Ministrul Sorin Cîmpeanu a demisionat. Presa și cetățenii și-au făcut datoria, dar avem nevoie ca de aer de justiție

vineri, 30 septembrie 2022, 10:09

De acum înainte, e totuși timpul ca magistrații să se implice mai serios și ei. Țara geme de cazuri reclamate de oameni și relatate de presă, pe care statul are obligația să le lămurească. Altfel, ne vor vâna, unul câte unul, și vor lichida și speranța oamenilor, fragil reîncolțită, că se poate schimba ceva.

I-a privit prin fereastra luminată. A așteptat, în umbra magaziei din curte, un moment prielnic. Când a văzut că s-au despărțit, fata a intrat la baie, iar băiatul a rămas singur, atunci a bătut la ușă. Nu exista sonerie, casa era modestă.

Tânărul i-a deschis. Bărbatul de afară a întins mâna, era îmbrăcat în bluză de trening, și a tras. Pistolul cu amortizor abia a zvâcnit. În mai puțin de o secundă, fără să înțeleagă ce i se întâmplă, băiatul a primit glonțul și a căzut. Imediat s-a prelins pe scări, „cu picioarele sub el”, după cum avea să mărturisească mai târziu killerul.

Apoi, executantul ordinelor a intrat în bucătărie. Fata ieșise din baie. Fostul soldat a îndreptat același pistol spre ea și a tras din nou. Un singur glonț, direct în frunte.

Prețul morții a doi oameni: 50.000 de dolari

„Am ieșit din casă, nu mai aveam de ce să stau. Știam unde am tras, nu era nevoie să verific dacă au murit”, a spus asasinul. Într-adevăr, muriseră.

Jurnalistul de investigații Ján Kuciak și logodnica lui Martina Kusnirova, ambii în vârstă de 27 de ani, au fost împușcați pe 21 februarie 2018, în propria casă, de către un ucigaș plătit cu 50.000 de dolari. Banii au fost dați, prin mai mulți intermediari, de un „om de afaceri”, de fapt un combinator, care era deranjat de faptul că tânărul ziarist, specialist în analiza bazelor de date, descoperise și publica informații despre el.

Pe masa din bucătărie, poliția a descoperit laptopurile celor doi. Calculatorul Martinei era deschis pe un magazin online de rochii de mireasă.

„Cine ucide un jurnalist ne ucide pe fiecare dintre noi”

Scandalul care a urmat a zguduit Slovacia, țara unde a avut loc asasinatul. La 4 ani și jumătate distanță, publicația aktuality.sk, pentru care Ján Kuciak lucra, a organizat o vizionare de presă, în propriul sediu.

Filmul „Uciderea unui jurnalist” va veni și în România. Paul Radu, de la Rise Project și consorțiul internațional de investigații OCCRP, e unul dintre producători. Nu vreau să dezvălui natura dură, sticloasă și revoltătoare a documentarului despre moartea lui Ján Kuciak. Însă evenimentele tușează, fără voia noastră, o legătură.

Nu doar timpurile Europei de Est, ci și peisajul uman necăjit din toată lumea ne obligă să fim direcți. Nu mai avem timp.

Uciderea ziaristului slovac a scos la iveală o corupție a sistemului de justiție cum România probabil că a evitat, întotdeauna, la limită. Ján Kuciak fusese amenințat înainte de moarte. Deși a depus plângere la poliție, nimic nu s-a întâmplat.

De ce poliția nu a reacționat?

La fel ca în cazul Emiliei Șercan

Cercetările care au urmat au arătat că însuși șeful poliției din Slovacia era în corelație cu cel care a comandat crima. Statul nu doar că l-a părăsit pe ziarist, dar a și conspirat împotriva lui. „Cine ucide un jurnalist ne ucide pe fiecare dintre noi”, au scris zecile de mii de manifestanți care au dărâmat mai apoi guvernul de la Bratislava. Era însă târziu pentru cei doi tineri. Nu mai aveau timp.

Similitudinea cu ceea ce se petrece în România este strivitoare. Emilia Șercan a rezistat miraculos unor amenințări cu moartea din partea șefilor Academiei de Poliție.

Mai apoi, când a dezvăluit plagiatul premierului Nicolae Ciucă, ziarista a fost ținta unei operațiuni de kompromat pe care nici poliția și nici procurorii nu vor să o dezlege de câteva luni.

Joi seara, în urma dezvăluirilor Emiliei Șercan, susținute intens de partea independentă a presei, ministrul Sorin Cîmpeanu a demisionat. În Slovacia, când Peter Bárdy, redactorul-șef al siteului unde scria Ján Kuciak, a scris despre amenințările la adresa colegului său și ale familiei, restul presei nu l-a susținut. La noi, există totuși mai multe redacții de presă independentă, în ciuda cedării vizibile a televiziunilor.

Dar strategia Puterii de la București de a acoperi toate aceste cazuri, întâi Florin Roman, apoi Nicolae Ciucă și acum Sorin Cîmpeanu, transmite mesajul că, dacă oamenii nu reacționează, ei nu se urnesc. Doi dintre cei trei nu s-au mai putut agăța de funcții, pentru că disprețul public a fost de neîndurat. Deocamdată, premierul a scăpat.

Există însă și alte numeroase cazuri despre care presa scrie apăsat, cu probe, cu documente oficiale, și nimeni din stat nu pare că vrea să le preia. Vă e frică?

Licitația mașinilor BMW ale poliției, radarul NATO afectat de o afacere imobiliară a unui primar PSD, unde MApN s-a înțeles cu firma, toate aceste subiecte și altele sunt în responsabilitatea poliției și justiției.

Chiar nu mai avem timp. Oamenii șifonează, deziluzionați, contractul de încredere cu autoritățile. Nu poți să nu te gândești că, într-un fel, din Daghestan și până în București, războiul va fi câștigat de cei care își fac mai puțini dintre cetățeni să dezerteze din înțelegerea cu statul, să abandoneze credința că ceva se poate schimba.

Zeci de judecători, procurori și polițiști au fost arestați, an după an în Slovacia, în urma morții lui Ján Kuciak și a Martinei Kusnirova. Parte din autoritățile statului erau cumpărate, șantajate sau influențate decisiv de către afaceri și politic. Alți oameni, tot din stat, s-au luptat și nu au cedat corupției. Lupta continuă și azi, nimic nu e decis, Slovacia nu arată deloc bine.

Iar asta se întâmplă la doar 80 de kilometri de Viena. Cine știe ce pândește aici, în umbră, la graniță cu amenințarea războiului.