Din imaginile camerelor de supraveghere din blocul operator de la Spitalul Floreasca se vede cum „rezidentul varsă 300-400 ml de alcool peste trupul pacientei care avea să ardă”!

Momentul de la care a pornit întregul lanț de evenimente care a dus la moartea femeii de 66 ani operată anul trecut la Spitalul Floreasca este intrarea în sala de operații de unul singur a medicului rezident.

marți, 7 ianuarie 2020, 10:09

De Mirela Neag, Cătălin Tolontan

Ministerul Sănătății a reconstituit evenimentele din decembrie 2019 care au provocat arderea pe masa de operație a pacientei.

“Rezidentul a intrat singur în sala de operații și, potrivit asistentelor, a solicitat alcool alb ca să-l sterilizeze pe cel care urma să fie operat”

89% era concentrația de etanol a biocidului utilizat de către resident

“Inițial, medicul rezident a procedat corect și a sterilizat abdomenul pacientei cu acel biocid. El a pus biocidul într-o tăviță și a folosit un câmp steril înmuindu-l în tăviță și sterilizând abdomenul. Apoi însă a vărsat toată tăvița, 300, 400 ml cât se vede pe filmări pe pacientă”, au spus surse medicale pentru Libertatea.

După ce a vărsat tăvița el a închis câmpul steril, iar în momentul în care chirurgul a intrat și a folosit cateterul corpul pacientei s-a aprins.

Dezinfectantul respectiv era dedicat sterilizării mâinilor chirurgilor și nu corpului pacienților, conform instrucțiunilor de folosire.

Astăzi este anunțată o conferință de presă a ministrului Sănătății pe această temă.

Comentarii (12)Adaugă comentariu

Maria  •  7 ianuarie 2020, 10:48

Din surse foarte sigure, va informez ca se intampla frecvent asemenea mizerii numite de ei ”accidente” doar ca reusesc cumva sa convinga rudele sa nu depuna plangere si sa bage totul sub pres. Frecvent ard pacienti, mereu se dezinfecteaza cu alcool si apoi folosesc curent electric... Au lipsit de la orele de fizica ***...iar amenda de 2000 lei ...sunt bani pe care ei ii au mereu in buzunar nu e mare lucru.sa inteleg ca daca omor un om si dau 2000 lei scap? interesanta logica

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Rubin  •  7 ianuarie 2020, 16:56

Domnule Tolontan, am sentimentul ca discursul dumneavoastra este unul atent construit de unii care se descriu cu termenii multinationale sau big pharma. Nu v-am auzit sa faceti anchete pozitive despre medici sau sistemul se sanatate ci doar lucrati din greu la asanarea sistemului public. Daca va pasa cu adevarat de ce se intampla cu acest sistem ati fi anchetat modul in care sunt dirijati banii publici din sanatate catre mediul privat, dar probabil ca nu aveti voie sa va anchetati sponsorii... Prin urmare, mi-as dori sa stiu ce ati crede daca ipotetic ajungeti pe mana medicilor pe care-i criticati, ca stiti ca daca sunt probleme grave de sanatate/urgente, in foarte multe cazuri, de la privat te trimit tot la stat, sper sa va puneti un pic problema si asa...

Pacientuedevina  •  7 ianuarie 2020, 18:17

1. Având vicleni comunicatori, manipularea mediatică pe care o construieşte sistemul medical (care în Rou este stat în stat, din cauza laşităţii noastre), de fiecare dată când este prinsă cu mâţa în sac, începe cu „a fost un accident”, când în realitate este vorba de fapte ilicite şi indisciplină sfidătoare (toate comise, deoarece în Rou legislaţia NU instituie o răspundere efectivă şi eficientă a medicului şi a spitalului (ci o poveste, o ficţiune, motiv pentru care CEDO a reţinut deja că în Rou această răspundere nu funcţionează). Şi vor muri în continuare pacienţi, aşa cum am mai scris pe acest site, până nu se schimbă Legea nr. 95/2006, care e făcută de medici pentru medici şi pentru a exista un adevărat mecanism de muşamalizări instituţionalizate. 2. Acest caz de indisciplină s-a produs deoarece: A) MS nu a emis Ordinul privind limitele de competenţă ale rezidenţilor, inclusiv în chirurgie, aşa cum îl obligă art. 22 ind. 1 alin. 2 din OG nr. 18/2009 (deci funcţionăraşii din MS dorm de peste 10 ani!), astfel că numai în ţara bananieră Rou, rezidenţii îşi permit să facă ce vor (ba îi întâlneşti chiar şi în UPU unde acţionează ilegal, singuri, punând în pericol sănătatea şi vieţile pacienţilor); B) MS nu a emis Ordinul privind ghidurile de practică medicală în chirurgie generală, aşa cum îl obligă art. 16 alin. 1 lit. g din Legea nr. 95/2006 (deci funcţionăraşii din MS dorm de peste 15 ani!), pentru ca procedurile operatorii să fie reglementate strict, ştiinţific (nu la vrăjeala medicului); C) MS nu a anchetat, nu a sesizat DNA şi nu a dat afară funcţionarii (medici!) din inspecţia sanitară şi dsp-uri care fac în mod VOIT greşit procesele-verbale de amendare a medicilor, pentru ca acestea să fie anulate în instanţă pe motive pur formale (aşa va fi şi în cazul de faţă, veţi vedea – când faceţi o anchetă jurnalistică privind această fraudă majoră, prin care medicul controlor îl face scăpat pe medicul chipurile controlat? Verificaţi practica instanţelor, aveţi acces ca jurnalişti, acesta ar fi subiectul bombă…); D) MS nu a emis Ordinul privind transparentizarea sistemului sanitar public, ci dimpotrivă a secretizat ilegal faptele ilicite din sistem, şi nu a dat afară funcţionarii care ascund informaţiile de interes public privind ilegalităţile (când faceţi totuşi o anchetă jurnalistică privind procesele pierdute de MS privind accesul la informaţiile de interes public???); E) MS nu a emis Ordinul privind depunerea declaraţiilor de avere de TOŢI medicii din spitalele publice; F) MS nu a emis Ordinul privind participarea reprezentantului MS la TOATE cazurile de indisciplină a medicilor judecate de Comisia sup. de disciplină a Colegiului Medicilor din R, aşa cum îl obligă art. 452 alin. 3 din Legea nr. 95/2006 (iată de ce se muşamalizează cazurile, când cineva nu-şi face datoria legală). Beuran este în conducerea CMR, fiind şef de comisie (www.cmr.ro/new/index.php/2016/07/comisia-de-chirurgie-generala/). Chiar mai suportaţi şarada aceasta a CMR şi nu faceţi nimic să o remediaţi, ca soluţionarea cazurilor să fie corectă, onorat MS? Rezultatul? Minciuni peste minciuni pe care le debitează medicii, CMR, MS, dsp etc. www.realitatea.net/stiri/actual/emanuel-ungureanu-deputat-usr-a-devoalat-minciunile-din-cazul-femeii-arse-la-floreasca_5e1450d35ced90447e1a7797. Am spus toate acestea ca să nu ne mai creadă cei în halate albe că nu ne dăm seama şi că suntem buni numai de pus plicuri negre în acele halate albe. Si în acest caz, medicii se vor „dezinfecta” de vină, că aşa şi-au făcut Legea nr. 95/2006, iar MS este PRINCIPALUL coautor la aceste realităţi. Declaraţii frumoase, zero măsuri eficiente.

Ilie  •  7 ianuarie 2020, 19:06

Rubin, noi romanii, avem prostul obicei sa tacem din gura. Tacerea noastra, incurajeaza coruptia din tara. Scoaterea la suprafata a lucrurilor murdare care se intampla in spitale, scoli, gradinite, etc., face ca in viitor ele sa nu se mai intample. Prefer sa apara in presa lucruri negative, decat pozitive. Datorita celor negative, lucrurile se mai misca in tara asta.

Napolion  •  7 ianuarie 2020, 23:06

Romanca moarta dintr-o eroare medicala in UK ! Hellooou nu demareaza MS nici o ancheta pe acolo ?

Pacientuedevina  •  8 ianuarie 2020, 12:48

Urmăriţi cazul din UK (reflectat în presa britanică) şi comparaţi-l cu cel din Rou. Veţi vedea diferenţe frapante: 1. transparentizarea totală a cazului; 2. sancţiuni dure date de Colegiul Regal al medicilor; 3. rezilierea de contracte ale medicilor şi personalului de către spital; 4. amenzi usturătoare date de Departamentul sănătăţii medicilor şi spitalului, care ulterior NU vor fi anulate în instanţă. Măsuri concrete de conformare date şi monitorizate de acelaşi departament, în colaborare cu societatea civilă; 5. despăgubiri uriaşe plătite cu celeritate de asigurătorul privat al medicilor şi spitalului, prin înţelegere cu familia victimei (care nu mai este târâtă în procese); 6. impunerea de condiţii dure de conformare pentru spital, de către firma de asigurări, ca asemenea caz să nu se mai repete niciodată; 7. raport medico-legal imparţial şi corect, cu experţi parte ai părţilor; 8. proces penal rapid şi nemuşamalizant etc. Aşa a funcţionat şi funcţionează în mod constant un sistem dintr-o ţară civilizată. Toate aceste repere ale corectitudinii NU le veţi întâlni în cazul din Rou, pentru că aşa şi-au făcut medicii legile, în dispreţul pacienţilor asiguraţi plătitori...

Pacientuedevina  •  8 ianuarie 2020, 12:54

Ce veţi mai vedea în UK? Asumarea publică greşelilor de către spital şi medici, precum şi SCUZE PUBLICE !!! Vă daţi seama, doctoraşii de rou ar face apoplexie daca ar face acest gest UMAN, renunţând la minciună şi prefăcătorie, la poziţia lor de dumnezei...

Napolion  •  8 ianuarie 2020, 15:05

@ Pacientul e de vina: ca "sa nu mai urmaresc" eu ca nu stiu unde sa ma uit: puteti sa publicati aici cateva linkuri de pe NET in sprijinul celor spuse ? Tot Englezii si Americanii au constientizat rolul erorilor medicale din sursa umana... si au pus in practica niste sisteme de pregatire in acest sens (nu am timp sa va dau linkuri dar credeti-ma ca exista procedeul utilizarii de manechine in pregatirea medicala asa cum este cea a simularii in aeronautica si alte domenii). Nu este totul coruptie si "huo hotilor" la noi , pe cand totul bine "pe afara"... Prieteni din alte tari (Canada) mi-au povestit de timpii enormi de asteptare (fara sa fie urmate de solutii corecte), protocoale care "nu merg bine".... altii CARE AU LUCRAT in Irlanda mi-au povestit de lipsa de profesionalism in ceea ce noi am numi primiri urgente. Haideti sa nu generalizam de sus pana jos si sa nu mai visam fara ponderare "la o tara ca afara" de parca acolo sunt highlanderi si aici doar babuini. Pana si in aviatie unde este rata de protocoale/standardizare este cea mai mare, eroarea umana apare. Aici la Floreaca este un caz de eroare umana asezat pe niste baze nesanatoase (cutume ca "seful" lasa tanara speranta sa inceapa operatia) si preluate nesincer de o presa politizata. Asa nu o sa imbunatatim nimic! Avem un sistem de asistenta egzact cat ne putem permite LA CE RESURSE MATERIALE SI UMANE SUNT DISPONIBILE ! Ca sa spun asa cea mai mare problema este resursa umana (si uitati-va din constructii pana in inginerie ca nu se mai gasesc oameni responsabili si pregatiti...) . Cine angajeaza stie de problema asta ENOORMA. Cine este platit de stat sau in firma vorbeste doar din poezii. Si daca mai si vorbim de avocati si despagubiri de sute de mii de eruo sau de milioane (cazul cu "pixul" taiat in patru ...) atunci dupa ce bagam frica in medici, ingropam niste spitale in datorii (gen datoria statului catre Micula) si atunci dupa ce pleaca atat doctorii cat si baietii destepti ca sa traiasca "intr-o tara ca afara" o sa ramanem noi cu buza umflata (la propriu) aici. Si sa stiti ca bugetul unui spital este cam 80% salarii. Din ailalti 20% si daca s-ar fura fura 20% practic se pierd 4% din suma totala. Sunt bani multi insa nu vor putea schimba radical conditiile, dar mai ales EDUCATIA PROFESIONALA cu un 4%. Estimez ca in realitate "pierderile" sunt de 2-3%. Judecati si dvs. Directia de punere problema "pentru presa" si "pentru public" este una paguboasa! Altcumva trebuiesc cautate solutiile. SISTEMUL NOSTRU ESTE BOLNAV DE SUS PANA JOS. Nu zic poate era cazul ca Beuran sa faca un pas inapoi (nu-i cunosc personal competenta), dar nu pot cupla la puneri de problema "ale unor experti" pregatiti in a CERE conditii dar care nu cunosc solutii clare cum se poate DA in schimb si CAT E POSIBIL sa se realizeze. Frustarrea este doar un pas dar nu trebuie sa domine gandirea. Germania sigu nu a ajuns acolo ghidata de logica frustata si gustata de mase. Dumneavoastra ati sta ca asistenta intr-un spital pe 2000-3000 RON lunar? Si daca da atunci cam ce competenta ati asigura dupa 5 ani, dupa 15 ani, dupa 30 de ani de cariera cand ati iesi la pensie ? Daca ati mai avea si rate sau un ghinion si ati avea datorii ?Oamanii nu sunt niste rai si niste corupti din nastere si nici exemplu si pusul la colt nu rezolva! Daca copilul dvs se drogheaza il amendati si il concediati eventual il condamnati deja cu politia ? Sau incepeti sa il ajutati in a schimba mediul si evident a-l duce la dezintoxicare ? Si last: NU SUNT DOCTOR dar am oroare de discutii "competente" cand sunt pusi toti oamanii in aceasi galeata. "Toti doctorii" nu sunt nici sfinti dar nici infractori, "toti romanii" nu sunt nici *** si nici ***, toti *** nu sunt..... Sau "afara" e ok si "la noi in Romanica..". Apropos: cate s-ar fi facut cu banii de pe Bechtel ? cate cu banii care inteleg ca o sa le dam lui Micula ? Vreau sa spun ca e nevoie de COMPETENTA SI PROFESIONALISM SI MAI PUTIN CIRC SI POLITIZARE in a trata aceasta problema!

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Napolion  •  8 ianuarie 2020, 15:09

Am dat o cautare rapida. DOar ca si exemplu: https://www.bmj.com/content/353/bmj.i2139 Medical error—the third leading cause of death in the US

Ervin  •  8 ianuarie 2020, 17:06

Problema pleacă din modul de finanțare al universităților..... Noi lucram de exemplu în domeniul medicinei dentare Marea majoritate a medicilor din promoțiile de medici dentiști proaspăt absolvenți din ultimii ani sunt la un nivel profesional execrabil Termina școală și nu știu absolut nimic..... Întrebați un proaspăt absolvent care este protocolul de sterilizare într-un cabinet medical, ce substanțe se folosesc, cât timp, ce substanțe active exista în dezinfectanti în cce ordine se folosesc ce tip de dezinfectant se folosește la ce tip de instrumentar sau ptr dezinfecția suprafețelor etc etc Nu au nici ceea mai mica idee.... Puteți face un test cu proaspăt absolvenții care termină... Despre manoperele medicale și chestiuni precum ocluzologie sau alte ramuri ale medicinei dentare puteți sa uitați.... Universitățile sunt interesate doar sa scoată pe banda rulanta tot mai repede cât mai mulți absolvenți..... Nici măcar nu se specifica ca și profesie ca un proaspăt absolvent sa lucreze măcar 2 ani de sub supravegherea și îndrumarea unui medic cu o experienta de lucru dovedita de minimum 3-4-5 ani Și atunci ne miram ca un medic rezident nu știe ce dezinfectant unde și în ce cazuri se folosește..... Cum verifica, supravegheaza și îndruma acești medici o asistenta medicala care ii este dit direct subordonată și de care răspunde medicul ptr ce face în sală...

Napolion  •  9 ianuarie 2020, 12:59

@Ervin Din pacate ASA ESTE cum "ati diagosticat". Revolutie "a la Bastilia" cu taierea de capete cata 15 pe zi daca se poate nu este solutia. Problema e mai adanca si necesita 5-10 ani (de munca nu de temnita cum se pricepe acum). E buna si temnita dar din pacate tocmai "lucratorii de la butoane" reusesc sa o aplice la *** ca sa-i lase pe "greusteni" linistiti. Furi salamu si iei 3 ani. Furi 20 milioane, furi o guvernare, incalci sa dai o sentinta... nu iei nimic sau iei cu suspendare. Mi-e scarba de acest cinism selectiv (politicieni si "securisti/SRI")si raman perplex cand vad aceasta miopie cu pretentie de competenta (hashi tagi si societate civila manata de manie proletara= masa de manevra). Pai e simplu: cum sa nu tipe omul in strada "ca uite ce incompetent este celalalt" cand el nu cunoaste ce ar trebui facut profesionist chiar la nivelul lui ... Bine nu generalizez si vorbesc doar despre masele carora li se adreseaza aceste "mesaje" abil "lasate prin presa sa curga. Daca si-ar face fiecare o radiografie cum isi indeplineste cariera profesionala cred ca nu prea ar iesi la culoare cum trebuie . Nici macar o gresie nu mai este montata cum trebuie de "specialistii vremurilor noastre". Dar stim sa cerem !!! Si mai stim sa ne vaicarim ! Si mai vrem o tara ca afara...... (am alergie de ambiguitatea mobilizatoare a acestor expresii care ne bantuie periodic generatiile, precum "sa traiti bine", "omul bun si pomul copt", "noi nu ne vindem tara", "coruptia ucide"). Manipularea o vezi dupa cat de buna e in expresii ("tare in gura") si dupa ce lipsa de solutii efective are (mai alea alea de tip "ai bagam la puscarie si de maine o sa fie bine"). Cat timp nu gasim calea sa se promoveze valoarea autentica PROFESIONALA si nu aia de partid cu misiune mascata de "implementare program partid" (adica lobby, adica trafic de influenta, adica pana la urma o forma de "rezolvat interesele mele") nu se va incepe procesul de insanatosire. De aia am spus ca suntem ***i de sus pana jos. De aia o sa se mai moara..... Nu vad deloc ca in partidele oportuniste de la putere (inclusiv actualul) sa exista asa germeni semnificativi de gandire . Cat despre cenzura pe acest site: miopie ca de obicei. Vedeti ca in postarea mea anterioara ati omis cuvantul "pix" Mi se pare si acesta "ofensator". Va rog sa interveniti si sa exorcizati ca dupa aceea sa fie mesajul "mai corect" . Este ipocrizie morala: intervenim imediat sa "vorbim" santos dar sa avem mari intarzieri sa indreptam sa nu mai manipulam *** ! De ce spun manipulare: deoarece am pretentie de la dvs domnilor din presa. Ca aveti univers de viziune si de informare. Si nu merge scuza ca "noi doar semnalam". La dvs nu se aplica " nu am stiut, nu am vazut". Daca este asa atunci stati acasa si nu mai publicati. Aveti o responsabilitate. Asa cum mai corect este sloganul "incompetenta ucide". Faceti analize si aduceti experti cu solutii. Nu avem nevoie de potere jurnalistice care alearga infractiuni fara sa indrepte cauza. Fiti exigenti inclusiv in breasla dvs! Este saturata societatea cu meniuri TV zi de zi, timp de un an o drama generata de un nemernic (Dinca) fara sa avem o lectie de sanatate sociala, juridca, legislativa.... Cu implementari concrete facute public (ce s-a modificat la STS, la SRI, la politie etc....)

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Pacientuedevina  •  9 ianuarie 2020, 16:26

Ori de câte ori semnalăm CONCRET necesitatea DISCIPLINĂRII riguroase a personalului medical şi necesitatea introducerii REGULILOR aprobate prin ORDIN de MS (a procedurilor operaţionale clare pe toate ramurile medicale, pentru medici şi personalul sanitar, cu sancţiuni pentru fiecare modul operaţional), apar „perdele de fum”, cu poezii şi filosofii sterile, care să abată atenţia (că şi la alţii apar erori etc)…Vreţi schimbare, lăsaţi aburelile şi cereţi MS de românica ceva concret: să emită măcar ordinele pe care vi le-am amintit mai sus, pe care le întârzie de 15 ani(!) şi care funcţionează în ţările civilizate…Faceţi ceva împotriva medicilor de la inspecţia sanitară şi dsp-uri care fac voit greşit procesele-verbale de sancţionare, ca medicii amendaţi să le poată anula în instanţă…

Comentează