Jurnaliștii ruși incomozi au văzut mitingul în favoarea lui Putin din cușca poliției

În paralel cu demonstrația-concert de la Moscova, s-a ținut una de amploare și la St. Petersburg, mai puțin mediatizată internațional. La eveniment, o parte dintre jurnaliști, reporteri și fotoreporteri au fost închiși dincolo gratiile mașinilor poliției, timp de două ore, cât a durat evenimentul în favoarea războiului și a „Rusiei mari”

duminică, 20 martie 2022, 11:00

de Cătălin Tolontan

Pe 18 martie, Rusia a sărbătorit 8 ani de la anexarea Ucrainei. 90.000 de oameni au venit pe stadionul Lujniki, din Moscova, unde în fața mulțimii înfocate a vorbit și președintele Vladimir Putin. Autoritățile au început să caute ca să-i depisteze, în imaginile înregistrate pe stadion, pe cei mai puțini entuziaști.

Jurnaliștii de la Novaia Gazeta au văzut manifestația pro-Putin prin gratiile dubei de poliție. Foto: Novaia Gazeta
Jurnaliștii de la Novaia Gazeta au văzut manifestația pro-Putin prin gratiile dubei de poliție. Foto: Novaia Gazeta

„O posibilă provocare la eveniment”

În aceeași zi, în Palatul Sporturilor Yubileiny din St. Petersburg a avut loc un miting popular asemănător. În acest caz, autoritățile nu au acționat după, ci înainte.

„Cu puțin timp înainte de începerea concertului, poliția a reținut mai mulți jurnaliști, printre care și fotograful Novaia Gazeta, Alexei Dușutin. Potrivit forțelor de securitate, acestea au primit informații despre o posibilă provocare la eveniment. Corespondenții au fost ținuți într-o dubă cu gratii, timp de aproximativ două ore, după care au fost eliberați”, scrie Novaia Gazeta.

În paralel, oficialitățile orașului au organizat ceea ce au numit „un flash mob pentru sprijinirea președintelui Putin și a operațiunii speciale din Ucraina”. Guvernatorul Alexander Beglov a spus că „locuitorii sunt alături de Vladimir Putin” și că „președintele nostru a luat singura decizie posibilă! Operațiunea specială are loc pentru a ne proteja copiii, bătrânii, femeile. Civili. Împreună vom câștiga cu siguranță” a relatat St. Petersburg Vedomosti, cel mai vechi ziar tipărit al Rusiei.

„Mai avem două opțiuni: iarna nucleară sau «primăvara rusească»”

În ultimele zile, mai multe afirmații publice făcute în Rusia au stârnit preocuparea țărilor vecine:

  1. Ziarul Pravda, apropiat Partidului Comunist, aliat la guvernare cu Vladimir Putin, a scris: „Mai avem două opțiuni: iarna nucleară sau «primăvara rusească»”.
  2. La mitingul de la Moscova, când a fost prezentat Vladimir Putin, pe scenă s-a spus: „În curând, o paradă a întregului popor rus va avea loc în Piața Roșie, unde rușii, ucrainenii și belarușii vor fi într-o singură formație”.
  3. După discursul lui Putin, artistul Oleg Gazmanov a cântat melodia „Născut în URSS”, ale cărei versuri vorbesc despre faptul că «Ucraina și Crimeea, Belarus și Moldova – Kazahstan, Caucaz și statele Baltice, aceasta este țara mea!»”.

Comentează