Cazul falsului medic Matteo Politi: statul care este milos cu escrocii este nemilos cu cetățenii săi!

După trei zile de dezvăluiri, să analizăm ce a aflat publicul, care sunt primele concluzii și ce răspunsuri nu au primit pacienții români

vineri, 8 februarie 2019, 2:12

Ce știm despre „falsa medicină” și ce merită oamenii să afle în continuare! După trei zile de dezvăluiri, analizăm care sunt primele concluzii și ce răspunsuri nu au primit pacienții români.

Investigație de Mirela Neag, Alexandra Nistoroiu, Răzvan Luțac și Cătălin Tolontan

Miloși cu escrocii, nemiloși cu pacienții

Debusolate, autoritățile de la București continuă să stârnească ilaritate.

Pe primul loc în reacțiile de pus în bulele „Cațavencilor” se clasează ministrul sănătății, Sorina Pintea, care a mărturisit că „funcționarul de la DSP care i-a dat italianului parafa fără să verifice dosarul a spus că a făcut-o din milă”.

Nu e explicația ministrului, desigur, ci a funcționarului. Demnitarul doar redă ce a spus omul, însă ușurința unui astfel de alibi venind dinspre sistem oglindește cum se raportează statul la cetățenii săi.

Sursele Libertății susțin că „funcționarul respectiv, o doamnă, nu e nici pe departe o începătoare, ci un om cu foarte mare experiență”. Știa foarte bine ce face.

E greu de rezistat cinismului involuntar al declarației, căci statul care este milos cu escrocii devine nemilos cu propriii cetățeni.â

Și nu e singurul exemplu.

„Ne era teamă să nu fim acuzaţi că îl defăimăm”

Cazul ilustrează, de asemenea, că nu există instituții condamnate la nemișcare.

Colegiul Medicilor București a realizat că ceva e în neregulă și a cercetat suspiciunile asistentelor de la Monza.

În general acuzat că ignoră plângerile pacienților, colegiul a strâns, din proprie inițiativă, date ale fraudei medicale. E adevărat că documentarea a reușit-o filiala București a colegiului, nu organizația națională.

Ca un făcut, o astfel de reușită este izolată imediat de reflexe greșite și de blocaje instituționale.

Dacă aveți un medicament contra durerii de cap, îl puteți lua acum!

Când a fost întrebat de ce nu au comunicat către DSP sau către minister că au descoperit un fals chirurg, Gheorghe Borcean, președintele Colegiului Național, a declarat pentru TVR că „ne era teamă să nu fim acuzaţi că îl defăimăm”.

Gheorghe Borcean, președintele Colegiului Medicilor din România
Gheorghe Borcean, președintele Colegiului Medicilor din România

O reacție antologică! Într-un moment în care pacienții sunt în risc, ei susțin că s-au gândit la propriile probleme de imagine sau juridice!

Mai luați o pastilă că urmează.

Ministerul Educației dă aviz de studii pe bază de copii netraduse și nelegalizate

„Noi verificăm doar antetul și ștampila unei diplome”, a spus un oficial al Ministerul Educației când a fost întrebat cum de a confirmat diploma de absolvent de medicină de la Priștina a lui Matteo Politi.

Diploma pe care Matteo Politi a prezentat-o autorităților române este scrisă în chirilică
Diploma pe care Matteo Politi a prezentat-o autorităților române este scrisă în chirilică

Abia după izbucnirea publică a situației de fals, cei de la Ministerul Educației au trimis în Serbia și în Kosovo o cerere ca să vadă dacă diploma este reală.

Nu poți să nu suprapui acest fel indolent de comportament al Guvernului român cu exigențele pe care le întâmpină profesioniștii români care merg să lucreze în străinătate.

Indiferent de domeniu și cu atât mai mult în spitale, echivalările studiilor se fac pas cu pas, în timp, cu o rigoare sănătoasă.

Există un gen de medici care încep să spună că și ei au simțit ceva, dar mereu după!

Ca și în dosarul HexiPharma sau în cel al chirurgului Burnei, ecranele televizoarelor s-au umplut instantaneu de profeți postfactum.

Manageri medicali sau doctori au clamat imediat că „mi-am dat seama imediat că e în neregulă ceva!”.

În cazul Matteo Politi, ilustrativ este comportamentul unui alt medic de chirurgie plastică și patron de clinică, Adina Alberts.

Invitată la Digi24, Adina Alberts a declarat că ea a fost cea care a alertat autoritățile în cazul falsului medic Matthew Mode
Invitată la Digi24, Adina Alberts a declarat că ea a fost cea care a alertat autoritățile în cazul falsului medic Matthew Mode

Ea a apărut la televizor, declarând că, de fapt, făcuse o plângere contra italianului.

Numai că plângerea respectivă nu avea nimic de-a face cu calitatea de medic fals, ci cu businessul dintre ei, și era chiar dovada că italianul escroc Matthew Mode și Adina Alberts au avut strânse legături!

În ziarul de ieri, Libertatea a publicat o mărturie a unei paciente de 60 de ani, căreia falsul chirurg italian i-a făcut pur și simplu gaură în nas pentru a-i repara o deviație de sept: „Ca să respirați mai bine”.

Pacienta spune că, din ce aflase chiar de la falsul doctor Matthew Mode, relația lui cu Adina Alberts era foarte bună, el urmând să-i cumpere clinica acesteia.

Alt exemplu.

Chirurgul estetician Victor Schwartz povestește, pentru Mediafax, a doua zi de la publicarea anchetei Libertatea, că Matthew Mode „era o catastrofă din punct de vedere al procedurilor standard. Nu dezinfecta nimic, lucra fără mănuși și nici măcar nu se spăla pe mâini”.

Deși recunoaște că au lucrat împreună la aceeași clinică, Schwartz nu explică de ce nu a atras atenția autorităților.

Câți medici care n-au drept de practică îi tratează pe români în spitale?

DSP a spus că va verifica parafele acordate în 2018 de către „funcționarul milos”, dar răspunsul la întrebarea „Câți medici îi tratează pe români, deși n-au studii și forme legale?” nu poate fi lăsat doar la îndemâna autorităților.

La farsa crudă a lui Matthew Mode au contribuit cel puțin șase clinici private din București, direcția de sănătate publică a ministerului care a dat parafă unui non-medic, lipsa de comunicare între instituțiile statului, dar și colegii din clinici, care au văzut, au tăcut și au vorbit abia după publicarea anchetei.

La aflarea adevărului, prin publicarea anchetei, multe din aceste instituții, afaceri și oameni nu și-au asumat nici măcar parțial vina. S-au mulțumit să îndrepte acuzator degetul unii către alții, ca într-un pluton de execuție circular, în mijlocul căruia stă, expus, pacientul.

Statul și-a probat deja limitele. Să-i cerem să lucreze, însă e nevoie ca munca sa în descoperirea adevărului să fie dublată de medici, de asistente, de cetățeni și de presă.

 

Citeşte și: 48 de ore care au uluit lumea! Rezumatul cazului incredibil al impostorului Matthew Mode, care a fost arestat a doua zi după publicare, în timp ce povestea sa a ajuns pe tot mapamondul

Comentarii (66)Adaugă comentariu

Vladone  •  8 februarie 2019, 14:23

Tot respectul pentru articol insa deja devine agasant - la fiecare 3 fraze trebuie sa ne amintesti ca " New York Times, Associated Press sau agenția națională de presă a Italiei, ANSA, acoperă pe larg situația ivită în România" ? Ca o gaina care a facut un ou (unul superb, repet - tot respectul pentru ce ati dezvaluit) va face sa pareti mici. New York Times - sigur nu v-a preluat pentru ca acolo e Ana Fota? Si restul - (in afara de Italieni) ca aveti alte "intrari" ?

Pacientuedevina  •  8 februarie 2019, 15:16

Statul rou NU a lucrat, NU lucrează şi NU va lucra pentru pacienţi, atâta timp cât se sustrage fraudulos de la controlul societăţii civile în domeniul sănătăţii. Cine este Statul în acest domeniu? MS şi Colegiul medicilor. Cum "lucrează" aceştia, vi s-a probat concret şi în acest caz. Sunt de notorietate muşamalizările făcute de aceştia împotriva drepturilor pacienţilor. De ce? Pentru că în serviciul public de sănătate nu sunt implicate prin LEGE organismele INDEPENDENTE care să apere real şi eficient drepturile pacienţilor: asociaţiile reprezentative ale pacienţilor şi asiguratorii de malpraxis ai spitalelor şi medicilor. Vreţi o schimbare radicală o modului de "lucru" al acestui stat? Atunci, prin LEGE, cele doă organisme trebuie introduse: 1) în Colegiul Ministerului Sănătăţii; 2) în Direcţia pentru protecţia drepturilor pacienţilor din MS, pe care ministra refuză descalificant să o înfiinţeze, deşi societatea civilă i-o solicită; 3) în consiliile de administraţie ale DSP-urilor şi ale spitalelor publice; 4) în comisiile de disciplină ale Colegiului medicilor. Fără monitorizarea societăţii civile, medicii şi instituţiile din sistemul de sănătate se vor preface că "lucrează" pentru pacient, când în realitate sunt lăsaţi discreţionar pe propriul latifundiu unde se comportă ca mici dumnezei şi îşi muşamalizează reciproc "lucrăturile"

cipy  •  8 februarie 2019, 15:20

Nu vreau sa iau apararea institutiilor statului roman dar nu pot sa nu remarc in comentariul domnului Tolontanca desi ii faace praf pe functionarii si sistemul din romania acesta ne da exemplu statele din vestul Europei: ''Nu poți să nu suprapui acest fel indolent de comportament al Guvernului român cu exigențele pe care le întâmpină profesioniștii români care merg să lucreze în străinătate.'', uitand sa precizeze faptul ca acest fals medic a fost ''cardiolog'' in Italia si(nu sunt foarte sigur de asta) ''chirurg'' in Anglia. Deci astfel de scapari se intampla si in statele cu ''exigente''. Inca odata nu vreau sa iau apararea functionarilor si autoritatilor din Romania dar totusi sa incercam sa fim echilibrati, sa incercam sa scapam de reflexul de a spune imediat:''Numai in Romania se intampla''. Nu suntem nici mult mai buni dar nici mult mai rai decat ceilalti.

Mihalcea  •  8 februarie 2019, 15:25

Cazul ăsta arată nu doar că instituțiile publice sunt unele defecte (nici nu mai era nevoie de vreo confirmare) dar ne arată și că alternativa privată e la fel de dezastruoasă. Să nu vă mai aud că împărțiți lumea între bugetarii incompetenți și privații care duc țara-n cârcă. Vrăjeală, țara e plină de idioți care provin atât din sistemul de stat cât și din cel privat. La întrebarea „Câți medici care n-au drept de practică îi tratează pe români în spitale?” pot să-ți spun (din auzite) că în spitalele noastre foarte mulți chirurgi operează pe semnătura altor chirurgi deoarece ei nu au patalamaua care să le confere dreptul de a opera.

Ioan  •  8 februarie 2019, 15:25

"Informaţie bombă în ediţia de vineri a cotidianului Jurnalul. Avocata care l-a ajutat de medicul escroc să-şi rezolve problemele cu actele în ţara noastră ar fi şi ea FALSĂ, potrivit unor surse din anchetă. Jurnaliştii scriu că atât italianul cât şi avocata sa ar putea face parte dintr-o reţea de crimă organizată internaţională, mult mai extinsă, din care fac parte şi angajaţi ai unor instituţii publice." Vom vedea daca e cancan sau nu... https://www.doctorulzilei.ro/informatie-bomba-despre-chirurgul-fals-cine-l-a-ajutat-cu-actele-in-romania/

Pacientuedevina  •  8 februarie 2019, 15:36

SOCIETATEA CIVILĂ şi opinia publică nu mai înghite şi nu mai tolerează minciunile şi manipulările unor medici şi ale establishmentului medical, inclusiv ale MS şi ale Colegiului medicilor: Carmen Uscatu (ONG „Dăruieşte viaţă”), scrisoare către oncologul care susține că "Copiii bolnavi de cancer au tot ce le trebuie": Daţi-ne șansa să depășim minciuna care a ucis la Colectiv 64 de tineri” (www.hotnews.ro/stiri-sanatate-22949213-carmen-uscatu-daruieste-viata-scrisoare-catre-oncologul-care-sustine-copiii-bolnavi-cancer-tot-trebuie-dati-sansa-depasim-minciuna-care-ucis-doar-colectiv-64-tineri.htm). Justiţia condamnă malpraxisuri, despre care Colegiul medicilor dezinformează insolent că nu ar fi existat, atacând cu infatuare chir şi pe judecători (www.digi24.ro/stiri/actualitate/sanatate/spital-aproape-de-a-fi-executat-silit-in-gorj-dupa-ce-o-adolescenta-a-murit-1078577). Pacienţii câştigă în justiţie dreptul la tratament refuzat de MS (adevarul.ro/news/societate/cazul-romanului-si-a-castigat-dreptul-tratament-instanta-obligand-statul-sa-i-deconteze-medicamentul-necesar-1_5c45fb50df52022f75db016d/index.html).

Pacientuedevina  •  8 februarie 2019, 15:49

Nu avocata a decis să i se confere italianului parafa de medic (în baza căreia a putut colabora "temporar" cu clinici private cărora le-a putut dovedi astfel dr. de liberă practică, fără a fi obligat să se înscrie în CMR), ci un medic-director adjunct de DSP, protejat politic de ministră, care nu i-a făcut plângere penală

mordved  •  8 februarie 2019, 16:02

Nimeni dintre medici nu a zis nimic fiidca sunt de aceeasi calitate, chiar daca au diploma si parafe OK. E inadmisibil sa tolerezi ca un coleg sa intre nespalat si fara manusi in sala de operatie, ca acum trei secole.

Pacientuedevina  •  8 februarie 2019, 16:26

Ce minister al „sănătăţii” este acela care nici măcar NU are o direcţie pentru protecţia DREPTURILOR pacienţilor??? Nu vă daţi seama că TOTUL de aici porneşte, de la faptul că MS nici măcar nu concepe că atribuţia sa fundamentală şi prioritară este apărarea drepturilor pacienţilor. De la acest dispreţ faţă de PACIENT, care nu merită nici măcar o direcţie în MS (onoare pe care o are industria farma, spitale şi cabinetele medicilor, achiziţii şamd). Deşi Inspecţia Sanitară de Stat din MS are obligaţia legală de a controla CALITATEA actului medical, aţi văzut vreodată vreun raport sau vreun proces-verbal al acesteia în care să se constate şi să se sancţioneze, concret şi expres, încălcarea vreunui drept DETERMINAT al pacienţilor prevăzut de Legea 46/2003??? Nu vă daţi seama că acest minister funcţionează „paralel”? Până când va mai continua această şaradă a MS? MS din Rou, NU este ale „sănătăţii PUBLICE”, adică al cetăţenilor beneficiari ai obligaţiei statului de a garanta dr. la sănătate, ci al unor găşti de medici, cu manifestări autocratice şi oligarhice, care au confiscat un deziderat de interes public în scopuri politice şi de afaceri personale, şi care comandă propriului ministru

Domnul Lazarescu  •  8 februarie 2019, 16:27

Macar el nu era medic "pe bune". Doar ca procedurile sunt optionale si pentru medicii "adevarati". https://www.youtube.com/watch?v=sFLtouaCYbU&

Florea  •  8 februarie 2019, 16:35

„Ne era teama ca il defaimam” Nu te mira asa tare, Tolo, ai si tu partea ta de vina, este consecinta corectitudinii politice pe care ne-o indesi pe gat de multi ani incoa. Nu mai conteaza faptele, nu ai voie sa-l faci pe un escroc escroc sau pe un impostor impostor, acum conteaza cine tipa mai tare pe retelele de socializare ca e defaimat si ofensat. Nu te preface ca nu erai constient la ce duce asta. Si in articolele despre functionara de la MS si avocata care l-a ajutat se fac eforturi mari sa se ascunda sexul acestor persoane. Se vorbeste prin articole despre functionar (nu despre functionara, desi exista acest termen in lb romana), se vorbeste despre avocat (nu avocata). In numele corectitudinii politice prost intelese si a dorintei de a nu discrimina se ascunde adevarul. Ai contribuit la asta, asuma-ti si tu raspunderea.

Pacientuedevina  •  8 februarie 2019, 16:40

Ia includeţi prin LEGE reprezentanţii asociaţiilor de pacienţi în echipele de control ale Inspecţiei Sanitare de Stat, formate în prezent exclusiv din medici. Schimbările ar fi imediate şi şocant de pozitive. Adio muşamalizări, lucrări "paralele", dezinformări, vorbitul în altă limbă

cristina  •  8 februarie 2019, 16:48

@cipy Daca citeati atent ati fi vazut ca in Anglia persoana declara ca a fost la ea acasa sa ii faca o procedura si nu ca lucra la o clinica. Dna respectiva a fost pacalita si a riscapt pentru ca a vrut ceva mai ieftin . Nu exista nici o indicatie ca ar fi avut autorizatie sa lucreze intr-un spital sau clinica. https://www.libertatea.ro/stiri/doctorul-fals-matteo-politi-operat-si-londra-britanica-avut-noroc-ca-nu-m-infectat-2540059 Si in Kosovo au verificat!

Andrei F  •  8 februarie 2019, 16:57

Un functionar roman a facut o mare boacana...De cand este asta o stire...?Romania a avut un Portocala ,scuze multi ca Portocala dar nimeni nu s-a ridicat impotriva acelor autoritati...Zeita e tot zeita...Politia a avut in randurile ei ani de zile un om care se bucura la fetite...Si...?Poporul a ales pentru doua mandate un nene care ne spunea ca scoala este rea sau ca tarisoara nu are nevoie de autostrazi...GSP greseste si cand numara sutirile pe poarta...Aceste institutii nu au probat limitele...?Si de ce sa raspunda doar Pintea?Dancila ce are?Dar Presedintele ca doar el ne spune ca se ocupa cu competenta ministrilor...???----De ce nu se intreaba nimeni de ce se intampla toate astea?De ce este altceva cand se intampla in Romania?A venit presa italiana?Vai,vai!!!Pai cand italianul a fost prins in Italia ce a patit si presa italiana ce a facut...?A fost pedepsit cu doar un an si jumatate cu suspendare????Dar presa englezeasca nu este interesata...?Cica italianul a prestat si la ei...Si fac o supozitie...Se poate ca la ei sa nu fi avut nici macar acea parafa...???Si ce pedeapsa o fi primit in Anglia...?De ce ar fi Romania altfel decat Italia sau Anglia...?Si de ce nu pun italienii si englezii spitalele,autoritatile in paranteze....?

Cătălin Tolontan  •  8 februarie 2019, 17:00

@Andrei F: nu, nu e vorba despre o boacana a unui functionar, e vorba de un sistem de complicitati mult mai larg, MS a anuntat azi ca a gasit al doilea caz asemanator!

gogu  •  8 februarie 2019, 17:14

medicina ca medicina unde e dureros unde oamenii pot muri dar INVATAMANTUL nostru e plin de PROFESORI care au inceput o facultate la Severin au continuat o la Valcea si diploma au primit o la Alexandria iar parlamentul nostru e plin de alesi cu diplome la Chisinau si atunci de ce facem un caz national cand un strain a incercat sa fraudeze sistemul nostru .oare cati compatrioti or incerca sa fraudeze in italia cred ca e plina presa italiana de hoti de origine cu noi ,fapt divers si subiecte pt presa CONSIDER CA AR TREBUI SA NE VEDEM HOTII NOSTRI .IN CE TARA DIN LUME criminali .hoti ,violatrri primesc bani PE MOTIV CA IN PUSCARIE E RAU

Mir  •  8 februarie 2019, 17:24

Pentru a ma inscrie la un curs postuniversitar imi trebuirsc diploma de studii, certif de nastere si certif de casatorie in copie legalizata, iar astuia ii elibereaza parafa de medic pe baza unei diplome de studii,netradusa, dintr.o tara pe care nu o recunoastem. Chiar...cum a facut asta facultatea aia de medicina fara liceu? Asta daca nu era medic, noi l.am facut recunoscandu i o diploma si eliberandu.i parafa

Andrei F  •  8 februarie 2019, 17:43

@Cătălin Tolontan • 8 februarie 2019, 17:00 Daca aveti alte date va rog sa ni le relatati si in consecinta am sa-mi schimb parerea...Deocamdata eu am auzit doar de doamna care avea mila... si de politisti care anchetau de o perioada pe italian si-mi inchipui ca daca nu l-au retinut decat cand a intervenit presa nu aveau prea multe probe...Dar se poate sa fie ca in cazul Hexi - o problema de cine hotareste...Si la Portocala se vorbeste de un sistem dar eu astept datele oficiale ca sa pot spune asta...Dincolo de supozitii nu credeti ca doamna care-l cauta cu insistenta pe pretinsul medic italian chiar si dupa o interventie nereusita o facea si pentru ca i se acrise la cate rele auzise despre spitalele publice si doctorii romani...?Uite ca se poate si mai rau...Poate ca nu trebuie generalizat fara probe...Acum cand eu comentez cineva sigur are nevoie de un doctor competent...Daca este sistem cum spuneti sa plateasca toti...Dupa cum a plecat ancheta care deja ni s-a spus ca avea luni intregi...sa descoperi acum brusc mai multi doctori falsi,avocati falsi...?Adica doctorii falsi sant rai doar de ieri?Si pacientii care au apelat la acesti doctori pana alaltaieri dar in intervalul cunoscut de politisti...?Nu vi se pare Hexi-reloaded?Nu cunosteau unele autoritati ce facea Condrea cu mult inainte?Unde a fost grija pentru pacient si a alora...?E mult mai grav ca stiau...decat ce a facut functionara...Ea inca poate fi socotita un om naiv...

Alex.D  •  8 februarie 2019, 17:51

Offtopic dar cineva trebuie sa o zica: cum E Tolo cu ipocrizia? Intreb si eu pt ca peste tot scrie cum publicitarii de suplimente s au intors cu bunatate catre LIBERTATEA iar voi i ati primit cu bratele deschisa. DECI???

Niculae Moromete  •  8 februarie 2019, 19:13

Afirm că pentru copii mei, echivalarea diplomelor obținute în străinătate s- făcut la Ministerul Educației doar după prezentarea originalului apostilat și confirmarea scrisă de răspuns, trimisă de instituția emitentă la solicitarea ministerului. Dacă s-a făcut conform descrierii din articol, italianul a beneficiat de intrare si protectie in minister. E foarte probabil ca italianul să traficheze organe și avea nevoie de un mediu favorabil . Italianul va fi sacrificat, dar mașinăria va funcționa în continuare. Interesant de aflat tipul de colaborare de care a beneficiat italianul in mod indirect de poziția de backoffice a lui Viorel Catarama sau a cunoștințelor lui.

Ion  •  8 februarie 2019, 19:16

Pino ha due mani.po operare! Stie cineva din ce film e replica? Cautati qualunquemente o sa va placa

dan chiriac  •  8 februarie 2019, 19:38

,,Un functionar roman a facut o mare boacana...De cand este asta o stire...?Romania a avut un Portocala ,scuze multi ca Portocala dar nimeni nu s-a ridicat impotriva acelor autoritati...Zeita e tot zeita...Politia a avut in randurile ei ani de zile un om care se bucura la ***...Si...?Poporul a ales pentru doua mandate un nene care ne spunea ca scoala este rea sau ca tarisoara nu are nevoie de autostrazi''frumos este clar cà ,,aristocratii''tràiesc numai prin hotie si pestele de la cap se...spaga a ràmas literà de lege chestia functionarei care a pus stampila de milà e fàrà cuvinte in plus poporul romàn e cobaiul tuturor neispràvitilor ,semianalfabetilor care ne conduc cu tupeu de borfas de zeci de ani...in ,,epoca de aur'' am avut un cizmar cu 4 clase si o ,,savantà''acum avem un premier feminin care gafeazà mereu ,un exmanechin presedinte al senatului culmea unul pe care nu l-a votat nimeni si pe ,,daddy'' nou càrmaci...impostura ,prostia,hotia si multe altele au gàsit in Ro un nou eldorado...

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Marcos  •  8 februarie 2019, 19:43

Pe mine unul mă intrigă ceva ce nu prea s-a comentat, nici acum , nici în alte situaţii cu impostori veniţi de aiurea. În mod normal, orice act de studii şi nu numai, redactat într-o anumită limbă, trebuie neapărat tradus (de un traducător autorizat) în limba ţării în care este folosit. Altfel nu e valabil. Dacă vine de exemplu cineva cu o hîrtie cu caractere arabe (se folosesc în ţările arabe, dar nu numai), de unde ştim ce scrie acolo? Dacă, Doamne-păzeşte, e vreun atestat de *** :). Lăsînd gluma la o parte, e lucru ştiut că dacă de exemplu vii cu copilul să-l înscrii la şcoală, fie şi în clasa a II-a, dacă el a făcut a I-a în altă ţară, tot trebuie traduse adeverinţa şi foaia matricolă, indiferent că a studiat la New York sau în insula Pitcairn; cu atît mai mult, atunci cînd e vorba de practicarea medicinei. Mi se pare de-a dreptul straniu că insul a venit, a fluturat o chestie în chirilice, şi toată lume a zis OK, iată noul Hipocrate, cum să-l mai deranjăm cu chestii mărunte gen autentificare de acte?

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

cipy  •  8 februarie 2019, 19:43

Revin cu un comentariu putin offtopic, toti ne plangem de ''medicul'' italian care a venit in Romania cu acte false dar numeni nu vorbeste de miile de asistenti ''cu acte false'' pe care ii producem si pe multi din ei ii exportam. Spun ''cu acte false'' deoarece acesti ''asistenti'' au terminat o scoala postliceala fara sa fie prezenti la un curs sau la o ora de practica, multi dintre ei fiind plecati pe perioada studiilor la munca in strainatate. Eu stiu o scoala postliceala de asistenti unde, din 30-35 de elevi inscrisi la cursuri anual, cel putin 15 din ei lucreaza in strainatate si vin in tara doar in ''sesiune'', dar sunt sigur ca asa se intampla in toate scolile cu complicitatea medicilor si asistentilor profesori la aceste cursuri dar si cu complicitatea spitalelor unde acestia ar trebuii sa faca orele de practica. Ati putea face o ancheta jurnalistica pe aceasta tema, concentrata pe scolile postliceale din orasele mici.

cipy  •  8 februarie 2019, 19:47

@cristina Am mentionat ca nu sunt foarte sigur daca informatia despre el ''chirurg'' in Anglia este reala.

MZM  •  8 februarie 2019, 19:58

In toate tarile, in toate timpurile si in toate domeniile apar escroci, netrebnici care, desigur, trebuie pedepsiti exemplar, mai ales pentru ca practica o meserie pentru care nu au diploma necesară. Dar ce ne facem cu cei care au diploma si practica aceasta meserie in total dispret fata de regulile elementare de igiena. Ma refer la unii medicii dentisti care comit cu dezinvoltura una sau mai multe abateri de la aceste reguli. De exemplu, am cunoscut un dentist (din Bucuresti), altfel bun practician, care face (făcea) toata suita de nereguli care urmeaza: nu poarta masca; nu lucreaza cu manusi; se spala superficial sau deloc pe maini; raspunde la mobil in timp ce lucreaza la gura pacientului si nu se spala pe maini dupa convorbire; lucrează la scaun cu usa cabinetului deschisa si intra in discutie cu toti pacientii care apar in sala de asteptare etc. Nu mi-am putut da seama cat de steril era instrumentarul pe care il utiliza. Desigur ca l-am abandonat repede, dar cati nu fac ca el? Si ne miram ca suntem pe locul 1 in Europa la numarul bolnavilor de hepatita!

ianiu  •  8 februarie 2019, 20:26

Statul în sus, statul în jos...dar voi, mass-media ați ajuns deja un stat în stat. Pe bani frumoși proveniți cică din publicitate, nu faci altceva decât să mânjești pe alții, să critici și să condamni. Și asta fără nici cea mai mică răspundere. Ce- i dacă nu furnizezi informații exacte, ce-i dacă greșești? Nimic, hârtia suportă. Și, în fond și la urma urmei, cine ești tu, să-i judeci pe toți? Nici măcar justițiar nu te poți numi, fiindcă stai ascuns în spatele tastaturii și scrii ce-ți dictează cei la al căror cherem ești. Scoate capul din cușcă și candidează sau fă ceva, contribuie și tu cu ceva la dezvoltarea economică a țării, asumă-ți și tu răspunderea o dată măcar.

Dang  •  8 februarie 2019, 20:47

Oamenii evita sa sesizeze autoritatile pentru a nu fi catalogati denuntatori. Atat de mult a fost demonizata aceasta categorie de cetateni in mass media incat niciun om serios nu mai doreste sa ajunga sa fie aratata cu degetul si sa fie purtat sa dea declaratii.

igtr  •  9 februarie 2019, 2:08

Daca cercetați Wikipedia in Dec. 2013 au fost arestate 11 persoane la Univ. Pristina pt eliberare frauduloasa de diplome medicale. Când a fost emisă diploma pt dottore? Observ ca ziariștii se dau pe internet pt poze de domnișoare da pt un pic de investigație.. :-)

Valentin  •  9 februarie 2019, 2:15

Bine ca nu ati cerut demisia angajatei, iar codul penal o ajuta. Mi-e greu sa cred ca acea parafa este luata fara o spaga consistenta. ***. ***. Cum o fi povestit cu prietenele? Fata, daca ma ***, eu ii dau parafa...

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

ilie  •  9 februarie 2019, 3:59

@ianiu Jurnalistii si politicienii au roluri diferite asa ca nu au de ce sa candideze jurnalistii. Din pacate in Romania si unii si ceilalti isi fac meseria prost, pentru gloria si interesele personale (nu neaparat financiare). Li se pare ca nu suntem egali si ei sunt cei care definesc ce trebuie sa credem in loc sa ne lase sa judecam noi.

anton  •  9 februarie 2019, 4:12

@Marcos Foarte buna observatia!

r adu  •  9 februarie 2019, 5:43

De ani de zile (se fac 30) impostura, incultura și hoția s-au dezvoltat (că erau și înainte de 89) și au canibalizat-marginalizat adevărul, competența, seriozitatea, decența. Acum se propune o soluție: Societatea Civilă să rezolve problemele. Păi cine este Societatea Civilă? Un grup de Olivii (apropo de Olivia Steer), persoane zise cu gura mare, strângătoare și ele de diplome semi-false, sau chiar false, prin competențele dovedite ca fiind incomplete, sau inexistente, dar validate prin acte zise legale, eliberate de facultăți și școli semi-legale (sau chiar ilegale), ce mimează activitate de învățământ, dar sunt doar, sau mai ales, eliberatoare de diplome și atestate. Ca să facă cineva ORDINE trebuie să ÎNCEAPĂ, în domeniul evidențelor de secretariat expuse, cu selectarea de personal de secretariat cu conștiință și comportament legal, coordonate de dorință politică, pentru că toate cele expuse au început și s-au extins de la activitățile ...... elementare de secretariat ....... Deci, pentru control serios și eficient în eliberarea de acte-atestate-diplome de sistemul de învățământ este nevoie doar de ....... personal devotat, conștiincios, meticulos și cu școlarizare măcar minimă (12 clase), ...... eventual doar de un calculator ......... că nu e nevoie de academicieni în domenii științifice pentru treaba de secretariat. Problema este că secretariatul ..... s-a ***, a confiscat sursa de făcut bani, adică de eliberarea de documente-acte-atestate-diplome ...... că ...... și acest personal vrea AVERI, pe care nu le are, vrea excursii și distracții, pe care nu le-a avut tot neamul lor, ..... așa ca toate secretarele să fie ca și șefii lor, sau chiar ca șefii profesionali ai învățământului ....... adică ca cei ce mimează activitatea didactică, ........ care este o altă MARE problemă. Cineva din management spunea că ...... elefantul se mănâncă cu felia, ....... deci și în acest domeniu, trebuie început și continuat perseverent, controlând permanent ceea ce s-a făcut, pentru evaluare și îndreptare a direcției de evoluție dorită (mai controlează și concluzionează cineva declarația de avere ??? Mai face cineva corelația dintre leafă și ceea ce posedă diverși indivizi ???). Dar cine să vrea control??? Că ....... secretara e a lui cutare ....... portarul al lui cutare ........ șoferul e al lui cutare ...... femeia de serviciu e a lui cutare ........ iar profesorul ...... are moștenitori care trebuie OBLIGATORIU să moștenească locul de muncă al părinților (că doar nu o se ducă în alt domeniu de activitate decât cel al părinților) ..... și mai sunt și ceva rude și multe obligații ....... că nu te menții în funcție pe merite științifice. Deci ...... este de înțeles (???) situația actuală.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

bg  •  9 februarie 2019, 6:13

In Romania, domeniul privat s-a născut din cel de stat. Numai că la noi era un stat autoritar, dictatorial, opresiv. Diverși oportunisti, profitori, au deturnat aceasta trecere de proprietate, de administrare și ea s-a făcut prin rapt, prin denigrarea rolului statului în societate, prin intimidare și amputare efectiva ( legislativă și administrativa) a atribuțiilor de control și reglare a pieței libere de bunuri și servicii. Am cazut în extrema cealaltă, in care privatul (care deține capitalul și produce banii din n economie) dictează ce sa facă statul, care slăbit, subfinantat și corupt nu mai poate lucra la asig. Apărării drepturilor propriilor cetățeni. Acest lucru se vede in toate domeniile: sănătate, educație, romanii din afara țării, etc. Vrem o tara că afara? Pai, atunci sa ne revizuim atitudinea, comportamentul, discursul și să încercăm să restabilim echilibrul între stat și privat. Așa cum salariații nu trebuiesc antagonizați cu pensionarii, nu sunt concurenți pe resurse, tot așa, statul nu concurează cu privatul. Cele 2 domenii sunt complementare, au atribuții separate și trebuie lăsate să lucreze conform legilor și cu respectarea lor. Patronii firmelor private trebuie să înțeleagă că piața nu se câștigă distrugandu-ti adversarul prin orice mijloace (modificând legi și directive europene, aliante subterane cu politicieni, serv. de informații, etc.) Cu produse și servicii. de calitate , cu investiții și cu un sector de cercetare puternic care scoate produse noi, performante, poți cuceriri piata care este formata din care COnSUMATORI, simpli cetățeni. Daca nu vor, orice stat democratic normal trebuie sa-i oblige...asa s-au clădit statele care oferă prosperitate propriilor cetățeni, nu prin pomeni electorale...Desteapta-te romane! Privește dincolo de avantajele momentului și de simpatiile politice... altfel amanetam viitorul copiilor, nepoților, căci năravurile se rostogolesc de la o gen. la alta, in vecii vecilor...Sa rupem pisica...minciunii, falsurilor, imposturii, fricii de a spune adevarul.

Corect  •  9 februarie 2019, 6:45

Subscriu domnilor/doamnelor Ianiu și Florea;interesantă țara noastră;de foarte mulți ani la câteva luni apare câte un caz din acesta fantastic;în ultimul timp chiar s au întețit;se întâmplă peste tot în lume,chestia nasoală e că nu se schimbă nimica,din contră întâmplări din trecut revin mereu,.așa de putredă au făcut țara noastră o parte din cei ce trăiesc pe aceste meleaguri;la fel va fi și când se va introduce legea vaccinării obligatorii,nimeni nu își va asuma răspunderea când vor apărea cazuri de malpraxis,din contră cred că se vor mușamaliza acele cazuri că așa este political correct;***!

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

jiji  •  9 februarie 2019, 7:18

Domnule TOLONTAN, Sunt zeci de mii de doctori romani care au plecat in toata Europa . Verificati, validati cu toate actele in regula. Mecanismul de verificare ar trebui sa fie acelasi , DAR ...........SPAGA ce ne ascundem dupa deget. Responsabili sunt Colegiul Medicilor (apropos LITU e din Alexandria :Teleorman nu Egipt) si Ministerul Sanatatii . Nu raspunde nimeni sunt sigur de asta . Se va musamaliza ca toate celelalte . Dupa COLECTIV cand s-a discutat de barocamera de la Floreasca : LASCAR ce functie avea in Colegiul Medicilor ?

Horace  •  9 februarie 2019, 9:57

Ca sa fie ghiveciul complet, eu vreau sa va arat si partea buna: pacienta desfigurata poate da linistita in judecata Montza si va castiga suficient sa traiasca bine pana la sfarsitul vietii, inclusiv sa ajunga la “Botched” in service :)))

George  •  9 februarie 2019, 10:31

Ca absolvent de medicina la stat, în București, am avut nevoie de orice diploma in original pe care si-o poate închipui cineva, plus câteva zile de stat la coada și auzit replici obraznice de la funcționare( da, de obicei functionare) care lucrau doar pe sistem plic. Asta deși toate actele necesare erau deja acolo, de la examenul de rezidențiat. Și să nu uitam inevitabilele plimbări DSP, Colegiul medicilor, minister. In concluzie, nu a fost neglijență ci rea voință. Foarte bune și punctele nevralgice semnalate de r adu și cipy. Școala medicală românească e pe moarte la universitățile de tradiție, ca să nu mai vorbim de cele particulare. Și ca să zic așa, altă întrebare, cum s- a renunțat la continuarea anchetei despre secția de Arși din SCUB? Încep să mă înscriu in rândurile celor care susțin că Investigați doar în direcțiile care vă convin

Obiectiv  •  9 februarie 2019, 12:26

Articolul asta e subiectiv. In primul rand, produce o mare greseala atunci cand generalizeaza, atribuind functionarului cu pricina rolul de reprezentant al statului, asociindu-l cu statul in sine. A spune ca statul procedeaza milos cu excrocii, doar din cauza argumentului si a atitudinii unui anumit functionar, echivaleaza cu a spune, de exemplu, ca presa din romania este una in totalitate partizana politic, aservita, cocalara si batausa prin molluri (inclusiv dl Tolontan), doar din cauza comportamentului unui jurnalist (Mircea Badea). Sa nu uitam ca nu tot sistemul s-a dovedit permisiv, caci Colegiul Medicilor nu a avizat favorabil, fiind mai degraba vorba despre o eroare, indulgenta (nepermisa) a unui functionar, nu a intregului sistem. Apoi, articolul este subiectiv atunci cand induce ideea ca sistemul din Romania ar fi problema fundamentala a faptului ca acest excroc a reusit sa profeseze fals prin spitale. Si asta intrucat problema este una la nivel international, nefiind singurul caz in lume cand un astfel de excroc reuseste sa pacaleasca autoritatile si sa profeseze in mod fals (in varii domenii, inclusiv in medicina). Mai mult, chiar excrocul in cauza a reusit, inainte de a veni in Romania, sa pacaleasca sistemul din Italia, o tara net mai dezvoltata, ajungand nu doar sa profeseze prin spitale, dar chiar sa tina cursuri in domeniu medical (deci un fel de pedagog pt medici). Prin urmare, in Italia omul a reusit sa excrocheze la un nivel mult mai mare. Iar finalitatea este aceeasi in ambele tari, a fost condamnat in Italia, iar acum a fost retinut si va fi condamnat cu ani grei si in Romania. Concluzia obiectiva este aceea ca un asemenea caz este unul grav, cu posibile consecinte inimaginabil de grave, iar asta poate fi cauzata in genere de sistemul imperfect, macar in parte, la nivel international (sub nicio forma doar al Romaniei), iar in concret de indolenta unora dintre angajati (in egala masura la stat si la privat).

Obiectiv  •  9 februarie 2019, 12:30

~escrocii~, scuze!

Alex.D  •  9 februarie 2019, 17:30

Cum ramane cu reclamele alea la suplimente care s au intors voios in Libertatea??? Chiar credeam ca o sa poti însăila un raspuns. In rest,ca o concluzie la cazul de fata:Dragnea e de vina ,se stie...Jos guvernul,sus cu plus!!! *** ***! P.S : eu unu sunt pregatit,or sa tot apara articole de de genu' anu' asta. Daca nu avem vreo drama la indemana putem sa folosim orice cat de cat conex ca sa dam cu manta. Frumos dar chiar nu suntem toti fraieri.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

xstelu  •  9 februarie 2019, 18:38

@radu f,maaahhh ,tu tot nu te lasi ,nu i asa?fosilele comuniste ataca la baioneta cu pixul in dinti.ma rog au evoluat la tastatura...bolsevici notorii ,nu va lasati deloc..mahh sa fiu in locului lui tolontan ,te as da afara ca pe o masea stricata ,ca pe o *** ,ca pe un obiect nefolositor..

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

pacientuedevină  •  9 februarie 2019, 19:46

Da, establishmentul medical corupt și incompetent se zguduie la dezvăluirile jurnaliștilor. Acum contaatacă penibil și autodescalificant: încearcă să bagatelizeze și să discrediteze; își revarsă DISPREȚUL CARACTERISTIC la adresa Societății civile, cu o infatuare specific medicală, asociațiile de pacienți și de apărare a drepturilor omului fiind denaturate într-un grup de olivii, jurnaliștii ar fi nepricepuți etc. Da, ați început să tremurați când auziți că societatea civilă și asigurătorii de malpraxis vor să deratizeze sistemul pe care îl căpușați. Vă zbateți penibil și futil, PACIENTUL român nu mai poate fi prostit și manipulat de sforării semidocte

gica  •  9 februarie 2019, 23:18

***

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

??????  •  10 februarie 2019, 0:36

,,Statul și-a probat deja limitele. Să-i cerem să lucreze, însă e nevoie ca munca sa în descoperirea adevărului să fie dublată de medici, de asistente, de cetățeni și de presă." Articolul le solicită medicilor și asistentelor să facă treaba anchetatorilor sau le solicită celor de la Inspecția Muncii, de la Colegiul Medicilor ,să verifice și astfel de chestiuni verificate și de funcționarii încadrați pentru activitatea de personal de către unitățile medicale, acolo unde sunt solicitate de lege și astfel de compartimente ?

cipy  •  10 februarie 2019, 11:41

Tot putin off topic si completare la comentriul meu de mai sus am aflat cat costa o diploma de asistent in Romania: ''atentia'' acordata profesorilor a fost de 100 RON de persoana(au fost 9 profesori) iar decanului(nu stiu daca la postliceale este decan dar folosesc totusi acest termen) a primit 100 euro. Deci cu 1360 RON poti lua toate examenele(intr-un semestru) la o scoala de asistenti din Romania fara sa fii prezent la nici-un curs si nici-o ora de practica, fara sa fii macar in tara. Daca facem un calcul rezulta ca o diploma de asistent costa 8160 RON(1360 RON pe semestru inmultit cu 6 semestre) plus lucrarea de licenta(aceasta nu stiu cat costa dar banuiesc ca nu mai mult de 200 euro).

??????  •  10 februarie 2019, 12:23

Deci, ce opinie aveți despre faptul că sunt și instituții cu atribuții care ar putea răspunde, conform legii 544 din 2001 privind liberul acces la informații de interes public, și despre speța relatată în articol ?

PACIENTUEDEVINA  •  10 februarie 2019, 13:17

Cazul italianului demonstreaza ca doi factori blochează în prezent reformarea serv. public de sănătate prin punerea acestuia în slujba pacienților: MS și CMR. Acestea s-au transformat într-un holding, care să păstorească în interes propriu afaceri și interese de miliarde de euro privind prestațiile medicale și industria farma și a echipamentelor medicale. Complicitățile și încrengăturile reciproce sunt evidente. De pildă, CMR este stabilit prin lege ca având RESPONSABILITATE de autoritate de stat (art. 412 al. 1 din L 95/2006) deci și față de cetățenii PACIENȚI, calitate în care are obl. de a actualiza permanent REGISTRUL unic al medicilor on-line (art. 414 al. 1 lit. d) și de a ALERTA public imediat cazurile de medici falși (Mecanismul de alertă), tocmai pentru ca PACIENȚII rou și UE să nu fie puși în pericol de medici escroci. Dar conducerea autorității publice CMR, cu un DISPREȚ endemic față de PACIENȚI, nu își îndeplinește atribuțiile de serviciu, nici privind Registrul (www.digi24.ro/stiri/actualitate/sanatate/panica-in-randul-medicilor-cu-acte-in-regula-sute-dintre-ei-inexistenti-in-baza-nationala-deci-nu-ar-avea-voie-sa-profeseze-1078869), nici privind Alerta (sub pretextul că le era teamă de medicul fals. Păi da, de pacienți nu le este teamă, pentru că le-au luat fraudulos orice drept de decizie în sistemul medical și le mușamalizează sesizările). Ghiciți cu complicitatea cui? Iată răspunsul clar și răspicat: Ministerul Sănătății urmărește modul de respectare a prevederilor legale în activitatea CMR (art. 412 al. 3 din L 95/2006). Da, MS refuză orice control, acoperind partenerul din holding

PACIENTUEDEVINA  •  10 februarie 2019, 13:31

Ce glumă bună cu răspunsurile instituțiilor, pe L 544 din 2001. Ar trebui anchetate jurnalistic refuzurile batjocoritoare de răspuns emise de MS, spitalul public și CMR (inclusiv când s-a întrebat dacă o persoană este medic într-o anume specialitate, MS spunând fraudulos că informația ar fi date personale ale medicului, deci pacienții nu ar avea dr. să știe - șocantă, nu-i așa atitudinea sistemului) sau de DSP care a refuzat anchetarea infectării nosocomiale sub pretextul că nu a fost sesizat de spital (ci doar de un biet pacient, nesemnificativ deci pentru sistem). Mușamalizările merg mână în mână în serviciul public al sănătății

??????  •  10 februarie 2019, 14:47

Opinați că și Ministerul Educației Naționale s-ar putea pronunța ,după verificări, referitor la speța relatată în articol ?

Comentează