Euroins este cea mai mare firmă de RCA, cu 31% din piață și mai bine de două milioane de asigurați. Mai mulți oameni din interiorul Euroins au furnizat pentru Libertatea documente în care apare o rubrică „Nu raportăm”, când era vorba să raporteze către stat numărul proceselor. Avertizorii au trimis documentele și la ASF. Au avut loc audieri la Euroins și miercuri, 1 februarie 2023, Consiliul ASF a luat în discuție situația companiei. Hotărârea: ASF face o sesizare penală împotriva întregii conduceri Euroins, susțin surse din Autoritate. De asemenea, Libertatea s-a deplasat la sediul Euroins.

  • O companie de asigurări care nu declară către ASF numărul real de dosarele din instanță, manipulează indicatorii săi de solvabilitate. Resursele de daună pe care le are sunt mai mici decât ar fi nevoie în realitate. Și, atunci, firma ajunge să vândă pe post de polițe RCA hârtii fără valoare de acoperire.
  • Miercuri, 1 februarie, Consiliul ASF a votat în unanimitate, pe baza acestor documente, pe care le avea și Autoritatea, corelate cu descoperiri ale experților din ASF, că trebuie sesizați procurorii. „Documentele arată că la Euroins au dus o politică, cu intenție, de a minți, ca să nu vină cu bani pentru rezerva de daună”, a explicat un om din ASF.
  • Libertatea a avut tot miercuri o discuție la sediul Euroins cu conducerea. N-au vrut să comenteze oficial. Apoi revenit și au spus despre documente avertizorilor ”că se referă la comunicarea internă și nu înseamnă că ignorăm dosarele”. Euroins recunoaște că au avut probleme, dar în trecut. Și că, odată cu noua conducere, unde Tanja Blatnik este CEO ”a început o reorganizare internă majoră pentru a prezenta transparent situația”.

Mai mulți angajați din Euroins au contactat redacția, după ce Libertatea a lansat o serie de investigații jurnalistice despre piața asigurărilor. Am început cu articole despre falimentul City, o escrocherie dezvăluită de autoritățile din străinătate, în timp ce, în România, ea este învăluită în complicitatea autorităților. La doar 25% dintre cereri plătite, City a costat deja pe români 120 de milioane de euro. Suma plătită de la stat pentru falimentul City se va dubla, asta conform celor mai optimiste estimări culese de ziar, din piața asigurărilor.

În aceste condiții, angajați Euroins au reacționat pentru că, spun ei, situația actuală a pieței RCA este, din nou, una de alertă.

În februarie 2022, ASF a sesizat Parchetul, pentru că a descoperit că Euroins a respins, ilegal, mii de dosare de daună ale asiguraților RCA. Faptele se petreceau în 2021. Noile documente din Euroins, pe care le publicăm astăzi, vorbesc și despre situații din 2022.

Avertizorii de integritate din Euroins au confirmat constatările ASF că „un număr mare de dosare ale păgubiților a fost respins din burtă, fără să știe colegii noștri semnați pe aceste respingeri”. Avertizorii de integritate ne-au pus la dispoziție documente din interior care ilustrează, susțin ei, „practicile paralele” ale organizației.

„Refuzul plății dosarelor, adică ce a descoperit ASF și a trimis prima oară la Parchet, este doar primul dintre pașii care falsifică situația reală a companiei. Când sunt refuzați, firmele și oamenii ne dau în judecată pe noi, la Euroins, pentru că ei știu că au dreptate”, explică avertizorii.

„Când suntem acționați în judecată, firma noastră face al doilea pas al mușamalizării. Ca să nu trebuiască să vină cu bani suplimentari, care să garanteze solvabilitatea, compania nu raportează către ASF numărul corect al dosarelor din instanță. Există în comunicările interne ale companiei noastre o rubrică numită chiar așa: „Nu raportăm”, a explicat una dintre sursele din Euroins, arătându-ne documentele.

„Nu raportăm”

Tanja Blatnik, director general Euroins

Cele două documente reprezintă tabele.

Primul tabel conține:

  • Rubrica „Raportăm”, care are 5.206 dosare (3.024 de daune materiale, 444 de decese și 1.738 de vătămări).
  • Rubrica „Nu raportăm”, care are 13.351 de dosare.

Documentul arată că cele 5.206 dosare care au fost raportate au cumulat o sumă provizionată de 166 de milioane de lei. În dreptul celor 13.351 de dosare de la rubrica „Nu raportăm” nu apare nicio sumă.

Tabel primit de la avertizorii Euroins

Al doilea tabel conține:

  • Rubrica „Raportăm”, care are 4.983 de dosare
  • Rubrica „Nu raportăm”, care are 15.791 de dosare

Dosarele raportate presupun un provizion de 132 de milioane de lei, celelalte nu au nicio sumă în dreptul lor.

Tabel primit de la avertizorii Euroins

Tabelele apar în corespondențe în care figurează și numele Tanja Blatnik.

Au dat și presei, pentru că s-au temut că statul va acoperi subiectul

Aceste documente interne au fost trimise, de aceiași avertizori de integritate, și către alte instituții ale statului român. „Numai că, din cauza tărăgănării și temerii de mușamalizare, am decis să le dăm și la presă”, au spus ei. „La ASF au început să se miște, la nivel de Consiliu, abia după ce a început să apară investigația dumneavoastră, despre falimentul City. S-au speriat că se poate repeta un dezastru”.

Libertatea a primit confirmarea, de la mai mulți oameni din ASF, că documentele avertizorilor de integritate au ajuns și la Autoritate. „Și noi suntem uluiți că cei de la Euroins au putut să scrie «Nu raportăm» în documentele interne”, a explicat una dintre surse.

După insistențe de 10 zile ale ziarului de a primi un răspuns cu privire la documentele avertizorilor de integritate, Euroins a răspuns către Libertatea că tabelele furnizate de avertizori pentru ziar, ASF și către alte insituții din România, ”se referă la comunicarea internă și nu înseamnă că ignorăm dosarele”.

Ce a spus Blatnik: „Erau documente de lucru”

Când ASF a intrat în posesia documentelor și i-au chestionat pe cei de la Euroins, chiar în sediul companiei, a apărut următorul moment. Potrivit informațiilor din piață, Tanja Blatnik, CEO Euroins, a explicat celor de la ASF că documentele oferite de avertizorii de integritate „erau documente de lucru”, adică erau doar de uz intern.

Blatnik a susținut că, de fapt, în documentele oficiale către ASF cifrele proceselor sunt corecte. ASF a spus, potrivit surselor Libertatea, că, dimpotrivă, documentele interne primite de la avertizori confirmă diferențele existente și în raportările oficiale.

Dar chiar și înainte de a primi documentele cu tabele cu rubrica „Nu raportăm”, ASF sesizase deja problemele de raportare incorectă a Euroins. Într-un control din anul 2021, inspectorii ASF și-au anunțat Consiliul de conducere al Autorității că „societatea Euroins nu a pus la dispoziția echipei de control informațiile solicitate”. Printre acestea: „Lista dosarelor de daună cu rezerva aferentă, aflate pe rolul instanțelor de judecată”.

În schimb, Euroins a comunicat și în răspunsurile către Libertatea că ”după cunoștințele noastre, nu există dosare juridice neraportate”. Poziția integrală a companiei, la finalul articolului.

„Evidență neadecvată a dosarelor de daune”

ASF a emis, în decembrie 2021, decizia 1662, prin care a amendat Euroins cu o sumă totală de 1,1 milioane de euro pentru că nu a dat documentele, dar și pentru:

  • „neconstituire rezerve”,
  • „evidență neadecvată a dosarelor de daune”,
  • „nerespectarea prevederilor legale privind instrumentarea și termenele de plată a despăgubirilor,
  • „nedeținere de fonduri proprii necesare acoperirii SCR” (capitalul de solvabilitate necesar – n.r).

Euroins a contestat în instanță, dar a pierdut, a anunțat ASF în iulie 2022.

„Echipa de control a constatat că potrivit raportărilor transmise ASF la data de 31 martie 2021 societățile de asigurare au raportat un număr de 9.357 de dosare de daună în care Euroins are calitatea de pârât, în timp ce societatea a raportat un număr de 2.860 de dosare, rezultând o diferență de 6.716 dosare de daună care nu au fost raportate, în valoare de 64.161.357 de lei”, scrie în nota ASF către Parchet.

Cifrele din nota ASF, din 2021, se referă numai la dosarele de regres, adică doar la o parte din totalul dosarelor litigioase. Datele provenind din documentele avertizorilor de integritate, arată un număr și mai mare de dosare neraportate.

Fără solvabilitate, o companie vinde hârtii fără valoare, care doar se numesc „poliță RCA”

Situația când o firmă ascunde riscul financiar, prin necomunicarea numărul real al proceselor, a fost astfel rezumată de către un alt avertizor de integritate: „Dacă o societate de asigurări nu mai are capacitatea financiară de a acoperi riscurile subscrise, înseamnă că ea vinde hârtii fără valoare sub denumirea de polițe RCA”.

Consiliul ASF a votat în unanimitate, miercuri, ca șefilor Euroins să li se facă plângere penală pentru infracțiuni

Miercuri, 1 februarie 2023, Consiliul ASF a discutat despre situația Euroins și cu aceste documente pe masă, conform informațiilor Libertatea din interiorul Autorității de Supraveghere Financiară. A fost o ședință maraton.

„Și președintele Marcu, și ceilalți membri ai Consiliului au decis că e foarte grav ce s-a întâmplat. Au văzut ce au declarat cei de la Euroins când echipa noastră le-a arătat documentele. E limpede că șefii firmei știau. Și Tanja Blatnik, director general, și ceilalți din conducere, ei știau. S-a votat și toți membri prezenți în Consiliu au fost pentru a trimite o nouă sesizare penală împotriva șefilor Euroins”, a explicat un om din ASF, pentru ziar. Plângerea va fi redactată zilele următoare. E important însă cum va fi redactată, pentru că, potrivit ziarului Bursa, alte plângeri în cazul City Insurance au fost redactate defectuos.

„Dezvăluirile din presă au redus posibilitatea de mușamalizare”

„Adevărul e că dezvăluirile din presă au redus posibilitatea de mușamalizare a situației. Suntem sub o mare presiune publică în ASF, am vrea să nu se mai ajungă la încă un caz City, dar pe fondul publicării în ziar și atenției a crescut hotărârea internă de a fi aflat adevărul. Pe de o parte nu ne convine că apărem în presă, conducerea suspectează pe toată lumea, dar pe de altă parte e bine, iar președintele Marcu a spus clar că vom acționa «asumat și tranșant», acestea au fost cuvintele lui. Iar ăsta e un semnal”, a explicat un angajat ASF.

Întâlnire cu Euroins

Libertatea s-a adresat pe 24 ianuarie cu întrebări către Euroins, înainte de publicarea articolului despre sesizarea penală făcută de ASF contra Euroins.

Euroins are 16 milioane de lei amenzi cumulate (ultimele în decembrie 2022) și a doua plângere penală făcută de ASF în doar doi ani.

Euroins este parte a grupului bulgar Eurohold. Acționar minoritar la Euroins România este și BERD. Compania nu a răspuns întrebărilor.

Am insistat, le-am trimis și unul dintre documentele din interior, care conținea unul dintre tabele, ca să poată lămuri publicul ce înseamnă rubrica „Nu raportăm”. Ceea ce s-a întâmplat au fost două întâlniri: una cu firma de PR a Euroins și a doua cu managementul Euroins, chiar ieri, miercuri, 1 februarie 2023, la sediul lor. Au acceptat să discute doar off the record, nu au oferit niciun răspuns pe care să-l cităm, pentru public. Din nou, au spus: „vom răspunde în scris”.

Apoi, miercuri seară, Libertatea i-a întrebat pe cei de la Euroins dacă știu că, în aceeași zi, Consiliul ASF a decis să facă plângere penală întregii lor conduceri și cum comentează. În acel moment au promis că vor trimite răspunsurile în noaptea de miercuri spre joi. Iată-le.

Euroins: „Nu avem cunoștință de nicio procedură judiciară penală împotriva companiei”

Declarație a EUROINS cu privire la întrebările primite:

Libertatea: Cum comentează Euroins decizia ASF de a formula o plângere penală pentru subraportarea cauzelor aflate în litigiu?
Euroins: Nu avem cunoștință de nicio procedură judiciară penală împotriva companiei și nici de sursa acestor informații și, prin urmare, nu putem face comentarii exacte în acest sens. Respectăm pe deplin cerințele de raportare ale ASF și reafirmăm transparența noastră totală în aceste chestiuni. Am fost surprinși să aflăm despre această decizie din surse neoficiale din afara ASF.

Din 2021, cu deplina cunoaștere a ASF, actuala conducere a început o reorganizare internă majoră pentru a prezenta transparent situația. Toate întârzierile identificate au fost transmise către ASF imediat ce am luat cunoștință de ele, împreună cu cauzele întârzierilor și acțiunile imediate în curs de desfășurare.

Libertatea: A raportat compania toate litigiile către ASF? Au fost acestea comunicate în rapoartele anterioare?
Euroins: Da. Litigiile sunt raportate periodic către ASF, ca normă prealabilă. De asemenea, am informat ASF cu privire la toate întârzierile posibile, inclusiv cauzele întârzierilor și acțiunile de remediere întreprinse.

După cunoștințele noastre, nu există dosare juridice neraportate.

Libertatea: A fost chemat cineva de la Euroins pentru a da explicații cu privire la aceste litigii lipsă?
Euroins:
Da, comunicăm constant, proactiv și reactiv, cu ASF cu privire la toate aspectele, inclusiv cele cu privire la orice întrebări specifice sau alte aspecte. Euroins răspunde imediat la orice solicitare, fiind mai mult de 1.700 astfel de solicitări pe an.

În cazul în care suntem notificați cu privire la orice procedură, vom coopera pe deplin cu autoritățile pentru a clarifica orice incertitudini, pentru autoritățile de supraveghere și reglementare, pentru clienții noștri și pentru opinia publică.

Ce spune Euroins despre tabelele cu „NU RAPORTĂM”

„În ceea ce privește linia «NU RAPORTĂM» – se referă la comunicarea internă și nu înseamnă că ignorăm dosarele. Este un termen intern pentru DATELE CARE NU SE REFERĂ LA RAPORTUL SPECIFICAT (raport de litigiu deschis), DAR CARE TREBUIE SĂ FIE INCLUSE ÎN ALTE RAPOARTE SPECIFICE. În acest caz exact și la tabelul prezentat, datele respective se referă la datele conținute de alte rapoarte, transmise la ASF în funcție de momentul evenimentului (denumirea raportului este simplificată din motive de înțelegere):

– Litigii deschise fără răspundere (în «Raportul privind cererile de despăgubire plătite»)
– litigii închise în curs de plată (în «Raportul RBNS»).
– Anuități (în «Raportul RBNS»)
– Litigii închise fără răspundere (în «Raport privind dosarele închise»)”.

Acestea au fost răspunsurile Euroins. Investigația despre situația din piața asigurărilor va continua în Libertatea.