Când și-a cerut scuze la Blaj, Papa Francisc a vorbit despre cea mai mare amenințare la adresa viitorului nostru

„Când cineva este lăsat în urmă, familia umană nu mai merge înainte”, a sunat replica Papei, rostită la Blaj în fața populației „Untouchable” a Europei.

luni, 3 iunie 2019, 5:08

Papa a zâmbit și i-a binecuvântat pe romii din cartierul Barbu Lăutaru din Blaj așa cum Dalai Lama îi ia pe după umeri, la Dharamshala, pe daliți, oamenii cei mai de jos ai castelor indiene, cei supranumiți „Untouchable” pentru că nimeni nu vrea nici măcar să-i atingă.

Refugiul tibetanilor în exil

Dharamshala este un orășel indian, la poalele Himalayei. Aici s-a refugiat Dalai Lama când a plecat din Tibetul cucerit de chinezi, la finalul anilor 50. Locul a devenit sediul modest al guvernului tibetan în exil.

Orașul e o intersecție de străzi prăfuite și poteci abrupte, întărite cu pietre albe cât palma unui om, pe care înaintează călugări rași în cap, într-o procesiune neîntreruptă. Peste tot miroase a balegă de măgar și a parfum de trandafiri, de la bețișoarele care ard în vasele de cupru lăsate pe marginea drumurilor.

În marginea împădurită a localității domină templul unde slujește Dalai Lama. E o construcție în trepte, deschisă, aproape fără pereți, lăsând maimuțele negre să apară de nicăieri și să fure hrana pelerinilor obosiți.

„Untouchable”, invitații de onoare

Aproape că nu există slujbă ținută de Dalai Lama, în care liderul tibetan să nu-i invite pe indienii daliți să asiste la ea, oferindu-le cel mai bun loc, chiar în fața lui.

E un privilegiu râvnit de miile de credincioși sau turiști care își găsesc cu greu locul, în spațiul enorm, terasat.

Dar în fața lui Dalai Lama, într-un careu rezervat, înconjurat cu un brâu modest, de lână colorată, stau demni, unul lângă altul, reprezentanții celor mai nevoiași și persecutați dintre indieni, „Untouchable”.

Ei fac cele mai de jos munci, au cea mai redusă speranță de viață și sunt 200 de milioane de oameni din 1,3 miliarde de locuitori ai Indiei. Aici, însă, în templul din micul Tibet al lui Dalai Lama, „Untouchable” sunt partenerii de onoare ai sfinției sale. Așa cum, la Blaj, oraș pe care Mihai Eminescu l-a botezat Mica Romă, femeile, bărbații și copiii romi au fost singurii în bătătura cărora a călcat Papa Francisc.

Un copil pozează pentru un portret în timpul vizitei Sanctității Sale Papa Francisc în comunitatea de romi din Blaj Foto: Andrei Pungovschi / Documentaria

„El nu a greșit față de noi, ăștia din oraș au greșit, nu el”

Intrând printre oameni, Papa i-a rugat pe romii din Blaj să ierte Biserica pentru suferințele la care seminția lor a fost supusă, vreme de sute de ani.

Când cineva este lăsat în urmă, familia umană nu mai merge înainte
– Papa Francisc, 2 iunie 2019, Blaj, România

Părintele a mărturisit că poartă o povară. „Este greutatea discriminărilor, a segregărilor şi a maltratării suferite de comunităţile voastre”, a explicat Sanctitatea Sa ceea ce îl apasă.

Reacția localnicilor a fost rapidă și la firul ierbii, ”sigur că îl iertăm”, spune o femeie, „De ce să își ceară Papa iertare, că el nu a greșit față de noi, ăștia din oraș au greșit, nu el. Ce vină are?”.

Duminică de lucru

Nu toți au fost acasă ca să-l vadă, căci unii dintre ei erau la lucru. Când lucrezi în construcții, la negru, tragi și duminica.

Și a mai subliniat o idee Papa Francisc. Ceva ce începuse în discursul său de la Cotroceni, cel din fața autorităților românești, diplomaților străini și societății civile, când ne rugase să nu-i mai considerăm pe cei neputincioși, bătrâni sau nevoiași drept piese stricate care împiedică accelerarea țării. E ca și cum cineva i-a spus Papei că la noi se vehiculează teoria că România e ca o mașină performantă, însă ținută în loc de balastul celor săraci.

„Când cineva este lăsat în urmă, familia umană nu mai merge înainte”, a sunat replica Papei, rostită la Blaj în fața populației „Untouchable” a Europei.

Foto: Eli Driu / Libertatea

Avertismentul Papei Francisc

Fraza simplă a urmașului lui Petru nu e doar despre romi, discriminare, ci despre marea amenințare asupra civilizației umane.

„Când cineva este lăsat în urmă, familia umană nu mai merge înainte” se referă la o realitate concretă și periculoasă. Căci consecințele sărăciei extreme înseamnă întâi distrugerea ideilor care ne țin împreună, apoi a instituțiilor și, în final, a vieții în comun.

În mai toate studiile ONU, ale Băncii Mondiale, în conferințele academice cu cele mai strălucite creiere ale planetei și în bestsellerele care încearcă să ne prezică viitorul, tema inegalității revine ca o alertă nestinsă.

Trăim într-o lume în care 26 de oameni au o avere egală cu cea a 3,6 miliarde de semeni, conform unui studiu făcut public chiar la începutul lui 2019 de Oxfam, la Davos.

Ne păcălim singuri dacă spunem că săracia are drept cauză principală lenea. În multe țări, munca nu mai oferă un salariu demn. În România, aproape 20% dintre cei care au un loc de muncă sunt plătiți atât de prost încât rămân săraci.

Când cineva este lăsat în urmă, spune Papa Francisc, lumea merge undeva, dar acest undeva nu se mai numește înainte. Mai devreme sau mai târziu, întreaga civilizație e pusă sub un risc concret.

Foto: Eli Driu / Libertatea

De la nemurire la „clasa inutilă”

Yuval Noah Harari, care nu poate fi suspectat că are vreo afinitate cu Papa sau cu religia, scrie în cărțile sale că oamenii acceptă că unii merg în concediu în Tahiti și alții pe propriul litoral, însă nu vor suporta ideea că unii vor deveni nemuritori, iar alții vor rămâne expuși la ruleta rusească a bacteriilor din spitale.

În câteva decenii, e posibil ca o parte a omenirii să-și vindece aproape orice boală. Se vor putea înlocui organe și părți ale corpului, iar viața se va prelungi în feluri greu de intuit acum. Miza este visul omenirii: nemurirea.

În același timp, se va naște ceea ce Harari numește „clasa inutilă”, oameni slab educați pentru că se nasc în familii, zone sau țări sărace, care ajung șomeri încă din primii ani ai vieții și nu se pot angaja niciodată, pentru că muncile lor vor fi monopolul Inteligenței Artificiale. Sunt, bineînțeles, estimări, nu certitudini.

Dar o tensiune uriașă se simte deja în aerul istoric al planetei, pentru că miliarde de oameni sunt amenințați să rămână în urmă. Recesiunea speranței și a încrederii stă să erupă, asta după ce ultimele decenii au scos din sărăcie și ignoranță părți importante ale populației lumii.

Papa Francisc are acces la aceste informații și evaluări. ”Să mergem împreună”, motoul pelerinajului său în România, e un răspuns la amenințarea zilei. Discursul său caută mereu nuanțe, iar cele mai recente dintre ele vin din Transilvania.

Nimeni nu știe cu acuratețe cum va arăta viitorul, dar destinul a făcut ca un cartier neînsemnat, dintr-un oraș transilvănean supranumit Mica Romă, să intre pe harta anxietății și speranțelor. Papa Francisc a spus „Scuzați-ne!” în fața unor copii care nu mai vor să rămână „Untouchable”.

Foto: Eli Driu / Libertatea

Fotografie principală: Andrei Pungovschi / Documentaria

Comentarii (16)Adaugă comentariu

adi_stelistul  •  3 iunie 2019, 17:59

OK, in Romania "aproape 20%" dintre cei ce muncesc traiesc in saracie. De unde dumneavoastra trageti concluzia ca nu lenea (ma rog, cred ca am putea sa nu o numim neaparat asa) aduce saracia. Nu sunt de acord. Concluzia logica a afirmatiei este ca munca nu aduce neaparat un trai decent, ceea ce e adevarat, din pacate. Dar asta se intampla pentru ca suntem (inca) o economie saraca. Insa in absenta unei activitati productive (iata cum am redenumit-o) saracia e sigura. Pentru ca daca "aproape 20%" dintre cei ce muncesc sunt saraci, sa stiti ca "aproape 100%" dintre cei ce n-o fac sunt si ei saraci. Exceptiile nu sunt chiar atat de multe. Sunt doar eventual notorii. Deci daca nu muncesti poti fi aproape sigur de saracie. Daca muncesti exista o sansa (tot mai mare cu trecere anilor) de a scapa de ea.

adi_stelistul  •  3 iunie 2019, 18:00

In rest, da, minunat gestul Papei de a-i vizita pe rromi. Sper ca si exemplar.

Vlad  •  3 iunie 2019, 18:42

Pe *** îi discriminează mult mai mult acei *** care au ONG-urile care se ocupă de discriminare. Mai toate iau bani și nu fac nimic pentru conaționalii lor. Am mulți prieteni *** și sunt mai patrioți decât mulți români. Le dau lacrimile când aud imnul. Însă eu nu am văzut discriminare evidentă în România. GSP dă amănunte despre jucători români care petrec cu manele. La televizor sunt nunți *** și alte evenimente. Deci, papa a vorbit că să aibă de'alde Tolontan ce să mănânce. Iar dacă unii *** fură și majoritatea vorbesc prea tare pe stradă, nu e discriminare dacă afirm acest lucru. Apropo, cum e cu *** care nu au voie să poarte pantaloni sau fustă scurtă? E tradiție sau discriminare? Limita e foarte fină.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Toader  •  3 iunie 2019, 20:11

Pentru rasul cu tunul al bisericilor și mănăstirilor ortodoxe din Ardeal de către armata habsburgică, cătolică, trebuia papa să-și ceară iertare nu pentru vini închipuite. Patriarhul, că de la clasa conducătoare nu m-aștept la nimic bun, dac-a știut despre „agenda” papei, trebuia să-i dea cu flit. Nădăjduiesc că-i pt ultima oară.

râsul cu tunul cătolic  •  3 iunie 2019, 21:13

@ Toader, 20:11 Ba regatene, cine te-o-ntrebat pe tine ceva despre asta? Lasa sa vorbeasca ardelenii despre asa ceva, ca e problema noastra, nu va intrebam pe voi ce parere aveti, si noi nu ne bagam in asa-zisele voastre "biserici" ce nici turla nu au, ca nu stiti construi. Imparateasa Maria Terezia a dat cu 3 ani mai devreme un edict in care a anuntat oficial ca TOATE STABILIMENTELE FARA AUTORIZATIE DE CONSTRUCTIE vor fi darimate de armata, daca nu si le darama apropitarii pe cont propriu. Spune-mi tu o biserica ortodoxă despre care stii tu ca a patit asa ceva! Cat despre "mănăstiri ortodoxe", îți spun eu una: cea de la Sambata-de-Sus, de langa Fagaras. Nu se putea numi "manastire", ca era doar o cocioaba din lemn, si a fost infiintata, construita si era utiliztata de CALUGARI SIRBI DIN SERBIA ajunsi CLANDESTIN, cu bani de la Moskva, peste Carpati in Ardeal, din Valahia ta inapoiata. Care SIRBI faceau printre satenii din jur propaganda ortodoxa impotriva catolicismului si a Imperiului Habsburgic si introduceau bani rusesi pentru eventuale revolte, cu fraieri care le credeau minciunile pravoslavnice ce nu difereau de cele de azi, ca si azi in Valea Uzului! Ce voiai, sa li dea atestat CNA de multimedia, de la Curtea din Viena? Generalul von Buccow a anuntat tinta, le-a spus sa plece inainte de ziua si ora, si apoi si-a vazut de treaba! Ca in nici un stat nu ti se da voie sa faci ce vrea muschii tai Nici in India sau Pakistan, macar.

Adrian B  •  3 iunie 2019, 21:48

Tolo, hai sa o lasam balta ,ptr ca de predici si binecuvantari sunt satul.Am ajuns tara unde popii si politicienii predica si binecuvanteaza prostimea care cere pomeni. Daca biserica vroia sa se implice , construia o scoala in Blaj si o finanta din propriul buget , sustinea cu burse puradeii mai răsăriti.Trimitea preoti profesori sa faca "munca apostolica " in randul romilor sa-i educe.Dar nu se poate .De ce ? Ptr ca totul costa.Un pui congelat ,1 ltr de ulei,1 kg de faina mai merge , asa in preajma alegerilor si sarbatorilor, dar o scoala costa.Intretinerea papamobilelor, a maybachului BOR costa si ele, de unde atatia bani? Apropo , sa nu uit Isus parca se plimba calare pe magar ,nu cu lectica carsta de sclavi si nici cu cvadriga imperiala ( un fel de maybach in zilele noastre).Sa nu mai vorbim de SPP-isti,ptr ca Sf.Petru era pe post de bodyguard( singurul care purta sabie). Cu banii ingropati in Catedrala Neamului Prost , puteau sa construiasca si sa finanteze cel putin 2-3 gradinite , dar au preferat sa-i traga lui D-zeu un viloi , dar in care sa stea ei. Noi si cu aia din Coasta de Fildes, sunt vai de mama lor, n-au wc-uri si apa potabila dar au una dintre cele mai mari catedrale, Bazilica Notre-Dame de la Paix. PS. Apropo, pe cand un papa negru, filipinez sau indian?Adica un papa " obamist " cum s-ar spune.

??????  •  3 iunie 2019, 22:27

@Vă amintiți totuși și de vremurile când Ilie Dumitrescu și chiar și Marius Lăcătuș îi ziceau lui Gheorghe Becali , "Giginho" sau, în ,,transcrierea fonetică", "Giginio", ? Opinați că Gheorghe Becali s-ar putea orienta și către antrenori brazilieni, părând a se înțelege cu jucătorii brazilieni ?

Toader  •  3 iunie 2019, 22:52

În Ardeal și alte ținuturi locuite de români dar ocupate de habsburgi, mai tîrziu de austro-ungari, n-au mai fost mănăstiri ortodoxe pînă la 1918. Cîteva mănăstiri ortodoxe rase cu tunul de papistași habsburgi: Manastirea Bucium, Manastirea Sambata, Manastirea Voivodeni, Mânăstirea Râmeţ, Mânăstirea Afteia, Mânăstirea Sânmartinu de Câmpie, Mânăstirea Geoagiu, Mănăstirea de Maici “Naşterea Maicii Domnului” Lăpuş, Mânăstirea Lainici, Mânăstirea Prislop, Mânăstirea Cârțișoara, Mânăstirea Rohiița, Mânăstirea Dejani, Mânăstirea Berivoii Mari...

Tănăsuică Adrian  •  4 iunie 2019, 9:53

Salut Tolo, gândesc despre vizita Papei, este o ocazie providențiala să ne trezim la realitate...hai să o rupe odată pentru totdeauna cu trecutul nostru de tristă amintire....Papa își cere iertare?! Noi , ierarhii noștri ortodocși ce fac? Foștii colaboratori, sunt în funcții și nu catadicsesc să spună Adevărul...românii pleacă peste hotare pentru o bucată de pâine, căci aici nu au loc, schimbați vă fraților, până nu e prea tarziu!

??????  •  4 iunie 2019, 10:47

Opinați că numirea lui Gică Popescu - "Baciul" , la Viitorul ,l-ar fi dus și pe Neagoe la Dinamo, ? Cio- Bănia, ?

??????  •  4 iunie 2019, 11:18

Remarcați și faptul că la Dinamo, jucători ai Craiovei precum, Balaci, Neagoe, Ovidiu Stângă, Claudiu Niculescu , etc. au fost primiți mai puțin bine de către suporterii, fiind cu dificultate acceptați de către suporteri în perioada cât au evoluat pentru Dinamo, ?

Toader  •  4 iunie 2019, 13:59

Oare nu media dominantă, din care cu mândrie faceți parte, numește India „dă bigăst dimocrăsii”? Un roman-document, despre viața celor din India anilor -70-80, este „A fine balance” a lui Rohinton Mistry. De rîsu' plinsu' sînt scenele cu hipioții occidentali veniți la îndemnul serviciilor (că cine-a fost în spatele bitălșilor și teozoficilor?) să caute carma.

vasco  •  4 iunie 2019, 15:57

@toader,imi place ca nu l-ai bagat in seama pe turbatul care semneaza"rasul cu tunul catolic" si aberatiile lui.Eu sunt roman ardelean si stiu ce spui despre incercarea de deznationalizare a romanilor ardeleni de catre austrieci cu tunul.E pacat totusi ca ,in 1948 s-a indreptat o oroare cu o nedreptate.Autoritatile de atunci ale Romaniei nu prea erau romanesti,era in tara tunul sovietic,iar la putere era comandoul condus de ana pauker.Din pacate si azi,ca si atunci,cineva nu ne lasa sa spunem tot adevarul.Si asa apar *** care abereaza,ca si cel pe care nu l-ai bagat in seama ,pe buna dreptate.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

??????  •  4 iunie 2019, 16:50

Cum ați comenta și despre faptul că selecționerul Cosmin Contra s-a declarat în dese ocazii impresionat de evoluțiile echipei Dinamo în partidele cu Kuusysi Lahti, ?

Paul S  •  8 iunie 2019, 14:27

Ai dreptate mai europene. Criminalul politistului, fiind de etnie ***, ar trebui sa facem toti puscarie, ca din cauza noastra a ajuns ala criminal de cea mai joasa speta. Plus ca vad mereu cum se bat *** in strada sau cum navaleste tot stolul si bate doctorii in spital. Papa e la fel de destept si informat ca Madonna, tu la fel de oportunist sa-ti injectezi sorosismele scarboase.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Antifa de la Roma  •  9 iunie 2019, 12:48

Tovarasul Popa Francisc, Papa Antifa, este un exceptional propagandist. Le da clasa la toti sefii de la Academia Steffi Gheorghiu. Isi adapteaza vrajeala la locatie. La americani le zice sa lase toti ilegalii mexicani, la vest europeni le zice sa lase toti ilegalii arabi si africani, la romani le zice sa nu mai discrimeze "indienii". Doar la polonezi si unguri nu prea se inghesuie cu indicatiilii pretioase ptr ca aia ii spun pe nume: impostor marxist. Oricum numirea acestui farsor in fruntea catolicimii a fost o miscare de geniu din partea mondialistilor care te hranesc si pe dta, domnule blogar progressist.

Comentează