Ministrul Tătaru nuanțează ordinul lui Arafat de interzicere a tratamentelor și operațiilor non COVID-19: ”Medicii vor analiza de la caz la caz”

Sesizat de medicii oncologi, ginecologi, dar și de alte specialități, ”Ce facem cu bolnavii?”, Nelu Tătaru a explicat pentru Libertatea cum vor continua să fie tratați pacienții și cum vor fi definite urgențele.

marți, 7 aprilie 2020, 11:34

Printr-un ordin emis azi de Raed Arafat, și avizat de miniștrii Vela și Tătaru, statul decide să ”suspende internările pentru intervenții chirurgicale, alte tratamente și investigații medicale care nu reprezintă urgență și pot fi reprogramate”.

Ce ce va întâmpla cu bolnavii de cancer? Dar cu femeile care vor să aibă în continuare dreptul de a renunța voluntar la sarcină?

”Se va reface Ordinul”

Întrebat de Libertatea, ministrul Nelu Tătaru a explicat marți seara că ”se va reface Ordinul ca el să prevadă clar că totul se face, de la caz la caz, prin evaluarea medicului”.

”E nevoie de această evaluare a medicului. Plus că, de pildă, în privința întreruperilor voluntare de sarcină, acest e un drept care nu poate fi confiscat de către stat. Dacă femeia vine la 10 săptămâni, nu mai poți reprograma întreruperea voluntară după terminarea stării de urgență, căci ai depăși perioada legală la care se fac întreruperile voluntare de sarcină”, a explicat pentru ziar medicul Radu Vlădăreanu, președintele Societății Române de Obstretică și Ginecologie.

„În mod normal, e nevoie de norme de aplicare lșa un asemenea ordin. M-au întrebat și colegii oncologi: ce înseamnă caz urgent? Pentru că, la cancer, aproape totul e urgent”
Radu Vlădăreanu

”E important să asigurăm în continuare tratarea bolilor și să apărăm drepturile pacienților”, a insistat și Tătaru. ”Nimic din acest ordin nu trebuie să ia din grija față de pacienții urgenți, dar trebuie să cunoaștem riscurile infectării cu COVID-19 și medicul să evalueze. Asta e baza: totul se va face prin evaluarea de la caz la caz”, a spus ministrul.

Comentează