ROMÂNIA LA NOAPTEA OSCARURILOR. Pagina întâi a Gazetei Sporturilor

Este o noapte unică pentru presa din România. Și pentru jurnalism, în general. Asta pentru că un ziar de sport, Gazeta Sporturilor, și-a onorat tradiția veche de 97 de ani

duminică, 25 aprilie 2021, 11:38

Ori de cîte ori credem că România e neputincioasă sau ”nu are nici o șansă” ne putem aminti că, în 1924, cînd la București apărea Gazeta Sporturilor, doar Italia și Ungaria mai aveau cotidiene de sport, dintre țările europene. Statistica nu e definitivă, dar ea indică ceva.

Pînă astăzi, niciodată nu s-a putut spune, la Hollywood, ”Hai, România!”. Și a venit ”Colectiv”. Astăzi se aude limba română în cea mai importantă noapte a cinematografiei mondiale, transmisă în peste 220 de țări și teritorii.

Există compatrioți care se întreabă dacă nu cumva această noapte nu reprezintă o speculare a tragediei din clubul Colectiv. E omenește să reflectezi la această temă. Și suntem datori cu un răspuns, așa cum am încercat mereu să dialogăm pe stadioane, în săli, pe rețelele sociale, oriunde ne întâlnim, ca ziariști, cu publicul.

Unul dintre tinerii care a văzut filmul lui Alexander Nanau a scris asta: ”Văd oameni aici comentând că filmul este slab… că este propagandă … că cumva, cineva, profită de tragedie … doar vă rog să-mi spuneți cum pe lumea asta se poate profita de o tragedie arătând efectiv oamenilor că sistemul este greșit, sistemul este trucat și manipulat de politicieni corupți și asta a fost costul”.

Iar un vechi cititor, tânăr și el, ne-a trimis spre seară următorul mesaj:

”Ce nu se vede, cred, e că educația civică a unora/multora dintre noi a început cu anchetele gsp. Iar asta e mai mult decat poate premia … chiar și un Oscar”.

Colectiv nu e nici pe departe favorit în noaptea Oscarurilor. Indiferent de rezultat: ”Hai, România!”.

Comentarii (7)Adaugă comentariu

racsov gustav  •  26 aprilie 2021, 0:07

***

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

stoichkov  •  26 aprilie 2021, 0:31

e nasol sa profiti de necajul altora, cum au profitat de moartea Dl.Lazarescu, astia suntem, cine scapa, doamne ajuta, dar sa nu ne milogim

Petre  •  26 aprilie 2021, 0:45

Imi place mesajul cu Hai Romania, si statueta imbracata in tricoul Romaniei dar se putea pune un tricou doar cu tricoloru rosu galben si albastru si nu cu sigla federetiei , ca nu e ea meritoriept nimic. Si cand vad sigla aceea imi vine sa vomit la propriu ca ma gandesc la impotenta lor si la meciurile facute de o nationala la fel de impotenta si fara viitor. Dar totusi, Hai gazeta sporturilor si Dumnezeu sa ii ierte pe cei din Colectiv.

manx  •  26 aprilie 2021, 1:00

*******************,chiar daca este vorba de o tragedie. Indiferent de rezultat, or sa fie multi care o sa injure, or sa insulte. ****!!!! Cu stelutele de la inceputul mesajului m-am autocenzurat, cuvintele au fost pozitive, mesjul ar fi fost optimist, respectuos si un mesaj de speranta pentru o lume, o tara, mai buna.

Catal!n  •  26 aprilie 2021, 1:21

Parca aud "Multumim mortilor care au facut toate aceste lucruri posibile". Daca va rog sa ziceti ceva nasol de PSD pe scena.. sa fie treaba, treaba?

Mihai  •  26 aprilie 2021, 3:10

Grafica aia cu statueta in tricou de fotbal e de prost gust și un kitsch insultator .... Eu l-aș da afara pe ăla ce a putut gândi că asta ar fi ceva decent de pus pe pagina unui ziar. Vorbim de un film unde au murit peste 60 de oameni și noi prezentam evenimentul asta de parcă suntem la carnaval la Rio.

Traian  •  26 aprilie 2021, 6:30

Spam title tip GSP dar distractiv mesajul LOSER si la fotbal si la Oscars :-D

Comentează

Știrile momentului pe tolo.ro

No items