Purtătorul de cuvânt al BOR, despre cei care neagă pandemia sau vaccinul: „Și Biserica a suferit. Să fie măcar mai puțin stridenți”

De Cătălin Tolontan

duminică, 10 ianuarie 2021, 6:46

De Cătălin Tolontan

Într-un apel fără precedent, Vasile Bănescu a insistat duminică pe ideea că „e timpul să lăsăm în urmă această pandemie, iar vaccinul este una dintre soluții”. „Noi, cei care avem apropiați care au murit, putem să le spunem celor care bagatelizează boala să pună măcar un bemol, să fie măcar mai puțin stridenți”, a declarat purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române într-o emisiune la Realitatea TV.

Vasile Bănescu a fost întrebat dacă există o înțelegere între biserică și autorități în ceea ce privește campania de vaccinare. Reprezentantul BOR a răspuns: „Biserica nu poate fi condiționată de nimeni, ea slujește un obiectiv care o transcede” și a respins orice potențial târg cu oficialitățile, atacând „teoria conspirației care circulă și nu are temei”.

Purtătorul de cuvânt a insistat că poziția bisericii în chestiunea vaccinării este sinceră și că se bazează pe propria voință și nu pe o înțelegere cu Guvernul.

Referindu-se la teoriile conspirației care circulă, „inclusiv la aceea că ni se vor lua drepturile dacă nu ne vaccinăm”, Bănescu le-a contrat. Vădit excedat de ceea ce se spune în emisiune, ca venind din partea „telespectatorilor”, s-a invocat de pildă că există un element cu numele provenind de la „Lucifer” în compoziția vaccinului, purtătorul de cuvânt al Bisericii a intervenit.

El a spus că fiecare are dreptul să decidă pentru el, în mod informat, că vaccinarea este voluntară, dar că „e timpul să lăsăm în urmă această pandemie, iar vaccinul este una dintre soluții”.

Bănescu a îndemnat, în numele Bisericii, la „încredere în specialiști” și nu în cei care „propagă teoriile conspirației”. El a spus că „și Biserica a suferit”.

Reprezentantul BOR s-a adresat negaționiștilor și le-a spus: „Noi, cei care avem apropiați care au murit, putem să le spunem celor care bagatelizează boala să pună măcar un bemol, să fie măcar mai puțin stridenți”.

Comentarii (12)Adaugă comentariu

Sableur  •  10 ianuarie 2021, 19:58

Așa și?... De fapt ce ai vrut să spui, să transmiți cu acest articol Cătălin?... Din punctul meu de vedere, poziția purtătorului de cuvânt al BOR este una de mare bun simț, de un echilibru și o măsură pe care puțini o ating. Probabil că asta te-a cam enervat, sau?...

bg  •  11 ianuarie 2021, 11:01

In bunul obicei romanesc, AM CAZUT DINTR-O EXTREMA IN ALTA! De 30 de ani, asistam la o ofensiva fara precedent a teoriei ca spiritul este primordial si dominant in comparatie cu materialul, fizicul ca o dezicere de trecutul nostru politic bazat pe materialismul dialectic marxist. A fost imbratisata si de fostii activisti de partid camuflati in politicienii evlaviosi cu altare improvizate in birouri, de parlamentari corupti care se miruiau cand dadeau de probleme penale, de ministri ai cercetarii adepti ai fenomenelor paranormale energetice, ca dadea bine si aducea voturi. In schimb, cunoasterea experimentala, cercetarea bazata pe dovezi stiintifice, studii de specialitate in medicina si biologie, discipline precum biologia, fizica, chimia, au fost lasate in cenusa trecutului ...nefinantate pana la extinctie, de izbeliste, cu manuale modificate din care copiii nu mai inteleg nimic, devenind astazi Cenusaresele anemice si firave ale societatii actuale. Atata timp cat tu ca stat laic, nu te-ai preocupat sa modernizezi in mod real scoala, spitalul, satul romanesc depopulat, nu ai popularizat stiinta, nu ai stimulat cunoasterea, nu ai incurajat diseminarea lor in populatie, patrunderea pe scara larga a tehnicilor genetice in medicina, biologie, criminalistica, nu ai pe ce sa construiesti o comunicare stiintifica credibila pro-vaccinare si sa combati teoriile conspirationiste nici macar in randul medicilor. Multi dintre ei au trecut in corpul celor care practica exclusiv tratamente naturiste, bioenergetice, ca se castiga mai bine decat in medicina alopata. Unii au facut bani frumosi din organizarea de tot felul de cursuri inspirate de filozofi idealisti, transcedentali, ezoterici, mistici, yogini, cabala, pedagogi {vezi scoala Waldorf} care considera ca omul este inzestrat de divinitate cu ratiune fiind capabil sa cunoasca si sa inteleaga viata in afara experimentelor, perceptiilor, a materialului. In conceptia lor, trebuie sa iti cultivi permanent aceste capacitati native extrasenzoriale, devenind astfel superior altora si se gasesc destui "profi" care sa te invete si destui oameni tentati de aceasta perspectiva. Chestiunea nu este garantata de nimeni, caci daca nu reusesti tot tu esti de vina ca nu te-ai straduit destul. La noi, perioada interbelica abunda de personalitati politice si filozofice cu conceptii idealist-religioase preluate acum de foarte multi adepti pe care ii gasim in toate mediile sociale si in mass- media. Din cate stiu, purtatorul de cuvant BOR l-a avut des invitat pe controversatul filozof Sorin Lavric, iar acum nu le spune negationistilor sa se informeze din surse medicale, le spune sa nu mai tipe atat, sa fie mai putin agresivi, pana trece pandemia.

Ilie  •  11 ianuarie 2021, 12:27

Cerșește clicuri nea Tolontan.

Brezean Ion  •  11 ianuarie 2021, 16:58

Personajul emite o simplă opinie. Trist pentru toți cei afectați grav, unii decedând de pe urma unor infecții. Totuși, sub 4% din populație s-a îmbolnăvit în 11 luni, peste 80% au avut forme ușoare și medii, vindecându-se fără spitalizare, fără vaccin. Dintre cei decedați, 95% au avut comorbidități. Dacă asta este o teorie a conspirației, cine bate câmpii? Măsurile impuse au fost nejustificate și au afectat grav libertățile fundamentale și drepturile oamenilor, au generat datorii imense, împinse în viitor, despre care se vorbește puțin sau deloc. Față de perioada obișnuită de 5 ani de teste pentru un vaccin, acum s-a coborât la mai puțin de un an, promovându-se ca având efecte negative „foarte puține”, deși chiar prospectul spune altfel. Aceste probleme vor rămâne și peste 10 ani, moral și material, dincolo de opinia unui muritor, fie el Bănescu sau Brezeanu. Iată Noua Zeelandă a avut mai puține decese în 2020 decât în 2019. Mi se pare o conspirație să pui acest lucru pe seama eficienței metodelor anti-COVID-19, când este o evidență a faptului că pandemia a avut un impact mult mai mic decât cel simulat de autorități. Trist și lipsit de reprezentativitate, Bănescu vorbea la ProTv înainte de Paști despre a lipsi de la minunea Luminii de la Sfântul Mormânt. S-a înșelat. Acum, înșeală și pe alții, pentru că a suferit personal? Oamenii au aflat că mai și mor... Vaccinul nu este o soluție, tot mai multe voci oficiale afirmă că masca, restricțiile și alte măsuri vor fi aplicate în continuare, că vaccinul nu ne scutește de îmbolnăvire, că nu ajută grupa de vârstă de peste 65 de ani, adică exact oamenii cei mai afectați de boală și de măsurile abuzive. Un magazin a ținut la ușă, în frig, o persoană în vârstă, pentru că era înainte de ora 11:00, când ar fi avut voie să iasă din casă... Asta doare, domnule Bănescu! O amendă usturătoare aplicată unei pensionare pentru o declarație scrisă altfel decât vroia agentul doare, domnule Bănescu! Cine știe câte astfel de cazuri s-au petrecut zilnic?

rmos  •  11 ianuarie 2021, 18:47

@Brezean Ion - "vaccinul nu ne scutește de îmbolnăvire, că nu ajută grupa de vârstă de peste 65 de an" de unde ai scos aberatia asta? tu si citit rezultatele testelor de grad 3?

CCC  •  11 ianuarie 2021, 19:42

@bg De acord cu tine, cu o mica “adaugire”: - situatia descrisa de tine este generalizata si nu specifica doar Romaniei. Tendinta de intoarcere la tipul de societate din evul mediu este evidenta peste tot, educatia este cenusareasa in majoritatea statelor, cei tinuti in “intuneric” sunt mult mai usor de manipulat si controlat. Acelasi lucru si despre politicienii de pe mapamond, inclusiv din Europa, din ce in ce mai slab pregatiti si mai nepriceputi, avantajand corporatiile si coruptii, acesta fiind scopul pentru care au fost “alesi”. Cat despre indemnul de a ne informa cu privire la eficienta si oportunitatea vaccinarii, din surse sigure, stiintifice si de incredere, eu aleg sa urmez recomandarile specialistilor guvernamentali din Australia, Japonia, Noua Zeelanda, Taiwan si Coreea de Sud care au ales sa astepte inca o perioada (nedeterminata) pentru a vedea efectele reale ale vaccinarii in masa din alte tari. Am eu asa, o credinta interna, ca ai lor sunt mai “specialisti” ca ai nostri! Cine vrea, ma poate contrazice pe tema asta, doar e democratie. Inca, sau asa credem noi!

Brezean Ion  •  11 ianuarie 2021, 20:25

@rmos: "aberatia" este in prospect. Omniprezenta dumneavoastra la multe articole unde calomniati orice opinie diferita cum se explica stiintific? Exista multi medici de opinie diferita, in tara si in strainatate. Mai scapa cate una prin cenzura si ajunge la noi, fie ca mai citim si presa straina, fie ca mai traduc si ai nostri, pe ici-colo. Prea multe certitudini dauneaza grav sanatatii. Stiti ca in anii '60-'70 fumatul era recomandat inclusiv gravidelor de catre medici, pentru a calma durerile? Este plin netul de afise, spoturi radio-Tv de arhiva...

rmos  •  11 ianuarie 2021, 20:58

@ccc pe argumente as fi putut sa te contrazic dar asa, pe "credinta interna", cum as putea?! :))))) vezi, tot ziceai ca esti de acord cu bg dar nu ai realizat ca tu esti exemplul perfect care confirma afirmatiile lui :)))))

bg  •  12 ianuarie 2021, 9:36

@ Brezean Ion. Nu incerc sa va conving, dar nici nu pot sa nu comentez cele afirmate. In primul rand, 4% din populatie s-a imbolnavit in 11 luni in conditii de stare de urgenta si stare de alerta. Daca nu ar fi fost asa, ce s-ar fi intamplat? Atat poate sa primeasca si sa trateze sistemul nostru sanitar ca sa nu vedem morti pe strada. O parte dintre cei care au trecut prin boala au ramas cu sechele respiratorii. Cunosc 2 persoane de 45 si 52 de ani, nefumatori, fara comorbiditati, carora li s-a redus capacitatea respiratorie si fac recuperare. Mi-au spus ca au trecut prin iad. Cand vorbim despre un vaccin, medicament, trebuie sa luam in considerare ca el este un preparat identic, standardizat, pe care il aplicam la o mare varietate de oameni in diverse etape ale vietii. Oamenii nu sunt identici, sunt foarte diferiti nu numai ca infatisare {fenotipic} ci si genetic, au predispozitii si in cursul vietii din interactiunea cu mediul ajung sa dobandeasca sensibilitati, boli. Sistemul nostru imunitar slabeste in timp, iar raspunsul va fi diferit. Un vaccin sigur si eficient se refera la majoritati, dar producatorul este obligat sa mentioneze si cazurile minore, efectele adverse {nu sunt efecte negative} care nu trebuiesc generalizate si folosite ca argumente antivaccinare. Acest vaccin este rodul unei cercetari si foloseste exprimarea standard, caci biologia, stiinta vietii nu este matematica. Cele mai mari descoperiri s-au facut din intamplare si de catre cei mai curiosi, scotocitori dintre noi, care si-au asumat riscuri {Pasteur, Marie-Curie}. Vaccinul a fost analizat, aprobat de experti ultraspecializati {cunoscatori ai metodelor de obtinere} in domeniu, din toata lumea. Atat i se poate reprosa: ca nu a trecut inca proba timpului {nici nu avea cum}, adica cat timp ne protejeaza. Este libertate si fiecare sa faca cum crede, dar sa nu-i influenteze si pe altii, mai putin informati, folosind neadevaruri, informatii trunchiate scoase din context, exagerari, conspiratii.

rmos  •  12 ianuarie 2021, 9:49

@Brezean Ion - ""aberatia" este in prospect" poti te rog sa ne arati exact in prospect unde scrie ""vaccinul nu ne scutește de îmbolnăvire, că nu ajută grupa de vârstă de peste 65 de ani"? este o intrebare simpla, nu o "calomnie" asa ca te rog sa-ti demonstrezi afirmatiile, nu sa dezinformezi. "Omniprezenta" mea se datoreaza exact "omniprezentei" celor ca tine, care dezinformeaza si incearca sa induca in eroare persoanele mai putin informate. sau ai vrea sa raspandesti fake news nestingherit, nu?

Ilie  •  13 ianuarie 2021, 2:03

Subiect de investigație pentru tolo.ro: cum a luat finanțare de la stat de 1.5 milioane lei un film de propagandă ***. Tolontan și Nanau sunt cam ca Piedone. La capitolul moralitate.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Victor Nicolae  •  27 februarie 2021, 21:31

Satanica atitudinea BOR. Capetele lor cunosc scopul acestor exercitii psihologice pentru marea vanzare a sufletelor noastre. Dar de asta meritam daca am lasat sa ajunga hienele paznici la turma doar ca ei in constiinta lor diabolica uita ca sunte o turma dar suntem turma lui Dumnezeu.

Comentează