INVESTIGAȚIE. Asistentul cercetat penal pentru că a sedat premeditat 3 paciente internate în Spitalul Militar lucrează, în continuare, în aceeași secție. Spitalul spune că pacienții sunt în „siguranță”

De Mirela Neag, Cătălin Tolontan

miercuri, 21 iunie 2023, 5:49

De Mirela Neag, Cătălin Tolontan

„Nu are voie să interacționeze cu pacienții”, a explicat, la cererea Libertatea, Spitalul Militar situația asistentului cercetat pentru tentativă de omor calificat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul București.

Asistentul medical care a fost surprins în luna mai când administra, fără prescripție, diazepam pacientelor internate în Secția Medicală I a Spitalului Universitar de Urgență Militar Central din București lucrează în același loc la o lună și jumătate după ce spitalul a chemat poliția, alertat de starea a trei paciente.

Bărbatul este cercetat în prezent de Parchetul de pe lângă Tribunalul București sub acuzația de tentativă de omor calificat.

Cazul a fost descris de către Libertatea, la două zile de la eveniment. În noaptea de 5 spre 6 mai, doctori din spitalul bucureștean au chemat poliția după ce au descoperit că 3 paciente au fost sedate fără recomandarea acestora, una dintre femei ajungând în stare gravă la ATI, conform acelorași surse. Spitalul a recunoscut incidentul, dar a susținut că nu a avut loc o internare la ATI, ci doar o supraveghere a pacientelor.

Inițial, cazul a fost luat de Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar București pentru că a fost reclamat de Spitalul Militar. După ce procurorii au stabilit că medicul de gardă și șeful secției, care sunt ofițeri militari, nu au nicio implicare, dosarul a fost predat procurorilor civili, la Parchetul de pe lângă Tribunalul București.

Surse medicale din SUUMC au declarat pentru Libertatea că asistentul medical, un bărbat în jur de 20 de ani, angajat civil, a scos din farmacia spitalului 18 fiole de diazepam folosind parafa medicilor fără știința acestora.

Ziarul a aflat că asistentul lucrează în aceeași secție

La solicitarea Libertatea, Spitalul Militar a confirmat că asistentul medical își continuă activitatea în secția medicală unde a fost angajat deoarece procurorii le-au transmis faptul că „în cauză nu au fost luate măsuri preventive față de nicio persoană și nici nu au fost impuse obligații privind suspendarea/încetarea raporturilor de serviciu în sarcina vreunei persoane”.

În paralel cu ancheta penală, a explicat SUUMC, conducerea unității medicale a dispus constituirea unei comisii de cercetare a faptelor. Printre propunerile comisiei s-a aflat și măsura ca „personalul medical asupra căruia s-a ridicat suspiciunea posibilității administrării, fără prescripție medicală explicită, a unor produse farmaceutice (medicamente) să nu mai aibă în atribuții activități medicale care să presupună contactul direct cu pacientul. Măsura a fost aplicată”, a mai precizat spitalul.

Spitalul Militar susține că pacienții sunt în „siguranță”.

Răspunsul integral al spitalului:

 

 

Comentează