Un judecător le dă dreptate jurnaliștilor de investigație: mâna dreapta a unui primar PSD avea legături cu gruparea care trafica minori

Magistratul Andrei-Aurel Păun, de la Judecătoria Sectorului 2, a motivat de ce a respins plângerea lui George Cioclea, fost ofițer al Gărzii Financiare, împotriva echipei de investigație Libertatea & GSP.

duminică, 2 februarie 2020, 10:45

„Acestea sunt momentele în care presa, cu respectarea obligațiilor și responsabilităților care-i revin, trebuie să contribuie cu toate resursele sale la dezbaterea publică, iar nicio limitare a libertății de exprimare nu are a fi admisă”
Motivarea instanței din dosarul 8700/300/2018

Investigația jurnalistică din cazul de trafic Shanghai a adus reporterilor mai multe procese.

.
Mai bine de 10 ani, oficialii statului român, care apar în dosarul inițial ca fiind recunoscuți de către fete, unii ajunși generali SRI sau de poliție, nu au fost niciodată deranjați, iar apariția numele lor în 2018 i-a făcut pe unii dintre ei să amenințe ziariștii cu instanța.

Printre cei care au apelat la judecată a fost și George Cioclea, fost comisar al Gărzii Financiare. El a reclamat că ”prin articolele publicate i s-au încălcat drepturile”, ”i s-au adus prejudicii reputației și onoarei” și a cerut ”ștergerea acestor articole de pe internet”.

Când echipa de investigații a discutat cu câteva dintre victimele de atunci, unele fete minore, venite din familii sărace din nordul țării și închise într-un apartament cu gratii din București ca să-i satisfacă pe clienții chinezilor, acestea au spus că ”noi le-am indicat pozele, i-am recunoscut, dar nu s-a făcut nimic și nu mai sperăm că vor fi arătați vreodată la lume”.

Pozele respectivilor ofițeri, care i-au sprijinit pe mafioții chinezi, apăreau la dosar public din instanță. Ziarul a consultat ”dosarul Shanghai” la arhivă, a discutat cu martori, cu victime, cu cei recunoscuți de fete și indicați de procurori și, apoi, i-a arătat opiniei publice pe cei care și-au trădat uniformele, peste 10 ofițeri.

Printre cei expuși public, George Cioclea, care a ajuns între timp director economic al Primăriei Sectorului 4, a susținut că ziariștii au publicat ”fără dovezi concrete”.

Procesul intentat de el a început în 2018, a durat un an, iar ziariștii au fost asistați de avocata Diana Hatneanu.

Judecătoria Sectorului 2 București nu i-a dat dreptate fostului ofițer de Gardă, a respins acțiunea și, recent, a apărut și motivația instanței.

„Pârâtul Tolontan Cătălin a avut o conduită conformă în totalitate cu exigențele internaționale în materie”
Andrei-Aurel Păun, președintele instanței

Măcar atâta dreptate pentru victime!

Atât George Cioclea, cât și alții dintre cei expuși de presă au susținut că articolele care-i arată public sunt nedrepte și tardive, pentru că vin la peste 10 ani de la faptele petrecute. Judecătorul a argumentat însă și, într-un fel, el a dat dreptate nu doar ziariștilor, cât mai ales victimelor, fetelor chinuite sub ochii autorităților.

.
Uneori, aceste fete de 14-17 ani au fost folosite sexual chiar de către ofițerii care-i protejau pe mafioții chinezi și nu au mai sperat că se va afla adevărul despre cei care au colaborat cu rețeaua care le-a traficat.

”În condițiile în care acel loc apărea frecventat de comisari ai Gărzii Financiare, ofițeri de poliție și SRI sau magistrați ai Statului Român, persoane cu care membrii grupării de criminalitate organizată își cultivau relațiile din țară, așa cum reiese din conținutul dosarului penal nr. 18209/2006, subiectul abordat de către pârât este de un interes general stringent, întrucât pune în discuție fenomenul corupției și vizează modul în care instituțiile statului funcționează în lupta împotriva criminalității organizate, precum și conduita funcționarilor cu atribuții de control și sancționare”, argumentează judecătorul în motivația sa.

„Publicul are tot dreptul să fie informat în legătură cu această chestiune”
Motivarea instanței

Mai mult, în hotărârea redactată de judecătorul Andrei-Aurel Păun și de grefierul Victoria-Rodica Ioaneș, se arată că jurnalistul ”avea chiar obligația de a alerta opinia publică în legătură cu toate aceste aspecte”.

Instanța reține că ofițerii aveau legături cu ”liderul coordonator al unui trafic de emigranți din China spre Europa”, personaj care avea și ”legături strânse cu Statul Chinez”.

”Legăturile dintre reclamant și liderul grupării de crimă organizată reies din stenograme”, spune instanța despre George Cioclea, în prezent directorul economic al primăriei conduse de Daniel Băluță.

„Astfel, imputând reclamantului legăturile pe care le avea cu gruparea de criminalitate organizată de la Restaurantul Shanghai, pârâtul a relatat niște fapte precise, fapte care sunt dovedite prin probele administrate în cauză”
Andrei-Aurel Păun, președintele instanței, despre articolele publicate de echipa de investigații

Una dintre ultimele fraze ale motivării sună astfel: ”Acestea sunt momentele în care presa, cu respectarea obligațiilor și responsabilităților care-i revin, trebuie să contribuie cu toate resursele sale la dezbaterea publică, iar nicio limitare a libertății de exprimare nu are a fi admisă (…) În concluzie, se impune respingerea prezentei acțiuni ca neîntemeiată”.

Sentința nu este definitivă.

Comentarii (2)Adaugă comentariu

bg  •  4 februarie 2020, 9:35

Bravo! Felicitari echipei! Ai reusit, continua! N-ai reusit, continua!

Mariana  •  6 februarie 2020, 0:12

Felicitari echipei! Va admir pentru curajul de a scrie cu profesionalism despre lucruri pe care altii le evita. Pentru ca, „singurul lucru necesar pentru ca răul să triumfe este ca oamenii de bine să nu facă nimic". Iar voi, chiar faceti CEVA!

Comentează