Digi 24 l-a concediat pe CTP, singurul care a vorbit pe post despre legile siguranței naționale

Comentariu la cald despre una dintre cele mai neașteptate știri din spațiul public

marți, 7 iunie 2022, 4:18

CTP a fost concediat de la Digi 24, așa cum el însuși a anunțat pe Facebook. În momentul în care scriu comentariul, la trei metri de birou aud tastele în care bate Răzvan Luțac, colegul meu care se pregătește să predea spre publicare un articol de opinie, în care contrazice ferm o opinie a mea. Totuși, când am pierdut dreptul de a fi în dezacord unii cu alții, astfel încât cei care câștigă să fie oamenii care ne citesc, ne urmăresc?

Probabil a început în momentul în care șefii marilor televiziuni, Pro TV și Antena 1, au apărut în fața CNA și au spus: ”Noi suntem societăți comerciale, facem profit, răspundem în fața acționarilor, atât”. Pare logic ce au zis, dar e profund greșit. Când televiziunile au primit licența gratuită de la cetățeni, posturile TV le-au promis, la schimb, informație. Dar, între timp, au uitat târgul.

Dacă vrei să faci în primul rând profit ai multe industrii la dispoziție. Când faci presă, faci profit ca să poți servi interesul public. E atât de simplu încât aproape nimeni nu mai vrea să audă asta.

Decizia postului RCS-RDS vine cronologic după ce Cristian Tudor Popescu a criticat gafa de la Digi 24, cu filmulețul soldatului rus, care era în realitate un tânăr de la discotecă. Nu am fost de acord în bună parte cu CTP, mi s-a părut că atunci când spui ”fake news” despre o eroare îți lipsește exact precizia de săgetător care te-a făcut probabil cel mai pătrunzător jurnalist pe care țara asta l-a avut după Revoluție. Nimeni n-a creat imaginile sale despre situații, oameni și fenomene sociale.

Cristoiu și Ioanițoaia au creat ziare nemuritoare și echipe, ”România te iubesc” sau ”Recorder” au reîmprospătat dragostea oamenilor pentru lucrul bine făcut, Buduca, Țeposu, Nistorescu, dar și jurnaliștii Dela0, Oncioiu și Stoicescu, sau alții vor rămâne, există modele frumoase în presa noastră. Dar CTP, nu dau verdicte, e o opinie, apare unic prin memorabilul gândirii și exprimării sale.

”Fake news” înseamnă, totuși, intenție, o industrie a falsificării, de aceea mi s-a părut exagerat.

Concedierea sa dovedește, însă, că a spus nu prea mult, ci prea puțin despre cum merg lucrurile la Digi 24. Acest post, unde există și o mulțime de jurnaliști onești, trăiește sub matricea gândirii unor oameni care n-au nicio legătură cu presa și cu serviciul public. S-a văzut asta și în cazul Dragoș Pătraru.

Așa au reacționat și după atacul lui Adrian Sârbu. ”Suntem hotărâți să ne apărăm afacerea” au sărit ei. Nimic despre public, nimic despre redacție, nimic despre jurnalism. Afacerea, atât. Iar afacerea principală a Digi 24 este aceea de a fi în acord cu Puterea, cu sistemul, cu intențiile serviciilor secrete, chiar înainte de a fi rostite. Ei stau drepți și în fața ”gândurilor de le-om fi avut”, vorba unui personaj al lui Ioan Groșan.

Ori de câte ori apare o chestiune delicată, Digi 24 împietrește, de parcă așteaptă aprobare. În anumite cazuri, rămâne complet în afara subiectului, așa cum s-a întâmplat în tema legilor siguranței naționale. Doar CTP le-a abordat pe post, de capul lui. Pe site-ul digi nu există nici măcar o știre. De fapt, e foarte probabil ca de aici să i se fi tras.

Măcar acum e clar. Cu CTP concediat, interesul public a intrat în concediu de boală la Digi 24.

Comentează