În aceeași zi cu decizia Consiliului ASF, jurnaliștii au mers la Euroins. La întâlnire au participat mai mulți oameni din conducerea Euroins, în frunte cu CEO-ul companiei, Tanja Blatnik.

„Respectăm pe deplin cerințele de raportare ale ASF și reafirmăm transparența noastră totală în aceste chestiuni. Am fost surprinși să aflăm despre această decizie din surse neoficiale din afara ASF”
Răspunsul Euroins pentru Libertatea

Cu tabelele în față

Blatnik conduce Euroins din 2021, iar numele ei apare în documentele pe care avertizorii de integritate le-au furnizat către ASF. Avertizorii au oferit documentele și către redacție, „ca să nu se mușamalizeze”, conform explicației lor.

Libertatea trimisese la Euroins, în avans, documentele, ca să le poată studia și să explice ce înseamnă rubrica „Nu raportăm”, când e vorba de statisticile întocmite în raportările către stat. Și la discuția față în față le-am arătat din nou cele două tabele, în care apar 13.000, respectiv 15.000 de cazuri de dosare cu „Nu raportăm”.

Neraportarea dosarelor în instanță modifică sever indicatorii unei companii de asigurări. Când e dat în judecată, un asigurător trebuie, prin lege, să-și crească ceea ce se numește „rezerva de daune”.

ASF deja sancționase Euroins, în decembrie 2021, pentru „evidență neadecvată a dosarelor de daune”, care ducea la „neconstituire rezerve” și are drept consecință „nedeținerea de fonduri proprii necesare acoperirii SCR” (capitalul de solvabilitate necesar – n.r)”.

În răspunsul primit de ziar de la Euroins, în noaptea de marți spre miercuri, conducerea Euroins a declarat: „În ceea ce privește linia «NU RAPORTĂM» – se referă la comunicarea internă și nu înseamnă că ignorăm dosarele. Este un termen intern pentru DATELE CARE NU SE REFERĂ LA RAPORTUL SPECIFICAT (raport de litigiu deschis), DAR CARE TREBUIE SĂ FIE INCLUSE ÎN ALTE RAPOARTE SPECIFICE”. Sublinierile aparțin Euroins.

„În acest caz exact și la tabelul prezentat, datele respective se referă la datele conținute de alte rapoarte, transmise la ASF în funcție de momentul evenimentului (denumirea raportului este simplificată din motive de înțelegere)”, a mai spus Euroins.

Această explicație a fost dată și către ASF, susțin surse de piață.

Cum a explicat Blatnik „Nu raportăm” în fața oamenilor ASF: „Erau documente de lucru”

Când ASF a intrat în posesia documentelor de la avertizorii de integritate, ei i-au chestionat pe cei de la Euroins, chiar la sediul companiei. A apărut următorul moment: potrivit informațiilor din piață, Tanja Blatnik, CEO Euroins, le-a explicat celor de la ASF că documentele oferite de avertizorii de integritate „erau documente de lucru”, adică se foloseau doar pentru uz intern.

Blatnik a susținut că, de fapt, în documentele oficiale către ASF cifrele proceselor sunt corecte. ASF a spus, potrivit surselor Libertatea, că, dimpotrivă, documentele interne primite de la avertizori confirmă diferențele existente și în raportările oficiale.

Contactat de Libertatea cu întrebarea „De ce o companie ar ține raportări cu niște cifre într-un document intern și cu alte cifre într-un document pentru stat?”, un expert din piața de asigurări a răspuns doar: „Ce puteau spune altceva?”.

„ASF a corelat documentele avertizorilor cu propriile descoperiri și a obținut confirmarea”

Cazul a stârnit o preocupare specială pe piața asigurărilor. „Fiecare dintre companii plătește pentru cei care nu sunt corecți”, a spus un om dintr-o firmă de pe piață.

Un alt specialist din piața asigurărilor a explicat că „documentele publice, sancțiunile către Euroins, erau oricum suficient de clare, pentru cine face meseria asta. Acum, că au apărut și altele și o nouă plângere penală, suntem extrem de îngrijorați pentru ce se poate întâmpla. O situație tolerată e o situație care devine tot mai dificil de reparat”.

În răspunsul către ziar, Euroins a spus, referitor la sesizarea penală împotriva conducerii sale: „Nu avem cunoștință de nicio procedură judiciară penală împotriva companiei”. Și: „am fost surprinși să aflăm despre această decizie din surse neoficiale din afara ASF”.

Mai jos, aveți atât întrebările trimise în scris, cât și răspunsurile Euroins, prin intermediul Libertății, pentru public:

Libertatea: Cum comentează Euroins decizia ASF de a formula o plângere penală pentru subraportarea cauzelor aflate în litigiu?
Euroins: Nu avem cunoștință de nicio procedură judiciară penală împotriva companiei și nici de sursa acestor informații și, prin urmare, nu putem face comentarii exacte în acest sens. Respectăm pe deplin cerințele de raportare ale ASF și reafirmăm transparența noastră totală în aceste chestiuni. Am fost surprinși să aflăm despre această decizie din surse neoficiale din afara ASF.

Din 2021, cu deplina cunoaștere a ASF, actuala conducere a început o reorganizare internă majoră pentru a prezenta transparent situația. Toate întârzierile identificate au fost transmise către ASF imediat ce am luat cunoștință de ele, împreună cu cauzele întârzierilor și acțiunile imediate în curs de desfășurare”.

Libertatea: A raportat compania toate litigiile către ASF? Au fost acestea comunicate în rapoartele anterioare?
Euroins: Da. Litigiile sunt raportate periodic către ASF, ca normă prealabilă. De asemenea, am informat ASF cu privire la toate întârzierile posibile, inclusiv cauzele întârzierilor și acțiunile de remediere întreprinse.

După cunoștințele noastre, nu există dosare juridice neraportate.

Libertatea: A fost chemat cineva de la Euroins pentru a da explicații cu privire la aceste litigii lipsă?
Euroins: Da, comunicăm constant, proactiv și reactiv, cu ASF cu privire la toate aspectele, inclusiv cele cu privire la orice întrebări specifice sau alte aspecte. Euroins răspunde imediat la orice solicitare, fiind mai mult de 1700 astfel de solicitări pe an.

În cazul în care suntem notificați cu privire la orice procedură, vom coopera pe deplin cu autoritățile pentru a clarifica orice incertitudini, pentru autoritățile de supraveghere și reglementare, pentru clienții noștri și pentru opinia publică.

Ce spune Euroins despre tabelele cu „NU RAPORTĂM”

„În ceea ce privește linia „NU RAPORTAM” – se referă la comunicarea internă și nu înseamnă că ignorăm dosarele. Este un termen intern pentru DATELE CARE NU SE REFERĂ LA RAPORTUL SPECIFICAT (raport de litigiu deschis), DAR CARE TREBUIE SĂ FIE INCLUSE ÎN ALTE RAPOARTE SPECIFICE. În acest caz exact și la tabelul prezentat, datele respective se referă la datele conținute de alte rapoarte, transmise la ASF în funcție de momentul evenimentului (denumirea raportului este simplificată din motive de înțelegere):

– Litigii deschise fără răspundere (în „Raportul privind cererile de despăgubire plătite”);
– litigii închise în curs de plată (în „Raportul RBNS”);
– Anuități (în „Raportul RBNS”);
– Litigii închise fără răspundere (în „Raport privind dosarele închise”)”.