Patru clanuri din Craiova trec peste granița SUA mii de români, iar americanii au prins 4.190 doar în ultimii cinci ani! DIICOT și FBI au documentat cazuri în care oamenii sunt puși la cerșit, furat și prostituție ca să achite datoria către traficanți

Recent, DIICOT a capturat la Craiova 250.000 de dolari cash, veniți din SUA

luni, 1 iulie 2019, 6:21

de Delia Marinescu, Alexandra Nistoroiu, Adriana Oprea și Cătălin Tolontan

Subliniem pericolul la care au fost expuși migranții cu ocazia trecerii ilegale a frontierei dintre Mexic și SUA în condițiile în care în mai multe cazuri persoanele adulte erau însoțite de minori cu vârste fragede (1,2,5 sau 6 ani)
Procurorii DIICOT Craiova în dosarul traficului uman

• Recent, DIICOT Craiova a capturat în Oltenia peste 250.000 de dolari, un transport camuflat, sosit din SUA.

• „Jumătate din sumă provine din furturi de pe carduri, iar pentru restul 120.000 de dolari există suspiciuni că vin din cerșit”, susțin surse judiciare pentru Libertatea.

• Mai puțin cunoscut în țară, fenomenul migrației ilegale românești în SUA se bazează pe exploatarea a sute de victime traficate anual, femeile și copiii romi vulnerabili fiind cei mai expuși șantajului.

• „Cetățenii români traficați prin Mexic cer azil politic în SUA, susținând că au plecat din România deoarece sunt discriminați pentru că sunt romi”, constata US Department of Homeland Security (Ministerul de Interne al SUA) încă de pe vremea lui Barack Obama.

• În 2017, din 449 de cetățeni români prinși că au intrat ilegal în SUA doar 49 au obținut azil politic, dar românii continuă să vină în grupuri mari, aduși prin „agenții de turism” din Craiova.

• În 2018, FBI a sesizat că a început să crească migrația ilegală din nord, prin ceea ce agenții federali numesc „Canadian Pipe”.

• „Bazându-ne pe cercetări, credem că evenimentele de la graniță sunt parte a unui grup infracțional transnațional românesc implicat în trafic de persoane și diverse forme de furturi. Se crede că persoanele traficate în Statele Unite de aceste rețele sunt obligate să-și plătească datoriile comițând infracțiuni și plătind banii către membri de rang înalt ai grupului infracțional”, scrie într-un raport al US Border Patrol – Poliția de Frontieră a SUA, consultat de Libertatea într-un dosar penal al traficanților, aflat la Tribunalul Dolj.

• Rețelele sunt în prezent extrem de active, arată capturile DIICOT și întrebările de la FBI către autoritățile române. O investigație a procurorilor români este în curs chiar acum, pornită de la plângerea unei familii care a fost traficată în Toronto.

US Border Patrol, Poliția de Frontieră, arată cum românii care sunt trecuți granița de către rețeaua infracțională transnațională își plătesc datoriile, din banii făcuți din infracțiuni pe teritoriul SUA
US Border Patrol, Poliția de Frontieră, arată cum românii care sunt trecuți granița de către rețeaua infracțională transnațională își plătesc datoriile, din banii făcuți din infracțiuni pe teritoriul SUA

Când au capturat transportul, au găsit trei pachete cu bani. În total, polițiștii în civil au numărat peste 250.000 de dolari, veniți direct din Statele Unite. Bancnotele erau îndesate în cutii și au fost descoperite într-o locație din Craiova, înainte de a intra în posesia destinatarilor.

E printre cele mai recente capturi ale procurorilor DIICOT și ale polițiștilor de la Brigada de Combatere a Crimei Organizate. Fluxul de bani negri pe ruta SUA – România stă de mulți ani și în atenția FBI.

Discuțiile înregistrate de DIICOT Craiova arată că rețelele din România lucrau mână în mână cu cele mexicane. Filip Sărdaru (dreapta), liderul unuia dintre clanuri, într-o poză în Mexic, alături de un cetățean mexican
Discuțiile înregistrate de DIICOT Craiova arată că rețelele din România lucrau mână în mână cu cele mexicane. Filip Sărdaru (dreapta), liderul unuia dintre clanuri, într-o poză în Mexic, alături de un cetățean mexican

Los Angeles, visul românilor intrați ilegal în SUA

Dolarii veneau din California. ”Zona din jurul orașului Los Angeles – și, în general, statul California – este preferata rețelelor de trafic uman coordonate din Craiova. Așa primesc traficanții plata de la cei pe care i-au trecut ilegal frontiera”, explică o sursă judiciară pentru Libertatea.

Uneori, cantitățile de bani sau aurul furat sunt reținute de autoritățile olandeze sau germane, unde pachetele fac escală și sunt verificate cu raze X. Alteori, ca acum, sunt descoperite la finalul rutei, în România. Toate reprezintă pierderi colaterale, suportate fără mari perturbări de către cele patru clanuri de romi din Craiova care coordonează traficul de persoane către SUA: Sărdaru, Chiciu, Miclescu și Poenaru. În majoritatea cazurilor, aceștia exploatează tot persoane de etnie romă.

Sumele sunt colectate din infracțiuni legate de carduri bancare, prin furturi sau prin cerșetorie, aceasta nefiind pedepsită în mai multe state americane.

În cazul pachetului recent capturat cu peste 250.000 de dolari, ”jumătate din sumă provine din furturi de pe carduri, iar restul de 120.000 de dolari avem suspiciuni că vin din cerșit”, spune aceeași sursă judiciară.

Ce se întâmplă când banii nu mai vin deloc?

Traficanții îi încarcă pe cei traficați cu datorii, umflând prețul la bilete de avion și hoteluri

Document prin care US Department of Homeland Security, echivalentul Ministerului de Interne din România, descrie felul în care sunt traficați cetățenii românii, care ajung să ceară azil politic în SUA
Document prin care US Department of Homeland Security, echivalentul Ministerului de Interne din România, descrie felul în care sunt traficați cetățenii românii, care ajung să ceară azil politic în SUA

În cartierul Fața Luncii din Craiova, din multe case lipsesc cei plecați în Statele Unite. Ei trimit bani familiilor rămase acasă și celor care i-au ajutat să treacă ilegal granița. Suma plătită unei rețele pentru a pleca din România și a te introduce în Statele Unite e între 3.000 și 5.000 de euro de persoană.

Autoritățile mexicane, canadiene și americane au constatat că majoritatea celor traficați sunt de etnie romă și au familii numeroase. Astfel, datoria per familie intrată pe mâna traficanților poate ajunge la câteva zeci de mii de euro, ceea ce-i transformă aproape în sclavi postmoderni.

Ca să-i înglodeze în datorii, rețelele de interlopi folosesc tacticile funcționarilor corupți din achizițiile publice. Ei umflă costurile.

Membrii grupului infracțional organizat finanțează deplasarea persoanelor racolate și, pentru a le îndatora mai mult, își procură documente justificative false (facturi pentru biletele de avion, rezervări hotel etc.), în care sunt consemnate sume mult peste costurile reale
Dosarul penal 11491/63/2013 de la Tribunalul Dolj

În general, traficanții au grijă să nu-și lase clienții baltă. Chiar dacă în țară le fac promisiuni supralicitate, printre altele le spun că le vor da locuri de muncă și locuințe în SUA, odată ajunși acolo încearcă să nu-și părăsească oamenii, ca să nu-și strice reputația și să nu apară plângeri ce pot expune rețeaua.

„Mâine, poimâine te pomenești cu o bombă la casă”

Imigranți sărind gardul în zona Tijuana, în statul mexican Baja California. Locul este preferat și de traficanții români care, împreună cu cei mexicani, reușesc să treagă ilegal mii de români peste graniță în SUA. FOTO: EPA
Imigranți sărind gardul în zona Tijuana, în statul mexican Baja California. Locul este preferat și de traficanții români care, împreună cu cei mexicani, reușesc să treagă ilegal mii de români peste graniță în SUA. FOTO: EPA

Când apar crize interne, membrii de rang înalt ai rețelelor nu se codesc să-i amenințe cu bomba pe cei care le pun în pericol afacerea, mai ales pe cei care păcălesc clienții sau încep să discute cu autoritățile.

Ca în discuția interceptată de DIICOT, în 2012, dintre Popescu Luigi Cristinel, zis ”Luis”, subordonatul lui Sărdaru, și un alt membru al rețelei, stabilit în SUA și referit în stenograme drept ”D”.

D: Ai auzit ce face Dan? Vor ca 7-8-10 familii să meargă să-i facă plângere, că au venit prin el. Umblă cu prostii, ți-am zis că umblă cu prostii.
LUIS: A înșelat lumea, bă.

D: Două vorbe îi spui ”Dane, vezi că am auzit că faci niște prostii, că am auzit că… Vezi că oamenii te știu și mâine, poimâine te pomenești cu o bombă la casă și vezi că ai început să vorbești de mine și de prietenul meu”.

Cum sechestrează familiile celor care le datorează bani

Dacă se nasc situații de neplată, ei pun presiune pe familii. În această stenogramă aflată tot la Tribunalul Dolj, traficanții discută despre o datorie de 5.000 de dolari.

Traficant 1: Eu îmi iau marjele mele, băiatu, că poate unu mai cu lipsă de creier vrea să fugă cu mașina prin Los Angeles.
Traficant 2: Și?

Traficant 1: O țin eu pe nevastă-sa până când îmi face plata și apoi îi dau drumul la nevastă.
Traficant 2: O omoară dacă nu dă banii.
Traficant 1: Nu, frate, stă lângă mine acolo și, dacă încearcă să fugă, omul din mașină o ține că nu se omoară oameni, frate, ca să omori oameni pentru 5.000. O ține în casă și îi dă telefonul în mână și-i spune: «Sună și tu pe mă-ta, pe ta-tu, familia ta, când ne dă ăia 5.000». Așa se tratează lumea acolo.

Nu toți cei introduşi în State reușesc să adune banii datoraţi, iar unii se întorc în România. Recent, la Craiova s-a stârnit un scandal.

Traficanții au intrat în casă peste datornici, i-au bătut și le-au luat televizorul

”O familie revenită din SUA s-a trezit cu oamenii clanului Sărdaru peste ea. Pentru că nu și-au achitat datoria, i-au amenințat, le-au luat televizorul și alte bunuri de valoare. A ieșit scandal, s-au bătut și cei furați au depus plângere la Poliție”, povestește un om din forțele de ordine.

”Când poliția a început să facă cercetări, de teamă să nu se dezvăluie prea multe despre rețea, o altă familie a mers la cei păgubiți și a mediat conflictul”, adaugă aceeași sursă.

Totul s-a mușamalizat pentru că ”oamenii sunt amărâți, săraci și dependenți de traficanți”.

Filip Sărdaru (primul din dreapta), șefului unuia dintre clanurile de traficanți, s-a pozat în Mexic cu un șarpe încolăcit în jurul gâtului
Filip Sărdaru (primul din dreapta), șefului unuia dintre clanurile de traficanți, s-a pozat în Mexic cu un șarpe încolăcit în jurul gâtului

Noile clanuri, Miclescu și Poenaru, specializate în furturi de pe carduri bancare

Mai nou, infracțiunile informatice comise de români sunt în creștere și au alertat atât SUA, dar și Mexicul. ”Mexicanii s-au prins și ei că hoții nu fac diferența dintre banii americani și cei mexicani. Cei care fură bani de pe carduri, scammerii din Craiova, sunt foarte puternici în zona Cancun, care e plină de turiști”, relatează o sursă judiciară.

Două dintre clanuri, Sărdaru și Chiciu, sunt structuri clasice, care au început de mai multă vreme afacerile cu oameni trimiși în SUA. Conducătorii sunt Filip Sărdaru și Dumitru Chiciu, cunoscut în Craiova drept ”Paris”.

Potrivit datelor DIICOT și FBI, alte două familii, Miclescu și Poenaru, se ocupă de mișcarea spre SUA a românilor specializați în furturile de pe carduri bancare. Liderii lor sunt Stazian Miclescu (zis ”Stazică”), respectiv Altafin Poenaru, cu statut de șef operațional, și Gabi Alin Poenaru (zis ”Patrian”), capul familiei, care nu părăsește decât foarte rar România.

În 2017, am reprezentat mai bine de jumătate din migrația ilegală a cubanezilor

Dintre țările Europei, România are de departe cea mai numeroasă migrație ilegală spre SUA. Cifre publicate recent de US Borders and Customs Protection (Poliția de frontieră americană) arată că românii sunt unii dintre cele mai mari grupuri de străini prinşi intrând ilegal în Statele Unite.

În anul 2017, 449 de români au pătruns ilegal în SUA.

Pentru comparaţie, străini ilegali din Ungaria au fost doar 15, din Moldova – 7 și din Serbia – 1. E adevărat că ungurii și țările din UE au desființat vizele cu SUA, deci nu au de ce trece ilegal frontiera.

Numărul de 450 de români pătrunși ilegal în SUA e semnificativ comparat cu imigranții ilegali din țări tradițional furnizoare de călători clandestini spre SUA, precum Cuba (702), Peru (406), Republica Dominicană (404), Columbia (201), Venezuela (95), și China (1400).

În 2016 au fost prinși 2.018 români migranți ilegal, dintre care 2.006 au intrat prin Mexic

Cifra românilor descoperiți că au pătruns ilegal în America în ultimii ani a evoluat astfel, conform US Customs and Border Protection:

• 2007 – 82
• 2008 – 66
• 2009 – 79
• 2010 – 412
• 2011 – 609
• 2012 – 938
• 2013 – 620
• 2014 – 868
• 2015 – 405
• 2016 – 2.018! (din care 2.006 prin Mexic)
• 2017 – 450
• 2018 – 449

Anul 2016 arată o creștere spectaculoasă. Corelația exactă este dificil de cunoscut, dar câteva fapte se cunosc și au fost documentate de autoritățile din mai multe state: România, SUA, Mexic și Canada, dar și alte țări, precum Olanda sau Germania, unde fac escală migranții români care ajung în Statele Unite.

1 – Majoritatea biletelor de avion folosite pentru migranții ilegali au fost cumpărate prin agenții de turism din Craiova.

2 – Principalele județe de unde provin migranții sunt Dolj și Vâlcea, la care se adaugă Mehedinți și Argeș.

3 – În 2012-2013, DIICOT, FBI și poliția mexicană au documentat rețelele craiovene Sărdaru și Chiciu. Ei au fost trimiși în judecată în România, în 2015 procesul s-a încheiat cu un eșec pentru acuzare, iar în 2016 a urmat explozia de imigranți descoperiți ca ilegali.

În 2018 a început să curgă „țeava canadiană”

Odată cu desființarea vizelor pentru Canada pentru români, din 2018 FBI s-a concentrat pe ceea ce agenții americani numesc, potrivit omologilor lor români, ”Canadian Pipe” – ”țeava canadiană”.

În anul 2017, 450 de români au pătruns ilegal în SUA: 433 dintre ei au trecut ilegal graniţa prin Mexic, 13, dinspre Canada şi încă 4 au fost descoperiți pe granițele de coastă, oceanice.

În 2018, din totalul de 449 de cetățeni români intrați ilegal în SUA, 250 au intrat prin Mexic, 196 prin Canada și 3 dinspre ocean.

Toate aceste cifre îi indică doar pe cei descoperiți de autoritățile americane.

„Azil politic, treburi, socoteli”

Când sunt descoperiți, majoritatea cetățenilor români cer azil politic pe motiv de persecuție etnică. Traficanții îi îndrumă pe cei care cer azil să vorbească puțin și le indică ce să spună.

Să nu cumva să vorbească neîntrebați pe acolo, ca tâmpitele, să se apuce iar să vorbească ele mult că sunt femei. Să zică câteva cuvinte… Câteva cuvinte: «Azil politic, treburi, socoteli, copiii noștri sunt persecutați, vrem să le facem un viitor»
Convorbire telefonică interceptată de DIICOT în 2012

Când sunt prinși, chiar și traficanții recurg la aceeași tactică. Susţin că îi ajută pe cei din aceeași etnie să treacă ilegal peste graniță pentru că sunt persecutați în România și vor să meargă în alte state. ”Arăt că respectarea unor drepturi ale minorităților cu fermitate de către statele respective ne determină să emigrăm”, a scris capul de rețea Dumitru Chiciu, zis ”Paris”, în fața procurorilor DIICOT, când și-a recunoscut integral faptele.

„Să spui cum erai interzis în magazine și restaurant”

Într-un alt dialog aflat la dosarul 11491/63/2013, un lider al rețelei, Popescu Luigi Cristinel, zis ”Luis”, subordonatul lui Sărdaru, îl învață pe unul dintre cei trimiși spre SUA, Cristian, cum să ceară azil politic.

Stenograma în care Popescu Luigi Cristinel, cunoscut sub numele de Luis, îl învață pe unul dintre cei care urmau să traverseze ilegal granița cum să ceară azil politic, dacă sunt prinși. ”Cererea de azil politic în SUA este metoda la care apelează cei traficați în momentul în care sunt descoperiți”, explică o sursă judiciară din România
Stenograma în care Popescu Luigi Cristinel, cunoscut sub numele de Luis, îl învață pe unul dintre cei care urmau să traverseze ilegal granița cum să ceară azil politic, dacă sunt prinși. ”Cererea de azil politic în SUA este metoda la care apelează cei traficați în momentul în care sunt descoperiți”, explică o sursă judiciară din România

Luis: Tu dovedești că ești țigan, ea o să meargă în port țigănesc și Monica și soția ta.
Cristian: Da.

Luis: Și să spui cum erai interzis în magazine și restaurante, una la mână și doi la mână, trebuie să spuneți fiecare câte o întâmplare mai dură care vi s-a întâmplat vouă cu familiile voastre. Asta e cel mai important.
Cristian: Asta e cel mai important. De exemplu, eu am o operație la mână. ”Uite domne mi-a rupt mâna, a intrat în casă peste copiii mei, a vrut să ne omoare, să ne spânzure, mi-am vândut casa ca să plec de acolo”. Am și actele care mi-am lăsat casa, documentele alea (…)

Luis: O idee bună pentru fiecare, cu casa, s-au speriat copiii, a intrat peste tine, dușmănii…
Cristian: Au vrut să-mi dea foc la casă domne, s-a strâns tot satul să-mi dea foc la casă.

Luis: Da, au venit cu topoare, cu alea, ți-au omorât animalele care le aveai și tu.
Cristian: Da, cum a fost la buletin acolo, când i-a dat foc la țigan, știi. O bag și pe aia.

Doar în prima jumătate a lui 2016, anul record, aproape 1.800 de cetăţeni români au fost prinşi trecând ilegal graniţa dintre Mexic și SUA. Revista americană Foreign Policy consemnează că majoritatea celor 1.800 au cerut azil pe motiv de discriminare etnică și ură de rasă.

„Înseamnă trafic, frățiorul meu. Asta a ajuns la nivel mondial”

În perioada 2007-2018, autoritățile americane au depistat 6.996 de români care au intrat ilegal în SUA
În perioada 2007-2018, autoritățile americane au depistat 6.996 de români care au intrat ilegal în SUA

Traficanții înșiși începuseră să se teamă de proporțiile fenomenului.

”Nu pot, n-am cum să bag, fratele meu. Știi ce a fost acolo? FBI-ul, direct din America, sunt 490 de persoane în decurs de 9 luni de zile, intrate în America, dintre care sunt 490 de țigani. Știi ce înseamnă asta? Înseamnă trafic, frățiorul meu. Asta a ajuns la nivel mondial. (…) E o filieră aici”, sună un dialog interceptat de DIICOT în 29 august 2012 între un traficant din România și complicele său, tot român, din California.

În ciuda tuturor încercărilor de a îndupleca autoritățile americane, foarte puțini români primesc azil politic. Conform statisticilor Departamentului Homeland Security, numărul lor este:

• 2015: 27
• 2016: 45
• 2017: 49

Traficanții vorbesc despre un judecător american corupt!

Într-o altă convorbire, același Luis, locotenent în rețeaua Sărdaru, discută cu Dan, un traficant român din California, despre câțiva compatrioți transportați de rețea și care ajunseseră în procedura cererii de azil politic. Miza nu era neapărat ca argeșenii să primească azil, cât să fie eliberați, ca să poată dispărea.

LUIS: Vezi că am doi acolo la San Diego și s-ar putea să fie nevoie de intervenție.
Dan: Știu, sunt din Pitești, îi am deja. Am sunat ieri la șerif, sunt la FEDERAL. Cred că mâine le ia nu știu ce interviu și o să-i transfere la EMIGRATION după aia.

(…)
LUIS: Fii atent că CARDENAS este rudă cu judecătorul sau cu procurorul, am înțeles.
Dan: Știu, sunt cumnați cu judecătorul.

LUIS: Și ce dracu-i ține atâta și nu-i scoate, mai vrea bani, ce vrea?
Dan: Nu. Îți mai spun un secret, care nu l-ați știut, Pușcăria aparține tot familiei lor.

LUIS: EL CENTRO?
Dan: Ia, e private. Aia nu e FEDERAL BUILDING. Guvernul plătește bani pentru fiecare dintre ei, care înseamnă aproape 10.000 pe lună.

LUIS: Fir-ar a dracu, și acum ăștia au săptămâna viitoare.
Dan: Ia, joi o să mă duc din nou să văd ce e acolo. Eu am de gând, și o să-i spun așa printre două vorbe, că dacă nu se întâmplă nimic cu ei, că dacă iar iau amânare, o să vorbesc cu news-urile. Sunt CHANEL ELEVEN, CHANEL THIRTEEN, să iasă news-urile. Care-i problema cu ăștia de-i ține atât de mult?

LUIS: Păi n-a ținut pe nimeni în istorie, că de când ne cunoaștem noi, pe nimeni n-a ținut așa de mult. Dan: Vezi, pur și simplu e bătaie de joc.

Stenograma conversației dintre traficanți, în care ei discută despre omul lor de legătură, CARDENAS, care avea la mână un judecător american, rudă cu el
Stenograma conversației dintre traficanți, în care ei discută despre omul lor de legătură, CARDENAS, care avea la mână un judecător american, rudă cu el

Cu asemenea probe, părea că soarta traficanților români va fi pecetluită. Dar n-a fost așa.

 

Continuarea, în Libertatea de mâine.

Comentarii (29)Adaugă comentariu

nic  •  1 iulie 2019, 18:48

din cauza ca autoritatile romane M AE nu isi face datoria avem asfel de cazuri ,sa informeze GUVERNUL SUA ,romania e tara UE nu egzista nici o discriminare etnica ,romii mint ,sa nu le mai ofere azil politic si pomeni ,vezi cica sunt persecutayi la noi .DIN CAUZA ACESTOR INDIVIZI , CETATENI NOSTRI CINSTITI AU NEVOIE DE VIZA SA INTRE IN SUA .ps din cauza acestor indivizi CANDA care aridicat viza pt,ai nostri vor sa o reintroduca din cauza mare de cereri de azil politic primite

Cătălin Tolontan  •  1 iulie 2019, 18:49

@nic: in Romania romii sunt discriminati, dar in privinta persecutiei de catre stat, acesta e un subiect care trebuie discutat de la caz la caz. In 2018, autoritatile americane au prins au prins 450 de cetateni romani intrati ilegal in SUA si au dat azil pentru persecutie la doar 49 dintre ei.

Dante69  •  1 iulie 2019, 19:00

Este revoltator. Asta arata cel putin doua lucruri. ***. Si doi, ca Trump duce o politică de migrație judicioasă in pofida criticilor venite dinspre utopistii progresisti. Astazi a murit un om nevinovat in Arges. Pana cand ?

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Roman  •  1 iulie 2019, 19:30

Noi locuim in Bay Area si acum vreo 10-15 ani nu vedeai *** prin orase, dar de vreo 3-4 ani au inceput sa apara si sa se inmulteasca, ca de obicei. Sunt aciuati pe la intersectii in cartiere mai bune sau pe la magazine gen Safeway sau Lucky. Ii recunosti dupa port, dupa cum vorbesc si dupa ce canta. La noi in oras langa un Safeway incepusera sa fie destul de agresivi crezand ca sunt acasa in Dolj dar ia luat politia. In general sunt cate 2-3 sau chiar familii intregi. La Sefeway-ul de la noi ocupasera toate cele 3 intrari. Cand am plecat din Romania am crezut ca am scapat dar uite ca astia te prind din urma oriunde ai fi.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Kendo  •  1 iulie 2019, 19:40

Par sa fie din minoritatea aia discriminata rau de tot in Romania... Probabil ca de suparare s-au apucat de porcarii din astea. Si cat de disperat sa fii sa te indatorezi la niste *** din astia? Mai bine o iei la picior prin Europa si iti incerci norocul asa, daca ti-a ajuns cutitul la os, decat sa ai de-a face cu ***.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Titel  •  1 iulie 2019, 19:48

Astept de la presa din romania si o investigatie privind clanurile care se ocupa de transpotul ,,legal” de copii in America.

Stefan  •  1 iulie 2019, 19:55

Cand citesc investigatii de genul asta, jur ca imi pare rau ca m-am lasat de jurnalism. Nu am avut norocul sa am libertatea voastra de exprimare, asa ca am abandonat. Sunteti cei mai buni! Jos palaria si respect pentru tot ce faceti! Nu multi mai cred ca se poate schimba ceva, asa si eu. Dar asta nu inseamna ca trebuie sa incetam a lupta.

Cătălin Tolontan  •  1 iulie 2019, 19:56

@Stefan: multumim, dar sunt multi jurnalisti buni in Romania, femei si barbati curajosi care-si fac treaba in presa locala, uneori nebagati in seama, sau in cea centrala.

Ion  •  1 iulie 2019, 20:18

Romania este o tara plina de infractori, drept dovada faptul ca al treilea om in stat s.a dus din functie, direct la puscarie. Dar nu asta este cea mai mare problema, problema este ca se ascunde gunoiul sub pres ( prin gunoi a se intelege infractiuni, de la cele mai mici la cele mai grosolane) inca de la cele mai mici subunitati de militie, cele care iau primele contact cu fenomenul infractional ( au grija mai marii sefi sa le masluiasca)

Catalin Mihai  •  1 iulie 2019, 20:26

PSD-ul e de vina, d-nule Tolontan :))

supreme  •  1 iulie 2019, 22:16

old news!! ce spuneti pe aici se face din 2004.......v-ati trezit si voi dupa 15 ani...lol

Mihai  •  1 iulie 2019, 23:15

@Ion..Am citit un banc acum cateva zile, la noi prinsul infractorilor e ca pescuitul sportiv, ii prind, ii pupa si le dau drumul.

petre bucuresti  •  2 iulie 2019, 7:07

bai dar chiar sunteti idioti,ce acte publica marele totolan sunt din 2012 !

Cătălin Tolontan  •  2 iulie 2019, 7:08

@petre bucuresti: unele informatii sunt din 2012 si le-am datat, altele, cum e captura de 250.000 de euro sau ancheta pornita de DIICOT de la cazul de trafic de la Toronto sunt de acum.

Fane  •  2 iulie 2019, 8:12

Încă o dată se dovedește că oltenii sunt gingași și că întotdeauna infractorul învinge, de vină este victima. Bravos națiune!

jos_cenzura  •  2 iulie 2019, 8:15

Adaug și eu un comentariu pedant: de ce îi spuneți omului Popescu Luigi Cristinel, și nu Luigi Cristinel Popescu? Nu suntem totuși maghiari sau chinezi, să punem numele de familie înaintea prenumelui. Nici dumneata nu cred că ai pe cartea de vizită Tolontan Cătălin, ar fi complet ne-european. PS habar nu am până în ziua de azi care e numele mic și care e cel de familie al jucătorului lazial Radu Ștefan (sau Ștefan Radu).

cicalaca-cichicea  •  2 iulie 2019, 9:02

Tolo, te rog din toata inima publicati articolul si in Engleza.

Cătălin Tolontan  •  2 iulie 2019, 9:03

@cicalaca-cichicea: da, e la tradus in engleza, pina atunci le puteti citi pe acestea, tot despre migratia in SUA, de saptamina trecuta: https://www.libertatea.ro/stiri/baby-constantin-story-unwraped-2675132 https://www.libertatea.ro/stiri/audio-recordings-the-family-seeking-political-asylum-in-the-usa-for-ethnic-based-persecution-threaten-to-throw-stones-at-the-journalists-ill-kill-you-should-i-go-to-jail-2677249

Frunza  •  2 iulie 2019, 9:23

Uite de ce este necesară colaborarea cu serviciile.... Credeti ca altfel se putea dovedi ceva?

Catalynn  •  2 iulie 2019, 9:38

Cerem eliminarea de îndată a vizelor, rusine sa le fie americanilor! :-)))

nicu  •  2 iulie 2019, 10:18

@Catalin ar fi super sa publici si poze cu averile(vile masini lux etc) lor din Craiova, o sa ramana masca cititorii tai,clanurile deja invart sume astronimice,zeci de mil de euro, politia din craiova cunoaste situatia de minim 10 ani, dar ....

ticbis  •  2 iulie 2019, 10:49

Domnule Tolontan, Cu voia dvs, voi cita cate un pargraf din ambele pagini fotocopiate in articol, din cele doua rapoarte oficiale ale institutiilor americane ce au fost implicate in acest fenomen, US Border Patrol si US Department of Homeland Security. "The subjects claimed to be two separate family (...) stated that they are ethnic gypsies"; "The Romanian nationals then approach USBP Agents and (...) state they have fled Romania due to discrimination by the state of Romania because they are gypsies". Va rog sa luati nota de termenul oficial si corect folosit in limba engleza pentru a denumi populatia ce apartine etniei rome si sa-l utilizati fara probleme in traducerile articolelor dvs destinate publicului american si institutiilor civile sau oficiale din Statele Unite. Nu de alta, dar, asa cum v-am atras atentia intr-un comentariu pe articolul anterior pe care v-ati straduit sa-l traduceti in limba engleza (si pe care mi l-ati cenzurat pe motiv de limbaj intolerant), expresia pe care ati folosit-o ("roma man"), NU inseamna nimic pentru americani; Nu exista in lexicul limbii engleze si niciun american nu va intelege despre ce scrieti!:) Mai mult decat confuzii penibile si ilaritate, ceea ce ne afecteaza pe toti, nu veti obtine! Va atrag atentia ca daca va permiteti sa masacrati limba romana, eliminand din lexicul acesteia o jumatate din DEX sub pretextul asa-zisei "moderari" (in fapt, o cenzura crasa si diabolica, specifica inchizitiei evului mediu intunecat sau totalitarismului dogmatic dictatorial), asupra limbii engleze N-AVETI NICIUN DREPT; macar pe asta s-o respectati si s-o folositi asa cum trebuie, daca limba romana va e atat de dusmanoasa...!:)

Dan  •  2 iulie 2019, 12:23

E frustrant ca americanii isi fac baze la noi in tara, intra fara vize, participam alaturi de ei in teatre de operatiuni, si ei mentin vizele pentru romani. Avem la conducerea tarii un incompetent, care nu vrea sa ceara eliminarea vizelor. Toti presedintii pe care i-am avut, in relatia cu strainii au fost pisici, dar in tara se dadeau mari zmei. Imi doresc sa vizitez America. Am familie, casa, serviciu bun, iubesc Romania, si tot nu imi acorda viza. Este extrem de frustrant. Mi-ar placea sa puneti si problema asta pe tapet domnule Tolontan.

Niculae Moromete  •  2 iulie 2019, 15:01

Ceea ce prezintă investigația este o afacere de trafic de persoane. Aceasta nu se poate desfășura fără concursul instituțiilor statului ( și românești și americănești ). Colaborarea capilor afacerilor cu instituțiile statului se bazează pe șpagă. În 2016, când Trump a venit cu combaterea migrației ilegale, frontieriștii americani, de teama noului șef, au prins de 5 ori mai mulți "expuși șantajului" decât în anii următori. Interesant cum Ford fabrică autoturisme la Craiova, iar "exportul" acestui concern conține "urme" de forță de muncă.

Bozo  •  2 iulie 2019, 15:22

Mda, tipic politiei si justitiei romanesti: toata lumea stie infractorii si ce invart ei, acestia isi afiseaza bunastarea ilicita fara jena, dar nimeni nu e pedepsit. Bineinteles ca pentru toate astea platim cei cinstiti care stam la coada sa luam vize in tarile civilizate. Si plateste si imaginea Romaniei care este din ce in ce mai mult asociata cu cersetorii, cu prostitutia de coltul strazii, infractiuni stradale si altele asemenea. Bine ca ne dam mari cu arestarea din cinci in cinci ani a unui politician cu nume, ca in rest e tara nimanui.

gotic  •  2 iulie 2019, 16:35

Parca as citi SF,nu am crezut ca o sa apuc ziua cand calauze romanesti vor face trafic cu *** pe ruta Mexic-USA si vor forma si cohorte de cersit,mai urmeaza "romanian gangster"si putem face un film!

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Dacian Ocazio Cocortez  •  2 iulie 2019, 16:39

Tolontan, atata vreme cat fazani ca Bozo & comp nu stiu ca aceasta mafie *** este incurajata si sustinuta chiar de progressistii americani e bine, o sa ai succesuri la fazani, chiar daca numarul lor s-a redus drastic. Dar ca sa ai succesuri, nu uita sa cenzurezi pana iti curge sudoarea ***.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

jos_cenzura  •  2 iulie 2019, 19:56

Va rog contactați-mă pentru traducerea în engleză. Celălalt articol a fost tradus foarte slab, un vorbitor de limba engleză nu ar lua în serios ceea ce scrie acolo datorită calității scăzute a limbajului. Chiar dacă dacii provin din traci, un istoric nu ar asculta foarte mult un discurs care începe cu "the ducks came from the trucks". Păcat de produsul final, pentru că investigația pare foarte bine făcută.

cicalaca-cichicea  •  3 iulie 2019, 1:31

@Cătălin Tolontan multa apreciere, astept cu nerabdare traducerea. Am citit si distribuit articolele de saptamana trecuta, majoritatea Americanilor refuza sa creada ca traficul de persoane e real si insista ca nu-i altceva decat o minciuna politica, dar nu e de mirare cand ziare de o reputatie distincta precum NYT fabrica minciuni ca sa "dovedeasca minciuna" - motiv pentru care traducerea investigatiei in Engleza e mai mult decat bine venita.

Comentează