Bani publici folosiți pentru doping în sportul românesc! Scandalul se extinde, noi dezvăluiri în această dimineață

Un caz de dopaj la echipa de handbal Corona, dezvălui recent de Gazeta Sporturilor și urmat de suspendări și de salvarea, în ultima clipă, a echipei naționale de handbal, se prelungește într-un caz de corupție care atrage zeci de sportivi din mai multe sporturi, bani de la Consiliul Local și suspiciuni de mită

sâmbătă, 7 decembrie 2019, 11:02

Locul 4 din 7 participante în Campionatul Național de Seniori, echipa de hochei Corona Brașov, a urmat același drum al dopingului ca și fetele din echipa brașoveană de handbal, conform unor documente care au ajuns în posesia poliției care investighează cazul. În ceea ce-i privește pe unii hocheiști, evidențele sunt clare.

Documentele sunt completate de mărturii mai ample, mai mulți oameni din interiorul clubului începând să vorbească.

”Medicii știau foarte bine că terapia cu laser intravenos este interzisă de WADA, însă a existat nu doar un interes de recuperarea mai rapidă a sportivilor, ci și unul financiar. Procedura costa 500 de lei pe fiecare sportiv și duceau cât mai mulți, că oricum plătea Consiliul Județean Brașov. O parte din bani se întorceau. Afacerea de dopaj e mai degrabă una de corupție decât una sportivă”, a descris sistemul o sursă familiarizată cu cercetările.

Terapia de la clinica IOMED pretinde că ”e una de regenerare, împotriva oboselii”, însă este intezisă pentru sportivii de performanță.

Acum, medicii sunt presați de către clubul Corona să nu dezvăluie întinderea fenomenului și cât de mulți sportivi au fost expuși, dar doctorii echipelor se tem pentru cariera lor și pentru consecințele penale.

Există contracte și facturi, aflate inclusiv în posesia Consiliului Local Brașov, finanțatorul Corona, pe care apare numele clinicii IOMED Brașov, unde se făcea terapia. Ședința dura mai puțin de o oră, costa 500 de lei și fiecare sportiv făcea între una și 10 ședințe pe lună. ”Volumul conta la bani, așa că au fost atrase tot mai multe secții”, a mărturisit cineva din interiorul clubului. Investigatorii suspectează că o parte din bani reveneau la persoane din club. Ca în toate cazurile de dopaj, se fac cercetări atât pe linie penală, cît și pe cea sportivă. Pentru hochei există o sesizare care se referă la 19 sportivi, dintre care doi minori, iar autoritățile încearcă să o confirme.

Informațiile de ultimă oră privitoare la implicarea în doping a echipei de hochei Corona au ajuns și la Federația Internațională de Hochei (IIHF).

Agenția Națională Anti-Doping (ANAD) nu a confirmat că e la curent cu noile dezvoltări ale cazului de la Brașov, pe care și ea îl cercetează.

”Ca președinte ANAD nu sunt eu cel mă ocup de caz, el se află la Comisia de Audiere, care face investigații independente, așa cum trebuie. Iar informațiile nu pot fi dezvăluite în această fază pentru că ar periclita aflarea adevărului” Cristi Balaj, președinte ANAD

Comentarii (14)Adaugă comentariu

yfz  •  7 decembrie 2019, 11:45

lasa-ne, frate! Vezi ti de *** tai de bucale si nu mai scrie de echipe transilvanene, penibilule. *** a distrus gimnastica, judo, CSM Bucuresti ..acum veniti la Corona? De ce nu scrie presa (normala, nu aia de scandal a voastra) de dopingul la nivel mondial? v ati gasit sa distrugeti handbalul si acum hocheiul (exact cand am promovat si luptam sa nu picam inapoi- lucru pe care tu gazetar de acandal sigur nu il stii). Americanii se dopeaza pe fata!!!! ce *** de doping ii asta? Aia de ls parma fsceau transfuzii de sange. Imaginile au aparut in presa italiana 15 ani mai tarziu -desi le aveau de atunci.. ca sa nu distruga sportul. Dar pe tine te intereseaza doar cariera ta *** de gazetar de scandal. nu dai 2 flegme pe sportul romanesc!

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

xyz  •  7 decembrie 2019, 11:56

pe bune? asta ii doping ca pastila cu nurofen in 2000. In timp ce aia din NHL, NBA sau NFL, din ciclism, sportivii "bolnavi" care culmea is toti bolnavi de ADHD, nici nu se mai ascund...noi venim cu bășini de anchete de genul asta cum ca le o pus sangele la neon si coruptie - ca o furat 10 lei pe sportiv din bani publici. tara de lumea a 4a :))

Eos  •  7 decembrie 2019, 13:01

Dopati-va fratilor cat vreti dar nu le banii contribuabililor. Avem multe alte probleme în oraș nerezolvate !!

Andrei  •  7 decembrie 2019, 13:02

Din cauza oamenilor ca tine a ajuns tara asta unde este, sa iti fie rusine, jurnalist de doi bani ce esti.

Nixcu  •  7 decembrie 2019, 13:25

Acelasi lucru s-a intamplat si la Farul Constanta rugby.nu este vorba de dopaj ,ci de sifonarea banilor de la consiliul local sau judetean prin firme capusa si astfel s- a ajuns la desfiintarea echipei de rugby.Nu-i mai satura D-zeu pe acesti nemernici de politicieni(totul s-a intamplat pe vremea lui Constantinescu si Mazare)

Ana  •  7 decembrie 2019, 13:59

Despre câți bani este vorba știți cumva ? Că dacă facem un simplu calcul de 500 de lei * 20 de persoane ( că au făcut doar o singura ședința) lucru confirmat de medicul de la clinica reies 10.000 de lei....adevarul că într-adevăr ați făcut o descoperire geniala !!!! Oare cat sa fie mita ? 1000 de lei....ce tare !!! Bine că erați voi altfel ...informați va jurnaliști, daca va place sa vă numiți așa....

Cristi  •  7 decembrie 2019, 14:09

Bună... Dar în fotbal de ce nu te bagi? Nu ai voie?

Jimi  •  7 decembrie 2019, 14:40

E vorba de minim 125000ro la hochei plus celelalte secții.Suma e mare aveau de unde sa se înfrupte marii politicieni.

Maximilian  •  7 decembrie 2019, 14:46

Ce simpatici sunt postacii supărați de aici, în oceanul de Penibil în care se scufundă de gât cu geniul local Scripcaru! Delicios, băieți! Hai, că poate apar și spartanii de sub Tâmpa (sic) și sinecuriștii de partid de pe la RATBV, RIAL, poștă și alte instituții, ca să-și spună oful! ;) Fain e și că dau comentarii anonime, că așa fac curajoșii! :* Hai, să iasă mizeria din Primărie la iveală! Mă duc să parchez basculanta de popcorn. :) Mx

Mihai Pleșa  •  7 decembrie 2019, 15:07

Tolo sunt alături de tine. Trebuie să mergi mai departe cu dezvăluirile.

Paraschivescu  •  7 decembrie 2019, 22:45

Corona e un clup capusat de coruptie politica. Scricparu & co sunt nocivi pentru Brasov! Coruptia lor provoaca dezastre pe toate planurile (sport, infrastructura, spatii verzi, etc.) Ne-am cam saturat de Scripcaru, Oprica si toti ceilalti pupatori de la partid. Sper sa scrieti cat mai mult, sa vada toata tara ce primarie corupta exista la Brasov.

Loredana  •  9 decembrie 2019, 11:02

Sunt curioasa ce ai impotriva sportului brasovean? Sau poate doar cu echipele de hochei si handbal care au inceput sa faca performanta si supara? Sau poate ai vreun interes cu distrugerea clubului Corona, avand in vedere ca unii sustin reinfiintarea clubului Forex si atunci hai sa lovim din toate partile. Sa stii ca prin tampeniile pe care le publici in presa de scandal ai facut la fel de mult rau unor tineri sportivi ca si cei pe care ii acuzi de coruptie si luare de mita. Felicitari!

Mihai  •  11 decembrie 2019, 19:04

@tolo: ceva noutati? Cum? Nimic? Am inteles, suntem in proces de investigare si vom reveni cu amanunte. Sau nu.

Mihai  •  11 decembrie 2019, 19:21

@tolo: hai, impartaseste-ne despre caz, e un caz important, sportul romanesc e dopat, inacceptabil, esti sursa noastra de informatii, vrem sa stim mai multe! Maine va fi primul meci din grupa al Romaniei, in lot sunt si hocheisti de la Corona, cum e posibil? Suntem in riscul de fi suspendati din orice fel de competitii! Aaa, am inteles, a fost un articol cu informatii neverificate. Nu, nu e nevoie sa revii cu dezmintiri, e ok, intelegem, mergem inainte.

Comentează