”Jale la Suceava”. Astăzi s-au confirmat încă circa 40 de noi cazuri pozitive cu coronavirus, majoritatea sunt cadre medicale. ”Închidem temporar spitalul”

Alertă la Ministerul Sănătății. După ce ieri fuseseră depistați 11 medici și asistente, astăzi au venit rezultatele și pentru tranșa a doua, unde au apărut 40 de noi cazuri, pacienți și marea parte personal medical.

luni, 23 martie 2020, 4:20

Spitalul Județean din Suceava deservește cazurile grave de boli, din nord-estul României. Clinica are, printre altele, cel mai mare ambulator din țară.

11 cadre medicale au fost găsite pozitive ieri. După un set de teste negative, inclusiv managerul a ieșit negativ ieri, astăzi există deja confirmări pentru ”circa 40 de noi cazuri pozitive cu coronavirus, majoritatea sunt cadre medicale”, după cum au declarat specialiști din Ministerul Sănătății pentru Libertatea.

Testele vor fi comunicate azi public.

„Închidem temporar spitalul. Îl dezinfectăm pe tot și îl vom transforma în spital pentru COVID-19. Cazurile mai ușoare le externăm și celelalte le mutăm unele spre Botoșani, altele spre alte zone ale țării”Oficial din Ministerul Sănătății, pentru Libertatea

Situația este atât de gravă, ”iar șefa de la DSP, o economistă, este absolut depășită”, încât cei din București se gândesc să trimită oameni din Capitală care să preia administrarea crizei de la Suceava.

Comentarii (6)Adaugă comentariu

Angela Mitrica  •  23 martie 2020, 18:09

In plină criză de coronavirus managerul institutului Marius nasta, Béatrice Mahler, face plângere in instanță medicilor cadre universitare din institut, pentru recuperarea unor sume impuse de către un control făcut de către ministerul sănătății.

Garido  •  23 martie 2020, 20:10

Baietii si fetele veniti din diaspora, sa mearga in fazza guvarnului pendelist ciuma rosie si sa-si expuna " valorile occidentale" ,sa manifesteze impotriva celor care au adus coronavirusul in Romania, sau sa manifesteze impotriva conditiilor din spitale ,sa fie o manifestatie strong, ca la COLECTIV . Hai ca eu am inceput sa numar .numar mai bine ca epidemilologii .

estul salbatic  •  23 martie 2020, 20:37

Tolo e o diferență majoră între ceea ce se spune pe sticlă și ce se face în realitate. Nu se fac teste, nici măcar celor care au simptome evidente. Până ieri declarai pe proprie răspundere că nu ai fost contact și indiferent de cât de bolnav erai te trimiteau acasă. Mama mea la Timișoara s-a prezentat la UPU în mijlocul nopții cu simptome evidente și nu au vrut să îi facă testul. I-au spus că are enterocolită. Febră, tuse seacă, transpirație, oboseală, crampe musculare, vărsături, scaun dereglat, nimic nu a contat decât declarația aia blestemată că nu a intrat în contact cu oameni bolnavi de covid. Toate simptomele prezente, inclusiv cele din studiile chinezilor, nici un test efectuat. Declarația asta nenorocită este scutul împotriva COVID. Și apoi ne mirăm că explodează numărul de cazuri. Nu au teste suficiente și sunt speriați. Asta este problema adevărată. Nu au teste suficiente și nu fac nimic să aducă mai multe.Totul este declarativ. Milioanele de măști ale lui Orban s-au evaporat în aer. Sper ca ai mei să fie ok. Sper din tot sufletul, dar nu am să uit niciodată cum o blestemată de declaratie este acoperirea unei incompetente majore in gestionarea situatiei.

estul salbatic  •  23 martie 2020, 20:44

Din bufferul acela nenorocit a lui Citu, care s-a laudat ca a atras imprumuturi record, fara numar, faceau pina acum 10 linii de productie masti si o linie productie reactivii/kitturi pentru teste COVID.

estul salbatic  •  23 martie 2020, 20:57

Si indiferent cit de mult ma roaga presedintele sa am incredere in sistemul medical, indiferent cit de mult mi se spune ca se lupta medicii nostrii cu virusul, nu am incredere si imi este scirba de spagarii astia nenorociti in halate. Imi este scirba de ei si de mediul lor infect care continua sa faca ceea ce a facut dintotdeauna: sa omoare oameni. Nozocomiale, malpraxis, spaga, indolenta, indiferenta, lipsa de pregatire, superficialitate, incendii, violenta, furturi, furtul hranei si medicamentelor bolnavilor, medicamente si consumabile prescrise bolnavilor, luate insa de doctori si duse in clinicile lor private sau revândute in farmaciile rudelor. Trei sferturi din anunturile de pe net ”vand mascute 5 lei bucata” sunt ale lor sau ale rudelor lor. Nu am incredere in ei. NU POT!

George  •  24 martie 2020, 11:56

Pe scurt! Al cincilea deces de coronavirul este unchiul meu. A fost internat la spitalul judetean Suceava la sectia de cardiologie acum doua saptamani. Acolo s-a infectat - acum putem spune asta fara reserve. A fost externat si timp de o saptamana a dus o viata sociala normal in comuna Arbore - vizite la rude, mers la cumparaturi, intalniri cu vecinii, etc. Sambata a acuzat probleme respiratorii grave si febra. A ajuns tot la spitalul judetean Suceava si, desi avea simptome clare de coronavirus, nu a fost testat. L-au testat abia ieri, cu putin timp inainte sa moara…. Acum e ancheta epidemiologica… Cam asa actioneaza autoritatile!

Comentează