DSP nu a mers la familie, după ce mama de 53 de ani a murit de COVID, iar Andreea, 22 de ani, s-a îmbolnăvit și s-a stins în ziua când urma să celebreze absolvirea ASE

Libertatea a reconstituit circumstanțele acestei drame recente în care o familie și-a pierdut întâi mama, apoi fiica, iar tatăl este și el internat, în timp ce nimeni de la DSP nu a fost nici măcar o dată acasă la familia Ciopleiaș

joi, 30 iulie 2020, 10:24

de Mirela Neag, Cătălin Tolontan

La conferința de presă derulată miercuri la Palatul Cotroceni, președintele Iohannis a fost rugat de o reporteră de la Mediafax să spună dacă guvernul are și el o parte de răspundere pentru revenirea în forță a pandemiei. În răspunsul său, șeful statului nu a găsit niciun minus autorităților. Cazul morții Andreei Ioana Ciopleiaș, 22 de ani, din Rucăr, a șocat opinia publică. Libertatea a reconstituit circumstanțele acestei drame recente în care o familie și-a pierdut întâi mama, apoi fiica, iar tatăl este și el internat, în timp ce nimeni de la DSP nu a fost nici măcar o dată acasă la familia Ciopleiaș, pe parcursul a două săptămâni de îmbolnăviri mortale în serie!

În ultimele 14 zile, România a ajuns pe primul loc la numărul de decese COVID-19 în Uniunea Europeană, cu 1,6 persoane moarte la 100.000 de locuitori. Fiecare om din această statistică îndoliată e o pierdere fără întoarcere.

Andreea Ioana Ciopleiaș, 22 ani, din orașul Rucăr, a decedat luni 27 iulie, la prânz, în secția ATI a Spitalului Județean de Urgență Pitești ca urmare a infecției cu COVID.

În urmă cu 9 zile, pe 18 iulie, în aceeași secție a aceluiași spital se stinsese mama ei, Elisabeta Ciopleiaș, 53 de ani, tot din cauza infecției cu COVID.

Andreea, alături de părinții ei. Prima a murit de COVID mama, Elisabeta, 53 de ani. La o săptămână după, ignorată de DSP, a decedat Andreea, 22 de ani, iar tatălui, Ionel, 48 de ani, i-au făcut testul abia când fata sa murea. Bărbatul a ieșit pozitiv și este internat
Andreea, alături de părinții ei. Prima a murit de COVID mama, Elisabeta, 53 de ani. La o săptămână după, ignorată de DSP, a decedat Andreea, 22 de ani, iar tatălui, Ionel, 48 de ani, i-au făcut testul abia când fata sa murea. Bărbatul a ieșit pozitiv și este internat

“Vă aștept cu drag!”

Pe 27 iulie, la ora 12.00, Andreea urma să fie prezentă la festivitatea de absolvire a Academiei de Studii Economice București, eveniment la care-și invitase deja familia și prietenii. “Vă aștept pe toți, să nu lipsiți!”, își amintesc rudele că i-a avertizat “Scumpi”.

Nu vrem să căutăm vinovați, nu ne ajută cu nimic. Vrem doar, pe cât posibil, să nu se mai întâmple așa ceva. Dacă prin povestea Andreei reușim să tragem un semnal de alarmă, să transmitem un mesaj prin care să ajutăm pe cineva, atunci Andreea a mai făcut o faptă bună.Dumitru Andrei, unchiul Andreei Ciopleiaș

România a renunțat, în urma tăierilor de costuri care au urmat crizei economice din 2008, la 1.000 de posturi din Direcțiile de Sănătate Publică, o reducere de 20% din personal. La începutul pandemiei COVID, autoritățile s-au trezit cu un aparat epidemiologic depopulat, într-un deceniu de economii și nepăsare.

După o completare rapidă, presantă, începută la jumătatea lui martie, Ministerul Sănătății nu a mai făcut eforturi sistematice ca să pregătească personal din zona rezidenților sau a studenților de ani mari, oameni necesari pentru anchetele epidemiologice, una dintre cheile luptei cu pandemia.

DSP-urile au pierdut controlul cazurilor, chiar și când acestea apar în aceleași case.

Mama a fost dusă cu ambulanța

Firul vieților familiei Ciopleiaș a început să se destrame pe 15 iulie, ziua în care mama Andreei a fost internată și testată pozitiv.

Andreea a mers în ambulanță cu mama ei, iar acasă a fost în contact permanent cu tatăl ei.

Andreea a murit la 22 de ani, la 9 nouă zile după ce și mama ei a decedat tot din cauza COVID-19
Andreea a murit la 22 de ani, la 9 nouă zile după ce și mama ei a decedat tot din cauza COVID-19

“Din 15 și până pe 28 iulie nimeni nu a căutat familia pentru testare sau anchetă epidemiologică”, spune unchiul fetei, Dumitru Andrei.

Fata, trimisă acasă singură

Fata de 22 de ani a început să facă febră chiar în ziua în care mama ei a fost internată. În trei zile, mama ei, Elisabeta, a murit.

Luni, 20 iulie, amestecând durerea pierderii cu febra, Andreea a apelat la rându-i la ambulanță pentru a ajunge la spitalul din Pitești.

A fost băgată în cort în jurul orei 22, testată la miezul nopții și după aceea i s-a spus să plece acasă, deoarece rezultatul testului COVID-19 vine a doua zi, la ora 16.00. Mama ei murise de COVID cu două zile înainte.

“A fost nevoie să cheme niște prieteni să o ducă 80 km până acasă. Cât a stat în cort, nimeni nu s-a interesat de starea ei, având permanent febră, și nu a primit niciun fel de asistență medicală. A ajuns acasă după ora 3.00 noaptea”, relatează unchiul, completat de mesajele de WhatsApp trimise de fată către el.

Tratament prescris de medicul de familie

Mama ei de 53 de ani murise fulgerător, la trei zile de la spitalizare, cu o formă agresivă de coronavirus, iar singurul sfat al sistemului pentru fata infectată a fost să ia legătura cu medicul de familie.

A făcut ce i s-a spus și medicul de familie i-a prescris un tratament. În acele zile, a sosit unicul apel de la DSP către familia Ciopleiaș. Un telefon atroce, în confuzia lui involuntară.

Singurul apel primit de Andreea de la DSP a fost când au sunat-o să-i ceară telefonul mamei sale. “Mama a decedat, nu știați?!”, le-a răspuns Andreea.Unchiul Andreei Ciopleiaș

A chemat ambulanța la 10, a venit la 17

După câteva zile, sâmbătă, studenta a început să aibă probleme cu respirația, iar în jurul orei 10.00 a sunat la 112 solicitând ajutor.

La patru ore de la primul apel la 112, Andreea încă nu primise nicio veste
La patru ore de la primul apel la 112, Andreea încă nu primise nicio veste

“Am apelat mai mulți la 112 pentru că nu se întâmpla nimic”, spune Dumitru Andrei.

Ambulanța pe care a chemat-o la 10 dimineața a venit să o ia la 17.10. Încă de dimineață avea febră și nu mai putea respira.

Managerul spitalului de Pneumoftiziologie Câmpulung: “A venit la noi într-o stare destul de gravă”

A ajuns la Spitalul de Pneumoftiziologie din Câmpulung, spital dedicat COVID. Saturația de oxigen era 57%, a fost pusă într-un salon cu alte 5 paciente, i s-a dat un aparat cu oxigen.

În conversația de pe WhatsApp cu unchiul Dumitru Andrei, fata a relatat că i-a crescut la 70% saturația de oxigen.

“M-am speriat rău rău”, le-a scris Andreea rudelor Citeşte întreaga ştire: DSP nu a mers la familie, după ce mama de 53 de ani a murit de COVID, iar Andreea, 22 de ani, s-a îmbolnăvit și s-a stins în ziua când urma să celebreze absolvirea ASE
“M-am speriat rău rău”, le-a scris Andreea rudelor Citeşte întreaga ştire: DSP nu a mers la familie, după ce mama de 53 de ani a murit de COVID, iar Andreea, 22 de ani, s-a îmbolnăvit și s-a stins în ziua când urma să celebreze absolvirea ASE

“Știu cazul Andreei, nu am văzut-o ca pacientă, dar am fost tot timpul la curent cu starea fetei. A venit la noi într-o stare destul de gravă, am stabilizat-o și personal am intervenit pentru a o transfera cât mai repede la Spitalul Municipal din Câmpulung, pentru că acolo ar fi beneficiat de un tratament adecvat situației ei”, a declarat pentru Libertatea Ionela Duna, managerul Spitalului de Pneumoftiziologie din Câmpulung.

“Când am aflat că a decedat luni nu ne-a venit să credem!”

Medicii de la noi au intervenit repede cu oxigen și cu medicație, când am transferat-o la Spitalul Municipal avea saturația de oxigen 91%.Ionela Duna, manager spital Câmpulung

“Când am aflat că a decedat luni nu ne-a venit să credem! Avea o anemie destul de mare, dar nu era cunoscută cu afecțiuni cronice. Nimeni nu e perfect sănătos, toți avem unele sensibilități sau dezechilibre în organism, deoarece nu ne examinăm. Șocul pierderii mamei sigur a afectat-o fizic și psihic. Oricum, povestea Andreei este una tristă, care ne arată cât de parșiv este acest virus care are încă multe necunoscute”, a mai spus Ionela Duna.

Contactat telefonic, Nicolae Alexe, managerul Spitalul Municipal Câmpulung, a doua clinică unde a ajuns Andreea, a spus doar atât: “Vă rog să nu mă mai deranjați!”.

Spitalul de Urgență Pitești, al treilea

La Spitalul de Urgență Pitești, Andreea a ajuns de două ori, pe 20 iulie, când nu s-a simțit bine și a vrut să se testeze, fiind lăsată să plece acasă și când a fost adusă la ATI, pe 26 iulie.

Pe 27 a murit, la doar trei zile după ce ajunsese la primul spital, la fel ca mama ei.

A fost demarată o anchetă medicalo-administrativă. Cunoaștem povestea familiei, Andreea a ajuns într-o stare gravă, nu putem să furnizăm detalii din dosarul medical al pacientei, nu există nicio sesizare.Mihaela Cazacu, purtătoarea de cuvânt a spitalului din Pitești

În legătură cu faptul că a fost lăsată să plece acasă singură, după ce a fost testată, deși nu se simțea bine, avea febră, Mihaela Cazacu a spus că “fata a plecat la cerere, avem o hârtie pe care a semnat-o”.

Mesajele fetei către unchi o arată că se pregătise de internare, cu pijama și lista nelipsită de intrare în spital.

Pe 20 iulie, Andreea era pregătită să fie internată
Pe 20 iulie, Andreea era pregătită să fie internată

Sorina Hontaru, director DSP Argeș, tace

“Știm despre tragedia familiei Ciopleiaș, din Rucăr, dar vă rugăm să contactați Spitalul Județean Pitești, pentru că ei dețin mai multe informații”, a spus Andrei Irimia, purtător de cuvânt Prefectura Argeș.

Ziarul a trimis o solicitare către DSP Argeș. Directorul dr. Sorina Hontaru nu a răspuns la întrebările referitoare la ancheta epidemiologică efectuată în cazul familiei Ciopleiaș.

Povestea nu se oprește însă aici.

Suntem în stare stabilă

Ionel, tatăl, a chemat ambulanța, luni 27 iulie, pentru că nu se simțea bine. Nici lui nimeni nu i-a spus ce are de făcut, deși soția îi murise, iar fata era la reanimare la Pitești.

Bărbatul de 48 de ani a ajuns tot la Spitalul din  Pitești, a intrat în același cort unde stătuse Andreea, și i s-a făcut și lui testul COVID.

30 de ore a durat până când i-a venit rezultatul. În aceste ore a aflat că Andreea s-a stins, la câteva zeci de metri de el.

După rezultatul pozitiv, Ionel Cristian Ciopleaș a fost transferat și internat marți la Spitalul din Leordeni.

În momentul închiderii acestei ediții a ziarului, starea lui era stabilă și, conform autorităților, și a sistemului nostru medical, asemenea.

Comentarii (18)Adaugă comentariu

Andrei F  •  30 iulie 2020, 13:23

In cazul ,,Colectiv,, erau numiti politicieni...Uite ca acum in Romania nu mai exista politicieni!!!Ce face banii primiti de presa cea buna de la Guvern...

Anca Benzar  •  30 iulie 2020, 14:45

Din zi in zi imi dau seama in ce tara ingrozitoare traim si cat de traumatizant este daca ajungi la spital pe mana cadrelor medicale, care sincer nu stiu daca sunt depasite de situatie doar, sau sunt clar rauvoitoare. Adica daca nu cunosti pe nimeni, nu ai vreo relatie este clar ca vom muri cu zile!!!

Andrei F  •  30 iulie 2020, 15:09

@Anca Benzar • 30 iulie 2020, 14:45 O mica mentiune....In DSP-uri nu lucreaza numai doctori....Curios cum nimeni nu mai vede politizarea DSP-urilor....!!!!Si daca s-a intamplat asta inseamna ca in tarisoara mai exista si politicieni...Deci in vremurile astea se poate vorbi de medici dar nu si de politicienii desigur....foarte buni!

gabriel r  •  30 iulie 2020, 16:49

Sincere condoleante familiei Ciopleias ! Iresponsabilitate legala, administrativa, manageriala si politica ar trebui sa se intituleze articolul. Administrare defectuasa a sistemului sanitar de mai mult de 10 ani a dus la efectele aratate in articol Legislatia iresponsabila si incompleta este alta cauza importanta ca si "depopularea" pentru economisirea de fonduri a unui aparat si asa defect si alcatuit in mare parte din persoane nepregatite sau dezinteresate Negarea realitatii de catre o opozitie alcatuita pe baza de amatorism politic de tip "Gica contra" apare ca una dintre cauzele la fel de importante ale problemelor prezentate Oameni nevinovati au decedat din cauza lipsei de implicare a unor organe de stat sau din cauza minimalizarii si luarii in deradere de catre factori politici iresponsabili ai realitatii sanitare.! Traim vremuri triste si urate

de pe ‘ici ‘sa  •  30 iulie 2020, 23:20

Cine-i sef la dsu in continuare ? E prezent pe la toate televiziunile, dar institutia e varza. Presa a uitat si de declaratia p.m. Orban data undeva la inceputul pandemiei, toate depozitele dsu eru goale ! Interviu dat la Europa fm in emisiunea moderata de Alice I.

Revolt  •  30 iulie 2020, 23:30

Sufletele au dispărut aproape integral sub cenușa umilințelor îndurate de oameni suferinzi ca domnul Lăzărescu, fără altă vină în afară de nevoia de ajutor. Condoleanțe familiei! Sper alături de cei rămași în viață ca vinevații să fie opriți să mai facă alte victime...

antonia  •  31 iulie 2020, 10:16

Din pacate, aste e trista realitate din sistemul sanitar roamanesc. Politizarea sistemului a dus la distrugerea lui, nu stiu ce sau cine ne-ar mai putea salva. Oameni cu afectiuni grave sunt plimbati intre spitale, mor cu zile in ambulante sau pe drum, spitalele colcaie de bacterii iar corpul medical este preocupat doar de cat de multi bani primesc prin pomenile electorale acordate de guvernanti si partide, de la inceputul crizei sanitare. S-au obisnuit cu situatia in care in spitale sunt internati doar 10% din capacitate, dar veniturile cresc de la o zi la alta prin tot felul de bonusuri acordate de acesti inconstienti care se afla la conducerea tarii. Bineinteles ca nimeni nu intrervine, sume uriase s-au dus pe salarii si indemnizatii COVID, majorari salariale pt. ca vezi Doamne nu au putut sa-si ia liber sa stea cu copiii(inainte de COVID, cand se plimbau pe la congrese si in tot felul de vacante platite de firmele de medicamente, cu cine isi lasau copiii?!!), cadrele medicale nu stiu decat sa ameninte, nici nu se uita la pacienti, nu se ating de pacienti, s-au obisnuit sa castige sume enorme fara sa mai miste un deget. Si cui sa-i ceri sa faca ordine, cand aceste fonduri au fost dirijate catre "institutiile din linia intai", au primit si primesc in continuare tot felul de drepturi fara sa faca nimic din ceea ce ar trebui sa faca pentru oameni? In timp ce unii se imbogatesc, oamenii necajiti mor cu zile din nepasarea autoritatilor si a cadrelor medicale, lipsite de profesionalism si orice urma de demnitate si empatie!!!

Pork Seku  •  31 iulie 2020, 16:03

Doar 7 comentarii ***?

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

bg  •  1 august 2020, 8:03

Avem cel mai slab sistem public de sanatate dintre toate tarile UE! Conform Eurostat, in 2016, Romania ocupa primul loc la totalul deceselor evitabile {la pers. sub 75 de ani} cu un procent de 80% fata de media europeana de 63%! Altfel spus, 4 din 5 decese puteau fi evitate prin preventie {48%} si tratament {32%}. Credeti ca autoritatile de la noi nu stiu acest lucru? Il stiu foarte bine...dar condamnabil este ca nu fac nimic ca sa indrepte situatia si pun toata presiunea pe pacienti. Niciun ministru al sanatatii nu a avut curajul sa-l reformeze astfel incat interesele pacientului sa fie in centrul sistemului si nu cele ale personalului sanitar. A spus-o clar fostul ministru Achimas Cadariu ca el provine din sistem si nu se poate pune cu proprii colegi de breasla. Cine sa deranjeze cuibul de viespi! Lasa ca merge si asa...Sistemele publice de la noi au devenit debusee pentru angajarea neamurilor si relatiilor politicienilor si sursa de voturi la alegeri. Desi sunt finantate de noi toti, nimic nu functioneaza cum ar trebui, nici justitia, nici politia, nici sanatatea, nici educatia...La noi, nu conteaza cine produce banul, conteaza cine il imparte...si el parte isi face.

Andrei F  •  1 august 2020, 11:03

A vazut cineva experimentul facut de cei de la digi24 cu Arafat in platou? Daca lucrurile sunt atat de dezastruoase, de ce mai apare Arafat la TV, de dimineata pana seara, si vorbeste, explica si para-explica cum este gestionata situatia? Cat obraz gros sa ai ca sa faci toate astea? E clar ca DSP-ul si toate institutiile, inclusiv cele din coordonarea lu' Arafat, sunt depasite de situatie. Ce e asa deosebit la individul asta? Ca putem observa usor ca treaba nu merge. Nu s-a produs nimic revolutionar la institutiile din coordonarea lu'Arafat, cu toate ca s-au pompat fantastic de multi bani in ele.

Anca  •  3 august 2020, 0:01

De ce se trece pe REPEDE inainte : subiect IZOLETE? CRED CA NU LE-A PRIMIT ARAFAT CADOU.....statul a dat bani pe ele, nu?si acum nu mai sunt bune. ..Poate peste 2 luni va iesi arafat sa ne spuna ca de fapt comunicatele date robotic, zilnic,aiurea, au fost Gresite. SAU CRITERIILE, IZOLAREA, ETC NU MAI SUNT BUNE. De ce Uitati COLECTIVUL? AVEA ACEEASI PRIVIRE RECE SI SUPERIOARA. ACELASI NOU LIMBAJ DE LEMN. ARE O ARTA IN A VORBI GOL, FARA CONTINUT. ESTE DE DAT EXEMPLU IN VIU, ELEVILOR, SA INTELEAGA: NICI USTUROI NU A MANCAT, NICI GURA......SA FACA PARTE OARE DIN VREO STRUCTURA ASTFEL INCAT NIMENI, DAR ABSOLUT NIMENI SA NU-I POATA LAU SCAUNUL SI SA-L TRIMITA SA Se mai odihneasca un pic, nu credeti?

Pacientuedevina  •  3 august 2020, 2:20

Un nou articol-investigație oprit artificial la jumătate (după cum ne-am obișnuit deja), exact când s-a ajuns la întrebările care ar bulversa mafia medicală...Și o încercare de abatere a atenției de la mafia din sistem, prin deturnarea problemei, folosindu-se melodia „sărmana studentă”, în loc de teza „PACIENTA îngenunchiată de serviciul public de sănătate”...Dacă nu (mai) aveți curaj, voi pune eu întrebările pe care le ocoliți: 1. Ce tratament real pentru Covid-19 a primit pacienta în spital? A avut șansa de a primi Remdesivir? Pe bune, nu pe hârtie. 2. De câte ori a fost consultată de un medic specialist (nu rezident) de boli infecțioase pe perioada spitalizării și, mai ales în ATI? 3. De ce spitalele publice nu și-au îndeplinit obligația legală de a înmâna pacientei, la internare, formularul prin care să desemneze persoanele din familie/apropiați care să aibă acces la dosarul ei medical? 4. De ce numai în România, MS și CNAS își permit sfidător să împiedice abuziv pacienții să-și înscrie în propriul Dosar Electronic de Sănătate numele persoanelor din familie/apropiați care să aibă acces la dosarul medical în caz de deces în spital, pentru a se putea verifica calitatea serviciilor medicale și a se exclude malpraxisul? 4. Știți cât costă spitalizarea la ATI/zi/pacient cu Covid-19 în Rou? Știți ce practici există la conducerea secțiilor ATI pentru a nu le băga în cheltuieli majore? De ce rata mortalității în ATI în Rou pt. Covid-19 este uriaș de disproporționat față, de exemplu, Germania? Oare de ce timpul mediu de spitalizare în ATI în Rou este uriaș de disproporționat față, de exemplu, Germania? CONCLUZIA: în Rou, mafia medicală din spitalele publice și-a asigurat secretizarea integrală, STALINIST-TOTALITARĂ, a modului de prestare a serviciilor medicale față pacient, deci nimeni nu va ști niciodată dacă, ajunși în spital, realmente: ați primit tratamentul antiviral, ați fost consultat și reevaluat la 6 ore de medicul infecționist, ați fost menținut în secția ATI oricât era necesar și vi s-au acordat toate șansele de tratament... Sau ați fost considerat „grav”, care nu prea merită cheltuielile foarte mari și eforturile...Sau nici nu v-a venit rândul să fiți băgat în seamă...

Pacientuedevina  •  3 august 2020, 2:52

UNDE este domnul Tolontan și echipa de investigații curajoasă și incisivă din vremurile când prezenta realitatea cu șefa de la ATI care împărțea viața și moartea, stabilind incalificabil care pacient merită tratamentul (libertatea.ro/stiri/scandalos-sefa-de-la-ati-de-la-spitalul-sfantul-pantelimon-imparte-viata-si-moartea-daca-dam-la-toti-nu-mai-avem-medicatie-pentru-aia-care-merita) sau realitatea în cazul establishmentului medical Rou care ne mințea la Colectiv că „avem de toate”, iar pacienții sunt „doar colonizați” cu infecțiile nosocomiale??? În prezent, excelența sa, domnul profesor (cu adevărat) doctor Șeban Bubenek (SINGURUL medic – șef de secție român care a introdus fișele de observație și documentele medicale pe format electronic, pentru a nu putea fi modificate în vederea ascunderii malpraxisurilor și a sustragerii de medicamente/trecerea de tratamente fictive de care pacienții nu au beneficiat) v-a tras un uriaș SEMNAL de alarmă scriind negru pe alb: „Avem semnale că există pacienți care au decedat în secțiile ATI cu boală COVID-19 și NU au primit nici un fel de medicație antivirală. Și MS a dat prin OM 489 pentru AP-IERE 140.587.000 lei (aproximativ 16.500.000 Euro)” (www.srati.ro/public/data_files/content-static/protest-detasari-bals-2020.pdf)!!! Față de gravitatea extremă și PROPORȚIILE pe care le prinde acest fenomen semnalat, specific României (mai precis mafiei medicale din Rou: tratamente doar fictive ale pacienților cu încasări de sume uriașe, sustrageri de medicamente și acordarea lor doar celor care „merită”, dar „avem de toate”, că la urma urmelor am secretizat totul și facem exact ce vrea mușchii noștri...), în comparație, Colectiv este o găinărie a acestei mafii...Dar desigur, NU MAI SUNTEȚI CEI DIN 2015-2016...nu mai investigați mafia pe bune...să știți că nu ne adormiți cu melodia „sărmana studentă”...Păi, stimați jurnaliști de investigație, reveniți la realitate și informați-ne: a primit PACIENTA Andreea Ciopleiaș Remdesivir? Cum a respectat spitalul public dreptul pacientei să îi acorde toate tratamentele și investigațiile medicale ca să îi salveze viața? Unde este formularul obligatoriu de acces la datele medicale completat la internare – cine este responsabil, cu nume și funcție? Asta înseamnă INVESTIGAȚIE, nu cancan

Pacientuedevina  •  3 august 2020, 2:59

oricum, atâta timp cât Ministerul Afacerilor din Sănătate al Rou permite COMPLICE spitalelor publice din subordine ca să nu țină integral evidența informatizată a datelor (foile de observație și tratament al pacienților, circuitul și administrarea medicamentelor etc - pentru ca orice modificare ulterioară să poată fi depistată cu ușurință), aceste spitale pot oricând să modifice hârtiile, să treacă datele și tratamentele pe care le vor...Exact ca într-o țară bananieră, nivel la care ne ține captivi pe toți mafia medicală

Pacientuedevina  •  3 august 2020, 3:01

antonia și bg, din nou, felicitări și RESPECT

Anca  •  3 august 2020, 12:35

Remdesivir...dat cu rezultate bune, ZIC specialistii nostri, si in Ebola. Nitrati pe site-ul OMS si dati search pt. Ebola ...virus descoperit in 1976 cred, abia anul trecut a fost Validat vaccinul la americani....iar tratamentul e DOAR simptomatic...adica se adreseaza SIMPTOMELOR!!! NU UCIDE VIRUSUL! de ce ni se dau aiurea sperante? Am o intrebare pt toti specialistii: cum SA INVATAM SA TRAIM CU VIRUSUL? ADICA Practic SA spuna in ce consta ACEASTA mult vehiculata sintagma, cum vor face Practic toti, personaje politice, medici, politologi,de la cel mai inalt nivel sI PANA LA SPECIALISTII DE LA TV. Cum va decurge viata lor zi de zi, de acum inainte. Dar fara triada spalat, masca,distanta. Restul ma intereseaza. Eu NU stiu. DUMNEAVOASTRA stiti?

Anca  •  3 august 2020, 13:57

Revin cu o intrebare, sigur retorica: NU s-AR cuveni in primal rand SA se SPELE MIJLOACELE DE TRANSPORT IN COMUN, SI ABIA DUPA ACEEA SA DAM AMENZI pt lipisa mastii? De ce politistul ce alearga gafaind SA prinda troleul ochit din masina politiei locale, NU AR da amenda si pentru scaunele murdare din respectivul vehicul? Sau pt lipsa de AER , GEAMURI MURDARE, CARE NU SE DESCHID, LIPSA AERULUI CONDITIONAT, SOFERI INCHISI IN IZOLETA LOR cu AER COND. VORBIND LA TELEFON SI PLECAND DIN STATIE CU 4 PASAGERI in masina, CAND TU ALERGI, EVENTUAL SI CU macar o PLASA DE CUMPARATURI in mana, sI FACI SEMNE DISPERATE SA TE ASTEPTE, CA AFARA E FF CALD IAR IN STATII NU EXISTA BANCI SI SURSE DE APA, ETC...MIE asa mi s-ar parea NORMAL SA se intample. De ce NU se intampla Asa? Raspuns: Toti cei care fac si desfac legi, comandamente, norme, reglementari, INCLUSIV CEI CE DAU AMENZI, NU MAI MERG de Mult, CA RESTUL *** CU MIJLOACELE DE TRANSPORT IN COMUN. AR FI PREA...COMUN PT. EI TOTI SI FAMILIILE LOR, NU CREDETI?

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Anca  •  3 august 2020, 14:05

PS: locatia: Bucuresti. Poate in alte parti e Altfel...

Comentează