Raed Arafat nu este redactorul-șef al presei. Asta merge la Moscova, nu la București

vineri, 11 martie 2022, 6:17

Active Watch a luat decizia corectă, când s-a retras din ceea ce se pretindea „o inițiativă împotriva fake-news” și ar fi devenit o entitate guvernamentală aflată la capriciile lui Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU). O organizație care apără libertatea de exprimare nu așteaptă ghidaje și cuvinte-cheie de la guvern.

Și nici nu e treaba societății civile să compenseze doliul de putere pe care șeful DSU îl resimte acum, odată cu dispariția Grupului de Comunicare Strategică (GCS). I-a murit un bulldog instituțional, Raed Arafat vrea altul.

Ce a fost Grupul de Comunicare Strategică? Un organism netransparent, fantomatic, dar extrem de puternic, care a asigurat comunicarea în pandemie. În plus, într-un exces specific autorităților care capătă brusc putere și tind să abuzeze de ea, grupul a încercat să reducă la tăcere câteva site-uri.

Acum, pe fondul războiului din Ucraina, ni se propune „o platformă care va scana dezinformări online”. De data asta, guvernanții au avut abilitatea de a coopta câteva ONG-uri. Pe valul mobilizării împotriva războiului și a dezinformărilor rusești, cine mai bagă de seamă încă un proiect, mai ales unul „de partea binelui”?

Atenția presei, mai exact a postului profit.ro, a dezvăluit însă planul. Și reacția societății a fost imediată și puternică.

Reducerea la tăcere a presei critice e o mai veche preocupare a lui Raed Arafat. El doar își caută ocazii și forme. Faptul că a găsit la celălalt capăt al punții, un demnitar la fel de disprețuitor cu presa, pe președintele Klaus Iohannis, îl ajută. Dar, se vede treaba, nu prea mult. Pentru că propaganda rusă nu se tratează cu propagandă, ci cu libertate de exprimare. Societatea noastră se dovedește suficient de matură ca să reziste unor astfel de încercări.

Iar războiul nu e un factor care ajută „junta egourilor bugetare”, ci dimpotrivă. Vedem, în fiecare zi, atât de aproape de noi, cum arată o societate în care timorarea vocilor critice este politică de stat. Aceea e o țară în care nimeni nu-i poate spune președintelui că a luat-o în direcția greșită, cu 140 de milioane de oameni târâți după el, cu ghidaje și cuvinte-cheie.