Medic dintr-un mare spital bucureștean de urgență: ”Nu ni s-a făcut nici un instructaj pentru coronavirus!”

”Nici măcar simptomatologia nu ni s-a explicat. Poate că au făcut ceva instructaje la UPU, dar pacienții vin peste tot la un spital de urgență și e vorba și de felul în care ne putem proteja noi, medicii”, a spus pentru Libertatea un medic de la unul dintre cele mai mari spitale de urgență din Capitală.

luni, 24 februarie 2020, 2:04

de Cătălin Tolontan

Responsabilii Sănătății susțin, atât prin vocea lui Raed Arafat, dar și prin alte voci, că nu se pune problema ”dacă”, ci doar ”când” vom avea primele cazuri de infecții cu coronavirus în România.

Pacienții au fost asigurați de Guvern că sistemul este pregătit.

”Nu e așa, nici vorbă! În astfel de situații, mobilizarea ar trebui să fie exemplară și totală. Nu ni s-a făcut nici un instructaj pentru coronavirus!”, a spus pentru ziar un medic cu experiență de peste 20 de ani într-un mare spital de urgență din Capitală.

El are altă specialitate decât medicina de urgență, ca și grosul medicilor din aceste spitale. ”Suntem doctori care facem gărzi la un spital de urgență și nu ni s-a făcut nici un instructaj pentru coronavirus!”, a explicat el. ”Poate că au făcut ceva instructaje la UPU, dar pacienții vin peste tot la un spital de urgență, plus că e vorba și de siguranța noastră”.

Situația de criză este cunoscută nu doar printre medici, ci și de către firmele care aprovizionează sistemul, de la DSU la spitale.

Medicii sunt cei mai expuși, sunt în prima linie. În China, mulți dintre cei decedați sunt medici. Iar, la noi, după ce se vor face instructajele se va vedea că nu am comandat din timp stocurile. Vor ști ce, dar nu vor avea cu ce. Suntem, ca țară, în mare întârziere cu pregătirea pentru coronavirus
Sursă din industria pharma

În privința dotărilor, de la măști la dezinfectanți și aparate de susținere a vieții, achizițiile nu au fost încă făcute de România, ”iar stocurile internaționale au fost epuizate, alte state acționând mai repede”.

”Pur și simplu, alte state au prețuit informația când au avut-o”, a conchis specialistul din industria farmaceutică.

Comentarii (3)Adaugă comentariu

Garido  •  24 februarie 2020, 16:44

Cu parere de rau trebuie sa va spun ca articolul este publicat foarte tarziu ,acum cand nu se mai poate face nimic . Singurul lucru pe care mai puteti sa-l faceti voi cei cu studii superioare care sunteti in varful lantului trofic din *** si din europa este sa faceti ceea ce ati facut de la aparitia acestui coronavirus si pana in prezent , adica sa faceti statistica, adica sa numarati mortii de pe urma covid 19 . Va rog sa nu mai scrieti nimic despre coronavirus ,nici dumneavoastra si nici ceilalti din presa ,oricare presa ar fi ea, este prea tarziu ,de acum incolo incepeti sa numarati mortii .

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Garido  •  24 februarie 2020, 16:55

Da,asa este . Vai..........

bg  •  25 februarie 2020, 13:17

Bine ca mai spun si medicii cate ceva despre "minunatul" nostru sist. sanitar! Pana in 2014, (la Colectiv) subiectul era tabu, iar dupa Hexi Pharma foarte putini au avut curajul sa spuna ADEVARUL despre inf. nosocomiale, sa recunoasca lipsurile, umilintele, proasta administrare, promovari pe pile si relatii. Pana acum sindicatele din sanatate au cerut numai cresteri de salarii, iar la manifestatii participau numai brancardierii, infirmierele si ceva asistente acolo. Ca sa nu fiu rau, voi spune doar atat: In sist. sanitar, PROTECTIA MEDICULUI VINE ODATA CU PROTECTIA PACIENTULUI.

Comentează