„Linia de oxigen poate susține doar 5 paturi ATI” din 28, spune Spitalul Foișor, modernizat chiar anul trecut

Conducerea spitalului a mai precizat că secția „a fost închisă după ce a primit pacienți cu germeni multirezistenți și coronavirus”

joi, 7 octombrie 2021, 9:49

de Răzvan Luțac, Cristina Radu și Cătălin Tolontan

Într-o informare trimisă după ce ziarul a publicat imagini cu secția ATI goală, filmată ieri dimineață, spitalul susține că măsura a fost luată pentru „nebulizare”, dezinfecție totală după ce mai mulți pacienți au avut coronavirus sau infecții nosocomiale.

Oricum, chiar dacă va fi transformat în spital covid, Spitalul clinic de Ortopedie Traumatologie şi TBC Osteoarticular Foişor din București va putea susține doar 5 paturi ATI, subliniază instituția medicală în răspunsul oferit către Libertatea. Și, din răspuns, se înțelege că ”s-ar afecta” toată activitatea de ortopedie pentru doar aceste 5 paturi. E vorba despre un spital a cărui modernizare a fost finalizată anul trecut și care și-a prezentat secția ATI de 28 de paturi drept una la cele mai înalte standarde.

„A fost evacuată de urgență reanimarea”

„Din motive de suprasolicitare a circuitelor de siguranță în rezolvarea unor pacienți cu patologie septică severă, în stare gravă, cu germeni multirezistenți – inclusiv a unor pacienți internați sau confirmați cu COVID-19 în cursul tratamentelor chirurgicale – s-a impus necesitatea (rezolvată în acest moment) evacuării ATI pentru nebulizare virucidă și derulării unor operațiuni specifice – curățenie înaltă și renebulizare în același timp”, mai scrie în informarea trimisă de Spitalul Foișor.

Șefii spitalului de ortopedie din București adaugă că „a fost evacuată de urgență reanimarea – ATI pentru aceste intervenții absolut necesare menținerii siguranței actului medical”.

„Linia de oxigen poate susține doar 5 paturi ATI”

„Există (…) posibilitatea transformării în integralitate în spital suport COVID, cu afectarea în totalitate a specificului activității monospecialitate ortopedie-traumatologie, pentru 5 paturi ATI COVID-19 (capacitatea maximă de livrare a oxigenului de către fabrica de oxigen proprie a spitalului)”, a mai explicat Spitalul Foișor.

 

 

Comentează