Mesaj de la un medic: „Domnișoara polițist m-a tras pe dreapta, a luat poziția de drepți și m-a salutat militărește, cu mâna la chipiu”

Câteva gânduri după o întâmplare reală de pe străzile Bucureștiului

luni, 30 martie 2020, 10:50

Câteva gânduri după o întâmplare reală de pe străzile Bucureștiului

În toamna lui 2015, la Toronto a avut loc o „ediție specială” a dezbaterilor Munk, probabil una dintre cele mai așteptate discuții cu public din lume.

Tema a fost: „Urmează cele mai bune zile ale omenirii?”

Echipa „pro”, cea a optimiștilor, a fost reprezentată de cercetătorul Steven Pinker și de Matt Ridley, membru al Camerei Lorzilor.

În echipa ”contra” au fost filozoful Alain de Botton și scriitorul canadian Malcom Gladwell.

Ei au polemizat în fața a 3.000 de spectatori, încercând să-i convingă dacă, într-adevăr, urmează cele mai bune zile ale omenirii?

Printre argumentele lor, optimiștii au enumerat:

  1.  „Viața însăși e mult mai lungă. Acum un secol și jumătate, speranța de viață a oamenilor era de 30 de ani. Astăzi a ajuns la 70 și nu dă semne de scădere., ba chiar dimpotrivă”.
    Căutați variola și peste bovină pe Wikipedia. Definițiile sunt la timpul trecut – de pildă ”variola a fost o boală” – ceea ce indică faptul că două dintre cele mai mari pericole pentru existența umană au fost eradicate definitiv.Steven Pinker
  2. ”Prosperitatea. Acum două secole, 85% din populația lumii trăia în sărăcie extremă. În ziua de azi, procentul e mai mic de zece”.
  3. ”Inteligența. În toate țările, IQ-ul populației crește cu trei puncte în fiecare deceniu”.

„Scopul tragediei e să reamintească vulnerabilitatea și, prin urmare, necesitatea modestiei”

De partea cealaltă, echipa ”contra” a arătat că:

  1. „Sărăcia nu se eradichează doar prin creșterea produsului intern brut, căci există milionari și miliardari care simt că nu au destul – iată adevărata definiție a sărăciei: sentimentul că nu deții suficiente bunuri. Și, din păcate, acest sentiment crește și e prezent la orice nivel al venitului”.
  2. „Marea portavoce le e oferită oamenilor care ne spun că viața va fi perfectă. Acesta este, în parte, aspectul pe care-l combat eu, deoarece cred că ilustrează o filozofie foarte periculoasă și inumană”
  3. „La începuturile civilizației occidentale, grecii antici au inventat o formă de teatru numită tragedie. Iar scopul tragediei a constat în a le reaminti orașelor-stat vulnerabilitatea lor permanentă și, prin urmare, necesitatea unei modestii extreme în fața necunoscutului”.
  4. „Discutați cu epidemiologii, vor menționa pericolul de extincție a speciilor, referindu-se inclusiv la ființele umane. Motivul pentru care vorbim acum despre potențiala dispariție a oamenilor este exact din pricină că suntem atât de strâns conectați.

Conectarea face posibil ca unele organisme sau virusuri incredibil de periculoase, letale, să se răspândească foarte, foarte repede pe tot globul. Epidemiologii vă vor spune că am fost teribil de aproape de dezastru în mai multe rânduri, chiar în vremurile recente, tocmai din această cauză. – Malcom Gladwell

La încheierea dezbaterii, publicată recent într-o carte apărută și în România, la întrebarea „Urmează cele mai bune zile ale omenirii?”, 73% din public a răspuns ”Da” și 27% a răspuns ”Nu”. Era în toamna lui 2015.

***

„Buna dimineața: azi, venind din gardă spre casă am fost oprit prima dată de poliție… o domnișoară polițist m-a tras pe dreapta pe la Unirii…”, povestește unul dintre medicii de la un mare spital de Urgență din București, om cu peste 20 de ani de experiență și un vechi interlocutor al nostru, ca jurnaliști.

„Am scos legitimația pe geam și i-am spus că sunt medic… a luat poziție de drepți și m-a salutat militărește cu mîna la chipiu!!!”

”Am simțit nevoia și am salutat-o și eu militărește!!!.., ne-am urat zi bună și am plecat… respectul începe sa reapară… cel puțin pentru aceste două categorii de oameni care sunt inventate pentru a ajuta… Doamne ajută!”.

„Nu era nevoie de epidemie pentru asta… am simțit să vă spun… poate merită spus lumii… ne ajută pe toți… și pe cei de acasă și pe cei din linia frontului”.

Da, poate că urmează cele mai bune zile ale omenirii.

Iar aceste zile vor conviețui cu avertismentul pe care grecii l-au rostit acum 2.500 de ani pentru noi, cei de azi: tragedia ne salută cu mâna la chipiu.

Comentarii (16)Adaugă comentariu

ovialex23  •  30 martie 2020, 13:04

"...respectul începe sa reapară… cel puțin pentru aceste două categorii de oameni..." Asa e, acesti oameni lupta acum aproape cu miinile goale, la figurat spus, contra coronavirusului. Sefii lor, ajunsi politic pe posturile lor, ar merita inchisoarea pe viata. 30 de ani de minciuni, hotie si laudarosenie, ne arata acum realitatea urita din sisteme.

Buget SRI  •  30 martie 2020, 13:13

Da, deci o compunere deosebita. Acuma ca sa revenim la cestiune, revin cu o intrebare. Cine a redus bugetul Sanatatii ca sa mareasca bugetul SRI? Ca am un lapsus.

Alex P  •  30 martie 2020, 13:41

Super articol, bravo! Uite ca se mai poate scrie presa si altfel decat "copy/paste" din surse prea putin verificate. Din pacate problema in ambele ministere este/ramane CORUPTIA, mentinuta cu buna stiinta si material interesata, de catre politicienii care ne condus din 89, indiferent de partidele din au facut parte. Continuati cu investigatiile in jurul contractelor spitalelor pentru echipamente, hrana, consumabile, relatiile cu marile firme farmaceutice etc si atunci o sa afle toata lumea de ce am fost prinsi nepregatiti din nou. Si mai ales cine castiga acum cand s-a dat liber la bani pentru achizitii...

georgian  •  30 martie 2020, 14:29

Ce repede se uita ca unii din acei nenorociti n-au nici o urma de remuscare sa lase oamenii sa moara daca nu doresti sau nu ai sa le dai spaga! Eu sunt unul din aceia care a refuzat sa le bage plicul in buzunarul de la halat si din aceasta cauza am pierdut pe cineva drag! Cate zile am de trait o sa-l blestem zilnic pe acel criminal si din cauza unora ca el chiar nu pot sa am vreo empatie pentru medici! Or fi si medici corecti dar eu unul n-am dat peste asa ceva niciodata, de cate ori am avut de-a face cu sistemul medical mi s-a cerut spaga, direct sau mai pe ocolite tot acolo e! Chiar si acum cu pandemia, multe din decese puteau fi evitate daca trierea se facea pe criterii obiective nu preferential pentru celebritati si politruci sau rude!

aciduzzo  •  30 martie 2020, 15:22

Un mare duhovnic al neamului acesta napastuit si pricajit pana in maduva oaselor, spunea cu multi ani in urma: ,, Pe acest pamant nimic nu este intamplator, totul este proniator". Evident ca tot ce se intmpla acum pe planeta noastra draga nu este intamplator. Dumnezeu in aceste momente ne arata cine este EL ....si totodata cine suntem noi!! Cred ca Dumnezeu ne-a transmis zilelea acestea mai mult ca niciodata, noua pamantenilor, adica creaturilor Lui, facuti toti...dar absolut toti...dupa chipul si asemanarea Lui si a Mantuitorului care era cu El atunci cand a spus ,,Sa facem omul dupa chipul si asemanarea noastra"...ne-a spus sa mai stam potoliti. Sa mai stam locului...ca prea am luat avant...prea mii de aterizari si decolari intr-o zi...prea multa alergatura cu milioane de masini...ba dupa bani, ba dupa plimbari...dupa multe, multe si multe altele. SI...deodata...Dumnezeu...in dragostea Lui nemarginita fata de pamantul Lui....ne zice STOP. Ia trageti nitel pe dreapta, ia stati nitel in casele voastre ....mai potoliti-va!! O luna ...doua....trei,......sa vedem ce-o sa se intample Bun! Si...ce sa vezi?? Doua chestiuni mi-au retinut atentia in zilele mai de pe urma....dupa ce am plans vazand ce se intampla in Italia....ca ai nostri ieseau la gratare...nu mai conteraza ca e Postul Pastelui.... ca riscam sa ne infectam toti...burta nene sa fie plina...mațul conteaza...ala sa fie plin...in rest....mai vedem....si...hop...studiat, pozat, certificat...tot ....stratul de ozon care inconjoara planeta a inceput sa se refaca!!! Hopaaaaaa......intr-o zi...delfinii au inaintat mai mult ca niciodata in laguna Venetiei ..... ba au ajuns si pe canale....hopaaaaaa....prin Australia parca, niste berbeci au inceput sa se plimbe pe strazi, linistiti, nestingheriri...hopaaaaa.....masinile stau...oamenii stau..avioanele aemenea...pamantul respira...se odihneste...isi trage nitel sufletul.....ce-o fi asta?? Si ...inevitabil vine intrebarea.....bine bine....avem bile albe, chiar insemnate, de remarcat in aceasta pauza...dar cu miile de morti ce facem????? Ii plangem...ne rugam pentru sufletele lor....suntem solidari cu rudele lor ramase in viata...ne indreptam gandurile noastre bune si rugaciunile deopotriva si catre unii si catre altii.....si ma gandeam......cred ca Dumnezeu Le-a dat Ordonanta militara sfintilor si L-ea zis sa intocmeasca organigrama RAIULUI.. Si dupa ce a primit organigrama a vazut ca sunt posturi libere...............DUMNEZEU SA AIBA MILA DE SUFLETELE TUTUROR CELOR RAPUSI DE ACEASTA PANDEMIE!! SI SA LE PRIMEASCA ACOLO... ... IN ORGANIGRAMA AIA DESPRE CARE SE SPUNE CA AR AVEA LOCURI FARA LIMITA!!! Sa ne rugam...pentru toti...si pentru toate....spunea acelasi duhovnic ....amintit mai sus! Si nu-i dau numele...ca sa fim politicaly correct!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

ticbis  •  30 martie 2020, 15:32

NU, eu sunt sceptic; "cele mai bune zile ale omenirii" au trecut deja si viitorul nu arata prea optimist; nu vad de unde sa vina ceva "mai bine". Mda... poate (mai bine zis, cu siguranta) parerile mele pe tema asta sunt subiective. Din o mie de motive, evident, la fel de subiective si acestea. Insa, in perceptia mea, cred ca cele mai "bune zile ale omenirii" s-au trait in anii '70. Si nu ma refer aici absolut deloc la viata celor care traiau atunci izolati in chingile demente ale "cortinei de fier" ale regimurilor comuniste totalitare, nici la cei ce traiau prin tarile subdezvoltate ale Africii, Asiei si Americii Latine. Ma refer la viata oamenilor care traiau in anii aceia in Europa de Vest, America de Nord, Japonia, Australia, etc, pentru ca acolo ne raportam cu totii visurile, idealurile si sperantele de viata buna, libera si fericita. De altfel, majoritatea cetatenilor din aceste tari, care au trait acei ani, confirma fara rezerve impresiile mele; cu foarte putine exceptii, toti acestia declara ca aceea a fost cea mai buna perioada a existentei lor. De ce? Simplu: pentru ca aceia au fost anii cei mai prolifici ai capitalismului pur (conform definitiei din manual), cu tot ce inseamna chestia asta. - Economia mergea din plin, toata lumea avea un loc de munca, cu salarii decente si cel putin multumitoare; - Libertatea individuala s-a aflat atunci la cota maxima a istoriei acestor societati democratice; cetatenii erau liberi, in adevaratul sens al notiunii, fara ingradiri cotidiene; NU aveau chip-uri pe buletine, NU le erau constranse drepturile si nici restrictionate libertatile; - Era civilizatie, oamenii se respectau reciproc, nu se simteau stresati si nici constransi, aveau acces la bunuri de larg consum si servicii de calitate, era o bogatie de marfuri pe piata, pentru toate gusturile si pentru toate buzunarele; viata era ieftina si senina, se simteu cu totii "oameni"; - In acei ani a fost perioada de varf a tuturor domeniilor de activitate, nu numai in industrie, comert si agricultura, dar si in domeniile artei si culturii: muzica, film, teatru, artele plastice, literatura, etc. In anii aia au aparut si activat artisti si formatii celebre, nu numai in muzica usoara, rock, folk, blues sau pop, ci si in cea clasica, in opera sau muzica simfonica. Ca sa nu mai vorbim de presa scrisa; pe fiecare taraba sau chiosc de ziare apareau zilnic sute de publicatii de mare tiraj, reviste, magazine... - Toate marfurile de pe piata erau produse si comercializate in acel context, intr-o industrie occidentala de prim rang a calitatii si performantei, de la chibrituri si pana la televizoare sau utilaje industriale: toate aveau certificarea "Made in West Germany, in France, in Holland, in Japan, in USA, in Italy, in Spain, in Austria"... Tin minte ca marfuri chinezesti nu existau pe piata occidentala atunci, cu exceptia catorva articole: chiloti si maiouri din bumbac, bascheti, creioane, pixuri si stilouri, globulete si lampioane pentru bradul de craciun si jucarii pentru copii... atat! Este adevarat, existau cteva modele de radiouri mici, de buzunar, made in Hong-Kong sau made in Taiwan, dar pe vremea aia astea erau dominioane britanice; - In anii '70 nu existau telefonie mobila si nici internet, nici carduri bancare, bancomate, plati on-line, chip-uri pe buletinele de identitate si alte asemenea "facilitati" de tehnica si tehnologie moderna, insa exact din motivul asta oamenii se simteau liberi in adevaratul sens al cuvantului, si de aceea isi respirau mult mai fericiti existentele de zi cu zi. Parcurile, strazile, magazinele, cafenelele, targurile, spectacolele, librariile si bibiotecile, teatrele si cinematografele erau pline de oameni senini care se relaxau fara stresul zilei de maine, in timpul liber, alaturi de familiile si prietenii lor. Acum, toti merg pe strada cu castile in urechi si cu ochii in smartphone - asta le e toata distractia existentiala. In fine, pentru cei ce au impresia ca tot ce-am insirat eu mai sus sunt doar simple nostalgii ale tineretii, i-as indemna sa rasfoiasca macar un singur catalog Neckermann, Quelle sau Burda de prin 1976; vor ramane uimiti de bogatia de produse si de preturile mici ale acestora. Un astfel de catalog este de 2-3 ori mai gros decat fosta carte de telefoane a municipiului Bucuresti... eu am pastrat o colectie intreaga din acei ani si marturisesc ca, de fiecare data cand o rasfoiesc, impresia ca anii '70 au fost cei mai buni pentru civilizatia tarilor occidentale, devine certitudine. In plus, adaug aici si opinia pe acest subiect al unui foarte bun prieten din Munchen, german get-beget, mai in varsta cu vreo 9 ani decat mine si cu care tin legatura frecvent, aproape zilnic. Citez, in traducere aproximativa: "Herr Dani, in 1976, pentru o calatorie cu avionul in vacanta sau in delegatie de serviciu, ma prezentam la aeroport cu 20-25 de minute inainte de ora de decolare; faceam check-in la bagaje, validam biletul si ma imbarcam. Acum in 2020, trebuie sa ma prezint la aeroport cu 3 ore inainte, ma descalta aia si ma dezbraca la piele, ma controleaza corporal ca pe delincventi, imi deschid bagajele si-mi rascolesc toate lucrurile personale, ma umilesc ca pe ultimul om, abia apoi imi dau drumul liber catre imbarcare. In plus, in 1976 aveam voie cu o valiza de 20kg la cala, in pretul biletului, in timp ce acum mai mult de un troller micut n-am voie, sau platesc suplimentar. Si mai mult, in 1976 mi se servea la bord pe timpul zborului un dejun cu 3 feluri, friptura cu garnitura si salata, aperitiv si desert, plus bauturi si cafea la discretie. Acum imi dau un sandvish rece, iar pentru un pahar de suc sau bere trebuie sa platesc. Deci, cum as putea sa sustin ca acum, in 2020, desi castig foarte bine, mult mai mult decat pe vremea aia, m-as simti mai bine si ca viata mea e mai fericita, mai libera si mai senina ca atunci???" I-am dat dreptate... nu stiu de ce, dar fiind fumator, mi-am adus aminte de aroma tigarilor Kent si Dunhill pe care le fumam in anii '70... pe langa care, actualele Kent si Dunhill sunt simple mahorci ordinare... Este adevarat; oricat de subiectiv as fi, cu toate avantajele internetului si ale noilor tehnologii, cred ca viata noastra de astazi, inclusiv cea a populatiilor din tarile vestice dezvoltate, este MULT sub nivelul de "confort, de libertate si de bine" al societatilor occidentale din anii '70, din TOATE punctele de vedere. Ori, pentru existenta umana in sine, asta e tot ceea ce conteaza si "face sens", ever! P.S. Pentru a intelege cat mai simplu si mai sugestiv aspectele de care aminteam; va asigur ca, cuantificate in termeni reali si judecati de bun simt: 1. Viata unui cioban de la o stana izolata din varful muntelui NU este mai buna acum decat in urma cu 40 de ani, desi acum are tv plasma in grajd, internet si smartphone, in timp ce atunci n-avea nici macar un aparat de radio - dimpotriva, ala era mai fericit atunci decat este asta acum; 2. Viata unui actual magnat al petrolului din Texas NU este mai buna decat cea pe care o traia (chiar si intr-un scenariu de film fictiune) JR Ewing prin anii "70, in acelasi Texas, dimpotriva! Si ala n-avea nici internet, nici smartphone si nici Facebook... dar, exact din considerentele astea este evident de ce! Q.E.D.

Mișu  •  30 martie 2020, 15:45

Cred ca se exagereaza foarte mult in legatura cu „șpaga la medici”. Vinovati sunt cei care dau. Nu cere nimeni. Si daca ar cere, de ce nu-i reclama? Eu nu dau niciodata, dar niciodata. La medicul de familie sau la Spitalul Militar si la Spitalul Elias, unde am avut nevoi medicale, nimeni, dar absolut nimeni, nici nu a schitat macar gestul de a cere. Dar nici eu nu am indraznit sa-i pun la incercare. Un salut respectuos, este suficient. Sa faca toti asa. Este falsa ideea ca daca dai „atentii”, esti tratat cu mai multa atentie. La policlinicele si spitalele de stat este aglomeratie, ca e gratuit. Multi nu au rabdare sa-si astepte randul si gata: incepe barfa, ca ala a dat, ca ala a luat, etc. Sa se mearga la privat, platesti la receptie si gata. Economisesti si timp si resurse nervoase.

georgian  •  30 martie 2020, 17:53

@Misu Habar n-ai ce vorbesti, probabil esti vreun coorporatist #rezistent caruia i-a facut multinationala asigurare privata si-l doare in fund de restul lumii! Acei nemernici de medici profita de disperarea rudelor care stiu ca daca nu dai nimic persoana draga suferinda o sa fie tratata ca un caine! Sa-i reclami zici??? Cand ai pe cineva drag intre viata si moarte doar de asta nu-ti arde! Sa-i inregistrezi nu-i suficient ca au invatat ei discursul sa fie cat mai ambiguu sa-ti dea de inteles ca-i nevoie sa dai dar in caz de ceva sa fie acoperiti. Asadar singura metoda prin a dovedi un medic spagar e sa-i faci un flagrant! Daca mergi la sectia de politie rad aia si cu fundul de tine daca spui ca vrei sa faci flagrant unui medic! De ce? Pentru ca si politistii sunt la fel de corupti ca si medicii, se tem sa creeze un precedent ca urmatorii pe lista spagarilor demascati ar putea sa fie politistii!

Obiectiv  •  30 martie 2020, 17:56

N-am avut o impresie prea buna despre medici, dar, in aceste zile grele, multi dintre noi ne punem mari sperante in profesionalismul si spiritul lor de sacrificiu, chiar mai mult decat in Divinitate! Chestia cu "spaga" ar fi cu totul deplasata acum, cand medicii au salarii decente! @ Misu Din fericire, n-am avut nevoie de mai mult de vreo adeverinta de la medicul de familie, dar, dupa sumele enorme (cumulativ vorbind) retinute din salariu pentru/de CNAS, n-as vrea sa ajung in situatia de a beneficia de servicii medicale in domeniul privat, clar? @ ticbis Subscriu parerii ca anii '70 au fost exceptionali pentru occidentali in toate domeniile, desi nici deceniul urmator n-a fost prea rau, cel putin in muzica! Un amendament: daca acei ani reprezinta un etalon pentru mai multe genuri muzicale, in privinta muzicii culte (ma refer la cea clasica - opera, opereta, simfonii, piesele pentru balet) sunt sigur ca nu vor mai exista compozitori precum cei de pana prin 1950-55, chiar daca Leonard Bernstein a decedat in 1990 si a mai avut activitate componistica si dupa 1980. Vor mai fi mari dirijori si interpreti, dar nu geniali compozitori! Un alt amendament s-ar referi la transportul cu avionul: nu e nevoie sa ajungi la aeroport chiar cu 3 ore inainte (2 ajung, la noi, dar exista anunturi pentru intarziati chiar si cu cateva minute inainte de imbarcare). In plus, acest tip de transport nu mai este chiar costisitor, daca achizitionezi din timp biletele! O.

ticbis  •  30 martie 2020, 21:41

@Obiectiv: De acord cu observatiile tale, insa comentariul meu a fost numai o incercare (absolut subiectiva) de a raspunde cat mai plastic, cu exemple banale si simple (sau, simpliste) temei lansate de Tolo in articolul de fata: "Urmeaza cele mai bune zile ale omenirii?" Parerea mea este ca NU; cred ca cele mai bune zile ale omenirii (si ma refer aici strict la societatile occidentale democratice, ca de acolo aveam sperante si pentru "democratiile" estice mai noi, asa ca a noastra), s-au consumat deja in anii '70-'80. Am adus in discutie muzica acelor ani doar pentru a exemplifica mai simplu viata oamenilor in acei ani; altfel, e limpede ca NICIODATA omenirea nu va mai avea sansa sa nasca nici Beethoven, nici Strauss, nici Wagner, nici Prokofiev, nici Listz, nici Ceaikovski, nici Vivaldi, nici Bizet, nici Clayderman... si nici Gershwin, nici Vangelis... este naiv cel care crede ca in lumea noastra de astazi vor mai aparea vreodata Beatles, Rolling Stones, Deep Purple, Led Zeppelin, Nazareth, Dire Straits, Pink Floyd, Creedence Clear Water Revival, Suzi Quatro, Queen, Electric Light Orchestra, Smokie, Eagles, Bee Gees, Joe Cocker, Bonnie Tyler, Elton John, Alphaville, Ian Anderson, Jim Morrison, Rod Stewart, Bruce Springsteen, Jimi Hendrix... chiar si Abba, Boney M sau Santa Esmeralda!!! Vorbim nu despre o epoca de tip "Flower Power", ci despre niste ani in care societatea crea valori in toate domeniile, inclusiv in muzica. Diferenta fata de ziua de astazi, este ca aia erau muzicieni ce lucrau pe portativ si pe instrumente muzicale; spre deosebire, nulitatile de astazi care "canta", lucreaza strict pe computer. De aici diferenta intre arta si talent nativ, si impostura de doi bani. In fine, inchid aici paranteza, revenind la subiectul articolului. Dupa parerea mea, de astazi incolo lumea nu va mai fi bine, nu va mai trai natural si linistit. Si asta e valabil pentru absolut toti, de la miliardari pana la ultimii saraci ai planetei. E absurd sa afirmi ca traiesti bine, pentru ca ai bani multi, cata vreme pe strazile oraselor din toata lumea nu te intalnesti decat cu oameni cu mastile pe figura si cu manusi din latex pe maini, de parca am fi intr-un film cu zombie!!! Unde naiba sunt anii in care ne puteam purta liberi si normali, la evenimente, in familie si cu prietenii, cu colegii si apropiatii, cu vecinii, in restaurante, baruri, cluburi si discoteci, la nunti si la botezuri...??? Credeti-ma, erau si pe atunci molime, gripe, boli... insa lumea isi ducea existenta inainte, cu bucurii si necazuri deopotriva. Adica, eram si traiam normal; acum, parca traim intr-o alta dimensiune a planetei... una lugubra, defecta si, mai ales, trista! Partea dezolanta este ca aceasta stare curenta nu va mai trece niciodata; incet-incet ne vom obisnui cu ea si ne va intra in comportamentul cotidian. Prin urmare, vom umbla cu mastile pe figura pe strazi si cu manusile din latex pe maini inca multi ani de acum inainte, va intra in constiinta noastra ca ceva firesc si banal. La fel cum deja nu se mai supara nimeni ca este descaltat si dezbracat la piele pe aeroport inainte de imbarcare, ca trebuie sa se prezinte cu 2-3 ore inainte pe aeroport sau ca i se scaneaza ochii si i se iau amprentele daca a traversat strada pe rosu. Imi cer iertare, dar asa ceva nu se incadreaza in niciun tipar teoretic sau filosofic al ideii de "traim bine", de "viata buna". NU, nu traim bine absolut deloc; traim prost (indiferent de bani), mult mai prost decat traia o secretara oarecare in Germania sau Statele Unite prin anii '70-'80. Din TOATE punctele de vedere! P.S.: Astazi, am iesit din casa doar ca sa-mi cumpar paine, de la magazinul din coltul blocului. Durata: 10min. Ei bine, am picat pe spate cand m-am intersectat pe trotuar cu un cetatean, cu doua sacosi imense in ambele maini, pe care abia le cara... avea o masca pe figura ce-i acoperea complet nasul si gura, de la nivelul ochilor si pana la barbie. Ei bine, individul isi facuse o gaura in masca, in dreptul buzelor, in care isi bagase o tigara, ca sa poata fuma...:-))) Cine sustine ca traim mai bine, e nu numai naiv, dar chiar de-a dreptul inconstient...

Razvan  •  30 martie 2020, 22:42

Tot respectul pt Tolo si siteul acesta. Dar ca medic, batran, mi se pare un pic de fakenews. Niciodata cand am iesit din garda nu am zis buna dimineata, si doar buna seara, noapte buna sau lasa-ma, doamne iarta-ma, in pace ca nu prea mai pot. Dupa mine, doamna venea de la un job auxiliar, spital privat, sau e o vrajeala. De la spital de stat nu pleci acasa dimineata decat daca te-au dat afara in cursul noptii. Dar in rest articolul e bun, motivational... ma lasati...

Obiectiv  •  31 martie 2020, 10:35

@ ticbis Am inteles de la inceput sensul postarii dvs. si, sincer, nu era nevoie de o replica atat de ... consistenta; banuiesc ca aceasta era destinata mai mult celor care n-ar fi fost de acord cu cele scrise in prima postare! In privinta nivelului de trai, imi amintesc de faptul ca 2 elvetieni (ma refer la parintii unui fost amic) se plangeau ca inainte de 1990 era mai bine, desi ei castigau (impreuna) pe atunci (in 1991) vreo 8.000-9.000 franci, daca nu chiar 10.000! Si stim cat de puternica a fost si a ramas moneda elvetiana! Exemplele dvs. in privinta muzicii rock (desi n-ati omis nici genul pop) sunt foarte bune, dar omisive; nu inteleg de ce ati mentionat Alphaville si Boney M si ati omis The Police, The Cars (grup care si-a pierdut, pe rand, liderii), Iron Maiden, The Who, Cream, Genesis (cu si fara P. Gabriel), The Clash, Yes, AC/DC, Asia, Marillion, INXS si altele, ca sa ma opresc aici. Pe de alta parte, l-ati mentionat pe Rod Stewart si i-ati omis pe Eddie Money, N. Young, G. Moore, M. Oldfield, A. Cooper, Carlos Santana, S. Vai, P. Gabriel si altii! Sigur, nu puteati sa lungiti la nesfarsit postarea, dar ati omis grupuri si nume importante! Si ABBA a fost clar peste Alphaville, ca valoare si influenta! Odata sfarsita pandemia, sunt sigur ca multi, foarte multi semeni vor reveni la stilul de viata de dinainte (cu frecventarea cluburilor, cu fumatul si consumul de droguri, cu ... parade de opulenta etc), sa nu ne facem iluzii! Exemplul dat de dvs. cu cel care fuma prin partea decupata a mastii este edificator! Inchei cu un alt exemplu, observat ieri, cand am iesit dupa 9 zile de izolare pentru a face niste cumparaturi: un individ (care purta masca si manusi si-si plimba cainele) si-a coborat masca pentru a face un gest cretin - si-a suflat nasul, fara batista sau servetel! Si nu era de peste 65-70 ani, sau netrecut macar prin liceu!!! O.

Alex One  •  31 martie 2020, 10:58

Politia, valabil si pentru Jandarmerie, trebuie sa dea dovada de multa intelepciune in perioada actuala, ma rog, tot timpul dar mai ales acum, ca va trece si asta, dar unele manifestari exagerate vor ramane in memoria oamenilor. Nu cred ca salutul cu mana la cascheta e important dar sa nu recurgi imediat la amenzi, da. Stiu ca mai exista si "avertisment" nu de alta dar a am vazut duminica cum a fost amendat un tanar modest pentru ca nu a avut declaratia. S-a rugat omul sa fie iertat, degeaba,echipajul un el si o ea ,au ramas neclintiti. Ma uitam la el ,parca fusese lovit cu parul in cap. Ma gandeam ca datorita pandemiei are veniturile reduse daca nu chiar anulate total, unii patroni au inchis definitiv neavand resurse de supravietuire, de unde sa plateasca amenda si ce amenda ? Nu tin partea celor care nu se conformeaza dispozitiilor legale dar una e sa fii arogant, chiar obraznic si alta sa-ti recunosti sincer greseala. Am zis si eu, vorba lui Moromete.

Caius  •  31 martie 2020, 13:16

RESPECT si EDUCATIE nu prea mai exista prin Romania exista in Japonia, Coreea de Sud chiar si in China am fost acolo acum 4 ani si am ramas uimit la noi chia si Timisoara nu se prea respecta ordinele si recomandarile astfel ca ceea ce e acum la SUCEAVA n ma mira: https://www.opiniatimisoarei.ro/le-usuca-buzunarele-cu-amenzi-si-degeaba-iresponsabili-plecati-din-izolare-pe-strazi-la-timisoara-si-in-judet-alti-500-prinsi-fara-declaratii-si-adeverinte/31/03/2020

sorin  •  31 martie 2020, 18:48

Nu trebuie condamnati cei care demisioneaza ! unii chiar au motive intemeiate : daca esti singurul sustinator al unui copil ce ar insemna carantina institutionalizarea fiului ficei tale ! Deci unii chiar au motive ! Stiu pt ca vorbesc din sistem Tot ada pot sa va spun ca un doctor la SJU Bacau care nu mai facea garzi de la criza face garzi voluntar ! Oamenii chiar au suflet !

Erasmus  •  2 aprilie 2020, 19:13

Poate că nu...urmează cele mai bune zile ale omenirii.N-avem motive sa ne entuziasmam anticipat.Gestul domnisoarei in cauza poate fi admirabil dar cu o singura floare ca ea nu se schimba MAI-ul. Nu mai tarziu de saptamana trecuta(intr-o joi mai precis)m-am lovit de micii dumnezei din strada,politienii(ipochimene hibride polit-ieni,struto-camile)de 20 de ani care-mi recomandau arogant ca ar fi fost mai bine sa fac cumparaturi sambata sau duminica.Pe bune? A dat ordonanta peste ei si se simt importanti pe strazi,acum;se aflau pe aceleasi strazi de pe care cu doua saptamani in urma(si un sfert de secol in total)lipseau cu desavarsire. Altfel,ei sunt conectati la tehnologie,n-am ce spune,fotografiau cartea de identitate si declaratia pe care le-am prezentat-o cu smartfoane erau destepti in cap sau cum spunea o mare doamna a poeziei romanesti "erau stapani pe ei nimic de spus,ci de urlat ca lupii-n iarna grea". Probabil ca suntem de aceiasi varsta de aceea tin sa va amintesc ca in lumea de dinainte organul se prezenta si saluta pe fiecare cetatean,fie el pedestru sau conducator auto,inainte sa-l legitimeze. De ce?Pentru ca era in slujba cetateanului. Sunt eroi pentru ca sunt in strada?Ati inebunit cu totii?Acolo trebuie sa fie tot timpul,nu sa stea pe cur si atunci cand ajungi intr-o sectie sa faca misto(atentiune,eu nu vorbesc in calitate de delicvent inveterat pentru ca nu am avut altercatii cu ei niciodata). Sa ne mai scuteasca de recomandarile lor ca n-avem nevoie,sa aplice legea si atat.Norocul lor este ca mare parte a populatie sunt in toate facultatile mintale,cat or mai fi. Cat despre restul magraonilor,ii cunosc ei mai bine ca doar cu ajutorul lor si-au ridicat viloaie,si-au cumparat masini si alte foloase necuvenite. Asa ca nu noi trebuie sa le castigam lor increderea ci viceversa. Inchei prin a spune ca,ordonantele sunt pentru oamenii cinstiti asa cum lacatele nu sunt pentru hoti.

Comentează