Aplicația Clever Taxi a lui Daimler Benz a plătit un articol în Adevărul, care-i prezintă pe taximetriștii români drept niște brute limitate, homofobe și amenințătoare!

Cum se promovează, pe bani, discursul urii la adresa unei categorii profesionale

marți, 18 iunie 2019, 10:24

  • Cum se comite o dezinformare? Un fals taximetrist se revoltă, pe Facebook, pe “bulangii” cu trotinete electrice și amenință că le aruncă în Dâmbovița!
  • În ziarul Adevărul apare un articol publicitar care preia postarea “taximetristului” și sunt elogiate, ca variantă civilizată, aplicațiile Uber, Bolt sau Clever.
  • Mai multe site-uri, printre care și Libertatea, preiau informația, fără să vadă că e publicitară.
  • Când face verificările, Libertatea descoperă că autorul campaniei plătite este chiar Clever Taxi, o aplicație de ridesharing deținută de mytaxi, o companie a concernului Daimler Benz, producător Mercedes!
  • Clever Taxi a folosit în articolul publicitar mesaje precum „bulangii”, portretizându-i pe taximetriști ca homofobi violenți și lipsiți de inteligență.

de Mihai Niculescu și Cătălin Tolontan

Cristian Dițoiu, unul dintre antreprenorii români din digital, a descoperit cum s-a propagat o știre falsă prin intermediul banilor și al erorilor succesive.

În versiunea de mobil, articolul din Adevărul nu e marcat cu publicitate

PASUL 1: Pe un grup de Facebook al taximetriștilor, intitulat Clubul Taximetriștilor, un om care nu mai postase niciodată nimic scrie un mesaj în care se prezintă drept un șofer de taxi, indignat că până și trotinetele electrice au început să le facă o concurență.

PASUL 2: Sub semnătura lui Liviu Stănculescu, un invitat care scrie articole când și când, ziarul Adevărul publică un text în care este citat taximetristul respectiv. Articolul e unul clar împotriva taximetriștilor și în favoarea “serviciilor de transport alternativ, precum Uber, Bolt sau Clever”.

PASUL 3: Mai multe site-uri, printre care și Libertatea sau Auto Bild, preiau reacția taximetristului, semnalată de Adevărul, dar comit eroarea de a nu remarca faptul că articolul din Adevărul e publicitar. E la fel de real faptul că, în versiunea de mobil, articolul din Adevărul nu e marcat cu publicitate, așa cum se întâmplă în versiunea pentru desktop sau laptop.

„Taximetristul” îi face „bulangii” pe cei cu aplicațiile de ridesharing și pe cei cu trotinetele

După ce Cristian Dițoiu a propus Libertății un text despre această rostogolire a unei false teme, ziarul a acceptat publicarea deconstruirii știrii și a făcut, totodată, propriile verificări.

Libertatea își cere scuze că, din neatenție, a rostogolit o informație insuficient verificată. Vom fi mai atenți, mai ales că e clar că există, iată, operațiuni de PR care speculează slăbiciunile redacțiilor în goana după cât mai multe știri “care fac trafic”.

Înainte de orice, mesajul “taximetristului” de pe Facebook  e unul discriminator, căci acesta îi consideră “bulangii” pe cei din transportul alternativ și pe oamenii care merg cu trotinetele electrice.

“Taximetristul” se prezintă involuntar drept un încuiat, care “cere acum şi interzicerea trotinetelor, ca să nu moară de foame”.

În plus, el amenință că “ori ne ducem la Guvern iară, ori mă duc și mă apuc să le arunc (n.r. – pe trotinete) în Dâmbovița!!”.

Trei articole în trei zile împotriva taximetriștilor, de același autor

Liviu Stănculescu, contributor la Adevărul, a preluat mesajul strecurat pe Facebook într-un articol plătit, scris așadar din voința unui client de publicitate, care vrea să transmită un mesaj.

Articolul începe cu fraza: “Forumurile taximetriştilor sunt pline în această perioadă de îndemnuri la boicot şi revolte după ce guvernul a anunţat că doreşte reglementarea aplicaţiilor de transport alternativ”. Se construiește un sentiment de acțiune iminentă. “Pe forumuri, taximetriştii fac strategii ample de boicotarea a tuturor mijloacelor de transport alternativ. Un taximetrist din Bucureşti le solicită colegilor săi să declanşeze atacul şi împotriva trotinetelor electrice”.

Mesajul e că taximetriștii sunt niște brute, care îi fac “bulangii” pe cei care, li se par lor, îi concurează. Și, ca orice brute, taximetriștii nici nu ar avea prea mult creier, căci cine se poate teme că îi vor părăsi
clienții pentru trotinetele electrice?!

În trei zile consecutive, Liviu Stănculescu a scris în Adevărul trei articole împotriva taximetrelor și favorabil aplicațiilor și unul singur este marcat cu publicitate.

Titlurile articolelor sunt:

1. ”Taximetriştii au făcut băşcălie de un client nemulţumit de tarifele «preferenţiale» aplicate de unii dintre ei” – 11 iunie

2. UE introduce un nou regulament pentru platforme digitale. În România, OUG care ar reglementa domeniul şi ar înlătura monopolul taximetriştilor întârzie” – 12 iunie

3. Trotinetele electrice sunt în pericol! Taximetriştii cer acum şi interzicerea acestora, ca să nu moară de foame – 13 iunie

Publicitatea era marcată în versiunea de desktop și nemarcată în versiunea de mobil

Cine a plătit pentru reclamă? Clever Taxi, o aplicație deținută în România de firma care produce Mercedes!

Libertatea a întrebat-o pe Alexandra Corolea, persoana care se ocupă de PR-ul Uber în România, dacă articolul din Adevărul cu “bulangii” de pe trotinete e opera lor.

“Am văzut acest subiect. Un non-subiect, după părerea mea. Nu are legătură cu noi”, a negat ea categoric implicarea Uber.

Libertatea s-a adresat ziarului Adevărul, care a indicat clientul de publicitate care a plătit articolul: Clever Taxi.

Clever era și el amintit în articol, drept una dintre firmele “bune”, contrapondere la lumea “rea” a taximetriștilor. După ce Libertatea a întrebat, în articolul din Adevărul a apărut și precizarea: “Material realizat cu sprijinul Clever”.

Agenția care a cumpărat publicitatea în Adevărul se numește Goya PR și este agenția care lucrează în România pentru Clever Taxi.

Dar cine e Clever Taxi?

Ea este o aplicație care, conform propriilor declarații, “colaborează doar cu șoferii de taxi autorizați” și încurajează Primăria Capitalei în a promova un “oraș smart”.

Foto: Clever/Facebook

Aplicația Clever Taxi a fost vândută în 2017, într-o tranzacție de 10 milioane de euro, către mytaxi, o aplicație deținută de către gigantul german Daimler, producătorul mașinilor Mercedes.

Daimler mai deține în România două fabrici de componente auto la Cugir și la Sebeș. La nivel mondial, Daimler a consemnat în anul 2018 venituri totale de 167 de miliarde de euro.

Așa arată compania care, prin aplicația deținută de ea în România, folosește mesaje homofobe și provocatoare care să lovească în oamenii care muncesc în transportul tradițional, în favoarea pieței de ridesharing, pentru un “București smart”.

Libertatea a trimis următorul mesaj pentru Clever Taxi și mytaxi:

„În articolul plătit de firma dumneavoastră apare un citat homofob, preluat de pe Facebook: ”Am mai văzut bulangii pe străzi și una două au apărut alți bulangii”, ca trimitere la oamenii care merg cu trotinetele electrice în București.

”Bulangiu”, în limba română, este unanim recunoscut drept un termen de hate speech îndreptat împotriva persoanelor gay.

Ne puteți spune, vă rugăm, care este mesajul transmis de Clever Taxi și cum este acesta compatibil cu valorile companiei mytaxi, proprietarul Clever Taxi, câtă vreme folosiți într-un mesaj publicitar un citat homofob?”.

Marți, Clever Taxi a trimis următorul răspuns:

”Articolul la care faceți referire pornește de la un citat care nu aparține companiei Clever Tech, autorul fiind o persoană care nu are nicio legătură și nu reprezintă în niciun mod societatea. Totodată, astfel cum se indică în cuprinsul materialului, mesajul reprezintă un citat publicat în cadrul unui grup de Facebook denumit «Clubul Taximetriștilor», autorul acestuia fiind unicul responsabil pentru mesajul sau opinia expusă. Articolul la care faceți referire nu face decât să preia sursa citată, fără să denatureze sau să modifice mesajul indicat. Pentru claritate, societatea noastră dezaprobă cu vehemență opinia citată și încurajează un dialog civilizat și deschis pe orice temă de interes public.

În final, reiterăm faptul că mesajul la care faceți referire nu reprezintă opinia Clever Tech în niciun fel, din contră, acesta este în contradicție cu nevoia de diversitate în acest segment de piață pe care o încurajăm și, implicit, cu misiunea și valorile companiei. Dealtfel Clever Tech se disociază în mod vehement de orice opinii sau păreri de natură să limiteze libertatea personală, profesională sau comercială pe piața națională sau europeană în orice domeniu de activitate.” 

Citește și: Povestea unei false amenințări comise de taximetriști la adresa trotinetelor, care a devenit articol plătit și, mai apoi, știre!

Clever Taxi se dezice de citatul homofob inserat în propria reclamă, dar nu-și reproșează folosirea în articolul publicitar pe care l-a comandat și în care taximetriștii sunt denigrați!

VIDEO / Consultantul care a remarcat știrea falsă despre violența taximetriștilor spune că riscul propagării acestor articole este învrăjbirea și radicalizarea

Comentarii (51)Adaugă comentariu

scorilo  •  18 iunie 2019, 23:02

Ce se naște din "Scânteia", trompetă popagandistică se numește. "Adevărul" nu poate fi luat în serios, atât timp cât ai creierul la tine!

Fara marlani  •  18 iunie 2019, 23:03

Vreau uber...pt ca m-am saturat de *** manelari de pe taxiuri...domnu' Tolontan un articol despre *** care fac coloana la centrul istoric, cam pe cand vom vedea?....*** aia care vor de la 30 la 100 pe cursa de 2-5 km....???

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

clever boy  •  18 iunie 2019, 23:07

Si? Nu-i adevarat? ...desi chestia aia cu homofobia nu-i prea credibila, ca multi dintre clientii lor sunt "de genul"... Inca e prea putin cele ce s-au afirmat despre ei!

Ioana Tomozei  •  18 iunie 2019, 23:13

Mai, sa fie, dl. Tolontan a descoperit apa calda! Hai sa-ti propun un exercitiu de stil, inlocuieste ”taximetristi” cu ”pesedei”, companiile, cu partidele si obtii fix acelasi rezultat, nu? Multi dintre romani, din ce in ce mai multi, din pacate, sunt foarte usor manipulabili, pentru ca, deh, educatia n-a fost o prioritate in ultimii 30 de ani...

Ion iUBERu  •  18 iunie 2019, 23:28

*** *** in autoturisme *** *** galbeni. Hotu' stiga hotii... Cam asa se proceda si intre '33-'45 Tolontane ... Si inca merge cu ***...

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

PATRAULEA  •  18 iunie 2019, 23:57

Așa și? A fost pedepsit cineva pt. aceasta diversiune nemțească? Un grup pe facebuci,taximetristii triști care fac declaratii homofobe,de fapt agresiv publicitare jignind toți taximetriștii din București/România, nu pățește nimeni nimic! Ia să fi fost reala știrea să fi vazut infierare neomarxista! Eu nu uit diversiunea prin care Hitler(Germania) a atacat Cehia în WW2 și a mers! Și-au atacat singuri postul de graniță și au îmbracat victimele-niște deținuți- în uniforme germane.Specialiști in diversiuni inca de acum 70 de ani! Și noi trebuie să învățăm de la ei! Noi sintem proști de cinstiți vb. lu Gogu și Patraulea!

ticbis  •  19 iunie 2019, 0:13

Domnule Tolontan, imi cer scuze, dar articolul dvs este o aiureala cap-coada. Ceea ce posteaza pe Facebook unul sau altul, indiferent limbajul utilizat, il reprezinta direct si personal; iar daca mesajul acestuia este preluat si folosit in scop publicitar de catre o companie sau alta, se numeste pur si simplu "lucru cu materialul clientului". Acuma, daca acel mesaj homofob a fost comandat si platit direct si special chiar de catre compania respectiva, e de discutat si de demonstrat cu probe concrete, nu cu vorbe si impresii. Faptul ca publicatia "Adevarul" a prezentat initial stirea la liber, apoi a incadrat-o la "publicitate", nu inseamna nimic altceva decat ca, eventual, s-a pacalit la fel cum s-a pacalit si ziarul "Libertatea", care a procedat exact la fel! Prin urmare, nu aici e problema de baza, ci in cu totul alta directie! In primul rand, e vorba de mesajul in sine: numai cine n-a apelat niciodata in viata lui la serviciile unui taximetru traditional, ar putea sa conteste beneficiile companiilor de ridesharing. Nu intru in amanunte, ca ar fi de prisos; toata lumea stie bine la ce ma refer!:) In al doilea rand, este de remarcat un alt aspect important: pe site-ul ziarului Adevarul se poate vorbi, comenta, in mod real si firesc, cu limba romana clasica si literara, aia pe care o invatam cu totii la scoala si din cartile de literatura. Desigur, nu sunt tolerate derapajele de limbaj sau excesele de exprimare. Spre deosebire, pe site-ul si pe blogurile gsp se practica o cenzura inepta, pur si simplu de neinteles pentru orice om normal la cap, prin care se stalceste flagrant si se neaga inversunat insasi ratiunea de a exista a limbii romane! Dupa parerea mea, asa ceva se numeste CRIMA cu premeditare! Asta ca sa nu mai vorbesc de incalcarea tuturor drepturilor ce privesc libertatile de exprimare, alea care sunt scrise in constitutie! Exemplu concret: ieri, pe un articol provocator de pe gsp, publicat doar pentru a aduna click-uri, pe tema unei fotografii sexi a impresarei Ana-Maria Prodan in varsta de 47 de ani, am postat un comentariu in care am dat exemple de femei care arata foarte bine fizic chiar si la varste mai inaintate: Nicole Kidman (51 de ani), Michelle Pfeiffer (61 de ani), Monica Bellucci (54 de ani). Comentariul era in esenta absolut nevinovat, insa cenzura diabolica pe care ati implementat-o aici a considerat ca numele acestor trei vedete internationale de film mentionate, celebre in toata lumea civilizata, NU sunt compatibile cu "regulile" dvs; prin urmare, au fost sterse din comentariu ca si cum n-ar fi existat niciodata! Asa ceva, oricat m-as stradui, NU voi intelege niciodata in viata mea, este atat de absurd incat frizeaza ridicolul, ca sa nu spun prostia! Sincer, am ras la fel cum razi de prosti si de prostie! Altfel, fac un test acum, ca sa-mi dau seama pana unde poate merge ineptia asta: ati folosit in titlu si in text, de cel putin 5-6 ori, expresia populara "***", ba chiar i-ati si eplicat sensul, conform DEX. Ei, sa va vad daca-mi cenzurati mie, acum, cuvantul acesta! Nu ca m-ar mira... dimpotriva! Noapte buna si... minte deschisa!

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Paul  •  19 iunie 2019, 0:19

(aproape) toţi taximetriştii sunt ***, burtoşi şi pe vremea astea parca ***

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Robert Botezatu  •  19 iunie 2019, 0:20

Dar mamuții mai sunt radioactivi?

Marius  •  19 iunie 2019, 0:25

Un non subiect despre un non subiect. D-le Tolontan, faceti exact ceea ce ii acuzati pe aia de la Clever ca fac - implicati Daimler Benz intr-o poveste damboviteana despre damboviteni si cu bucuresteni... Ca sa traga boboru concluzia "mama lor de nemti, ca vor sa ne ia tarisoara si demnitatea"

Marc  •  19 iunie 2019, 0:30

NU cred ca asta ar trebui sa fie tema discutiei, ci dezumanizarea acestui serviciu. Stati intr-un loc unde se aduna taximetristii si vedeti ce limbaj au. Acelasi limbaj il au cand vorbesc la telefon cu clientul in masina. E drept ca mai sunt si civilizati, dar prea putini. "Inrairea lor" pleaca de la mafia autorizatiilor. Oamenii "sunt nevoiti" sa alerge multi km penru asi face planul pentru a ingrosa spagile spre adminisitratie. Daca as fi primar as da la liber acest serviciu si as lasa piata sa faca pretul per km. De asemenea, as baga amenzi mari pentru cei prinsi cu ocaua mica, gen preturi umflate, curse preferentiale, soricel, sau cum s-o mai numi dispozitivul care umfla pretul la aparat etc Dar cum in Romania inca e posibil ca Adina Florea sa candideze in loc sa fie cercetata..., aceste comisii ar sti pe cine sa protejeje si in rest sa faca abuzuri pentru a capata spaga de rigoare. Personal as incerca o comisie de integritate aleasa chiar de taximetristi, care prin rotatie sa exercite controlul in mod colectiv. Aplicatiile in discuie ar fi un ajutor al taximetristilor si nu inveres. Dar cine e interesat sa scoata la vedere veniturile din taximetrie. Intrebati taximetristii domnule Tolontan, daca banii de plan sunt fiscalizati? O mafie!

CCC  •  19 iunie 2019, 0:38

Cred ca “***” ceva ciudat in ultimul timp .... . Iar dai cu bata-n balta, erijandu-te in aparatorul taximetristilor autorizati, asa cum ii numesti tu. Sustii ca: Articolul e unul clar împotriva taximetriștilor și în favoarea “serviciilor de transport alternativ, precum Uber, Bolt sau Clever”! Dpar ca, HENT! Aplicati Clever Taxi este utilizata din greu inclusiv de “autorizati”! Pai pe cine certi pana la urma? Este adevarat ca nu trebuie sa generalizam, dar in marea lor majoritate, taximetristii “galbeni” sunt asa cum ii descriu bucurestenii: lipsiti de respect fata de clienti, - fumeaza in masina, iar daca catadicseste sa accepte cursa dupa ce te “evalueaza” scurt din priviri, ii ceri sa renunte la tigara pentru ca te deranjeaza fumul (DUHOAREA!) , evident ca bombane ceva de genul “ ohhh, fira-r-sa-fie-abia-o-aprinsesem!”, dandu-ti de inteles ca e tare nefericit.... . ; vorbesc tot drumul la telefon, evident tare, subiecte diverse, dar car3 pe tine, ca pasager, nu te intereseaza. Ai incercat vreodata sa-i ceri unuia dintre ei sa intrerupa convorbirea, ca nu e normal ce face?; despre manelisti, cocalari si alte soiuri “bune” din aceeasi categori, n-are rost sa mai scriu... . La fel si despre “negociatori”, care stabilesc pretul din ochi. Ce zici despre “maimutari”? Aparent, pentru tine, astia nu exista. Din pacate, exista pentru noi, restul bucurestenilor! Si da, mi-as dori un serviciu de taxi civilizat din toate punctele de vedere, inclusiv al clientului.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

same  •  19 iunie 2019, 0:42

"off" Catalin, iti recomand si eu nu sapte, ci un articol cu o intrebare inainte. Ce parere ai de ce pateste Valcov acum, cu acea ancheta si control judiciar. Adica din perspectiva ta ca ziarist si om pt aflarea adevarului, a luptei pt transparenta legate de felul in care ne-au condus si judecat cei din Justitie pana acum. Chiar nu poate fi vorba aici de o clementa, toleranta, din jurisprudenta de pana acum? Adica omul ala si-a pus pielea-n bat pt noi, pt a ne arata mizeriile secrete ale serviciilor cu cei care se presupune ca trebuiau sa ne asigure o justitie independenta, asa cum clamau, pt a fi judecati drept, dupa legi si coduri de procedura penala, fara ingerinte ale unor "terte" entitati impure, de dragul nostru al tuturor a facut-o. Iar presa ce face si justitia? Il mananca de viu, a facut ceva cu alea care erau, pana la acel ceas doar!, secretizate. Linsaj. In rest, nu intereseaza pe nimeni ce contineau acele protocoale atat de secrete si blestematiile lor, Valcov conteaza ca le-a publicat inainte de vreme. Atat. Halal de societate si presa. Ca reprezentant la presei "libere" , sau un ciot ce-o mai fi..., esti dispus sa iei apararea pt o cauza pt care intr-un trecut nu foarte indepartat daca un ziarist putea sa obtina asa ceva devenea erou national iar Justitia (mai independenta odinioara?) nicinu s-ar fi pus macar o clipa problema sa-i faca ceva. Basta ca ambasada americii ar fi intervenit prompt pt lauda eroului si salvarea cauzei. Poti sa intreprinzi ceva? Sau constiinta, altfel inca sanatoasa si des uzitata pana acum, este infranta de jena publica de gintele salbatice #rezist? Te mai bagi o data? Ce zici? Face? raspuns CSM https://www.cotidianul.ro/csm-raspunde-solicitarii-cotidianul/ .

Crimson Veritas  •  19 iunie 2019, 4:56

Nu pot sa zic ca sunt surprins ... este exact ce imi imagineam ca pot sa faca ... niste nemti ... in concubinaj cu niste 'romani' ...:)) Ce bine ca astazi la Socola nu se mai studiaza WWII ... ci Game of Thrones ...:)) Mecanismul pe care l-ati descris ... este de fapt un ... modus opernadi ... pentru firmele / bancile nemtesti, austriece, elevetiene si olandeze (am si eu cateva povesti, de acest gen ... mai ales in ce priveste banca care se imbraca in portocaliu ... si ale carei interese in Romania ... le reprezinta d-l Timmermans si doamna 'ambasodor' Stella Ronner Grubacic) ...:)) Totusi ... trecand peste modul (cunoscut) cum inteleg sa faca business Germania si Afiliatii (ca sa nu le zicem ... Puterile Centrale) ... ceea ce ma impresioneaza pe mine cel mai mult si mai mult este generatia 'Asa si?' ... este impresionant in primul rand ce a putut sa produca sistemul romanesc ... de educatie! ...:))

vali  •  19 iunie 2019, 6:02

Buna ancheta, bravo! Cine stie cate mizerii publicitare sunt publicate zilnic si copiate de siteurile de asa zise stiri! Si despre problemele in taxi se poate rezolva usor, vrei firma de taxi cumperi tu taxiuri din banii tai si folosesti soferi profesionisti, nu vrei sa investesti un leu faci uberuri si cleveruri si obligi cetateanul sa isi puna masina la dispozitie si ai un sofer amator, care munceste cand are chef.

Matei  •  19 iunie 2019, 7:52

1. Taximetristii, majoritatea, chiar asa sunt. Nu am nevoie de nici un articol, va pot spune eu zeci de povesti autentice. 2. Titlul e monumental. Deci o aplicatie a facut golania, nu un om. Abia astept ca viitorii banditi din clasa politica sa inceapa aa dea vina aplicatiile si robotii care vor lua si da spagi in locul lor.

VLAD  •  19 iunie 2019, 8:19

Sunt pentru taxiuri, dar sa fie si ei controlati. Uber te ocoleste tot orasul. Toti sunt "veniti din provincie de o saptamana si nu cunosc bine orasul". Daca s-ar respecta legea, nu ar mai fi nevoie de uber. Dar Politia e mana in mana cu rechinii din Centrul Vechi, din gara, etc. Problema e ca nu se respecta legea!

io  •  19 iunie 2019, 9:03

1. cine a platit??? Aplicatia?? hahaha. hai mai Cataline ... cum poate o aplicatie sa plateasca? 2. mie mi se pare total ilogic. cei de la clever spun ca ei colaboreaza doar cu taximetristi autorizati. atunci de ce sa plateasca pentru a-i defaima ???

jos_cenzura  •  19 iunie 2019, 9:20

Taximetriștii chiar sunt niste brute - mă refer doar la cei care încearcă să oprească concurența prin violență, în loc s-o învingă prin servicii mai bune. În orice caz, mi se pare că România încă mai are câteva generații de oameni cu mentalitate marxistă - dacă doi oameni (unul cu mașină și unul care dorește să ajungă undeva) vor să facă o tranzacție de bună voie, acest lucru trebuie interzis, reglementat, etc. Marxismul spune că nu există tranzacții de bună voie, ci mereu este un explorator și un exploatat. Mai trebuie să îndurăm mentalități din astea complet aiurea vreo generație, două, din păcate. Sper ca tinerii care nu au moștenirea asta marxistă să nu fie îndoctrinați de puii de comuniști din Occident, pentru că ar fi mare păcat de țara noastră să înotăm în sărăcie și mizerie in viitor datorită unor mentalități falimentare.

misu  •  19 iunie 2019, 9:51

Pt Patraulea Când a izbucnit al doilea război mondial, Cehoslovacia (nu Cehia!) era demult ocupată de de-al treilea Reich. Diversiunea respectivă a fost folosită pentru justificarea atacării Poloniei.

Catalin Mihai  •  19 iunie 2019, 10:11

Dragnea e de vina, d-nule Tolontan:)))Sau Gabi Firea :)) ramane la aprecierea d-voastra.

Catalin Mihai  •  19 iunie 2019, 10:22

@ Patraulea.Eu cred ca te referi la incidentul de la Gleiwitz care a oferit pretextul Germaniei pentru a ataca Polonia nu Cehia. +

carmen i  •  19 iunie 2019, 10:31

Dar cum ramane cand publicatiile trustului Ringier dezinformeaza, denigreaza sau mint? Faceti anchete, spuneti adevarul si va cereti scuze? Sau mai degraba va comportati ca si cum nimic nu s-a intamplat? Si nu bagati placa cu "acuzatii nedovedite". Am dovezi ca in multe situatii publicatiile patronate de trustul Ringier au jignit si au mintit cu nersusinare. Chiar o sa va trimt dovezile ca sa vedeti cata ipocrizie este la mijloc. Aici n-am loc sa le public. Trustul Ringier este ca lupul moralist, nimic mai mult.

Andrei F  •  19 iunie 2019, 10:47

@PATRAULEA • 18 iunie 2019, 2Va amintiti intamplarea din WW2 relativ bine...Era bine daca in loc de Cehia scriati Polonia...@Ioana Tomozei • 18 iunie 2019, 23:13 Excelent comentariu cu mentiunea ca se scrie contra ,,pesedeilor,,oare pe gratis...?Daca privim in urma pe acest blog ,,pesedeii,,au tinut mai mereu cap de afis...

Suporteru’  •  19 iunie 2019, 10:58

Foarte bine lucrat ,,tolo''. Reclama pe fata celor care “colaborează doar cu șoferii de taxi autorizați”. Ce sa-i faci? Daca nu vin banii din publicitate tre' sa aiba din ce trai si semnatarii acestui blog'. Asa ca, din cand in cand, mai strecurati cate un articol/ reclama de genul asta. Si fiind profesionisti nu ati uitat sa va cereti ,,scuze'' pentru ca si noul ziar in voga (libertatea) a preluat fara sa verifice si bineinteles ca n-ati uitat link-ul spre ziarul minune. Dar reclama s-a rostogolit si si-a facut efectul. Restul e perdeaua de fum necesara acoperirii subiectului.

Viorel  •  19 iunie 2019, 11:05

Aha...in sfarsit realizati efecttele fenomenului "fake news". Cam asa stau lucrurile si in politica....acum, ca s'a propagat si in domeniul taximetriei, e floare la ureche!

Alex One  •  19 iunie 2019, 11:31

Domne, trotuarul este pentru pietoni si carucioare cu copilasi sau pentru autoturisme,biciclete ,role,placi si mai nou trotinete ? A ajuns o aventura mersul per pedes pe trotuar similar cu traversarea pe verde. De chestia asta nu va ocupati d-l Tolontan,n-a sosit ordinul ?

scorilo  •  19 iunie 2019, 11:33

@ticbis: Pe site-ul "Scânteii- Adevărul" este cea mai mare adunătură de comentatori nătângi și cu ifos, cea mai bună dovadă a faptului că spălarea creierului și-a făcut și-și face bine treaba!

Cristi  •  19 iunie 2019, 13:36

S-a folosit de o stire falsa petru a spune un adevar, acela ca taximetristii din Romania sunt niste *** si lista poate continua ...

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Maxentiu  •  19 iunie 2019, 14:10

Cred că de fapt avem de-a face cu două manipulări. Una, evidentă, cu mesajul de pe forum care mirosea a „fake” de la o poștă, dar a fost preluat nu doar de Adevărul (pe bani) ci și de Libertatea și alte ziare (din prostie și lăcomie). Asta spune cam totul despre „presa” de la noi, dispusă să publice informații false pe bani și să copieze fake-urile altora fără o verificare minimă. A doua, mai subtilă dar și mai ***, e practicată de dl. Tolontan și constă în folosirea repetată unor termeni strict propagandistici precum „discriminare” și „homofobie” pentru a deturna faptele către propria sa agendă politică. În realitate, termenul argotic „***” este unul destul de vag (ca majoritatea termenilor argotici), el fiind folosit mai rar ca peiorativ pentru homosexuali și mult mai des ca să desemneze un om exagerat de norocos sau pur și simplu ca peiorativ generic, fără vreo conotație sexuală. Pe de altă parte, eticheta de „homofobie” nu are nimic vag în ea, fiind un termen inventat și folosit de stînga neo-marxistă pentru a-și stigmatiza adversarii creștini sau conservatori. Ca să înțelegeți mai clar cu ce echipă joacă dl. Tolontan și ce misiune are la „Libertatea”

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Ted  •  19 iunie 2019, 14:13

Click Bite ! Click Bite ! Click Bite ! Rusiniiiica ! Titlul corect era: APLICAȚIA CLEVER TAXI A LUI GEELY A PLĂTIT UN ARTICOL ÎN ADEVĂRUL, CARE-I PREZINTĂ PE TAXIMETRIȘTII ROMÂNI DREPT NIȘTE BRUTE LIMITATE, HOMOFOBE ȘI AMENINȚĂTOARE! Justificare: https://www.mediafax.ro/externe/producatorul-chinez-de-automobile-geely-a-devenit-cel-mai-mare-actionar-al-daimler-detinatoarea-mercedes-benz-17032785

Spectator  •  19 iunie 2019, 14:58

Off-topic: mie mi se pare acest articol reclamă mascată la LIDL :)

ticbis  •  19 iunie 2019, 15:22

@scorilo: N-ai inteles; NU despre calitatea comentatorilor de pe Adevarul vorbeam eu, ca, daca stam sa comparam, mai "natangi si cu ifose" decat cei de pe GSP, nu cred ca exista; ci despre cea a jurnalistilor si felul in care acestia reusesc sa modereze, absolut normal si firesc, comentariile ce depasesc niste limite unanim admise si acceptate, fara a cadea in extrema totalitarista a cenzurii brute, asa cum se intampla de regula pe site-ul GSP si pe blog-urile gazduite de acesta. Renunt sa intru in detalii, ca n-ar avea niciun rost. Prefer in schimb sa va povestesc o intamplare reala, care explica cat se poate de limpede la ce ma refer. In urma cu trei ani, m-a abordat in scara blocului femeia de servici, o amarata ce muncea de se spetea spaland scarile si adunand gunoaiele, pentru 700 de lei pe luna. Cu lacrimi in ochi, m-a implorat: "Domnule, va rog din suflet, baiatul meu da peste o luna examenul de BAC; nu i-a placut cartea, la engleza si la calculatoare se descurca, dar la matematica si limba romana e tamaie... il cresc singura, ca sunt divortata si n-am bani sa-i platesc meditator... poate faceti cateva lectii cu el..." Am acceptat, dornic s-o ajut. Intr-o luna, am facut cu el trei sedinte de matematica si trei de limba romana, nu se putea mai mult. Baiatul, destul de istet dupa evaluarea mea, avea uriase lacune de cunoastere; era evident ca nu-i placuse scoala. Prin urmare, la matematica m-am rezumat doar sa-i fixez niste cunostinte elementare, pe ideea ca poate trece baremul minim daca macar atat rezolva corect. La limba romana, era dezastru, citise doar vreo 3-4 carti in toata viata lui; Marin Preda, ceva de Mircea Eliade si cateva poezii de Eminescu. Era inutil sa-i cer mai mult; m-am axat doar pe strategii de abordare a subiectelor, pe stil de redactare si pe metode de "aburire" a acestora in cazul in care nu le cunoaste. Dupa examene, rezultatul a aratat asa: la matematica a trecut la limita pragul, cu nota 6,05; la limba romana a luat nota 3. Prin urmare, N-A luat BAC-ul! Surpriza am avut-o dupa examen, cand l-am chestionat de ce n-a scris nimic la unul din subiectele cotat cu 3 puncte ce se referea exact la singura carte pe care o citise si-o stia: "Morometii" de Marin Preda. In esenta, trebuia sa citeze un anumit paragraf si sa-l comenteze. Mi-a raspuns cu o naivitate tampa: stia citatul pe dinafara, insa n-a avut curajul sa-l scrie pentru ca cineva ii spusese mai demult ca e "limbaj vulgar, jignitor si intolerant", drept care, a lasat foaia goala!!! Am ramas uluit de ceea ce mi-a spus; ca sa-mi demonstreze, si-a deschis laptopul, a intrat pe o pagina de pe GSP si pe un fisier Word salvat. Mi-a aratat un comentariu pe care-l postase pe un articol, cu user inregistrat pe site, in care citase exact acel paragraf din "Morometii" despre care vorbim, si pe care Tolo si "echipa de moderatori" i L-AU CENZURAT crunt, inlocuindu-l cu "stelute", explicandu-i baiatului ca asa ceva inseamna "limbaj vulgar, jignitor si intolerant"!!!:))) In fine, tanarul asta a ramas pe viata fara diploma de BAC, desi, la limita, ar fi putut s-o obtina. La ora asta, munceste ca necalificat, probabil la negru, de vreo doi ani, prin Anglia. I-am transmis mamei lui sa-i "multumeasca" toata viata domnului Catalin Tolontan si "echipei de moderare" a site-ului Gazetei Sporturilor; s-a uitat la mine fara sa priceapa despre ce-i vorbeam... mi-a fost jena de rusinea alora sa-i explic... a ramas asa... Oricum, n-as fi avut nicio satisfactie daca femeia aia i-ar fi blestemat de trei ori pe zi, pana la sfarsitul vietii, pe autorii morali ai esecului copilului ei! Din intamplarea asta, fiecare e liber sa inteleaga ce vrea si dupa cum il duce constiinta. Din punctul meu de vedere, astfel de cenzura totalitara, fara nicio noima reala, este CRIMA la adresa limbii romane, a fiintei romanesti si a culturii romane; si nu numai! Dupa cum vedeti, produce victime!

Toader  •  19 iunie 2019, 15:53

De abia aștept să-i văd pe apdatați după ce Uber&co au monopol. Deocamdată Uber (1) merge-n pierdere (subvenții de de 20 miliarde parai pe 2018), (2) nu are costuri de operare mai mici decît cei ce dau faliment, (3) nu a îmbunătățit transportul (articol: Uber’s Path of Destruction de pe American Affairs)

Crimson Veritas  •  19 iunie 2019, 19:26

Problema nu este ... ce credeti voi despre servicile de Taxi (desi este o problema care afecteaza toti trasportatorii, nu numai acivitatea in regim de Taximetrie) ... ci de modalitatea Frauduloasa si Nefiscalizata ... prin care aceste companii ... realizeaza activitatea de 'transport de persoane' ... si concurenta neloiala pe care o fac firmelor de Taxi ... din care face parte si acest PR si Fake News. Chiar si cuvantul 'Taxi' este o marca inregistrata, notorie ... pe care aceste companii l-au furat si l-au pus in denumire ... Clever Taxi, Uber Taxi ... desi conform legii ei activitatea lor nu este 'Taximetria'. Deci inainte sa aratati ... anii putin pe care ii aveti ... si educatia deficitara condimentata cu egoismul si extremistul specific #rezist (in care fiecare specimen # este buricul universului ... si stapanul tarii ... iar drepturile celorlalti ... sunt complet irelevante) ... ganditi-va ca acest conflict ... este mult mai complex ... si are implicatii mai importante ... decat 'Nu mi-au placut mie niste taximetristi burtosi' ...:)) Daca nu va plac servicile de Taxi (desi la banii aia pe KM ... nu stiu ce ati vrea ... servicii de tip Limo?) ... nu le folositi ... este simplu ... nu va obliga nimeni sa folositi servicii de Taxi ... si nu orice servicii ci cele foarte ieftine! Dar asta nu inseamna ... ca trebuie sa permitem accesul pe piata ... a unor companii ... care desfasoara o activitate comerciala ... fara sa platesca taxele aferente catre Bugetul de Stat, fara sa respecte masurile de siguranta ale pasagerilor cu cotroalele si autorizatile aferente, si dpmdv ... mijloacele de transport public trebuiesc individualizate grafic. Daca nu doriti, nu serviti ... faceti autostopul ... se ce patiti ... e pe caciula voastra. Aceste companii ... de transport alternativ ... new kids on the block ... nu joaca dupa reguli ... ci incearca sa le ocolesca ... sunt varianta multi-nationale ... pentru transport de calatori ... practica business in mod incorect ... fara sa respecte regulile pietelor unde isi desfasoara activitate si fac profit ... iar Transportatorii locali ... sunt ... parti vatamate ... in acele tari ... in care Statul nu intelege sa protejeze businiss-ul autohton si sa arate respectul necesar ... platitorilor de taxe si impozite ... Bugetul statului se bazeaza in proportie ... pe peste 80% pe taxe si impozite ... nu mai are industrie, agricultura e sub-dezvoltata ... exporturile sunt sub importuri ... nu se poate ... sa vina niste companii nemtesti sau alti excroci de acelasi tip ... si sa nu joace dupa regulile pietei ... sa falimenteze trasportatorii autohtoni ... si sa creasca PIB-ul Germaniei ... in detrimentul PIB-ului Romaniei ...:)) Nu conteaza cat de spalati pe creier sunteti ... nu mai conteaza ... nu sunteti atat de spalati pe creier ... incat sa credeti ca traiti pe teritoriul Germaniei neo-naziste ... sunteti totusi in Romania si trebuie sa respectati acesta tara si businiss-urile autohtone. Daca ar fi dupa mine ... v-as retrage cetatenia in romana la toti #rezistii ... in secunda 2 ... si ati fi apatrizi ... norocul vostru ... ca nu decid numai eu asta! ...:))

Maxentiu  •  19 iunie 2019, 19:35

Nu pot să nu remarc prestația de-a dreptul kafkian-orwelliană a responsabilului cu moderarea, care mi-a cenzurat cu maximă pudoare două cuvinte din comentariu, primul avînd sensul de „perfid, fățarnic”, al doilea fiind tocmai unul dintre punctele esențiale ale dezbaterii noastre, folosit tocmai în mesajul trimis de Libertatea către Clever Taxi. Dacă cenzura e efectuată de un robot, el se mai poate calibra. Dacă e făcută de un om, nu se mai poate face nimic.

Banateanul vesel  •  19 iunie 2019, 19:49

Iar face Tolo pe deontologul, mai bine ne-ar povesti aici cum a fost ani de zile (vreo 15) sluga lui Voiculescu *** Sau cum a transformat gsp intr-o fituica de impachetat pestele, cu femei goale si cu ode inchinate ciobanului si clonei sale

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Tolo minunea lumii  •  19 iunie 2019, 19:54

Gicule, asta este figura ta, ori te joci de-a baba oarba? Nu de alta, dar esti hazliu, aratti a ceea ce esti, adica ZERO IN PLOAIE, gramatica ta este pe masura. Mi-ai suspendat vreo 2-3 account, ca sa imi arati, daca mai era nevoie cat de comunist esti, lipsit de democratie, imi provoaca sila articolele tale, decupate din ancheta gazetareasca comunista, "Reflector", acolo ai fi fost in apele tale. Ciao Tontalan, sus paharul pentru prostia ridicata la nivel de arta!

Crimson Veritas  •  19 iunie 2019, 20:23

Trebuie sa va spun ... aici sunteti pe un blog privat ... al unei peroane fizice ... 'private property' rules applies ...:)) Domnul Tolontan ... plateste domeniul si spatiul pe server ... este proprietatea lui ... 'exprimarea libera' in acest context ... este un privilegiu nu un drept ...:)) Ce rost are sa dai meditatii ... la matematica, la limba romana ... mai rau ... la fizica ... daca nu intelegi ceva atat de basic ... ca 'proprietatea' ... fie ea in mediul real, sau in mediul virtual? ...:)) Eu ... va spun sincer ... v-as banna (ca n-as sta ... sa va cenzurez textul cu stelute) pe jumate din cei care postati aici ... din simplul motiv ... ca nu-mi place 'fatza' voastra ... si nu as dori sa ma contaminez cu radiatii ... Democratia nu inseamna ... sa stai sa te injure ... orice inept ... spalat pe creier ... iar in Democratie ... cel mai de baza drept ... temelia ... este dreptul de proprietate. Fiecare este dictator pe Proprietatea lui (ca nu stau sa va explic ce e ala comunism ... ca va intra pe o linie de hastag ... si va iese pe alta) ... problema dictaturii si totalitarismului ... se pune cand esti ... dictator pe drepturile si proprietatea altora ... a se vedea ... modul cum isi exercita functia ... ultimii 2 *** de Tara ... sau patrulele stradale #rezist ...:)) Asta ca un add-note! ...:))

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Ursu  •  19 iunie 2019, 23:46

Prietene, si daca e adevarat ce scrii tu aici, nu ar fi trebuit sa postezi mizeria asta. Taximetristii sunt o specie care trebuie sa dispara. aplicatiile astea sunt viitorul. aplicatiile astea au mai pus o rotita la economia tarii, pe cand taximetristii ating 2 fire si dispare cursa de pe aparat si nu platesc o taxa. Chiar daca e adevarat, asta este marketingul si asa se face. Dar din pacate mafia taxiurilor este foarte mare, *** *** te-a *** ***?

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Andrei  •  20 iunie 2019, 5:35

Toate articolele publicitare trebuiesc clar marcate in media. CNN.com este un site plin de advertising, dar acesta este delimitat clar de articolele de stiri, "paid partner content".

ticbis  •  20 iunie 2019, 11:57

@Crimson Veritas: Domnule, esti intr-o grava eroare! Amesteci niste notiuni elementare, pe care nu le stapanesti absolut deloc! Prin definitie, presa lucreaza EXCLUSIV in spatiul public, ca altfel nu si-ar avea rostul. Prin urmare, presa se face pentru public (consumatorul), si nu invers, chiar daca reprezinta afaceri private in industria media, fie ca vorbim de trusturi de presa scrisa, de ziare independente, de presa on-line, de bloguri personale, etc. Chiar si contul tau personal de Facebook este asimilat juridic ca fiind SPATIU PUBLIC, nu privat, conform unei solutii definitive pronuntate de catre ICCJ in 2014!!! Asadar, autorul unui articol de presa in ziar sau pe blogul personal, odata ce l-a lansat in spatiul public, are drept de proprietate strict numai asupra continutului si al creatiei, asa numitul drept de proprietate intelectuala si de autor. De asemenea, are dreptul de a stabili un set de reguli si norme prin care sa impiedice manifestari de limbaj obscen si de excese de comportament, ceea ce e cat se poate de firesc si de decent; insa n-are dreptul de a cenzura opinii si nici citatele din literatura romana si universala, proverbe populare celebre sau alte creatii culturale ce se predau la scoala inca din clasele primare, exact cu scopul de ALFABETIZARE si CULTURALIZARE a copiilor si tinerilor! Eu la aspectul asta m-am referit, nu la a admite injuraturi si jigniri de grota! Daca, totusi, doresti ca blogul tau sa ramana absolut in "proprietatea" ta privata, ai doar 3 (TREI) variante: 1. Il expui numai acasa la tine, ca sa ti-l comenteze doar familia ta si atat; 2. Il lansezi in spatiul public, anuntand ca singurul regulament de functionare pentru comentarii se rezuma strict la o simpla fraza: "pe acest blog vor fi publicate doar postarile comentariilor care-mi convin mie, fara nicio obligatie din partea mea de a oferi explicatii sau justificari, indiferent natura lor"; 3. Il lansezi in spatiul public si faci selectia publicului la deschiderea conturilor de useri, cerandu-le acestora sa completeze un dosar de "cadre": nume, prenume, adresa de domiciliu, profesia si locul de munca, studii, situatia familiala, venitul brut, CNP si serie buletin, copie dupa cartea de identitate, fotografie fata-profil, cazier, amprente, un CV complet si o declaratie pe proprie raspundere! :))) In fine, iti atrag atentia ca un blog personal sau un site media este finantat, de regula, din publicitate; publicitate care se cuantifica din numarul de cititori, de comentatori, de useri ce si-au facut conturi, de impactul social si de notorietatea publica... deci, de numarul de click-uri pe care le absoarbe... nu de abonamentul platit de catre proprietarul site-ului pentru domeniul inchiriat pe serverul unui provider de internet!!! In al doilea rand, iti atrag atentia ca NIMENI, niciun moderator n-a fost vreodata investit de vreo autoritate legala, cu dreptul de a cenzura citate din opere din literatura si cultura universala; asa ceva nici nu exista; deci, cine se preteaza la asa ceva, comite un abuz evident! In al treilea rand, iti atrag atentia ca CENZURA nu inseamna ca "esti dictator pe proprietatea altuia"; asta e o prostie cat casa! In comunism, pe proprietatea mea aveam 95% aceleasi drepturi ca si acum (iti intra militia si fiscul in casa ta proprietate la fel cum iti intra si acum politia si ANAF-ul). Cenzura inseamna ca mi se interzice dreptul de a-mi exprima opiniile si parerile, ca mi se interzice dreptul de a gandi liber, ca mi se interzice dreptul de a vorbi si comenta in spatiul public, ca mi se interzice dreptul de a cita liber pasaje, fragmente din autori si personalitati ale culturii romanesti si universale! Despre asta vorbeam!:)

Mike  •  20 iunie 2019, 11:58

Ce mi se pare deranjant la articolul asta e ca e scris in asa fel incat cititorului i se induce si ideea ca cei de la Clever ar fi platit si postarea pe Facebook. Sunteti siguri de asta?

Nkolas  •  20 iunie 2019, 12:15

De 4 ani aceste lucruri se întâmpla constant(articole denigratoare la adresa taximetriei și a taximetristilor)!Ce nu scrie/spune nimeni e de ce s a permis așa ceva.De ce nu se vorbește de cauzele decăderii serviciului de taximetrie clasica și de ce legiuitorul nu impune taximetriei acele reguli după care merge ridesharingul!?Ce pot ei..și nu pot taximetriștii?…Calitate?Profesionalism?Comanda online?Plata cu cardul?…Ce este așa greu de implementat Intr o noua lege,in care statul va rămâne și cu banii din taxe și impozite aferente serviciului!?

vitrina  •  20 iunie 2019, 14:46

Eu inteleg de fapt ca oftica este ca Mercedes nu a platit PR-ul (si) catre altii, le-a dat bani doar celor de la Adevarul. In rest, il las pe dl. Tolontan sa mearga cu Grant Taxi, de exemplu.

Vladone  •  20 iunie 2019, 16:38

Pai si cu ce greseste articolul? Nu inteleg de ce trebuie platit un astfel de articol...

sir  •  20 iunie 2019, 21:27

Pai nu articolul ii prezinta pe taximetristi ca niste brute, ci chiar indivizii de pe acel grup. Frecventez cateva grupuri de taximetristi, inclusiv cel mentionat in articol, si treaba asta cu trotinetele si *** e finuta. Se spun si se fac lucruri mult mai nasoale. Si ca fapt divers, taximetristii chiar sunt niste brute limitate, nesimtite, agramate, homofobe, sexiste, ce vrei tu. Am mers ani de zile cu diverse companii de taxi ca sa imi dau seama ca e o realitate statistica. Nu inseamna ca toti sunt asa, dar profilul de taximetrist nesimtit e bine reprezentat in clubul taximetristilor. Sa aducem aminte de refuzul de a lua curse? De spaga data cu forta ca n-au niciodata sa dea rest? De maimute? De manele? De fumat in masina? De discutii sexuale explicite despre prostituatele pe care le frecventeaza soferii pe traseul tau? Despre opinii puternic homofobe exprimate? Daca chem orice taxi de la orice companie am 50% sanse sa patesc macar una din lucrurile insiruite. Daca il iau de pe strada e garantat ca o patesc. Si pe langa faptul ca sunt nesimtiti, au si monopol, pentru ca servicii mai civilizate accesam tot mai greu.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Alin  •  22 iunie 2019, 0:42

Ca si toate mesajele de pe FB , vizavi de politică si alte spete din orice domeniu! Ne ducem dupa fenta rapid si usor ! Cred ca sunte ce mai manipulabila natie din lume !!! Am fost studiați atent si ni se oferă pe FB ce ne dorim!

Ramsay  •  22 iunie 2019, 17:22

De stirea din gsp despre plecarea telekomului nimic? Pe alea nu le vedeti?

PS  •  22 iunie 2019, 20:58

***

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Comentează