DOCUMENTE OFICIALE: Un prădător sexual care a agresat o tânără de 20 de ani n-a fost urmărit de procurori pentru că “liftul blocului cu interfon nu e un loc public”!

Povestea lui Emilie, românca revenită acum un an din Franța și care s-a trezit cu un masturbator într-un lift din București, caz clasat recent de polițistul Radu Chiper și de procurorul Cătălin Galcea

luni, 16 iulie 2018, 6:55

“O persoană necunoscută de sex bărbătesc a intrat în liftul în care se afla aceasta, moment în care cel în cauză și-a dat jos pantalonii și a început să se masturbeze în fața persoanei vătămate” Dosarul penal Nr. 4150/P/2017

 

Investigație de Mirela Neag, Răzvan Luțac și Cătălin Tolontan

“Emilie tremura”, povestește Ecaterina.

În ciuda rezonanței numelui, Emilie e o fată din România.

Mai exact, familia sa a plecat din România în Franța, dar fata lor Emilie a ținut să revină în țară, printr-un schimb Erasmus de studenți și, când semestrul academic s-a terminat, ea s-a dus din nou în Franța.

De data asta însă, a plecat tremurând de oroare.

“I-a spus că e frumoasă, și-a dat jos pantalonii și a început să se masturbeze”

Pe 11 iunie 2017, ora 18:20, Emilie intră în scara B a blocului C din Bulevardul Națiunilor Unite, nr. 3-5.

La 200 de metri de Ministerul Justiției, din fața Casei Poporului.

De fapt, blocul e fix la jumătatea drumului intens circulat dintre Ministerul Justiției și Palatul de Justiție, cum mergi un pic câș spre cheiul Dâmboviței.

Emilie locuiește aici, cu chirie.

Fata de 20 de ani intră în lift.

Ce se întâmplă mai departe, cităm din documentele oficiale ale dosarului penal Nr. 4150/P/2017. “O persoană necunoscută de sex bărbătesc a intrat în liftul în care se afla aceasta, moment în care cel în cauză și-a dat jos pantalonii și a început să se masturbeze în fața persoanei vătămate”.

Blocul din Bd. Națiunilor Unite 3-5 se află între Palatul de Justiție și Ministerul Justiției, la câte 200 de metri de fiecare.  Și liftul în care a fost agresată fata, un model vechi, care se deplasează cu lentoare, un avantaj pentru agresorul sexual.

Anchetatorul Radu Chiper, de la Investigații Criminale, preia cazul

Documentul din care redăm este redactat de agentul de poliție Radu Chiper, de la Poliția Sectorului 4, Secția 14 Poliție, Biroul de Investigații Criminale.

Anchetatorul detaliază împrejurările.

“În timpul în care se afla în lift, la un moment dat, individul necunoscut s-a adresat persoanei vătămate spunându-i că e frumoasă, după care s-a dezbrăcat de pantaloni și a început să se masturbeze în fața acesteia, moment în care numita  Emilie s-a speriat, a ieșit din lift și din scara blocului, după care s-a deplasat într-un supermarket din apropiere”, descrie polițistul Radu Chiper întâmplarea.

Îngrozită, Emilie o sună pe mătușa sa, Ecaterina.

“Emilie tremura. E o fată sensibilă, foarte educată și civilizată. Nu putea să conceapă așa ceva”, povestește mătușa.

În ciuda senzației de rău fizic și a faptului că urma să plece din țară în câteva zile, Emilie nu vrea să lase lucrurile așa!

Victima merge la poliție.

Ceea ce, de regulă, femeile care sunt agresate sexual nu fac. Un amestec de epuizare fizică și de rușine le paralizează, e un fenomen psihologic binecunoscut în criminalistică. Dar Emilie insistă.

Are ceva de spus.

Poliția încadrează masturbarea în fața unei fete singure în lift la “ultraj contra bunelor moravuri”!

La Secția 14, studentei brunete în stare de șoc i se ia o declarație.

În aceeași zi, 11 iunie 2017, începe urmărirea penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “ultraj contra bunelor moravuri”, faptă prevăzută și pedepsită de art. 375 din Codul Penal.

Emilie pleacă imediat din țară, pentru că anul academic se terminase.

O vreme, nici ea și nici amicii din România nu mai află nimic.

Până când, acum puțină vreme, într-o zi de iulie 2018, pe adresa unde ea locuise vine răspunsul Parchetului.

Cazul a fost clasat în 6 iunie 2018!

Căci documentele din care am citat și vom continua să cităm se numesc:

  1. “Referat cu propunere de clasare”, întocmit de agent de poliție Radu Chiper și
  2. “Ordonanță de clasare”, întocmită de procurorul Cătălin Galcea.

 “Asta e țara în care trăim?!”

Cunoscuții din România ai lui Emilie văd soluția de clasare sosită de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4.

Emilie îi impresionase pentru că se comportase ca “o fată foarte corectă, cu foarte mult bun-simț, se vedea că a crescut în alt mediu”.

Unul dintre ei contactează echipa de jurnaliști de investigații.

Ceva îl roade.

“Ce m-a făcut să nu dorm azi-noapte nu este întâmplarea în sine, oricum oribilă, ci răspunsul procurorului Galcea!”, povestește unul dintre prietenii lui Emilie.

“Cazul a fost clasat deoarece liftul nu este spațiu public și nici nu au fost de față două sau mai multe persoane la săvârșirea faptei!!! Serios??? Asta e țara în care trăim?!”, exclamă el.

“Oare procurorul nu are mamă, soție, copil? Același răspuns l-ar fi dat dacă era vorba de copilul lui?” Prieten al lui Emilie

De ce a decis procurorul clasarea?

Teoria juridică a interfonului

Cazul este deschis în 11 iunie 2017 și este închis în 6 iunie 2018.

Un an de cercetări, timp în care, potrivit “Referatului cu propunerea de clasare”, investigatorii criminaliști de la Secția 14 Poliție povestesc că au făcut două lucruri:

1.700 de camere de luat vederi publice sunt în București, potrivit poliției locale, citată de Libertatea

  1. “Prin ordonanțele din data de 12 iunie 2017 au fost solicitate imaginile video de la camerele de supraveghere aflate în proximitatea locului comiterii faptei și pe traseul posibil parcurs de autor atât înainte, cât și după comiterea faptei, ocazie cu care s-a constatat că sistemele de supraveghere nu au funcționat din motive tehnice”.
  2. “În data de 8 februarie 2018, polițiștii s-au deplasat la adresa din Bld. Națiunilor Unite nr. 3-5, unde au luat legătura cu administratorul imobilului, respectiv Raret Maria, aceasta comunicând organelor de poliție faptul că imobilul este prevăzut cu interfon și este funcțional din anul 2005 până în prezent”.

Și, pentru că scara de bloc are interfon, poliția concluzionează că, “examinând cererea numitei  Emilie, fapta nu este prevăzută de legea penală”.

Problema este interfonul.

De ce?

“Pentru realizarea conținutului constitutiv al infracțiunii de «ultraj împotriva bunelor moravuri» este necesar ca fapta să fie săvârșită în public, iar conform art. 184 lit. a), fapta se consideră săvârșită în public atunci când a fost comisă într-un loc care este întotdeauna accesibil publicului, aspect constatat prin faptul că accesul în scara blocului unde s-a comis fapta este prevăzut cu sistem de asigurare de tip interfon”, consemnează agentul de poliție Radu Chiper.

Sublinierile aparțin polițistului.

Deci, dacă locul nu e întotdeauna accesibil publicului, fapta nu se consideră săvârșită în public.

“Se clasează întrucât liftul din scara blocului respectiv nu este totdeauna accesibil publicului”!

“Față de cele expuse”, scrie agentul Chiper “propun clasarea cauzei”.

Referatul ajunge la procurorul Cătălin Galcea, de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, București.

Galcea, magistrat cu nota 9 la teorie și cu 8 la practică la concursul de promovare pe loc din noiembrie 2017,  adaugă propriile argumente juridice ale clasării dosarului lui Emilie.

În fond, ce susține magistratul?

Dacă blocul nu are interfon, masturbarea în lift e infracțiune. Când imobilul are însă interfon, să te masturbezi demonstrativ în fața unei tinere, în lift, la câțiva zeci de centimetri de ea, nu e infracțiune!

Dacă tânăra e însoțită, ”sunt de față două sau mai multe persoane”, infracțiunea există. Pentru că Emilie a fost singură, infracțiunea nu există!

“Dispun”, încheie procurorul Cătălin Galcea:

  1. Clasarea cauzei privind ultrajul contra bunelor moravuri întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.
  2. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
  3. Ordonanța și referatul se comunică numitei  Emilie.

Ordonanța de clasare semnată de procurorul Cătălin Galcea

***

“Ce spune despre noi ca societate faptul că victimele abuzurilor sexuale trebuie să-și ascundă rănile ani în șir, deși n-au făcut nimic rău? Ce spune despre noi faptul că, atunci când victimele reclamă și vorbesc, sunt întâmpinate cu scepticism, tratate drept mincinoase până când totul se dovedește adevărat?!”.

Așa sună cuvântul procurorului american Angela Povilaitis, înainte de sentința judecătorului, în cazul prădătorului sexual Larry Nassar, medicul echipei de gimnastică feminină a SUA.

Procurorul din Michigan continuă, explicând cum tăcerea societății și neimplicarea poliției și a magistraților duc, întotdeauna, la extinderea agresiunii.

Un prădător sexual nu se oprește de la sine.

El își crește frecvența și violența gesturilor.

Formarea abuzatorilor sexuali în serie

Necăutat sau nedepistat de poliție și neadus în fața justiției, agresorul sexual se transformă, de multe ori, dintr-un “onanist” showman, într-un criminal sau în violator.

Așa se nasc abuzatorii sexuali în serie!

În spatele fiecărui caz cunoscut, sunt zeci de fete și femei care, de rușine și oroare, nu reclamă ce li se întâmplă.

Cel care azi se masturbează în lift cu o tânără de 20 de ani mâine poate viola un copil de 10 ani.

“Polițiștii și procurorii sunt datori să preia cazurile cu seriozitate, indiferent cine este infractorul. Ei nu se pot teme de cazurile dure, din cauza numelui sau poziției prădătorului în comunitate. Nu pot da vina pe victimă și nu pot aștepta până când au cazul perfect! Ei nu pot aștepta până când au zeci de victime! Poliția și procurorii trebuie să înceapă să creadă, să pună victima în centrul interesului lor și pe infractor în centrul focusului lor!”, a mai spus procurorul din SUA.

***

Emilie e o fată din România, indiferent unde a dus-o viața acum.

Cazul agresiunii pe care ea a suferit-o nu se oprește aici.

Nu se poate opri aici!

Mâine, în Libertatea, aflați cum răspund poliția și procurorii și ce a găsit ziarul la locul faptei!

Mai jos, Referatul de clasare, întocmit de polițistul Radu Chiper, de la Secția 14 Poliție.

Comentarii (94)Adaugă comentariu

Ovialex23  •  16 iulie 2018, 7:14

Numele procurorului GALCEA. Inlocuiti literally L cu R!

Ion  •  16 iulie 2018, 7:17

:))) tolontane.... ai ajuns de rasul curcilor cu articolul asta. "Tremur tot, au facut sex in public in fata mea 2 muşte, vreau daune morale :))"

Cătălin Tolontan  •  16 iulie 2018, 7:18

@Ion: intelegem ca in lumea dvs nu e nici o problema ca un barbat sa intre intr-un lift cu o femeie, sa-si dea jos pantalonii si sa se masturbeze in fata ei. Genul de cinism pe care-l afisati e dezgustator, insa, din fericire, el incepe sa ia sfarsit in Romania. Societatea are reactie si victimele nu mai tac, nu mai le e lor rusine pentru cei care gandesc ca dvs.

Luca  •  16 iulie 2018, 7:46

Scuza asta cu camere care nu functioneaza o aud din ce in ce mai des . Probabil e folosita cand nu vor sa isi complice viata si ar fi interesant sa aflam in cate cazuri s-a fost folosit aceasta scuza .

Holostencu  •  16 iulie 2018, 7:48

***

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

A.m  •  16 iulie 2018, 7:49

Fff bun articol, iar cei care o iau in ras pe femeie, sa se gandeasca la fata, sotia, prietena lor..

Vlad  •  16 iulie 2018, 7:52

Interesant. Nici nu pot spune daca trebuie sa fim indignati sau surprinsi. Consider ca sistemul juridic in Romania si in marea majoritate a tarilor ex - comuniste este unul in care sunt prezente mari lacune in ceea ce priveste incadrarile unor fapte. Sa incadrezi un atac sexual dpdv juridic la „ultraj contra bunelor moravuri“ mi se pare mai degraba o incurajare la comiterea a mai multor astfel de fapte. Din ce moment astfel de fapte se considera viol? Era nevoie cumva de prezenta unei terte persoane in acel lift? Daca in acel lift se mai afla o terta persoana, cu siguranta acea persoana instinctual scotea telefonul mobil, setat automat la aprindere pe Camera Mode On si cu siguranta ar fi luat masurile de rigoare. Adica facea un live pe facebook. Repet intrebarea : din in ce moment al unui astfel de atac fapta savarsita este considerata viol? Daca fapta avea loc in locuinta tinerei, se considera tot „ultraj contra bunelor moravuri“ sau „viol la domiciliu“? In atare conditii, fapta fiind savarsita in ascensorul unui imobil, incadrarea nu poate fi viol la domiciliu, deoarece ascensorul este un vehicul de deplasare folosit de locatarii acelui bloc, deci nu este proprietate personala sau bun inchiriat de catre partea vatamata. In acest caz, liftul este un bun public. Blocul de locuinte, fiind dotat cu interfon, nu mai poate fi considerat loc public deoarece nu este accesibil publicului larg iar in accesul in acel bloc este permis doar persoanelor autorizate (in speta, locatarilor). Emilie, desi este victima unui atac sexual, ar putea fi trasa la raspundere de catre administratia blocului pentru patrunderea unei persoane neautorizate in acel imobil. E logic, nu?

Deva  •  16 iulie 2018, 7:57

Procurorul Catalin Galcea si politistul Radu Chiper au gresit! Ambii trebuie verificati pt.cimpetentele lor profesionale. Nu se poate sa fie clasat asa ceva, asta favorizand pe viitor tot mai multi masturbatori in fata victimelor, prin lifturi, scari, blocuri,etc. Camerele functioneaza, deci...Felicitari pt investigatie Catalin Tolontan ,Mirela Neag si Razvan Luțac!

Cătălin Tolontan  •  16 iulie 2018, 7:58

@Deva: da, autoritatile sunt datoare cu mai multe raspunsuri dupa un astfel de caz. Cum poti spune ca masturbarea in fata unei femei nu e infractiune pentru ca nu au existat doi sau mai multi martori si pentru ca blocul unde s-a petrecut agresiunea are interfon?! Asta se intimpla cand te ocupi de interesul tau, ca procuror, ca sa scapi de caz, in loc sa asezi victima in mijlocul preocuparii tale.

Ciprian  •  16 iulie 2018, 8:15

Nu trebuie să vă mire absolut nimic, aceasta este societatea în care trăim. Astfel de mizerii se vor întâmpla tot mai des, fiind rodul carențelor legislației penale sau a noilor modificări formulate și adoptate de inconștienții ăia din Parlament. Aceștia, pentru a-și scăpa pielea mânjită de toate potlogăriile săvârșite, au venit cu modificări ce afectează siguranța națională și a fiecăruia dintre noi. Gravitatea acestor modificări va fi conștientizată doar în momentul în care numărul infracțiunilor va crește vertiginos, lucru ce se va întâmpla cu siguranță. Societatea ar trebui să conștientizeze mârlănia politicienilor și să-i sancționeze ca atare. Încurajarea infracționalității, prin actele adoptate, este de o gravitate majoră, iar cei ce se fac vinovați pentru acest lucru, trebuie să răspundă penal. Adoptarea unor legi care să sprijine faptele penale, indiferent de natura lor, trebuie să constituie o faptă extrem de gravă, care să atragă sancțiuni dintre cele mai grave. Nu se poate, pentru a te pune mai presus de lege, să adopți niște prevederi care să pericliteze siguranța și securitatea indivizilor dintr-o societate. Voi, presa, ar trebui să reacționați mult mai virulent, să fiți mai incisivi, zilnic să publicați și să prezentați articole pe înțelesul tuturor, care să explice pericolele ce ne pasc odată cu adoptarea anumitor acte normative. Nu ați observat că, deși Comisia de la Veneția a întocmit și transmis un raport de evaluare asupra modificărilor efectuate în privința legilor justiției, prin care se fac anumite recomandări, raportul este luat în derâdere de unii precum „ilustrul” Tăriceanu, cel care, în afara scandalurilor și luării de poziții acuzatoare la adresa tuturor cei ce nu-i îmbrățișează opiniile deplasate, n-a făcut nimic productiv pentru această țară. Tot spun, și mă repet, este cazul să ne trezim până nu-i prea târziu. Oameni buni, aceștia nu vor binele țării, vor binele personal, aspect cât se poate de evident! Din păcate, avem ce merităm, șiște conducători și o clasă politică, în marea ei măsură, corupte și dezinteresate de progresul real al României. Ce blestem pe capul nostru sau câtă nepăsare și indolență din partea noastră! Toate acestea se răsfrâng asupra noastră, noi le plătim, noi le decontăm și noi suferim de pe urma lor. Poate asta vrem! Om fi sadomasochiști, mai știi!!!

haidinamo  •  16 iulie 2018, 8:23

Vai de capul nostru cu ce "cazuri" l-a insarcinat Ringier pe Tolo :) asta da retrogradare in meserie.

Cătălin Tolontan  •  16 iulie 2018, 12:42

@haidinamo: E opinia ta că fapta din lift este neînsemnată. Încearcă să le întrebi însă pe femeile din jurul tău, mamă, fiică, prietenă, soră sau soție, ca să vezi ce părere au ele.

alexhaiducu  •  16 iulie 2018, 8:27

caz tipic cand cineva intervine si da o spaga ca sa ajute pe un cunoscut sa scape ca a facut si el o gluma! ori anchetatorii il cunosc pe infractor ori sunt intr-o activitate care ii depasesc. a doua situatie ar fi in avantajul lor! domne ,sunt in perfectionare! anchetatorii trebuie acuzati de favorizarea infractorului si dati afara pentru prostie crasa si incompetenta!puscaria ar merge manusa ca bonus!

FanCraiova  •  16 iulie 2018, 8:35

***

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Andrei  •  16 iulie 2018, 8:40

Oameni buni. Dar daca nu este curent si interfonul nu functioneaza? sau daca este defect??? E clar ca e spatiu public cu sau fara interfon!!! Sunt curios daca cel care s-a *** avea cartela de interfon.. plus ca primim tot felul de reclame in posta. Distribuitorii reclamelor ajung foarte usor in scara blocului. Suna la un numar. "Cine e?" - "Posta!" si usa s-a deschis ca prin minune... Cu astfel de judecatori incurajam prostia!

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

caine  •  16 iulie 2018, 8:41

foarte buna ideea de a da numele procurorului si al politistului. sunt curios ce zice mama lui galcea, ce zice sotia lui chiper, ce zic sefii celor doi, ce zic astia care considera ca procurorii sunt dumnezei si nu trebuie sa ii controleze nimeni.

george  •  16 iulie 2018, 8:48

Domnule Tolontan, dați un scroll pe gsp.ro și numărați câte linkuri cu poze și articole explicit sau aluziv sexuale sunt către parteneri site-ului dumneavoastră. Sunt sute de mii de adolescenți sau minți mai slabe care au acces la ele venind să citească despre sport, pentru că vă pasă prea mult. Poate că unul din aceștia a fost și masturbatorul din lift. Nu sunteți un pic vinovat moral?

Mircea  •  16 iulie 2018, 8:51

Legea este interpretata asa cum vor politistii pentru a nu avea zile grele in anchetare. De fapt lor nu le-a pasat si din acest motiv au clasat dosarul. De ce spun asta? Pentru de in conditiile astea un club de noapte in care intrarea se face pe baza de bilet, deci nu oricine poate intra in el, ar fi in conceptia lor de *** legislativi un loc care nu este public. Daca acest loc nu este public de ce este interzis fumatul? Deci este doar o minciuna iesita din comun si o scuza a incompetentei lor. Daca sunteti interesati sa duceti cazul mai departe puteti sa scrieti asta. Pe de alta parte intervine faza cu a doua persoana care lipsea. Aici trebuie intervenit la organele legislative. Deci conform logicii lor daca suntem intr-un loc public dar suntem doar doua persoane, agresorul si partea vatamata, se poate face orice impotriva acelei persoane pentru ca nu conteaza. Puteau linistit sa il incadreze la tentativa de viol si nu mai erau asemenea probleme.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Marin  •  16 iulie 2018, 8:54

Oameni ,de vina este politicul care face legi pt ei nu pt cetateni.Daca dragnea modifica acest articol era ceva dar el a modificat ce il ajuta pe el sa scape .Aici tb sa insisti Tolontane si vezi cati a scos Toader din puscarii prin acea lege cu reducerea pedepselor pt conditii(si asta a fost data tot pt politicieni)din inchisori si vezi cati au revenit si cati oameni corecti au sufrit.Asta vreau sa vad.

Adrian  •  16 iulie 2018, 8:56

Daca masturbatorul ar fi facut aceste scene in liftul blocului prevazut cu interfon, in fata fetei procurorului Galcea sau a sotiei politistului Chiper, fapta ar fi fost considerata infractiune? Doar intreb ca sa putem sti cu totii pentru viitor.

dan  •  16 iulie 2018, 9:06

sunt curios daca in locul victimei erau fiica sa sau nevasta sa ,cum reactiona ?

gilos  •  16 iulie 2018, 9:17

Atat politistul, cat si procurorul trebuie anchetati pentru aberatia de solutie pe care au dat-o. Au manifestat incompetenta, neglijenta, rea vointa, rea credinta .... Superiorii lor ce spun ? Este de-a dreptul revoltator ! Felicitari pentru modul in care va implicati. Munca voastra este foarte utila in societatea noastra, care se lupta pentru normalitate.

caine  •  16 iulie 2018, 9:28

propun sa o contactati pe soacra lui chiper. parerea ei sigur va fi de prima pagina.

bogdan  •  16 iulie 2018, 9:41

"La Secția 14, studentei brunete în stare de șoc i se ia o declarație." Care este relevanta detaliului "studenta bruneta"?

Alex  •  16 iulie 2018, 9:45

Prădător. PRĂDĂTOR!!! Prădător dom'le, termenul pe care-l folosești dumneata nu există în limba română! E încă un romglezism scârbos. „Face sens!” Tolo, ai folosit termenul în TITLU și de TREI ORI în articol. Ca să nu mai spun că însăși sintagma „prădător sexual” pare preluată cu japca din engleză, cu siguranță există un termen juridic corespunzător în română. Poftim: https://dexonline.ro/definitie/prădător https://dexonline.ro/definitie/predător

Andrei F  •  16 iulie 2018, 9:47

Si acest caz este inca o demonstratie ca totul in Justitia romaneasca este frumos! ?Pai nu de asta domnule Tolontan( si atati ,,rezistenti,, )nu vreti sa se schimbe nimic in legile Justitiei?! ++++ Pe caz,de unde stim ca nu este iarasi protejat cineva la fel ca in cazul politistului cu apucaturi asemanatoare sau chiar a lui Wang? Cand Justitia are legaturi secrete ne putem astepta la orice...Anul trecut cand cu Ordonanta 13 multi comentatori spuneau si dadeau exemple in care se putea fura orice...Nu ati corectat pe nimeni spunand ca furtul in sine este incriminat in Codul Penal...Ce mare branza ca si acesti anchetatori nu au gasit decat o singura fapta penala unde infractorul scapa?Cand este anarhie nu ne putem mira de asa ceva!Pacat ca cetatenii sufera...Asa a fost si cu profesorul de istorie,cu zecile de victime ale politistului care agresa sexual si acum cu aceasta studenta...Deci ce ar fi daca ,,Abuzul in serviciu,,se aplica tuturor deci si politistilor,procurorilor...? Daca unii au fost anchetati pentru aplauze,beneficii electorale suferinta oamenilor de ce sa nu fie luata in seama?Nu afirmati ca toti suntem la fel?Uite ca nu suntem...

Dan PETRE  •  16 iulie 2018, 9:51

Ce mi se pare mai grav decat fapta este ca sunt o groaza de comentatori care ba ii atrag atentia lui Tolo ca treaba lui este sa se ocupe de sport, ba ca este o retrogradare sa trateze astfel e cazuri, ba ca este si el vinovat moral pentru articole de pe site care duc tinerii ''in pacat''... @Ion, @Haidinamo, @George, cu astfel de atitudini, eu zic ca va potrivit mai degraba cu societati ''misogine'' din lumea a treia, nu cu Europa secolului XXI. Solidaritate, empatie? Sa fie la altii... Noi suntem mandri ca suntem romani.

mihaita  •  16 iulie 2018, 10:01

Este simplu, Daca masturbarea in lift nu e infractiune, probabil nici dacaacest individ ar primi o bataie sora cu moartea tot intr-un lift n-ar fi infractiune.

Alex  •  16 iulie 2018, 10:01

Asta e rodul societatii moderne. Dezgustator

Dan  •  16 iulie 2018, 10:06

Sper cà nu este politica Ringier sà te transforme in investigator de mondenitàti la Libertatea

Alex  •  16 iulie 2018, 10:07

Si *** *** probabil nu avea chef de munca. Numai fraierii isi fac treaba intr-un mod profesionist si uman. *** si pe *** *** cineva intr-un *** de ***-nori cu un *** ***...

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

ozon1963  •  16 iulie 2018, 10:08

Inca o " investigatie " marca Tolontan&Co ...nu am vazut pe nicaieri pe marele investigator prezentand scuze publice pentru cei doi ani de stres - aici nu tremura nimeni dand declaratii - D-nei Monica Pop! Dar investigatia a mers brici! Ca si multe alte fasuri investigationistice !!!!

Cătălin Tolontan  •  16 iulie 2018, 12:37

@ozon1963: Nu au de ce să-și ceară scuze cetățenii când managerii de spital se angajează la firme cărora le-au închiriat spații în instituția publică pe care o conduc. Procurorii au hotărât că asta nu e penal, dar nu înseamnă că e normal.

vlad  •  16 iulie 2018, 10:39

@Andrei F Te rog sa ne mentionezi si noua ce schimbari din codul penal facute in 2018 ar fi rectificat lacuna prezentata in articol.

mg  •  16 iulie 2018, 10:48

..ha,ha,ha.. deci pe lângă pisica cu clopoţei, faptele trebuie să fie săvârşite şi de faţă cu cel puţin două persoane (în afara complicilor presupun..). E un fel de : Gigel, nu-i aşa, că n-ai vărsat tu călimara cu cerneală ?

Celibatarul  •  16 iulie 2018, 10:56

Conform declaratiei de avere din mai 2017 (pe 2018 inca nu este publicata), nu are sotie. Poate are o mama, o sora .... la care ar trebui sa se gandeasca atunci cand ia asemenea hotarare, de neinteles decat in cazul in care el *** este un ***!

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

me  •  16 iulie 2018, 10:56

Ma bucur ca abordati si acest aspect: clasarile ilogice de dosare penale. Eu am o clasare fara logica, dar nu intr-un dosar de abuz sexual, ci intr-unul de furt de identitate... nici nu stiu cum sa-l incadrez (desi persoana respectiva aborda si latura aceasta cu prostitutia). O sa trimit un mail colegilor, cand o sa am timp sa scriu toata povestea. Poate gasim o rezolvare, de la statul roman mi-am luat gandul.

Șt V  •  16 iulie 2018, 10:57

Cred ca mulți dintre voi trebuie sa pună mâna pe Codul Penal și pe Codul de Procedura Penală, stiti voi , alea modificate constant de pesedei, și apoi sa va dați cu presupusul! Citiți ce înseamnă viol, ce înseamnă agresiune sexuală, ultraj contra bunelor moravuri, modalitatea in care sunt ele încadrate ca infracțiuni, și apoi comentați! Și mai citiți ca in cazul in care nu exista probe, filmări, martori, etc., nu poți pedepsi autorul! Dar sa arunci cu noroi e cel mai simplu!

Marcel  •  16 iulie 2018, 11:00

Numirile in functiile de conducere pe criteriile exclusiv politice duc la incompetenta, incompetenta favorizeaza corutipia, iar coruptia ucide! Valabil indiferent de domeniu. Indiferent de domeniu cind este vb de bugetari auzi aceleasi scuze: nu sunt bani, nu sunt resurse, nu se poate! Cum ar fi sa incepem, si noi, cei care platim regulat taxe si impozite sa venim cu acelasi tip de scuze: dar nu pot, nu am de unde, cum sa fac rost de bani?

Andrei F  •  16 iulie 2018, 11:03

,,vlad • 16 iulie 2018, 10:39 @Andrei F Te rog sa ne mentionezi si noua ce schimbari din codul penal facute in 2018 ar fi rectificat lacuna prezentata in articol.,,...........................Vai ,nu mai pot...!Domnule,am spus Legile Justitiei!!!!Si da ,raspunderea magistratilor ar fi facut ca acest caz sa nu aiba aceasta rezolvare!!!Daca acum unii sunt anchetati pentru aplauze eu zic ca si pentru suferinta indurata de cetateni care nu sensibilizeaza,,organele,, de ancheta sa se poata ancheta...------In cazul politistului care agresa femei ,care acum se ancheteaza si se probeaza ca a fost acoperit ...,,acoperitorii,,ati auzit ca patesc ceva?Fiti sigur ca si acolo cercetarea a fost condusa tot de procurori...Stim macat un nume?In cazul Shanghai ne spune d-l Tolontan ca Parchetul nu face public cine a disjuns dosarul si cine l-a ingropat de acele grozavii nu au fost judecate...Desigur....tot nu ai sa intelegi...

Andrei F  •  16 iulie 2018, 11:05

@Vlad Si dumneata asta ai inteles din articol?Ca acel om a scapat deoarece ar exista o ,,lacuna,,?Ne meritam soarta ...

George F.  •  16 iulie 2018, 11:19

Dar dacă presupusă victimă fabulează? Nu sunt adeptul delăsării in cercetarea penală. Sunt lucruri mai grave ce sunt tergiversate cum ar fi, moartea reporterului francez L. Calderon in revoluția din '89

Marius  •  16 iulie 2018, 11:22

Tineti minte numele procurorului. Peste ceva vreme va fi promovat intr-o functie de conducere! ..... evident de clica PSD.... Viitor de "***" tara noastra are!!!

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Bodorin Romica  •  16 iulie 2018, 11:42

Ar trebui scimbata incadrarea faptei la tentativa de viol si nu ar mai exista discutia asta cu interfon sau fara interfon. Cine a facut incadrarea? Nu credeti ca aici e problema?

mihu  •  16 iulie 2018, 11:53

Bai Garcea, daca ***, nu se pune caci scara are interfon!..... aha , abia acuma am inteles .

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Cătălin Tolontan  •  16 iulie 2018, 12:15

@haidinamo: E opinia ta că fapta din lift este neînsemnată. Încearcă să le întrebi însă pe femeile din jurul tău, mamă, fiică, prietenă, soră sau soție, ca să vezi ce părere au ele.

LuZ  •  16 iulie 2018, 12:31

In anglia astia mai au putin si pun ca ,,agresare sexuala,, daca ii faci poze unei femei sub fusta iar la noi se intampla cazuri de genul asta si nu se i a nici o masura...suntem departe,departe rau...vreo 40-50 de ani in urma

ticbis  •  16 iulie 2018, 12:33

@bogdan: Te citez: ""La Sectia 14, studentei brunete în stare de soc i se ia o declaratie." Care este relevanta detaliului "studenta bruneta"?" Chiar asa, care este relevanta comentariului tau??? :))) @Alex: Sintagma "pradator sexual" este o traducere a expresiei din limba engleza si se foloseste curent si in lexicul romanesc, mai peste tot: in literatura, in anchete/reportaje/descrierii jurnalistice, in vorbirea curenta sau chiar in rechizitorii juridice. Face parte dintr-o gama foarte larga de expresii preluate prin traducere din limba engleza; eu nu vad nicio problema aici... problema e doar a ta, daca doar asta ti-a atras atentia din subiectul articolului... :) @St V: Dupa mintea ta, asa o fi! Afla de la mine ca nicio crima "serioasa" nu se petrece cu martori si filmari... :))) Treaba organelor de ancheta exact asta este: sa caute probele!!! Ori, in cazul de fata, se pare ca nu s-a facut nicio ancheta, nicio cercetare pentru aflarea agresorului, nici macar intocmirea unui portret robot, niciun efort pentru identificarea unui cerc de suspecti care sa fie confruntati cu victima, sa fie supusi probei detectorului de minciuni, sa li se verifice alibiurile din ziua si ora respectiva... alea, alea; adica chestii care se presupun face parte din rutina meseriilor de politist si de procuror, de pe urma carora astia isi iau salariul platit din bani publici (si nu sunt deloc putini!). Revenind la articol, trebuie retinuta precizarea ca faptele s-au intamplat in "republica lui Baluta", sub autoritatea acestuia, deci nu trebuie sa mire pe nimeni... :)))

Marius  •  16 iulie 2018, 12:35

Este foarte usor sa arunci cu piatra! Un jurnalist profesionist s-ar intreba poate cum de s-a ajuns la situația respectiva.. de ce clasare? Si inainte de a critica munca unui om sa faca o minima verificare asupra cadrului legislativ.. existau alte posibilitati oare? Asta daca ar exista jurnalism.. insa din pacate, ca in majoritatea domeniilor sunteti lipsiti de orice urma de profesionalism. Sa invatam inainte de toate sa nu facem fiecare treaba noastra si apoi sa aratam cu degetul! Legile sunt facute stramb si din pacate trebuie aplicate in limita si spiritul lor, adica stramb.

Alex  •  16 iulie 2018, 12:39

Mi se pare mie sau cazul se aseamana izbitor cu cel al politistului pedofil? Si in acel caz "autoritatile" eeeeeexxxtreeeem de tolerante, permisive si complice infractorului s-au facut ca lucreaza. Colegii politistului pedofil il alintau "in gluma" Violatorul...... lor li se parea totul in ordine cu el. Felicitari inca o data "autoritatilor"! Un nou caz de competenta in serviciu!

Cătălin Tolontan  •  16 iulie 2018, 12:46

@ozon1963: Nu au de ce să-și ceară scuze cetățenii când managerii de spital se angajează la firme cărora le-au închiriat spații în instituția publică pe care o conduc. Procurorii au hotărât că asta nu e penal, dar nu înseamnă că e normal.

Cryssy81  •  16 iulie 2018, 12:52

Omul tre pedepsit, dar hai sa nu mai exageram cu "victima in stare de soc". Atata va dati de ceasu mortii cu exprimari de astea de zici ca era zici ca "victima" era dusa pe targa cu un picior ferfenita si isi tinea matele cu mana ca aia in al doilea razboi mondial care luptau prin transee.

Comentează