• În falimentele financiare, regula investigațiilor este acțiunea rapidă. În cel mai recent faliment din SUA, cel al Silicon Valley Bank, la câteva zile după insolvență a început deja ancheta procurorilor, conform The New York Times. În cazul falimentului City, evaluat de stat la 400 de milioane de euro, după 2 ani procurorii DIICOT nu au nicio persoană cercetată, potrivit răspunsului dat recent de Parchet către Libertatea.

Secția a VI-a Civilă a Tribunalului București a pronunțat vineri, 10 martie, sentința în dosarul 24626/3/2022. E vorba de procesul civil deschis în urma plângerii pe care Casa de Insolvență Transilvania, în calitate de administrator judiciar al City, a înaintat-o împotriva firmei Vivendi. Pentru prima oară, o instanță dă un verdict, chiar și nedefinitiv, care dezvăluie o parte a ceea ce s-a întâmplat în cel mai mare dezastru din istoria asigurărilor din România.

Care este dimensiunea falimentului?

În momentul ridicării autorizației firmei City, statul a făcut un provizion de 2 miliarde de lei, din care aproape 700 de milioane de lei au fost deja plătiți în locul lui City, prin intermediul FGA, pentru despăgubirea asiguraților.

2 miliarde de lei (echivalentul a 400 de milioane de euro) după prăbușirea celei mai mari firme de asigurări, City, reprezintă, la dimensiunile economiei României, o sumă mult mai mare decât înseamnă pentru SUA falimentul Silicon Valley Bank, a 16-a bancă din America.

„Constată nulitatea absolută a contractului de împrumut subordonat încheiat între părţi la data de 29.09.2016 şi a actelor adiţionale”, a decis vineri instanța.

„Obligă pârâta să restituie reclamantei suma de 17.372.043,32 euro, în echivalent în lei la data plăţii, cu titlu de dobândă”, a mai hotărât Tribunalul București.

Despre ce e vorba?

ASF n-a verificat un împrumut de 50 de milioane de euro pe care City a pretins că l-a primit

În anul 2017, ASF a sesizat că City Insurance are probleme de solvabilitate. Compania a fost introdusă într-un plan de redresare financiară, care presupunea, potrivit legii, o supraveghere atentă din partea ASF.

Pentru a demonstra că procedura de relansare a avut succes, City a susținut că a împrumutat 50 de milioane de euro de la Vivendi. Firma Vivendi aparținea acționarului principal al City, Dan Odobescu.

ASF nu a verificat banii, în condițiile în care suma de 50 de milioane de euro provenea de la compania portugheză Planar Lda, iar aceasta avea ca obiect de activitate închirierea de aparatură TV.

Contul fals cu numărul 14878488

O investigație Libertatea a arătat că firma portugheză Planar Lda avea sediul într-o boxă la parterul unui bloc, iar profitul în anul în care figura că a dat cu împrumut 50 de milioane de euro era de 80.000 de euro.

Firma portugheză Planar Lda avea sediul într-o boxă la parterul unui bloc