Bun de tipar 2021. Cărțile care m-au ajutat în acest an

vineri, 31 decembrie 2021, 6:51

„iPuck 10”, a lui Victor Pelevin, este pentru mine, ca amator, cartea lui 2021. Coperta ei se adaugă pe un raft care a adunat, în ultimii ani: „Dincolo de limita aceasta biletul își pierde valabilitatea” de Romain Gary (2020), „Încălcând toate granițele” de Marina Abramovic (2019) și „Contextul” de Leonardo Sciascia (2018).

„iPuck 10” a avut o concurență serioasă.

1. Cartea de ficțiune a anului: „iPuck”, de Victor Pelevin, editura Curtea Veche

Pelevin conturează, cu o erudiție fascinantă, greu de digerat pe alocuri, o lume a viitorului. În personajele distopice se oglindește, foarte clar, realitatea prezentului. Scenele suprapuse peste ceea ce trăim în acești ani se succed cu o viteză și o densitate care te fac să te simți un supercititor în stele. Gadgeturile, care au devenit cei mai intimi confesori ai noștri, comportamentul televiziunilor, afacerile și statul, toate sunt descrise delicios în „iPuck”. Unul dintre momentele preferate: o maimuță ajunge vedetă TV și decide, în timp real, ce interlocutor din studio are dreptate. Cum face asta nu vă pot spune; cărțile nu au restricții, un ziar are.

La categoria „cartea de ficțiune” a lui 2021 mi-au plăcut:

„Din cer au căzut trei mere” de Narine Abgarian – editura Humanitas.

Avantajul unor recomandări neprofesioniste e acela că te poți face de râs cu gusturi patetice. Abgarian e o scriitoare care își sacrifică stilul de dragul publicului. E clară, simplă, nu se teme de comparații care descriu natura și oamenii. Personajele satului armean de munte unde se petrece acțiunea sunt memorabile. Finalul te stoarce.

• „Poartă-ți plugul peste oasele morților” de Olga Tokarczuk, editura Polirom.

Tot un sat, dar de vacanță, din Cehia, devine scena unei istorii fabuloase, foarte lesne de translatat în peisajul uman din România.

• „Aceeași Mare” de Amos Oz – editura Humanitas.

Probabil cel mai poetic volum al marelui scriitor israelian, apărut la noi în 2021. Fanii lui Oz vor fi surprinși la început și, poate, când închidem cartea ne vom gândi ce prieten mare am pierdut, pentru partidul celor lipsiți de fanatism.

• „Fiecare moare singur”, Hans Fallada, editura Arthur.

Un roman clasic, o carte curată și fluidă despre doi oameni care rezistă nazismului, răscumpărând lașitatea semenilor lor, așa cum scrie într-una dintre cronici. A apărut la noi acum trei ani, însă 2021 mi-a oferit răgazul necesar. Nu în ultimul rând, este o carte-obiect superb tradusă, tehnoredactată și tipărită, cu care îți vine să dormi lângă tine.

• Vremuri grele – Mario Vargas Llosa, editura Humanitas.

O istorie postbelică din America Centrală din care se ițesc instituțiile românești de astăzi. Absolut înfricoșătoare.

• Trenul spre Samarkand – Guzel Iahina, editura Humanitas.

Cartea care a pierdut, la limită, titlul subiectiv. Istoria unui tren de copii care străbate drumul foamei în Rusia. Guzel Iahina își explică singură povestea într-un dialog intens cu Magda Grădinaru, pe SpotMedia.

2. Carte de non-ficțiune a anului: „Viitorul libertății” de Fareed Zakaria, editura Polirom

„Viitorul libertății” a apărut în 2003, dar ai sentimentul că a fost încheiată azi, pe 31 decembrie. Polirom a avut o idee excelentă să scoată ediția din 2021. E despre ce trebuie să păzim, fără nicio cedare, din vechile libertăți.

Dintre volumele de non-ficțiune mi-au plăcut:

• „Ne-au ținut în viață” de Liviu Tofan, editura Omnium.

Anii, standardele, viața de zi cu zi culisele și Radio Europa Liberă, un post căruia noi îi datorăm enorm.

• „De ce e Darwin important” de Michael Shermer, editura Humanitas.

O lucrare de acum câțiva ani, dar care a strigat din bibliotecă la momentul potrivit. Vă amintiți, atunci când refula chiuveta, cum veneam cu ciuperca de cauciuc? Fix așa mi s-a destupat mintea.

• „Semnalul de alarmă” de John Micklethwait și Adrian Wooldridge, editura Polirom.

O lucrare sistematică despre câteva dintre efectele pandemiei asupra societății.

• „Air Majesty” – Michael Jordan de Emil Hossu-Longin, editura Publisol.

M-am gândit de mai multe ori pe parcursul lui 2021 dacă, ori de câte ori ne întrebăm care e folosul în ce facem, nu ne alintăm. Aveam în minte cartea lui Emil Hossu-Longin despre Michael Jordan. Ziaristul de la televiziunea publică a scos cel mai consistent volum sportiv de mulți ani încoace, cu o răbdare și o consistență demnă de istoria publicisticii noastre. Volumul, impresionant ca întindere, scade ca ritm un pic spre final, însă el rămîne pur și simplu monumental pentru piața noastră de carte sportivă.

• „Jurnalul unui librar” de Shaun Bythell, editura PandoraM.

Cartea care mi-a dat 99% din fracția de optimism care mi-a rămas în acest an. Dacă aș avea talent, aș putea să v-o recomand pe cât merită. Așa, puteți să credeți sau nu. Voi decideți.

3. Cartea polițistă a anului: „Îngerii dreptății” de John Grisham, editura RAO

„Îngerii dreptății a apărut în ultima lună a lui 2020, dar nu se citește într-o zi, două sau eu n-am putut, pentru că e un Grisham dens și cu adevărat reușit. Povestea unei mici firme de avocați, mobilizați să caute în vechile cazuri, îngropate în marketingul strâmb al justiției.

Foarte, foarte aproape au mai fost:

• „Nu trezi diavolul adormit” de John Verdon, editura Paladin.

A apărut în august 2021 și, dacă nu ați găsit-o, grăbiți-vă. Au un talent să tipărească puține, probabil vor să ne panicheze. Detectivul Dave Gurney într-o perioadă de vulnerabilitate și de fermitate, în același timp. Bun!

• „Avertizarea” de Michael Connelly, editura RAO.

Una dintre cele mai bune cărți ale lui Connelly. Lipsește Harry Bosch, dar tema este contemporană și foarte interesantă, legată de ușurința cu care datele cele mai intime, inclusiv cele biologice, ajung în posesia companiilor și, mai departe, unde o vrea Dumnezeu.

4. Presa anului: Hotnews și G4Media

Rareori se întâmplă ca dintr-o redacție să se nască două la fel de bune. Plecarea echipei restrânse conduse de Pantazi și Tapalagă în 2018 a zdruncinat la început Hotnews. Dar oamenii rămași, conduși acum de Clarice Dinu, au păstrat Hotnews sobru și de încredere. E mare lucru, având în vedere climatul goanei după audiență, ca o publicație să păstreze în mod constant relatarea politică și economică clasică. Am rețineri pentru felul în care Hotnews își marchează parteneriatele comerciale, însă zona editorială serioasă, necesară și plictisitoare prin definiție, aproape unică la noi ca extindere, merită tot respectul.

La rându-i, G4Media reușește o performanță zilnică specială, prin diversitatea și importanța subiectelor descoperite. La cât de restrânsă este echipa, nu neapărat în cifre absolute, dar față de alte publicații de știri, randamentul este impresionant.

Un an bun tuturor, vă mulțumesc!