INVESTIGAȚIE. Cifrele oficiale de la STS arată că 5.000 de oameni pe zi, din 35.000, sunt vaccinați în afara platformei. DSP a avertizat să se oprească

Datele comunicate de STS la solicitarea redacției Libertatea arată că, în perioada 18-21 ianuarie, 127.481 de oameni s-au programat pe platformă (online, telefonic sau prin medicii de familie), dar s-au vaccinat 143.094 de oameni

sâmbătă, 23 ianuarie 2021, 3:00

Marți, miercuri și joi a fost înregistrată o diferență de 16.119 oameni, care au primit serul fără programare prealabilă pe platforma care ar trebui să garanteze prioritizarea și corectitudinea procesului. „Noi vaccinăm 35.000 pe zi când toate simulările arată că acum nu putem vaccina, conform aprovizionării din străinătate cu vaccinuri, mai mult de 16.000 pe zi”, a explicat un om din Comitetul de Vaccinare pentru ziar. Consecințele diferențelor înregistrate zi de zi nu au întârziat să apară.

de Alexandra Nistoroiu și Cătălin Tolontan

Libertatea a intrat în posesia unui mesaj intern de alertă al autorităților sanitare, pe care îl publicăm azi și care indică o problemă în creștere, sintetizată pentru ziar, sub protecția confidențialității, chiar de un om din Comitetul de Vaccinare (CNCAV): „Vaccinăm mai mult decât ne arată calculele de distribuție că putem”.

Mai multe mărturii concordante ale specialiștilor din sistem, culese de ziar, descriu o stare de urgență, „provocată de faptul că atât Comitetul de Vaccinare, cât și Ministerul Sănătății au lăsat ca platforma STS să fie sărită”.

Datele solicitate de ziar de la STS și un mesaj oficial al DSP București către centre confirmă mărturiile oamenilor din interior.

De marți, 1 din 7 vaccinați s-a înregistrat direct la centre

Luni, 18 ianuarie, a început etapa a II-a a vaccinării, cea de masă. În prima zi numărul de vaccinați a fost mai mic cu 506 oameni decât cel al celor care se programaseră prin platformă.

Apoi, însă, conform comparațiilor făcute de ziar între datele de programare oferite de STS la cererea redacției și numărul de vaccinări comunicat de autorități, a început să aibă loc o depășire bruscă a vaccinărilor față de programări.

Depășirile au fost următoarele.

Practic, din 112.857 de vaccinări efectuate marți-joi, 16.119 au fost fără programare, direct la fața locului.

14,2% dintre cei imunizați, 1 din 7, n-au avut, dintr-un motiv sau altul, o planificare inițială, fiind înregistrați direct la centrele de vaccinare, în Registrul Electronic Național de Vaccinări (RENV).

Iată cum arată primele patru zile ale săptămânii care s-au încheiat, comparând vaccinările făcute publice de Comitetul de Vaccinare cu datele de programare comunicate de către STS pentru Libertatea.

„Problema ocolirii platformei este cronică, încă din decembrie. Chiar din prima etapă, o parte mare a personalului medical s-a vaccinat direct în RENV. Acum, noi nu știm dacă miile de oameni care se vaccinează zilnic fără programare sunt tot personal medical, bătrâni din centre sau alte categorii. Dar situația devine gravă per total pentru că se depășește capacitatea stocurilor”, a explicat o sursă din procesul de vaccinare.

Alertă de la DSP: „Atenție! Nu vaccinați decât persoanele programate în platformă!”

Vineri, DSP București a lansat un apel către centrele de vaccinare în care a spus: „Atenție! Nu vaccinați decât persoanele programate în platformă!”

Intrată în posesia Libertății, alerta este formulată imperativ, cu majuscule.

„ATENŢIE! NU VACCINAŢI DECÂT PERSOANELE PROGRAMATE ÎN PLATFORMĂ! ÎNCEPÂND DE AZI TOATE COMENZILE SE VOR APROBA PRIN CONFRUNTARE CU NUMĂRUL DE PROGRAMĂRI DIN PLATFORMĂ. DACĂ VOR FI NECONCORDANŢE, DEPOZITUL CANTACUZINO NU VA APROBA COMANDA”.

„Se poate ajunge la amânarea celor deja programați”

Mai mulţi oameni din interiorul sistemului de sănătate cu care Libertatea a discutat au confirmat că s-a conștientizat rapid că o bună parte din vaccinările realizate în România au fost făcute în afara programărilor din platforma STS.

„Multă vreme, în etapa I, aproape jumătate din personalul medical vaccinat a fost înscris direct în Registrul de vaccinări, fără să existe o programare anterioară. S-au dus direct la spital, era mai comod așa, decât să se programeze în platformă”, a explicat o sursă familiară cu procesul.

În sistem există deja temerea că ritmul în care se fac vaccinările fără programări poate să pună în pericol existenţa stocurilor pentru vaccinările deja programate.

Conform unei surse apropiate celor care coordonează campania naţională de vaccinare, deja se fac calcule dacă:

  1. Să se amâne rapelul de la 21 de zile spre 40 de zile, ceea ce medical este posibil, dar nu e o soluție agreată de România, pentru că ar pune statul în situația de a încălca înțelegerea cu Pfizer, care are recomandări clare pentru rapel.
  2. Să se amâne programări deja înregistrate pentru finalul lui februarie sau pentru începutul lui martie.

În acest moment, conform informațiilor din interior, dacă situația nu se va rezolva, se înclină spre a doua variantă, să se amâne prima doză. Cum s-a ajuns aici?

Nu s-a ținut cont de platforma făcută de STS, iar DSP-urile au comandat peste programări

Distribuirea vaccinului în teritoriu nu s-a făcut de la platformă, unde sunt centralizate înscrierile oamenilor și necesarul total, către centrele județene, ci invers. Comenzile au venit dinspre fiecare DSP către centru, după cum a socotit fiecare județ, luând datele din platformă doar ca bază orientativă, „peste care au adăugat”, spune un om din sistemul sanitar.

Dezordinea a fost favorizată și de faptul că Guvernul a cerut foarte târziu către STS, pe 7 decembrie, realizarea platformei, iar responsabilii care conduc campania de vaccinare nu s-au gândit s-o conecteze și cu aprovizionarea efectivă cu vaccinuri către centre, care se face acum în excel la nivelul DSP-urilor.

„În teritoriu nu au ajuns atâtea doze de vaccin câte programări, ci mai multe, pe baza estimărilor trimise de centrele de vaccinare la DSP-uri, iar de către DSP-uri mai departe la centrele regionale”, a confirmat pentru ziar un expert din Comitetul Național de Coordonare a Vaccinării. Oamenii de la Institutul Cantacuzino, unde sunt aduse inițial stocurile Pfizer și care au și ei reprezentanți în comitet, s-au alertat printre primii.

„Repartiția vaccinurilor s-a făcut dintr-un excel în altul, fără o coordonare într-o platformă unitară şi fără integrare cu platforma STS, unde erau programările. Așa s-a pierdut pur şi simplu şirul” Specialist de la CNCAV

Cei care s-au programat și care au făcut-o fie pe platformă (unde copiii și-au programat deseori părinții sau bunicii), la call center sau prin medicul de familie au primit, pe e-mail, o confirmare. O recipisă de programare, cum se numește documentul. Dar la centre s-au putut vaccina și cei fără recipisă, neprogramaţi în platformă.

A durat câteva zile în care, conform mărturiilor obținute de Libertatea, mai marii vaccinării au fost permanent alertați, „dar n-au făcut nimic”. Până când, foarte repede, sistemul a început să dea semne de blocaj.

În afară de problema stocurilor, mai apare o problemă, conform datelor din sistem.

Autoritățile au raportat oamenilor cifre neconforme cu realitatea vaccinării despre protecția celor vulnerabili

La începutul etapei a II-a, Comitetul Național de Vaccinare și Ministerul Sănătății au declarat publicului că programările pe categorii, în etapa a doua, arată „optim”:

„Vârstnici + cronici > 75% din totalul programărilor în Etapa II. E așa cum trebuie: îi protejăm în primul rând pe cei vulnerabili” Vlad Voiculescu, pe contul său de Facebook
„Din punctul nostru de vedere, este un procent optim: aproximativ 75% persoane la risc, persoane vulnerabile, respectiv 25% persoane care deservesc activităţi esenţiale” Valeriu Gheorghiţă

Numai că autoritățile au uitat să spună că acestea sunt programările din platformă, nu fracţiile care ilustrează cum arată real ce s-a vaccinat.

În continuare, datele de programări arată echilibrat, pentru săptămâna care a trecut, conform cifrelor furnizate de către STS ziarului.

Numai că acestea sunt împărțirile pe programări, nu pe vaccinări realmente făcute. Autoritățile nu au oferit public informațiile despre cine sunt cei 14% care s-au vaccinat fără programare de marți pînă vineri. În număr de 5.000 pe zi, aceștia pot schimba substanțial repartiția în favoarea oricărei categorii.

Dacă se ocolește platforma, degeaba stabilește legea un raport între cei vulnerabili și angajații din domeniile esențiale

Cei vaccinați fără programare pot fi bătrâni din centre, la care s-a deplasat caravana mobilă, și atunci situația este conformă cu împărțirea inițială, sau pot fi angajatori din activitățile declarate esențiale, precum Curtea de Conturi, despre care Spotmedia a scris vineri că și-a deschis propriul cabinet de vaccinări la Spitalul Universitar.

Sărirea programării prin platforma STS face imposibilă menţinerea raportului 3:1 între populaţia la risc şi lucrătorii în domenii-cheie.

Potrivit unei hotărări de guvern din 20 ianuarie, autorităţile stabileau că programările pentru vaccinare se vor realiza cu respectarea unui raport 75% pentru persoanele peste 65 de ani, bolnavii cronici şi alte persoane vulnerabile şi 25% pentru angajaţii din domenii esenţiale.

Însă, acest raport este protejat, legal, exclusiv pe platforma pe care se fac programările. El devine inutil, iar legea devine inaplicabilă în fața vaccinărilor efectuate fără programare, prin înscrierea directă în RENV, care schimbă proporțiile.

Teoretic, în afara programării se pot face excepţional vaccinări, pentru a nu irosi dozele rămase la finalul unei zile de lucru într-un centru de vaccinare. Dar acestea sunt foarte puține doze rămase.

În practică însă, în această primă săptămână a etapei de masă s-au făcut peste 16.000 de vaccinuri fără programare.

STS are toate statisticile, dar autoritățile nu le cer să le facă publice

Conform răspunsului către Libertatea, STS poate identifica toate situațiile în care s-au făcut vaccinări fără programare. Cum?

Orice om care s-a programat la vaccinare prin platformă primește o recipisă prin e-mail cu data administrării primei doze și a rapelului. Aceasta este deja o situație comună, pe care sute de mii de români o cunosc.

Pentru cei vaccinați fără programare, situația se schimbă. CNP-urile introduse direct în Registrul de Vaccinare nu apar pentru scurt timp în platformă. Dar când bazele de date comunică, și asta se întâmplă o dată la aproximativ 10 minute, informația ajunge în platformă. Iar omul vaccinat cu prima doză direct în registrul de vaccinare primește și el o dată de programare la rapel. I se generează o recipisă.

„În cazul persoanelor care au fost înregistrate direct în Registrul Electronic Național de Vaccinări, fără a fi programate în platformă, se asociază CNP-ului doar programarea pentru rapel. De asemenea, în aceste situații, pe recipisa care se generează automat va apărea doar o programare pentru rapel”, a explicat STS.

„Problema este, însă, că autoritățile care conduc vaccinarea nu sunt transparente. Toate aceste date, nu CNP-urile, dar statisticile zilnice, sunt informații publice și ar trebui să fie comunicate implicit opiniei publice”, a spus un om din sistem, la insistențele ziarului de a obține mai multe informații.

Facem 35.000 de vaccinări pe zi și ne permitem 16.000!

În acest moment, la Centrul Național de Vaccinare se fac calcule pentru posibilitatea întârzierii administrării primelor doze la unii dintre cetățenii care au deja programare.

„Două lucruri sunt periculoase: primitivismul din logistica distribuirii dozelor către centre și faptul că nu știm cum ajung dozele la instituțiile declarate esențiale, acelea care au propriile cabinete de vaccinare. Calculele simple arată că avem stocuri și aprovizionare ca să putem face 16.000 de imunizări pe zi, iar noi facem 35.000 de vaccinări, inclusiv prin ocolirea platformei. Până când vin, în câteva luni, și alte tipuri de vaccinuri nu mai putem continua așa”, a sintetizat situația unul dintre specialiștii în campania de vaccinare.

Răspunsul STS pentru Libertatea:

Comentarii (11)Adaugă comentariu

Andrei  •  23 ianuarie 2021, 16:30

O situație complet inadmisibilă. Ar trebui să studiați dacă există norme legale care să o interzică pentru că una este să spui că programarea se face prin platformă și alta să interzici vaccinarea fără programare.

Robert  •  23 ianuarie 2021, 16:55

Urmatorul demers jurnalistic ar trebui sa fie o solicitare catre Ministerul Sanatatii sa furnizeze cu ajutorul STS o statistica legata de persoanele vaccinate in afara platformei. Segmentare pe varsta, boli cronice, apartenenta institutionala. In felul asta ne lamurim cine sunt aia de nu au intrat pe platforma. Datele statistice nu sunt personale deci nu pot fi refuzate.

Marcu Achim  •  23 ianuarie 2021, 17:59

Și iar zic: pușcărie! Lipsa de responsabilitate continuă, pe seama unor milioane de oameni terorizați până la moarte prin mijloacele de comunicare în masă. Apare fața hâdă a sloganului "Vrem spitale, nu catedrale!" Iată, spitale de campanie nefuncționale, săli polivalente transformate de formă în spitale de campanie, corturi fără încălzire, pentru triaj, milioane de măști și teste neconforme... Vraja se destramă, vorba unui regretat clasic, "Se apropie leatul!", când vor da socoteală pentru demența asta toți vinovații, până la ultimul...

antonia  •  23 ianuarie 2021, 20:10

@Marcu Achim : NICIODATA !!!!

dan  •  23 ianuarie 2021, 21:58

Ati vazut vreodata ceva bine organizat la români?

BeCeGe autentic  •  23 ianuarie 2021, 22:19

"Acum, noi nu știm dacă miile de oameni care se vaccinează zilnic fără programare sunt tot personal medical, bătrâni din centre sau alte categorii. Dar situația devine gravă per total pentru că se depășește capacitatea stocurilor”... Bei beieți netefleți, SURSE CU EPOOLEȚI - dacă voi vreți - nu se iegzistă "că se depășește capacitatea stocurilor", bre! Stocurile, atâtea câte este, atâtea vor fi consumate. Nu poți consuma mai mult. Punct, și de la capăt: Problema ieste aialaltă: "Acum, noi nu știm dacă miile de oameni..." care apare ca "vaccinați" zilnic fără programare este REALI, sau FALȘI... Că și mie îmi trebe "decât" ADEVERINȚA DE VAX_CINARE, ca să pot pleca în conced', la plaje! Cum obțin cel mai ușor ADEVERINȚA DE VAX_CINARE ? ...PRIN INTRODUCERE ÎN SISTEMU' EXFORMATIC DĂȘTEPT, bre! Dacă am intrat 'colea, însamnă că pot primi hîrtia igenikă pandemikă și pot pleca la mare, la soare, unde fetili e goale (la cap...) ! Așea să știți... Titu Maiorescu, cu rădăcinile lui etice ardelenești prin tatăl său Trifu, fiu de țăran ardelean din Bucerdea, scria deja la 1868 ce a văzut el atunci, ENDEMIC - nu pandemic! - la balkanicii din Valahia: FORMA FĂRĂ FOND... Intrată de atunci în literatură! ...NIMIC NU S-A SCHIMBAT, REAL, de atunci.

Adi  •  24 ianuarie 2021, 11:23

Ha!ha! Dar ce ai crezut Tolo, ca nentu Gheorghita este urmasul lui Frederic cel Mare, ordine si disciplina prusacă? Nu tată, vraciul Gheorghiță este nepotul lui Moș Teacă pus de catre Cațavencii politici sa conduca Comitetul incompetentei crase. Pană sa ne omoare covid-ul o sa ne omoare incompetenta si coruptia. STS ul a facut numaratoarea precum Ghita Pristanda . PS.Apropo, cand o sa vina vaccinul anticorupție in Romania?

Alex One  •  24 ianuarie 2021, 11:38

Daca au doar 16.000 de doze cum vaccineaza 35.000 ? Deci mai sunt surplusuri,ca pe vremuri prin spatele magazinului, saru'mana "sefa" sau unora le baga ser fiziologic ? Seamana perfect cu aritmetica lui Roberta ! In rest, nimic nou, romanul se descurca. Urmeaza certificatele de vaccinare false pentru a se putea calatorii pe liniile aeriene . De unde ? Nicio problema, mergeti in Obor si intrebati de Marcel, te rezolva ! (Licenta "Catavencii").

PACIENTUEDEVINA  •  24 ianuarie 2021, 14:07

INDISCIPLINA CRASA a personalului medical de la centrele de vaccinare: isi pun peste rand pilele, asa cum o fac de decenii si in spitalele publice. E vina noastra, pt ca le permitem imunitatea de raspundere si impunitatea. Ca nu ii tragem la raspundere pe parlamentari pt ca tergiverseaza aprobarea Legii de infiintare a CONSILIULUI NATIONAL PENTRU PROTECTIA DREPTURILOR PACIENTILOR

pacient  •  24 ianuarie 2021, 19:03

@ PACIENTUEDEVINA, 24 ianuarie 2021 Nu vezi ca, de 15 luni de cand au ajuns la guvernare, liberalii lui Soros se zbat cu adevarat pentru un singur lucru: sa desfiinteze cat mai rapid S.I.I.J., pentru ca e institutia ce poate elimina CORUPTIA si poate pune ordine in sistemul judiciar, pentru a bloca interferentele de pana acum ale serviciilor si ale Deep State?! ...ca a fost vorba de filfizonul basist Predoiu, ca e vorba de actualul, ca a fost vorba de Ana Calin ajunsa "englezoaica Auto-Moto", toate slugile lui Soros s-au straduit doar sa desfiinteze S.I.I.J. Ca ASA E ORDINUL DIN AFARA! Crezi ca pentru sistemul medical e altceva?

Cineva  •  26 ianuarie 2021, 11:24

Miercuri, 20 ianuarie au aprobat un ordin de guvern prin care adaugau noi categorii in etapa a 2 a de vaccinare, cum ar fi: persoane cu handicap, oameni ai strazii, persoane care locuiesc cu persoane vulnerabile, dar si: angajati de la BNR, Curtea de Conturi, Consiliul Concurentei etc. Niciuna dintre noile categorii nu poate fi selectata pe platforma. Am stat ore in sir la telefon cu cei din call center pentru a face o programare, nimeni nu stia nimic. Am trimis un e-mail la adresa de contact de pe site, nimic. Acum citesc in articol ca cei de la Curtea de Conturi (categorie adaugata pe 20 ianuarie) si-a facut centru separat de vaccinare. Adica cum? O persoana care are realmente nevoie sa se vaccineze mai repede nu poate pentru ca nu are cum sa selecteze categoria in care se incadreaza, insa domnii de la Curtea de Conturi pot??? Si cine raspunde? Si oare noi platitorii de taxe chiar nu avem niciun drept? Si pe noi nu ne apara nimeni???? Si nu raspunde nimeni pentru haosul asta???? Iar daca data rapelului nu se va respecta, iar virusul va deveni si mai puternic, ce vom face atunci?

Comentează