptelor de coruptie ?

ghita  •  20 decembrie 2017, 14:15

@tolo, faci rost de pozele cu flori dinu? :D Respect pt tot ceea ce faci.

bg  •  20 decembrie 2017, 15:05

Eu sunt convinsa ca firma Hexi Pharma era de fapt un paravan, iar scopul nedeclarat era extragerea banilor din sist. sanitar. Patronul, de profesie medic, nu a fost nicio clipa preocupat de calitatea produselor sale. Pe el il interesa afacerea ca afacere in sine, castigul, cat mai mult si cu minim de cheltuiala. Convorbirea intre Condrea si sefa Unilab, ne indica faptul ca el si-a diluat dezinfectantii cu buna stiinta, pana la limita inferioara care permitea nedetectarea bacteriilor in spitale (testele de sanitatie). Pe el nu il interesa daca dezinfectantul era eficient pe instrumente si suprafete, ci sa nu fie descoperit ca ineficient la controlul DSP. Mai mult decat atat, formula unui dezinfectant o data stabilita, testata si trecuta pe eticheta, ori de cate ori il controlezi pentru eficacitate (la N laboratoare acreditate) , trebuie sa ai aceleasi rezultate cand folosesti aceleasi metode standardizate. In caz contrar, produsul nu este cel original si are ceva: este diluat, nu respecta formula declarata, este prost formulat sau instabil. La Supraseptul diluat, cu 1,2% glutaraldehida, cantitatea de glutaraldehida continuta in solutia de lucru de 0,25% ajungea sa fie de ordinul a 0,003% glut. Literatura de specialitate recomanda solutie de 2% glut. ptr. a distruge bacteriile, fungii, virusurile si micobacteriile de pe instr. medicale. Asa se explica si contaminarea solutiilor din bidoane cu bacteria Ps. aeruginosa care este foarte rezistenta si provine din apa cu care se prepara dezinfectantul. Daca dezinfectantul concentrat este diluat de 10 ori de producator, el devine automat solutie de lucru care se prepara si se foloseste numai in ziua respectiva. Pastrata timp indelungat in bidoane, devine mediu de cultura pentru Ps. aeruginosa care se afla in orice apa de retea. Bacteria respectiva rezista si in testele de laborator de la Unilab. Cand avem un dezinfectant format dintr-un amestec de subst. active, ele isi potenteaza efectul si eficacitatea lui se determina numai prin teste de laborator, care il si califica: dezinf. de nivel scazut, mediu sau inalt. Condrea nu a actionat singur in toata aceasta mizerie. A avut complici in sistem si chiar unii platiti cu bani grei. Vom afla vreodata sau sunt si informatiile astea secretizate ptr. 99 de ani? Suntem tara MISTERELOR, cand lucrurile ar putea fi asa de simple...

Andrei F  •  20 decembrie 2017, 15:06

@ simplu Presa impartita politic? Adica cine? Autorul articolului a fost ,,faultat,,la greu de Basescu,public! Tapalaga a recunoscut ca a intrat in arhivele SIPA!Andronic a facut dezvaluiri la momentul oportun pentru Basescu.Acum este in asteptare...Turcescu,Cartianu au facut un procuror nebun- Iacobescu- si cred ca e singura data cand CSM nu a zis nimic...Liviu Mihaiu este guvernatorul Deltei pentru care procurorii au demonstrat ca Vantu a dat doua milioane,de euro!Desigur ca domnul Mihaiu nu stia si nici nu a fost intrebatDe cine trebuie! CTP este jurnalistul care a moderat o dezbatere dintre doi posibili presedinti dar s- a devaluat dupa ce a spus ca putea schimba soarta alegerilor cu o singura intrebare...Malin Bot se spune ca a fost si el jurnalist!Celebrul Mircea Marean care a avut puterea sa divulge telefoanele de serviciu ale unor demnitari in februarie nici el nu a fost deranjat...Domni din trustul Pro de care toata lumea stie ca militau la niste alegeri presedintiale intratat incat si pagina ziarului de sport te indoctrina...Credeti ca domnii acestia ar vrea sa se schimbe lucrurile in Justitie? In Justitia care le permite sa incalce legi sau indatoririle profesiei de jurnalist?

simplu  •  20 decembrie 2017, 15:38

@Andrei F. Adica e cam varza ce avem noi. Ce ai postat imi aduce aminte de o poveste cand cineva din presa documenta la greu un primar ce se infrupta destul din banii primariei prin intermediul firmelor angajatilor. Si tocmai ce promisese ca aceia vor dispare din schema. Primit la vorbitor, plecat si urmeaza o multime de solicitari de spatiu de publicitate din partea la o multime de firme de apartament. O perioada cotidianul respectiv a aparut cu destule de foi in plus fata de obicei. Si noi vorbim de o banala intrebare. Deontologica, bineinteles... . Vorbeam de presa si nu de o parte a presei pentru ca nu mai are importanta la fel ca si in cazul justitiei unde o mana de indivizi maculeaza majoritatea care nu are replica. In politica de azi se numeste si risc sa o spun teroare. Si citez : " O minoritate fanatica invinge o majoritate democratica prin teroare ". E deajuns sa privim in jur. Afara ca sa nu creez alte discutii. Cine e mai batran recunoaste lupta de clasa.

laura  •  20 decembrie 2017, 16:00

Ideal ar fi daca familiile tuturor celor care au murit in spitale( in perioada respectiva ) strict din motive de infectii intraspitalicesti, ar da in judecata atat UNILAB cat si Statul Roman care a acoperit neregulile si in ultima instanta, crima

Andrei F  •  20 decembrie 2017, 16:04

@simplu • 20 decembrie 2017, 15:38 Citind comentariul dv. m-am gandit,,Oare sunt atat de batran?,,Ma gandeam ca nimeni nu mai vorbeste acum de perioada in care existau in Romania ziare gratuite!Poate sunt si acum dar nu in zona mea!IAtunci erai rugat sa le primesti!Desigur anumite numere,in anumite zile dar nu din intamplare mai mereu in preajma alegerilor...Ziua,Cotidianul,Adevarul...Acum sa mai cred cand presa se plange de greutati in existenta de zi cu zi?Probabil ca acum sufera multi din presa pentru acea perioada...Dar presa nu uita sa aminteasca de cadourile cu galeti,veste,sepci...ale politicienilor...

simplu  •  20 decembrie 2017, 18:15

@ Andrei F. Sant multe elemente care fac din Romania de azi un circ. Ca sa fiu direct, atata vreme cat ai renuntat la suveranitate, accepti si ca toti factorii politici vor alerga la o "poarta" sa isi revendice dorintele : puterea si banii. Restul , majoritatea in general sufera de "boala" uitarii, altfel ar vedea ca sant condusi dogmatic de vechii sau urmasii colectivismului. Spuneam mai ieri de cel care-i lauda pe baietii cu bate din 90 si este azi far calauzitor al eticii pietare. Este dintre cei care "baga" mereu chestia cu schimbarea de mentalitate ghidonand masele spre ce ? Oare numele MAO mai spune ceva, exceptand denumirea unui coniac din orez ? Revolutia culturala menita sa schimbe mentalitatile si sa uniformizeze caracterele mai face parte din istorie ? Romanii au facut revolutie scarbiti de colectivizare , internationalizare si se duc dupa globalisti, realizand visurile bolsevice de egalizare a maselor sub raport etnic( sa vina refugiatii ! ), cultural si religios-asta pica tot in sarcina amaratilor de refugiati. Sper sa fiu sanatos si sa prind momentul cand o generatie frumoasa si desteapta dar lipsita de cultura istorica va da piept cu adevarul : au lupta manati in lupta de ideile celui mai stangist personaj planetar. Si nu trebuiau decat sa citeasca...

Stroescu Emilian  •  20 decembrie 2017, 18:30

Faptul ca sediul era pe langa pulpana SRI demonstreaza clar ca cei de la SRI nu incasau spagi! Si cred ca domnul Coldea stia deasemenea ca nimeni din SRI nu primeste spagi!

Gheran Rodica  •  20 decembrie 2017, 18:34

Dl Tolontal cred ca este printre putinii jurnalisti onesti care-si face treaba f.bine.Din pacate cu o floare nu se face primavara.

Cătălin Tolontan  •  20 decembrie 2017, 18:35

@Gheran Rodica: multumesc, dar va pot spune, cu mina pe inima, ca exista foarte multi ziaristi onesti in Romania. Poate mai putin cunoscuti decat noi trei, semnatarii acestui articol, dar luptatori, onesti si curajosi. Dati un pic de credit presei si poate veti vedea lucrurile mai clar, mai complex, mai putin partizan.

Andrei F  •  20 decembrie 2017, 19:03

@simplu • 20 decembrie 2017, 18:15 Domnule ,as fi vrut sa te contrazic ,sa am cu ce dar...Probabil ca inca mai avem idealuri...Vad mai sus comparatia dintre justitia noastra si cea din SUA sau UE...Cum poti sa te compari cu asa ceva cand multe state nici nu ne ia in seama la cererile Justitiei noastre?Si ce SUA sau UE?Pai nu au plecat presupusii spioni ai Israelului fluierand?Nu ne rugam sa ne trimita nu stiu cati fosti patroni care au fugit de aici?Sau nu sunt priviti in unele tari UE mai bine refugiatii decat romanii?Sau cate tari din UE mai se roaga pentru viza de America?Si CEDO ce o avea cu noi de ne plaseaza langa Turcia si Rusia cand noi vrem sa nu se schimbe nimic...

ulmeanu paula  •  20 decembrie 2017, 19:22

Domnule Tolontan am trimis un memoriu detaliat pe e-mailul redactiei dvs ,acum un an . In acest memoriu va ceream ajutorul in legatura cu fapte de coruptie din judetul Teleorman si de la INML.Subliniez ca am dovezi care sa sustina afirmatiile mele. Cat despre aflarea adevarului in legatura cu Hexi Pharma sau orice alta speta supusa justitiei din Romania NICI O SANSA.JUSTITIA ROMANA NU RESPECTA DREPTUL LA UN PROCES ECHITABIL [ART 6 CEDO] IAR STATUL ROMAN PREFERA SA FIE CONDAMNAT LA CURTEA EUROPEANA IN LOC SA INDREPTE LEGILE SI SA LE APLICE CORECT.CONFORM ART 13 CEDO TOATE STATELE SEMNATARE TREBUIE SA AIBA O INSTANTA INTERNA LA CARE SA POATA FI RECLAMATE INCALCARILE DREPTURILOR GARANTATE DE CONVENTIE. RONANIA NU ARE O ASTFEL DE INSTANTA ,ACESTA FIIND UNUL DIN MOTIVELE PENTRU CARE MULTI CONCETATENI APELEAZA LA CURTEA EUROPEANA.UN ALT MOTIV ESTE ACELA CA INSPECTIA JUDICIARA NU VERIFICA ACTIVITATEA MAGISTRATILOR RECLAMATI II APARA FARA SA LE PESE DE DOVEZILE EXISTENTE.AFIRMATIILE MELE SUNT SUSTINUTE DE DIFERENTA MARE DINTRE CAZURILE IN CARE ROMANIA ESTE CONDAMNATA LA CEDO SI CELE IN CARE INSPECTIA JUDICIARA IDENTIFICA ERORI JUDICIARE 1-2% DIN CAZURILE RECLAMATE. Am fost sincer dezamagita de faptul ca redactia dvs nu afost interesata de cazul pe care l-am relatat deoarece este reprezentativ ptr ce se intampla in socitatea romaneasca.Am sunat la redactie de mai multe ori si mi s-a spus ca voi fi contactata,iar alta data mi s-a dat de inteles ca ***.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Olteanu Danut  •  20 decembrie 2017, 19:50

De ce nu ne-a instruit Radio Europa Libera sa il alegem presedinte pe dn. Corneliu Manescu ? -fost Ministru de Externe. Preotul Vasile Olteanu de la biserica Sf. Nicolae din Brasov-Skei,mi-a spus unde este scris -in biblie-ordinul, datorita caruia, nimeni nu trebuia sa acandeze : JOS Ceausescu ! S-a scandat : Regele Mihai, cind era decedat ! Va rog sa-l intrebati pe Ing. murgu dumitru din Comanesti-Bc., ce stie despre electricianul Olteanu Danut din Comanesti { etiam ex casa vir magnus potest exire = si dintr-un bordei poate iesi un mare om } Fan CFR din aug. 1956.

betina  •  20 decembrie 2017, 21:08

Au mai scris si altii mai sus despre aceasta "incredere" in justitie = e o abureala . Nu avem motive sa credem in ea si nici timp prea mult nu ne-a mai ramas din aceasta viata ....Hoti ca Voiculescu, Cocos ,etc au facut puscarie ......un pic ..si au ramas cu banii furati .Asta-i justitie ? Condrea asta ori era prost ori cadavrul nu era al lui .Altfel ...dupa o ancheta lalaita ..primea acolo 3 ani ...facea 1.5 si ramamea si cu banii luati .

ion popescu  •  20 decembrie 2017, 21:58

Ca mare sustinator al sistemului -binomului ....il intreb pe dl Tolontan ....daca despre afacerea Hexifarma ...(si citeam mai inainte despre doctorul Lucan ) dragii dv Coldea si Kovesi ....nu stiau nimic in urma cu 5-10 -15 ani de cand se derulau ?

marius  •  21 decembrie 2017, 10:30

Cand merg la biserica ma rog si pentru acesti "oameni" iar socrul meu i-a oertat deja desi psudomonas i-a venit de hac

gigi  •  21 decembrie 2017, 12:09

securitatea e-n tot și-n toate... ca și înainte. și e contra poporului... ca și înainte.

dada  •  15 iunie 2019, 4:41

Masina GOALA controlata de la DISTANTA. Omul ala daca era prins era GATA cu multa lume din SeReI care PROFITA la greu cu ce se intampla acolo. Credeti voi ca nu se afla. Dar Condrea avea gura mai mare decat v-ati fi dorit voi vreodata. Nasol moment pentru Romania, daca vreunul din aia au zis si ei mai departe si tot asa... UPS Pe bune ??? Slab sereiul asta daca are impresia ca ne prosteste cu astfel de jucarii primite de la stapanii lor de peste ocean ;) E bun vinul, Condrea?

Comentează