Anunț din piața RCA: Euroins transmite că a rezolvat problema din România printr-o reasigurare în interiorul propriului grup din Bulgaria

Liderul pieței RCA continuă să atace autoritatea controlului statului român, spunând în comunicatul dat vineri, la Sofia, că „Eurohold și Euroins au oferit garanții suplimentare pentru stabilitatea diviziei acestora din România pentru a se proteja împotriva arbitrarului administrativ”

vineri, 17 februarie 2023, 9:00

de Cătălin Tolontan

„Euroins România a semnat un nou contract cu reasiguratorul grupului – EIG Re, prin care îndeplinește toate cerințele Autorității de Supraveghere Financiara din România. Cu toate acestea, compania va continua să apere cu fermitate, din punct de vedere administrativ și juridic, valabilitatea contractelor anterioare de reasigurare contestate de către funcționarii regulatorului”, a anunțat managementul Eurohold Bulgaria într-un comunicat furnizat vineri presei.

„EIG Re este reasiguratorul lor, al grupului din Bulgaria”, a comentat un specialist din piața de asigurări mișcarea anunțată de Euroins. „E de văzut cine a preluat riscul mai departe de EIG Re, asta nu reiese din comunicat”, a spus aceeași sursă.

În comunicat, Eurohold susține că „O garanție suplimentară pentru Euroins România și EIG Re este și faptul că o parte semnificativă a riscurilor asumate de noul reasigurător sunt retrocedate reasigurătorilor europeni de top”. Aceștia nu sunt numiți în comunicat.

„Acordul cu EIG Re a fost încheiat în conformitate cu toate cerințele europene și acoperă întreaga valoare a daunelor Euroins România. Noul contract de reasigurare asigură și transferul unei părți semnificative a riscului asumat de Euroins România în afara companiei”, a spus Eurohold.

Această decizie este asociată cu costuri mai mari pentru companie, dar este stabilită și susținută pe scară largă în practica mondială. Respectiva decizie reprezintă o garanție suplimentară de stabilitate și îndeplinește cerințele autorităților de reglementare.Eurohold

„Mai mult, această măsură rezolvă toate problemele ridicate de regulatorul pieței de asigurări din România, care continuă să fie subiect de discuții și controverse”, mai spune Eurohold.

În ultimii doi ani, ASF a făcut trei plângeri penale conducerii Euroins. În această perioadă, ASF derulează o analiză de solvabilitate asupra companiei. Acestea acțiuni ale autorității de reglementare din România au fost considerate de Euroins drept „un atac coordonat” asupra companiei.

Conform datelor din portalul oficial al justiției din România, Euroins este entitatea din România cu cele mai multe procese intentate ca „pârât” și „debitor”, peste 100.000 în ultimii patru ani. Cifrele arată că sunt de peste 30 de ori mai multe procese intentate companiei Euroins decât are oricare dintre celelalte firme de asigurări de pe piață.

Comentează