Tribunalul București – sentință în favoarea presei. Cererea autorităților de a li se publica pozițiile, indiferent ce conțin – „inadmisibilă”

De Cătălin Tolontan

luni, 15 noiembrie 2021, 2:33

De Cătălin Tolontan

Sectorul 4 a cerut o ordonanță președințială prin care să corecteze un interviu din Libertatea cu un „drept la replică”, reclamând că nu s-a făcut „cenzurarea afirmațiilor” intervievatului. Administrația locală a câștigat în prima instanță. La apel, tribunalul a casat soluția instanței inferioare și a dat dreptate presei, asistată de avocatul Diana Hatneanu. Verdictul e definitiv.

Pe 2 august 2021, Libertatea a publicat un interviu cu directorul Colegiului Șincai, profesorul de matematică Mircea Țeca.

În dialog, jurnaliștii l-au confruntat pe director, întrebându-l dacă el și-ar lăsa propriul copil într-o clădire necorespunzătoare, așa cum arată expertiza seismică.

Cum primarul Daniel Băluță și primăria pe care o conduce dau în judecată Libertatea după aproape fiecare articol, adunându-se astfel zeci de procese, Sectorul 4 a dat în judecată ziarul și pentru interviul cu directorul de liceu. În dosar s-au folosit personalul juridic și banii din bugetul administrat de Primăria Sectorului 4.

„Dreptul la replică” spunea că directorul trebuia cenzurat și arăta cum

Administrația locală a cerut Judecătoriei Sectorului 2 ca, printr-o ordonanță președințială, o procedură urgentă, ziarul Libertatea să fie obligat să publice un articol-drept la replică. Acest „drept la replică” nu a fost niciodată trimis ziarului, ci dat direct la instanță. În el, Sectorul 4 rescria practic interviul și susținea, de pildă, că jurnaliștii sunt vinovați pentru că au comis „necenzurarea afirmațiilor” făcute pe parcursul dialogului de către directorul liceului.

În plus, administrația condusă de Daniel Băluță indica felul în care ar fi trebuit puse întrebările și cum trebuia să răspundă profesorul.

Pe 8 septembrie 2021, prin sentința civilă nr. 8973, instanța a dat dreptate Sectorului 4. Judecătoarea Liliana-Maria Găvan, de la Judecătoria Sectorului 2, a motivat, printre altele, cu legislația audiovizuală, care nu se aplică presei scrise. Ziarul a făcut apel și a respectat verdictul primei instanțe. Am publicat articolul Sectorului 4, impus de instanță, și am așteptat rezultatul apelului.

Luni, 15 noiembrie 2021, Tribunalul București a decis: ”Respinge cererea de ordonanţă preşedinţială, ca inadmisibilă”. ”Obligă intimatul reclamant la plata către apelanta pârâtă Ringier, cheltuieli de judecată în apel, în cuantum de 2474 lei, onorariu de avocat. Definitivă”. Acești bani vor fi plătiți din taxele cetățenilor Sectorului 4.

Primăria a pierdut, până acum, toate procesele încheiate definitiv

Instanța care a dat sentința și a respins cererea Sectorului 4 a fost compusă din magistrații Florina Andreea Mateescu, (președinta completului) și Elena Jitianu Panaite (membru în complet și președinta Secției a V-a Civilă a Tribunalului București). În urma deciziei definitive, Libertatea va elimina de pe siteul său articolul oficial, impus de Primărie.

Este al treilea proces pierdut definitiv, din trei încheiate, de când primarul PSD Daniel Băluță a lansat zeci de acțiuni împotriva ziariștilor de investigație de la Libertatea și de la alte publicații.

Agenda acestor procese o puteți vedea aici.

Comentează