Două zile până la momentul decisiv al Schengen: Austria amenință că mută Zidul Berlinului la Viena, presa spune că „e stilul de operetă al cancelarului Nehammer”

marți, 6 decembrie 2022, 6:48

Comunismul a căzut, la propriu, atunci când un membru al biroului politic al partidului Germaniei Democrate a spus, pe 8 noiembrie 1989, la o conferință de presă, că s-a dat o lege potrivit căreia oamenii au voie să treacă granița în Vest.

Uluiți, ziariștii din sala înghețată, unde toată lumea se plictisea, au întrebat: „De când pot trece oamenii frontiera liberi?”. „Din câte înțeleg eu, se poate călători de acum”, a răspuns tovarășul, dându-și seama ce a anunțat pe măsură ce rostea vorbele și vedea fețele celor din jur.

Oricine a trăit acele vremuri nu are niciun avantaj față de noile generații. Îmbătrânim accelerat, avem analize de sânge hașurate și, în general, nicio terapie nu ne va ajuta să tratăm toate defectele de fabricație cu care am crescut și în care ne complacem. Dar înțelegem cum au sunat acele vorbe, ce schimbare s-a născut dintr-odată.

Pentru zeci de milioane de locuitori ai estului Europei, nu exista dorință mai mare decât să vezi cu ochii tăi cum arată ieșirea din iadul comunist. Deschiderea granițelor însemna permisiunea vieții.

În aceeași seară, mii de oameni au venit, cu lacrimi de bucurie în ochi, la cele șase porți interzise ale Berlinului. După ore de confuzie, STASI i-a lăsat să treacă. Alte mii s-au cățărat pe zid sau au luat-o, pur și simplu, la fugă spre Occident în Trabanturi care duduiau, cu farurile aprinse, grăbindu-se de teamă că nebunii de la guvernare se pot răzgândi și pot închide frontiera.

În România, „trauma graniței” se va șterge abia odată cu ultimul om care a prins comunismul. Interzicerea de a călători, de a vedea și altceva, de a-ți confirma, prin propriile observații, că șefii PCR și ai statului sunt niște mediocrități care ne țin prizonieri, asta a lăsat urme pentru totdeauna.

Și astăzi tragi aer în piept când arăți pașaportul sau buletinul, chiar dacă mergi în țările UE, unde trecerea frontierei e o formalitate. Dar, pentru tine, pentru generații de români, o graniță nu e ceva de la sine înțeles „ușor de trecut”. Ghișeul acela, uniformele, mereu ne vor stresa.

Dacă consecința economică și politică a aderării la Schengen ar fi mare, efectul psihologic și moral este incalculabil. În sfârșit, după 30 de ani, Zidul Berlinului ar cădea și pentru cele mai sărace două țări ale Uniunii Europene, Bulgaria și România. După cum un refuz ar însemna o deziluzie pe măsură.

Într-o reacție de ultim moment, Austria a anunțat că se opune aderării României și Bulgariei la zona Schengen. Guvernul Nehammer nu și-a expus dreptul de veto până acum și chiar presa austriacă se întreabă cum reflectă gestul altceva decât negustoria politică a unor „geambași de cai”. Este expresia unei publicații de calitate din Austria, nu a unui tabloid. Atât de mare apare șocul, chiar și la ei.

Cotidianul Die Presse o rostește direct: e vai de UE când „dovezile și drepturile legitime nu au nicio valoare în fața unor interese politice interne temporare”.

Un editorial din aceeași publicație spune însă că stă în „stilul de operetă al cancelarului Nehammer” să anunțe ferm ceva și apoi să se răzgândească. La fel a procedat Viena și când a amenințat în perioada Covid că blochează unitatea europeană în repartizarea vaccinurilor. Și a revenit. Ziarul anticipează că nu e deloc exclusă o acceptare a României și Bulgariei, în aceste zile decisive.

Sigur că România are în continuare probleme cu statul de drept, iar actuala guvernare ultramajoritară a sacrificat orice reformă substanțială de dragul unei liniști interne care să procure trei efecte: liniște pentru președintele Iohannis (mai degrabă o nevroză, decât un obiectiv național, dar acesta e nivelul), banii din PNRR și aderarea la Schengen. Dacă ultima nu se va realiza, e posibil să apară un efect de domino. Pentru evenimentele în lanț, nici nu e obligatoriu ca președintele să se trezească, el are oricum o reprezentativitate și o legitimitate de sub 20%. Lângă Klaus Iohannis, chiar și Neymar ar pierde meciurile.

Dincolo de toate problemele României, întrebarea pe care țintit o adresează presa austriacă propriului guvern este „ce s-ar schimba în rău dacă Bulgaria și România ar continua să-și controleze și să-și consolideze frontierele așa cum au făcut-o până acum, dar ca membri Schengen?”. Versus situația în care nu suntem acceptați, iar euroscepticismul atinge cote nebănuite.

Ce s-ar fi întâmplat oare, în noiembrie 1989, dacă politicianul est-german Günter Schabowski, în costumul său gris și cu ochelarii pe nas, ar fi luat de sus întrebarea „Când vor putea călători liberi oamenii? Când intră legea în vigoare?”. Răspunsul normal al epocii ar fi fost: „Acum nu e momentul. Mai analizăm. Când o să îndepliniți condițiile!”. El a ales însă să răsfoiască, nedumerit, în fața tuturor, hârtiile. Cum nu știa exact ce e în ele, pentru că nu văzuse legea, i s-a părut că întrezărește ceva și a spus: „Din câte înțeleg eu, se poate călători de acum, fără întârziere”. A citit greșit și a înțeles bine.

Poți citi aici și opinia lui Cristian Tudor Popescu privind decizia Austriei de a bloca accesul Româniai în Schengen.