Raed Arafat are 7 funcții în Starea de Urgență: a aprobat transportul lui Pimen cu elicopterul SMURD, decide stocurile medicale de urgență și avizează angajările din spitale

Decizia lui Raed Arafat de a transporta cu un elicopter SMURD un înalt prelat din Suceava, în condițiile în care nici unul dintre sutele de pacienți de până în acel moment nu a beneficiat de un asemenea tratament, a deschis o discuție necesară. Câtă putere oferă statul român unui singur om, indiferent cât de capabil este el, și în câte domenii diverse?

joi, 23 aprilie 2020, 6:47

de Răzvan Luțac și Cătălin Tolontan

Un singur om, mai multe funcții: Raed Arafat exercită nu mai puțin de 7 funcții publice de mare responsabilitate

Practic, Raed Arafat are ultimul cuvânt în domenii care țin de angajările în spitale, decide ce ajutoare se dau altor țări, hotărăște bugetul Unităților de Primiri Urgență din spitale și transportul cu ambulanțele, avioanele și elicoptere SMURD, conduce comunicarea tuturor informațiilor despre COVID-19 și semnează închiderea publicațiilor despre care consideră că dezinformează, oferă sfaturile științifice de izolare sau distanțare socială, emite ordonanțe militare cu ce cazuri sunt tratate în spitale și care nu sunt tratate, și desemnează comandanți pentru cazurile de risc, plus multe alte atribuții.

1. Comandantul acțiunii pentru situația de risc determinată de pandemia COVID. Șeful DSU nu devine automat comandantul acțiunii, el putea ceda această funcție altcuiva. Dar luând-o, Raed Arafat are, conform HG 557 din 2016, următoarele atribuții:

2. Șeful Grupului de Comunicare Strategică

Grupul de Comunicare Strategică este singura entitate desemnată prin documentele care au rezultat din starea de urgență să comunice oficial date locale și centrale legate de epidemia COVID-19.

Același Grup de purtători de cuvânt condus de Raed Arafat are dreptul să decidă închiderea unor site-uri sau publicații pe care le consideră nocive, ceea ce a și făcut.

3. Președintele Grupului de Suport Tehnico-Știinţific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României

Acest grup, format din specialiști, conduși de Raed Arafat, face recomandări către un alt for: Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență (CNSSU), condus de ministrul Vela și din componența căruia face parte și Raed Arafat.

4. Responsabil pe stocurile de urgență medicală

După declararea stării de urgență, printr-o Ordonanță de Urgență (OUG 11/2020) DSU și Raed Arafat, ca șef al DSU, au devenit reponsabili pentru stocurile de urgență. Ei monitorizează contractele derulate de ONAC, așa se explică numele lui Raed Arafat pe licitațiile medicale.

5. Președintele Comisiei Interministeriale pentru Suport Tehnic (CMIST)

În starea de urgență CMIST a devenit foarte importantă, fiind o comisie care lucrează la nivelul Ministerului Sănătății și al MAI, fiind condusă de Raed Arafat. Această comisie avizează bugete UPU și avizează scoaterea la concurs a posturilor de spitale, așa cum se poate vedea aici.

6. Șef al Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), coordonator IGSU-SMURD și secretar de stat al MAI.

În această calitate, Raed Arafat a aprobat transferul Înaltpreasfințitului Pimen cu elicopterul la București.

7. Președinte al Comitetului Național Ebola. Comitetul nu a fost desființat, dar activitatea sa nu mai este vizibilă public.

În aceste funcții nu au fost enumerate și multe alte poziții, precum șeful fundației private SMURD (care e altceva decât SMURD, dar care derulează o parte a dotării cu echipamente) sau vicepreședinte la Crucea Roșie.

Comentarii (15)Adaugă comentariu

Andrei F  •  23 aprilie 2020, 19:53

O mica mare greșeală și o posibilă concluzie...În ce țară cineva ia cum spuneți o funcție??? Poate Arafat a fost numit în acele funcții și nu a luat că doar nu au fost vândute la tarabă... Și concluzia...Nu că dacă Arafat a primit șapte funcții înseamnă că este nepriceput și poate fi atacat de fitecine? Și încă ceva...când spuneți că Pimen a fost singurul român transportat în acea manieră ați uitat de zecile de avioane care au adus românașii acasă când transporturile erau inchise în toată Europa?Deci Pimen merita chiar avion și nu elicopter...

Marius  •  23 aprilie 2020, 20:16

De ar fi facut toti doctori macar 10 la suta din ce a facut Arafat eram departe cu sistemul medical . Rusine sa le fie la toti doctorii care si astazi tac si sunt partasi la toata mizeria asta. Eroi de tinichea , nu sunt eroi sunt vinovati pt tot cea ce este sistemul medical din Romania . Eroi suntem noi care mergem in spitalele *** conduse de asa zisi eroi care au tacut 30 de ani . Dupa ce o sa treaca asta o sa si reia vechile obiceiuri , cu retete pe naspa , cu oameni care nu au bani lasati sa moara si alte mizerii . Daca astia sunt eroi noi ce suntem super eroi . Niste nimicuri care nici acuma nu spun nimic , asteapta sa treaca sa o ia de la inceput . Imi cer mii de scuze pt ce 10 poate 15 la suta dintre mediicii care intra devar isi respecta meseria si pe bolnavi

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

romulus65  •  23 aprilie 2020, 21:17

Va sta-n gat Arafat, dati-l afara ca pe Streinu-Cercel. In locul lui puteti sa-i aduceti pe Rimbu sau pe Manole de la Suceava, ei sigur vor rezolva definitiv sistemul sanitar.

Mihai Coman  •  23 aprilie 2020, 21:21

Cateva concluzii personale, dupa lecturarea articolululi. 1. Articolul este acuzator intr-un mod atat de subtil, incat se vad gradele... 2. Daca privim strict modul in care actioneaza, Arafat e cu 3 clase peste ministru, prim ministru si alti natafleti rataciti prin Administratie. Da, 7 functii, in fiecare din ele se descurca mai mult decat onorabil, fata de altii care au doar o functie si sunt varza. 3. Orice text care incepe cu "O analiza a Libertatea" primeste cu greu crezare. Un ziar care se ocupa in principal cu chiloti si amantlicuri are nevoie de mult timp sa capete credibilitate in chestiuni serioase. 4. Grupul amintit pentru Suport Tehnico Stiintific face recomandari, si nu stabileste reguli, insa in cautarea de tapi ispasitori sistemul il prezinta pe Arafat ca pe un seic atotputernic care face si desface. 5. Poate ca nu e moral, insa nu stiu sa fie scris undeva ca un popa nu poate fi transportat cu elicopterul. Ca a fost ales el inaintea altor bolnavi, este discutabil, dar nu mi se pare un pacat capital.. 6. Ebola este adusa inutil in discutie, nu face decat sa amplifice subtilele invinovatiri. Putea fi introduc chiar si un al optulea punct, acela de neconsumator de carne de porc, insa la fel de neimportant. 7. Gradele se vad din ce in ce mai clar.

Mercutio  •  23 aprilie 2020, 21:23

Nicio zi fara Arafat in vizor ! Observ domnule Tolontan ca ati dezvoltat o pasiune pentru aceasta persoana. Ma intreb care sunt motivele acestui comportament de justitiar social feroce: frustrari de om marunt sau sclipici de *** ? Dar mamutul radioactiv ce mai face ? Nu e si el de vina pentru tot ce misca ? P.S.: Ati uitat sa ii mai numarati inca o functie lui Arafat ... am auzit ca este si presedinte de scara la bloc !

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

xstelu  •  23 aprilie 2020, 22:01

***

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

xstelu  •  23 aprilie 2020, 22:04

Mihai coman ai pierdut o buna ocazie de a tacea!!!!Episodul tragic Colectiv,nu ti spune nimic?Asa ca i' al acasa pe *** si spala 'te cu el pe cap!!!

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

danna  •  23 aprilie 2020, 22:15

Nu asta aștepta de la comentarii,„justițiarul”Românie...ci dorea „să dați cu pietre”.Pe vremuri circula un banc :„După moarte,Ceaușescu ajunge în rai și după vreo două zile,plictisit de cântecele îngerilor,merge la Sf.Petru și îi spune că vrea să vadă și ce se întâmplă în iad...Scaraoțki,îi dă o călăuză să-l conducă.Ajunge la primul cazan cu smoală,de unde se aud pușcături,înjurături,ce mai scandal mare.Întreabă călăuză ce se întâmplă ți acesta îi spune că așa se întâmplă la cazanul americanilor,sunt veșnic nemulțumiți...ajunși la al doilea cazan,unde se auzeau chiuituri,fluierături și muzică dat la maxim întreabă al cui cazan este primește răspunsul că al rușilor care tot timpul o țin în chefuri și băutură...La al treilea cazan,liniște totală...se uită Ceaușescu la focar,focul ardea(crezuse că e oprit) și contrariat întreabă al cui cazan este.Tartorul îi spune că este al românilor.Nu se poate exclamă el,chiar toți românii sunt mulțumiți,niciunul nu se ridică la suprafață să protesteze,dar primește următorul răspuns: Ba da,dar cum vrea unul să se ridice...sunt 10 care-l trag înapoi la fund.Atenție, PRESA (scrisă,audio,TV)este mai periculoasă decât COVID 19(manipularea lor).Doctorul Arafat a făcut prea multe lucruri bune,deci hai să-l domolim un pic...Nimeni nu știe când a procedat corect poliția,când au fugit de furia *** de la Săcele,Hunedoara,etc...sau când au împușcat un psihopat,sub influența medicamentelor,care amenința pe toată lumea,noaptea pe la ora 4.oo și care cu vre 3-4 ani înainte intra cu mașină în gardul guvernului...

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Mihai Coman  •  23 aprilie 2020, 23:17

xstelu, ai si tu stele pe umar? Nu pot decat sa-ti urez sa nu ai nevoie in mod efectiv si foarte stringent de SMURD-ul lui Arafat. Sper ca ai prins ca am zis sa NU ai nevoie.. Hai pa!

bg  •  24 aprilie 2020, 6:35

Suntem tara deciziilor politice contradictorii si a amneziilor generalizate! In dec. 2019, presed. Iohannis cerea si ministrul de interne Vela promitea o asa-zisa ANALIZA a activitatii structurilor conduse de Raed Arafat, iar acesta ameninta ca daca va fi demis, va pleca la institutii similare din afara. Nu s-a mai intamplat nimic. Acum, aflam ca domnul dr. R. Arafat a fost promovat si a cumulat 7 functii in stat. Noi ce sa credem, ca domnul Raed Arafat, decorat de 2 presedinti {Iliesci, Basescu} si de regele Mihai, este un om CHEIE in sistem, UTIL oricarei guvernari, mai ales uneia aflata in plina criza sanitara? Mai ales ca Raed Arafat se bucura de popularitate si da bine imaginii partidului aflat la guvernare...Vin ai nostri, pleaca ai vostri, noi ramanem tot... ca gura-casca...

Lex  •  24 aprilie 2020, 9:02

Dle Tolontan, diferenta dintre dvs. si dl. Arafat este ca dânsul este util, în timp ce dumneavoastra si echipa dvs. sunteti inutili. Nu aveti niciun rol pozitiv in societate. Din punctul meu de vedere, intentiile dvs. sunt irelevante cat timp rezultatele "investigatiilor" sunt nule spre negative.

sile  •  24 aprilie 2020, 10:02

Dar primeşte salarii pentru toate aceste funcții? Dacă da, atunci, la noi, ca la nimenea.

Prea  •  24 aprilie 2020, 10:43

Părintele Pimen a stat la baza unor inițiative de strângere de fonduri de sute de mii de Euro pentru spitalele și bolnavii din Suceava, de la declararea pandemiei. Asta, lăsând la o parte orice parte sufletească și duhovnicească pe care ați putea măcar să încercați să o înțelegeți, fie și din simplă curiozitate... Arafat este unic prin pasiunea lui pentru medicina de urgență, cunoscut, respectat și ofertat de multe țări europene cu milioane de Euro. Poate greși uneori, ca orice om. Se poate înconjura de proști plantați politic, incompetenți, iresponsabili, etc., însă fără voia lui. Este extrem de încăpățânat, însă nimeni nu a putut demonstra vreo urmă de rea-voință, corupție sau cinism la el. Este foarte bun acolo unde este, nu vrea să audă de funcții politice.

Mariana  •  25 aprilie 2020, 23:24

Bun, si daca are 7 functii, ce? Care este insinuarea? Concret, unde scrie in lege ca este interzis sa ai 7 functii, daca nu exista conflict de interese?

Bogdan Tolas  •  27 aprilie 2020, 10:27

In situații complicate mai ales, nici Superman nu piate îndeplini 7 funcții la capacitate maxima. Aveți majoritatea contraexemple de 2 lei ignorând faptul ca exista romani capabili care sa îndeplinească oricare dintre aceste funcții cu brio. Avantajul este ca se fac mai bine, sunt mai multe perspective Profesioniste intr-un loc si echipa e mai eficientă. Sa concentrezi puterea intr-un singur loc este o meteahna a regimurilor totalitare si o caracteristica a corupției si doritorilor de bogății. După experiențele domnului Iaseer Calafat asta cu Ambulanta si Colectivul, nu i-as mai fi dat pe mâna nici o masina de Ambulanta Dacia Combi!

Comentează