Pe vremuri pleca în exil scriitoarea Monica Lovinescu, acum fuge din țară baronul Ionel Arsene

De Cătălin Tolontan

sâmbătă, 11 martie 2023, 7:41

De Cătălin Tolontan

Ne-am făcut-o cu mâna noastră. În 30 de ani am trecut de la ministrul culturii Andrei Pleșu la ministrul justiției Cătălin Predoiu, omul sub administrația căruia justiția a pierdut cei mai mulți condamnați penali pentru corupție din istoria ei.

Acum câteva zile, Magda Grădinaru a scris în SpotMedia despre felul în care nu am știut, ca societate, să o ascultăm pe Monica Lovinescu. Împreună cu Monica Lovinescu, mai multe exemple de integritate, unii cunoscuți de dinainte de 1989, au devenit oameni invidiați și aproape detestați, amintește jurnalista.

Acest mecanism de strivire socială, prin care cei curajoși sunt denigrați, iar cei obedienți, sunt promovați, este una dintre explicațiile înfrângerii care este resimțită în aceste zile. Cine nu poate fi iertat prin decizie judecătorească sau prescriere, ca în cazurile Oprea și Hexi Pharma, fuge nestingherit din țară, așa cum a făcut politicianul Ionel Arsene.

Să nu dai credit celor care vor să schimbe lucrurile, care sunt consecvenți în principiile pe care le susțin, asta se întoarce împotriva societății. Ce ne face, totuși, să ne ignorăm modelele? De ce Horia Roman Patapievici nu a fost susținut masiv în momentul îndepărtării de la ICR, de ne trezim acum cu administratori ai ICR care sfidează atât scopul institutului, cât și bunul simț?

Nu suntem singurii care ne denigrăm potențialul și încurajăm persoanele mediocre. Scriitorul britanic Roger Scruton invocă într-una dintre cărțile sale povestea generalului grec Aristide. Aristide era generalul care a condus o parte a trupelor grecilor, care i-au învins pe perși la Maraton și Salamina.

„Artistide a fost poreclit „cel Drept”, pentru loialitatea și obiectivitatea sa. Cu toate acestea, a fost ostracizat și exilat de cetățenii Atenei.

Se povestește că un votant analfabet, care nu îl cunoștea pe Aristide, s-a dus la acesta. Omul ținea în mână ostraconul, bucata de ulcea pe care se scria numele celui pe care îl voiai ostracizat, adică îndepărtat vreme de 10 ani din oraș. Dar votantul nu știa să scrie. I-a zis lui Aristide să-i scrie el numele celui pe care-l voia ostracizat: „Scrie Aristide, te rog”.

Pe jumătate șocat și pe jumătate amuzat, Aristide l-a întrebat pe votant dacă îl știa pe Aristide sau dacă generalul îi făcuse vreun rău. „Nu, a răspuns votantul, nici măcar nu îl cunosc, dar m-am săturat să aud pretutindeni cum i se spune cel Drept”. Și pentru că era „Cel Drept”, Aristide și-a scris numele pe ostracon.

Au trecut anii și astăzi nu mai pleacă generalul Aristide, Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, ci fuge condamnatul penal Ionel Arsene.

Comentează