IGSU își apără prim-adjunctul, pe generalul Radu, inculpat de Parchetul Militar: „A obținut doar Foarte bun și Excepțional și a fost recompensat cu decorații”

IGSU susține că „în cele peste două decenii de activitate în structurile IGSU ofițerul cu funcție de comandă a obținut la evaluările anuale calificativele de Foarte bun sau Excepțional, fără a avea sancțiuni disciplinare”

sâmbătă, 19 noiembrie 2022, 2:39

de Ada Constanda și Cătălin Tolontan

„În semn de recunoaștere pentru activitatea profesională desfășurată destinată implementării proiectelor complexe de dezvoltare instituțională, acesta (generalul Cristian Radu, n.r.) a fost recompensat cu decorații”, mai scrie Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) într-un text cu precizări, trimis către Libertatea.

Generalul este inculpat pentru 6 infracțiuni

Punctul de vedere al IGSU vine după ce Libertatea a dezvăluit vineri, 18 noiembrie, că generalul Cristian Radu, mâna dreaptă a lui Raed Arafat, a fost pus sub acuzare de procurorii Parchetului Militar pentru șase infracțiuni.

Imagine din 16 octombrie cu generalul Radu, alături de Raed Arafat, în timpul vizitei unei delegații iordaniene la Inspectoratul pentru Situații de Urgență București-Ilfov. Foto: Facebook DSU

Procurorii susțin că ofițerul a condus o mașină a IGSU, a făcut un accident pe 8 noiembrie 2021, în care au fost răniți atât el, cât și șoferul care stătea în dreapta, și l-a pus pe acest subofițer să-și asume accidentul.

Cum Radu urma să fie făcut general peste câteva săptămâni, de 1 Decembrie, el a presat și alți angajați ai MAI să mușamalizeze accidentul, potrivit surselor ziarului.

Libertatea a mai scris că, odată cu inculparea sa, generalul Cristian Radu a solicitat recent să iasă la pensie, la 49 de ani, urmând să primească o pensie netă de aproximativ 12.000 de lei pe lună.

Cristian Radu urma să fie făcut general pe 1 decembrie

IGSU cere presei să se mărginească la redarea punctului de vedere oficial al autorităților

IGSU nu neagă nici una dintre informațiile ziarului, care de altfel a contactat IGSU înainte de publicare.

În schimb, instituția coordonată, prin intermediul DSU, de Raed Arafat, solicită presei ceea ce este interzis prin lege: limitarea surselor de informații la comunicările oficiale.

„Vă solicităm respectuos să promovați în spațiul public numai informații verificate din surse oficiale”, pretinde IGSU către redacție. Conform Constituției României, care garantează dreptul la libera exprimare, această cerință este în afara legii.

Potrivit legislației naționale și deciziilor CEDO, folosirea de surse, de pildă cele din interiorul instituțiilor publice, este un drept al presei care nu poate fi retras de către Guvern sau de către orice altă autoritate publică.

DNA a clasat cazul achiziției celor 2.000 de mașini și a trimis o disjungere la procurorii militari

În precizările sale, IGSU dă detalii despre cele două dosare penale în care ziarul a scris că a mai fost implicat generalul Cristian Radu.

Primul este cel în care procurorii DNA au cercetat achiziția a 2.000 de mașini de pompieri, în valoare de 600 de milioane de euro.

Libertatea a scris că acest caz a stagnat după perchezițiile din 2019, când ambasadorul SUA Adrian Zuckerman a fost văzut în biroul lui Raed Arafat.

Adrian Zuckerman, fostul ambasador al SUA. Foto: Hepta

IGSU susține că DNA a clasat recent, în octombrie 2022, achiziția pe acuza de „abuz în serviciu” și a declinat dosarul la Parchetul Militar pentru cercetări privind infracțiunile de „fals material în înscrisuri oficiale”, „fals intelectual” și „uz de fals”.

„Facem precizarea că dosarul penal sus-menționat a fost soluționat prin Ordonanța din 03.10.2022, prin care s-a dispus clasarea cauzei, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. 1 C.pen. cu aplicarea art. 309 C.pen. și disjungerea și declinarea de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar București, în vederea efectuării cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 320 alin. C.pen. fals intelectual, prevăzută de art. 321 C.pen. și uz de fals, prevăzută de art. 323 C.pen”, scrie în precizările IGSU. Instituția susține că generalul Radu nu a avut nicio calitate în acest dosar.

Dosarul casetei ascunse de la Colectiv a fost și el clasat

IGSU mai spune că și cazul filmărilor intervenției de la Colectiv a fost clasat, de data aceasta de către procurorii militari.

„Pentru soluționarea cauzei, pe rolul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar București a fost înregistrat dosarul penal nr. 1147/P/2019, dosar care a fost finalizat prin Ordonanța nr. 1147/P/2019 din data de 24.11.2020, fiind dispusă clasarea cauzei în temeiul art. 16 alin. 1 lit. a Cod procedură penală.

Cu privire la suspiciunea săvârșirii infracțiunilor care au făcut obiectul dosarului penal nr. 1122/P/2020 (disjuns din dosarul nr. 1147/P/2019) și care a fost soluționat prin Ordonanța nr. 1122/P/2020 din 29.10.2021, menționăm că s-a dispus clasarea cauzei în temeiul art. 16 alin. 1 lit. b teza I Cod procedură penală”.

Al doilea dosar la care face referire IGSU nu are un obiect cunoscut public. El nu este dosarul intervenției pompierilor de la Colectiv, așa cum rezultă dintr-un răspuns al Parchetului Militar din 31 decembrie 2021. Procurorii au menționat, atunci, că dosarul 1056/P/2019, cel al intervenției, este cercetat in rem.

Punctul de vedere al IGSU, integral:

Comentează