Rareș președinte! Ca să le facă dosare celor care nu gândesc ca el

Într-un recent articol publicat în Evenimentul zilei, liderul PNL Rareș Bogdan spune că „dacă ar fi după mine” ar trebui criminalizată penal simpla opinie diferită legată de COVID-19!

vineri, 14 august 2020, 7:04

”Dacă ar fi după mine, cei care afirmă public că pandemia de Covid-19 este o invenție, un fenomen supraestimat, ar trebui să răspundă penal. În momente critice, care ne pun viața în pericol, sunt în primul rând un om, nu un apărător al libertății de exprimare”
Rareș Bogdan, europarlamentar și prim vicepreședinte al PNL, într-un articol publicat de Evenimentul zilei

Undeva, în laboratoarele național-comunismului de cafenea, unde analiștii serviciilor plivesc sondajele de opinie în pivnițe neaerisite, se construiește statura politică a lui Rareș Bogdan.

Încă de anul trecut, el și președintele Iohannis au prins să vorbească la unison, anticipându-se și completându-se reciproc.

Când are câte un mesaj-buzdugan de transmis, Cotroceniul îl folosește pe Rareș Bogdan. El este viitorul. Recent, Rareș Bogdan a sărit împotriva traseismului, o cauză corectă, președintele a introdus tema și el, iar tânărul politician a zâmbit: ”V-am zis eu?”.

Iubit de toate partidele

Fosta vedetă de televiziune nu e doar mai proaspătă, ci și mai charismatică decât șeful statului.

Spre deosebire de Iohannis, Rareș Bogdan este îndrăgit de toate părțile spectrului politic, pe principiul că puține sunt partidele care să nu aibă un sponsor familiarizat cu gusturile maritime sau hibernale ale fostului realizator de emisiuni.

În plus, europarlamentarul nu are aplecarea către ranchiună a președintelui, e dintr-un aluat versatil, acceptă criticile și trece mai departe.

Un astfel de politician, vulnerabil prin venituri și simpatic prin atitudine, este, în mâna serviciilor secrete, aur pentru deceniile care vin. Sigur, există mici probleme, cum ar fi superficialitatea și disprețul de Dorobanți pentru Constituție.

Delictul de opinie se întoarce

În articolul publicat pe 10 august în Evenimentul zilei, ziarul nu are nici o treabă, comentariile aparțin invitaților, Rareș Bogdan face o criză de nervi soră cu autoritarismul.

Supărat pe cei care socotesc pandemia drept ”un fenomen supraestimat”, liberalul se gândește la dosare penale pentru femeile și bărbații, tinerii și bătrânii care vorbesc în public împotriva direcției oficiale.

Românii sunt obișnuiți de decenii cu politicieni care să-i certe, de la nivelul staturii morale a corupției. Dar câteva lucruri au rămas, chiar și de la Cozmâncă sau Videanu, ca o linie roșie între politicieni și societate. În România membră a UE nu poți să legiferezi cadrul unor dosare pentru cei care te enervează prin ceea ce spun.

Avem o Constituție, bunul nostru public, care ne protejează drepturile, și ce e scris în ea e sacru. Constituția nu conține, cum crede Rareș Bogdan, incompatibilități, ci necesități extrase din umanitatea noastră.

Liberal de rit nou

De multă vreme România n-a văzut un liberal care să îndemne la pedeapsă penală, nu pentru nerespectarea legii, ci pentru situația în care gândești și te exprimi diferit față de el, de Guvern și de cine mai decid ei. Dacă argumentezi diferit, nu discriminant, nu ilegal, ci doar diferit, în lumea lui Rareș Bogdan vin procurorii.

Să pleci spre Bruxelles pe banii cetățenilor români și să te întorci dinspre Minsk, asta e o performanță pentru un patriot clujean.

Comentarii (21)Adaugă comentariu

Ana B  •  15 august 2020, 1:37

Astia sunt borfasii sustinuti de Bruxelles ***, Tolontan. La fel e in tot Vestul "civilizat". Vine dictatura dar lumea accepta supusa.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Traian  •  15 august 2020, 4:52

Ai ajuns jenant prin aberatiile din text, Tolo, dar deh, tabloid conduci, valoare de tabloid ai. Apropo, tu de care parte esti, nu ai vrea sa explici lumii ? De partea fake news : : "pandemia nu exista" sau ... ?

Adi  •  15 august 2020, 7:10

Un Joker ce pozează in " tough guy". Acum 500 de ani se numea , nebunul regelui.Ii lua l-a mișto pe toti nobilii , dar nimeni nu avea voie sa se atinga de el .Il pedepsea decat o singura persoana : regele. In ziua de azi toți " boss-ii " au la curte cate un Joker.Ciolacu si PSD ul au chiar doi :pe "deputatul mitraliera" si pe " humpty dumpty" de Codrin Ștefănescu. Ce ,i-a pedepsit cineva la cate tampenii au scos pe gură? Becali nu-l are pe Luțu , pe post de Jolly Joker la " palat" ? Esti " boss" iti iei un joker nu un animal de companie precum plebea.Asa e moda. PS. 1.Tolo, fara acesti jokeri da faliment presa. 2. Vrei unul racolat de servicii? Uite , " el profesor" de la PSD, tace si desface.Ce l-ai vazut pe Vasile sa zica ceva despre pandemie, pensii, alocatii etc?Nu.De astfel de oameni au nevoie serviciile secrete , nu de jokeri guralivi.

Cristi  •  15 august 2020, 9:47

Tolo draga cam debitezi prostii! Nu il suport sincer pe Rare Bogdan, dar el nu a spus asta - ca trebuie dosare penale celor care nu gandesc ca si el. Ce a spus este ca cei care nu cred in covid - si deci nu respecta nici o regula, sunt pericole de sanatate publica - ar trebui sa aiba dosare penale. Sincer este ca si cand cineva ar crede ca daca impusti un om in cap el de fapt nu moare. Si datorita acestei “credinte” a lui merge pe strada si impusca oameni. Tu ce spui ca ar trebui sa facem cu un astfel de om? Sa ii respectam “credinta” si sa il lasam in pace, ca doar are libertatea de a face ce vrea el, nu?

adi_stelistul  •  15 august 2020, 10:47

@ Cristi: marturisesc ca m-a pus pe ganduri comentariul tau si am cautat articolul lui Rares Bogdan, ca sa vad care e adevarul (intreprindere mai complicata decat e cazul, intrucat evz.ro nu are motor de cautare in site sau poate nu l-am vazut eu - asta e!). Si am gasit foarte clar asta: "Dacă ar fi după mine, cei care afirmă public că pandemia de Covid19 este o invenție, un fenomen supraestimat, ar trebui să răspundă penal". Adausul din comentariul tau, "deci nu respecta nici o regula, sunt pericole de sanatate publica", iti apartine. Poate se gandea la asta R.B., poate nu, cert e ca nu rezulta din textul lui nici macar ca o consecinta logica. https://evz.ro/cateva-stiri-false-care-otravesc-populatia-romaniei-editorial-de-rares-bogdan-prim-vicepresedinte-pnl.html

eRBee  •  15 august 2020, 14:29

Ce "patriot clujean"? Asta n-are de Cluj (sau de Oradea, ca se revendica a fi originar de acolo) altceva decat cateva puncte in biografia de pasager prin zona, catre inaltul politichiei. Nici macar nu-i transilvanean, are radacini in sud. Si impulsuri de sud. Le-a avut in televiziune, are la fel in politichie. Spre lauda partidului prezidential ce va cadea de la conducere in urmatoarele luni. Inclusiv datorita lui. Si a papusarilor din spatele lui.

Kise Leff  •  15 august 2020, 19:01

E campanie electorala. Se primesc si se executa sarcini... "Spalati" la ziar un procuror care face un dosar in 16 ani. Unu si pe ala il musamalizeaza...

CCC  •  15 august 2020, 19:03

RB, politicianist clasic de dambovita, indiferent de origini. Cand il vad, imi aminteste de un personaj clasic al ilustrului I L Caragiale: Bubico! Latra si schelalaie in functie de directia din care bate vantul politic!

Obiectivp  •  15 august 2020, 19:24

Carisma, scuze!

17 Nentori Tirana  •  16 august 2020, 2:44

R B e baiat bun, cam nationalist, are papagal iar in gandire nu eclipseaza pe nimeni, deci este exact ce-ar vota romanii. Ca presedinte nu poate face mult rau in tara. Afara e altceva, mi-e putin frica sa nu ajunga Orban 2, afara ar trebui unul ca Ion-hannis dar poate mai invata si Rares de la sef sa nu-i toace moara fara el. Exemplu: timpenia despre care scrie Tolo. Rares tata, nu neaga nimeni existenta virusului ori periculozitatea lui tocmai datorita faptului ca se raspindeste usor. Lumea e nemultumita de masurile luate, unele absolut aberante, care au dus de la doua cazuri importate la zeci de mii in trei luni ! Pandemia v-a prins iar nepregatiti ! Arafat si Valea sint doua alegeri proaste care ar putea sa va coste in alegeri. Voi va dati eroi, precis o sa mai inchideti odata oamenii in blocuri, dar in conditiile in care a crescut exponential numarul de infectari exact in starea de urgenta – inca odata, de la doua cazuri, ati dat Urgenta cind aveati exact 12 la terapie intensiva !!! - imi pare rau dar orice om normal la cap constata ca nu va faceti treaba ! Asa ca lasa gargara si schimba-i pe cei doi prostalai daca poti, caci saracu Orban nu stie sa conduca nici o Dacie ! Cum poti sa nu vezi clanurile si interlopii ? Lalaiesti si - oare - te faci ca nu vezi in ce tara traiesti ? --- Firea are si ea sanse, e fata buna, … cam poeta dar romanilor nu le place sa fie eclipsati, cu cit mai prost cu atit mai bine. Lui Pota, favoritu meu, ii recomand sa lase minciuna cu „mandru ca sint roman“ si sa candideze sub lozinca „am fost la Woodstock !“ Da ba, va mint toti, eu macar o sa fiu toata ziua la Antene, … si pensiile, o pun pe Olguta sa le calculati impreuna la tabla, in fiecare seara, la antene.

Dimitrie Onea  •  16 august 2020, 16:49

Lingând plaja din dreptul unui complex hotelier, acest bufon a reușit să înghită tot nisipul, fără să aibă vreun conflict de interese, de conștiință sau deontologic. Așa relevanță în goana după clicuri patriote, înfășurat în gluga tricoloră de gâde, viitor președinte. Regele e gol. Mai rămâne să afle cât mai mulți...

zapacila  •  16 august 2020, 20:48

Personal privesc cu speranta la Rares Bogdan!La fel de indraznet si de carismatic ca Olguta Vasilescu!Dar daca Olguta ar fi venit cu ideile lui, ar fi fost blamata cu indignare!*** rosie s.c.l.!Asa ca speranta e la un politician din tabara cealalta!Rares Bogdan pare sa fie cel asteptat!Acum pe cinstite,vi se pare corect traseismul politic?Nu cumva e o inselaciune-impotriva alegatorilor-sa fii trimis in parlament de simpatizantii unui partid-ca apoi sa treci la alt partid?Daca sustine asa ceva, inseamna ca Rares Bogdan simte ca asta vor si alegatorii:Sa nu mai fie inselati!Dar Rares Bogdan a castigat o mare popularitate atunci cand a cerut impozitarea cu 80% a pensiilor care nu respecta principiul contributivitatii!Nu sunt la curent cu soarta acelui proiect de lege,dar ar fi chiar o minune sa reuseasca!Si i-as da o tinta domnului Rares Bogdan:sa puna ochii si pe privilegiile asa zisilor revolutionari!Cand Victor Ciorbea a incercat asa ceva,s-au opus si cei din interior si cei din exterior!Ca in privinta creerii de locuri de munca adevarate-adica industrie-si intoarcerea romanilor risipiti- pana si in Groenlanda-dupa o paine...Nici o speranta!

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Obiectiv  •  17 august 2020, 14:29

Cu ce drept mi-ați cenzurat postarea relativa la acest personaj inventat? Nu m-a impresionat ca jurnalist ***, iar ca politician s-a aliniat foarte bine, enuntand principii, postând sumedenie de materiale fără legătură cu realitatea și mințind la scara mare! Cum sa aibă carisma un demagog, cabotin, mincinos și narcisist? E și un arivist, dorind sa facă trecerea de la statutul de beizadea de Ocna Mureș la cele mai înalte funcții ale partidului și statului! În rezumat, rareș bogdan nu merita pic de atenție și de consideratie! O.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

vicontele de ghencea  •  18 august 2020, 11:30

Rares Bogdan = noul Corneliu Vadim Tudor - prost nu dar nici chiar destept (cam ca Vanghelie); - profitor de talent (gen Codrin Stefanescu); - oportunist cu anvergura de lichea (cam ca Mitica Dragomir); - versatil si schimbator in opinii (cam ca Basescu); - tupeist (cam ca Firea); - vorbitor abil dar gol de continut (cam ca CT Popescu). E util securitatii in aceasta etapa coloniala a istoriei Romaniei (cam ca Sadoveanu in anii ‘50); nu va face nimic important in politica sau in administratie (cam ca Funar) raminind la rolul de eterna “pisica de aratat” partidului, de bufon comunicator, de “opozant din interior” mai popular si cu fata umana... rol rasplatit cu mari avantaje materiale (cam ca Paunescu) si cu posibilitatea ehxibarii unui mare ego (cam ca Becali). Ca si cu specimenul Vadim, va vorbi cit e util, va fi “cineva” cit i se va permite - nu prea mult, cred, pentru ca inevitabil lucrurile degenereaza si va crede ca e chiar Salvatorul, Alesul, Cirmaciul (cam ca Nea Nicu). Clinic, mi se pare un caz simplu.

tindala  •  19 august 2020, 20:31

@vicontele de ... -Ca politician-cu acte-Rares Bogdan nu e nici la gradinita,fiind in politica de vreo doi ani!Iar tu ii pui in cv toata politica din aceasta tara- decazuta la nivel de teritoriu-din ultimii 30 de ani!Inca inainte de a intra in politica, mi-a atras atentia, atunci cand in presa s-a scris ca la aniversarea sa, au venit Traian Basescu-pe atunci presedinte-Gabriel Oprea,Ioan Niculae s.a.!Poate sa fie oricum ii zici tu,dar important e sa faca ceeace zice!!Adica sa taie pensiile nemuncite si sfidatoare fata de cei 5 milioane de pensionari care au pensia de 1000 de lei-adica de 200 de euro-si care-acele pensii nemuncite-impovareaza bugetul cu 9(noua)miliarde de euro!Daca nu va reusi,va fi din vina lui?Fiindca de acele pensii speciale beneficiaza insisi SISTEMUL!Adica parlamentari,primari,politie,armata,servicii si...Justitia-cea de neatins!Si atunci-intreb eu-are vreo sansa?NOI,avem vreo sansa sa nu mai fie nedreptate?Cand se ridica cate unul din asta-indiferent pentru ce o face-noi ce ar trebui sa facem?Sa-l injuram,sau sa-l votam?

Urod  •  19 august 2020, 20:38

Probabil Rareș Bogdan are excesele lui.... Nu este perfect, uneori pare idealist, dar merita susținut.... Într-o perioada când suntem cotropiți de clanuri mafiote și cu cămătari ajunși în parlament, politie.. etc, cred ca trebuie sa fim mai atenți când și cum scriem despre anumiți oameni...

Obiectiv  •  20 august 2020, 18:51

Fostului președinte ii găseam câte un defect la fiecare litera din alfabet. Acestui parvenit nu-i pot găsi tot atatea, dar ma surprinde sa mai aibă susținători după tot ce a "demobstrat" în politica pana acum! Sa enunti principii democratice și sa critici greșelile guvernantilor e foarte ușor când ai o pregătire medie sau ești jurnalust; cu mult mai greu este să-ți ții promisiunile atunci când îți stingi scopul, dar nu ești decât un fel de paratrăsnet al partidului. Supraliciteaza întruna pe Facebook și merita comentariile răutăcioase cu care-l gratuleaza chiar și 9 din 10 fosti susținători! Ca om politic, rareș este de nota 4; ca persoana, i-aș da o nota încă și mai mica. Omul acesta nu m-a convins niciodată de nimic și va fi unul dintre mulții politicieni aruncați la lada de gunoi a istoriei! Încă ceva: cu ce a revoluționat ziaristica sau politica acest fanfaron încât să-și permită proprietățile pe care le are? Trăim într-o lume în care cititori de pe promptere, realizatori de emisiuni, maneliști și alții ca ei sunt "vedete"! O.

Ilie  •  22 august 2020, 15:19

Să nu uităm că Rareș Bogdan nu a plătit niciodată impozite. Iar Evz a fost dat șpagă Elenei Udrea. Asta arată că PNL nu este diferit de PSD. Iar USR, cel inventat de niște vechi pesediști ardeleni, nu este departe. Ba chiar se află în același loc cu acești dinozauri. Atunci de ce să mă duc la vot? Nu am pe cine vota. Decât anchete mai bine scrieți despre legea electorală care e făcută astfel încât să nu ai pe cine alege.

zapacila  •  22 august 2020, 20:09

@Ilie Nea Ilie,stai nu ma zapaci!Cum adica USR a fost inventat de niste PSD-isti vechi ardeleni?Ca initial s-au numit Uniunea Salvati Bucurestiul,candidand la locale si intrand in Consiliul general!Adica PSD-istii aia vechi -ardeleni-sa fie ciudatul Grup de la Cluj,cu alde domn profesor Dincu si alti securisti?Zi-ii bre asa!

Ervin  •  25 august 2020, 10:05

Păcatele politicienilor și a statului sunt transferate și extrapolate populației și poporului, după care politicienii se disociaza de cei pe care ii " conduc" prin atitudini gen *" ce faceți mă nenorociților mă? Băgați-vă mințile în cap mă că vă articulam iar ma! "

marius  •  2 septembrie 2020, 17:32

Sunt fascinat de comentariile postate , fie de-o parte sau de cealalta , decente in exprimare si consistente in continut . BRAVO !!!

Comentează