Ce se întâmpla dacă Bănicioiu făcea lucrări stomatologice în același timp în care el, ca ministru, schimba legea pentru ca spitalul unde lucra să ia mai mulți bani de la stat?!

Victor Costache, ministrul Sănătăţii, şi Horaţiu Moldovan, secretarul de stat, operează în continuare la clinicile private unde lucrau înainte de a deveni demnitari.

miercuri, 29 ianuarie 2020, 10:03

Spitalele celor doi sunt parte a marilor rețele Medlife și Sanador, iar acestea, împreună cu Regina Maria, vor fi principalii beneficiari ai schimbărilor la legea sănătăţii promovate de aceiași oameni care conduc ministerul.

Nu e ilegal ca Victor Costache să opereze la Polisano (cumpărat de Medlife), iar Horațiu Moldovan la Sanador. O fac în timpul lor liber, ministrul în week-end, secretarul de stat, seara. Își practică profesia.

Problema e conflictul de interese. Cei doi, ca șefi ai Ministerului Sănătății, au inițiat o ordonanţă de guvern care dă liber clinicilor private la finanțările publice din programele naționale.

Nu discutăm acum efectele măsurii. O conversație națională pe tema privatizării serviciilor medicale este utilă.

Sunt în joc, pentru început, 1,3 miliarde de euro și, mult mai important, accesul la sănătate și eficiența actului medical. Opiniile sunt împărțite. Există voci care spun că privatizarea sănătății este o nevoie imediată, există alte voci care atrag atenția asupra faptului că, pregătite de ceva vreme de vânzare, marile rețele private forțează accesul la banii CNAS și că-și vor înmulți sumele nou intrate cu factorii de multiplicare din momentul vânzării.

Dincolo de orice, o întrebare scurtă merită însă pusă chiar acum, când Libertatea a adus știrea către public. Cum ar fi reacționat președintele României și liderii de opinie dacă acest conflict de interese în care s-au așezat cei doi șefi ai MS ar fi fost comis de un ministru PSD? De pildă, de Sorina Pintea din guvernul Dăncilă sau de Nicolae Bănicioiu din cabinetul Ponta?

Un milion de like-uri pe Facebook nu schimbă definiția conflictului de interese.

Comentarii (17)Adaugă comentariu

Tomitan  •  29 ianuarie 2020, 23:06

Deci domn secretar de stat freaca menta 8 ore pe zi si apoi opereaza .Bravos natiune! Mai are putin si ne spune ca face operațiile cu dalta si ciocanul ca-n filmul ala polonez din anii 80, " Vraciul" .Pai in afara de cafeaua bauta de dimineata ,iti dai seama ce program de lăuză are domn subsecretar de stat, asta ca sa fie apt de operatie dupa ora 16.Iar domn ministru sa ma lase cu minciunile avocațesti cu " pro bono". Păi si Bolcaș l-a aparat chipurile pro bono pe Nastase in " Trofeul calității " , ptr ca dupa proces PSD- ul sa-l recompenseze cu un post gras la CCR .Adica "prostimea " sa-i deconteze onorariul domnului avocat cu salariu si pensie speciala.

Chis Alexandru  •  30 ianuarie 2020, 6:16

Dle Tolontan daca ati fi luat legatura cu conducerea ANI ati fi aflat ca medicul Victor Costache, Ministrul Sanatatii, opereaza pro-bono (adica fara bani!), cu acordul ANI (adica are un document in acest sens)! Ceea ce ati aflat dvs este un alt fel de fake-news. Regret, dar cred ca ar trebui sa va documentati mai profund si, eventual, daca dvs credeti ca este oportun, sa va cereti scuze!

Luca  •  30 ianuarie 2020, 7:26

Din pacate sunt putini demnitari care se ridica la inaltimea pozitiilor pe care le ocupa . In alta ordine de idei , am vazut medici care lucreaza in Spitalul Public , apoi merg la un Spital privat si predau la si Facultate ! Serios ?! Cum reusesc sa aiba 3 job uri ? Ar trebui sa aiba "tahometru"cum au soferii de TIR care nu au voie sa conduca mai mult de 6 ore .

Alex One  •  30 ianuarie 2020, 8:55

Ce se intampla ? Ieseau tefelistii plus canadiana rosie in piata strigand jos ciuma rosie ! Ps. Apropo de program ,ce parere are zana de la M.Muncii de programul comunist de la Sanatate ? La ce ora se pleaca de la minister ca sa operezi la 16 la Sanador ? De Sibiu ce sa mai zicem ? Cine oare e din Sibiu de se simte atat de tare d-l ministru ? @ Chis A. Zice presa, vezi B 1 Silviu Manastire, ca pro bono inseamna contract de colaborare de 20.512 lei !

Ilie  •  30 ianuarie 2020, 9:48

Fostul patron de la Polisano, care s-a sinucis, era anchetat de DNA pentru furtul a 7 milioane de euro din banii bolnavilor de cancer. ***. Din acest mediu provine dl. ministru. Bine că am scăpat de ciuma roșie.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

paul S  •  30 ianuarie 2020, 11:42

Bravo, bravo Tolo. Acum, pasul doi: trebuie sa chemi tefelistii in Piata Victoriei, sa lupte impotriva coruptiei ucigase. Si Klaus sa-si caute prin debara geaca aia de culoarea ciumei rosii.

deontolozaurul  •  30 ianuarie 2020, 13:45

Lesinau mamutii radioactivi descoperiti de Tolontan, #elitele isi smulgeau isteric parul... din nas iar Vladutz Voiculescu... asta nu stiu ce facea, dar sigur facea ceva important. Ca fapt divers, care mai e situatia transplanturilor pulmonare de la Sf. Maria? Ca eu aud numai de bine. Sigur e ceva suspect, coafeaza aia rezultatele. Aveam impresia ca o sa fie nenorocire... ca doar asa ziceau Vladutz si Catalinutz.

carmen i  •  30 ianuarie 2020, 13:48

Din nefericire, art. 72 alin. 2 din leea 161/2003 prevede ca nu se aplica conflictul de interese pentru emiterea de acte normative: 2) Obligațiile prevăzute în alin. (1) nu privesc emiterea, aprobarea sau adoptarea actelor normative. Prin urmare, daca emiti acte normative care te favorizeaza, nu este conflict de interese. Fireste, situatia este intolerabila si ar trebui schimbata.

Mircica  •  30 ianuarie 2020, 14:19

Nu este adevarat! Si chiar daca ar fi, nu conteaza, cei de dreapta au toate libertatile imposibile, ei sustin economia tarii si prin urmare nu trebuie deranjati. Si ce daca prin privatizarea sanatatii nu vom avea acces deplin la serviciile de sanatate. Asta inseamna economia de piata. PS Astept cu nerabdare prima devalizare a pilonului 2 de pensii, atunci sa vezi.

PaCiEnTuEdEvInA  •  30 ianuarie 2020, 14:56

Vă semnalez un „fenomen” – paravan ce se întâmplă exclusiv numai la Ministerul Sănătăţii (pentru că este DEFINITORIU gradului de elaborare şi sofisticare a mijloacelor dolosive cu care operează mafia medicală, la lumina zilei, reuşind să prostească pe toată lumea): deşi acest minister este instituţie PUBLICĂ, este înţesată de medici cu funcţii aşa-zis „onorifice”, „neremunerate”, „pro bono la stat” (!?!): de la consilierii ministrului, la membrii Corpului de control al ministrului care se fac că „anchetează” sesizările pacienţilor şi ale presei referitoare la spitalele din subordine, la greşelile intenţionate făcute de dsp-uri în procesele-verbale de sancţionare a medicilor (pentru ca acestea să fie anulate în instanţă) etc. Iată că ne reîntâlnim cu medicii „VOLUNTARI” (cu încălcarea Legii voluntariatului), precum cei care căpuşează spitalele pentru plăţi informale. Presa poate verifica oricând. Credeţi că aceşti medici „onorifici” (de exemplu cei care şi-au „controlat” prietenii de la spitalul Y) au depuse declaraţiile de interese şi de avere? Nici vorbă. Deşi, atenţie mare, ei exercită prerogative publice, de STAT!!! Ce urmează, un prim-ministru pro bono, un şef de poliţie pro bono…? Întrebaţi, pe calea informaţiilor de interes public, câte persoane au îndeplinit şi îndeplinesc în MS, începând cu anul 2018 şi până în prezent, „activităţi” cu titlu „neremunerat” sau „onorific” în acest minister sau pentru acest minister?

PaCiEnTuEdEvInA  •  30 ianuarie 2020, 14:59

În altă ordine de idei, medicul consilier „neremunerat” al MS, Moldovan Andreea Anamaria, despre care ministrul spune că a numit-o în funcţia publică de consilier ministerial pentru a elabora legislaţia şi ordinele pt eradicarea infecţiilor nosocomiale, câte asemenea proiecte a produs, că nu sunt afişate pe ste-ul MS? Sau consilierea se face prin prisma activităţii acesteia la spitalul privat Sf Constantin?

PaCiEnTuEdEvInA  •  30 ianuarie 2020, 15:09

medicii au ajuns să fenteze cu nerusinare (aşa cum fentează şi răspunderea pentru malpraxis) până şi ANI, sub pretextul că "exercită pro bono ???AUTORITATEA DE STAT !!! specifică şi constituitivă funcţiei PUBLICE pe care o îndeplinesc (în MS, în dsp-uri, în universităţi de stat, în casele de asigurări de sănătate etc.)...este noaptea minţii, în aceste condiţii, chiar nu are niciun rost ANI (cum nu are rost nici colegiul medicilor), din moment asemenea situaţii strigătoare la cer sunt muşamalizate sub pretexte penibile într-un stat de drept (dar noi trăim, nu-i aşa, în statul în stat medical, ei sunt autoritatea de stat şi o şi exercită numai pt ei şi împotriva noastră a cetăţenilor plătitori de taxe)

bg  •  30 ianuarie 2020, 15:18

Asistam la razbunarea sist. medical privat pe sist. medical de stat fara ca cineva sa ia in calcul ca pacientii sunt aruncati dintr-o parte in alta si ca serviciile medicale nu isi vor spori calitatea ? Desi in parlament isi dau mana, prin retorica si interese, partidele politice au impartit societatea (PSD cu statul, PNL cu privatul) astfel incat niciun ministru nu poate sa mai doreasca, sa fie lasat sa gaseasca un echilibru intre cele 2 sisteme. Eu l-a vazut pe d-l dr. Costache intr-un interviu dat din sp. din Sibiu in care propunea decontarea prin CNAS a operatiile cardiovasculare si a transplantului de inima din privat. Pai daca venim la conducerea MS avand in spate numai interesele clinicilor private, ne luam colaboratori numai din privat, noi care ne tratam la stat (atat ne permitem) ce sa intelegem? Chiar daca castigati o lupta, veti pierde razboiul...desi pacientii nu-si doresc asta. Cu fiecare nou ministru renasc sperantele pacientilor ca vor fi mai bine tratati si la fel de rapid se naruiesc.

Dan  •  31 ianuarie 2020, 8:08

O preluare de la un amic: "Ministrul Transporturilor are voie ca, în paralel, să conducă o locomotivă, pro bono?"

bg  •  31 ianuarie 2020, 12:33

Atunci si presedintele sa predea ore de fizica, tot la Sibiu! Basescu trebuia sa plece comandant de nava pe oceanele lumii! Cum ar fi ca Ursula von der Leyen sa consulte in clinici de ginecologie, in Weekend, asa pentru ca o cer pacientele Europei? Absurdistan...

Diana  •  31 ianuarie 2020, 18:16

Noroc că am scăpat de ciuma roșie! Noroc că au venit cei de dreapta cu cinstiții lor cu tot. Ha...Ha...Ha(citez dintr-un clasic în viața și în geacă roșie)

iulian  •  1 februarie 2020, 9:14

comparatia este totalmente deplasata. Banicioiu este un politruc, nu a tratat o carie in viata lui! sper ca aceasta campanie furibunda impotriva ministrului sa fie facuta din convingere. daca as fi bolnav cronic mi-as dori sa ma pot trata la privat, eventual cu medici care lucreaza doar in privat si nu cu membrii UMFistan.

Comentează