Cum s-au furat peste noapte recipientele de dezinfectant de mâini din Spitalul Colțea

 Multe spitale și-au instalat biocid pentru dezinfectarea mâinilor, exercițiu început de mai multă vreme sau recent, devenit esențial în pandemia COVID-19. Miercuri dimineață, medicii din spitalul bucureștean Colțea au sesizat că multe dintre cutiile de pe perete au dispărut, ”cu tot cu mecanism, care a fost distrus”

miercuri, 1 aprilie 2020, 5:46

În cartea ”Războiul Z”, ecranizată drept ”Ziua Z: Apocalipsa”, cu Brad Pitt în rolul principal, oamenii înfruntă semeni ai lor transformați în zombi. Însă povestea scrisă de Max Brooks nu e despre zombi, ci despre reziliența societății și a naturii umane în fața unui pericol neașteptat.

Ca și în cazul COVID-19, sursa infecției a fost undeva în Asia și s-a extins pe suprafața întregii planete. Iar lupta a fost mai grea și mai îndelungată decât și-au imaginat la început oamenii.

Într-o încercare de a pune capăt pandemiei, oamenii îi înfruntă pe zombi, nimeni alții decât surorile și frații lor transformați de virus. Hipertehnologizați, oamenii se conectează unii cu alții. În bătălia care a urmat, fiecare om, plasat în rețea, a văzut, a auzit și a simțit ceea ce percepeau toți ceilalți.

Dar această conectare i-a înspăimântat, de fapt. Pentru că, în loc să se concentreze la ce avea fiecare de făcut, oamenii din ”Ziua Z” și-au pierdut cumpătul, când au văzut cât de mare este pericolul și când au simțit cât de speriați sunt fiecare dintre ei.

Momentul, care nu apare în film, ci doar în carte, vorbește despre cum tehnologia și conectarea nu țin loc de percepție prin propriile simțuri și de responsabilitate individuală.

O întâmplare petrecută azi dimineață, în Spitalul Colțea, completează tabloul.

„Am ajuns la spital și am văzut cum au dispărut de pe pereți dezinfectanții pentru mâini, pe care-i foloseau și pacienții, dar și noi, personalul medical. Au rămas doar suporturile. I-au luat cu tot cu cutii, distrugând și mecanismul” Medic de la Colțea

Doctorul nu vrea o anchetă. A împărtășit senzația pe care a avut-o. ”M-am simțit, dintr-odată, inutil. La ce folos atâta luptă?”.

El crede că pacienții au furat, de teamă, dezinfectantul, ca să plece acasă cu el. Dar, indiferent cine a făcut asta, momentul spune ceva despre noi.

De la începutul acestui flagel, ca jurnaliști am criticat atitudinea autorităților. Nu doar că n-au fost pregătite, dar au și mințit. Au mințit în legătură cu capacitatea de testare și au raportat incorect persoanele decedate.

Chiar și stilul marțial al președintelui Iohannis, este unic în comunicarea mai-marilor țărilor. Vom continua să păstrăm o distanță critică față de conducători.

Dar nu putem trece prin această criză dacă avem pretenții doar de la stat și niciuna de la noi.

Fotografiile oferite de medicii de la Spitalul Colțea sunt un detaliu la scara unei țări. Numai că furtul de dezinfectanți și de materiale sanitare se întâmplă în mai multe spitale, există raportări de peste tot din țară. Și-l comit nu instituțiile pe care le expunem, ci persoanele, fie că sunt angajați sau pacienți.

Poate că această aparent mică hoție este exact detaliul pe care, dacă nu-l corectăm, ca în ”Ziua Z: Apocalipsa”, oamenii nu mai înțeleg care este sensul a ceea ce fac.

Comentarii (10)Adaugă comentariu

ahuramazda  •  1 aprilie 2020, 19:31

Simplu. Cu grija Cataline. Ai o adresa de email sa-ti trimit niste aspecte pe care voi presa ar trebui sa le puneti in dezbatere la acest moment? O sa vezi acolo despre ce este vorba. Mersi.

Caooradea  •  1 aprilie 2020, 21:32

Noi nu avem cadre medicale in inchisori ? Ma refer la cei condamnati. Ar fi momentul sa fie eliberati si sa ajute sistemul nostru sanitar subred, adica un sistem praf si pulbere....

Stan  •  1 aprilie 2020, 23:41

Faceti asta de trei ori in # stai acasa si Covid-*** - https://www.youtube.com/watch?v=BI851yJUQQw

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Stan  •  2 aprilie 2020, 0:03

***

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Stan  •  2 aprilie 2020, 0:06

daca mesajul este ridicol, as aprecia sa fie sters ! merci !

Secara  •  2 aprilie 2020, 1:02

O doctorita mi-a povestit acum cu doua saptamani cum, intr-o noapte, au "disparut" din clinica toate manusile, mastile, sorturile si dezinfectantii. Era socata spunandu-mi "cine ar putea face asa ceva, acum?" Din pacate, natura umana e aceiasi peste tot, in astfel de situatii. Locuiesc in Auckland, Noua Zeelanda.

Traian  •  2 aprilie 2020, 5:24

***

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

bg  •  2 aprilie 2020, 5:55

Eu cred ca oamenii au inteles ca sensul vietii in Romania este HOTIA, FURTUL, sub orice forma! Timp de 30 de ani, romanii s-au uitat in sus la conducatori, s-au uitat in dreapta la rude si prieteni, s-au uitat in stanga la vecini si au vazut cum se imbogatesc rapid, peste noapte, fara prea multa munca si bataie de cap, aduna averi colosale, au vile luxoase masini fara numar, unii fiind in functii publice sau politice {alesi}. Au dobandit diplome de studii de la institutii inalte, doctorate, fara sa fii trecut pe acolo nici macar o zi. Nicio autoritate a statului nu i-a deranjat, nu i-a intrebat "cum, de unde"? Au dat o declaratie de avere pe proprie raspundere care nu e niciodata verificata, este formala. Pai, ce si-a zis romanul nostru:"dar ce, eu sunt mai prost; daca asa merge, pot si eu"...Si a pus ochii pe vaca, porcul, gainile vecinului, pe mormanul de fier vechi a industriei romanesti, pe sinele de cale ferata, pe cladirile abandonate de statul roman si acum pe cutiile de dezinfectant din spitale...caci, nu-i asa, este o NORMALITATE, in trendul societatii romanesti...Sa risipesti banul public fara sa dai socoteala, asta nu e tot un furt? Se mizeaza pe faptul ca romanul e fraier si uita repede pana la urmatorul termen de vot! Insusirea unui set de valori la nivelul politicului si a populatiei generale si un comportament corect, nu se realizeaza intr-o stare de urgenta...

Alex One  •  2 aprilie 2020, 8:04

Nu s-au furat, s-au chierdut !

Gabi  •  2 aprilie 2020, 9:40

Asta e un furt la nivel mic, dar ce se intampla la nivele mult mai mari e ingrozitor. Mi-e mila cand vad mobilizarea romanilor pentru donatii, dar rezultatul e tot dezolant. Toata camarila si sefimea bugetara fura fara rusine din materialele destinate spitalelor. De ce credeti ca nici acum spitalele nu au materiale de protectie? Donatii, transporturi aeriene din China, Coreea etc, dar medicii tot cu mainile goale se lupta cu covidul. Multiplicati aceste fapte la nivelul intregii tari si veti avea imaginea jafului din timpul starii de urgenta. https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/iaca-solidaritatea-la-care-ne-tot-cheama-mihaita--248604.html

Comentează