De ce atacă Puric și populiștii Colectiv și COVID în același timp?

“Politicienii joacă o notă naționalistă ieftină și miza e mult mai mare pentru ei decât câteva vieți umane”.

luni, 20 aprilie 2020, 6:32

În mesajul său de Paște, Vladimir Putin a apărut în fața unui șemineu modernist și a spus “Avem tot ce ne trebuie”. Este mesajul pe care noi l-am auzit la Colectiv, dar și când a început epidemia COVID-19. În aceleași zile, Dan Puric se lansa într-o tiradă în tradiția național-comunistă în care, ca și la Colectiv, victimele locale și Occidentul sunt de vină pentru criza COVID-19. Colectiv a fost o făcătură, COVID-19 e o ficțiune. În vremea pandemiei s-a reîmprospătat alianța de la distanță împotriva democrației, împotriva UE și împotriva drepturilor și alianțelor liberale pe care le-am câștigat cu prețul suferinței a generații întregi.

Aproape că nu există ocazie în care politicieni, moguli din Sănătate și lideri de opinie să nu arate cât de mult urăsc ce s-a întâmplat la Colectiv și ce a urmat după dezvăluirile despre corupția sistemului sanitar. Dacă ceva vechi îi răscolește înseamnă că nu e deloc vechi.

Acești lideri sunt atât de cinici încât nu realizează că, fără dublarea și chiar triplarea veniturilor personalului sanitar, România avea azi 1.300 de paturi ATI dotate cu ventilatoare, dar nu avea și medici ATI care să-i îngrijească pe pacienții de COVID-19. Iar măririle salvatoare de salarii au venit după ce românii s-au convins că “nu avem de toate” și că, de fapt, “nu se mai poate așa”.

Au plecat peste 500 de medici ATI, cu greu am revenit la cifra de 2.000

Specialitatea de terapie intensivă a fost una dintre cele mai căutate în UK, Germania, Franța și Italia, principalele țări unde medicii români au mers să lucreze.

Conform lui Dorel Săndesc, președintele asociației medicilor ATI, până în 2017-2018 au plecat din țară peste 500 de medici ATI. “Abia în ultimii ani situația s-a stabilizat”, spune el.

Cifra medicilor de terapie intensivă a urcat din nou spre 2.000, iar acest corp profesional se dovedește vital în acest moment, chiar dacă, inevitabil, nu mai e la fel de bun ca înainte. Multe valori și voințe au ales să plece, mai ales înainte ca lucrurile să se urnească în țară.

De ce se neagă, atunci, cu atâta furie, “efectul Colectiv”?

Aceiași oameni de după Colectiv ne liniștesc acum

În primul rând, pentru unii, este o chestiune de biografie și de dominare.

Ca jurnalist, cred, cu tărie, că fără Raed Arafat ne era, în criza COVID-19, mai rău, nu mai bine.

Dar este, totuși, imposibil să nu observi că aceiași specialiști care ne asigurau după Colectiv că totul e sub control, Raed Arafat, Streinu-Cercel și Alexandru Rafila, sunt și astăzi vectorii care comunică cetățenilor ce trebuie să facem în pandemie.

Dr. Streinu-Cercel: “Riscul ca virusul să ajungă în România e substanţial redus”

Unii dintre acești moguli speră să se șteargă nu doar urmele de la Colectiv, ci și felul superficial în care au tratat epidemia COVID-19.

Pe 27 ianuarie, la o săptămână după ce Organizația Mondială a Sănătății convocase Comitetul de Urgență, în fața amenințării globale a epidemiei, doctorul Streinu-Cercel ne asigura într-o conferință de presă, că noi, ca țară, suntem feriți de risc.

„Focarul e un punctişor pe harta Chinei. Riscul ca virusul să ajungă în România e substanţial redus”
Prof. dr. Streinu-Cercel, pe 27 ianuarie

 

După primul caz din România: “Văd că se alertează și ceilalți, care nu ar trebui”

Peste o lună, pe 26 februarie, am avut deja primul caz în România. În fața eșecului predicției, eșec care s-a întâmplat multor specialiști în dosarul CORONA-19, Streinu-Cercel a apărut pe 27 februarie la Digi 24 și a afișat specificul autorităților noastre: nerecunoașterea erorii și negarea evidenței.

Conduita bagatelizării a fost aceeași ca la Colectiv, când Streinu-Cercel spunea că “bolnavii nu sunt infectați cu nosocomiale, sunt doar colonizați”.

Acum, managerul Institutului Matei Balș a jucat tot pe cartea minimalizării. “Noul virus COVID-19 este de 10 ori mai slab decât virusul gripal”, ne-a anunțat el, pe 27 februarie.

Prof. dr. Streinu-Cercel a adăugat că epidemia e treaba “lumii medicale” și i-a luat peste picior pe cei îngrijorați de COVID-19. “Văd că se alertează și ceilalți care nu ar trebui”.

Așa de bine s-au alertat specialiștii pentru noi, încât am fost și am rămas una dintre țările europene cu cele mai puține teste.

Iar rata mortalității relative, calculată la numărul de cazuri pozitive depistate, este în România net mai mare față de țările din estul Europei.

Rafila, printre cei 34 care compun Executive Board al OMS

Când Streinu-Cercel făcea declarațiile din 27 ianuarie, în care ne asigura că virusul nu va ajunge în România, în dreapta lui stătea, ca și la Colectiv, prof. dr. Alexandru Rafila.

Televiziunile îl prezintă pe prof. Dr. Rafila drept microbiolog, ceea ce și este. Dar Alexandru Rafila are, înainte de orice, cariera unui birocrat desăvârșit al Sănătății, el ocupând poziții de conducere în diverse asociații, în comisiile MS, consilier etern al tuturor miniștrilor, statut care l-a adus printre cei 34 de oameni din Executive Board al OMS.

Când participa, pe 27 ianuarie 2020, la conferința de presă de la București a minimalizării amenințării pandemiei în România, Alexandru Rafila era congruent cu atitudinea conducerii Organizației Mondiale a Sănătății, din care face parte.

Despre conduita OMS în săptămânile de la începutul pandemiei, unde Executive Board a jucat un rol decisiv, se va mai vorbi. Zi după zi, nu doar Casa Albă, dar și alte state încep să pună cap la cap informații de la reprezentanții lor la Geneva, despre cum a fost tratat de către OMS cazul COVID-19, sub influența Chinei.

Dan Puric și “haimanalele” de la Colectiv

Acesta este fundalul pe care apar astăzi atacurile de genul celui al lui Dan Puric și teoriile conspirației.

“La Colectiv, haimanalele alea abia se pregăteau cu «Jos Biserica, Jos Patriarhul»”, a spus Puric. Pentru el, în cazul Colectiv și în pandemia COVID-19 de vină este “Oculta”. “Oculta” și “Bruxelles-ul”, rețeta liderilor și politicienilor populiști.

„E clar că Oculta a dat un ordin. Domnule, li se va întoarce împotrivă. Noi acuma suntem toți arestați și deportați în propria noastră țară”
Dan Puric

Interesant e cum cei care au conturat inițial drept frivol pericolul COVID-19 au devenit partizanii izolării și sunt atacați de “camarazii” alături de care au negat, ani de zile, dezastrul de la Colectiv. Opiniile lor se despart acum în privința COVID-19, dar rămân solidari când e vorba de Colectiv și de ceea ce a urmat.

Îi unește o cauză mai mare: păstrarea monopolului național și oligarhic asupra societății românești și asupra sistemului sanitar.

Amintiți-vă de cum vedea Raed Arafat comploturi peste tot, legate de filmul intervenției de la Colectiv. Și cum atât el, cât și Streinu-Cercel, au cerut recent imunitate în chestiunea achizițiilor de materiale sanitare pentru COVID.

Inamicii din Occident

Într-o largă interpretare a ceea ce se întâmplă peste tot în estul Europei, revista pragheză Respekt a publicat recent o analiză a situației sistemului sanitar din România.

Punctul de pornire a fost filmul documentar Colectiv, al lui Alexander Nanau, dar publicația fondată de disidenții regimului comunist din Cehia a mers mai departe în a citi starea de pericol actuală a societății românești și europene.

“Politicienii joacă o notă naționalistă ieftină și miza e mult mai mare pentru ei decât câteva «vieți” umane», a scris jurnalista Jindřiška Bláhová de la Respekt.

Iar dușmanii?

“Inamicii sunt Austria și Germania, care – așa cum susțin politicienii – nu sunt mai bune decât România. Transplantul de plămâni costă aici cu 40.000 de euro mai puțin. Dar spre Austria și Germania se îndreaptă un număr semnificativ de tineri români, care, la treizeci de ani după revoluție, nu își văd viitorul în propria țară”.

„Occidentul trebuie stigmatizat ca superior – ca străin, pentru că el ne reamintește prea mult că societatea postcomunistă n-a avansat, așa cum vesticii ar fi vrut să creadă”
Jindřiška Bláhová, Respekt

Cercetătorii nu știu cât și dacă durează imunitatea organismului în fața COVID-19. Dar și când vaccinul va fi descoperit, o experiență seculară, repetată în atâtea și atâtea țări, ne spune că, în fața autoritarismului, nu există imunitate dobândită. Democrația se recâștigă mereu și mereu.

Comentarii (17)Adaugă comentariu

Andrei F  •  20 aprilie 2020, 19:13

Citind articolul vă spun fără regret că regret că sunt compatriot cu dumneavoastră!!!Pai filmul ,,Colectiv,, incepe cu vorbele politicienilor...???Acum nu numai că uitați de politicienii de prim rang care va spun eu că și ei au luat coronavirusul în bătaie de joc in așa măsură încât aveau mize electorale și nu grija pandemiei!!!Apoi sa spuneți că salariile mărite ale cadrelor medicale a fost un lucru care acum salvează România dar sa uitați cu cate chinuri s- a realizat asta și da,s- a realizat împotriva ce numiți acum liberalismul bun???!!! Să vă fie rușine pentru că sunt convins că și după pandemia de acum o să mistificati realitatea....Va luați mereu de doctori și uitați că și acum avem politicieni??? Să nu scrieți un cuvânt despre Vela care a spus că 10 august este o regie oricând posibilă????----- Și ați greșit grav și ziua in care să lăudați Germania...Germanii calca in picioare o parte din muncitorii români trimiși la sparanghel dar desigur că liberalismul dv.nu va permite sa abordați nici acest subiect...Spor la cenzură dar nu uitați...la cenzură excelau staliniștii și nu liberalii!

cineva  •  20 aprilie 2020, 19:31

Un articol de propagandă scris parcă în pripă. Un fel de ciorbă avându-i ca ingrediente pe Arafat (naționalist?), Rafila, Cercel, Putin și Puric. Se omite informația despre cine a mărit salariile cadrelor medicale, parcă ar fi crescut de la ploaie. Concluzia e că ceea ce numești dumneata democrație e în pericol. Și chiar este. Temeți-vă. Căci ne-au revenit elitele care-l votau pe Iohanis și fac scandal prin Rahova sau pentru că n-au condiții de 5 stele pe unde sunt cazați în carantină. Pentru că s-a văzut impotența fenomenală a licuricilor de la care am *** lumină în ultimii 30 de ani. S-a văzut că de Paște n-avem voie să ne înghesuim. Avem doar dacă mergem să le culegem sparanghelul nemților ( să fie coincidență că președintele-i neamț?). Circula și un banc: mergem la Înviere și dacă vine poliția zicem că plecăm în Germania. Cine ajunge subiect de bancuri are motive de îngrijorare. Aplicați voi câte etichete și sudălmi vreți, că ce vine ... vine oricum. Și e pe drum de ceva timp, oricât au întors din drum securiștii haștagieni acel ceva. N-au făcut decât să amâne.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Chirila  •  20 aprilie 2020, 19:43

https://ardealnews.ro/2020/04/20/incorect-mureseni-blocati-in-case-indivizi-la-restaurant-de-paste/ de nebunii astia ce ziceti?

ulentul flat  •  20 aprilie 2020, 20:19

mama ce compunere gazoasa. deschideti geamurile...

Tonel  •  20 aprilie 2020, 22:20

Ami pare rau de matale Tolo, dar domnu Purec n-a zis de rau de aia care moare la colectiv, ci de aia care au militat in strada mai apoi si au fost manipulati de neocomunisti, Puric nu are cum sa fi ecomunist si nu face discursuri asa cum zici matale, ba din contra. Dovada? Tat-su era doctor. Si astia nu e comunisti. Comunistii venira la 48. Stii matale. Apoi daca domnu regizor o mai da si el pe artistu care ce importa? Doar nu e politruc ca matale cu deontologu Alu Crestoiu si cu ctp care ati distrus adevarul. La ziar ma refer, in 90 stii matale. Zi matale si de trump si de altii care acuza oculta. Daca poti ! Chestia e prea mare pentru Libertatea. Miza e frica, nu asa zicea Calinescu? Zilele tecute. Sau asta nu se pune? Si vaccinu ! O sa te vaz cum meletezi mata pentru vaccin. Poate-ti pune si inel. Si o dioda. Ca antenele5g si ora de sex s-a bagat in scoala. Asta nu te intereseaza: ce-a mai promulgat Iohanel?

Claudiu  •  20 aprilie 2020, 22:57

Felicitari Domnule Tolentan, un articol foarte bun. Din pacate urlati ca lupul la luna, uitati-va la comentarii si vedeti cui va adresati. Nu sunt de acord cu un singur lucru: cel putin la Puric cred ca sunt elemente clare si de patologie nu doar de convingeri, il supraestimati putin crezand ca joaca doar un rol si ca e parte a ceva...

bg  •  20 aprilie 2020, 23:55

Da, stim! Sunt aceeasi care au condus {pe fata sau din umbra} destinele sanatatii romanesti de zeci de ani. Numai ca ei au devenit "MARI" nu pentru ca au muncit sa construiasca ceva {un institut de cercetare veritabil, un sist. de sanatate mai bun, o strategie, o retea de lab. de sanat. publica, etc...}., ci prin faptul ca au franat, sufocat din fasa, distrus, orice structura, personalitate, care le-ar fi amenintat scaunul si suprematia in domeniu. Astfel sa ajuns la O MARE TACERE in medicina, pe principiul cine nu e cu noi, e impotriva noastra si trebuie ELIMINAT. Totul a devenit CONTROLAT si numai UNII au avut voie sa glasuiasca:"avem de toate; conditiile din spitale sunt ca in Germania". As reaminti aici Raportul misiunii ECDC in Romania din 4-7 iulie 2017, dupa scandalul infectiilor nosocomiale din spitale. Daca veti avea curiozitatea sa cititi acest raport, o sa vedeti cu cine s-au intalnit expertii straini, ce spitale au vizitat si la ce concluzii au ajuns. NIMIC, dar nimic din multele recomandari facute de experti nu au fost implementate, ba, din contra, au fost complet IGNORATE, pe principiul"cainii latra, ursul merge". Aceeasi domni care au "aruncat" pur si simplu acest raport la GUNOI, ne organizeaza in criza covid19, fac planuri de iesire din pandemie, conduc CNCBT si anchetele epidemiologice, fac achizitii de materiale fara numar...fara numar...Culmea ipocriziei si sfidarii este faptul ca dr. Alex. Rafila a ajuns reprez. Romaniei la OMS. Cred ca pe noi nu trebuie sa ne ingrijoreze OCULTA din afara tarii, ci OCULTA din interiorul ei...In loc sa-si recunosti propriile nereusite, greseli, lipsuri, neputinte, ca apoi sa gasesti solutii si sa indrepti lucrurile, preferi sa alegi calea facila, convenabila si ieftina {sa nu coste} de a arunca vina pe straini, pe Europa...Nu ne dezmintim nici in al 12 ceas si continuam sa fim un popor de plangaciosi, sa ne jelim soarta cruda in cantece si doine, sa ne consideram victimele eterne ale istoriei, sa invidiem alte popoare mai muncitoare si mai bine organizate decat noi ...precum ciobanii din balada MIORITA...in schimb, suntem falosi si mandri ca NOI SUNTEM ROMANI! Romanismul nostru nu trebuie sa stea doar in port, vorba, traditii si bucate, trebuie sa-l completezi, sa-l umpli cu niste realizari economice, sociale, culturale, stiintifice, etc. ..Parerea mea.

bg  •  21 aprilie 2020, 6:22

In cartea si filmul cu titlul "Codul lui Da Vinci", este o replica memorabila a unui personaj cheie: "IN VREMURI DE CRIZA, CRIMINALII DEVIN EROI". La noi, in vremuri de pandemie, pseudo-eroii se incalzesc deja si se promoveaza pe la TV, iar altii, multi la numar, le pregatesc podiumul, soclul. Aseara, la antena 3, prof. dr. Alex. Rafila, seful lab. de la Inst. M. Bals {dansul numai sef a fost mereu}, ne spunea cu mandrie cum 20% din toate testele RT-PCR facute la noi, au fost lucrate in propriul lab. de biol. molec. Ca si in cazul betisoarelor facute in spitale ptr. controlul eficacitatii dezinf. diluati, dansul e tare la statistica si o manevreaza in directia dorita si favorabila. Despre ce vorbim cand, la inceputul pandemiei, lab. de la M. Bals era singurul pe toata reg. Muntenia? Sa strecori cate o SOPARLA in discursul doct, este o smecherie ieftina...praf in ochii novicilor...a platitorilor de taxe, doar, doar se prinde...si la multi inca se prinde...PREGATITI MEDALIILE!

Ela  •  21 aprilie 2020, 8:56

Fara legatura cu tema de actualitate, dar etern : Ma obliga Dan Puric sa accept de bunavoie dictatura Bisericii? Si pentru Streinu-Cercel, cum au spus Rise Project:"Spitalul meu privat destat"

Alex One  •  21 aprilie 2020, 9:49

Tolontan, mai usor cu subiectul Colectiv, vezi sa nu patesti ca H. Tecuceanu in "Cazul Anca" cand dupa condamnarea unui nevinovat si la cativa ani de la publicarea cartii s-a dovedit ca a fost cu totul si cu totul altceva. La Colectiv zic unii specialisti ca incendiul nu a fost accidental, mai departe sa lasam instantele sa se pronunte. Nicio tara de calibrul Romaniei nu ar fii avut posibilitatea sa trateze asa de multe persoane arse . De ce n-au fost trimisi in strainatate ? Pai poate te gandesti si la resursele existente si de ce nu ii intrebi si pe cei care si atunci si acum asteapta de ani de zile pe liste acelasi lucru. S-a minimalizat pericolul COVID 19 ? Nu era cazul sa te referi si la KWI, daca tot ai amintit de Putin, sigur, omu' nostru avea alte preocupari presante si anticipate, care in aceeiasi perioada declara in mai multe randuri ca e vorba de o simpla raceala, dar guvernul, autoritatile, cei in drept sunt pregatite sa actioneze, stapanesc situatia, au mijoacele necesare (vezi o emisiune recenta a lui Patraru), Sigur acelasi detinator de guvern si-a amintit acum vreo saptamana, pai cum altfel, ca PSD e de vina ca a lasat "camara goala". Deh, "greaua mostenire" si fuga de raspundere ! Coruptia in Romania inclusiv in sistemul sanitar nu a aparut in vremea guvernarii pesediste,are radacini adanci cred ca mult inainte de '89, dar s-a descoperit ca aceasta ucide doar dupa Colectiv !

Andrei F  •  21 aprilie 2020, 10:14

@ bg Ce ghinion pe capul vostru că focarele in România sunt in sfera oamenilor buni...O avea virusul în cod sa atace cu predilecție lumea voastră bună sau voi nu sunteți cine va credeți?Sa fi fost Bucureștiul sau Craiova în locul Sucevei,Devei,Aradului...ce muniție aveați!!! Sau sa fi fost PSD acum la putere!!!Stimabile,daca nu va place Arafat,Cercel,Rafila afla că Starea de Urgență va permite sa numiți pe cine vreți voi...Rambu- a fost în cărți pentru ministru al sănătății, ,,calificati- l,, pe el pe un post de conducere!!! Flutur chiar are experiență,a fost în centrul acțiunilor și la gripa aviară...refolositi- l ma?!!!Poate o mai fi rămas în stoc cu apa chioara care o dădea pe cauciucurile mașinilor... Ați avut noroc cu carul că daca pandemia venea cu câteva luni întârziere deja începeați privatizarea în sănătate și continuați bâlciul cu anticipatele... Din păcate nu vad pe nimeni din zona privată excelând cu noul coronavirus dar tot aud de spitale private surse de infectare- mai ales centre de dializa...Desigur pentru tine sunt fitilele că Arafat sau Cercel ar fi propus carantinarea persoanelor de peste 65 de ani...Voi nu vă întrebați cine crede că România are capacitatea de a carantina milioane de persoane pe criteriul de vârstă...Sigur noi ăștia fraieri nu credem...Și noi ne amintim că este o vorbă...decât un pro--st în funcție de conducere mai bine un om cu bube vizibile dar care cunoaște meserie..

Yonkers  •  21 aprilie 2020, 12:07

*** Avem medici ATI in tara pentru ca le-au fost marite salariile JUSTIFICAT, de catre stim noi cine si nu ca urmare a efectului Colectiv. Tin sa-ti aduc aminte cum demitiza (!!!) intr-un interviu pandemia, un personaj celebru, spunand ca nu ar fi decat o gripa normala, care poate fi tratata cu metode normale. Deh! Lucrurile importante pe atunci erau "anticipatele"....

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Ilie  •  21 aprilie 2020, 15:22

Comentariul meu a apărut și apoi a fost șters. De către democratul tolo care ia bani pe seama tragediilor altora din clicuri. Dacă nu au putut ***, măcar să facă bani din alte drame. Bun băiat!

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Vasile  •  24 aprilie 2020, 12:51

Puric s-a referit la faptul că profitând de tragedia de la Colectiv, unii au sărit să lovească în BOR, de parcă Biserica avea vreo legătură cu pub-urile, cu concertele rock sau cu focurile de artificii. Este un exemplu de manipulare colectivă a celor care au ieșit în stradă atunci.

Dan  •  24 aprilie 2020, 19:34

Toata admiratia pentru rabdarea si pacienta oricui in al asculta pe Dan Puric.Omul acesta a monologat fara intrerupere peste o ora avind un discurs absolut incoerent si adesea halucinant.Cineva l-a ascultat,iar alti citiva i-au analizat discursul,admitind ideea existentei discursului.Aici avem de-a face cu un mic paradox,teoretic avem un discurs si o analiza .Sa analizezi ce zice DP...asta nu e rabdare e incapatinare.

cineva  •  26 aprilie 2020, 20:39

Decât să ne ținem de ghivece propagandistice cu Putin în rețetă, mai bine ne-am uita atent la ce se întămplă în fosta URSS. Niște țări cu sisteme sanitare chipurile praf înregistrează rate uluitor de mici ale mortalității provocate de coronavirus. Date complete și la zi sunt pe site-ul worldometers.info. Nu doar Rusia sau Belarus, dar și Georgia, Letonia, Estonia, Kazahstan și chiar Moldova (rata mortalității la jumătatea Românie) au uluitor de puține decese în raport cu numărul îmbolnăvirilor și chiar și numărul de bolnavi destul de modest. Să zicem că numărul redus de bolnavi s-ar datora poate netestării. Dar numărul de decese din bolnavii declarați? Aici nu mai e așa ușor de furat, mai ales că fenomen e general în fosta URSS.

marin  •  28 aprilie 2020, 15:20

Pentru ca este un adevarat roman-patriot si nu un sugaci securist cumparat de satanistii cabalisti care conduc lumea prin mijloace de forta ca sa-si tradeze tara si poporul. daaahhhhh

Comentează