Atenție la toalete. Ancheta epidemiologică a stabilit că șefa cu COVID – 19 de la Ministerul Sănătății s-a infectat cel mai probabil în WC-ul unui aeroport

Când specialiștii au evaluat venirea din Dubai a șefei de direcție din Ministerul Sănătății de la București și-au dat seama că n-a avut contacte umane directe riscante. Din declarațiile și din ruta ei, a rezultat ceea ce specialiștii știu deja: e posibil să se infectat într-o toaletă, pentru că coronavirusul rămâne pe suprafețe, mai ales pe oțel și plastic, unde supraviețuiește și două zile

marți, 17 martie 2020, 6:47

Pacientul numărul 92 depistat cu COVID – 19 în România este o angajată a Ministerului Sănătății, șefă de direcție, care s-a întors pe 8 martie din Dubai.

Apoi, ea a mers la minister, iar acum mai mulți angajați, inclusiv cei din cabinetul ministrului Victor Costache sunt în izolare la domiciliu.

Ancheta epidemiologică a durat câteva zile. Specialiștii au luat în calcul deplasarea, unde a stat și contactele pe care le-a avut. Din declarației angajatei s-a ajuns, din aproape în aproape, la cauzele nu certe, dar posibile, ale infectării, susțin surse din Ministerul Sănătății.

”Ancheta epidemiologică a arătat că, cel mai probabil, ea s-a infectat când a folosit toaleta unui aeroport”, a declarat unul dintre cei care cunoaște concluziile anchetei.

Faptul că virusul COVID-19 supraviețuiește pe suprafețe e o constatare mai veche a cercetătorilor. Acum au apărut și elemente noi, pe cupru doar câteva ore, pe hârtie rămânând o zi, dar rezistând mai mult pe oțelul inoxidabil și pe plastic, conform studiilor din SUA, citate de echipa de jurnaliști de știință care scriu pentru Libertatea.

Precauția din autogări, gări, toaletele publice din restaurante, parcări și aeroporturi e cu atât mai importantă și pentru românii din țară, dar și pentru cei care vor să revină acasă din străinătate. Și nu sunt doar oamenii maturi, care au rămas fără contracte.

Sunt zeci de mii de elevi și studenți români pe mai multe continente, în principal în Europa, și multe dintre instituțiile de învățământ eliberează campusurile sau i-au sfătuit să revină în țara lor de origine, dacă e posibil.

Comentarii (2)Adaugă comentariu

bg  •  18 martie 2020, 7:22

ESTE f. POSIBIL! Chiar daca te speli pe maini dupa ce ai folosit toaleta, la iesire, trebuie sa deschizi usa, sa pui mana curata si dezinfectata pe CLANTA {poate fi contaminata de cei care ies fara sa se spele pe maini}. De acest lucru m-am lovit si eu la toaletele din fast food-uri, restaurante, localuri. In Suedia, usile de la cabine si toalete { chiar si cele publice de pe autoastrazi} au senzori de miscare si se deschid, inchid, automat. La noi, solutia ar fi ca personalul de ingrijire sa infasoare clantele cu fasa din tifon {schimbata zilnic} stropite periodic cu sol. pe baza de clor care se prepara zilnic. Deoarece clorul corodeaza metalul, se pune in prealabil pe clante o punga din plastic. Metoda se poate extinde la usile de la intrarile de bloc, casa, usa de la lift. Acest lucru se practica la noi in spitale si policlinici cand izbucneau epidemii. Cand iesiti in exterior, protejati-va mainile cu manusi textile cu care nu atingeti fata, iar la intoarcea acasa le scoateti cu grija, le spalati cu apa si sapun, le uscati. Se spune ca, daca nu ai un batran {experienta conteaza} in familie, in comunitate, ar fi bine sa-l achizitionezi in aceste vremuri tulburi...Batranii NU sunt numai o POVARA de care vrem sa scapam, ei pot fi si un depozit valoros de expr. de viata, de supravietuire...

Vasile Elena  •  19 martie 2020, 7:32

Eu sunt doar o bunica,dar consider ca sunt inca o bunica tanara ,harnica si foarte devotata nepoților,insa cat de harnica si curata esti este foarte greu sa previi instalarea unui virus intr o casa foarte mare cu mai multe bai cu bucatarie ,cu trei nepoti școlari si student! Este extrem de greu sa dezinfectezi non stop,fiindca nu putem trai intr un glob de sticla si oricât am dezinfecta tot iti scapa ceva! Soluția este si un vaccin si un tratament eficient pe langa curatenie! Ma intreb ,daca se stia de anul trecut,de ce s a ajuns in aceasta situatie ?

Comentează