Investigat pentru că a mușamalizat un accident, generalul de la IGSU le-a spus procurorilor că s-a accidentat la picior „sărind peste o bordură, în parc”

Timp de 7 luni, un accident comis de generalul Cristian Radu, prim-adjunctul inspectorului-șef de la IGSU, a fost mușamalizat de mai mulți oameni din interiorul MAI, susține Parchetul Militar de pe lângă Curtea de Apel Militară, potrivit mai multor documente care au intrat în posesia ziarului Libertatea.

luni, 17 octombrie 2022, 12:38

Investigație de Ada Constanda și Cătălin Tolontan

Conform analizelor medico-legale, interceptărilor telefonice și altor probe ale dosarului cu numărul 83/P/2022 întocmit de Parchetul Militar, generalul Cristian Radu a fost la volan în timpul unui accident din 8 noiembrie 2021, susțin procurorii. Șeful din IGSU și-a pus șoferul să ia asupra lui accidentul, ca să nu fie sărit de pe lista de avansări la gradul de general, ceremonie care urma să aibă loc la Palatul Cotroceni peste 18 zile de la accident.

„Radu era băut și avea viteză mare”, a spus șoferul său la Parchet. Mașina a fost ascunsă și accidentul a fost mușamalizat, în sensul în care a fost declarat mult mai mic și cu altcineva la volan.

Când procurorii au început investigația, Radu nu și-a recunoscut vina. Parchetul a reconstituit traseul său medical și a văzut că s-a operat în ziua accidentului. Consultat de medicul delegat de Parchet pe timpul anchetei, Radu avea o cicatrice de 5 centimetri, cu urme ale firelor de sutură, rezultate în urma intervenției chirurgicale din noiembrie.

În expertiza medico-legală, consultată de Libertatea din surse confidențiale din IGSU, generalul Radu le-a spus anchetatorilor că s-a accidentat la picior cu circa două săptămâni înainte de accident. El a afirmat că a sărit de pe o bordură, în timp ce se afla cu copilul în parc.

Radu recunoaște dosarul penal

Generalul a mai spus că acest accident din parc s-a agravat în momentul accidentului rutier (în care a negat că a condus) și că de aceea a avut nevoie de operație în ziua accidentului rutier și de un concediu medical de 30 de zile.

Întrebat de Libertatea, înaintea publicării, Radu a recunoscut că există un dosar penal al accidentului și a comunicat publicului că „detaliile le veți afla la încheierea anchetei penale”.

IGSU nu vede nicio problemă că are un șef urmărit penal

Într-o declarație oferită pentru publicul Libertatea luni dimineață, imediat după publicarea articolului în ziar, generalul Dan-Paul Iamandi, șeful IGSU, a recunoscut că nu a știut după accident că prim-adjunctul său conducea mașina în momentul accidentului. „Că s-ar fi aflat la volan am aflat când au început cercetările”, a declarat Iamandi.

Șeful IGSU a spus că „sigur că va rămâne în funcție” pentru ca „justiția să-și spună cuvântul”.

Comentează